What do you think?
Rate this book
Isabel și apele diavolului
Romanian
154 pages, Paperback
First published January 1, 1930
26 people are currently reading
632 people want to read
About the author
Mircea Eliade
557 books2,691 followersRomanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 21 of 22 reviews
July 30, 2015
Sunt profund dezamăgită de această carte din două motive: redactarea deficitară și romanul în sine.
Să începem cu redactarea, fiind partea recenziei care este mai ușor de verbalizat. Textul este plin de greșeli de tipar, unele atât de stranii încât nu-mi dau seama cum nu au fost identificate și corectate înainte ca textul să fie trimis la tipar. Apoi, datorită erudiției autorului, personajele romanului fac trimiteri culturale variate și dese, care nu sunt explicate în notițe de subsol. De altfel, acesta este unul din păcatele majore ale editurilor române, care nu încearcă să facă textele operelor literare mai accesibile pentru a stimula publicul larg să citească și beletristică autohtonă, nu doar cărți de dragoste și traduceri. Nu susțin că ar fi nevoie ca fiecare detaliu cultural să fie semnalat, ci faptul că o explicație scurtă și la obiect a principalelor influențe și trimiteri este necesară.
Și acum, să trecem la analiza romanului în sine. Nu știu de ce, poate din amintiri rozalii de pe vremea liceului, aveam impresia ca Eliade scrie bine. Recunosc, acesta este unul dintre primele sale romane, ca atare problemele de stilistică pot fi oarecum trecute cu vederea, dar substratul tematic și personajele romanului sunt cele care m-au făcut să fiu la un pas de a abandona lectura.
Pe lângă faptul că nu-mi plac romanele care au ca scop masturbarea intelectuală, evidentă în fiecare pagină a cărții (pardon my French, vorba englezului - ca să intru și eu în rând cu autorul), nu este personaj în tot romanul care să mă atragă. Toate, dar absolut toate, îmi repugnă. Asta se datorează faptului că naratorul, „doctorul”, prin prisma căruia se zugrăvesc restul personajelor, este cel mai antipatic și odios personaj pe care l-am întâlnit de ceva vreme. Și asta nu pentru că aș fi eu ceva puritană care citește și apreciază doar cărți angelice, ci pentru că Eliade s-a străduit, mi se pare, să facă un personaj atât de nesuferit încât să nu existe dubii că reprezintă antiteza „eroului”. Ca o scurtă și foarte grăitoare comparație: mai mult mi-a plăcut de Patrick Bateman, naratorul psihopat al romanului American Psycho de Bret Easton Ellis.
Sincer vorbind, nu pot să recomand această carte nimănui și datorită bizarei perspective asupra sexualității, unde un act sexual cu un bărbat este considerat „păcat greu”, raporturile intime între două femei sunt senzaționalizate și desconsiderate, dar violul sau tentativa de viol și coruperea unei copile de 12 ani sunt evenimente fără prea multe consecințe. Și chiar dacă romanul în sine este ficțiune și a fost scris în 1929/1930, cred că astfel de persective limitate merită cel puțin o notiță de subsol în care să se prezinte statutul legal/social curent al unor astfel de problematici în continuă evoluție.
Să începem cu redactarea, fiind partea recenziei care este mai ușor de verbalizat. Textul este plin de greșeli de tipar, unele atât de stranii încât nu-mi dau seama cum nu au fost identificate și corectate înainte ca textul să fie trimis la tipar. Apoi, datorită erudiției autorului, personajele romanului fac trimiteri culturale variate și dese, care nu sunt explicate în notițe de subsol. De altfel, acesta este unul din păcatele majore ale editurilor române, care nu încearcă să facă textele operelor literare mai accesibile pentru a stimula publicul larg să citească și beletristică autohtonă, nu doar cărți de dragoste și traduceri. Nu susțin că ar fi nevoie ca fiecare detaliu cultural să fie semnalat, ci faptul că o explicație scurtă și la obiect a principalelor influențe și trimiteri este necesară.
Și acum, să trecem la analiza romanului în sine. Nu știu de ce, poate din amintiri rozalii de pe vremea liceului, aveam impresia ca Eliade scrie bine. Recunosc, acesta este unul dintre primele sale romane, ca atare problemele de stilistică pot fi oarecum trecute cu vederea, dar substratul tematic și personajele romanului sunt cele care m-au făcut să fiu la un pas de a abandona lectura.
