Nimic nou pe frontul de Vest / Cuibul visurilor

by Erich Maria Remarque, Ilinca Pandele (Translator), Sanda Munteanu (Translator)

Cu siguranta cel mai cunoscut roman al scriitorului Erich Maria Remarque, "Nimic nou pe frontul de vest" este o adevarata capodopera ce militeaza impotriva razboiului. Se spune ca aceasta carte ar fi ajuns chiar in mainile lui Hitler, care ar fi interzis-o. Autorul, el insusi veteran al Primului Razboi Mondial, in care a fost inrolat la numai 18 ani, descrie violenta incredibila, atat fizica, cat si psihica, de care au dat dovada nemtii. Cartea spune povestea lui Paul Bumer, un soldat care, indemnat de un profesor, se alatura armatei germane la inceputul conflagratiei mondiale si ajunge pe front alaturi de alti cativa prieteni. Intalnirea cu Stanislaus Katczinsky, un soldat mai in varsta care-i devine mentor, este marcanta si-i schimba modul de a gandi si de a se raporta la evenimentele pe care le traieste. Scriitorul evita cu abilitate si talent sa cada in capcana cliseelor prin care pacatuiesc multe romane de razboi, intrucat nu se concentreaza numai asupra faptelor eroice ale personajelor, ci si asupra altor realitati crude, adesea sordide, de pe frontul de lupta. In 2009 au inceput filmarile pentru o noua ecranizare a romanului, avandu-l in distributie pe Daniel Radcliffe. "Cuibul visurilor" este primul roman al lui Erich Maria Remarque. Autorul a inceput sa-l scrie in jurul varstei de 16 ani si l-a finalizat chiar inainte de a se inrola in Primul Razboi Mondial.

Genres: Fiction, Classics

352 pages, Hardcover

Published January 1, 2010

About the author

Erich Maria Remarque was a German novelist best known for All Quiet on the Western Front (1929), a landmark anti-war novel based on his experiences in World War I. The book became an international bestseller, defining a new genre of veterans’ literature and inspiring multiple film adaptations. Its strong anti-war themes led to condemnation by the Nazi regime, which banned and burned his works.
Born Erich Paul Remark in 1898, he adopted the surname Remarque to honor his French ancestry. He served on the Western Front during World War I, where he was wounded, and later pursued various jobs, including teaching, editing, and technical writing. After the massive success of All Quiet on the Western Front, he wrote several other novels addressing war and exile, such as The Road Back, Three Comrades, and Arch of Triumph. His outspoken opposition to the Nazi regime forced him into exile in Switzerland and later the United States, where he became a naturalized citizen in 1947.
Remarque’s personal life included high-profile relationships with actresses Marlene Dietrich and Paulette Goddard, the latter of whom he married in 1958. In 1943, his youngest sister, Elfriede, was executed by the Nazis for anti-regime remarks, an event that deeply affected him. He spent his later years in Switzerland, where he continued writing. His final completed novel, The Night in Lisbon (1962), was another bestseller.
He died in 1970 at the age of 72, leaving behind a literary legacy that continues to shape discussions on war and its consequences.

AKA:
Эрих Мария Ремарк (Russian)

Reviews

[Dorin · Rating 5 out of 5]

Îmi plac cărțile și filmele despre război. Atât cele cu fapte eroice, în care războiul pare a fi un context tocmai potrivit pentru afirmare și glorie, cât și cele cu teme anti-război. Cele din prima categorie sunt divertisment, cele din a doua sunt aproape filosofie.

