What do you think?
Rate this book
Habitaciones cerradas
Toda familia esconde un secreto. La de los Lax, una de las sagas más prestigiosas de la Barcelona de finales de siglo XIX y primera mitad del XX, no podía ser la excepción. Los Lax asistirán al cambio de siglo y a su traslado al por entonces incipiente Paseo de Gracia, desde cuyo palacete modernista serán testigos de la profunda transformación de la ciudad, sus ciudadanos y costumbres, además de su propia familia.
Apasionante y adictiva, Habitaciones cerradas entremezcla misterios familiares y el escenario más seductor: una ciudad cambiante y moderna que explosiona con la llegada de la II República. Un gran fresco histórico y social que, como en La Sombra del Viento o El tiempo entre costuras, engancha y no te suelta.
Apasionante y adictiva, Habitaciones cerradas entremezcla misterios familiares y el escenario más seductor: una ciudad cambiante y moderna que explosiona con la llegada de la II República. Un gran fresco histórico y social que, como en La Sombra del Viento o El tiempo entre costuras, engancha y no te suelta.
493 pages, Hardcover
First published March 4, 2011
40 people are currently reading
1106 people want to read
About the author
Care Santos
178 books423 followersCada día tengo más dudas acerca de quién diablos es Care Santos. Si es la misma insulsa que todas las mañanas me mira desde el espejo del baño o es esa que, de vez en cuando, hace algo que merece la atención ajena. La atención de gente de fiar, quiero decir.
Cronológicamente, ambas estamos muy puestas de acuerdo desde antiguo: más de cuarenta años ya de coincidir en todas partes: en las mismas calles, y cines y teatros y restaurantes, en aquella facultad de Derecho donde ambas nos aburrimos tanto, en la misma playa de Malgrat, en el mismo periódico barcelonés de los primeros tanteos con la palabra, en los mismos cuerpos amados, en las mismas amistades que compartimos.
Pero hay entre nosotras abismos que nos separan cada vez más: la que me mira desde el espejo nunca se atrevería a opinar, ni a levantar la voz, ni a subir al escenario. Es la que admira desde la pequeñez, y ordena por colores y tamaños sus admiraciones, se emociona con la palabra ajena y deletrea nombres a quienes sabe que jamás podrá alcanzar. Es la que teme por todo, la permanentemente hiperestésica, la acomodaticia, la que no es nunca tan feliz como entre fogones, cocinando un arroz o inventando un pastel de chocolate. Es la que cree los ojos de sus hijos poblados de pequeños milagros, la que aspira a plantar un limonero en tierra propia y verlo crecer, la que es capaz de extrañar durante años, la que entiende, tristemente, que los ideales no existen para ser cumplidos. La odiosa.
La otra es mujer de mundo y jamás se siente extraña en ninguna parte si lleva consigo un cuaderno y un amigo. Tantas veces la han seducido tierras lejanas y acentos extraños que ya no podría entenderse sin ese aprendizaje de la soledad que tanto tiene que ver con la escritura. Sabe ser incómoda y respondona, aunque no siempre lo hace. No se resigna a mirar la función desde lel patio de butacas, porque ha descubierto que en el escenario se siente como en casa. Ante el blanco del papel siempre trata de matar al padre, pero nunca sabe si lo consigue, y por eso sigue intentándolo. Apunta alto, ambiciona, trabaja, se rebela y todavía cree que hay ideas que algún día salvarán al mundo.
Las dos se hacen préstamos sin cesar, ambas están en deuda con la otra. Entre las dos, a partes iguales, han escrito algunas cosas, han salido en los periódicos, han subido a algunos escenarios.
Nos odiamos. Tanto como lo hacen los que se necesitan.
Cronológicamente, ambas estamos muy puestas de acuerdo desde antiguo: más de cuarenta años ya de coincidir en todas partes: en las mismas calles, y cines y teatros y restaurantes, en aquella facultad de Derecho donde ambas nos aburrimos tanto, en la misma playa de Malgrat, en el mismo periódico barcelonés de los primeros tanteos con la palabra, en los mismos cuerpos amados, en las mismas amistades que compartimos.
Pero hay entre nosotras abismos que nos separan cada vez más: la que me mira desde el espejo nunca se atrevería a opinar, ni a levantar la voz, ni a subir al escenario. Es la que admira desde la pequeñez, y ordena por colores y tamaños sus admiraciones, se emociona con la palabra ajena y deletrea nombres a quienes sabe que jamás podrá alcanzar. Es la que teme por todo, la permanentemente hiperestésica, la acomodaticia, la que no es nunca tan feliz como entre fogones, cocinando un arroz o inventando un pastel de chocolate. Es la que cree los ojos de sus hijos poblados de pequeños milagros, la que aspira a plantar un limonero en tierra propia y verlo crecer, la que es capaz de extrañar durante años, la que entiende, tristemente, que los ideales no existen para ser cumplidos. La odiosa.
La otra es mujer de mundo y jamás se siente extraña en ninguna parte si lleva consigo un cuaderno y un amigo. Tantas veces la han seducido tierras lejanas y acentos extraños que ya no podría entenderse sin ese aprendizaje de la soledad que tanto tiene que ver con la escritura. Sabe ser incómoda y respondona, aunque no siempre lo hace. No se resigna a mirar la función desde lel patio de butacas, porque ha descubierto que en el escenario se siente como en casa. Ante el blanco del papel siempre trata de matar al padre, pero nunca sabe si lo consigue, y por eso sigue intentándolo. Apunta alto, ambiciona, trabaja, se rebela y todavía cree que hay ideas que algún día salvarán al mundo.
Las dos se hacen préstamos sin cesar, ambas están en deuda con la otra. Entre las dos, a partes iguales, han escrito algunas cosas, han salido en los periódicos, han subido a algunos escenarios.
Nos odiamos. Tanto como lo hacen los que se necesitan.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 149 reviews
Read
April 12, 2014Sunt unii scriitori care te fac să te îndrăgosteşti iremediabil de un oraş – aşa cum Eliade a salvat, în ochii mei, Bucureştiul, prin Carlos Ruiz Zafón am văzut cu alţi ochi Barcelona. Odată cu autoarea Care Santos, Barcelona a devenit un oraş şi mai încărcat de semnificaţii, mitic şi modern în acelaşi timp, melancolic şi plin de viaţă.
Barcelona gotică şi misterioasă a lui Zafón capătă, la scriitoarea catalană Care Santos, noi valenţe, un oraş încărcat de istorie, de nostalgie, de doruri şi iubiri peste care timpul a aşternut vălul uitării, lăsându-i pe cei din prezent să poarte luptele lor, să plângă şi să râdă, crezând, în infinita lor naivitate, că ceea ce trăiesc ei este unic şi irepetabil.
Dar Care Santos, într-o manieră amintind de Gabriel García Márquez, urmăreşte, în Încăperi ferecate (Editura Humanitas, 2013), destinul a patru generaţii dintr-o familie barceloneză celebră, de la finalul secolului XIX, până la început de secol XXI, punând accentul pe importanţa memoriei în definirea identităţii, dar şi pe acea „eternă reîntoarcere” la care sunt condamnaţi oamenii – indiferent de cât de diferiţi suntem de înaintaşii noştri, tot suntem destinaţi să repetăm anumite comportamente şi greşeli. „Să te naşti, să mori, iar între timp să găseşti ceva de făcut. Cam asta e viaţa, simplificând puţin.”