Pe lângă faptul că nu-mi plac romanele care au ca scop masturbarea intelectuală, evidentă în fiecare pagină a cărții (pardon my French, vorba englezului - ca să intru și eu în rând cu autorul), nu este personaj în tot romanul care să mă atragă. Toate, dar absolut toate, îmi repugnă. Asta se datorează faptului că naratorul, „doctorul”, prin prisma căruia se zugrăvesc restul personajelor, este cel mai antipatic și odios personaj pe care l-am întâlnit de ceva vreme. Și asta nu pentru că aș fi eu ceva puritană care citește și apreciază doar cărți angelice, ci pentru că Eliade s-a străduit, mi se pare, să facă un personaj atât de nesuferit încât să nu existe dubii că reprezintă antiteza „eroului”. Ca o scurtă și foarte grăitoare comparație: mai mult mi-a plăcut de Patrick Bateman, naratorul psihopat al romanului American Psycho de Bret Easton Ellis.
Sincer vorbind, nu pot să recomand această carte nimănui și datorită bizarei perspective asupra sexualității, unde un act sexual cu un bărbat este considerat „păcat greu”, raporturile intime între două femei sunt senzaționalizate și desconsiderate, dar violul sau tentativa de viol și coruperea unei copile de 12 ani sunt evenimente fără prea multe consecințe. Și chiar dacă romanul în sine este ficțiune și a fost scris în 1929/1930, cred că astfel de persective limitate merită cel puțin o notiță de subsol în care să se prezinte statutul legal/social curent al unor astfel de problematici în continuă evoluție.
June 4, 2012
Inceputul a fost interesant intr-un fel, insa dupa primele trei - patru capitole am inceput sa ma simt ca si cum citeam cartea altcuiva si nu a lui Mircea Eliade. Se observa faptul ca este una dintre primele lui carti publicate.
April 2, 2021
Eliade ...asa cum m-a fascinat cu misterul, fantasticul, din romanele nuvela precum "Dra Cristina", "La tiganici" ori inegalabilul roman Nunta in Cer , asa m-a " contorsionat" ca stari de spirit cu Maitrey ori cu aceasta carte "Isabel si apele diavolului"
Desi foarte scurt acest roman, de nici 200 de pagini- pentru mine, s-a citit foarte greu.
E adevarat ca editia era din 1983 si cartea era inca scrisa intr-un limbaj greoi, foile erau ingalbenite si hartia aproape "fainoasa" . Dar nu asta e chichita lui.
E o contorsiune de stari interiore, o pendulare intre realitate si misticism, intre pacat si ceea ce ar trebui facut ca asa e bun. Iar finalul e stergerea pacatului prin pacat.
ISABEL SI APELE DIAVOLULUI e mai mult un jurnal intim , scris de cineva, care se simte neimplinit si doreste sa se implineasca departe de casa, avand influenta asupra membrilor unei familii aflate departe de tara de bastina a confesatorului. Doar ca influentele pe care le are asupra celor 5 membrii ai familiei Axon sunt nefaste. Facute din egoism si din dorinta de a-si arata siesi ca e mai bun decat se crede, acest destainuitor care isi adreseaza scrierile din jurnal, unui asa zis Mihail
Cateodata am senzatia ca e chiar confesiunea unui necurat si chiar faptul ca jurnalul e scris catre un asa zis interlocutor MIHAIL, iar finalul il mentioneaza pe EL: " Iar toate laturile LUI, toate ispitirile- s-au vanturat si s-au risipit. Diavolul nu ma mai poate intuneca de acum" ma face sa ma gandesc ca misticismul, sacrul si profanul sunt principalele "poteci intortcheate" pe care Eliade si-a elaborat intreaga creatie literara: controversata, bulversanta, blanda uneori sau zguduitoare.
E un roman jurnal la care iti trebuie rabdare. Si...momentul potrivit ca sa ii lasi cuvintele sa iti invadeze mintea, starile si sa iti "adape" imaginatia. Altfel, te va dezamagi
Confesiuni intime pline de patima dar care nu debordeaza intr-un erotism abscons, desi uneori asa imi par- ma face, nu stiu de ce, pe alocuri, sa compar acest roman cu MAITREY( un alt roman care nu mi-a placut neam)...desi diferentele sunt puternice.
