Poveste cu o fată

by George C. Dumitru

Volum de proza scurta semnat de George C. Dumitru. Autorul a publicat mai multe povestiri in reviste literare, iar debutul editorial si l-a facut in antologia Respiro. Proza scurta 2000-2002 (Editura Dacia, 2003). "Ce-ar fi de spus in legatura cu o fata de doisprezece ani care a murit? Ca era frumoasa. Si inteligenta. Ca-i placea sotronul. Si ca a fost prima mea iubire. Si ca ei i-am scris primul biletel de dragoste, cu un creion cu varful bont. Am scris apasat, cu litere de tipar "Ailaviu", si i-am indesat hartiuta inbuzunar la sfarsitul orei de matematica. Apoi am continuat, cu acelasi creion, "Ailaviu", inaintea orei de geografie, la intrarea in laboratorul plin de harti umede mirosind a mucegai. "Ailaviu", la ora de chimie, printre eprubetele cu miros de sulf si sare, "Ailaviu", la ora de agronomie, printre puietii de ciresi plantati pe langa gardul scolii. Ailaviu deci te iubesc, la sfarsitul orelor, apasandu-mi coatele pe verdele zgrunturos al zidului scolii, ailaviu deci te iubesc, alergand dupa ea si îndesandu-i-l langa celelalte, in buzunarul mic al uniformei, intorcandu-i apoi spatele si fugind spre casa, usor ca un fulg, cu ghiozdanul miscandu-sesus-jos-sus-jos, ca tatele Miei sub tricou, in vara ce trecuse, la munte. Noaptea a trecut rece, a trecut calda, apoi a trecut iarasi rece, lasand locunei dimineti ingalbenite, cu multe frunze pe jos, cu ghete negre descojitesi ciorapi flausati. O dimineata ca o lacrima intr-un cub de gheata. O dimineata cu pulpele mele fierbinti pe scaunul rece din clasa, deschizand drumul unei zile cu intrebarea, Ai vazut biletele de la mine? nerostita pana la sfarsitul orelor, insa aruncata inainte de plecare, din varful buzelor, timida, dintr-o suflare, Aivazutbileteledelamine? atunci cand lipsa oricarei reactii devenise un morman de sarma ghimpata. " (fragment din Poveste cu o fată)

144 pages, Paperback

First published January 1, 2010

About the author

GEORGE C. DUMITRU (n. 1978) a debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la editura Dacia. A mai publicat volume de proza scurta și două romane, "Mișcarea de rezistență" – Editura Paralela 45 (2013) și "…și toate zilele de azi" – Editura Humanitas (2021)

Reviews

[George Dumitru]

Liviu Comşia:

