Gaudeamus

by Mircea Eliade

Scritto da un Eliade ancora giovane nella sua Bucarest sul finire degli anni Venti, questo romanzo restituisce alla perfezione la tensione estrema che precede lo slancio verso la vita, l’irrequietudine di scelte ancora da fare, l’attesa prima del viaggio con cui infatti si chiude il libro, definitivo commiato dai luoghi e dalle amicizie della giovinezza.

Genres: Romanian Literature, Classics, Fiction

266 pages, Paperback

First published January 1, 1928

About the author

Romanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.

Reviews

[Vit Babenco · Rating 4 out of 5]

Gaudeamus – Let us rejoice – let’s seize the day…
The student years quite so often belong to the best days of our lives.

Nothing remained but shadows in an empty room and memories in my soul. An autumn and a past started to coalesce. Oh Nonora, Nonora – if only her lips and her curves had never tempted me, I would have remained close to everyone else. I would have come to know mediocre happiness and the dull grey of a life lived, without any significant steps forward. I would have acquired the cynical, sentimental bitterness of those who say: I was so alive when I was young! Why do people confuse wasting youth with living it? Why do my peers not understand that a certain kind of personality, guided by a certain kind of mind, can, over the course of a few vivid and intense weeks, experience whole years’ worth of their hopes and dreams? And why do they not understand that the imperative of youth is always to move on?

Maximalism of youth… The narrator is overwhelmed with ambitions – he wants everything and at ones, he has too many irons in fire… So the result is confusion, perplexity and exhaustion… Protagonist’s feelings are always mixed and his purposes are always vague…
And the narration is permeated with strange and sometimes even hermetic humour.

‘We can’t understand anything on our own. It comes to us, at a certain age, like the sexual urge or arthritis.’
‘But I want to find an answer, through logic.’
‘I suggest you first become completely and utterly confused. Afterwards, you’ll begin to see clearly, to understand organically, effortlessly, without torment.’

Sow your wild oats while young…

[Pavel Nedelcu · Rating 2 out of 5]

GHIDUL INTELECTUALULUI MISOGIN

Roman cu puternice accente autobiografice, care continuă povestea începută în "Romanul adolescentului miop", dar într-o notă paradoxal mai imatură și mai dificil de digerat în epoca contemporană. Protagonistul, un alter ego al autorului, își afirmă cu aroganță superioritatea intelectuală și misiunea sa de a atinge absolutul, refuzând plăcerile dionisiace ale vieții în favoarea unei existențe apolinice, dominată de idei și idealuri înalte.

Pentru mine, aspectul cel mai pregnant al romanului e tocmai viziunea protagonistului asupra femeilor, impregnată de misoginie. Personajul principal privește femeile ca fiind incapabile de profunzimi eroice sau intelectuale, văzându-le doar prin prisma proiecțiilor sale idealizate. Încearcă obsesiv să le "modeleze" conform unei imagini personale, tratându-le ca simple obiecte ale ambițiilor sale spirituale și estetice.

Această aroganță a protagonistului, deja prezentă în "Romanul adolescentului miop", este aici și mai pronunțată. Acesta se consideră un ales, destinat să depășească limitele mediocrității și să atingă o stare de grație intelectuală inaccesibilă celor din jur. În această auto-mitologizare, își neagă vulnerabilitățile și conexiunile umane autentice, izolându-se într-un turn de fildeș al propriilor aspirații.

GAUDEAMUS este o reflecție asupra conflictelor dintre idealurile abstracte și realitatea concretă, dar și o mărturie a modului în care dezechilibrul rezultat din conflict poate limita nu doar autenticitatea relațiilor umane, ci și o înțelegere mai profundă a lumii. Deși fascinant ca document al gândirii unui Eliade încă tânăr, romanul lasă un gust amar prin atitudinea și viziunea disonante ale protagonistului.

[Andrei Cimpoies · Rating 1 out of 5]

De data asta, chiar dacă ratingul este de doar o stea, nu zic că am citit o carte proastă, ci chiar că nu a fost momentul potrivit pentru a face-o. Probabil că dacă aș citi-o peste câțiva ani, când aș avea mai multe cunoștințe istorice, filosofice și literare, mi-ar plăcea mai mult. Spre deosebire de „Romanul adolescentului miop”, „Gaudeamus” este mai matur, dialogurile serioase și monologurile interioare luând locul narării unor fapte cotidiene din timpul școlii. Din acest motiv, mi-a fost mai greu să rezonez cu nonficțiunea lui Eliade, dar măcar știu că voi mai încerca și alte titluri scrise de el.

