E o oprimare intelectuala pentru mine să vorbesc despre Nietzsche, nu am mai făcut asta, am citit ce-a de-a doua carte a lui, după Aforisme, nu e ușor deloc, Nietzsche se citește ca o ecuație, ca o problemă de matematică dificilă, simți ca te apropii de soluționarea ei, dar observi iar niște erori de calcul în urmă și te întorci înapoi, tot contemplând un mijloc de ieșire, te exasperează și te duce pe culmile unei lucidității tăioase ca și cum te-ar biciu un vânt nemilos pe un vârf de munte, ești singur și împrejurimile sunt aspre, așa e cartea lui Nietzsche...
A fost greu să o încep, am răscolit-o în ultimii doi ani, pentru că o am din 2020, dar pe vremea aia eram departe cu mintea de ea, mi-am promis că o să încep la un moment dat, dar nu știm că acel momen va veni mai devreme decât mă așteptam, pe 30 decembrie ieșeam din cea mai frumoasă carte de eseistica citită în ultimii ani Frumusețea va mântui lumea de Ion Vianu și am mers pe simbolistica coperții portocalii, așa că am extras Nietzsche de pe raft, oricum nu erau prea departe una de alta...
Știința voioasa are tot cam același nuanță de portocaliu la copertă ca și cartea lui Vianu, nu știu de ce m-am axat pe culoare, de obicei nu prea îmi pasă de nuanțe pentru că mă atrag conținuturile, vorbim de cărți, bineînțeles....
Marele ilustru, filosof și filolog al secolului al XIX-a, Friedrich Nietzsche a avut toată viața sa o strânsă prietenie cu Richard Wagner ai căreia personalitate și opera l-a influențat substanțial, lui Schopenhauer îi datorează în schimb influențele de mai târziu în opera sa.
Nietzsche și-a propus prin Știința voioasa să se afle pe sine, să se dezvăluie, în primul rând sieși, dacă m-a citit atât de bine și pe mine, asta face parte dintr-o altă recenzie la opera lui Nietzsche despre care o sa vorbesc mai târziu...
Raportat strict la ultima carte citită în ianuarie, Știința voioasa îmi dezvăluie niște căi necunoscute, inedite, de care încă nu știam, ar fi trebuit să trec prin "infernul" nietzschean ca să reușesc să mă indentific mai bine cu mine însămi, cu niște ipostaze total nepotrivite personalității mele pe care altă dată le renegam.
Știința voioasa e o carte prea complexa, nu știu dacă poți scrie vreodată o recenzie la opera lui Nietzsche, eu doar am încercat mai mult dintr-o perspectiva lirică, mai mult din contrastul poezie-filosfie ce circula prin mine...
Sunt abia la început, am luat o cunoștința timid cu opera lui Nietzsche, nu pot să fac o critică literară la cartea asta, încă, m-am abandonat cu totul reflecției și celor cinci părți din Știința voioasa
Cel ce spune că "Dumnezeu a murit" și oferă și contextul acestei afirmații, în cartea Știința voioasa veți
descoperi de ce Dumnezeu a murit precum și întreaga frază de unde a fost extras enunțul și a indus în eroare atâția oameni, aici este totul de-a întregul și nu vreau să spun mai mult...
Nu citi nimic din Nietzsche dacă nu ești pregătit încă, o perioada o absoarbe pe alta, așa mi s-a întâmplat și mie, trebuie acum sa fac o pauză lungă de la citirea filosofie și cred ca Schopenhauer se amână...
Filosofia lui Nietzsche nu este o oglindă în care îți vezi aproximativ reflexia,
ci este o bucată de sticlă găsită la nimereala undeva în care ți-ai analizat prima data chipul minuțios, la lumina orbitoare a soarelui de amiază și te-ai cutremurat văzându-ti defectele, lipsurile și supliciile interioare, ai înebunit momentan.
Cel puțin așa mi-am închipuit eu, așa a fost pentru mine.