Un roman despre indefinita frumuseţe a Barcelonei, dar şi despre timp, prietenul şi duşmanul nostru, Încăperi ferecate este, totodată, un roman istoric, dar şi unul care pune accent pe puterea fanteziei. Care Santos a inserat şi evenimente reale, precum incendiul care a ars din temelii celebrul lanţ de magazine El Siglo, naufragiul vasului Principe de Asturias, criza economică, ameninţarea războaielor mondiale, iar personajul principal Amadeo Lax, celebru pictor la început de secol XX, este rezultatul unei combinaţii de date şi detalii din viaţa mai multor pictori catalani moderni. (continuarea cronicii: http://bookaholic.ro/barcelona-mitica...)
Barcelona gotică şi misterioasă a lui Zafón capătă, la scriitoarea catalană Care Santos, noi valenţe, un oraş încărcat de istorie, de nostalgie, de doruri şi iubiri peste care timpul a aşternut vălul uitării, lăsându-i pe cei din prezent să poarte luptele lor, să plângă şi să râdă, crezând, în infinita lor naivitate, că ceea ce trăiesc ei este unic şi irepetabil.
Dar Care Santos, într-o manieră amintind de Gabriel García Márquez, urmăreşte, în Încăperi ferecate (Editura Humanitas, 2013), destinul a patru generaţii dintr-o familie barceloneză celebră, de la finalul secolului XIX, până la început de secol XXI, punând accentul pe importanţa memoriei în definirea identităţii, dar şi pe acea „eternă reîntoarcere” la care sunt condamnaţi oamenii – indiferent de cât de diferiţi suntem de înaintaşii noştri, tot suntem destinaţi să repetăm anumite comportamente şi greşeli. „Să te naşti, să mori, iar între timp să găseşti ceva de făcut. Cam asta e viaţa, simplificând puţin.”
Un roman despre indefinita frumuseţe a Barcelonei, dar şi despre timp, prietenul şi duşmanul nostru, Încăperi ferecate este, totodată, un roman istoric, dar şi unul care pune accent pe puterea fanteziei. Care Santos a inserat şi evenimente reale, precum incendiul care a ars din temelii celebrul lanţ de magazine El Siglo, naufragiul vasului Principe de Asturias, criza economică, ameninţarea războaielor mondiale, iar personajul principal Amadeo Lax, celebru pictor la început de secol XX, este rezultatul unei combinaţii de date şi detalii din viaţa mai multor pictori catalani moderni. (continuarea cronicii: http://bookaholic.ro/barcelona-mitica...)
August 9, 2021
Recomand "Încăperi ferecate" de Care Santos. Asa cum a facut Carlos Ruiz Zafon ca prin romanele sale să te îndrăgostești iremediabil de Barcelona, autoarea catalana Care Santos adaugă mirificului oraș noi semnificații, un oraș încărcat de nostalgie, iubiri, destine.
Romanul este saga unei familii barceloneze instarite ce se intinde pe parcursul a patru generații. Ne sunt prezentate construcția catedralei Sagrada Familia, incendiul de la magazinele El Siglo, cele două războaie mondiale și Războiul Civil.
Tema principală a romanului este Timpul.
Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este introducerea de catre autoare a personajului fictiv, pictorul Amadeo Lax.
In timp ce citeam cartea am cautat date despre acesta, negasind absolut nimic. La fel face și Zafon in "Umbra Vântului" cu scriitorul misterios Julian Carax, nici unul nici celalalt nu au existat vreodată.
Vă las plăcerea de a citi acest minunat roman si de a călători măcar imaginar prin minunata Barcelona de altădată.
Romanul este saga unei familii barceloneze instarite ce se intinde pe parcursul a patru generații. Ne sunt prezentate construcția catedralei Sagrada Familia, incendiul de la magazinele El Siglo, cele două războaie mondiale și Războiul Civil.
Tema principală a romanului este Timpul.
Ceea ce mi-a plăcut foarte mult este introducerea de catre autoare a personajului fictiv, pictorul Amadeo Lax.
In timp ce citeam cartea am cautat date despre acesta, negasind absolut nimic. La fel face și Zafon in "Umbra Vântului" cu scriitorul misterios Julian Carax, nici unul nici celalalt nu au existat vreodată.
Vă las plăcerea de a citi acest minunat roman si de a călători măcar imaginar prin minunata Barcelona de altădată.
November 9, 2018
Una historia llena de secretos como las habitaciones de la casa en la que se desarrolla. Una época fascinante llena de contradicciones y unos personajes que sucumben a la ambición,la traición y la pasión. Y sobre todo Amado Lax, tan poliédrico que es una joya de personaje.
4,5 Maravillosa.
4,5 Maravillosa.
February 16, 2020
Αποδείχτηκε ένα ευχάριστο ανάγνωσμα καλοκαιριού.
Ομολογώ ότι για καιρό, έβλεπα με μισό μάτι το βιβλίο στο ράφι του, πριν αποφασίσω να το πιάσω στα χέρια μου. Αναρωτιόμουν μάλιστα, πώς βρέθηκε στη βιβλιοθήκη μου, ερώτημα που έμεινε τελικά αναπάντητο.
Αιτία ήταν ο τίτλος του, που με παρέπεμπε υποσυνείδητα σε αναγνωστικά μονοπάτια που δε συμπαθώ ιδιαίτερα. Πολύ σύντομα όμως, κατάφερε να με αποσπάσει από τις αιχμηρές σκέψεις μου και να με μεταφέρει στη Βαρκελώνη του τέλους του 1800.
Η ιστορία ξεκινά το 2010, με την Βιολέτα Λάξ, αμερικανοτραφή με ισπανικές ρίζες, ιστορικό τέχνης που αναζητά την ιστορία μιας νωπογραφίας του ζωγράφου παππού της, στο εγκαταλελειμμένο σπίτι της οικογένειας στη Βαρκελώνη.
Σκέφτηκα ότι η κοινότοπη αρχή και οι επερχόμενες παλινδρομήσεις στο παρελθόν και το μέλλον θα με παρέπεμπαν σε ισπανική γυναικεία λογοτεχνία αναλόγου βεληνεκούς με τη δική μας. Παρόλα αυτά, σύντομα το παρελθόν κυριάρχησε στην ιστορία και από τις σελίδες άρχισε να αναδύεται η γοητευτική ατμόσφαιρα της πόλης των αρχών του 1900 και χαρακτήρες ενδιαφέροντες και απαλοί. Ίσως αυτοί οι απαλοί και καλοσυνάτοι στην πλειοψηφία τους χαρακτήρες ήταν αυτοί που μου άσκησαν γοητεία και παρέβλεψα τις αδυναμίες του βιβλίου.
Οι περιγραφές της πόλης ήταν πολύ ζωντανές με αποκορύφωμα το πολυκατάστημα Ελ Σίγλο, προάγγελο ίσως του γνωστού El Corte Ingles, που περιγράφεται οδυνηρά να εξαφανίζεται από μια αδηφάγο φωτιά.
Ο πρωταγωνιστής του βιβλίου, δεν είναι γυναίκα. Άλλωστε η επιλογή του τίτλου της ελληνικής έκδοσης που έγινε φαντάζομαι με εμπορικά κριτήρια, αδικεί το βιβλίο. Θα ήταν προτιμότερο, κατά τη γνώμη μου, να διατηρηθεί ο πρωτότυπος τίτλος "Κλειστά Δωμάτια" που αποδίδει πολύ καλύτερα την ουσία της ιστορίας.
