Domnule Stamatiad, ti-a sunat ceasul! E timpul sa-ti primesti pedeapsa si sa mori. Cand, unde si in ce fel vei muri, eu voi hotari. Un cercetator primeste o amenintare cu moartea. O umbra din trecut ii stie toate miscarile, iar secrete din timpul razboiului, pe care le credea demult ingropate, ies la lumina. Inginerul geolog Dan Stamatiad se ocupa de un proiect extrem de important privind zacamintele de uraniu. Oare toate aceste amenintari sunt legate de proiectul U-74? Capitanul Lucian trebuie sa afle cine-l urmareste pe Stamatiad, inainte de a fi prea tarziu. Romanul a stat la baza filmului Un om in loden (1978), regizat de Nicolae Margineanu, cu actorii Ovidiu Iuliu Moldovan si Victor Rebengiuc in rolurile principale.
A fost bibliotecar la ARLUS (1945-1946). A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară "Mihai Eminescu" (1950-1951). A lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele 'Tânărul scriitor' și Luceafărul, redactor la Viața românească, secretar responsabil de redacție la Gazeta literară (1962-1966) și director al Casei Uniunii Scriitorilor, din 1967. Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj.
Superba carte, a doua pe care o citesc din seria capitanului Lucian Viziru si a colegului Frunza. Un geolog renumit, care se ocupa de zacamintele de uraniu din tara noastra, este amenintat cu moartea iar amenintarile reusesc sa il aduca la pragul nebuniei. Cu ajutorul ofiterilor de la contraindormatii va fi dejucat planul de razbunare. In spatele planului de razbunare stau agenti care vand informatii utile din tara. Complicata situatia. La final am aflat ca este si o ecranizare anacestui roman "Un om in loden" (1978), regizat de Nicolae Margineanu, cu actorii Ovidiu Iuliu Moldovan si Victor Rebengiuc in rolurile principale.
Și de cartea aceasta am fost plăcut surprinsă, îmi place sentimentul 😂
E atât de fain scrisă! Detaliază într-adevăr multe întâmplări și trăiri ale personajelor dar nu m-a deranjat deloc. Citeam pagină după pagină, nici nu realizam cât de repede avansam cu ea.
Trebuie să menționez că a fost publicată in 1967 aşa că este specifică perioadei scrise, trebuie să keep an open mind.
Pentru prima mea întâlnire cu Zincă, pot spune că mi-a plăcut mult romanul „Moartea vine pe bandă de magnetofon”. Zincă, oarecum, răstoarnă regula clasică a romanului polițist: crima este comisă, apoi sosește interogatoriul. De data aceasta, asistăm la multe evenimente desfășurate în jurul victimei. fără ca aceasta să moară prea curând.
„Munca în aer liber, gîndi, iată cel mai bun leac împotriva asteniei!”
premiza mi s-a parut interesanta si autorul chiar a reusit sa creeze suspans pana pe undeva pe la mijlocul cartii, cand lucrurile au luat-o intr-o alta directie.
„„Moartea vine pe bandă de magnetofon” este prima carte din seria de autor a lui Haralamb Zincă, adusă în atenția publicului de Editura Publisol. Conține o scriitură unică, bine închegată, așa cum se făcea pe timpuri. O lectură polițistă în ritm antrenant, cu suspans și mister. Romanul este scris în 1967, acțiunea se petrece tot în acele vremuri. În centrul poveștii se află inginerul geolog Stamatiad, care lucrează la un proiect foarte important pentru țară. Un profesionist desăvârșit, însă cu un psihic labil. Deodată, geologul începe să primească amenințări cu moartea. „Domnule Stamatiad, ți-a sunat ceasul! E timpul să-ți primești pedeapsa și să mori. Când, unde și în ce fel vei muri, eu voi hotărî.” Amenințarea este cu atât mai ciudată cu cât autorul ei nu cere nimic în schimb. „„De ce oare, se întrebă Lucian, autorul scrisorilor de amenințare nu amintește nimic de U-74 sau de vreun alt motiv care să-i justifice acțiunea? Uite, treaba asta nu pot s-o pricep. Amenințarea cu moartea, dar fără clasicul șantaj… Zău, n-are haz.”” https://literaturapetocuri.ro/moartea...
Cartea aceasta m-a captivat complet, am dat pagină după pagină din dorința de a afla deznodământul. Mi-a plăcut ideea poveștii, precum și modul în care aceasta se extinde. Autorul a reușit să creeze o anchetă grozavă, antrenantă, care nu îi dezvăluie adevărul cititorului până la final. Deși avem tendința să bănuim cine este cel care îl amenință pe geolog, adevărul este mult mai complex și mai interesant decât ni se arată inițial. Chiar vă recomand să citiți această carte dacă iubiți genul acesta de cărți, vă asigur că o să vă placă!