Nimic nou pe frontul de vest (cu această ocazie spun că îmi place mai mult traducerea asta a titlului, decât cea de la Polirom) este un roman anti-război. Începe într-o notă aproape jucăușă, cu pățaniile unor tineri, dintr-o companie, aflăm cine cu cine e prieten și de când se cunosc, și se transformă extrem de rapid într-un fel de jurnal – trist, deprimant și posomorât. Personajul narator este, după vârstă – 20 de ani –, aproape un puști, totuși a văzut deja câțiva ani de război (Primul Război Mondial) și este mai matur, mai călit, mai îmbătrânit decât oricine fără experiența războiului. Acest război, în care a fost târât pentru că așa se făcea, pentru că profesorii trâmbițau idei mărețe, pentru că acei mai în vârstă deja muriseră și noii recruți erau din ce în ce mai copii, este cumplit. Ani la rând disputând tranșee, cu milioane de morți pe o fâșie subțire de pământ care-și schimba stăpânul de câteva ori în aceeași luptă. Cu milioane de morți și schilodiți. Cu cei care rămâneau în viață răbdând foame și devenind insensibili la orice fel de suferință sau pericol.

Paul povestește tot ce trăiește. Viața în comun, morții unul după altul, căutarea hranei, discuțiile de la latrină, luptele. Povestea lui este aproape poetică. E melancolic, e aproape resemnat. Sunt evenimente pe care nu le înțelege și nu le poate controla. Nu-și mai dorește nimic, nu mai caută nimic, nu mai așteaptă nimic. Vor muri toți, fie azi, fie mâine, vor fi schimbați cu alții și tot așa.

Romanul este minunat. Trist, dar minunat. Protagoniștii au uneori niște conversații absolut revelatoare. Sunt adolescenți de pe băncile școlii, dar împreună ajung uneori la considerații despre război, viață și pace foarte profunde.

„— Când stau să mă gândesc, Albert – spun eu după câtva timp, sucindu-mă pe spate – aș vrea, când voi auzi cuvântul pace – și ar fi într-adevăr pace –, să fac ceva extraordinar, ideea această mi se suie la cap. Ceva, știi, pentru care să merite toată urgia asta. Însă nu-mi pot imagina nimic. Posibilitățile pe care le întrevăd, tot ce ține de profesie, și studii, și salariu, și alte d-astea, mă dezgustă, căci acestea au existat dintotdeauna și sunt respingătoare. Nu găsesc nimic – nu găsesc nimic, Albert!”

„Picăm de acord că toți suntem în aceeași situație, dar nu numai noi, cei de-aici; peste tot, fiecare om, unul mai mult, altul mai puțin. E soarta comună a generației noastre.
Albert o pune în cuvinte:
— Războiul ne-a stricat, nu mai suntem buni de nimic.
Are dreptate. Nu mai suntem tineri. Nu mai vrem să cucerim lumea. Suntem niște fugari. Fugim de noi înșine. De viața noastră. Aveam optsprezece ani și începeam să iubim lumea și existența; dar a trebuit să le împușcăm. Primul obuz care a explodat ne-a lovit în inimă. Nu mai avem nicio idee despre activitate, năzuințe sau progres. Nu mai credem în ele, credem în război.”

„Moralul nostru e la pământ. La două ore după ce ne-am instalat în tranșee suntem bombardați de către propria noastră artilerie. E a treia oară în patru săptămâni când se întâmplă așa. De-ar fi erori de luat țintă în cătare, nici măcar nu ne-am plânge. Dar motivul este altul: țevile tunurilor s-au lăbărțat de prea mult uzaj; împroașcă până și în sectorul nostru, atât de nesigure au devenit tragerile. În noaptea asta, ne rănesc doi oameni.”

„Conservele de carne ale celor de dincolo sunt vestite pe tot frontul. Câteodată, ele sunt motivul principal al unui atac prin surprindere din partea noastră, căci hrana la noi e îndeobște proastă; ne e veșnic foame.”

„Poartă și ei tunici, pantaloni și cizme cenușii, dar celor mai mulți uniform le e prea largă, le flutură pe corp, au umerii prea înguști, trupurile prea firave; nu s-au găsit uniforme cu măsuri de copii.”

„Trebuie să mă duc la mama lui Kemmerich.

