What do you think?
Rate this book
The Poems of Light
Lucian Blaga (1895-1961) is one of the most important of Romanian poets.
The Poems of Light (published in 1916) was his first collection, the work of a brilliant young poet/philosopher steeped in all the elements of the expressionist movement. Much influenced by expressionist painting, especially that of Van Gogh, the poet paints fiery landscapes seen through the interior eye.The 'translator/poet' team worked closely together on this true 'labour of love'.
For each poem a literal translation from the original Romanian was slowly worked into a poem in English, with the poet finding a structure and rhythm that evolved from his understanding and response to reading Blaga.
Sara Philpott is well-known to The Old Stile Press from her fascinating etched linocuts in Lens of Crystal by Robin Skelton. Her images here are a powerful mixture of drawing, monotype and collage and resonate perfectly with the atmosphere and moods of the poems. This book is by no means the outcome of some academic or intellectual exercise.
These poems are youthful and fiery and full of original imagery. Supported by this set of rich and challenging images, readers with any interest in early twentieth century poetry are in for a really exciting treat.
The Poems of Light (published in 1916) was his first collection, the work of a brilliant young poet/philosopher steeped in all the elements of the expressionist movement. Much influenced by expressionist painting, especially that of Van Gogh, the poet paints fiery landscapes seen through the interior eye.The 'translator/poet' team worked closely together on this true 'labour of love'.
For each poem a literal translation from the original Romanian was slowly worked into a poem in English, with the poet finding a structure and rhythm that evolved from his understanding and response to reading Blaga.
Sara Philpott is well-known to The Old Stile Press from her fascinating etched linocuts in Lens of Crystal by Robin Skelton. Her images here are a powerful mixture of drawing, monotype and collage and resonate perfectly with the atmosphere and moods of the poems. This book is by no means the outcome of some academic or intellectual exercise.
These poems are youthful and fiery and full of original imagery. Supported by this set of rich and challenging images, readers with any interest in early twentieth century poetry are in for a really exciting treat.
64 pages, Hardcover
First published January 1, 1919
11 people are currently reading
321 people want to read
About the author
Lucian Blaga
203 books194 followersLucian Blaga was a Romanian philosopher, poet, and playwright. He was a commanding personality of the Romanian culture of the inter-bellum period. He was a philosopher and writer higly acclaimed for his originality, a university professor and a diplomat.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 46 reviews
July 17, 2022
LACRIMILE
„Cînd izgonit din cuibul veșniciei
întîiul om
trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe cîmpuri,
îl chinuiau mustrîndu-l
lumina, zarea, norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Și omul cel dintîi, pribeagul, nu știa să plîngă.
Odată istovit de-albatrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întîiul om
căzu cu fața-n pulberea pămîntului :
„Stăpîne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii
cu-n giulgiu,
să nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zîmbetele Evei și nici nori
căci vezi - lumina lor mă doare”.
Și-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.”
TREI FEȚE
„Copilul rîde :
„Înțelepciunea și iubirea mea e jocul !”.
Tînărul cîntă :
„Jocul și-nțelepciunea mea-i iubirea !”.
Bătrînul tace :
„Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea !”.
IZVORUL NOPȚII
„Frumoaso,
ți-s ochii-așa de negri încît seara
cînd stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adîncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
și peste munți și peste șesuri,
acoperind pămîntul
c-o mare de-ntuneric.
Așa-s de negri ochii tai
lumina mea.”
STELELOR
„C-o mare de îndemnuri și de oarbe năzuinți
în mine
mă-nchin luminii voastre sstelelor,
și flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n niște candele de jertfă.
Fiori, ce vin din țara voastră, îmi sărută
cu buze reci de gheață trupul
și-nmărmurit vă-ntreb :
spre care lumi vă duceți și spre ce abisuri ?
Pribeag, cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
și străbătut de-avînt alerg, dar nu știu - unde.
Un singur gînd mi-e rază și putere :
o stelelor nici voi n-aveți
în drumul vostru nicio țintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriți nemărginirea !”
„Cînd izgonit din cuibul veșniciei
întîiul om
trecea uimit și-ngîndurat prin codri ori pe cîmpuri,
îl chinuiau mustrîndu-l
lumina, zarea, norii - și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Și omul cel dintîi, pribeagul, nu știa să plîngă.