Eu am primit o adevărată plăcere citind cartea „Moartea vine pe bandă de magnetofon”, prima dintr-o serie de autor pe care o recomand cu drag. Și nu mă opresc aici…
Premisa interesanta, autorul chiar a reușit sa creeze suspans și o acțiune alerta . Un lucru care mi- a displăcut a fost introducerea mult prea mult a politicii , care m- a făcut sa- i scad din punctaj. Altfel ar fi fost o carte de 4 stele. O sa mai încerc și altă carte a autorului . Sa vedem dacă își păstrează stilul de scriere .
Inginerul Stamatiad simţi dintr-o dată o cumplită durere de cap. Închise instinctiv ochii. După un timp, când îi deschise, se uită, mai mult din obişnuinţă, la ceas. Se făcuse ora unsprezece şi, pesemne, iarăşi rămăsese singur în tot institutul. Tâmplele îi zvâcneau ca nişte ciocănele de foc, ameţindu-l; dacă ar fi încercat să se ridice, cu siguranţă că, în aceeaşi clipă s-ar fi prăbuşit. Căută în buzunărelul drept al vestei şi găsi o tabletă pe care o înghiţi îngreţoşat. Sorbi de câteva ori din paharul de pe birou; apa i se păru sălcie, de-a dreptul scârboasă, şi se cutremură. Se cufundă din nou în fotoliu şi rămase nemişcat, cu ochii închişi, gândindu-se cu tristeţe la sănătatea care i se şubrezise brusc. Până mai ieri, colegii îi lăudau puterea de muncă, sănătatea. Nimeni nu-l auzise vreodată văicărindu-se de vreo durere şi, slavă Domnului, lucra în institut de câţiva ani buni. Iar acum, de trei săptămâni, îl chinuiau nişte dureri suspecte de cap, urmate de ameţeli şi mai suspecte. Simptomele acestea îl înspăimântau, îl trimiteau cu gândul la o boală necruţătoare. Îşi pierduse somnul şi se văzuse nevoit ca, în ascuns, să-şi procure somnifere. Dorea ca această stare să treacă neobservată. Totuşi, într-o zi, un coleg îl oprise şi-l întrebase: „Ce-i cu tine, Dane? Eşti cam palid. Bagă de seamă: bântuie hepatita”. Remarca şi avertismentul l-au tulburat. Puţin mai târziu, pradă îngrijorării, se ridicase de la masa de lucru şi se repezise la toaletă, pentru a se examina în oglindă. Găsise că, într-adevăr, colegul nu exagerase. Cu toate astea, constatarea nu-l alarmase. „Un fleac, îşi spusese, de la somnifere mi se trage. În câteva zile, o să plec în munţi şi o să mă refac repede”. Avusese atunci în vedere expediţia „U-74”, dar, din păcate, elaborarea şi definitivarea proiectelor de prospecţie se prelungeau mult prea mult. Într-un târziu, calmantul îşi făcu efectul – durerile de cap încetară. Privi în juru-i; pe chip i se ivi o expresie de consternare, ca şi când, pe neaşteptate, ar fi descoperit un univers necunoscut. Simţi cum întunericul nopţii, lipit de ferestre, îi strecura în suflet o vagă nelinişte, senzaţie ce i se risipi de îndată ce se apucă să strângă de pe birou documentele viitoarei expediţii „U-74”. Când termină, se ridică anevoie din fotoliu, închise dosarul în Fichet. Apoi îşi puse fulgarinul şi ieşi. Încuie cu grijă uşa şi luă cu sine cheia. La acest ceas din noapte era rece în clădirea institutului, iar luminile şi umbrele te înfricoşau. Străbătu în grabă coridorul, ca să ajungă mai repede la scara principală. În timp ce cobora, îşi aminti că-i făgăduise Angelei s-o cheme la telefon, să-i spună cum se simte şi dacă intenţionează să înnopteze la ea. Doamne, uitase să-i telefoneze! Nu simţea nevoia să stea de vorbă cu dânsa, nici să facă amor. Şi nu pentru că s-ar ti săturat de ea, ci pentru că, pur şi simplu, voia să fie singur. „Cu toate acestea, după ce-i predă portarului cheia, se răzgândi şi se opri s-o cheme la telefon. Portarul se depărtă… chipurile îşi găsise în hol ceva de lucru. Stamatiad îi mulţumi în gând. Angela îi răspunse imediat. „Ai terminat? Hai, vino, te aştept”, îl îndemnă, ea, bucurându-se prematur. După ce se scuză bâlbâindu-se, o mai asigură ca o iubeşte… că nu are nici un motiv să fie îngrijorată. Ce-i drept, e obosit, munceşte mult, iar mâine trebuie să se scoale în zori. Angela oftă, dar nu se supără aşa cum se temuse el. Se arătă chiar mai înţelegătoare decât în alte clăti. „Fie-ţi milă de tine, îl rugă ea cu o voce tandră, maternă. Mai cruţă-te şi tu un pic”. Înţelegerea manifestată de Angela ar fi trebuit să-l mulţumească, îi venise doar în întâmpinare, dar înăuntrul său se răsuci ceva. I-ar fi plăcut mai mult să-l ia la rost, să-l certe sau să-l acuze de infidelitate. „Mă înşeli! să-i strige. Ştiu eu… Ai pe altcineva!” Ea însă continua să-i dea sfaturi: „Bine, Dănuţ, du-te şi te odihneşte: Nu uita să bei un pahar cu lapte înainte de culcare. Noapte bună, iubitule!” Se desprinse de telefon nemulţumit de el, de reacţia Angelei. Nu, n-ar fi trebuit s-o sune.