Asemenea lucruri nu pot fi scrise.
Femeia aceasta care tremură și plânge în hohote, care mă zgâlțâie și țipă la mine: «Tu de ce trăiești, dacă el a murit?», care mă udă cu lacrimile ei și-mi strigă: «De ce sunteți acolo, copii ca voi... », care se prăbușește pe scaun și mă întreabă plângând:
— L-ai văzut? L-ai mai văzut? Cum a murit?”

„— Un lucru aș vrea totuși să știu, zice Albert, și anume dacă ar mai fi fost război dacă împăratul s-ar fi opus.
— De asta sunt sigur, mă amestec eu în vorbă. Se spune că la început nici n-a vrut.
— Bine, poate că el singur n-ar fi fost de-ajuns, dar poate că s-ar fi schimbat lucrurile dacă alți douăzeci, treizeci de inși din lume ar fi spus la rândul lor „nu” războiului.
— Corect, încuviințez eu. Doar că tocmai ăia care s-ar fi putut opune au vrut război.
— Dacă stai să te gândești, e ciudat, continuă Kropp. Noi suntem aici ca să ne apărăm patria. Dar francezii sunt și ei aici tot ca să-și apere patria. Cine are dreptate?
— Poate că și unii, și alții, răspund eu, fără însă să cred ceea ce spun.
— Poate, zice Albert și-i citesc pe față că vrea să mă încolțească; dar profesorii, și pastorii, și ziarele noastre declară că numai noi avem dreptate, și sper că așa este; însă profesorii și pastorii, și ziarele franceze susțin, la rândul lor, că numai ei au dreptate. Atunci cum vine cazul?”

„— Camarade, n-am vrut să te omor. […] Dar în clipa aceea, tu nu ai fost pentru mine un om, ci doar o idee, o combinație din creierul meu care a dezlănțuit hotărârea, iar eu pe acea combinație am înjunghiat-o. Abia acum văd că ești om ca mine. […] De ce nu ni se repetă mereu că voi, cei de dincolo, sunteți niște bieți amărâți la fel ca noi, că mamele voastre se tem ca și ale noastre și că și vouă, și nouă ne e la fel de frică de moarte, că împărtășim aceeași moarte și aceeași durere... Iartă-mă, camarade! Cum puteai fi tu dușmanul meu?”

5/5

Când am citit prima dată acest roman, nu l-am înțeles, recunosc. Acum, după mulți ani, a fost o cu totul altă lectură. Interesul a pornit de la noua ecranizare, de Edward Berger, de pe Netflix. Filmul nu urmărește neapărat cronologia din carte (unde cronologia, de fapt, nici nu prea contează) și încearcă să plaseze povestea lui Paul și a prietenilor lui într-un cadru mai larg. E o experiență diferită vizionarea filmului. Deși cartea e anti-război, filmul, mai degrabă autorul lui, nu știe exact în ce categorie să se plaseze. Temele anti-război sunt prezente, dar vizual, mai ales în scenele de luptă, face uz de toate posibilitățile genului pentru a crea un „spectacol”. Mie mi-a rămas în minte scena de deschidere, cea cu reciclarea uniformelor, care mi s-a părut genială.

___________________________

Cuibul visurilor e o alăturare ciudată după Nimic pe frontul de vest. E primul roman al lui Remarque. Pentru mine a fost un contrast prea mare.
Fritz e un artist, care manifestă un magnetism puternic pentru oamenii din jur, mai ales tineri. Îi modelează și-i îndrumă spre căile cele mai potrivite și mărețe pentru a-și găsi fiecare pacea interioară (așa cum definește el fericirea).
E un anturaj foarte artistic, cu înaltă societate, cu mers la Operă și pasiuni prea mari și prea ideale.

2,5/5

[Radu Popovici · Rating 4 out of 5]

Nimic nou pe frontul de Vest-4 stele
Cuibul visurilor-3 stele

[Mihalachi Mihai · Rating 5 out of 5]

Prin aceste 2 romane scurte, Remarque a devenit unul dintre scriitorii mei preferați. Are un stil unic și deosebit. E din rasa pură de scriitori.