Ο χαρισματικός ζωγράφος Αμαντέο που γύρω του περιστρέφονται όλα, αποτελεί τον ήρωα και την κατάρα της οικογένειας Λαξ που σταδιακά διαλύθηκε και καταστράφηκε. Τα μυστικά που έρχονται τμηματικά στο φως, με αφορμή τις μετατροπές στο οικογενειακό σπίτι και την ανάγκη μεταφοράς και συντήρησης της νωπογραφίας της συζύγου του ζωγράφου, αποκαλύπτουν μια προσωπικότητα μοχθηρή και γεμάτη φθόνο, ελαττώματα σοβαρά που όμως ταλανίζουν, μεταξύ άλλων και την πλειοψηφία των διανοιών ανά τον κόσμο. Υπήρξαν στιγμές που αναρωτιόμουν καθώς διάβαζα, μήπως και ο ζωγράφος ήταν υπαρκτό πρόσωπο και ετοιμάστηκα μερικές φορές είναι η αλήθεια, να βάλω το όνομα του στην αναζήτηση, κυρίως για να δω πίνακες του. Ευτυχώς που δεν το έκανα γιατί η συγγραφέας στον επίλογο της διευκρινίζει ότι όλα είναι προϊόν μυθοπλασίας. Πόσο αφελής μπορεί να υπάρξει ένας συστηματικός αναγνώστης!
Μειονέκτημα του βιβλίου είναι τα απανωτά, κάπως χαωτικά flash back από τα μισά και μετά τα οποία μπερδεύουν κάπως τον χαλαρό αναγνώστη. Υπάρχουν επίσης, αρκετές μελετημένες ανατροπές, με μία τουλάχιστον, περιττή και για λόγους εντυπωσιασμού, σχετική με τη σύγχρονη απόγονο των Λαξ και έναν έρωτα του παρελθόντος της.
Θα προτιμούσα ως εξώφυλλο, κάποιον ζωγραφικό πίνακα που θα θύμιζε κάπως ένα υποτιθέμενο έργο του Λαξ. Αντιθέτως το εξώφυλλο κατατάσσεται στα χωρίς έμπνευση εξώφυλλα του συρμού.
Βρήκα τη μετάφραση πολύ καλή. Μου άρεσε επίσης το λεπτό χιούμορ που ξεμυτίζει κάποιες φορές από το κείμενο, πχ το σκόνταμα κάποιων μελών της οικογένειας στην κληματσίδα της περίτεχνης σκάλας της έπαυλης των Λαξ. Ωραία και η επιλογή της συγκεκριμένης λέξης από τη μεταφράστρια.
Τέλος, θα προτιμούσα να μην έβλεπα το όνομα της συγγραφέως εξελληνισμένο.
Ομολογώ ότι για καιρό, έβλεπα με μισό μάτι το βιβλίο στο ράφι του, πριν αποφασίσω να το πιάσω στα χέρια μου. Αναρωτιόμουν μάλιστα, πώς βρέθηκε στη βιβλιοθήκη μου, ερώτημα που έμεινε τελικά αναπάντητο.
Αιτία ήταν ο τίτλος του, που με παρέπεμπε υποσυνείδητα σε αναγνωστικά μονοπάτια που δε συμπαθώ ιδιαίτερα. Πολύ σύντομα όμως, κατάφερε να με αποσπάσει από τις αιχμηρές σκέψεις μου και να με μεταφέρει στη Βαρκελώνη του τέλους του 1800.
Η ιστορία ξεκινά το 2010, με την Βιολέτα Λάξ, αμερικανοτραφή με ισπανικές ρίζες, ιστορικό τέχνης που αναζητά την ιστορία μιας νωπογραφίας του ζωγράφου παππού της, στο εγκαταλελειμμένο σπίτι της οικογένειας στη Βαρκελώνη.
Σκέφτηκα ότι η κοινότοπη αρχή και οι επερχόμενες παλινδρομήσεις στο παρελθόν και το μέλλον θα με παρέπεμπαν σε ισπανική γυναικεία λογοτεχνία αναλόγου βεληνεκούς με τη δική μας. Παρόλα αυτά, σύντομα το παρελθόν κυριάρχησε στην ιστορία και από τις σελίδες άρχισε να αναδύεται η γοητευτική ατμόσφαιρα της πόλης των αρχών του 1900 και χαρακτήρες ενδιαφέροντες και απαλοί. Ίσως αυτοί οι απαλοί και καλοσυνάτοι στην πλειοψηφία τους χαρακτήρες ήταν αυτοί που μου άσκησαν γοητεία και παρέβλεψα τις αδυναμίες του βιβλίου.
Οι περιγραφές της πόλης ήταν πολύ ζωντανές με αποκορύφωμα το πολυκατάστημα Ελ Σίγλο, προάγγελο ίσως του γνωστού El Corte Ingles, που περιγράφεται οδυνηρά να εξαφανίζεται από μια αδηφάγο φωτιά.
Ο πρωταγωνιστής του βιβλίου, δεν είναι γυναίκα. Άλλωστε η επιλογή του τίτλου της ελληνικής έκδοσης που έγινε φαντάζομαι με εμπορικά κριτήρια, αδικεί το βιβλίο. Θα ήταν προτιμότερο, κατά τη γνώμη μου, να διατηρηθεί ο πρωτότυπος τίτλος "Κλειστά Δωμάτια" που αποδίδει πολύ καλύτερα την ουσία της ιστορίας.
Ο χαρισματικός ζωγράφος Αμαντέο που γύρω του περιστρέφονται όλα, αποτελεί τον ήρωα και την κατάρα της οικογένειας Λαξ που σταδιακά διαλύθηκε και καταστράφηκε. Τα μυστικά που έρχονται τμηματικά στο φως, με αφορμή τις μετατροπές στο οικογενειακό σπίτι και την ανάγκη μεταφοράς και συντήρησης της νωπογραφίας της συζύγου του ζωγράφου, αποκαλύπτουν μια προσωπικότητα μοχθηρή και γεμάτη φθόνο, ελαττώματα σοβαρά που όμως ταλανίζουν, μεταξύ άλλων και την πλειοψηφία των διανοιών ανά τον κόσμο. Υπήρξαν στιγμές που αναρωτιόμουν καθώς διάβαζα, μήπως και ο ζωγράφος ήταν υπαρκτό πρόσωπο και ετοιμάστηκα μερικές φορές είναι η αλήθεια, να βάλω το όνομα του στην αναζήτηση, κυρίως για να δω πίνακες του. Ευτυχώς που δεν το έκανα γιατί η συγγραφέας στον επίλογο της διευκρινίζει ότι όλα είναι προϊόν μυθοπλασίας. Πόσο αφελής μπορεί να υπάρξει ένας συστηματικός αναγνώστης!
Μειονέκτημα του βιβλίου είναι τα απανωτά, κάπως χαωτικά flash back από τα μισά και μετά τα οποία μπερδεύουν κάπως τον χαλαρό αναγνώστη. Υπάρχουν επίσης, αρκετές μελετημένες ανατροπές, με μία τουλάχιστον, περιττή και για λόγους εντυπωσιασμού, σχετική με τη σύγχρονη απόγονο των Λαξ και έναν έρωτα του παρελθόντος της.
Θα προτιμούσα ως εξώφυλλο, κάποιον ζωγραφικό πίνακα που θα θύμιζε κάπως ένα υποτιθέμενο έργο του Λαξ. Αντιθέτως το εξώφυλλο κατατάσσεται στα χωρίς έμπνευση εξώφυλλα του συρμού.
Βρήκα τη μετάφραση πολύ καλή. Μου άρεσε επίσης το λεπτό χιούμορ που ξεμυτίζει κάποιες φορές από το κείμενο, πχ το σκόνταμα κάποιων μελών της οικογένειας στην κληματσίδα της περίτεχνης σκάλας της έπαυλης των Λαξ. Ωραία και η επιλογή της συγκεκριμένης λέξης από τη μεταφράστρια.