Ca sa va placa aceasta carte , va mentionez, ca e bine sa o aveti intr-o editie cat mai noua si scrisa intr-o carte cu foi albe, lucioase, unde scrisul e lizibil- conteaza mult si felul cum e scrisa si editia .
Da, ISABEL SI APELE DIAVOLUI e un jurnal intim confesional, plin de mister, de pacatul omului care se vrea eradicat prin cautarea luminii unde nu e.
Pentru mine a fost un roman ce s-a citit foarte greu. Starile transmise sunt vascoase si anunta finalul trist, incalcit desi e cel care il absolva intr-un fel pe confesator de toata vina...sau nu. Veti decide singuri.
Poate ca intr-adevar si cartile, ca si momentele din viata unui om, sunt menite a fi citite la un anume moment pentru a fi percepute : concis, clar, si intelese, caci altfel- daca momentul nu e potrivit nici romanul nu isi gaseste locul in viata ta.
De ce merita citit ISABEL SI APELE DIAVOLULUI? Pentru toate tenebrele scrisului, pentru inclestarea gandurilor umane si a procesului la care toti ne supunem uneori: ce putem face si cum putem face mai bine.....desi de multe ori iese de'a'doaselea.
E un roman ermetic, mistic, dark...in care destinele atator oameni sunt stricate din vanitatea si dorinta unui singur ins de a-si arata ca merita o sansa, desi nu face decat sa strice vieti.
E un roman trist, ca un tipat surd de ajutor si totodata eliberator, ca pana si prin rau, iti poti gasi salvarea.
Sa aveti spor si rabdare la citit!
Desi foarte scurt acest roman, de nici 200 de pagini- pentru mine, s-a citit foarte greu.
E adevarat ca editia era din 1983 si cartea era inca scrisa intr-un limbaj greoi, foile erau ingalbenite si hartia aproape "fainoasa" . Dar nu asta e chichita lui.
E o contorsiune de stari interiore, o pendulare intre realitate si misticism, intre pacat si ceea ce ar trebui facut ca asa e bun. Iar finalul e stergerea pacatului prin pacat.
ISABEL SI APELE DIAVOLULUI e mai mult un jurnal intim , scris de cineva, care se simte neimplinit si doreste sa se implineasca departe de casa, avand influenta asupra membrilor unei familii aflate departe de tara de bastina a confesatorului. Doar ca influentele pe care le are asupra celor 5 membrii ai familiei Axon sunt nefaste. Facute din egoism si din dorinta de a-si arata siesi ca e mai bun decat se crede, acest destainuitor care isi adreseaza scrierile din jurnal, unui asa zis Mihail
Cateodata am senzatia ca e chiar confesiunea unui necurat si chiar faptul ca jurnalul e scris catre un asa zis interlocutor MIHAIL, iar finalul il mentioneaza pe EL: " Iar toate laturile LUI, toate ispitirile- s-au vanturat si s-au risipit. Diavolul nu ma mai poate intuneca de acum" ma face sa ma gandesc ca misticismul, sacrul si profanul sunt principalele "poteci intortcheate" pe care Eliade si-a elaborat intreaga creatie literara: controversata, bulversanta, blanda uneori sau zguduitoare.
E un roman jurnal la care iti trebuie rabdare. Si...momentul potrivit ca sa ii lasi cuvintele sa iti invadeze mintea, starile si sa iti "adape" imaginatia. Altfel, te va dezamagi
Confesiuni intime pline de patima dar care nu debordeaza intr-un erotism abscons, desi uneori asa imi par- ma face, nu stiu de ce, pe alocuri, sa compar acest roman cu MAITREY( un alt roman care nu mi-a placut neam)...desi diferentele sunt puternice.
Ca sa va placa aceasta carte , va mentionez, ca e bine sa o aveti intr-o editie cat mai noua si scrisa intr-o carte cu foi albe, lucioase, unde scrisul e lizibil- conteaza mult si felul cum e scrisa si editia .
Da, ISABEL SI APELE DIAVOLUI e un jurnal intim confesional, plin de mister, de pacatul omului care se vrea eradicat prin cautarea luminii unde nu e.
