Un secol cu Neagu Djuvara

by George Rădulescu, Neagu Djuvara

Textul pe care vi-l propun spre lectură poate fi considerat un recurs bine motivat la procesul de conștiință colectiv pe care ni-l facem de vreo 20 de ani încoace. De aici a plecat demersul de a strânge într-un volum relatarea câtorva experiențe de viață și dezvoltarea unor idei ale profesorului Neagu Djuvara.

Cartea nu are pretenții științifice. Este o provocare jurnalistică, o mănușă aruncată cititorilor pentru a-și pune în continuu întrebări și pentru a renunța la prejudecăți. Astfel, un material de presă poate fi însutit mai util decât un manual de istorie.

Cred sincer că acest interviu, care a fost publicat în ziarul „Adevărul” din 8 octombrie 2010 și care a generat prezentul volum, interviul despre care v-am făcut vorbire este o mică piesă din puzzle-ul firescului, al „României normale”.

Genres: Nonfiction, History, Biography, Romanian Literature

224 pages, Paperback

First published December 1, 2010

About the author

Licențiat în Drept și Teologie, George Rădulescu șia început activitatea în presa centrală în 1999. Timp de peste 5 ani a fost redactor în cadrul departamentului de Politică Internă a ziarului „Curierul Național” și a colaborat la alte câteva publicații. Din 2007 până în 2010 a coordonat departamentele de Politică Internă și Publicistică ale ziarului Adevărul.

Reviews

[Andrei Stoian · Rating 5 out of 5]

Am citit acest volum cu ocazia Centenarului Marii Uniri și s-a potrivit perfect, având în vedere că prezintă 100 de ani de istorie sub forma unui interviu luat lui Neagu Djuvara de către George Rădulescu.
Deși majoritatea evenimentelor din viața lui Neagu Djuvara despre care vorbește în acest interviu se regăsesc în ,,Amintiri din pribegie", nu m-am plictisit deloc pe parcursul cărții și m-am bucurat să citesc din nou despre ele, Neagu Djuvara a avut o viață extrem de interesantă.
Nu am fost de acord cu toate ideile sale, dar asta nu înseamnă că perspectiva sa nu este interesantă. La un moment dat, Neagu Djuvara spune că a fost o greașeală că Antonescu a decis să trecem Nistrul și că nu poți decide soarta a milioane de români din cauză că ți-ai dat cuvântul de militar. Această trecere a Nistrului de către armata română este un moment foarte controversat al istoriei noastre, iar în ciuda faptului că, într-adevăr, campania noastră pe frontul de est nu a decurs bine, nu puteam pur și simplu să ne oprim din a lupta. Războiul funcționează după reguli proprii, absurde, dar proprii. Nu poți pur și simplu să îi spui unui aliat ,,eu am obținut ce mi-am dorit, nu mai e lupta mea". Odată ce ai intrat într-un război, trebuie să îl duci la sfârșit, ți-ai luat un angajament, trebuie să-l respecți, într-un război nu lupți cât îți convine, lupți până se termină.
Tot Neagu Djuvara afirmă că acea scrisoare de la Stockholm, prin care URSS-ul accepta condițile de capitulare ale lui Antonescu, nu a existat. Nu știu sincer ce să cred, Neagu Djuvara susține că nu a existat, faptul că lucra la Ministerul de externe îi dă veridicitate afirmației sale, dar în ,,Agonia României: 1944-1948", Nicolae Baciu susține că această scrisoare a existat și că Antonescu a încercat de mult să ne scoată din război, iar condițiile sale ar fi fost acceptate. Toate subiectele discutate de Nicolae Baciu în cartea sa sunt susținute de pagini întregi de bibliografie, printre care se numără documente de arhivă. Neagu Djuvara lucra la Ministerul de externe, dar nu avea o funcție înaltă, așa că este greu de crezut că i se spunea lui tot ce se întâmpla. Cel mai probabil, acel moment din istoria României va mai rămâne o perioadă învăluit în mister. Argumentul lui Neagu Djuvara se bazează pe faptul că sovieticii nu ar fi acceptat altceva în afară de capitulare necondiționată, deoarece Germania și-a impus anumite condiții după Primul Război Mondial, pentru ca ulterior să îl înceapă pe Al Doilea. Este un argument foarte bun, mai ales când vine vorba de țări precum Germania sau Japonia, dar nu știu dacă funcționează pentru România. Este clar că sovieticii nu s-ar fi temut vreodată că, dacă nu ne vor distruge orice capacitate de a lupta, îi vom invada în viitor
Cu un lucru sunt de acord, și anume că a fost o greșeală să nu ne opunem ultimatumului din 26 iunie 1940 și că ar fi fost mai bine să facem asta și să avem soarta Poloniei decât să schimbăm taberele și să ne stricăm relațiile cu toate statele implicate.
Ce mi-a plăcut însă cel mai mult la această carte este că, spre deosebire de celelalte cărți ale lui Neagu Djuvara pe care le-am citit, în aceasta abordează și teme mai de actualitate.
Per total, a fost o lectură foarte interesantă și destul de captivantă și voi încheia prin a spune cu întârziere: La mulți ani, România!