War is hell! A fost publicată în 1929 și mă gîndesc că poate dacă ar fi fost citită de oamenii potriviți, al doilea război mondial ar fi fost evitat. Nu am învățat nimic din trecut...O carte dură scrisă extraordinar de bine. Descrierea frontului unde moartea locuiește ca la ea acasă mi s-a părut unică.

"Fiecare răsuflare a muribundului îmi seacă inima. Omul acesta pe moarte (inamicul) are orele de partea lui, are un cuțit invizibil care mă străpunde: timpul și gîndurile mele. Aș da orice ca să rămînă în viață."

"Gîndurile nu pot trăi fără mîngîiere și amăgire; se zăpăcesc în fața imaginii nude a disperării."

"Groaza se poate îndura dacă te faci că plouă; dar te ucide dacă te gîndești la ea"

Al doilea roman e la polul opus. Prezintă dragostea oamenilor, bucuria, bunătatea și inteligența dar mai ales sufletul omului. Parcă vine ca o contra lovitură la front. Hai că suntem capabili și să iubim nu doar să urîm.

"Era frumoasă. Pentru mine a reprezentat portul în care a poposit vapoarele nostalgiilor mele, ochii ei erau aștrii care luminau bezna existenței mele, iar sufletul ei, bunătatea izbăvitoare și puntea care trecea peste abisurile și sfâșierea din interiorul meu."

"Mulți confundă euforia sințurilor cu iubirea. Iubirea este o beție. Nu a simțurilor ci a sufletelor. O legătură spiritual-sufletească de maximă intensitate, concretizată fizic."

[Rodica Grișca · Rating 4 out of 5]

„ – Războiul ne-a stricat, nu mai suntem buni de nimic.
Are dreptate. Nu mai suntem tineri. Nu mai vrem să cucerim lumea. Suntem niște fugari. Fugim de noi înșine. De viața noastră. Aveam optsprezece ani și începeam să iubim lumea și existența; dar a trebuit să le împușcăm. Primul obuz care a explodat ne-a lovit în inimă. Nu mai avem nici o idee despre activitate, năzuințe sau progres. Nu mai credem în ele, credem în război.”

[Alex Bîtcă · Rating 5 out of 5]

5 puncte pentru „Nimic nou pe frontul de Vest”. Al doilea roman așa și nu am putut să-l citesc... nu acum, aflat încă sub influența primului.

[Flori Anghel · Rating 4 out of 5]

Nimic nou pe frontul de vest- 5 ⭐️
Cuibul visurilor- 3 ⭐️

[Laura Florea · Rating 5 out of 5]

"Sunt tânăr, am douăzeci de ani; dar viața nu mi-a arătat decât disperarea, moartea, frica și înlănțuirea celei mai stupide superficialități cu abisul suferinței. Văd cum popoarele sunt asmuțite unele împotriva altora și se ucid reciproc, pe tăcute, în necunostinta de cauză, prostește, cu nepăsare și nevinovăție. Văd cum mințile luminate ale universului născocesc arme și cuvinte, pentru ca toate acestea sa se întâmple într-o maniera din ce în ce mai rafinată și sa dureze din ce în ce mai mult."

[Bogdan · Rating 5 out of 5]

The first novel included in this collection, All Quiet on the Western Front, is simply astonishing. I could not believe the tragedy of war as described in this novel. It is simply making everyone with normal senses to forever hate wars and never to desire one. Although I never had the conviction wars are bringing good things, now I am better equipped to understand and argue about their horrors and tragedies.

The second novel, The Dream Room, is much more poetical and not too much in line with the previous one. I quite not understood the decision from the editor to put these two works together since they are certainly different. This one is about the society of artists after World War I. Between the big wars of the 20th century, there was a big effervescence in the artistic life. And this novel is capturing it perfectly.

