Semnele unei crime se pot ascunde aproape oriunde, nu-i asa? Mai ales in locuri la care nu te-ai gandit niciodata. Acum, sunt presarate intr-o gramada de nasturi „de toate culorile, din os, cristal, baga, ebonita si sidef, bumbi perla sau stras, mesteriti din fir de aur ori par de cal“.
Povestea acestui asasinat incepe intr-o duminica, la pranz, cu o scena de familie. Se sfarseste intr-un aeroport, in asteptarea unui avion. Cititorii sunt rugati sa-si puna centurile de siguranta!
Rodica Ojog-Brasoveanu was a Romanian writer of mystery novels. She published 35 novels, most of them mystery, some of them also romantic and historic novels. She is believed to be the "Lady of the Romanian policier".
Her cozy mystery series are aundant with humor and have a quick, light pace.
Some recurring characters: - Melania Lupu, an elderly lady getting involved in crime solving, with a unique and charming style; the authority figure whose cases she gets involved in is Major Cristescu - Minerva Tutovan, an authoritarian figure, a severe and extremely smart, unattractive woman; the authority figure whose cases she meddles with is Lieutanant Dobrescu
Romanian version: Rodica Ojog-Brasoveanu(28 august 1939, Bucuresti – 2 septembrie 2002) a fost o scriitoare de romane politiste din Romania. A urmat primele clase la scoala „Maison de Francais” si si-a continuat studiile la liceul „Domnita Ileana” (astazi Liceul „Eminescu”). A inceput apoi cursurile Facultatii de Drept din Bucuresti, dar, dupa doi ani, in 1956, a fost exmatriculata pe motive politice. Dupa un an de munca necalificata la fabrica de medicamente Galenica, a reluat studiile de drept, de data aceasta la Iasi. Dupa finalizarea studiilor a inceput sa profeseze avocatura. In 1969 a debutat cu un scenariu de televiziune, iar primul roman politist, Moartea semneaza indescifrabil, l-a scris la insistenta sotului ei, actorul Cosma Brasoveanu, si l-a publicat in 1971. Dupa sapte ani de practica a renuntat la avocatura si s-a dedicat in intregime scrisului. Pana in 1999, a publicat 35 de romane, in majoritate politiste, dar si cateva istorice si unul stiintifico-fantastic. Este considerata, in mod unanim, marea doamna a literaturii politiste romanesti.
Delicioasa, ca toate romanele doamnei Rodica. Poate nu cel mai inspirat "policier" al ei, dar nu asta conteaza. Personajele sunt de poveste, atmosfera si descrierile un regal. Se citeste dintr-o rasuflare. :)
Nu stiu ce a incercat Rodica aici, dar dupa primele 30 de pagini mi-am dat seama ca nu pot sa citesc cartea asta. Totul e un haos literar. Citind-o am simtit ca trebuie sa ma duc la medic sa ma verific de alzheimer. N-am putut tine minte un personaj sau un loc. In 30 de pagini mi-au ramas 2 scene in minte, si-s convins ca le uit pana maine. Rodica are si multe alte scrieri bune, inteligente sau haioase. Asta n-a reusit sa-mi trezeasca nici un pic din spiritul celorlalte pe care le-am citit chiar cu drag.
Din câte am înțeles, una din favoritele autoarei .... relația bunic-nepot fiind motivul :) se conturează spre final, cine şi de ce, dar oricum interesantă dinamica dintre cupluri, temerile fiecăruia şi momentele de maximă pierdere. O lectură plăcută cu comicul, cred eu, tipic, Ojog-Brașoveanu :)
Rodica Ojog Brasoveanu este mai mult decât o autoare de romane politiste,este o atentă observatoare a firii umane cu o capacitate extraordinară de analiză.Foarte interesantă ideea de a atribuii fiecărui personaj un nasture,iar relației dintre ei o cutie.Fiecare capitol are numele unui nasture pe care îl asociază unuia dinte personaje,pentu ca la sfârșit să-i bage la loc în cutie deși,curios, ei nu mai încap.Genială!
Atat de savuros mi se pare umorul tipic Rodicai Ojog-Brasoveanu - avem personaje adorabile, dar si profund detestabile, scene ce exprima atat de bine ipocrizia din societatea noastra, superficialitatea si egoismul ce se revarsa la tot pasul, toate redate intr-o maniera comica, lejera. A fost cu totul neasteptata folosirea nasturilor in conturarea personajelor si a evenimentelor :D.
P.S. - Gigeta e remarcabila, cu siguranta unul dintre cele mai memorabile personaje intalnite vreodata :))...
O lectura usoara, pentru un drum cu masina sau cu trenul. Personajele au indeajunsa profunzime incat sa fie interesante, iar naratiunea m-a tinut cu ochii tintuiti pe pagini chiar dupa lasarea intunericului. Nu chiar captivanta, dar totusi o carte care se lasa greu din mana.