Povestea tristă a zilei de azi

Aşteptarea pare să aibă sfârşit. O nouă generaţie de prozatori s-a ivit în orizontul de aşteptare al istoriei literare contemporane. S-a născut anevoie, prin mari convulsii, eşecuri şi mai cu seamă printr-o nefirească zbatere într-un anonimat cultivat de veleitarismul unora şi invidia altora. Au răzbit, în primul rând, pentru că au dat expresie concepţiei despre lume şi viaţă a unei generaţii, care încă e în căutarea desăvârşirii personalităţii sale.
Nu este un lucru uşor, într-adevăr, dar e fascinant. Naşterea unui artist, spunea filosoful, se petrece odată la o sută de ani atunci când pământul face ocolul galaxiei. Este un proces ilustrat de o mitologie remarcabilă, care ne aduce aminte că spiritul ar trebui să domine materia, să-i dea formă şi conţinut.
Chiar dacă este la început, se întrezăresc câteva direcţii de acţiune literară. În primul rând, scriitorii noii generaţii privesc cu mare atenţie realitatea imediată. În al doilea rând, o privesc cu ironie sau, alteori, cu revoltă bine temperată. În al treilea rând, stilist vorbind, sunt eliminate metaforele (în proză acoperitoare de ritm epic) şi sunt selectate atributele ceea ce conferă stilului o simplitate accentuată şi o limpezime deplină mesajului. Adică: lumea contemporană, cea trăită de noi toţi, este mai mult decât imperfectă, este crudă şi nedreaptă, pe care o înnobilează doar omul cu suferinţa sa.
Cred că în acest fel poate fi citită cartea lui George C. Dumitru, „Poveste cu o fată”, care, formal, poate fi împărţită în două secvenţe: una a povestirilor cu inserţii memorialistice, alta a schiţelor cu inserţii morale. Toate însă se subscriu unui erotism frust, fără agresivitate, ca o parte importantă a existenţei zilnice.
În primele două povestiri chiar descoperim urme vagi de lirism. Sunt fapte îndeobşte obişnuite într-o viaţă trăită în dimensiunile unei realităţi de obicei potrivnice. Personajele evoluează convulsiv, se repliază faptelor şi întâmplărilor, dar în esenţă rămân caractere accentuate. Iubirea este trăită în două dimensiuni, care, la un moment dat, se intersectează pentru a construi o fiinţă profund umană. Asta nu înseamnă că nu există împrejurări spectaculoase, care determină schimbări esenţiale în gândirea personajului. Dacă în povestirea care dă şi titlul cărţii, „Poveste cu o fată”, inserţiile memorialistice sunt împinse spre fantastic, ca în Murakami, în „Paty” spectaculosul creşte gradual odată cu refuzul fetei de-a se dărui fizic iubitului din ce în ce mai tensionat, care se defulează în lectura unor cărţi; astfel, inexistenţa actului sexual este contrapusă de refugiul în ficţiune prin actul artistic. Prin urmare, este vorba despre o generaţie care sedusă de sexualitate, se poate reconfirma doar prin actul cultural.
George C. Dumitru este un îndemânatic constructor de profiluri umane. Cu mână sigură, schiţează, schiţează imaginea personajului, îi conferă toate drepturile de-a merge prin text către cititor în virtutea unui mesaj. Este antologică, cred eu, prin firescul şi simplitatea ei dorinţa omului aflat la marginea societăţii pe care toţi îl resping prin violenţe fizice şi verbale: „Mie îmi place spaţiul liber. Aerisit. Să văd cerul de departe. Şi mă gândesc că zbor. Tare mi-ar fi plăcut să zbor. Să le rânjesc de sus. Să cad în picaj apoi să mă redresez dintr-odată. Ca un pescăruş. Am întins mâinile, mi le-am desfăcut ca pe nişte aripi (…) Cine ştie, poate într-o zi chiar am să zbor. Când am să mor – cu siguranţă”. Cum tot astfel, oblomovismul din „Dreptul de a sta” capătă o înfăţişare modernă, fiind o stare provocată de respingerea sistemul social care distruge esenţa umană a individului. Egoismul social, nepăsarea celor din sistem (să nu uităm că sistemul e creat de oameni) împinge spre revoltă, care se traduce tocmai în „dreptul de sta”. În sfârşit, relaţiile tensionate din cuplu sunt asemuite cu un „pârâu fără apă”, unde ipocrizia şi minciuna surpă intens dinăuntru cei doi parteneri, ruptura fiind determinată de sterilitatea simbolică a femeii.
Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o carte promiţătoare, care începe să deseneze o tendinţă epică în scrisul românesc care trece dinspre clasicul erou cu calităţi excepţionale în împrejurări excepţionale spre eroul devenit erou dintr-o întâmplare, adică din întâlnirea cu un scriitor. Omul de pe stradă şi viaţa lui măruntă, neînsemnată pot fi surse literare. O demonstrează George C. Dumitru cu povestirile sale despre tristeţea zilelor de azi!

*******

Horia Petru Vertan

N-am mai citit de acest autor nimic până acum. Luînd însă cartea mi-am dat seama că am descoperit ceva deosebit, așa că atunci când obosit și însetat descoperi un izvor limpede care este exact ce-ți trebuia.

S-a schimbat foarte multe lucruri în ultimii 20 de ani și cu mult regret o spun mai toate nu în sensul așteptat. Se vede că autorul e foarte tânăr și că a traversat această etapă, nu prea fastă și a găsit un evantai de întâmplări și fenomene sociale neobișnuite pe aceste plaiuri, care din păcate intră în cotidian. De la accidentările făcute de conducători auto-inconștienți cu umrări ireparabile, la adolescenți dezaxați și debusolați prezentând sindromul copilului unic, la descrierea noilor culte neoprotestante și ușurința cu care se propagă, până la oameni ai străzii în diverse ipostaze, noile „drepturi” introduse în aeaestă societate halucinantă, cum ar fi dreptul de a sta și lipsa oricărui reper moral în formarea unei familii. E o descriere literară totuși cu multă profunzime psihologică și chiar cu tușe „naturiste” în unele descrieri în care umanitatea decade în animalitate. Te înfiori și totuși treci zilnic pe lângă cazuri asemănătoare și poate mai rele și mai tragice.

Sunt sigur că autorul mai are multe de spus și va veni o vreme când îi vom căuta cărțile.