[Andrei · Rating 4 out of 5]

O lectura grea, incarcata de esenta tragica. Razboiul si cruzimile sale de necrezut. Descrieri rascolitoare, de neimaginat dar care spun de fapt ce inseamna razboiul. Tineri germani de nici 20 de ani lupta sa supravietuiasca din greu atrocitatilor si mai ales instinctelor primare de frica, foame, sete, durere, si nu in ultimul rand al degradarii conditiei umane prin care sunt tavaliti continuu pentru un scop de altfel inexistent.

[Alexandra Apostu · Rating 4 out of 5]

4,5/5🌟

[Vitan Valeriu · Rating 5 out of 5]

Both story's are great, but the first one is my favorite. I don't want to say that the second one is bad, but I love so much the interaction between characters in " All Quiet on the Western Front ".

[Vlada · Rating 5 out of 5]

"Ce inutil e tot ce s-a scris, tot ce s-a realizat, tot ce s-a gândit vreodată dacă asemenea lucru e totuși cu putință! Totul trebuie să fi fost mințit și irelevant, dacă o civilizație de milenii n-a putut împiedica vărsare acestor râuri de sânge și existența a sute de mii de carcere ale torturii. Abia în lazaret realizezi ce înseamnă războiul cu adevărat."

Primitivizată, dezumanizată, traumatizată - așa arată soarta unei generații trecute prin război, astfel încât, chiar și în pace: "Lunile și anii n-au decât să treacă, nu-mi mai pot lua nimic, n-au ce să-mi mai ia. Sunt atât de singur și fără așteptări, încât le pot privi în față fără teamă."

[Anetta Dabija · Rating 5 out of 5]

Recomand cu un semn mare de exclamare, nu și pentru cei care sunt slabi de inimă. Un amalgam de emoții este asigurat în timpul lecturii, și nu neapărat cele mai frumoase, cert e că romanul dat te invață ceva, ceva ce semnifică mult mai mult decât aș fi crezut.
p.s. Dacă ar fi după mine aș introduce cartea asta ca lectură obligatorie pentru marii demnitari de stat. ;)
”Plecând, suntem ostași posaci sau bine dispuși – sosim în zona unde începe frontul și devenim animale-oameni

[Adrian · Rating 4 out of 5]

Nimic nou pe frontul de vest: *****(+)
Cuibul visurilor: ***

[Jenică · Rating 5 out of 5]