Τέλος, θα προτιμούσα να μην έβλεπα το όνομα της συγγραφέως εξελληνισμένο.
January 27, 2022
Unfortunately this wasn't the book for me. I really liked the sound of the premise and hoped it would be a five stars but sadly enough it wasn't my cup of tea. I struggled getting focused in the story and characters and by the end I really didn't care what happened.
October 20, 2022
4,5/10
Tenía muchas expectativas, pero no me ha gustado. Con tantos saltos temporales, me costaba saber en qué momento de la historia me encontraba y la continua presencia de mails, descripciones de cuadros, noticias de periódicos... ha impedido que me consiga enganchar.
Tenía muchas expectativas, pero no me ha gustado. Con tantos saltos temporales, me costaba saber en qué momento de la historia me encontraba y la continua presencia de mails, descripciones de cuadros, noticias de periódicos... ha impedido que me consiga enganchar.
March 13, 2024
Pirmas sakinys: Teresa Brusės buvo didžioji dailininko Amadėjaus Lakso gyvenimo aistra, o kartu ir prakeiksmas.
Seniai taip bebuvo, kad visiškai nenorėčiau skaityti konkrečios knygos. Imdavau į rankas "Užrakintus kambarius" ir vėl padėdavau, prisimindavau turįs įvairių darbų ir darydavau juos. Net buvau nutaręs eiti į Knygų klubą neskaitęs šio romano... Tačiau radau, kad Care Santos yra viena populiariausių Ispanijos paauglių rašytojų, apdovanota įvairiomis premijomis, ir nutariau duoti šansą.
Knyga su idėja (ar/kiek talentingas kūrėjas gali peržengti visuomenės normas?), su istorija (XIX a. pab. – XX a. vid. Barselona), su įdomiu pateikimu (pasakojimą keičia laiškai, ištraukos iš spaudos, paveikslų aprašymai, pasakojama iš įvairių veikėjų pozicijų), su paslaptimi (kas atsitiko Teresai?), tačiau visam tam suvaldyti pritrūko meistriškumo: istorija neužkabino, skaityti buvo nuobodu (nors nesunku), laiką su šiuo romanu jaučiuosi sugaišęs.
Kažkiek būtų pagelbėję, jeigu istorija būtų buvusi apie tikrą dalininką – bent jau būčiau susipažinęs su biografija ir kūryba. O dabar ir tokios naudos negavau – įsiminė tik Barselonos prekybos centro "Amžius" gaisras per 1932 m. Kalėdas.
Seniai taip bebuvo, kad visiškai nenorėčiau skaityti konkrečios knygos. Imdavau į rankas "Užrakintus kambarius" ir vėl padėdavau, prisimindavau turįs įvairių darbų ir darydavau juos. Net buvau nutaręs eiti į Knygų klubą neskaitęs šio romano... Tačiau radau, kad Care Santos yra viena populiariausių Ispanijos paauglių rašytojų, apdovanota įvairiomis premijomis, ir nutariau duoti šansą.
Knyga su idėja (ar/kiek talentingas kūrėjas gali peržengti visuomenės normas?), su istorija (XIX a. pab. – XX a. vid. Barselona), su įdomiu pateikimu (pasakojimą keičia laiškai, ištraukos iš spaudos, paveikslų aprašymai, pasakojama iš įvairių veikėjų pozicijų), su paslaptimi (kas atsitiko Teresai?), tačiau visam tam suvaldyti pritrūko meistriškumo: istorija neužkabino, skaityti buvo nuobodu (nors nesunku), laiką su šiuo romanu jaučiuosi sugaišęs.
Kažkiek būtų pagelbėję, jeigu istorija būtų buvusi apie tikrą dalininką – bent jau būčiau susipažinęs su biografija ir kūryba. O dabar ir tokios naudos negavau – įsiminė tik Barselonos prekybos centro "Amžius" gaisras per 1932 m. Kalėdas.
January 19, 2021
Me pesó terminarlo... quería que durara al menos 300 páginas más :)
Me encantó la estructura cronológica. (Ahora mismo no recuerdo ningún otro libro que utilizara esa estructura). Sospecho que un factor que hizo especialmente agradable su lectura fue que lo leí en el idioma original (catalán) que, junto con la ambientación de la historia en Barcelona, hizo más "auténtica" la experiencia.
Me encantó la estructura cronológica. (Ahora mismo no recuerdo ningún otro libro que utilizara esa estructura). Sospecho que un factor que hizo especialmente agradable su lectura fue que lo leí en el idioma original (catalán) que, junto con la ambientación de la historia en Barcelona, hizo más "auténtica" la experiencia.
October 8, 2014
Barcelona, mi amor...
June 5, 2014
Nu după-amiaza e cea care trece, ci secolele. Neînsemnați cum suntem, nu ne dăm seama de această trecere. La o simplă clipire se duce un deceniu. Zborul unei muște prin încăpere durează un secol. Nouă, celor absenți, nu ne pasă de timp: e mica noastră victorie. Când ne ridicăm privirea din nou, pe masă nu se mai află cutia cu pene de scris, nici lampa cu șiraguri de sticlă. Călimările au fost înlocuite de instrumente de scris luxoase, din argint și agate.
Nostalgicul citat de mai sus reflectă întreaga dramă a unei familii barceloneze, care a cunoscut în timpul Războiului Civil din Spania suferința tulburătoare a decăderii. Chipurile strămoșilor iluștri se sting odată cu tristețea copiilor, luați pe sus de istoriile lor individuale și de istoria colectivă a poporului din care fac parte.
Familia Lax este marcată de timp, strălucirea ei pălește și odată cu declinul, altceva, mult mai înfiorător, zâmbește dintre ruine: Adevărul. Orgoliul ascunde de multe ori neputința de a trăi senin și tocmai asta conduce la marile excese pasionale, excese care au nevoie de un singur pas pentru a deveni secrete. Pe măsură ce țesătura tainei devine mai strânsă, amintirea e din ce în ce mai greu de descifrat, imaginile devin tulburi și doar o minte proaspătă, iscoditoare poate găsi curajul de a pune întrebările potrivite.
Saga de familie... un gen literar problematic
Care Santos, tânără scriitoare din Spania cu un talent evocator remarcabil, își propune să reconstruiască Barcelona istorică din secolele XIX-XX, cu același patos cu care Kate Morton însuflețește orașul Riverton. Saga de familie presupune întotdeauna un glisaj literar riscant, căci totul e curgere și dialog. Personajele se privesc ochi în ochi, ca într-o luptă pe viață și pe moarte. Reușește întotdeauna scriitorul să surprindă această tensiune între caractere, tensiune care construiește de altfel întreaga poveste? Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/aerul...
Nostalgicul citat de mai sus reflectă întreaga dramă a unei familii barceloneze, care a cunoscut în timpul Războiului Civil din Spania suferința tulburătoare a decăderii. Chipurile strămoșilor iluștri se sting odată cu tristețea copiilor, luați pe sus de istoriile lor individuale și de istoria colectivă a poporului din care fac parte.
Familia Lax este marcată de timp, strălucirea ei pălește și odată cu declinul, altceva, mult mai înfiorător, zâmbește dintre ruine: Adevărul. Orgoliul ascunde de multe ori neputința de a trăi senin și tocmai asta conduce la marile excese pasionale, excese care au nevoie de un singur pas pentru a deveni secrete. Pe măsură ce țesătura tainei devine mai strânsă, amintirea e din ce în ce mai greu de descifrat, imaginile devin tulburi și doar o minte proaspătă, iscoditoare poate găsi curajul de a pune întrebările potrivite.
