definitiv. o trilogie este o reverență adusă marelui scriitor american Paul Auster, în general, și cărții sale Trilogia New Yorkului, în special. Dacă în Trilogia New Yorkului avem trei false povestiri cu detectivi desfășurate pe fundalul uriașei metropole, adevăratele mize fiind căutarea unui sens, descoperirea de sine și rolul decisiv al hazardului, în definitiv. o trilogie avem trei povești, scrise în trei stiluri diferite, despre întâlnirea cu destinul, despre alegerile pe care le facem, neglijență și prețul pe care îl plătim după aceea, când e deja prea târziu ca să mai putem schimba ceva, teme existente și în opera lui Auster. Virgil, Marcel, Dorina, Harry și Dingo, câțiva dintre protagoniștii acestei cărți, ar putea fi oricare dintre noi. Toți mergem pe o cărare îngustă, printr-o pădure, crezând că o cunoaștem, pentru ca, într-o bună zi, ceva să schimbe dramatic totul. Adesea e o întâmplare simplă, un fapt banal, o nimica toată, la urma urmei, însă nu mai suntem aceiași și nici măcar nu conștientizăm asta. Unii îi spun destin. Alții hazard, neprevăzut ori soartă. Indiferent ce nume i-am da, viața noastră, din acel punct, e alta. definitiv. o trilogie e o carte despre nimicul care schimbă viața în moarte, lumina în întuneric și o ploaie obișnuită într-o catastrofă naturală.
Îmi place energia narativă a autorului. Această carte intră pe teritoriul literaturii experimentale, postmoderniste, care mi se pare un spațiu foarte problematic. Povestea nu există, cel puțin nu într-o coerență inteligibilă, așa că nu are cum să mă impresioneze, iar experimentul... nu mi-a relaxat ridurile de pe frunte. Ce să mai experimentezi într-un domeniu în care s-au scris capodopere, poate doar să reiei exercițiul. Iar hazardul despre care se vorbește pe Coperta 4 nu e decât absurdul care guvernează aparenta ,,poveste", tehnică specifică metaficțiunii.
Am citit cartea asta în mod alert, pentru că și dialogul pare că a fost scris fără respiro. Așa am simțit și personajele, grăbite să prindă moartea de picior. Jocul sacadat de fraze, dialog, fraze, dialog, apropie totul de mundan, ca și cum personajele vorbesc și între ele, și cu tine. Iei parte la toată neputința și sentimentele lor răscolitoare, cauzate de evenimente la fel de năucitoare. Mi-a plăcut mult stilul, cum a fost scrisă cartea în trei părți diferite, cu topică diferită, dar păstrând la origine tematica principală: căutarea sinelui și a sensului. O temă atât de complexă a fost pusă în scene banale, situații cu care ne-am putea lovi și noi într-o zi. Dar nimic nu e întâmplător și personajele știu cel mai bine asta, aici se scufundă în durerea lor. Așa și noi, uneori, umblăm prin viața noastră cu cacealmale, dar tot reușim să ne împiedicăm de hăul nostru interior.
O carte care m-a acaparat complet de la primele pagini si care m-a facut sa traiesc odata cu personajele, parca secunda de secunda, fiind momente in care simteam fizic si acut trairile lor (mai ales in cazul celei de-a doua povestiri - executia). O carte pe care am citit-o in mai putin de o zi (pt ca nu cred ca se poate altfel), care m-a impresionat nespus si pt care sigur o sa revin la acest scriitor foarte curand.