What do you think?
Rate this book
Un uomo finito
Il più importante romanzo di Papini, scritto nel 1912, prima della conversione al cristianesimo. Si tratta di un romanzo autobiografico, riguardante soprattutto i successivi entusiasmi e delusioni che il giovane intellettuale fiorentino provava per le mode filosofiche del suo tempo. L'edizione presente aggiunge al testo originale alcune pagine inedite, scritte da Papini in quegli stessi anni e sui medesimi argomenti. Una ricca documentazione filologica e una introduzione critica dell'italianista della Sorbona, François Livi, arricchiscono l'edizione.
247 pages, Paperback
Published January 1, 1994
119 people are currently reading
1932 people want to read
About the author
Giovanni Papini
229 books247 followersGiovanni Papini was an Italian journalist, essayist, literary critic, poet, and novelist.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 157 reviews
January 9, 2018
Dacă aș fi citit Papini cu vreo doi ani în urmă, aș fi plâns, m-aș fi indignat, aș fi aclamat "Da! Da! Da!", l-aș fi aprobat în toate și aș fi fost într-o letargie lăuntrică vreme de o săptămâna.
Sunt scrieri în care te vezi ca într-o oglindă. Sunt opere care te fac să te întrebi dacă nu cumva, într-o viață anterioară, au fost scrise de tine: într-atât de mult de identifici cu conținutul lor. Sunt -în fine!- cărți pe care ai fi în stare să le ridici la rangul de Biblii ale umanității, căci în ele se află tot suflul revoluționar care ar putea îmbiba această lume.
Patima, suferința, caracterul analitic sau marginalizarea socială sunt doar câteva repere care l-ar putea contura pe Papini. Personalitatea lui este însă mult mai complexă, lucru lesne de sesizat și în autobiografia în cauza, care nu este nici pe departe o autobiografie faptică, ci mai degrabă o analiză a fluctuațiilor sufletești ce caracterizează tinerețea unui individ cu o puternică "dezechilibrare" intelectuală, care simte nevoia de a sfida tocmai pentru a fi în opoziție. Un tânăr pe care nu îl interesează scopul -despre care admite că este pur fantezist- ci doar mijloacele, care-l ajută să caute Sorbona pe unde poate.
Iată, deci, o înclinație spre revoltă care lasă loc semiobscurității. De ce să fii împotriva tuturor lucrurilor?! Acest lucru este, într-adevăr, o artă, dar la Papini este o artă lipsită de scop...
În acest sens se pune și următoarea întrebare: cum a putut fi tovarășul Papini un simpatizant al regimului fascist? Nu era el un biet copil amărât care își cârpea pantalonii, care fura bani din buzunarul tatălui doar pentru a-și cumpără o carte dintr-un anticariat? Într-adevăr, dar iată unde duce nevoia de a fi mereu împotriva tuturor lucrurilor!
"Un om sfârșit" conturează portretul intelectualului la tinerețe. Începând cu "însângerata poartă maternă" (e imposibil să nu remarci pregnanța metaforei!!!) și sfârșind cu glasul parcă tărăgănat al unui bătrân de 30 de ani prin care lasă un mesaj posterității, este descrisă viață unui individ care voia să ajungă semizeu, care voia să răzbată prin toate convențiile sociale, care voia să dea lumii un suflu nou și care nu ezita să se folosească de orice mijloace pentru a-și netezi drumul spre ideal. Dar ce voia să facă?! Ce cale avea să aleagă?! Ce scop?! Nici el nu știa. Și iată adevaratul destin tragic al omului de geniu: lipsa unui scop... Lipsa de scop care justifică setea de cunoaștere...
Am obosit.
"Omul unei singure cărți e funebru și sinistru; dar omul prea mulor cărți e ca un canal care, din tot ce trece prin el, nu reține decât mâlul. Și eu sunt un astfel de om. Mea culpă."
"Nu știu câți oameni cunosc chinul blestemat de a nu se regăși pe ei înșiși. Grecii, cu al lor "cunoaște-te pe ține însuți", și Ibsen cu "fii tu însuți!" mă enervează nemaipomenit. Cum să fac să mă cunosc pe mine însumi dacă nu sunt în stare să mă regăsesc în această multitudine de oameni care mă înghesuie și pătrunde în mine din toate părțile? Cum să ajung să fiu într-adevăr eu însumi dacă nu sunt în stare să mă recunosc, dacă nu știu care e sâmburele ireductibil, rămășița ultimă a personalității mele?!"
Sunt scrieri în care te vezi ca într-o oglindă. Sunt opere care te fac să te întrebi dacă nu cumva, într-o viață anterioară, au fost scrise de tine: într-atât de mult de identifici cu conținutul lor. Sunt -în fine!- cărți pe care ai fi în stare să le ridici la rangul de Biblii ale umanității, căci în ele se află tot suflul revoluționar care ar putea îmbiba această lume.
Patima, suferința, caracterul analitic sau marginalizarea socială sunt doar câteva repere care l-ar putea contura pe Papini. Personalitatea lui este însă mult mai complexă, lucru lesne de sesizat și în autobiografia în cauza, care nu este nici pe departe o autobiografie faptică, ci mai degrabă o analiză a fluctuațiilor sufletești ce caracterizează tinerețea unui individ cu o puternică "dezechilibrare" intelectuală, care simte nevoia de a sfida tocmai pentru a fi în opoziție. Un tânăr pe care nu îl interesează scopul -despre care admite că este pur fantezist- ci doar mijloacele, care-l ajută să caute Sorbona pe unde poate.
