Întâi noiembrie era ziua de care Valerie Wyatt se îngrozea în fiecare an, sau cel puțin în ultimii douăzeci, de când împlinise patruzeci de ani. Împiedicase cu succes potențialele ravagii ale timpului, și nimeni n-ar fi ghicit că tocmai ce împlinise șaizeci de ani în dimineața aceea. De ceva vreme începuse să scadă discret din ani, și era chiar ușor să crezi vârsta creativă pe care și-o acorda. Revista People scrisese recent că avea cincizeci și unu de ani, ceea ce era oricum destul de rău. Șaizeci i se părea de neimaginat, și era recunoscătoare că oamenii păreau să fi uitat cifra corectă. Valerie făcea tot ce putea ca să îi inducă în eroare. Își operase ochii pentru prima oară când împlinise patruzeci de ani, apoi încă o dată, cincisprezece ani mai târziu. Rezultatele erau excelente. Arăta odihnită și revigorată, de parcă tocmai s-ar fi întors dintr-o vacanță grozavă. Se operase în L.A., într-o pauză de-o vară. La cincizeci de ani, își operase și gâtul, care era acum neted, tineresc, fără piele lăsată, iar chirurgul ei plastician era de acord că nu avea nevoie de un lifting facial complet. Avea o structură osoasă excelentă, o piele bună, iar operațiile la ochi și la gât îi conferiseră efectul dorit. Injecțiile cu botox, de patru ori pe an, o întinereau și mai mult. Sportul zilnic și un antrenor personal de trei ori pe săptămână îi păstrau trupul înalt și zvelt tonifiat și neafectat de vârstă. Dacă ar fi vrut, ar fi putut foarte bine să pretindă că avea în jur de patruzeci de ani, dar nu voia să pară ridicolă și se mulțumea să scadă doar nouă ani din vârsta ei reală. În plus, oamenii știau că avea o fiică de treizeci de ani, așa că nu putea să întindă prea tare coarda. Cincizeci și unu era în regulă.
Era nevoie de timp, de efort, de întreținere și de bani ca să își păstreze înfățișarea. Îi era de folos vanității proprii, dar era important și pentru cariera ei. De-a lungul carierei sale de treizeci și cinci de ani, Valerie fusese guru numărul unu al stilului și al unui mod de viață elegant. Începuse ca editor pentru o revistă de decorațiuni, imediat ce terminase facultatea, apoi se dedicase întru totul acesteia. Era marea preoteasă a protocoalelor și a tot ce se petrecea în casă. Avea contracte de licențe pentru lenjerii elegante, mobilier, tapet, diverse materiale, ciocolate rare și o linie de muștaruri. Scrisese șase cărți despre nunți, decorațiuni și protocoale și avea o emisiune TV cu unul dintre cele mai ridicate ratinguri. Planificase trei nunți la Casa Albă, când se căsătoriseră fiice și nepoate ale președintelui, iar cartea ei despre nunți fusese numărul unu pe lista de cărți de non-ficțiune a New York Times cincizeci și șapte de săptămâni la rând. Rivala ei supremă era Martha Stewart, dar Valerie făcea parte dintr-o clasă aparte și își respectase întotdeauna rivala. Erau cele mai importante două femei din domeniu.
Valerie trăia exact așa cum predica. Apartamentul ei de lux de pe Fifth Avenue, cu o priveliște panoramică asupra Central Park și o colecție semnificativă de artă contemporană, era întotdeauna gata să fie fotografiat, la fel ca ea. Valerie era obsedată de frumusețe. Oamenii voiau să trăiască așa cum le spunea ea, femeile voiau să arate ca ea, iar fetele tinere voiau o nuntă așa cum ar fi avut-o Valerie, sau așa cum le recomanda ea în emisiunea și în cărțile ei. Valerie Wyatt era arhicunoscută. Era o femeie frumoasă, avea o carieră incredibilă și ducea o viață de lux. Singurul lucru care lipsea din viața ei era un bărbat și nu mai avusese nicio relație de trei ani. Gândul o deprima și în dimineața aceasta. Indiferent de cât de bine arăta, vârsta de pe permisul de conducere era cea care era, și cine ar fi vrut o femeie de șaizeci de ani? Chiar și bărbații octogenari voiau acum fete de douăzeci de ani. Valerie simțea că, odată cu această aniversare a zilei sale de naștere, începea să fie depășită. Nu era un gând plăcut, și ea nu era deloc fericită astăzi.