"Manole clipi mărunt și luă o figură gravă, fără legătură cu atmosfera blândei seri de iunie de până atunci. Amintiri depănate de doi fraţi bătrâni... Şi amândoi încercaseră inconştient acelaşi sentiment complex: o satisfacţie greu de definit, aceea de a fi unicii proprietari ai parfumatelor aduceri aminte, dar în acelaşi timp şi un sentiment de rece, geroasă însingurare. Ești cu adevărat bătrân şi singur când au dispărut toţi martorii, toţi cei care ţi-au mobilat existenta."
As zice ca este printre cele mai slabe romane marca Rodica Ojog-Brasoveanu. Abia tine firul povestii (daca se poate numi asa); pasajele cu aldine cu/despre conversatiile investigatorilor (nici macar numiti, sau referiti cu vreo functie in politie) parca-s puse acolo asa, de contrast grafic cu restul textului ... practic inutile dpdv al actiunii/ilor din restul cuprinsului. Iar "vestita" cutie cu nasturi, in ciuda recurentei acesteia in text, practic nu are nici un "chichirez", in afara de damblaua personajului de a "frunzari" printre acei nasturi, si de a agata cate un crampei de amintire despre/legat de acel nasture .... e jignitor de inutila. Slaba carte. Pesemne ca schimbarea de regim politic din 1989 a impus si o schimbare in mentalul scriitoarei. Singurul merit care ma face sa ii dau, totusi, cele 2 stelute, este pojghita de actiune care se intrevede spre sfarsit. Prea putin, insa.
De prins, m-a prins, am citit-o in 24h. Altfel, la final am rămas cu feelingul ca m-am uitat la o emisiune de cancan de pe un post romanesc. Deși Rodica Ojog Brașoveanu scrie minunat și conturează fain personajele, cartea asta e cu mult sub seria Melania Lupu.
Până acum am citit doar două cărți de povestiri scrise de autoare și mi-au plăcut enorm. Am rămas extrem de dezamăgită de cartea asta.
Din 250 de pagini, abia ultimele 8 seamănă, doar seamănă, a roman polițist. Restul e dramă proastă în exces.
Majoritatea personajelor sunt niște caricaturi, exagerări de tipologii umane creionate aiurea. Numele personajelor în sine sunt o amestecătură care nu se încheagă. Și câteva seamănă între ele (lungime, sunete etc), ceea ce cred că nu ușurează deloc înțelegerea rolului fiecăruia în poveste. Trecusem de jumătatea cărții și încă nu țineam bine minte cine e cine și ce-a făcut până acum. Și am citit cărți cu mult mai multe personaje decât în asta. Ba în vreo două locuri sunt aproape sigură că e scris numele altui personaj decât trebuia pentru că am stat să caut în paginile anterioare și nu avea sens ca numele acela să fie acolo.
Nu știu care e semnificația cutiei cu nasturi de a merita să poarte titlul romanului. Nici n-am putut lega titlurile capitolelor cu nasturi individuali cu acțiunea sau personajele din acel capitol. Efectiv n-am găsit nici un sens, nici o paralelă, nimic.
Polițiștii sunt aproape inexistenți. Micile fragmente dintre capitole repetă cam același dialog fără sens.
Nici un personaj nu mi-a captat atenția în nici un fel, bun sau rău. Am simțit în mare parte dezgust și dezinteres față de majoritatea. Doar milă față de copil și de bătrân.
M-am chinuit să citesc cartea în caz că finalul ar compensa restul. Dar nu. Finalul e vag și a venit ca nuca-n perete. Foarte frustrant. Nici concluzii, nici sens. Nici acțiune bună, nici personaje bune.
Am cumpărat cartea datorita descrierii de pe coperta, însă am rămas dezamăgită. Acțiune se derulează în jurul unui cuplu care se afla în pragul unui divorț. Dinu se apla într-o căsătorie nefericită în care ajuns doar sa scape de închisoare. El este îndrăgostit de Dora, care este o prietena comună a familiei și cu care dorește să se recăsătorească. Soția acestuia este descrisă sa o mahalagioaică cu aere de doamnă. O nespalată de ultima speță (descrierea ei este atâta de colorată încât îți provoacă dispreț de fiecare dată când ii este pronunțat numele). Cutia cu nastru nu ar nici o legătură cu acțiune în sine. Înșiruirea nastrurilor este doar o ocupație al unuia din personaje (tatăl lui Dinu) pentru a evita stresul din casa. Final cărți lasă de dorit...iti dau seama cine moare din timp, dar nu are nici o continuitate cartea...nu este nimeni pedepsit pentru crimă și nici nu se aflată dacă Dinu și Dora rămân împreună...
This entire review has been hidden because of spoilers.