Iată, deci, o înclinație spre revoltă care lasă loc semiobscurității. De ce să fii împotriva tuturor lucrurilor?! Acest lucru este, într-adevăr, o artă, dar la Papini este o artă lipsită de scop...
În acest sens se pune și următoarea întrebare: cum a putut fi tovarășul Papini un simpatizant al regimului fascist? Nu era el un biet copil amărât care își cârpea pantalonii, care fura bani din buzunarul tatălui doar pentru a-și cumpără o carte dintr-un anticariat? Într-adevăr, dar iată unde duce nevoia de a fi mereu împotriva tuturor lucrurilor!
"Un om sfârșit" conturează portretul intelectualului la tinerețe. Începând cu "însângerata poartă maternă" (e imposibil să nu remarci pregnanța metaforei!!!) și sfârșind cu glasul parcă tărăgănat al unui bătrân de 30 de ani prin care lasă un mesaj posterității, este descrisă viață unui individ care voia să ajungă semizeu, care voia să răzbată prin toate convențiile sociale, care voia să dea lumii un suflu nou și care nu ezita să se folosească de orice mijloace pentru a-și netezi drumul spre ideal. Dar ce voia să facă?! Ce cale avea să aleagă?! Ce scop?! Nici el nu știa. Și iată adevaratul destin tragic al omului de geniu: lipsa unui scop... Lipsa de scop care justifică setea de cunoaștere...
Am obosit.
"Omul unei singure cărți e funebru și sinistru; dar omul prea mulor cărți e ca un canal care, din tot ce trece prin el, nu reține decât mâlul. Și eu sunt un astfel de om. Mea culpă."
"Nu știu câți oameni cunosc chinul blestemat de a nu se regăși pe ei înșiși. Grecii, cu al lor "cunoaște-te pe ține însuți", și Ibsen cu "fii tu însuți!" mă enervează nemaipomenit. Cum să fac să mă cunosc pe mine însumi dacă nu sunt în stare să mă regăsesc în această multitudine de oameni care mă înghesuie și pătrunde în mine din toate părțile? Cum să ajung să fiu într-adevăr eu însumi dacă nu sunt în stare să mă recunosc, dacă nu știu care e sâmburele ireductibil, rămășița ultimă a personalității mele?!"
April 12, 2017
"Papini'yi muhakkak okumalısın" diyen dostum Yankı Enki'ye ne kadar teşekkür etsem az. Olağanüstü bir dil, akışkanlık derin fikri alt yapı, saldırgan tutum. Müthiş! Hayatımda çok özel yeri olan kitaplar vardır; Nietzsche'nin "Böyle Buyurdu Zerdüşt"ü, Aldous Huxley'in "Algının Kapıları", Erasmus'un "Deliliğe Övgü"sü, Ferenc Molnar'ın "Pal Sokağı Çocukları" ilk aklıma gelenler. İşte bu kitaplara Giovanni Papini ve eseri "Bitik Adam" da girdi. Henüz diğer eserlerini okumadım ama "Düşsel Konçerto 1. Cilt" ile devam edeceğim. Tabii bu arada Papini'yi dilimize kazandıran, eserlerinin çoğunu basan Monokl Yayınları'na da özel bir teşekkür etmek gerekiyor. Bence muhakkak okuyun :)
January 3, 2009
Mixed feelings. Aveam impresia despre Papini ca va fi revelatia inceputului de an; ce bine ca e si el un muritor ca noi ceilalti, as fi fost prea complexata daca nu.
Se spune despre "Un om..." ca e lucrarea lui cea mai buna, cunoscuta etc. Sincer, mi-a placut Gog mai mult. Bine, vorbim de lucruri diferite, cea de fata e autobiografie, scrisa la 31 de ani. Cartea e stufoasa, densa, filozofica, cu zeci de pasaje care ar sta foarte bine in colectia oricarui amator de citate.
Unii oameni (nu stiu prea multi, am impresia ca un anumit demagog-poet-politician roman s-ar putea incradra aici) se nasc cu un soi de vocatie de a fi diferiti de restul lumii, Cineva, larger-than-life, omul-Dumnezeu. Asa e si Papini, si o recunoaste, o declama si o repeta la nesfirsit. Pentru ilustrare pomenesc doar ca intre 15-20 de ani a vrut sa scrie (si a si inceput, lucrind intens), pe rind: o enciclopedie care sa cuprinda toate enciclopediile, o istorie universala, un comentariu rationalist al Bibliei scris de un necredincios, o istorie a literaturilor romanice sau o carte a vietii care urma sa se termine cu o sinucidere universala programata. Sigur ca si-a abaondonat pe rind fiecare din grandioasele proiecte. Papini e dus cu pluta, in sensul filozofic al expresiei (oricare ar fi ala) si nu pretind ca l-am inteles in totalitate. Sigur ca i-am apreciat ambitia, unele idei, dragostea pentru Toscana, pentru intoarcerea la lucrurile primordiale si oarecum tonul eclesiastic pe care-l foloseste in roman.
Mi-ar fi placut sa-si fi scris autobiografia 40 de ani mai tirziu, pentru ca in viata i se mai intimpla lucruri: se intoarce catre catolicism (ateu fiind), insa are polemici legate de normele bisericii catolice, adera la miscarea fascista si altele.
Stiut fiind ca a fost idolul lui Eliade, in incheiere:
"Doar persoanele sterile şi mediocre se preocupă de perfecta coerenţă a gândurilor proprii şi sunt obsedate de teama de a greşi. Papini a greşit de multe ori, s-a contrazis cu furie până a se compromite. Şi totuşi opera sa a rămas unitară, pusă la punct şi corectă de la prima până la ultima pagină. " - M.E.