Pentru mine a fost un roman ce s-a citit foarte greu. Starile transmise sunt vascoase si anunta finalul trist, incalcit desi e cel care il absolva intr-un fel pe confesator de toata vina...sau nu. Veti decide singuri.
Poate ca intr-adevar si cartile, ca si momentele din viata unui om, sunt menite a fi citite la un anume moment pentru a fi percepute : concis, clar, si intelese, caci altfel- daca momentul nu e potrivit nici romanul nu isi gaseste locul in viata ta.
De ce merita citit ISABEL SI APELE DIAVOLULUI? Pentru toate tenebrele scrisului, pentru inclestarea gandurilor umane si a procesului la care toti ne supunem uneori: ce putem face si cum putem face mai bine.....desi de multe ori iese de'a'doaselea.
E un roman ermetic, mistic, dark...in care destinele atator oameni sunt stricate din vanitatea si dorinta unui singur ins de a-si arata ca merita o sansa, desi nu face decat sa strice vieti.
E un roman trist, ca un tipat surd de ajutor si totodata eliberator, ca pana si prin rau, iti poti gasi salvarea.
Sa aveti spor si rabdare la citit!
July 27, 2014
Recitita dupa aproape 20 de ani, ramane un roman la fel de indraznet, dar fara farmecul pe care numai o lectura in perioada tineretii o are. Cand esti tanar esti mai dispus sa inghiti gogosi din astea senzuale, marcate de spiritualism. :)
July 19, 2014
Deși cu mari lacune în firul epic, Isabel și apele diavolului este importantă nu pentru povestea biografică pe care o prezintă, ci pentru filosofiile de viață prezente. Viața în colonii are felurite scopuri-de la religie până la artă la fuga din Europa. Personajele și întâmplările regăsite în acestă carte pot exista numai în colonii.
March 31, 2024
Mircea Eliade este ceea ce Paulo Coelho a vrut sa fie, dar nu a reusit niciodata.
February 4, 2024
Ilustrează foarte bine de ce se pune atât de mult accent în zilele noastre pe "show don't tell". Întreaga carte e povestita dintr-o singura perspectiva, în stilul unui jurnal, tipic operei timpurii a lui Eliade, ceea ce fură din experiența cititorului.
Există niște idei bune, de inspirație originală. Există și multe pasaje de descriere nenecesara (104-6) organizata în alineate mai lungi de o pagina. Și mai exista multe momente in care naratorul încearcă sa se scuze ca nu "prinde anumite momente în condeiul sau fugar și nepriceput". Spui asta o data, înțelegem. Spui asta a doua oara, sa zicem... Dar a treia oara ma întreb - pentru ce a fost plătit editorul tău? :))
Ordinea cronologica a evenimentelor e confuză. Fuga lui Tom de acasă (care are loc când naratorul e tanar) se intersectează cu cariera personajului la colegiu (care ar avea loc spre bătrânetea persoanajului).
Descrieri obscure, extraordinar de obscure, numai de autor înțelese. Îngreunează inutil textul.
Nu are un fir narativ puternic defel.
Există niște idei bune, de inspirație originală. Există și multe pasaje de descriere nenecesara (104-6) organizata în alineate mai lungi de o pagina. Și mai exista multe momente in care naratorul încearcă sa se scuze ca nu "prinde anumite momente în condeiul sau fugar și nepriceput". Spui asta o data, înțelegem. Spui asta a doua oara, sa zicem... Dar a treia oara ma întreb - pentru ce a fost plătit editorul tău? :))
Ordinea cronologica a evenimentelor e confuză. Fuga lui Tom de acasă (care are loc când naratorul e tanar) se intersectează cu cariera personajului la colegiu (care ar avea loc spre bătrânetea persoanajului).
Descrieri obscure, extraordinar de obscure, numai de autor înțelese. Îngreunează inutil textul.
Nu are un fir narativ puternic defel.
March 9, 2021
What’s Up, Doc?