Citate:

Dacă aș fi la putere, aș fi un adevărat Vlad Țepeș. Că nu mai pot să-i trag în țeapă, asta e clar, dar aș înfunda pușcăriile cu toți aceia care au furat. Ar trebui să clădim o pușcărie nouă, imensă, nu știu unde, atât de mulți aș băga înăuntru. Aș înlocui țeapa pentru că nu mai pot s-o folosesc...

Atâta vreme cât suntem conduși de fiii celor care au fost nomenclaturiști și cât, în plus de asta, există pânza de păianjen a oamenilor din grupul Securității lansat pe 23 decembrie 1989, nu se va schimba nimic. Oamenii din acel grup au vrut să păstreze puterea în taină și ei sunt cei care au pus mâna pe industrii și pe comerț. Probabil că ei continuă să țină prin șantaj o mare parte din clasa politică și să ne impună diverse chestii.

[Ruxandra · Rating 4 out of 5]

Unele povestiri, cum ar fi accidentul aviatic al soției sale, fac acest interviu foarte captivant. De fapt, cartea se citește extrem de ușor, dovadă c-am citit-o în trei zile - e scurtă și are multe poze.

Mi-a s-a părut foarte credibil, deși s-ar putea să fie ceva subiectiv, pentru că rezonez diferit la poveștile despre copilărie și școală în locurile foarte familiare mie. „Prima limbă pe care am învățat-o a fost franceza” și „am mers pe jos în Basarabia 750 de kilometri în total”, sunt numai două dintre amănuntele care mă fac să-l admir.

Neagu Djuvara inspiră multă sinceritate și modestie, deși a trecut prin atât de multe. Evenimentele astea dure și numeroase l-au făcut foarte uman și umil. Adică e un interviu despre om, nu despre doctorul în Drept și Istorie, deci trebuie privit ca atare - limbajul este frumos, dar relaxat, lucrurile povestite sunt destul de intime: despre mamă, despre bunici și unchi, despre sentimente și speranțe, despre cei 23 de ani în Africa, multe amănunte istorice ș.a.m.d Toate astea, spuse simplu și cu emoție, apropie. Așa că am să citesc și amintirile din pribegie, deși tocmai mi s-a recomandat să nu.

Notă: cea mai mare parte a cărții este de fapt un interviu care a apărut în ziarul Adevărul, în octombrie 2010.

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

Volumul cu acest nume este, de fapt, o serie de interviuri cu renumitul istoric Neagu Djuvara, republicat cu ocazia împlinirii acestuia a 100 de ani.
Accentul este pus pe viața istoricului precum și pe evenimentele istorice la care a fost martor, întrebările autorului pentru Djuvara fiind de cele mai multe ori pertinente.