Saga de familie... un gen literar problematic
Care Santos, tânără scriitoare din Spania cu un talent evocator remarcabil, își propune să reconstruiască Barcelona istorică din secolele XIX-XX, cu același patos cu care Kate Morton însuflețește orașul Riverton. Saga de familie presupune întotdeauna un glisaj literar riscant, căci totul e curgere și dialog. Personajele se privesc ochi în ochi, ca într-o luptă pe viață și pe moarte. Reușește întotdeauna scriitorul să surprindă această tensiune între caractere, tensiune care construiește de altfel întreaga poveste? Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/aerul...
September 11, 2017
not quite Shadow of the wind (for once it has a different structure involving many ways of telling the story from press releases, newspaper clippings to 3rd person and first person narratives in various time frames jumping around and Barcelona is a concrete background with its history and politics rather than the place of action of the story in Zafon's masterpiece) and somewhat more predictable at least after a while, but excellent nonetheless
the usual mysterious past influences the present, this time the main perspective being a Catalan painter with dark secrets and his only (known) granddaughter who is a specialist in his art and current art curator in Chicago
the usual mysterious past influences the present, this time the main perspective being a Catalan painter with dark secrets and his only (known) granddaughter who is a specialist in his art and current art curator in Chicago
April 22, 2015
Gran trobada amb aquesta autora. És un llibre preciós, del que, a banda de la història i l'ambientació, em quedo amb els personatges, sobre tot els femenins. M'encanta la sensibilitat amb la que Care descriu a aquestes dones, il 'amor que les seves paraules destil·len cap a elles. Repetiré segur amb Care!
April 21, 2020
Hay que leerla😉
April 16, 2012
Gostei :)
Os ambientes de Barcelona encantam-me sempre e os mistérios deste livro agradaram-me :)
Os ambientes de Barcelona encantam-me sempre e os mistérios deste livro agradaram-me :)
February 27, 2014
Ah, Barcelona... Another lovely book set in this beautiful city, perfectly combining the present with the 19th and 20th centuries, fiction with history, art with family secrets. I recommend it :)
October 22, 2024
This story set against the vibrant backdrop of late 19th to early 20th century Barcelona, reminiscent of Carlos Ruiz Zafón's "Shadow of the Wind" delves deeply into family secrets, chronicling the trials and triumphs of the esteemed Lax family, along with their friends and servants, as they navigate this transformative period with rich historical detail.
The novel captures the evolving city, its inhabitants, and the intricacies of family relationships. The mix of mystery and the charm of a changing society makes this book a thrilling page-turner, a captivating read that held my attention from beginning to end. I wholeheartedly recommend it!
The novel captures the evolving city, its inhabitants, and the intricacies of family relationships. The mix of mystery and the charm of a changing society makes this book a thrilling page-turner, a captivating read that held my attention from beginning to end. I wholeheartedly recommend it!
December 25, 2020
Barselonos gatvės, jų spalvos, žmonių temperamentas tiesiog spinduliuoja, keliaujant šios knygos puslapiais. Kelių žmonių, susijusių šeimyniniais ryšiais, dailininko genijaus gyvenimas ir tragedija- viskas pateikiama šiame intriguojančiame detektyve.
October 26, 2025
M’ha encantat. Quin greu la vida de la Teresa, m’hagués agradat que fos feliç amb l’Octavio. Però no anava d’això la història. Molt recomenat!
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 26, 2025
entresijos de una familia acomodada catalana de final siglo XlX principio siglo XX,su narrativa se me ha hecho difícil de seguir, historia de un pasado,unos mails...un cuadro de la protagonista en un palacete abandonado...buena trama, pero muchos saltos en el tiempo.
January 27, 2022
A few months ago, I picked up Care Santos's Desire for Chocolate without much thought, mainly because I liked the title. I got so engrossed in that novel that I just had to go buy every one of her books that I could find. I have yet to be disappointed.
While I'm not particularly fond of postmodernism, I was able to go past that, as this novel got me hooked from beginning to end. I don't know why people are so fast in comparing it with Zafon's works, other than it being set in Barcelona, though.
Care Santos is a beautiful storyteller. I find myself drawn more and more towards authors like her lately and it makes me happy that I discovered her. Habitaciones cerradas is exactly my kind of book for those evenings when I just want to relax with a up of tea and a cosy blanket. Gorgeously written, set somewhere in an era where people dressed and acted graciously and with enough historical flavour to give it realism. It's a book where the characters feel so real that you want to go straight to Wikipedia to find out more about them. And while you know that Amadeo Lax is just a figment of the author's imagination, the fact that he "interacts" with people who really lived in those times makes this novel all the more believable.
I'm always excited when I find a book that gives me mixed feelings regarding its characters. I started admiring Amadeo for his determination to do what his heart told him to do, despite his family's struggles to make a businessman out of him, and I ended up hating him with the power of a thousand suns. And while I didn't think much of Teresa, somewhere along the lines she grew on me. The female characters, especially, are amazingly constructed and fall well out of the feminine stereotypes of the era.
And yes, the finale is predictable, Teresa's fate is obvious, but the writing style makes the book entertaining from start to finish, because the main story is intertwined with all those side stories that give the reader a glimpse into the lives of the entire Lax family, ancestors and descendants alike.
And the novel would not have been complete without Barcelona - in itself a character of the book, one that evolves with the characters and constitutes the perfect setting for the rise and fall of Amadeo Lax and his family.
While I'm not particularly fond of postmodernism, I was able to go past that, as this novel got me hooked from beginning to end. I don't know why people are so fast in comparing it with Zafon's works, other than it being set in Barcelona, though.
Care Santos is a beautiful storyteller. I find myself drawn more and more towards authors like her lately and it makes me happy that I discovered her. Habitaciones cerradas is exactly my kind of book for those evenings when I just want to relax with a up of tea and a cosy blanket. Gorgeously written, set somewhere in an era where people dressed and acted graciously and with enough historical flavour to give it realism. It's a book where the characters feel so real that you want to go straight to Wikipedia to find out more about them. And while you know that Amadeo Lax is just a figment of the author's imagination, the fact that he "interacts" with people who really lived in those times makes this novel all the more believable.
I'm always excited when I find a book that gives me mixed feelings regarding its characters. I started admiring Amadeo for his determination to do what his heart told him to do, despite his family's struggles to make a businessman out of him, and I ended up hating him with the power of a thousand suns. And while I didn't think much of Teresa, somewhere along the lines she grew on me. The female characters, especially, are amazingly constructed and fall well out of the feminine stereotypes of the era.
And yes, the finale is predictable, Teresa's fate is obvious, but the writing style makes the book entertaining from start to finish, because the main story is intertwined with all those side stories that give the reader a glimpse into the lives of the entire Lax family, ancestors and descendants alike.
And the novel would not have been complete without Barcelona - in itself a character of the book, one that evolves with the characters and constitutes the perfect setting for the rise and fall of Amadeo Lax and his family.
October 2, 2012
Ambientata in una bellissima e rivoluzionaria Barcellona protagonista di innovazioni tecnologiche e lotte operaie, la nostra storia comincia con la visita della signora Maria del Roser ai grandi magazzini El Siglo che poche ore dopo andranno a fuoco. Maria del Roser è la capostipite della nostra famiglia, di cui leggiamo le vicende, che sposa Rodolfo Lax, ricco industriale e che insieme danno inizio all' intera faccenda. In un intricato racconto ricco di numerosi flashback e cambi di piani temporali che a ll' inizio potranno disorientare, il lettore viene catapultato in un' epoca elegante ma allo stesso tempo decadente.
