„Sensuri ascunse, ce ar putea să fie formulate în chip abstract, nu se găsesc în poezia mea, decât ca alunecări, pe cari însumi le condamn. Toate sensurile ţin de domeniul unei sensibilităţi metafizice, ce coboară în adânc şi vine în adânc, ele n-au confinii cu înţelegerea filozofică discursivă. ...În poezia mea sunt frecvente şi motivele mitice, chiar teologice. Dar de aceste elemente uzez în chipul cel mai liber, ca mijloace de expresie poetică. Motivele nu sunt tratate «dogmatic». Le folosesc în sens totdeauna creator, liber; le modific şi le amplific după necesităţi. Născocesc motive mitice la fiece pas, fiindcă fără de-o gândire mitică nu ia fiinţă, din păcate sau din fericire, nici o poezie.“ (Lucian BLAGA, Luntrea lui Caron)
Lucian Blaga was a Romanian philosopher, poet, and playwright. He was a commanding personality of the Romanian culture of the inter-bellum period. He was a philosopher and writer higly acclaimed for his originality, a university professor and a diplomat.
"Drumurile pe cari nu umblăm, drumurile ce rămân în noi, ne duc și ele, fără număr, undeva. Cuvintele pe care nu le rostim, cuvintele ce rămân în noi, descoperă și ele, fără de margini, făptura. Luptele ce nu le dăm, luptele ce rămân în noi, ne lărgesc și ele în taină patria. Sămânța pe care n-o dăruim, sămânța ce rămâne în noi, multiplică și ea fără capăt viața. Moartea de care nu murim, moartea ce rămâne în noi, ne adâncește și ea tăcerea. Și pretutindeni prin toate își pune temei poezia."
În încercarea de a da trei poezii preferate din poetica blagiană, m-am oprit la patru. Într-atât de mult mi-au plăcut poeziile. Pot zice chiar mai mult decât lirica bacoviană sau eminesciană, a se vedea dacă trece testul timpului în fața tăvălugului de poezie din acest semestru. Cu toate astea, nu recomand a se citi o carte întreagă de operă poetică a unui singur autor decât ca o cercetare asupra etapelor de creație, cum a fost și cazul de față, altminteri se pierde din gustul actului de lectură și se încetinește tot acest proces. Ce e prea mult, strică; nu degeaba e doar 4,5/5 ⭐️
Mi-aștept amurgul „În bolta înstelată-mi scald privirea Şi ştiu că şi eu port în suflet Stele multe, multe, Şi căi lactee, Minunile întunericului, Dar nu le văd, Am prea mult soare-n mine De aceea nu le văd. Aştept să îmi apună ziua Şi zarea mea pleoapa să-şi închidă, Mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea Şi să răsară-n mine stelele, Stelele mele Pe care încă niciodată Nu le-am văzut...”
Autoportret „Lucian Blaga e mut ca o lebădă. În patria sa zăpada făpturii ține loc de cuvânt. Sufletul lui e în căutare, în mută, seculară căutare, de totdeauna, și până la cele din urmă hotare. El caută apa din care bea curcubeul. El caută apa din care curcubeul își bea frumusețea și neființa.”
Veste „Vin din noapte, din miez de pădure: avem un voievod! Spre ziduri sure sar peste prăpăstii în călțuni de poveste. Către cetate frunza susură: o veste, o veste!
Ocolesc gorganul cu căpățînile, cu ispășiții, peste ogor mă-mpiedic în scut. Ating cu fruntea luminile: S-a născut, s-a născut!
Genunchiul poticnește, fruntea asudă. Þîșnesc curcubeie din pas și din rouă pe pajiștea udă. Din turnul verde de pază, de lîngă pod, straja mă vede. Tăcerea-i a ceasului rod: Avem un voievod! Urechea n-o crede.
Sculați boieri cu rînduitele bresle, cu sfinții, cu mucenicii, și voi hornari, și voi ucenicii, ridicați-vă slugi adormite în iesle! Sculați boieri, o veste din codru v-aduc - Ni s-a născut azi-noapte noul voievod, fiul pădurii, puiul de cuc!”
M-am oprit lîngă tine „Am căutat mereu umbra genelor pe un obraz. Am căutat-o prin geografia răsăritenelor și apusenelor basme. Și n-am găsit-o.
Numai tîrziu am găsit-o aci. Aci, în patria mea, la seminția mea. M-am oprit lîngă tine, cînd tăcerea ta mi-a spus: “Nu mă atinge!”.
M-am oprit lîngă tine, descoperind că părul tău, e o flacără pe care vîntul n-o stinge. Și lîngă minunea cea mai simplă am stat cum se cuvine.”
Am uitat c-am citit toată cărămida asta de carte într-o zi ca să aleg poezii pe care să le scriu frumos pe bilete și să le fac premii pt colegii de școală și profa mea de română în cadrul unui proiect 💪 imi place mult ce a scris Blaga, vă rog nu-mi amintiți ca a făcut parte din partide de extremă dreaptă 🤠 am să fac un update la un moment dat cu poemele mele preferate 👍