Editura Muzeului Literaturii Române retipărește volumul Joc secund semnat de Ion Barbu, oferind cititorilor nu doar o ediție grafică de colecție, dar și o serie de fotocopii ale manuscriselor poetului. Textele din volumul publicat pentru prima dată în 1930 sunt alăturate unei serii de manuscrise olografe. Alături de manuscrisele poemului Din ceas dedus (aflat în mai multe variante de lucru), sunt prezente fragmente din După melci (poem însoțit de dedicație), Isarlîk și Nastratin Hogea la Isarlîk, reflectând astfel diferite etape din creația lui Ion Barbu.
Ion Barbu pe numele său adevărat Dan Barbilian (n. 18 martie 1895, Câmpulung-Muşcel, d. 11 august 1961, Bucureşti) a fost un poet şi matematician român. A fost unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.
Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian şi al Smarandei (n. Soiculescu), fiica de procuror. Pseudonimul care l-a făcut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei, transformat printr-o latinizare curentă.
Studiile elementare şi gimnaziale le face la Câmpulung, Damineşti, Stâlpeni, Piteşti. Urmează liceul la Bucureşti. Demonstrează de pe acum deosebite aptitudini de matematician. După ce îşi susține licenţa (1921) obţine o bursă pentru doctorat în Germania. Talentul său matematic se manifestă încă din timpul liceului, elevul Barbilian publică remarcabile contribuţii în revista Gazeta matematică. Tot în acest timp, Barbilian îşi dezvoltă şi pasiunea pentru poezie. Între anii 1914-1921 studiază matematica la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, studiile fiindu-i întrerupte de perioada în care îşi satisface serviciul militar în timpul Primului Război Mondial. Cariera matematică continuă cu susţinerea tezei de doctorat în 1929. Mai târziu participă la diferite conferinţe internaţionale de matematică. În 1942 este numit profesor titular de algebră la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. Publică diferite articole în reviste matematice.
Barbu a fost matematician si lucrul acesta se vede, se simte cind ii citesti poeziile. Ele trebuiesc citite, rascitite, dumicate, rumegate.
Timbru
Cimpoiul veşted luncii, sau fluierul în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiate Şi unda logodită sub cer, vor spune - cum?
Ar trebui un cîntec încăpător, precum Foşnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; Ori lauda grădinii de îngeri, cînd răsare Din coasta bărbătească al Evei trunchi de fum.
Ion Barbu is my favorite poet and I have so many things I like about his poetic universe. His poetry has a certain geometrical perfection and inner music that can’t be overlooked.
Mostly, I like the poems written during his Parnassian period – the poetry of all things that have just been created. Everything is so mineral, so close to the Earth. You feel like you are actually participating to the Genesis.
”Sinteze transparente, de straluciri avide Zbucnesc din somnorosul noian originar”
By far, my favorite poem still remains Uvedenrode, with its strange musicality and multitude of symbols. Uvedenrode is an “ars poetica” that revolves around the concept of knowledge through Eros, Reason and poetic Contemplation. At the same time, it plays around Plato’s theory of Ideas. The poetry/art is eternal, always living in this pure space of Ideas (“Sub timp/Sub mode/In Uvedenrode”).
Uvedenrode also contains one of my favorite alliterations ever – “O cal de val/Peste cavala/Cu varul deasupra-n spirala!”.
"O, ceasuri verticale, frunți târzii! Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două; Iar sufletul impur, în calorii, Și ochiul, unghi și lumea aceasta - nouă."
Destul de rar se întâmplă ca un adept al științelor exacte și matematician de renume să fie în același timp și un poet apreciat. Pe de altă parte, poezia sa este suficient de ermetică încât să ne ducă cu gândul la cărările întortocheate ale algebrei, după cum și matematica pură are enorm de multă poezie, mai ales atunci când reșușești să te apropii de soluție. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă de fiecare dată...