Se spune despre "Un om..." ca e lucrarea lui cea mai buna, cunoscuta etc. Sincer, mi-a placut Gog mai mult. Bine, vorbim de lucruri diferite, cea de fata e autobiografie, scrisa la 31 de ani. Cartea e stufoasa, densa, filozofica, cu zeci de pasaje care ar sta foarte bine in colectia oricarui amator de citate.
Unii oameni (nu stiu prea multi, am impresia ca un anumit demagog-poet-politician roman s-ar putea incradra aici) se nasc cu un soi de vocatie de a fi diferiti de restul lumii, Cineva, larger-than-life, omul-Dumnezeu. Asa e si Papini, si o recunoaste, o declama si o repeta la nesfirsit. Pentru ilustrare pomenesc doar ca intre 15-20 de ani a vrut sa scrie (si a si inceput, lucrind intens), pe rind: o enciclopedie care sa cuprinda toate enciclopediile, o istorie universala, un comentariu rationalist al Bibliei scris de un necredincios, o istorie a literaturilor romanice sau o carte a vietii care urma sa se termine cu o sinucidere universala programata. Sigur ca si-a abaondonat pe rind fiecare din grandioasele proiecte. Papini e dus cu pluta, in sensul filozofic al expresiei (oricare ar fi ala) si nu pretind ca l-am inteles in totalitate. Sigur ca i-am apreciat ambitia, unele idei, dragostea pentru Toscana, pentru intoarcerea la lucrurile primordiale si oarecum tonul eclesiastic pe care-l foloseste in roman.
Mi-ar fi placut sa-si fi scris autobiografia 40 de ani mai tirziu, pentru ca in viata i se mai intimpla lucruri: se intoarce catre catolicism (ateu fiind), insa are polemici legate de normele bisericii catolice, adera la miscarea fascista si altele.
Stiut fiind ca a fost idolul lui Eliade, in incheiere:
"Doar persoanele sterile şi mediocre se preocupă de perfecta coerenţă a gândurilor proprii şi sunt obsedate de teama de a greşi. Papini a greşit de multe ori, s-a contrazis cu furie până a se compromite. Şi totuşi opera sa a rămas unitară, pusă la punct şi corectă de la prima până la ultima pagină. " - M.E.
June 12, 2018
Papini’ yi ilk okuyuşum değil ama Düşsel Konçerto’ dan önce Bitik Adam okumak paha biçilemez oldu. Bazı yazarların dünyayı teğet geçememiş olması çok sevindirici.
Papini’yi okyunuz efenim!
Papini’yi okyunuz efenim!
April 23, 2021
"Există pe lume un pic de zâmbet chiar și pentru cel ce vrea să fugă de el ca un fiu blestemat."
August 5, 2022
Sanatçının ergen bir faşist olarak portresi. He papini he koçum, sensin alemlerin müjdesi
October 30, 2014
Boris Groys has defined avant-garde art as striving towards a “demiurgic” total control: there are too few analyses to take authority as the crucial issue in modernism, but Papini’s Un Uomo Finito would make an excellent place to start: Few authors display such unabashed level of hubris as Papini does, and those who did never expressed it with his heartfelt, naive grandiloquence.
Papini grew up into dedicated nihilism, thanks, he says, to a solitude he owed to his ugliness and his poverty. Probably the same disconnection led him to pursue a large number of grandiose if completely unrealistic goals (ex: compiling all the encyclopedias in the world into a single one, aged 15) which gave him a taste for rhetorical excess and a tolerance for failure. As he finds at last a welcoming home in the Florentine boheme of the early XXth century, he sets out with a few friends to build Leonardo, a (mainly) philosophical magazine that was to leave a worldwide mark. But of course Papini wants more: at first he wants to die, not alone, but to convince the whole of humanity to follow him in a total suicide. He also doubt humanity exists at all, extending Stirnerian individualism into fully-fledged solipsism. Later still he comes to combine William James with a kind of luciferian delerium, coining it “magical pragmatism” and promising (to James’ acclaim) his hotel corridor will lead to godmanhood. Leonardo folds, then comes La Voce, another staple of the European intellectual scene, and as his friends for the most part seem to outgrow their promethean wet-dreams Papini finds himself, I think, more and more isolated. Armed with only his unflinching conviction of the superiority of the mind (actually, his mind) over matter, he leaves for a retreat in the mountains, deciding not to come back until his will can outweigh the burden of the real.
It is upon his return he sets out to write, at thirty, his autobiography: Un Uomo Finito.
Sometimes I experience what has be called vertigo, for wants of a better term, in front of the sheer outsized megalomania of a project: think of Alexander Scriabin for example. This outrageousness, this blasphemous disregard for both the real and the human, is probably what most appeal to me in the modernist project. Here we have a limit case, treading the narrow path between egotic insanity and prophetic grandeur, surviving only thanks to his sharp wit and unforgiving introspection.
Papini later encountered international success with his Life of Christ, but he largely, and unduly slid into oblivion, despite the best efforts of the likes Borges or Eliade to resurrect his early, odd and unique writing. It is a quick read and if you have any interest in XXth century art or culture, or any interest in the extremes of thought, you owe to give it a try!