The first of Mircea Eliade’s novels to be published, Isabel si apele diavolului (Isabel and the Devil's Waters) was also the first of three “disturbing novels” in which, according to the critic M. Popescu, “ancient superstitions graft themselves perfectly onto modern existential dreams and anguishes” – not least of these agonies being for Doc, the anti-hero of this novel, the intolerable flow of time passing and the slow death of things. He feels that it undermines the very basis of his existence, shakes its axis: He can no longer walk in the streets, for he feels men dying, moment by moment.
But about halfway through the novel, in a chapter entitled A Midsummer Night’s Dream, Doc experiences a rupture in the very fabric of Time – a theme that will recur in Eliade’s better-known novel, Noaptea de Sânziene (The Forbidden Forest), which appeared in 1954. His obsession with the symbolic suspension of time at the summer solstice would also be explored on a scholarly level in the work that made Eliade famous beyond his native Romania, the history of religions; but in his novels he can abandon the “mask of erudition” for the reality of experience. As Doc says, there was no longer for him any hiatus, any dialectic between the world and myth: “Objects were objects and, at the same time, symbols, meanings.”
But if he symbolises objects, Doc also objectifies people, as the frankly creepy sex scenes in the novel testify. Denying that he is a sensualist, Doc insists that his erotic conquests are to do with principles and ideas; he wants to be intimate with women, not because he loves them, but because he loves metaphysics: Don Juan as theologian.
Not surprisingly, when ‘Isabel’ was published in Bucharest in 1930, the debut novel of this rising hope of the post-war generation caused quite a scandal. The editor of a literary magazine to which Eliade contributed refused to publish anything more by him, lamenting: “So much intellect and so much talent buried under the ground.”
Eliade himself has said of it: “I wrote deeply engrossed, almost spellbound, as if I were continuing a ‘dream’ into which I had slipped without noticing it … In a sense, I dreamed a life that was not mine and that I should not have desired, but which nevertheless tempted me by its fabulous and demonic qualities and its brutality.”
The problem with Doc is that, although his prospective mother-in-law declares him a saint, he believes himself to be possessed by the Devil, whose creations are as vast as those of God and whose reality alone gives life its meaning. Although Heaven is even higher, Hell is still above us: Light comes from Darkness.
As above, so below: But what’s up with Doc, is that he can’t tell up from down.
There is more on Eliade, literature, mythology and symbolism in my Goodreads blog: Myth Dancing (incorporating the Twenty Third Letter)
The first of Mircea Eliade’s novels to be published, Isabel si apele diavolului (Isabel and the Devil's Waters) was also the first of three “disturbing novels” in which, according to the critic M. Popescu, “ancient superstitions graft themselves perfectly onto modern existential dreams and anguishes” – not least of these agonies being for Doc, the anti-hero of this novel, the intolerable flow of time passing and the slow death of things. He feels that it undermines the very basis of his existence, shakes its axis: He can no longer walk in the streets, for he feels men dying, moment by moment.
But about halfway through the novel, in a chapter entitled A Midsummer Night’s Dream, Doc experiences a rupture in the very fabric of Time – a theme that will recur in Eliade’s better-known novel, Noaptea de Sânziene (The Forbidden Forest), which appeared in 1954. His obsession with the symbolic suspension of time at the summer solstice would also be explored on a scholarly level in the work that made Eliade famous beyond his native Romania, the history of religions; but in his novels he can abandon the “mask of erudition” for the reality of experience. As Doc says, there was no longer for him any hiatus, any dialectic between the world and myth: “Objects were objects and, at the same time, symbols, meanings.”
But if he symbolises objects, Doc also objectifies people, as the frankly creepy sex scenes in the novel testify. Denying that he is a sensualist, Doc insists that his erotic conquests are to do with principles and ideas; he wants to be intimate with women, not because he loves them, but because he loves metaphysics: Don Juan as theologian.
Not surprisingly, when ‘Isabel’ was published in Bucharest in 1930, the debut novel of this rising hope of the post-war generation caused quite a scandal. The editor of a literary magazine to which Eliade contributed refused to publish anything more by him, lamenting: “So much intellect and so much talent buried under the ground.”
Eliade himself has said of it: “I wrote deeply engrossed, almost spellbound, as if I were continuing a ‘dream’ into which I had slipped without noticing it … In a sense, I dreamed a life that was not mine and that I should not have desired, but which nevertheless tempted me by its fabulous and demonic qualities and its brutality.”