Odată istovit de-albatrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întîiul om
căzu cu fața-n pulberea pămîntului :
„Stăpîne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii
cu-n giulgiu,
să nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zîmbetele Evei și nici nori
căci vezi - lumina lor mă doare”.
Și-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete - lacrimile.”
TREI FEȚE
„Copilul rîde :
„Înțelepciunea și iubirea mea e jocul !”.
Tînărul cîntă :
„Jocul și-nțelepciunea mea-i iubirea !”.
Bătrînul tace :
„Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea !”.
IZVORUL NOPȚII
„Frumoaso,
ți-s ochii-așa de negri încît seara
cînd stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare,
că ochii tăi, adîncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
și peste munți și peste șesuri,
acoperind pămîntul
c-o mare de-ntuneric.
Așa-s de negri ochii tai
lumina mea.”
STELELOR
„C-o mare de îndemnuri și de oarbe năzuinți
în mine
mă-nchin luminii voastre sstelelor,
și flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n niște candele de jertfă.
Fiori, ce vin din țara voastră, îmi sărută
cu buze reci de gheață trupul
și-nmărmurit vă-ntreb :
spre care lumi vă duceți și spre ce abisuri ?
Pribeag, cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
și străbătut de-avînt alerg, dar nu știu - unde.
Un singur gînd mi-e rază și putere :
o stelelor nici voi n-aveți
în drumul vostru nicio țintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriți nemărginirea !”
August 4, 2023
Nu-mi presimţi?
Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?
Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?
Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi
cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?
Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de roua-îmbrăţişat
de raze de lumină?
Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodata n-am vazut pe Dumnezeu
mai mare!?
August 15, 2023
Poeme de neuitat.
October 17, 2024
"Veniți lîngă mine, tovarăși! Ca mîine-o să mor,
dar vă las moștenire,
superbul meu craniu, din care să beți
pelin
cînd vi-e dor de viață,
și-otravă
cînd vreți să-mi urmați!"
dar vă las moștenire,
superbul meu craniu, din care să beți
pelin
cînd vi-e dor de viață,
și-otravă
cînd vreți să-mi urmați!"
October 13, 2021
cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet --
și mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet --
și mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
January 15, 2022
3.2??? cred???
December 8, 2021
"Și altoită pe ființa mea imensa lume
cu toamna și cu seara ei
mă doare ca o rană." ("Melancolie")
cu toamna și cu seara ei
mă doare ca o rană." ("Melancolie")
November 7, 2024
„C-o mare de îndemnuri şi de oarbe năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flacări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!
[1919]”
„Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci
pe geamuri. Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată
durerea
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.”
„De ce-n aprinse dimineţi de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
şi-ngenunchez în faţa mea ca-n faţa unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?
De ce în nopţi adânci de iarnă,
când sori îndepărtaţi s-aprind pe cer
şi ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuţit din întuneric
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?
Pesemne - învrăjbiţi
de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana
au înţeles că e mai mare fiecare
dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna.
Lumina şi păcatul
îmbrăţişându-se s-au înfrăţit în mine-ntâia oară
de la-nceputul lumii, de când îngerii
strivesc cu ură şarpele cu solzii de ispită,
de când cu ochii de otravă şarpele pândeşte
călcâiul adevărului să-l muşte-nveninându-l.”
„Într-un amurg, sunt ani de-atunci,mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarta unui arbor- - numele --
cu slove mici, stângace şi subţiri.
Azi am văzut din întâmplare
cum slovele-au crescut din cale-afară --uriaşe.
Aşa îţi tai şi tu copilo numele
în inima-mi supusă
rnărunt, mărunt, ca un ştrengar.
Şi după ani
şi ani de zile-l vei găsi
cu slove-adânci şi uriaşe.”
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flacări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul
şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu - unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nici o ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea!
[1919]”
„Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci
pe geamuri. Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată
durerea
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.”
„De ce-n aprinse dimineţi de vară
mă simt un picur de dumnezeire pe pământ
şi-ngenunchez în faţa mea ca-n faţa unui idol?
De ce-ntr-o mare de lumină mi se-neacă eul
ca para unei facle în văpaia zilei?
De ce în nopţi adânci de iarnă,
când sori îndepărtaţi s-aprind pe cer
şi ochi de lupi prădalnici pe pământ,
un glas îmi strigă ascuţit din întuneric
că dracul nicăiri nu râde mai acasă
ca-n pieptul meu?