Papini grew up into dedicated nihilism, thanks, he says, to a solitude he owed to his ugliness and his poverty. Probably the same disconnection led him to pursue a large number of grandiose if completely unrealistic goals (ex: compiling all the encyclopedias in the world into a single one, aged 15) which gave him a taste for rhetorical excess and a tolerance for failure. As he finds at last a welcoming home in the Florentine boheme of the early XXth century, he sets out with a few friends to build Leonardo, a (mainly) philosophical magazine that was to leave a worldwide mark. But of course Papini wants more: at first he wants to die, not alone, but to convince the whole of humanity to follow him in a total suicide. He also doubt humanity exists at all, extending Stirnerian individualism into fully-fledged solipsism. Later still he comes to combine William James with a kind of luciferian delerium, coining it “magical pragmatism” and promising (to James’ acclaim) his hotel corridor will lead to godmanhood. Leonardo folds, then comes La Voce, another staple of the European intellectual scene, and as his friends for the most part seem to outgrow their promethean wet-dreams Papini finds himself, I think, more and more isolated. Armed with only his unflinching conviction of the superiority of the mind (actually, his mind) over matter, he leaves for a retreat in the mountains, deciding not to come back until his will can outweigh the burden of the real.
It is upon his return he sets out to write, at thirty, his autobiography: Un Uomo Finito.
Sometimes I experience what has be called vertigo, for wants of a better term, in front of the sheer outsized megalomania of a project: think of Alexander Scriabin for example. This outrageousness, this blasphemous disregard for both the real and the human, is probably what most appeal to me in the modernist project. Here we have a limit case, treading the narrow path between egotic insanity and prophetic grandeur, surviving only thanks to his sharp wit and unforgiving introspection.
Papini later encountered international success with his Life of Christ, but he largely, and unduly slid into oblivion, despite the best efforts of the likes Borges or Eliade to resurrect his early, odd and unique writing. It is a quick read and if you have any interest in XXth century art or culture, or any interest in the extremes of thought, you owe to give it a try!
December 9, 2016
Kitabin en sevdigim kismini bastan soyleyeyim. Bolum adlari... Andante ile baslayip Allegretto ile biten Italyanca daha ziyade muzik tempolariyla ozdeslesmis sifatlardan isim almis bolumlerden mutesekkil guzel bir kitap. Ayni bu tempo isimleriyle orantili olarak okudum kitabi. Agir bir sekilde baslayip nasil oldugunu anlamadan bitirdim. Ilk gun gercekten yavas okudum ama ikinci gun elimden dusmedi desem yeri.
Icerik son derece rahatsiz edici ama ifade gucu muthis... Bir insan nasil bu kadar nefret, kin, ofke, bosvermislik, ihtiras, tutku, ego, kucumseme, asagilama ile dolu olabiliyor anlamak mumkun degil. Yazar yasadigi her duyguyu en uclarda yasamazsa o duyguyu hissetmiyor sanirim. O nedenle her seyi dolu dolu yasamak istiyor. Bosvermisligin bile hakkini cok guzel veriyor.
Benim icin bir nevi terapi gibi bir kitap oldu. Kenimi oradan oraya carpa carpa, orseleye orseleye biraz rahatlamis olarak bitirdim kitabi. Sanirim ara ara elime alacagim kitaplardan olacak kendisi...
Hayret! En iyi parçamı, bedenimin en canlı parçasını, kanımdaki en üstün parçayı, hayatımda paylaşmaktan en çok sakındığım sırrı size verdikten sonra karşılığında bana vere vere bunları mı veriyorsunuz?
Icerik son derece rahatsiz edici ama ifade gucu muthis... Bir insan nasil bu kadar nefret, kin, ofke, bosvermislik, ihtiras, tutku, ego, kucumseme, asagilama ile dolu olabiliyor anlamak mumkun degil. Yazar yasadigi her duyguyu en uclarda yasamazsa o duyguyu hissetmiyor sanirim. O nedenle her seyi dolu dolu yasamak istiyor. Bosvermisligin bile hakkini cok guzel veriyor.
Benim icin bir nevi terapi gibi bir kitap oldu. Kenimi oradan oraya carpa carpa, orseleye orseleye biraz rahatlamis olarak bitirdim kitabi. Sanirim ara ara elime alacagim kitaplardan olacak kendisi...
Hayret! En iyi parçamı, bedenimin en canlı parçasını, kanımdaki en üstün parçayı, hayatımda paylaşmaktan en çok sakındığım sırrı size verdikten sonra karşılığında bana vere vere bunları mı veriyorsunuz?
September 26, 2020
"Çocukluğumdan beri kendimi, nedendir bilmem, korkunç derecede yalnız ve farklı hissettim. Bizimkilerin yoksulluğundan mıdır, yoksa başkaları gibi doğmamış olduğumdan mıdır acaba?"
"Şu kapkaranlık yalnızlıktan beni kurtaran, çılgıncasına öğrenme isteğim olmuştu."
İlk bölümlerin hatrına verdim 3 puanı.
"Şu kapkaranlık yalnızlıktan beni kurtaran, çılgıncasına öğrenme isteğim olmuştu."
İlk bölümlerin hatrına verdim 3 puanı.
February 24, 2018
Bir epistemolojik serüvene dönüşmüş yaşamın, elekten geçerken aşamaların bir tutanağını sunan ve düşünsel bütünlüğün hiç bitmeyen bir öykü olduğunu anlatmaya çalışan yazarın otobiyografik eseridir.
June 12, 2017
Felsefik bakışla yazılmış bir otobiyografi. Yazarın tanımıyla içsel olaylarının bir akışı, bir itirafname. Ama bir felsefe kitabı değil, klasik bir biyografi de değil. Yoğun düşünceler içinde anlatılan anı kitabı bence. Cümleler kısa ve basit, edebi bir şeyler yazma isteği olanlar için iyi bir kılavuz olabilir.