Credo che il punto forte di questa narrazione non sia solamente la storia avvolta da un' aura di mistero ma anche la ben riuscita costruzione dei personaggi. Primo fra tutti Amadeo Lax, intorno al quale ruota la faccenda : personaggio alquanto incompreso e chiuso in se stesso, quasi ermetico del quale ancora non posso capire i gesti di estrema crudeltà. Assistiamo alla crescita di un ragazzo irascibile che dopo anni passati in collegio diventa uomo e sposa la dolce e fragile Teresa.
Il romanzo è ricco di una mescolanza di tipologie testuali, che varia dalle e-mail all' articolo di giornale, e che man mano danno forma a un incredibile puzzle dove spiccano l' amore e il tradimento.
Un romanzo sicuramente in grado di emozionare e coinvolgere il lettore, ricco di sfumature che lo rendono ancora più avvincente ed indimenticabile.
Consigliato? Assolutamente sì!
Mi è piaciuta moltissimo la forza trasmessa nella narrazione e le meticolose ricerche storiche da parte del' autrice.
Ho letteralmente adorato questa famiglia alla quale pagina dopo pagina mi ci sono affezionata. Straordinaria la figura del' incredibile Maria del Roser.
Unica pecca? I personaggi non sono mai esistiti!
Credo che il punto forte di questa narrazione non sia solamente la storia avvolta da un' aura di mistero ma anche la ben riuscita costruzione dei personaggi. Primo fra tutti Amadeo Lax, intorno al quale ruota la faccenda : personaggio alquanto incompreso e chiuso in se stesso, quasi ermetico del quale ancora non posso capire i gesti di estrema crudeltà. Assistiamo alla crescita di un ragazzo irascibile che dopo anni passati in collegio diventa uomo e sposa la dolce e fragile Teresa.
Il romanzo è ricco di una mescolanza di tipologie testuali, che varia dalle e-mail all' articolo di giornale, e che man mano danno forma a un incredibile puzzle dove spiccano l' amore e il tradimento.
Un romanzo sicuramente in grado di emozionare e coinvolgere il lettore, ricco di sfumature che lo rendono ancora più avvincente ed indimenticabile.
Consigliato? Assolutamente sì!
Mi è piaciuta moltissimo la forza trasmessa nella narrazione e le meticolose ricerche storiche da parte del' autrice.
Ho letteralmente adorato questa famiglia alla quale pagina dopo pagina mi ci sono affezionata. Straordinaria la figura del' incredibile Maria del Roser.
Unica pecca? I personaggi non sono mai esistiti!
October 28, 2019
A talented writer indeed, the book is easy to read and makes you wanna know more about each character. Nevertheless she sometimes overlaps too many different chronological moments which might be a little confusing. 4 stars because she kept me reading the book in a day.
March 13, 2022
Este o poveste tesuta cum multă ingeniozitate, pe care autoarea o conturează folosind mai multe planuri atât temporale cât și de exprimare.
August 9, 2019
Încăperi ferecate este saga unei familii din Barcelona, pe parcursul a nu mai puțin de patru generații, începând cu ultimii ani ai secolului al XIX-lea și până la începutul celei de-al XXI-lea. Mai mult decât atât, este reconstituirea bine documentată a mai mult de o sută de ani de istorie catalană și barceloneză.
Povestea pendulează permanent între mai multe planuri temporale iar autoarea folosește mai multe stiluri literare pentru a-i da viață. Ea face apel la articole din presa vremii, extrase din cataloagele unor mari muzee sau enciclopedii de artă, scrisori scrise pe hârtie de corespondență sau electronice, toate într-un amestec armonios care dă viață personajelor sale.
Autoarea apelează la mai multe „voci” care să spună povestea: a naratorului omniprezent, a Violetei Lax și chiar a unor duhuri care vorbesc despre trecut cu sinceritatea celor care nu mai au nimic de pierdut.
Încăperi ferecate este un roman complex, din care nu lipsesc evenimente prin care a trecut Barcelona în cei peste o sută de ani: construcția catedralei Sagrada Familia, incendiul de la magazinele El Siglo, războaiele mondiale și Războiul Civil, criza economică, lupta pentru emanciparea femeii. Și o plimbare pe Las Ramblas, un eveniment în sine, atunci, dar și acum.
Cu prilejul lucrărilor de renovare în vederea transformării casei familiei Lax mai întâi în bibliotecă, apoi în muzeu, au fost descoperite două încăperi care fuseseră zidite cu mult timp în urmă. În prima, au fost descoperite două cadavre, al unei femei și al unei pisici, pe nume Dickens (judecând după inscripția pe care o purta la gât). A doua încăpere pare să fi aparținut Violetei Lax, sora lui Amadeo, moartă la 16 ani din cauza unei boli necruțătoare.
Un amestec de personaje reale și fictive dau viață poveștii, toate atât de bine conturate încât e greu pentru cititor să-și dea seama care dintre ele au existat în realitate și care sunt doar rodul ficțiunii. Noroc că există o listă de personaje la sfârșit, astfel încât eventualele dileme ale cititorului sunt rezolvate. Chiar dacă cele mai multe personaje sunt fictive, ele se bazează pe frânturi din viața unor persoane care au existat în realitate, asta dând un plus de autenticitate poveștii.
Pictorul Amadeo Lax, personajul principal, pare un băiat și mai apoi un bărbat cam răsfățat și care preferă să fugă de responsabilități. Caracterul său răzbunător este evident încă din copilărie, dar caracterul său adevărat nu este dezvăluit până aproape de final, o dezvăluire cam șocantă pentru cititor. Personajul Amadeo Lax este inspirat din viața mai multor pictori catalani moderni.
În jurul lui Amadeo gravitează mai multe personaje feminine interesante: Maria del Roser, mama sa, o femeie modernă pentru timpurile în care a trăit, Teresa, soția sa și iubirea vieții lui, dar, paradoxal și victima sa, Concha, doica devotată care l-a crescut, camerista Laia, martora unei crime dar și amanta și muza lui Amadeo și Olympia, o muncitoare pe care Amadeo o transformă într-o divă dar și într-o sclavă sexuală.
Povestea pendulează permanent între mai multe planuri temporale iar autoarea folosește mai multe stiluri literare pentru a-i da viață. Ea face apel la articole din presa vremii, extrase din cataloagele unor mari muzee sau enciclopedii de artă, scrisori scrise pe hârtie de corespondență sau electronice, toate într-un amestec armonios care dă viață personajelor sale.
Autoarea apelează la mai multe „voci” care să spună povestea: a naratorului omniprezent, a Violetei Lax și chiar a unor duhuri care vorbesc despre trecut cu sinceritatea celor care nu mai au nimic de pierdut.
Încăperi ferecate este un roman complex, din care nu lipsesc evenimente prin care a trecut Barcelona în cei peste o sută de ani: construcția catedralei Sagrada Familia, incendiul de la magazinele El Siglo, războaiele mondiale și Războiul Civil, criza economică, lupta pentru emanciparea femeii. Și o plimbare pe Las Ramblas, un eveniment în sine, atunci, dar și acum.
Cu prilejul lucrărilor de renovare în vederea transformării casei familiei Lax mai întâi în bibliotecă, apoi în muzeu, au fost descoperite două încăperi care fuseseră zidite cu mult timp în urmă. În prima, au fost descoperite două cadavre, al unei femei și al unei pisici, pe nume Dickens (judecând după inscripția pe care o purta la gât). A doua încăpere pare să fi aparținut Violetei Lax, sora lui Amadeo, moartă la 16 ani din cauza unei boli necruțătoare.