Prima carte a acestui autor - o surpriza placuta. O lectura captivanta care te tine aproape de carte. O lectura usoara care poate fi trecuta la carti de vacanta. Mi-a deschis curiozitatea pentru celelalte volume ale autorului.
Mi-nu-na-ta! Știam cumva de faptul că Haralamb Zinca este un bun scriitor de romane polițiste însă uitasem cât de mult îmi plac. Apreciez in special romanele polițiste românești deoarece acțiunea are loc într-un spațiu cunoscut și asta le oferă un farmec aparte. Nu m-am așteptat să aibă un iz atât de pregnant de comunism însă cumva asta mi s-a părut cu atât mai valoros pentru faptul că acum in 2025 noi putem să aruncăm o privire în trecut. Evident totul este trecut printr-o lentila a partidului și a securității care veghează la bunăstarea tuturor, care nu face altceva decât să protejeze(savanții statului) și să ofere(apartamentul Virginiei). Trecând peste asta atmosfera este una foarte interesanta, te baga instantaneu în poveste și cel puțin în prima parte mi-a transmis și mie starea de frica și paranoia. Captivant și ușor de citit din punctul meu de vedere este o lectură care merita 100%.
Nu mă așteptam la prea mult, așa că am fost plăcut surprinsă. Un roman din '67 (scris în '66, conform ultimului rând al cărții) despre un inginer cu nervii distruși de repetate amenințări cu moartea din partea unui inamic nevăzut care nu vrea nimic de la el decât să-l hăituiască - și despre căpitanul Lucian, care încearcă să găsească potențialul criminal înainte ca inginerul să se transforme într-o certă victimă.
Intriga e interesantă, scriitura e bunicică, pistele false merg bine, suspecții sunt în regulă. Povestea e uuuun pic trasă de păr pe final, dar am impresia că asta se întâmplă și pentru că Zincă era oarecum obligat de contextul politic să cânte ode comunismului. Așa că știți cum e - niște oameni mor din cauza unei răzbunări personale, dar adevăratul complot e cel împotriva statului socialist, tovarăși!
Moartea vine pe bandă de magnetofon de Haralamb Zincă este un roman polițist clasic, bine construit, care mizează pe intrigă și suspans, nu pe artificii moderne. Povestea pornește de la o idee interesantă și se dezvoltă logic, pas cu pas. Investigația e clară, atent urmărită, iar atmosfera are acel aer specific romanelor polițiste mai vechi, cu multă atenție la detalii și proceduri. Stilul lui Haralamb Zincă e sobru, dar ușor de citit. Nu forțează emoția, nu caută efecte spectaculoase, ci spune o poveste solidă, care te ține curios până la final. O carte potrivită pentru cei care apreciază polițistul clasic, bine făcut, fără grabă și fără complicații inutile. Foarte cool și pentru vremurile de azi!
Prima parte, de factură gotică, în care simți cum o ia razna inginerul Stamatiad, e foarte bine scrisă, dar lucrurile o iau puțin în altă direcție (spy thrillerish care nu e neapărat ce caut la un roman polițist) şi se pierde mult din suspansul creat de teroarea resimțită de inginerul amenințat constant cu moartea. Pe scurt, un roman poliţist decent şi o primă întâlnire cu Haralamb Zincă surprinzător de satisfăcătoare.
Este o deosebită plăcere să-ți amintești de lecturile tinereții, pe vremea când tentațiile erau cu mult mai puține decât astăzi (și, evident, de cu totul altă natură) iar o carte bună era o ofertă de nerefuzat. Inginerul Dan Stamatiad, personajul central, duce o viață liniștită până când umbre din trecut riscă să iasă din nou la suprafață. Intrigă, spionaj, răsturnări de situații, acestea sunt ingredientele unui roman palpitant, care ne amintește, a câta oară, că înaite de rodica Ojog-Brașoveanu a fost Haralamb Zincă.
PS: Pentru cei mai puțin obișnuiți cu cititul, dar totuși curioși, există și varianta cinematografică a volumului de față, Un om în loden (1978). Ovidiu-Iuliu Moldovan și Victor Rebengiuc printre protagoniști...
The positives: - Zincă writes nicely. He gives us some decent characters, a lot of internal monologues, and attention to authenticity building details. Good tense scenes. - Connecting with the Romanian language from the 50s. - And, for better or worse, a time visit-capsule to that Romania.
The negatives: - He paints such friendly and decent Securitate officers, that it's outlandish. - Same for the bad guys. They don't seem quite real. So, all in all, too much propaganda. - Worst offence though is the mystery itself . I found it a tad disappointing.