Pesemne - învrăjbiţi
de-o veşnicie Dumnezeu şi cu Satana
au înţeles că e mai mare fiecare
dacă-şi întind de pace mâna. Şi s-au împăcat
în mine: împreună picuratu-mi-au în suflet
credinţa şi iubirea şi-ndoiala şi minciuna.
Lumina şi păcatul
îmbrăţişându-se s-au înfrăţit în mine-ntâia oară
de la-nceputul lumii, de când îngerii
strivesc cu ură şarpele cu solzii de ispită,
de când cu ochii de otravă şarpele pândeşte
călcâiul adevărului să-l muşte-nveninându-l.”
„Într-un amurg, sunt ani de-atunci,mi-am zgâriat
stăruitor
în scoarta unui arbor- - numele --
cu slove mici, stângace şi subţiri.
Azi am văzut din întâmplare
cum slovele-au crescut din cale-afară --uriaşe.
Aşa îţi tai şi tu copilo numele
în inima-mi supusă
rnărunt, mărunt, ca un ştrengar.
Şi după ani
şi ani de zile-l vei găsi
cu slove-adânci şi uriaşe.”
September 15, 2023
Editia contine:
Poemele luminii (1919)
Pasii profetului (1921)
In marea trecere (1924)
Lauda somnului (1929)
La cumpana apelor (1933)
La curtile dorului (1938)
Nebanuitele trepte (1943)
Lirica blagiana ramane inconfundabila prin vitalismul sau. Volumele de poezii antume itereaza pelerinajul poetului, din culmea ardorii de cunoastere intrinseca, prezenta in "Poemele luminii", prin itinerariul infrigurat, aproape eretic initiat in "Pasii profetului", pana la resemnarea din "Lauda somnului" si ulterioara exteriorizare, iluminare si acceptare expusa pana in "Nebanuitele trepte", volum testamentar si definitiv atestat al credintei sale.
"Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.
Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?
Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!
Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.
Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac." ("Heraclit langa lac"/'In marea trecere')
Poemele luminii (1919)
Pasii profetului (1921)
In marea trecere (1924)
Lauda somnului (1929)
La cumpana apelor (1933)
La curtile dorului (1938)
Nebanuitele trepte (1943)
Lirica blagiana ramane inconfundabila prin vitalismul sau. Volumele de poezii antume itereaza pelerinajul poetului, din culmea ardorii de cunoastere intrinseca, prezenta in "Poemele luminii", prin itinerariul infrigurat, aproape eretic initiat in "Pasii profetului", pana la resemnarea din "Lauda somnului" si ulterioara exteriorizare, iluminare si acceptare expusa pana in "Nebanuitele trepte", volum testamentar si definitiv atestat al credintei sale.
"Lângă ape verzi s-adună cărările.
Sunt linişti pe-aici, grele şi părăsite de om.
Taci, câne care-ncerci vântul cu nările, taci.
Nu alunga amintirile ce vin
plângând să-şi îngroape feţele-n cenuşa lor.
Sprijinit de butuci îmi ghicesc soarta
din palma unei frunze tomnatice.
Vreme, când vrei să iei drumul cel mai scurt,
pe unde apuci?
Paşii mei răsună în umbră,
parc-ar fi nişte roade putrede
ce cad dintr-un pom nevăzut.
O, cum a răguşit de bătrâneţe glasul izvorului!
Orice ridicare a mânii
nu e decât o îndoială mai mult.
Durerile se cer
spre taina joasă a ţărânii.
Spini azvârl de pe ţărm în lac,
cu ei în cercuri mă desfac." ("Heraclit langa lac"/'In marea trecere')
March 19, 2019
C-o mare de îndemnuri și de oarbe năzuinți în mine
Mă-nchin luminii voastre, stelelor
Și flăcări de-adorare
Îmi ard în ochi, ca niște candele de jertfă.
Fiori ce vin din țara voastră îmi sărută cu buze reci de gheață trupul
Și-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceți și spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
Mă simt azi cel mai singuratic suflet
Și străbătut de-avânt alerg, dar nu știu-unde.
Un singur gând mi-e rază și putere: o stelelor nici voi n-aveți
În drumul vostru nici o țintă,
Dar poate tocmai de aceea cuceriți
Nemărginirea! - Stelelor
Mă-nchin luminii voastre, stelelor
Și flăcări de-adorare
Îmi ard în ochi, ca niște candele de jertfă.
Fiori ce vin din țara voastră îmi sărută cu buze reci de gheață trupul
Și-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceți și spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
Mă simt azi cel mai singuratic suflet
Și străbătut de-avânt alerg, dar nu știu-unde.