[Botezatu Mihaela Alexandra · Rating 4 out of 5]

Am terminat azi cel de-al doilea roman scris de Mircea Eliade care, de altfel, încheie și seria scrierilor din tinerețe și pot spune că mi-a plăcut chiar mai mult decât "Romanul adolescentului miop". L-am găsit mai matur, mai “copt„, mai pasional și mai plin de emoție deși am găsit aici un Eliade fantezist, încrâncenat în lupta sa de a reuși, de a devenit un erou, un încăpățânat care își ține în frâu chiar și iubirea pentru că așa vrea el, după cum a afirmat în repetate rânduri. Doamne, ce mi-ar fi plăcut să dea amploare poveștii dintre el și Nișka... Corespondența dintre ei, aproape de final, este savuroasă.

Eliade citește mult. Calm, sobru și riguros, spre deosebire de primul său roman, aici ne prezintă încă de la început adaptarea la viața universitară. Ne povestește despre întâlnirile studențești din cadrul cercului studențesc, despre activitatea sa intelectuală, despre prieteniile legate și, spre deosebire de prima carte, aici aduce și note senzuale cu privire la femeie - a se vedea Nonora, Nișka, Bibi.


Mi-a plăcut mult cum a vorbit și despre Iași la vederea locurilor dragi lui Eminescu. El a ajuns la Iași în cadrul congresului studențesc și toate descrierile și trăirile sunt aduse în lumina cititorului într-o notă atât de luminoasă.

Finalul este înălțător pentru autor și enigmatic, cred eu, pentru cititor. Eliade ne lasă mereu impresia că oricât ar suferi, el nu regretă niciodată trecutul. Nu plânge după ce a fost, nu tânjește să se întoarcă, ci privește mereu înainte.

[Andrei Cristea · Rating 5 out of 5]

Romanul "Gaudeamus" de Mircea Eliade reprezintă jurnalul scriitorului în perioada studiilor universitare. Cartea abordează teme precum căutarea sinelui și depășirea ispitelor.

De exemplu, personajul principal încearcă să-și găsească locul în lume și să-și definească valorile. În timp ce se confruntă cu provocările academice și sociale ale vieții universitare, el descoperă treptat cine este cu adevărat și ce își dorește să facă în viață.

De asemenea, romanul examinează și tema ispitelor și a tentațiilor. Tânărul este adesea tentat să renunțe la efortul academic și să se lase dus de valul distracțiilor și petrecerilor, dar își reamintește mereu scopul său și își păstrează integritatea morală.

Mi-a plăcut faptul că aceste teme sunt prezentate într-un mod subtil, prin intermediul experiențelor personajelor.

În concluzie, "Gaudeamus" este o carte profundă și valoroasă, care m-a ajutat să văd lumea dintr-o perspectivă diferită și m-a făcut să mă gândesc mai mult la latura mea sufletească.

[Florin · Rating 5 out of 5]

Mansarda, iubirea lui platonică pentru Nișka, cercul, redacția, lubricitatea Nonorei, toate m-au făcut să-mi placă nespus această carte… Mi-a oferit exact ce voiam să citesc… Am râs, am plâns (lăuntric), a reușit să mă facă să mă atașez de personaje… sau persoane, fiind un jurnal… Una dintre cărțile de care voi fi atașat mereu!

[Xandra · Rating 3 out of 5]

"Ghiceam de pe atunci gândurile la care am ajuns mai târziu: că sensul vieții nu e fericirea, ci realizări eroice." (cap. Muncile și zilele)

[Veronica Visoţchi · Rating 5 out of 5]

Profund, mi-a plăcut.

[Miriam T. · Rating 5 out of 5]

Îmi place Eliade și pot să mă transpun în mentalitatea unui tânăr din vreme aceea. Uneori a fost greu de urmărit deoarece devenea pe alocuri un pic prea filozofic. Nu s-a concentrat pe construcția personajelor ci mai mult pe a exprima ce simte. Unele preconcepții despre femeie sunt clar depășite, chiar din cauza vremii în care a fost scrisă, nu le iau personal.