[Dumitru Moraru · Rating 4 out of 5]

3.5/5

Cartea reprezintă viața lui Neagu Djuvara de la primele sale amintiri încoace. Se trage dintr-o familie de boieri, ce avea moșii întinse. A făcut studiile în Franța (Nisa, Paris, Sorbona). Câteodată se observă atitudinea boierească a lui Neagu. Se temea să nu vină țărăniștii la putere și el să piardă moșiile. Recunoaște că la început îl atrăgea legionarismul, dar și-a dat seama că aceasta e otravă și a rămas fidel democrației parlamentare. Viața sa e plină de evenimente sau cum afirmă el, un șir de accidente. A luptat în Basarabia și Transnistria, a fost rănit nu departe de Odesa. Și-a făcut carieră în domeniul diplomatic. Am impresia că a ajuns în funcții mari nu pentru că a muncit mult, ci a dat de oameni potriviți la timpul potrivit, care i-au oferit ocazii. Anticomunist, a trăit mulți ani în exil, dar se va întoarce în România după căderea lui Ceaușescu. Îi admir dragostea lui față de Basarabia, că locul ei e în România. Așa este!

Spunea că nu aveam ce căuta peste Nistru și la 27 iunie 1940 trebuia să luptăm, nu să cedăm teritorii românești fără un foc; chiar dacă am fi avut soarta Poloniei (ocupați de germani și de ruși), în schimb rămâneam cu cinstea curată. Dar așa, ne-am stricat cu toată Europa, zice Neagu. Minoritatea din Consiliul de Coroană care era împotriva cedării teritoriale a avut dreptate. Dacă luptam în vara 1940, nu mai era 23 august 1944. Aici sunt de acord cu Djuvara.

Un alt moment interesant: Neagu a spus că nu trebuia să semnăm Pacea de la Buftea (7 mai 1918), ci să ne retragem spre Odesa și să continuăm lupta, luând armele lăsate de ruși în Ucraina. Noi am încălcat Tratatul cu Antanta și respectiv, nu am primit toate teritoriile promise. Clemenceau era foarte critic la adresa României pentru că am semnat o pace separată.

Neagu afirmă: dacă să facem comparație cu românii, sârbii s-au lăsat ocupați integral și au plecat cu armata lor prin Albania dușmană ca să reînceapă războiul la Salonic, împreună cu francezii și englezii. Eu îmi scot pălăria în fața sârbilor, deși sunt ai dracului, sunt încăpățânați. Dar sunt eroici! La noi, de îndată ce se ocupă teritoriul, gata! Să facem pace cu formula stupidă "să nu piară ființa statului". Noi avem mania asta ca, îndată ce ne merge rău, să sărim în barca cealaltă. Așa ne-am făcut o reputație foarte proastă în străinătate.
Câteodată îmi pare că Neagu e rupt de realitate. Situația cu sârbii e total diferită de cea a românilor. Ei nu au avut de-a face cu bolșevicii. Noi luptam cu germanii la vest și cu bulgarii la sud, plus pericolul bolșevic dinspre est. Românii au alungat bolșevicii din Basarabia pentru a-i împiedica să răspândească comunismul spre vest. Dacă armata română se retrăgea spre Odesa, cel mai probabil ar fi de avut furcă cu ruși, doar era pe teritoriu străin și trebuie să mai ținem cont de războiul civil rus. Românii ar fi fost înconjurați de inamici, singuri și fără suport. Sârbii cel puțin îi aveau în spate pe francezi și englezi. Românii au luptat de partea sârbilor, ca apoi sârbii să ocupe Banatul în toamna 1918. Bună răsplată pentru ajutorul oferit lor! Timocul, locuit majoritar de români, nu a făcut parte din Serbia până în secolul al XIX-lea (primele decenii), când Milos Obrenovic ocupă Timocul. Nu prea înțeleg admirația lui Djuvara față de sârbi.