Ergenlikte çok fazla düşünen ve okuyan, 20'sinde ateist ve din düşmanı, 30'unda iflah olmaz bir nihilist, 40'ında koyu bir katolik, 50'sinde bir faşist olan Papini bu kitabı 30'lu yaşlarında yazmış. Aşırı kötümser, hırçın, herşeyi eleştiren, kafası karışık bir entellektüelin kaleminden çıkan bu kitabı gençlere öneririm yani 30-35 yaşını aşmamışlara. Benim yaştakiler için hem hafif hem de ayakları havada kalıyor Papini'nin yazdıkları.
Ergenlikte çok fazla düşünen ve okuyan, 20'sinde ateist ve din düşmanı, 30'unda iflah olmaz bir nihilist, 40'ında koyu bir katolik, 50'sinde bir faşist olan Papini bu kitabı 30'lu yaşlarında yazmış. Aşırı kötümser, hırçın, herşeyi eleştiren, kafası karışık bir entellektüelin kaleminden çıkan bu kitabı gençlere öneririm yani 30-35 yaşını aşmamışlara. Benim yaştakiler için hem hafif hem de ayakları havada kalıyor Papini'nin yazdıkları.
December 9, 2018
İçtenlikle söylemem gerekirse hiçbir şey umurumda değil. Bundan da geçtim ben.
//
Tek oturușta biter düşüncesiyle bașladığım tam tersi okudukça sindirilmesi gerektiğinin farkına vardığım ve okumayı günlere yayıp, elimden geldiğince ağırdan aldığım bir kitap oldu Bitik Adam. Daha önce hiç Giovanni okumamıș birinin bu kitapla siftah yapması ayrı trajik.
Yani benim!
Nitelikli kalemler, müthiş beyinler, sarsıcı kurgular - betimlemelerden sonra "Yahu nerede bu yazarın hayat hikayesi? dediğim zaman daha çok seviyorum biyografi okumayı. Böyle damdan düşer gibi, bodoslama dalınca olmuyor.
Yoksa farkındayım her daim çok özel ve güzeller.
Ay bana kaldı yorum yapmak he, laflara bak. 😒
//
Tek oturușta biter düşüncesiyle bașladığım tam tersi okudukça sindirilmesi gerektiğinin farkına vardığım ve okumayı günlere yayıp, elimden geldiğince ağırdan aldığım bir kitap oldu Bitik Adam. Daha önce hiç Giovanni okumamıș birinin bu kitapla siftah yapması ayrı trajik.
Yani benim!
Nitelikli kalemler, müthiş beyinler, sarsıcı kurgular - betimlemelerden sonra "Yahu nerede bu yazarın hayat hikayesi? dediğim zaman daha çok seviyorum biyografi okumayı. Böyle damdan düşer gibi, bodoslama dalınca olmuyor.
Yoksa farkındayım her daim çok özel ve güzeller.
Ay bana kaldı yorum yapmak he, laflara bak. 😒
July 8, 2022
O autobiografie a trăirilor lui Papini. Profunzimea existentei lui nu poate fi contestata. Si-a dorit prea mult de la o viata asa de simpla , pământeană. A vrut ceva mai mult, mai cosmic, mai strălucitor. Un om contradictoriu, o personalitate ambivalentă . Marturisiri si tragedii interioare, scârbă de conditia prea mica a individului in lume, moarte si renastere. Vointa de a fi printre cei nemuritori.
Ai reușit Papini, ai devenit "ceva". Nu esti un om sfârșit, ai zis-o si tu, stii prea bine asta.
Esti prea lucid si orgolios sa nu-ti vezi adevarata valoare intelectuala.
Ai reușit Papini, ai devenit "ceva". Nu esti un om sfârșit, ai zis-o si tu, stii prea bine asta.
Esti prea lucid si orgolios sa nu-ti vezi adevarata valoare intelectuala.
July 11, 2020
The kind of book that makes me feel bad for rating it. It's out of any clasification or rating.
I think the chapter called Glory shows, in a powerful speech adressed to the reader, the role of a writer.
I think the chapter called Glory shows, in a powerful speech adressed to the reader, the role of a writer.
December 31, 2022
https://edebiyatdanostalji.blogspot.c...
Yazarla ilgili daha fazla bilgi almak istediğim halde o kadar az yazı vardı ki internet de. Neden bu kadar geride bırakıldığını merak ettim.
Giovanni Papini adını tarihe yazdırdı ama nedense bir köşede kalması istendi.
Sıradışı teorileri, ani görüş değişiklikleriyle yirminci yüzyılın en büyük polemikçisi siciliyle İtalyan kültürünü şaşırtmasına rağmen yazar kendi ülkesinde ne yazık ki gerekilen ilgiyi görmedi.
Yazarla ilgili daha fazla bilgi almak istediğim halde o kadar az yazı vardı ki internet de. Neden bu kadar geride bırakıldığını merak ettim.
Giovanni Papini adını tarihe yazdırdı ama nedense bir köşede kalması istendi.
Sıradışı teorileri, ani görüş değişiklikleriyle yirminci yüzyılın en büyük polemikçisi siciliyle İtalyan kültürünü şaşırtmasına rağmen yazar kendi ülkesinde ne yazık ki gerekilen ilgiyi görmedi.