Ma deranjat relația lui cu Nişka, am înțeles ca nu a dorit o relație din cauza imaturității și egocentrismul lui – eroul este mai preocupat de sine, de propriul destin, de ideea de „geniu” și de literatura pe care visează s-o scrie, decât de o relație sentimentală reală.

Merită citit! - fără așteptări cu gândire la rece.

[Andrea Fiore · Rating 4 out of 5]

Al netto delle sue posizioni politiche e della sua personalità spesso indigesta, adoro i romanzi di Mircea Eliade perché bruciano di vita; perché pulsano di quella stessa forza titanica che spinse Prometeo a rubare il fuoco per amore della sfida, sprezzo del pericolo e, chissà, con la segreta speranza di essere punito - per poter dimostrare ancora di più il proprio coraggio. Eliade, come il Martin Eden di Jack London e il protagonista di Fame di Knut Hamsun, conosce la potenza inebriante dell’orgoglio: quella capacità di sacrificare tutto per principio, per tentare di raggiungere la pienezza attraverso la rinuncia (più incomprensibile e inaccettabile per gli altri, meglio è). Non mi stupisce che l'autore abbia passato la maggior parte della sua vita a studiare (emulare? invidiare?) monaci, asceti ed eroi mitologici da ogni parte del mondo, con uno zelo non da accademico ma da discepolo fedele.

[Jeffrey Dixon · Rating 4 out of 5]

Mircea Eliade (1907–1986) is today best known as the leading historian of religions of the mid-twentieth century; but in his native Romania he was well-known as a journalist, cultural critic and novelist from the late Twenties until the outbreak of the Second World War. But whereas his studies of symbolism were written primarily in French (he settled in Paris after the war) and a few in English (he moved to Chicago in the Sixties), his novels and short stories were always written in his native Romanian. Although many have been translated into French and are easily available in reasonably-priced pocket editions, few have ever been translated into English; and most of those that have are difficult to obtain.
The recent publication in English translation (by Christopher Bartholomew) of his two earliest novels are therefore much to be welcomed. The first, Diary of a Short-Sighted Adolescent, written when Eliade was still a high-school student, was serialised in the Romanian literary journals to which he was already a prolific contributor; and then pretty much forgotten about until decades later. To me, it is readable but not very memorable. Eliade claimed that it was the first novel of adolescence ever to be written by an adolescent; but I think of it much as I do of the juvenile works of Mozart: I’m impressed that he could do it, but what I really want to read are the mature works which would follow. The acclaim it has received in some quarters as Romania’s answer to Adrian Mole seem particularly misguided; although it is full of adolescent awkwardness, it lacks the mature perspective of an adult author to give it humour, depth and insight.
'Gaudeamus,' Eliade’s next novel, was written when he was a university student; and follows the progress of the Adolescent and his friends as issues of philosophy, politics and love start to dominate their lives. Finished just before he set off for India (his sojourn and love affair there becoming the subject of his most famous novel, Bengal Nights), Eliade never found a publisher for it; and when he revisited it a few years later, he was not impressed. I was: though it is clearly a transitional work and is very uneven in tone, it possesses far more of the three qualities I said the Diary lacks.
One episode reminded me of the philosophical discussions between Woody Allen and Diane Keaton in the film 'Love and Death.' A student called Ghiţa is challenged by Little Kant (I must keep an eye on the Microsoft spellcheck here) but insists that he does not “accept methodological advice in the form of personal rejoinders.” His opponent, after all, is “amphibiously metaphysical!” No wonder the professor asks him to retract his words…
The professor is based on Eliade’s real-life mentor, Nae Ionescu, whose influence would prove fateful when he led Eliade in briefly associating with the nationalist League of the Archangel Michael, whose paramilitary wing was the violently anti-Semitic Iron Guard. Anti-Semitism is discussed several times in the novel, but the narrator distances himself from it without confronting it head on.
He is bemused when a Jewish friend, Marcu, introduces him to a swastika-wearing anti-Semite with a girlfriend from a Jewish background who describes herself as “assimilated”; Marcu calls her a “renegade”. She’s lucky if she can get a word in edgeways as the three men argue about Judaism, Christianity and internationalism; and the persistent misogyny of the novel is likely to trouble modern readers more than the politics. The narrator denounces discrimination against and attacks on Jews; but refuses to take sides politically because his duty is to achieve equilibrium and the enlightenment of his consciousness. The country won’t go to Hell because some students “avoid the Jewish question, preferring first to discover themselves, to create their own criteria and values.” He believes that his consciousness will “come to reflect the soul of the country.”
No small claim – and the novel is full of similar examples of intellectual hubris. The narrator and his friends see themselves as heroes of the spirit, struggling with issues that logical philosophy can barely tackle. How, for example, can their professor of metaphysics also be a fanatically Orthodox mystic? How can the narrator not believe in God but still feel that Jesus manifests in and from himself?
“I do not believe,” he tells a friend, “and yet I have still had a religious experience that filled my soul with a Christian vision, transfigured me, and made me a Christian.” This transfiguration means that he can never go home again; his heroic Christianity transcends the merely human; his soul is as vast as the world; and the world is endless.
In this novel we see the beginnings of the thirst for the Endless which would propel Eliade on his spiritual journey, of which his achievements in the history of religions is only the outer mask.