Sunt de acord când a spus că dacă Iliescu nu venea la putere, era altcineva, tot coadă de topor. Pentru că Iliescu e doar un pion. În spatele lui sunt foști securiști, care trag sforile. Și cum Iliescu e un fricos și i-ar da în vileag pe toți, probabil de asta până acum nu a fost judecat.

[Mihai Vintilă · Rating 4 out of 5]

Volumul de dialog semnat de ziaristul George Rădulescu Un secol cu Neagu Djuvara apărut acum în a doua ediție la editura Adevărul Holding aduce ceva din farmecul unei vechi Românii. Liberalul Djuvara se oprește nostalgic la vremurile sale, la personalitățile pe care le-a cunoscut. A trăit revoluția boșevică din Sankt Petersburg, Primul Război Mondial, România interbelică, al doilea Război Mondial, evenimentele după 1989 din România. Practic tot ce s-a întâmplat în acest secol nu i-a fost străin.

În afara unei memorii selective dar bune, Djuvara are și un farmec al povestirii. Și întrebările puse de George Rădulescu sunt pline de miez, documentate, ajutându-l pe Djuvara să își creioneze imaginile, epocile și personajele.

Deși a trăit tot nu spune tot. Aflăm un inedit fapt și anume acela că Neagu Djuvara s-a numărat printre cei care l-au ajutat pe regele Mihai I la 23 august 1945, că Mareșalul Antonescu a fost un om drept care a condus România în limitele suportabilului în starea de război care să găsea țara. Am aflat și despre înclinația spre legionarism și de fascinația pe care extrema dreaptă a exercitat-o asupra tânărului Negu Djuvara.

În general volumul are multă deschidere asupra evenimentelor dar ochii unui cunoscător nu poate observa golurile mari din bibliografie și din evenimente peste care autorul trece cu ușurință. Practic îndreaptă privirea doar spre ce dorește el să spună și spre ceea ce ar trebui spus dar fiind un volum de dialoguri este normal.

[Alexandra Lucia Brînaru · Rating 4 out of 5]

O carte de non-ficțiune extrem de bine scrisă și însoțită de poze sugestive, pe care însă n-aș recomanda-o celor care nu au un nivel de cunoștințe minim despre România din perioada interbelică până după revoluție.
Această carte reunește istoria ca fapte, ele fiind însă expuse prin prisma profesorului Djuvara. Așa că, înainte să o citiți pe aceasta, vă recomand cu drag oricare operă a lui legată de istorie, asta ca să puteți înțelege mai bine ce și cum.

[Ina Escu · Rating 5 out of 5]

Te simti ca un invitat la o sueta; esti plimbat prin timpuri atat de diferite si pline de personaje interesante; o viata de om cat un secol , o placere. (Recomand pentru completare o lectura mai sobra dar nu mai pitin pasionanta, mai completa: Amintiri din pribegie)

[Violeta Marinescu · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut foarte mult acest interviu. Neagu Djuvara, pe langa faptul ca a trăit printre personalitati ale secolului trecut, a participat si a fost martor al unor evenimente foarte importante din punct de vedere istoric, a stiut sa imortalizeze tot parcursul său atat de bine si a stiut sa ne redea si noua, celor mai putin documentati, in principal tineri nascuti dupa revolutia din `89 (numita lovitura de stat). Intrebarile isi primesc raspunsurile in mod firesc, intrebari foarte bine alcatuite, puse in asa fel in care raspunsul asteptat sa starneasca interes si, mai mult decat atat, sa invete. Suntem si noi martori ai vietii domnului Djuvara, ai istoricului, ai omului care pare sa fi trait tot ce se poate trai intr-o viata. Ne sunt prezentate personalitati, participam si noi la tot felul de evenimente din care, daca suntem receptivi, avem ce invata. Mi-au placut foarte mult, nu stiu daca interviul, cat adevarul vietii celui care povesteste, dar mai ales conceptiile sale despre ea, despre viată.