Read
September 11, 2018Narcisism extrem si supra-liricizat. Ma amuz teribil gandindu-ma cati s-au chinuit sa citeasca aceasta foarte lunga masturbare intelectuala si i-au dat maximum de apreciere din snobism. De teama ca vor rade inteligentii de ei ca au ratat geniul cartii. Pe cat am iubit povestirile lui Papini, pe atat am detestat aceasta plicticoasa oda catre sine.
November 1, 2023
Mi-au plăcut multe paragrafe și am subliniat niște idei care îmi vor ocupa un timp mintea. Cuvintele au curs limpede, este un scriitor pur-sînge, să scrii așa ceva la 30 de ani e uimitor dar mereu la extremă, niciodată pe o cărare dreaptă. Ba iubitor de oameni, ba dușman al rasei umane, ba un Dumnezeu în devenire care să-i salveze, ba un chior care și-a pierdut tinerețea citind, ba smerit, ba arogant, ba un geniu, ba sărac de prieteni, ba bogat în scrisori de la oameni...etc. Mi-a stîrnit milă. Nu un om sfîrșit ci un om neînțeles și îndurerat. M-a impresionat acest suflet care era precum cel al lui Dante, pierdut într-o pădure obscură la mijlocul vieții.
"Poezia e înălțare spre divinitate, iar munca artistică e deja obîrșie a creației. Poet și profet astăzi - Dumnezeu, poate mîine!"
"Pentru voi, mai ales pentru voi am scris această istorie dramatică a spiritului meu. În această carte nu se află biografia mea, ci desfășurarea exactă a evenimentelor mele interioare. Mă prezint în fața ochilor vostri reci cu toate durerile, speranțele și slăbiciunile"
"Mi se pare că fără cer, fără chipurile oamenilor, fără copaci și fără case n-aș putea să spun nimic, iar asta mă întristează. Aș vrea să fac gol în jurul spiritului meu, ca să văd de ce e în stare dacă e lăsat de capul lui."
"Poezia e înălțare spre divinitate, iar munca artistică e deja obîrșie a creației. Poet și profet astăzi - Dumnezeu, poate mîine!"
"Pentru voi, mai ales pentru voi am scris această istorie dramatică a spiritului meu. În această carte nu se află biografia mea, ci desfășurarea exactă a evenimentelor mele interioare. Mă prezint în fața ochilor vostri reci cu toate durerile, speranțele și slăbiciunile"
"Mi se pare că fără cer, fără chipurile oamenilor, fără copaci și fără case n-aș putea să spun nimic, iar asta mă întristează. Aș vrea să fac gol în jurul spiritului meu, ca să văd de ce e în stare dacă e lăsat de capul lui."
January 6, 2014
Hmmmm...I was quite disappointed, as I heard good things about it. I was expecting some enlightening answers, some ideas of how to manage the inner turmoil, either intellectual or of any kind (as in the end the cause for these is a natural reaction at the gap between the expectations and reality where the referee is our huge ego). Instead I only found a description of the feelings, ideas, boring after few pages, lots of words, talk, talk, I guess only two or three images kept my mind alert, but there is too less for such a book. I would say that the subject itself is a good source, but the way it was treated I found to be naive, childish, and without any closure.
Just to be clear, it is only my opinion.
For example, I would have preferred to describe the new philosophical system...I know it is autobiographic and if you are interested you could have looked in his work to see what is about, but nevertheless a book should be complete, round and self-sufficient.
Just to be clear, it is only my opinion.
For example, I would have preferred to describe the new philosophical system...I know it is autobiographic and if you are interested you could have looked in his work to see what is about, but nevertheless a book should be complete, round and self-sufficient.
August 13, 2012
Va rog pe voi toti, oameni, prieteni si dusmani, fie-va mila de un om sarman infometat de marire! Nu-i refuzati amaraciunea invinuirii si asprimea osandei! Vorbiti fara sovaiala, osanditi fara crutare. Nu va opriti, daca ma veti vedea plangand ; nu va emotionati, daca ma veti vedea alb ca varul. Ma voi omori, daca nu-mi veti arata cat sunt de pacatos si de vinovat, daca nu-mi spuneti pe loc in ce masura sunt vrednic de dispret si nenorocit. Va rog in genunchi, oameni din toata lumea! Aveti macar o singura data curajul de a spune adevarul in fata!
Asta este esenta cartii, pentru mine.
Asta este esenta cartii, pentru mine.
November 2, 2011
"Roman" autobiografic, un fel de eseu despre intimplarile si framintarile sufletesti ale unui om a carui nazuinta a fost sa cunoasca totul, sa fie total.