Un amestec de personaje reale și fictive dau viață poveștii, toate atât de bine conturate încât e greu pentru cititor să-și dea seama care dintre ele au existat în realitate și care sunt doar rodul ficțiunii. Noroc că există o listă de personaje la sfârșit, astfel încât eventualele dileme ale cititorului sunt rezolvate. Chiar dacă cele mai multe personaje sunt fictive, ele se bazează pe frânturi din viața unor persoane care au existat în realitate, asta dând un plus de autenticitate poveștii.
Pictorul Amadeo Lax, personajul principal, pare un băiat și mai apoi un bărbat cam răsfățat și care preferă să fugă de responsabilități. Caracterul său răzbunător este evident încă din copilărie, dar caracterul său adevărat nu este dezvăluit până aproape de final, o dezvăluire cam șocantă pentru cititor. Personajul Amadeo Lax este inspirat din viața mai multor pictori catalani moderni.
În jurul lui Amadeo gravitează mai multe personaje feminine interesante: Maria del Roser, mama sa, o femeie modernă pentru timpurile în care a trăit, Teresa, soția sa și iubirea vieții lui, dar, paradoxal și victima sa, Concha, doica devotată care l-a crescut, camerista Laia, martora unei crime dar și amanta și muza lui Amadeo și Olympia, o muncitoare pe care Amadeo o transformă într-o divă dar și într-o sclavă sexuală.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 17, 2023
O meu irmão escolheu me este livro, na feira do livro daqui da terra.
Ao início não me chamou a atenção, mas arrisquei.
Não estava à espera de um desenvolver de história como esta…
A história remete ao início do século XX e à família Lax, de grande renome na cidade de Barcelona.
Estas personagens são fictícias, mas existem algumas que existiram de verdade e que a autora enquadrou a sua história nesta história.
A história é contada após uma neta de um grande pintor, Amadeo Lax, receber uma carta para a informar que existe uma herança que ela recebeu de uma pessoa que não conhece e, ao mesmo tempo, a casa de família vai ser transformada num museu, isto em 2007.
Após isto, a história volta atrás no tempo e conta nos o enredo desta família. Violeta está obstinada em descobrir o passado da família e descobre segredos e paixões ocultas.
Senti que voltem 100 anos atrás, de tão real me pareceu esta história!😍
Gostei bastante deste livro, no entanto, devo confessar que foi um bocado maçudo, demasiados pormenores e descrições.
Foi quase como voltar a ler os Maias (eu adorei os Maias, mas achei aquela descrição toda demais). 🤭
Ao início não me chamou a atenção, mas arrisquei.
Não estava à espera de um desenvolver de história como esta…
A história remete ao início do século XX e à família Lax, de grande renome na cidade de Barcelona.
Estas personagens são fictícias, mas existem algumas que existiram de verdade e que a autora enquadrou a sua história nesta história.
A história é contada após uma neta de um grande pintor, Amadeo Lax, receber uma carta para a informar que existe uma herança que ela recebeu de uma pessoa que não conhece e, ao mesmo tempo, a casa de família vai ser transformada num museu, isto em 2007.
Após isto, a história volta atrás no tempo e conta nos o enredo desta família. Violeta está obstinada em descobrir o passado da família e descobre segredos e paixões ocultas.
Senti que voltem 100 anos atrás, de tão real me pareceu esta história!😍
Gostei bastante deste livro, no entanto, devo confessar que foi um bocado maçudo, demasiados pormenores e descrições.
Foi quase como voltar a ler os Maias (eu adorei os Maias, mas achei aquela descrição toda demais). 🤭
June 8, 2025
Este libro es breve, pero lo que provoca no lo es en absoluto. Habitaciones vacías pone palabras —con una delicadeza brutal— a uno de los dolores más invisibles: la pérdida de un hijo antes de nacer.
Care Santos no narra una historia con principio, nudo y desenlace; lo que hace es abrir una herida, explorarla desde dentro y compartir con nosotros ese vacío que muchas veces ni siquiera se puede nombrar. No hay sentimentalismo barato, ni lecciones de vida: solo una voz, una madre, intentando sostenerse en medio de la ausencia.
Me ha conmovido profundamente la forma en que la autora da espacio al duelo silencioso, al cuerpo que ya no espera, a las preguntas sin respuesta. Es imposible no salir tocado de estas páginas. Un libro necesario, íntimo y tremendamente humano.
Es ideal para lectores que buscan literatura que conmueva desde lo íntimo y que están dispuestos a adentrarse en los silencios más profundos del alma.
Care Santos no narra una historia con principio, nudo y desenlace; lo que hace es abrir una herida, explorarla desde dentro y compartir con nosotros ese vacío que muchas veces ni siquiera se puede nombrar. No hay sentimentalismo barato, ni lecciones de vida: solo una voz, una madre, intentando sostenerse en medio de la ausencia.
Me ha conmovido profundamente la forma en que la autora da espacio al duelo silencioso, al cuerpo que ya no espera, a las preguntas sin respuesta. Es imposible no salir tocado de estas páginas. Un libro necesario, íntimo y tremendamente humano.
Es ideal para lectores que buscan literatura que conmueva desde lo íntimo y que están dispuestos a adentrarse en los silencios más profundos del alma.
April 11, 2022
Para mi leer es un placer y hay tantos libros que leer que odio perder mi tiempo en uno que no valga la pena. Cuando escogí este libro lo hice con un poco de miedo por los ratings que tenía.
Para mi sorpresa este libro se ha vuelto uno de mis favoritos. Me encanto el reto de poder seguir la vida de Amadeo Lax. Que es un reto por que esta contada de forma atemporal. Y cada personaje es icónico y único.
Algo que hice en este libro fue releer el primer capítulo . Y créanme que vale la pena. A mi se me puso la carne de gallina cuando el author abre el capítulo con la descripción del cuadro de Teresa.
Para mi sorpresa este libro se ha vuelto uno de mis favoritos. Me encanto el reto de poder seguir la vida de Amadeo Lax. Que es un reto por que esta contada de forma atemporal. Y cada personaje es icónico y único.
Algo que hice en este libro fue releer el primer capítulo . Y créanme que vale la pena. A mi se me puso la carne de gallina cuando el author abre el capítulo con la descripción del cuadro de Teresa.
February 26, 2024
Kai grįžau į savo senelio namus Barselonoje, nežinojau, kad rasiu daugiau nei tik senus daiktus ir prisiminimus apie savo protėvius, senelius, tėvą ir mamą. Nors kiekvienas gyveno skirtingu laiku, bet visi turėjo savo aistras, emocijas ir paslaptis. Aš sužinojau apie meną, kuris buvo mano šeimos palikimas ir kuris atskleidė daugybę istorijų ir vaiduoklių. Pažinau moteris, kurios kovojo už savo laimę ir saviraišką. Supratau, kad atvertos užrakintų kambarių durys, man padėjo atrasti save.
February 27, 2019
Es el tercero libro que he leído en español. Pienso que la persona de Amadeo Lax era muy odioso y de la Violeta algo pálida.
March 15, 2017
Scrivere la recensione di un romanzo che ti è piaciuto così tanto da volerlo dire a tutti — hai presente, no? Quella sensazione di euforia che ti spinge ad aprire la finestra e ad urlare ai vicini “Comprate questo romanzo! Vi cambierà la vita!” — è uno dei compiti più gravosi che una lettrice desidera portare a termine.
Che belli i romanzi storici quando riescono a catturare attraverso la memoria collettiva e la memoria familiare, un’intera epoca storica. Sì, d’accordo, un romanzo è comunque un’opera di finzione. Ma basterà leggere quest’opera di Care Santos per comprendere quanto studio e profonda conoscenza l’autrice abbia riservato alle fonti, prima di riuscire a dare alla luce una storia così complessa e affascinante.
