Eternul soţ / Dublul

by Fyodor Dostoevsky

Povestiri, nuvele sau chiar microromane, Dublul (1846) şi Eternul soţ (1890) prezintă stări extreme de conştiinţă, manifestări schizofrenice sau idei obsesive. În Dublul, avem a face cu un funcţionar respectabil, Goliadkin senior, care se află pe punctul de a se dezintegra social din cauza apariţiei tulburătoare a unei sosii. Dublul, Goliadkin junior, încearcă să distrugă reputaţia protagonistului şi să-i uzurpe locul în cadrul birocraţiei ruseşti. Surpriza însă survine atunci când se dovedeşte că acesta din urmă nu este decât o manifestare schi zo frenică a eroului nostru. Dualitatea, fizică ori psihică, va constitui şi tema celei de-a doua nuvele. Fundamentată pe o rivalitate de tip mimetic, Eternul soţ cuprinde în paginile sale un joc subtil între soţul înşelat şi amantul iubitei defuncte. Sufocat de probleme financiare şi nemaia vând resurse morale pentru a trăi, soţul îşi urmăreşte rivalul pas cu pas.

188 pages, Paperback

Published January 1, 2007

About the author

Фёдор Михайлович Достоевский (Russian)

Works, such as the novels Crime and Punishment (1866), The Idiot (1869), and The Brothers Karamazov (1880), of Russian writer Feodor Mikhailovich Dostoyevsky or Dostoevski combine religious mysticism with profound psychological insight.

Very influential writings of Mikhail Mikhailovich Bakhtin included Problems of Dostoyevsky's Works (1929),

Fyodor Mikhailovich Dostoevsky composed short stories, essays, and journals. His literature explores humans in the troubled political, social, and spiritual atmospheres of 19th-century and engages with a variety of philosophies and themes. People most acclaimed his Demons(1872) .

Many literary critics rate him among the greatest authors of world literature and consider multiple books written by him to be highly influential masterpieces. They consider his Notes from Underground of the first existentialist literature. He is also well regarded as a philosopher and theologian.

(Russian: Фёдор Михайлович Достоевский) (see also Fiodor Dostoïevski)

Reviews

[Alexandra Osipenco · Rating 4 out of 5]

Imaginați-vă situația: mergeți pe drum și pretutindeni vedeți același chip. Vreun urmăritor? Ciudat, nu? Nu și dacă ați recunoaște persoana. Mi se pare de necrezut să locuiești o perioadă în casa cuiva, să-i fii amantul soției lui și să nu fii în stare să-l recunoști peste 9 ani. Lumea se mai schimbă, însă chiar atât de mult? Deși, un doliu rar când a înfrumusețat pe cineva... Mi-a fost milă numai de Liza. În rest - să se tragă de "chică", să se provoace reciproc, să se înjunghie, dacă așa vor ei... soțul și amantul... aceleiași femei (oare merită?) care a părăsit lumea celor vii și nu mai are nici un folos de pe urma încăierării lor.
Interesantă abordare. Dostoievski a fost și rămâne un excelent psiholog. Se joacă abil cu stările sufletești ale personajelor (și cititorilor), crează niște situații!
Dar el e vanitos și neapărat va căuta să se însoare... cu oricine, numai soțul cuiva să fie. Indiferent dacă va purta ori nu coarne.
A mai citit-o careva? Cu ce impresii ați rămas?

[Ioana Crețu · Rating 5 out of 5]

„Dar numai gândul că aceste fapte s-ar repeta neapărat dacă s-ar ivi împrejurări prielnice, îl făceau pe Velceaninov să se piardă cu firea… Uneori. Doar nu-i obligator să suferi mereu din pricina amintirilor. Te mai poţi şi odihni sau petrece puţin – în pauze…”

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Sosi vara, iar Velceaninov – în ciuda aşteptărilor sale – se văzu reţinut la Petersburg. Călătoria plănuită de dânsul în sudul Rusiei fusese zădărnicită şi sfârşitul procesului său nici nu se întrezărea. Procesul acesta – o pricină cu moşia – căpătase o întorsătură cât se poate de proastă. Cu vreo trei luni mai înainte, lucrurile păreau cât se poate de simple, aproape fără nici un risc, dar dintro dată totul se schimbă. „Aşa-i acuma, toate au început să se schimbe în rău!” repeta adesea Velceaninov, cu răutate, fraza asta. Tocmise un avocat priceput, bine plătit, celebru şi nu se uita la bani. Dar, nerăbdător şi plin de neîncredere, se apucă să se ocupe singur de proces. Alcătuia şi scria jalbe, pe care avocatul le arunca la coş. Alerga pe la autorităţi, culegea informaţii, şi,probabil, încurca lucrurile, pentru că în cele din urmă avocatul începu săi facă reproşuri şi să-l trimită în viligiatură. Dar el nu se putea hotărî să plece la vilă, în viligiatură. Praful, zăpuşeala, nopţile albe care zdruncină nervii iată cu ce se desfăta el la Petersburg. Locuia undeva în preajma Teatrului Balşoi, întrun apartament închiriat de curând, care nu-i era pe plac, „nimic numi reuşeşte!”spunea el. Ipohondria îi sporea zi de zi; de altfel, avea de mult înclinare pentru starea asta sufletească. Era un om care trăise intens şi din plin, trecut de mult de prima tinereţe,avea vreo treizeci şi opt sau treizeci şi nouă de ani, iar această „bătrâneţe”, cum îi spunea el, venise „aproape pe neaşteptate”. Singur înţelegea că îmbătrânise nu atât datorită numărului anilor, ci – ca să zicem aşa – prin calitatea acestoraşi că, chiar dacă începuseră să-l lase puterile, asta era mai mult pe plan spiritual decât fizic. Ca înfăţişare arăta şi acum chipeş.