Sunt o mare admiratoare a autoarei, mi-a plăcut tot ce am citit scris de Rodica Ojog-Brasoveanu, însă Cutia cu nasturi nu mi se pare cea mai bună scriere a dânsei. Totuși, suspansul e prezent, îmi place ideea de a afla nu doar criminalul la sfârșit, ci și victima. Mi-ar fi plăcut să știu ce s-a ales de restul personajelor din carte.
Carte relaxanta, de luat la plaja. Nu prea e roman politist, sau cel putin nu e perceput astfel de cititor pana dupa jumatea cartii. In concluzie, avem si crima si cadavru si vinovat doar in ultimele pagini :)
Sa spun ca a fost ok cred ca este cel mai corect. Povestea cuprinde mai (prea) multe planuri și uneori m-am întrebat dacă această complicare a lucrurilor a fost cu adevărat necesară. Mi-au plăcut mai mult nuvelele decât acest roman.
Mult mai “inceata” fata de celelalte carti ale Rodicai. Nu pot spune ca m-a plictisit, dar nu m-a facut sa stau treaza noaptea ca sa o termin. Am citit-o intr-o saptamana jumatate, altele erau citite in maxim 2 zile..
Ok.... no amazing.... but made me review my lingerie and look twice in the mirror when doing my makeup.... loved the idea of buttons evoking the future :)
Recunoscu unghiile exagerat de lungi ale Gigetei care-i zgâriau discret uşa. Alteori, la fel de discret şi distins, bătea cu palma, ca doamnele din aristocraţia vechii Chine. Bătrânul Manole Paulian oftă imperceptibil. Nu-i plăcea să fie surprins. Peste masa mică, din lemn de lămâi, aşternuse o pătură. Pătura era verde, uni, pentru ca nasturii să se distingă. Sute de nasturi, de toate soiurile, de toate culorile pentru toate ocaziile, care se adunaseră timp de decenii într-o cutie de pantofi. Pe capac, se mai distingea în litere ronde, fluide, numele casei: „Raoul“. Raoul, faimosul cizmar de pe Calea Victoriei. „Cum, nu ştiţi? Sigur, dumneavoastră sunteţi tineri. Şi azi există un atelier de încălţăminte acolo. Vis-à-vis de Telefoane…“ Pantofii Dandy ― chevrot alb cu boturi şi călcâie din lac havane ― stârniseră dezaprobarea mătuşilor din Antim, manifestată ca totdeauna sobru: o privire scurtă destinată obiectului infamant, o sprânceană ridicată (stânga la Marie, dreapta la Cuţa), apoi zâmbet creţ la care participa doar partea inferioară a obrazului.
„Eşti gentil, Manolache, că ai venit să ne vezi! Ce mai face Virginica, draga de ea?…“
Glasuri blânde, melodioase, „acordate“ în pensioanele anilor 1890… „Şi glasurile se schimbă, în funcţie de epocă“, observă bătrânul uimit de propria constatare. Chestiunea nu-i trecuse niciodată prin minte.
Gigeta cuprinse dintr-o privire întreaga încăpere. Un zâmbet insesizabil, ca un foşnet de umbre, alteră pentru o fracţiune de secundă solemnitatea obrazului prea pictat.
― Bună dimineaţa, Coco. Ce faci? Indică uşor din bărbie masa invadată de nasturi.
Genial si n-am cuvinte! O remarcabila creatoare de personaje, autoarea creste gradual tensiunea, construieste o atmosfera propice crimei, dezlantuita in punctul culminant! Aveam senzatia ca urmaresc un thriller de succes. Ecranizat, acest roman ar fi depasit multe productii de la Hollywood. As mai fi dorit un epilog. Ne-a lasat prada curiozitatii: cine a fost gasit vinovat de crima, ce s-a intamplat cu acele cupluri, cu Crisan... La final, simteam nevoia unei serii, ar fi fost interesanta o continuare dupa ani.
This entire review has been hidden because of spoilers.
O carte bine scrisă, cu actiune dinamica si personaje bine conturate. Limbajul personajelor mi a plăcut cel mai mult, realizând o caracterizare a lor, acesta fiind foarte real exprimat și pur românesc. Întreaga acțiune mi s a părut foarte antrenanta, nu m am plictisit citind cartea, chiar dacă primele 35 de pagini mi se păreau fără sens și plictisitoare. Hilarul situațiilor cu care se confrunta personajele și enigma care sta la baza cărții fac din aceasta lectura o carte bună de citit și devorat. Recomand cu căldură, autoarea nu m a dezamăgit nici de data aceasta!
Mi-a placut, nu zic nu, desi inceputul mi s-a parut destul de greoi, prea multe personaje pe care n-am reusit sa le identific imediat, care cine cu cine este, insa odata invatate m-am bucurat de intriga. Totusi au fost si unele pasaje plictisitoare carora nu prea le-am gasit rostul (vezi nasturii), lucru mai rar la ROB... Toate peste toate, nu dezamageste, dar nu e nici printre cele mai bune ale Rodicai.