The problem with Doc is that, although his prospective mother-in-law declares him a saint, he believes himself to be possessed by the Devil, whose creations are as vast as those of God and whose reality alone gives life its meaning. Although Heaven is even higher, Hell is still above us: Light comes from Darkness.
As above, so below: But what’s up with Doc, is that he can’t tell up from down.
There is more on Eliade, literature, mythology and symbolism in my Goodreads blog: Myth Dancing (incorporating the Twenty Third Letter)
Read
October 25, 2024"Dar mai târziu, am înțeles că noi suntem liberi pe hotărâri, dar că împlinirile nu ne aparțin; nu le împlinim noi, ci vremea: anii, ceasurile."
"Totul a fost creat prin joc și prin cuvinte, prin gratuită, spontană libertate. La început a fost cuvântul, nu? Iar d-ta îmi poți aminti nenumărate pasagii hinduiste si îmi poți dovedi cum Shiva a creeat universul dansând și cum cuvintele - ca orice act nemanifestat păstrător de sâmburi vii - se pot obiectiza, numai printr-o adevărată și precisă pronunțare. Destul de curios, expresia "joc de cuvinte", care înseamnă pentru cei mai mulți halucinante sau copilărești fantezii, pentru mine rezuma metafizica realistă și tot ce e substanțial în artă."
"Mă împăcam recunoscând că libertatea fiecăruia e numai orbul destin. Dacă eu mi-l ghicesc, câteodată, pe al meu - înseamnă că mi-am pierdut libertatea sau că mi-am caștigat-o?... "
"Totul a fost creat prin joc și prin cuvinte, prin gratuită, spontană libertate. La început a fost cuvântul, nu? Iar d-ta îmi poți aminti nenumărate pasagii hinduiste si îmi poți dovedi cum Shiva a creeat universul dansând și cum cuvintele - ca orice act nemanifestat păstrător de sâmburi vii - se pot obiectiza, numai printr-o adevărată și precisă pronunțare. Destul de curios, expresia "joc de cuvinte", care înseamnă pentru cei mai mulți halucinante sau copilărești fantezii, pentru mine rezuma metafizica realistă și tot ce e substanțial în artă."
"Mă împăcam recunoscând că libertatea fiecăruia e numai orbul destin. Dacă eu mi-l ghicesc, câteodată, pe al meu - înseamnă că mi-am pierdut libertatea sau că mi-am caștigat-o?... "
February 8, 2017
In perioada liceului te simti constrans sa citesti Mircea Eliade si parca nimic nu iti place. Acum incerc sa ma intorc la clasici si sa imbratisez cu ceva mai mult optimism literatura. Am incercat din rasputeri sa imi placa acest roman, dar fara succes. Pot spune ca Maitreyi este o capodopera pe langa acest roman.
July 6, 2017
Intr-un mod mai obiectiv debutul lui Eliade este de-un fir narativ tentacular iar relatia dintre real si vis este imperceptibila. Mai este si o calatorie metafizica aproape senzoriala.
Intr-un mod mai subiectiv mai cred ca,Isabel era un posibil Mircea Eliade, un gand de-al lui de a ramane in India la impins la scrierea de fata.
Intr-un mod mai subiectiv mai cred ca,Isabel era un posibil Mircea Eliade, un gand de-al lui de a ramane in India la impins la scrierea de fata.
March 22, 2015
Halucinantă poveste... Trebuie recitită
April 4, 2015
M-a atras, ca de obicei, tematica INDIEI. Lectura pe citeva zile. Consider cartea "Isabel și apele diavolului" o usoara pregatire a cititorului pentru urmatoarele carti precum "Maitreyi" si "India".