"Am ramas acelasi hoinar cu toane si fara cirma de pe vremea aceea; n-am nici o meserie, nici un rost; n-am nici o certitudine din care sa-mi fac piatra de capatii; n-am nici o bucata de lume pe care s-o pot ingradi cu zid, zicind: 'e a mea!'" (p. 65)
"Atingeti-ma: sint rece ca o piatra, rece ca un mormint. Aici e ingropat un om care n-a putut sa devina Dumnezeu." (p. 104)
"Ma prezint in fata ochilor vostri reci cu toate durerile, sperantele si slabiciunile mele. Nu cer mila, nici ingaduinta, nici laude, nici mingiieri, ci numai trei sau patru ore din viata voastra. Iar daca, dupa ce m-ati ascultat, veti continua sa credeti - in ciuda vorbelor mele- ca sint intr-adevar un om sfirsit, va trebui cel putin sa recunoasteti ca sint sfirsit pentru ca m-am apucat de prea multe lucruri si ca nu mai sint nimic pentru ca am vrut sa fiu totul." (p. 291)
"Am ramas acelasi hoinar cu toane si fara cirma de pe vremea aceea; n-am nici o meserie, nici un rost; n-am nici o certitudine din care sa-mi fac piatra de capatii; n-am nici o bucata de lume pe care s-o pot ingradi cu zid, zicind: 'e a mea!'" (p. 65)
"Atingeti-ma: sint rece ca o piatra, rece ca un mormint. Aici e ingropat un om care n-a putut sa devina Dumnezeu." (p. 104)
"Ma prezint in fata ochilor vostri reci cu toate durerile, sperantele si slabiciunile mele. Nu cer mila, nici ingaduinta, nici laude, nici mingiieri, ci numai trei sau patru ore din viata voastra. Iar daca, dupa ce m-ati ascultat, veti continua sa credeti - in ciuda vorbelor mele- ca sint intr-adevar un om sfirsit, va trebui cel putin sa recunoasteti ca sint sfirsit pentru ca m-am apucat de prea multe lucruri si ca nu mai sint nimic pentru ca am vrut sa fiu totul." (p. 291)
July 31, 2015
"Dacă aş putea să te strâng la pieptul meu pe tine, tinere palid şi întristat, neconsolat şi îndrăgostit cititor, fără pereche şi cel dintâi, căruia eu, înaintea tuturor, i-am dezvăluit gustul amar al măririi şi bucuria înfrigurată a poeziei! Un surâs al tău, o bătaie mai puternică a inimii tale, privirea ta, cuprinzătoare şi fericită, un vis neliniştit al tău ar fi pentru mine daruri mai plăcute şi mai de preţ decât toate sporovăielile papagaliceşti şi decât toate coroniţele de hârtie aurită."
După părerea mea, acest fragment este expresia uneia dintre celei mai intime apropieri dintre un scriitor şi cititorii săi. Mi-a fost greu să-mi reţin lacrimile, dată fiind starea în care mă aflam când citeam cartea. A fost o mângâiere emoţionantă, ca toată cartea, de altfel.
După părerea mea, acest fragment este expresia uneia dintre celei mai intime apropieri dintre un scriitor şi cititorii săi. Mi-a fost greu să-mi reţin lacrimile, dată fiind starea în care mă aflam când citeam cartea. A fost o mângâiere emoţionantă, ca toată cartea, de altfel.
January 15, 2016
"20 de ani de viață cerebrală, 10 ani de lectură. Am ramas omul care nu accepta lumea. În această carte nu se află biografia mea, ci desfășurarea exactă a evenimentelor mele interioare, istoria dramatică a spiritului meu. Nu cer milă, nici laude, nici mângâieri, ci numai 3 sau 4 ore din viața voastră, iar dacă după asta veți crede în continuare că sunt un om sfârșit, în ciuda vorbelor mele, va trebui să recunoașteți că sînt sfârșit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri, și că nu sînt nimic pentru că am vrut să fiu totul."
November 2, 2020
Papini'nin dehası ve deliliği; çatırdayan bir odun parçası ve üzerinde dans eden alev misali iç içe ve harlı... Ferdinand Celine'in hırpalayıcı tiratlarını, Henry Miller'ın coşkulu dilini ve Thomas Bernhard'ın dinmeyen öfkesini sevenler için "Bitik Adam" muhteşem bir edebi şölen...
March 21, 2020
❝ Ca să înalți omul, trebuie să acționezi asupra sufletului.
Un om sfîrșit este o carte destul de grea, apăsătoare, nu e pentru toată lumea. Mie mi-a plăcut foarte mult, iar felul în care se exprimă Papini te face parcă să-i poți auzi și vocea.
Ascultați-l și voi: 🙂
❝ În această carte nu se află biografia mea, ci desfașurarea exactă a evenimentelor mele interioare. Mă prezint în fața ochilor voștri reci cu toate durerile, speranțele și slăbiciunile mele.
❝ Am început de toate și n-am sfârșit nimic. Nici n-am apucat bine pe-o stradă, că am și cotit, la stânga sau la dreapta; iar de-aici, pe scurtături am nimerit și de pe cărări m-am trezit pe alt drum principal.
❝ La început toată lumea era în mine. Mai târziu, m-am regăsit singur şi aproape fără viaţă. Pentru a-mi recăpăta forţele a trebuit să pun din nou mâna pe bucata mea de lume care-mi era mai apropiată şi mai înrudită. Acum, după ce am supt din nou la sânul primei mele mame şi i-am auzit din nou graiul, acum, când îmi simt trupul înviorat de sânge și limba mai dezlegată, pot să pornesc iar la drum spre adevăratul meu destin.
❝ Într-o lume în care fiecare se gândește la hrană și la bani, la distracții și la putere, e nevoie ca, din când în când, cineva să împrospăteze viziunea lucrurilor, să scoată la iveală extraordinarul ce se ascunde în lucrurile ordinare, misterul din banalitate, frumusețea din gunoi.
Un om sfîrșit este o carte destul de grea, apăsătoare, nu e pentru toată lumea. Mie mi-a plăcut foarte mult, iar felul în care se exprimă Papini te face parcă să-i poți auzi și vocea.
Ascultați-l și voi: 🙂
❝ În această carte nu se află biografia mea, ci desfașurarea exactă a evenimentelor mele interioare. Mă prezint în fața ochilor voștri reci cu toate durerile, speranțele și slăbiciunile mele.
❝ Am început de toate și n-am sfârșit nimic. Nici n-am apucat bine pe-o stradă, că am și cotit, la stânga sau la dreapta; iar de-aici, pe scurtături am nimerit și de pe cărări m-am trezit pe alt drum principal.