“Nimic nou pe frontul de vest” e o carte clasica nice dar fără mare lecție de viața desi oricum sunt atinse teme foarte importante precum prietenia, familia si speranță. In general mie mia plăcut carte dar nu pot zice ca ma lăsat cu multe gânduri si motive de reverii contrar celei de a doua carte “cuibul visurilor”. Cartea e de vreo 150ish de pagini si sa fiu sincer primele 60 undeva mergeau mai greu caci era pur si simplu o relatare a situației care apoi urma sa se dezvolte. Cu alte cuvinte o lunga descriere. Apoi insa Ernst pleacă la Leipzig si de acolo se începe toata activitatea. Sa fiu sincer aceasta carte a fost super buna si anume ia ma determinat sa ofer întregii cărți 5 stele caci “Nimic nou pe frontul de vest” primește de la mine 4 stele. Cuibul visurilor este o metafora mirifică care până la urmă simbolizează un loc care de facto emană o liniște și fericire în sufletul fiecăruia care intră. Și în general această lucrare s-a simțit ca un dialog cu o persoană foarte inteligentă și înțeleaptă care văzuse ce e aia viață și din cauza a mai multe circumstanțe nefericite a și înțeles principiile vieții. Fritz Schramm a fost mereu adevărat în emoțiile sale și pur în intențiile sale. Fiecare personaj chiar și la fel de nesemnificativ precum Trix oricum duce o istorie a unei vieți pe umerii săi, a ei fiind istoria unei fete ce din cauza tinereții și influenței familiei uitase de ceea ce e corect și ce îi va aduce fericire avântându-se după resurse pur materiale vânzându-și corpul și viața tânără și frumoasă. Ernst de asemenea a fost un personaj cu o istorie a sa care am avut posibilitatea să o urmărim pe parcursul lucrării. Acesta de asemenea pășește pe calea greșită uitând de casă și de cei care îi iubește și care îl iubesc pe el, aruncându-se orb în goana frumuseții și pasiunii unui tânăr cu sângele clocotind, odată ce primise afecțiune din partea cântăreții de operă Lana. Moarte prietenului său Fritz îl readuce pe Ernst acasă, concomitent aducându-i aminte ce lucruri au o adevărată semnificație în viața lui și ce îi aduce bucurie și pace în viață ci nu numai un moment de aventură plină de pasiune și hormoni. Lana de asemenea este un personaj superb. Aceasta este o femeie care era mereu în cercurile înalte ale societății fiind mereu într-o abundență de atenție, bani, complimente, validare dar și fățărnicie. Toți bărbații din jurul ei căutau acces la corpul ei și încercau să își stabilească statutul și valoarea prin intermediul femeii cu care și-ar fi petrecut nopțile sau alteori pur și simplu erau ademeniți de frumusețea cântăreții și nu de persoana care ea de facto era. Anume din această cauză orice bărbat nu își încerca norocul, nu izbutea să o seducă pe Lana. Ce rămâne o enigmă la momentul dat pentru mine e ce oare a găsit Lana în Ernst pentru că și el la fel era ademenit de corpul ei la care pe neașteptate primise acces. Inițial credeam ca era puritatea lui Ernst care a jucat rolul principal însă am ajuns la concluzia că de fapt era o scânteie a pasiunii între ei ci nu o iubire adevărată. Astfel gândul lui Ernst mereu zbura spre iubita lui Elisabeth pe care o iubea pentru cine era ea, deși factorul atracției de aparentele ei nu a lipsi absolut deloc ba chiar a inițiat interesul. Elisabeth a avut superba posibilitate de a profita de înțelepciunea lui Fritz, care într-un final a învățat-o să aștepte și să ierte. Ea urmase sfatul primit la finalul cărții și înțelese că deși Ernst a rătăcit și a trădat-o, într-un final revenise la ea ceea ce de fapt a reprezentat un gest de iubire eternă și adevărată. Recomand cartea spre lectură și mai ales lucrarea “Cuibul visurilor”.

Ea este o superbă lecție despre viață.

[Bernic Dan · Rating 5 out of 5]

Autorul foarte bine descrie ororile războiului, fără să ascundă nimic mai ales despre pregătirea lor morală, fizică, psihică. Este mai mult o drama dar nu un roman de război, el mai mult povestind retrăirile combatanților și foarte bine observi că este un roman anti-razboi că soldații nu doresc sa se omoare popor cu popor dar îndeplinesc ordinele date de cei de sus, pe alocuri este interesant insa-i cam puțin plictisitor.
4 ****

A 2 carte "cuibul visurilor" mi-a plăcut mult mai ales bunătatea lui Fritz către copiii pe care îi îndruma și povățui, este interesant și te tine in suspans mai ales când Ernst ajunge in Leipzig și ...
Finalul m-a bucurat, este ceea la ce m-am așteptat pe parcursul lecturii !!!
5 *****

[Felicia · Rating 5 out of 5]

“Lunile și anii n-au decât să treacă, nu-mi mai pot lua nimic, n-au ce să-mi mai ia. Sunt atât de singur și fără așteptări, încât nu le pot privi în față fără teamă. Viața care m-a purtat de-a lungul acestor ani e încă prezentă în mâinile și în ochii mei. Am învins-o sau nu — nu știu! Dar câtă vreme va mai fi aici, își va căuta propriul drum, cu sau fără consimțământul acelei forțe interioare, care se numește “Eu”.”

[Rianna Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

👗👒🧋☕📗📘📕👩‍❤️‍👨🫂👰🏻🤍🪽❤️📑🎞️🎬🌃🗾🌅🗺️🌇

[Sergiu Lauriuc · Rating 5 out of 5]

4.75/5 One of the best books that were ever made . If you are interested in war and the real war and not just propaganda this is a must read . Although it was too short and the ending was dissapointing .