Acesta este ultimul fragment din «Bagatelles pour un massacre» al lui Céline, cartea lui din 1937,text de importanță istorică niciodată reeditat în Franța, pe care îl public în acces liber (pe blog, Patreon și Substack). Până acum am publicat doar începutul acestui text masiv de peste 400 pagini. Începând de luni 7 iulie, accesul la capitolele succesive din Céline, ca și la foiletonul descifrării acelei benzi desenate de propagandă imperială care e Columna lui Traian, va fi doar pentru cei care se abonează. Alte texte vor rămâne însă în acces liber. Mai ales dacă mă apuc iarăși de revista presei internaționale, în special în limbi “exotice”.

Cartea este un document istoric, deriva unuia din cei mai mari scriitori ai sec. XX… Cu excepția unor traduceri fragmentare (și foarte proaste) în italiană și engleză, pamfletul lui Céline «Bagatelles pour un massacre» («Fleacuri pentru un măcel») rămâne total inedit în majoritatea limbilor planetei. În fragmentul de aici, în care începe deriva lui antisemită (și încă foarte moderat pentru început), Céline descrie munca lui de salahor sub o ploaie permanentă la Londra, pe cheiuri, în docurile portului, și scrie: «ploaie de potop! toarnă cu jeturi groase ca niște pule! în marginea apei împuțite a docurilor… de ți-ar scufunda toate navele din lume… într-un decor pentru fantome… și un vânt care-ți taie coaiele…»… 

Cum facem aici? (Traducerea mea e exactă) Putem întreba, mimând un sarcasm forțat, cum obișnuim azi în această nouă eră fals pudică: este oare asta literatură de cel mai înalt nivel? E drept, și la vremea aceea puțini ar fi scris “jeturi de ploaie groase ca niște pule”… Azi cu atât mai puțin. Așa că vedeți cât de mult am regresat literar.

— «Până la urmă, nu e doar de azi că-i cunosc pe semiți. Când eram pe docuri, la Londra, am văzut mulți ca ei. Mâncam șobolani toți împreună, nu erau jidani din ăia bijutieri, ci bătăuși înspăimântători… Plați precum niște calcani din mare. De-abia ieșiseră din ghetourile lor, din găuri letone, croate, valahe, rumelice, din balega Basarabiei… Imediat începeau să vrăjească, aveau doar asta în clopoțel… să farmece proștii… polițiștii din tură… Începeau cu seducția, doar ca să poată să se strecoare la Post… vorbesc despre docurile din „Dundee”, pentru cei care știu… acolo unde sunt debarcate materiile prime, în special câlți și  marmeladă… Proștilor care le zâmbeau le spuneau „Schmout”… Întotdeauna pre lângă poliţiști… ăsta era motto-ul lor… Şi apoi se puneau să-l măgulească pe prost… să-l convingă… Să-i spună că e puternic… inteligent!…

Că e admirabil, animalul!… Caraliii sunt toți irlandezi… Îi păcălești întotdeauna. Prostănaci infatuați, ca toți arienii… cu torsul bombat… Foarte rapid e pradă bună, imbecilul, acuș scoate un cârnat pentru jidani… din milă… îi invită… trece la tigaie!… o ceașcă de ceai… Evreii au intrat la cald, nu mai stau afară… În hoție ei se plasează primii… Toate astea se întâmplă sub o ploaie de potop! toarnă cu jeturi groase ca niște pule! în marginea apei împuțite a docurilor… de ți-ar scufunda toate navele din lume… într-un decor pentru fantome… și un vânt care-ți taie coaiele… ba chiar îți înfundă coastele…

Evreul e la adăpost deja, albii horcăie sub trombe de apă… Ba se mai și încaieră între ei, ca niște câini… Sunt afară și răcnesc în vânt… N-au priceput nimic… Uite cum se petrece totul la debarcader… Se anunță o navă… iată că se apropie de chei… acostează… “Secundul” urcă la bord… odgoanele sunt aruncate la borne. Barca e amarată… O hoardă de amărășteni s-a strâns pe chei… toți zgribuliți în mod sigur… Așteaptă „numărul”… loteria!… E nevoie de cincizeci de oameni! stai să se anunțe… Să vezi atunci încăierare… primii care sosesc, hei-rup! sus la bord! la cărat, ăia sunt norocoșii… cei care pot să se repeadă și să se cațere primii pe scară… Toți ceilalți, care cad înapoi, pot să și crape… N-au să apuce să mănânce cârnați… nu primesc nici „șilingul” și o halbă. Nu vezi milă acolo, vă asigur… Totul se rezolvă cu briceagul… la urmă, pentru ultimii veniți… O lamă în buci… Fztt! dai drumul frânghiilor imediat… ciorchinele de oameni se prăbușește în hău… între navă şi debarcader… ba se mai bat și în apă… Se hăcuiesc până ajung la elice…

În spatele hangarului, puternicul agent al companiei, „Intermediarul”, așteaptă până se potolește încăierarea, iar cât așteaptă, mănâncă, așezat calm pe o ladă răsturnată… Încă îl văd și acum, jambon… mazăre… ce ni se dădea… într-o farfurie din tablă… mazăre cu boabe mari cât prunele… Nu-și scoate pălăria și paltonul și nu lasă servieta mare cu „manifestele”… Așteaptă ca totul să se calmeze… ca pugilatul să se termine… nu se tulbura niciodată… Nu grăbea niciodată lucrurile. Se distra până la capăt…

– Ready, Mr. Jones? interpela la sfârșit… când se restabilea calmul…

Secundul răspundea:

– Ready, Mr. Forms!…

Dar jidanii reușeau întotdeauna după încăierare să se fofileze în cală… să se infiltreze cu niște „hârtii”, ajutați de sticletele de serviciu… Făceau mereu trafic pe lângă scripeți, cât trăgeau de cabluri… Scârțâituri… țipete… dar totul merge… Iar Anglia continuă!… Scripeții urcă și coboară. Iar cei mai cretini au căzut între dig și cargou cu o lamă de briceag în cur…»