[Ariana Coman · Rating 5 out of 5]

Amazing.

[Velislav · Rating 5 out of 5]

This novel is a weird mix of reality and fiction. There is no way to know which parts of the main character are exaggerated or fictional, but that's okay because the aim of the novel is to generally represent Romanian university students in 1928 and not to provide an accurate historical account.

The main character is a 20-year-old drama queen who attempts to replicate the revelations and epiphanies of the philosophers he so highly regards by causing as much suffering for himself as he can and in the process insulting and abusing the people closest to him. The encounters in some of the chapters are not nearly as intense or gripping as the majority, but those chapters provide a much needed break from the constant tension which the main character causes.

The reader is kept on the edge of their seat until the very end to see how the main character develops and grows as he leaves his youth, the most carefree and exciting years of his life.

The book does mention anti-semitism at times and includes a fair bit of misogyny, so it is not for the faint of heart. This obviously does not devalue it in any way as society's views on those topics has changed quite a bit for the last 100 years.

[Iulia Maria · Rating 3 out of 5]

„Datoria ta nu e să te lași copleșită, ci să dai valori mediocrității, să găsești sensuri tuturor faptelor care acum, în criză, ți se par stupide, ucigătoare, stinse... Lupta împotriva mediocrității biruiește numai în doua împrejurări: sau ieșind din ea printr-o nebunie a sufletului, sau transfigurând-o. Poți
trăi în cea mai plată mediocritate fără a ajunge mediocru... E greu...”

Dacă în ultimele pagini ale romanului, scriitorul nu ar fi scos la iveală (din nou) egoismul său, pe care nu l-a putut depăși nicicum, aș fi dat liniștită patru stele cărții, fiindcă, deși mi-a luat un timp considerabil să o citesc, nu știu exact de ce am parcurs-o atât de greu, unele idei mi-au plăcut foarte mult.

[Spencer · Rating 1 out of 5]

I quite enjoyed this book for the most part. The narrator’s frankness (I won’t say honesty) is quite charming. And seeing his adolescent earnestness in all things—whether he was right or wrong—was fun. But the second half turns more and more like a version of Crime and Punishment where he acts stranger and stranger in pursuit of living his potential and gaining his power to live a remarkable life. He’s so full of himself and his lofty destiny that he becomes a real prick. But, again, he lets us see all this. Still, towards the end he either fantasizes about or commits a sexual assault and all the good will for this promising, earnest young man is really tainted.

Read the first half.

[Clare Walker · Rating 4 out of 5]

Read in Romania.

[Alethea · Rating 4 out of 5]

*3,5

[Mark Morrison · Rating 4 out of 5]

Mircea Eliade makes his brilliance clear in every sentence he produced during his lifetime. Only 22 when Gaudeamus was published, it is an exploration of ones metaphysical identity while in its early stages of conscious development. The ideas presented in this book are enough to make it a worthwhile read, despite the glaring colour of the words (purple.) The noses of several philosophers and scholars were surely broke during the writing of this book, but for anyone interested in religious studies, if the book was written by Mircea Eliade, it has value. Full stop.