November 5, 2021
Anii adolescenței și ai primei tinereți ale lui Mircea Eliade se desfășoară, din punct de vedere metafizic și religios, sub semnul tensiunii – foarte creative – între păgâ- nism și creștinism. Adică între magie și mistică, între voință și har, între autorea- lizarea eului și dragostea de Dumnezeu. Rădăcinile biografice ale acesteia pot fi sondate și în metamorfozele prin care trece diavolul în viața spirituală a adoles- centului miop. Lupta cu „răul” și cu ispitele pe care acesta le strecura în propria-i carne e vizibilă deja în primul său jurnal personal, în toamna anului 1922. Eliade încearcă să reziste prin lecturi teologice, iar atunci când păcatul se săvârșește, își impune flagelări și mărturisirea lui în fața prietenilor.¹ Prezența diavolului poate fi desco- perită cu ușurință și în textele lui literare, încă din anul anterior, când publicase povestirea Cum am găsit piatra filosofală. Unul dintre personajele ei este un alchi- mist german care se „vânduse Satanei” pentru a descoperi secretul fabricării auru- lui. Opt din cele douăzeci și cinci de capitole ale Memoriilor unui soldat de plumb, roman neterminat datând din anii 1922–1923, sunt dedicate experiențelor alchimice ale unui călugăr italian de la 1494, Fra Dominico, care se ocupă cu magia și își vinde sufletul diavolului, tot pentru a afla piatra filosofală.² În unul dintre bruioanele inedite pentru Romanul unui om sucit, eroul prin- cipal Radu Giurgea, alter ego-ul autorului, adresează colegilor un „comunicat”, care începe în mod solemn cu această invocație: „Belzebuth să fie lăudat! Becherit și Lazas precum și toți demonii să fie copleșiți de daruri”. Giurgea îi informează că „Moisil, urmând șoaptele demonului meu albastru invocat alaltăieri noapte cu aju- torul spiritului lui Matusalem, n-a venit astăzi la școală, așa că ora asta e liberă”.³ Din spatele ironiei ludice răzbate aceeași curiozitate pentru demonologie, hrănită
aici – pe cât se pare – cu lecturi din sau despre Aleister Crowley. Aceeași curiozitate e vizibilă în manuscrisele sale cu conspecte de lectură despre magie și Orientul antic. În operele autorilor preferați din acei ani, Hasdeu și Papini, Eliade se întâl- nește cu satanismul romantic și cu luciferismul polemic. Va traduce chiar, fără s-o publice, povestirea papiniană Il Demonio tentato din volumul Il tragico quotidiano (1906). În toamna anului 1924, joacă la Societatea „Muza” scene din piesa lui Fe- renc Molnár, Discipolul diavolului (1907), inspirată din Faust-ul lui Goethe. Tot în liceu citise și opera scriitorului german, însă, așa cum va recunoaște mai târziu, fără emoții hotărâtoare.
aici – pe cât se pare – cu lecturi din sau despre Aleister Crowley. Aceeași curiozitate e vizibilă în manuscrisele sale cu conspecte de lectură despre magie și Orientul antic. În operele autorilor preferați din acei ani, Hasdeu și Papini, Eliade se întâl- nește cu satanismul romantic și cu luciferismul polemic. Va traduce chiar, fără s-o publice, povestirea papiniană Il Demonio tentato din volumul Il tragico quotidiano (1906). În toamna anului 1924, joacă la Societatea „Muza” scene din piesa lui Fe- renc Molnár, Discipolul diavolului (1907), inspirată din Faust-ul lui Goethe. Tot în liceu citise și opera scriitorului german, însă, așa cum va recunoaște mai târziu, fără emoții hotărâtoare.
January 10, 2022
„Existența mea începea să alunece, fără obstacole, fără nopți. Timpul acesta sigur, fără șocuri și fără ecouri, palid ca zorii înghețați, slăbit și mohorât – e prielnic marilor gânduri, marilor opere. Asemenea larvei oarbe, lucrătorul nu-și înțelege locul și lucrul. Dar, răzbind la cer, află că acele zile cenușii și uitate de Dumnezeu au purtat fructul. Sunt aproape lipsit de asemenea răstimpuri, și de aceea sunt incapabil să sfârșesc ceva sau să împlinesc o singură operă. Din dor în dor, din carte în carte, din patimă în patimă, viața mea e desfătare sau chin inutil. Nici din durere, nici din voluptate nu rodește rod; ci din lunga monotonie a zilelor, cenușii dimineața, ca și seara, când cei doi se pătrund și se împreună.”