❝ La început toată lumea era în mine. Mai târziu, m-am regăsit singur şi aproape fără viaţă. Pentru a-mi recăpăta forţele a trebuit să pun din nou mâna pe bucata mea de lume care-mi era mai apropiată şi mai înrudită. Acum, după ce am supt din nou la sânul primei mele mame şi i-am auzit din nou graiul, acum, când îmi simt trupul înviorat de sânge și limba mai dezlegată, pot să pornesc iar la drum spre adevăratul meu destin.
❝ Într-o lume în care fiecare se gândește la hrană și la bani, la distracții și la putere, e nevoie ca, din când în când, cineva să împrospăteze viziunea lucrurilor, să scoată la iveală extraordinarul ce se ascunde în lucrurile ordinare, misterul din banalitate, frumusețea din gunoi.
August 3, 2021
Un megaloman nesfârșit.
December 14, 2021
"Omul disperat descoperă chiar în adâncul disperării sale noul temei pe care să se înalțe deasupra văii plângerii."
May 21, 2022
Într-o lume în care fiecare se gândește la hrană și la bani, la distracții și la putere, e nevoie ca, din când în când, cineva să împrospăteze viziunea lucrurilor, să scoată la iveală extraordinarul ce se ascunde în lucrurile ordinare, misterul din banalitate, frumusețea din gunoi. In mijlocul unei imense si atotputernice caste de sclavi ai opiniei si ai traditiei, de pedanti parazitari si sofisticati, de predicatori ai vechilor legende, de paznici de temnite morale, de papagali incapatinati ai tuturor normelor invechite si ai tuturor locurilor comune, e nevoie de un om care sa-i trezeasca pe toti din somn, de un strajer al inteligentei pure, de un sapator cu muschi zdraveni,de un incendiator de buna-credintà care sa arda si sa dărime, pentru a pune in loc lumina pietelor, arborii libertätii recucerite, zidirile vitorului.
July 31, 2016
Îmi plăcea ostilitatea față de sinucidere a lui Shopenhauer. Eu, în schimb, am pregătit, pentru finalul marii mele opere, o stoică propunere de sinucidere universală. Nu în glumă, nu vedeam altă cale de ieșire. Nu sinuciderea individuală, pentru că e ridicolă; ci sinuciderea în masă, sinucidere conștientă, stabilită de comun acord, așa încât să lase pământul singur și pustiu să se rotească fără rost sub ceruri. Îmi imaginam că aș putea să întemeiez o societate care să crească treptat-treptat, ocupându-se totodată cu difuzarea irefutabilei mele cărți. Când această ligă a disperaților ar fi coincis cu întreaga omenire, ar fi trebuit să se stabilească ziua cea mare - sfârșitul! M-am gândit chiar la mijloacele practice și mi s-a părut că otrava era absolut de preferat.
April 14, 2022
3.8 ⭐
„De pildă, îmi plăcea enorm să tulbur conștiințele cu întrebări neașteptate, serioase, fundamentale - cu una dintre acele întrebări pe care nimeni nu le pune niciodată și care par absurde și inutile, întrebări pe care nimeni nu cutează să și le pună nici măcar lui însuși, dar care așază sub semnul îndoileii ideile cele mai acceptate de toată lumea, valorile și viața însăși. Voiam să-i silesc pe ceilalți să gândească, să reflecteze, să se analizeze pe ei înșiși, propriul lor suflet, viitorul lor, idealurile lor. Voiam să-l împing pe fiecare în adâncul lui, acolo unde nimeni nu coboară de bunăvoie, și să-l pun pe fiecare față în față cu sine însuși, pentru a se căi, pentru a apuca pe un alt drum, pentru a grăbi pasul, pentru a nu uita - cât mai e încă vreme.”
„De pildă, îmi plăcea enorm să tulbur conștiințele cu întrebări neașteptate, serioase, fundamentale - cu una dintre acele întrebări pe care nimeni nu le pune niciodată și care par absurde și inutile, întrebări pe care nimeni nu cutează să și le pună nici măcar lui însuși, dar care așază sub semnul îndoileii ideile cele mai acceptate de toată lumea, valorile și viața însăși. Voiam să-i silesc pe ceilalți să gândească, să reflecteze, să se analizeze pe ei înșiși, propriul lor suflet, viitorul lor, idealurile lor. Voiam să-l împing pe fiecare în adâncul lui, acolo unde nimeni nu coboară de bunăvoie, și să-l pun pe fiecare față în față cu sine însuși, pentru a se căi, pentru a apuca pe un alt drum, pentru a grăbi pasul, pentru a nu uita - cât mai e încă vreme.”
August 12, 2017
Întotdeauna individul uman este atras de acele aspecte ale vieții cu care vibrează afectiv. Încă din primele pagini, am fost fascinată de universul literar pe care Papini a reușit să-l creeze.
Cartea realizează un portret al intelectualului măcinat de convingeri contradictorii şi de o profundă dezamăgire în fața mediocrității lumii din jur, căreia îi opune o atitudine critică şi lucidă, dar sfâșiată de temeri şi angoase. Romanul prezintă confesiunea uluitoare a unei personalități complexe.
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/un-om-sfir...
Cartea realizează un portret al intelectualului măcinat de convingeri contradictorii şi de o profundă dezamăgire în fața mediocrității lumii din jur, căreia îi opune o atitudine critică şi lucidă, dar sfâșiată de temeri şi angoase. Romanul prezintă confesiunea uluitoare a unei personalități complexe.
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/un-om-sfir...
Displaying 1 - 30 of 157 reviews