Un roman despre frumusețe. Homosexualitatea este doar o temă de suprafață. Nici nu cred, de fapt, că Yuichi ar fi homosexual, cel puțin nu doar asta. Este mult mai mult de atât, să zicem că ar fi mai degrabă într-o sferă a bisexualității, undeva la o margine sau, poate, în afara spectrului, dar este un om care pur și simplu există. Sau, cel puțin, va fi cândva un om, căci în romanul ăsta este un proiect (de răzbunare, al lui Shunsuke), iar mai ales, cât am reușit eu cu mintea mea limitată să judec, un obiect. Pentru că mergând mai departe de toate temele prezente (a esteticului, creației (care își învinge creatorul), socială <<înclinația homoerotică într-o Japonie postbelică, plină și de alte probleme>>, dragostei, bildungs ș.a.), Yuichi este folosit de absolut toată lumea. De pildă, Shunsuke, de la care pleacă întreaga poveste, crede că îl va putea modela pe Yuichi în așa fel încât să-i satisfacă toate frustrările: vrea să combine frumusețea lui interioară cu frumusețea carnală a tânărului. Vrea să-i impună un set de principii, văzând că este amoral. Îl transformă, conștient fiind, într-o armă. Bineînțeles, Yuichi acceptă, e un personaj lipsit de voință în cea mai mare parte a cărții, nu cunoaște miezul oamenilor, îi dezbracă pe toți, femei și bărbați deopotrivă, însă vede numai trupurile, nicicând nu reușește să se adâncească mai mult. Mai mult, apare la un moment dat o oglindă: Yuichi e un personaj, mai ales, plictisit. De aceea, romantismul la el nu ține, zboară ,,din floare în floare", nu se atașează de nimeni în afară de sine, dezvoltă complexul lui Narcis, motiv pentru care el și atunci când face dragoste cu cineva, de fapt face cu el însuși, cu imaginea pe care o vede în ochii celuilalt. Shunsuke îl învață să urască lumea, să vadă numai negrul din ea și îi reușește, Yuichi aproape că devine un automatism.
Este greu să scapi din mrejele altuia, să te debarasezi de influența lui și să nu mai rătăcești, să-ți sădești propriile rădăcini. Yuichi este chinuit. Viața cosmopolită la care ajunge să aibă acces nu îl încălzește cu nimic. Nu asta căuta. Ci, mai degrabă, o pace, caută să reclădească fisura de dinăuntrul lui, fie și că nu înțelege care e și nu o cunoaște (deși mi-ar fi greu să afirm că este neapărat atât de preocupat de asta, pentru că nu caută mereu o rezolvare, cât un fel de a se obișnui). Iar asta ar trebui să căutăm cu toții. Să nu ne mai lăsăm să fim programați de alții. Sau, cel puțin, să rezistăm.