October 2, 2021
Încerc (dar fără succes) să-mi aduc aminte dacă a mai fost vreo carte care să scoată de la mine atât de mulți și vocali „ce?!” (nu „aha”, ci „ce”, poate chiar cu mai multe semne de întrebare și exclamație). Inițial am crezut că nu voi recomanda nimănui să citească „Isabel și apele diavolului”, iar acum mă gândesc să mai las niște timp să treacă și să o (re)citesc cu creionul în mână și cu ceva mai mult timp de reflectat, căci nu mi-a ajuns o singură lectură. Printre tot soiul de păcate, incertitudini și crize existențiale, cartea ilustrează (într-un mod poate ușor haotic și neașteptat) o continuă căutare a eternității, a unei modalități de învingere a barierelor timpului.
March 20, 2023
Extrase din operă:
"Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează"
"Una din trăsăturile făpturei mele e și cruda menire de a rosti banalități în ceasuri mari, de a rămâne împietrit alături de suferința semenilor, de a nu găsi cuvânt cald, de a nu mă putea apropia, de a mă descoperi secătuit și impur în ciuda tuturor dorințelor mele de a fi frate sau duhovnic. Cu deosebire în ceasurile mari sunt nevrednic și neputincios să rup vraja care mă ține încercuit și înghețat. În alte zile, în alte locuri - zile ca toate zilele, locuri ca toate locurile -sunt liber și sunt cald."
"Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează"
"Una din trăsăturile făpturei mele e și cruda menire de a rosti banalități în ceasuri mari, de a rămâne împietrit alături de suferința semenilor, de a nu găsi cuvânt cald, de a nu mă putea apropia, de a mă descoperi secătuit și impur în ciuda tuturor dorințelor mele de a fi frate sau duhovnic. Cu deosebire în ceasurile mari sunt nevrednic și neputincios să rup vraja care mă ține încercuit și înghețat. În alte zile, în alte locuri - zile ca toate zilele, locuri ca toate locurile -sunt liber și sunt cald."
September 19, 2021
Pentru un prim roman, e o scriere destul de buna. Sunt analize frumoase ale sufletului și trăirilor intense, se întrevăd deja motive care vor fi specifice scrierilor lui de mai târziu. Dar nu se compara cu calitatea romanelor de mai tarziu.
August 1, 2025
Nu a fost o carte pe gustul meu. Aveam alte asteptari de la Mircea Eliade. Calitatea romanului ar putea fi scuzata, totusi, de tineretea si lipsa de experienta ale autorului la momentul scrierii acestei carti.
April 16, 2023
citesti un fragment: daca ai iluminarea de a reusi sa pargurgi frazele, singura impresie este "woa", cuvinte sofisticate, imbinari minutioase si idei mistice. daca ai iluminarea sa si procesezi ce tocmai s a intamplat... pauza. despre ce doamne feri tocmai a povestit. (si de obicei exista doua obtiuni: viol sau droguri)
stil superb, termenul "figuri de stil" nu il cuprinde pe eliade, care face din fiecare fraza un tablou inteligibil dar stratificat.
finalul nu a fost atat de revoltator pe cum ma așteptam, ceea ce spune multe despre impresia pe care o am asupra cartii.
protagonistul poate fi foarte usor asociat cu autorul datorita caraterului de autobiografie scrisa cu scopul de a fi data unui prieten, Mihail, si datorita confesiunilor intime transcrise in tandem cu povestirea actiunilor. acest fapt te face sa privesti altfel povestea. daca eliade chiar a trait cele povestite, sau o versiune asemanatoare lor?
actiunile acestui potagonist sunt tulburatoare, si oricat de frumos sunt povestite, nu se poate sa nu iti lase un puternic gust acru.
stil superb, termenul "figuri de stil" nu il cuprinde pe eliade, care face din fiecare fraza un tablou inteligibil dar stratificat.
finalul nu a fost atat de revoltator pe cum ma așteptam, ceea ce spune multe despre impresia pe care o am asupra cartii.
protagonistul poate fi foarte usor asociat cu autorul datorita caraterului de autobiografie scrisa cu scopul de a fi data unui prieten, Mihail, si datorita confesiunilor intime transcrise in tandem cu povestirea actiunilor. acest fapt te face sa privesti altfel povestea. daca eliade chiar a trait cele povestite, sau o versiune asemanatoare lor?
actiunile acestui potagonist sunt tulburatoare, si oricat de frumos sunt povestite, nu se poate sa nu iti lase un puternic gust acru.
Displaying 1 - 21 of 22 reviews