Il romanzo racconta le vicende della famiglia Lax attraverso quattro generazioni.
I Lax sono una ricca famiglia aristocratica di Barcellona, che possiede numerose industrie, e ha buoni rapporti con re Alfonso XIII. La vicenda inizia con Maria Del Roser Golorons, la ricca vedova di Rodolfo Lax il patriarca della famiglia, che assieme a Conchita, la balia dei suoi figli nonché domestica di fiducia, si reca il giorno della vigilia di Natale del 1932 ai Grandi Magazzini El Siglo.
Il capitolo successivo mostra Violeta Lax, la bisnipote di Maria Del Roser, divenuta esperta d’arte, che riceve una misteriosa comunicazione da uno sconosciuta italiana. Questa signora sembra possedere delle informazioni sul nonno di Violeta, Amadeo Lax, uno dei pittori spagnoli più famosi del Novecento e di cui Violeta è una grande esperta.
Da questo momento in poi le due vicende si intersecano fino alla fine del romanzo, mettendo al centro della storia la tenebrosa oscura e sconsiderata vita di Amadeo, pittore visionario ossessionato da Teresa, la giovane moglie, di cui dipinge ben trentadue quadri tutti diversi tra loro e che è scomparsa misteriosamente nel lontano 1936 abbandonando per sempre marito e figlio.
Sarà Violeta a scavare nel passato della sua famiglia, e allo stesso tempo scaverà anche nel suo, di passato. Una saga familiare che ci fa comprendere quanto sia fondamentale comprendere le azioni dei nostri antenati per arrivare a patti con noi stessi e con i nostri sbagli.
C’è un legame antico che riecheggia tra i componenti di una stessa famiglia, un destino profondo che si trasmette con il sangue. Le donne della famiglia Lax sono personaggi straordinari, pieni di forza, di contrasti, che vanno sempre controcorrente.
Sullo sfondo l’autrice dà risalto alla guerra civile del 1936, data che interrompe la fortuna dei Lax, dando l’avvio a una nuova epoca mondiale e personale.
La scrittrice è abilissima a intrecciare i vari eventi del romanzo, mescolando sapientemente il presente e il passato dei Lax, la parte narrativa e le email che Violeta scambia con la madre; i testi dei cataloghi sulla pittura di Amadeo, le fonti giornalistiche dell’epoca, le descrizioni dei quadri, il tutto confezionato su misura da Care Santos seguendo stili e metodi di comunicazione più adeguati ad ogni tipologia testuale.
La ricchezza espositiva con cui l’autrice spagnola racconta la storia è una delle caratteristiche che rende obbligatoria la lettura ad un pubblico di aspiranti scrittori.
Per noi semplici lettori, invece, consiglio la lettura di questo romanzo perché riesce a svelare la profondità delle radici di una famiglia in ogni singolo individuo che la compone. Anche se la famiglia è sbagliata, anche se è stata in grado solo di elargire giudizi, debolezze e fragilità; anche in questo caso, la famiglia d’origine ce la portiamo appresso nel sangue.
E se le radici sono malate, manchevoli di qualcosa, l’individuo si sentirà in balia di un vento fastidioso, sballottato qua e là. Ma se della famiglia e dei suoi limiti si fa esperienza e se ne svelano metodicamente eventi luminosi e ombre funeste, allora sì, solo allora, quello stesso individuo sarà libero e avrà bloccato per sempre la spirale di dolore che si ripete generazione dopo generazione.
Un romanzo che svela che esisteva già qualcosa di noi nei nostri antenati.
Che belli i romanzi storici quando riescono a catturare attraverso la memoria collettiva e la memoria familiare, un’intera epoca storica. Sì, d’accordo, un romanzo è comunque un’opera di finzione. Ma basterà leggere quest’opera di Care Santos per comprendere quanto studio e profonda conoscenza l’autrice abbia riservato alle fonti, prima di riuscire a dare alla luce una storia così complessa e affascinante.
Il romanzo racconta le vicende della famiglia Lax attraverso quattro generazioni.
I Lax sono una ricca famiglia aristocratica di Barcellona, che possiede numerose industrie, e ha buoni rapporti con re Alfonso XIII. La vicenda inizia con Maria Del Roser Golorons, la ricca vedova di Rodolfo Lax il patriarca della famiglia, che assieme a Conchita, la balia dei suoi figli nonché domestica di fiducia, si reca il giorno della vigilia di Natale del 1932 ai Grandi Magazzini El Siglo.
Il capitolo successivo mostra Violeta Lax, la bisnipote di Maria Del Roser, divenuta esperta d’arte, che riceve una misteriosa comunicazione da uno sconosciuta italiana. Questa signora sembra possedere delle informazioni sul nonno di Violeta, Amadeo Lax, uno dei pittori spagnoli più famosi del Novecento e di cui Violeta è una grande esperta.
Da questo momento in poi le due vicende si intersecano fino alla fine del romanzo, mettendo al centro della storia la tenebrosa oscura e sconsiderata vita di Amadeo, pittore visionario ossessionato da Teresa, la giovane moglie, di cui dipinge ben trentadue quadri tutti diversi tra loro e che è scomparsa misteriosamente nel lontano 1936 abbandonando per sempre marito e figlio.
Sarà Violeta a scavare nel passato della sua famiglia, e allo stesso tempo scaverà anche nel suo, di passato. Una saga familiare che ci fa comprendere quanto sia fondamentale comprendere le azioni dei nostri antenati per arrivare a patti con noi stessi e con i nostri sbagli.
C’è un legame antico che riecheggia tra i componenti di una stessa famiglia, un destino profondo che si trasmette con il sangue. Le donne della famiglia Lax sono personaggi straordinari, pieni di forza, di contrasti, che vanno sempre controcorrente.
Sullo sfondo l’autrice dà risalto alla guerra civile del 1936, data che interrompe la fortuna dei Lax, dando l’avvio a una nuova epoca mondiale e personale.
La scrittrice è abilissima a intrecciare i vari eventi del romanzo, mescolando sapientemente il presente e il passato dei Lax, la parte narrativa e le email che Violeta scambia con la madre; i testi dei cataloghi sulla pittura di Amadeo, le fonti giornalistiche dell’epoca, le descrizioni dei quadri, il tutto confezionato su misura da Care Santos seguendo stili e metodi di comunicazione più adeguati ad ogni tipologia testuale.
La ricchezza espositiva con cui l’autrice spagnola racconta la storia è una delle caratteristiche che rende obbligatoria la lettura ad un pubblico di aspiranti scrittori.
Per noi semplici lettori, invece, consiglio la lettura di questo romanzo perché riesce a svelare la profondità delle radici di una famiglia in ogni singolo individuo che la compone. Anche se la famiglia è sbagliata, anche se è stata in grado solo di elargire giudizi, debolezze e fragilità; anche in questo caso, la famiglia d’origine ce la portiamo appresso nel sangue.
E se le radici sono malate, manchevoli di qualcosa, l’individuo si sentirà in balia di un vento fastidioso, sballottato qua e là. Ma se della famiglia e dei suoi limiti si fa esperienza e se ne svelano metodicamente eventi luminosi e ombre funeste, allora sì, solo allora, quello stesso individuo sarà libero e avrà bloccato per sempre la spirale di dolore che si ripete generazione dopo generazione.
Un romanzo che svela che esisteva già qualcosa di noi nei nostri antenati.
Displaying 1 - 30 of 149 reviews