Un singur gând mi-e rază și putere: o stelelor nici voi n-aveți
În drumul vostru nici o țintă,
Dar poate tocmai de aceea cuceriți
Nemărginirea! - Stelelor
January 4, 2020
Dorul
Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.
Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm.
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-aşa de dor de tine"
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi
pribeag pe-un alt pământ.
Femeie,
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?
Mai cântă-mi înc-o dată dorul tău,
să te ascult
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,
din care înfloresc aievea - veşnicii.
February 24, 2021
“Nu-mi presimţi iubirea când privesc cu patimă-n prăpastia din tine
şi-ţi zic:
O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu mai mare!?”
şi-ţi zic:
O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu mai mare!?”
March 5, 2021
Un volum pe care ar trebui sa îl citească toată lumea
June 6, 2021
Revin după aproape trei ani la acest volum ca să fiu din nou îndrăgostit de poezia lui Blaga.
November 7, 2023
Live, laugh, love Blaga
October 14, 2022
ador ador ador boyfriend material
October 21, 2023
Citiți ,,Poemele luminii" și îndrăgostiți-vă!
𝐄𝐕𝐀
,,Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas, ce răsuna
de printre frunze ca un clopoțel de argint.
Dar s-a-ntâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva în ureche
încet, nespus de-ncet,
ceva ce nu se spune în scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit, ce i-a şoptit anume,
cu toate că a ascultat şi el.
Şi Eva n-a voit s-o spuna nici lui
Adam.
De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină
şi-şi miscă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar."
𝐄𝐕𝐀
,,Când şarpele intinse Evei mărul, îi vorbi
c-un glas, ce răsuna
de printre frunze ca un clopoțel de argint.
Dar s-a-ntâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva în ureche
încet, nespus de-ncet,
ceva ce nu se spune în scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit, ce i-a şoptit anume,
cu toate că a ascultat şi el.
Şi Eva n-a voit s-o spuna nici lui
Adam.
De-atunci femeia-ascunde sub pleoape-o taină
şi-şi miscă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar."
October 23, 2020
L-am ignorat pe Blaga după ce am citit la clasă ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" şi regret atât de tare acum. Un volum de poezii absolut divin!
"Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii – şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul –
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată, istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului: "Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăinjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci, vezi – lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete – lacrimile. (1919)"
"Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii – şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul –
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată, istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului: "Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăinjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci, vezi – lumina lor mă doare".
Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete – lacrimile. (1919)"
June 20, 2023
Forever my favourite poetry volume
January 2, 2018
If you’re trying to express love, humble desire for knowledge and perfection, if you crave for words beyond expressionism, but within barriers of language, he can summaries for you these needs. Blaga puts into words feelings forged and named by philosophy in never-ending comparisons. He’s a painter, an outcast in a relentless search of the higher meaning. My favourite amongst the poems is NOI ŞI PÂMÂNTUL, with its erotic, beyond time ritual.
February 25, 2013
Probably no other poetry book of the 1910s has managed to age this well. You won't find any exterior reminiscences from Eminescu, nor the dated scenery of symbolists. Maybe we can't believe in metaphysics anymore, but the poems themselves have preserved their elements of surprise. No filler here either. Unlike Blaga's later books, which, fortunately, have their own subtleties and charms...
November 11, 2021
O, cine știe? -- Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
și liniștea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet --
și mut
ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
și liniștea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet --
și mut
ascult cum crește-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.
October 13, 2014
Nu-mi presimți văpaia când în brațe îmi tremuri ca un picur de rouă-mbrățișat de raze de lumină?
August 13, 2011
What is God ? God is light ! The Poems of Light as humble librarian.
October 14, 2014
"De unde-si are raiul-
lumina?-Stiu:Il lumineaza iadul cu flacarile lui!"
lumina?-Stiu:Il lumineaza iadul cu flacarile lui!"
December 25, 2016
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"
Blaga, ma' baby
Blaga, ma' baby
May 29, 2017
Ca un cretin stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul – lumina?
– Ştiu: îl luminează iadul
cu flăcările lui!
June 26, 2020
By far, the best Romanian poetry collection, in my opinion.
February 28, 2023
3.75⭐
<în piept când te văd — minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.>>
<în piept când te văd — minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.>>
Displaying 1 - 30 of 46 reviews