La esenta sunt un "plotter" (sau un structurist, cum ii place unui prieten sa imi spuna). Asta inseamna ca sunt avid de structuri de poveste, de articole, de carti, filme. Inteleg ca este o mecanica in spatele artei de a povesti si in interiorul unor astfel de structuri devin eu insumi cu adevarat creativ.
La finalul acestei carti, pot pune ca sunt dezamagit de Lary Brooks, mai ales la ce review-uri am citit si la cat de laudata este cartea. Singurul motiv pentru care ii dau 3 stele este pentru ca, intre muntii de scris haotic pentru cineva care se vrea precis (EXACT), are cateva informatii faine despre cum sa construiesti o poveste (in special la partea despre cum sa construiesti personaje).
Dar in rest, exact la fel ca in cazul lui Anne Lamott, tonul folosit este cel putin disturbing. In loc sa te inspire sa scrii, te face mai degraba sa renunti, impovarat de presiune si lipsit de incredere in propriile forte.
1 - incepe cu hype (vanzare pe propriile concepte) ca si cum nu as fi cumparat cartea deja ... si nu se mai opreste din a spune cat de important este ceea ce iti va dezvalui. Capitole intregi doar despre asta, si nu doar la inceput. Combinat cu faptul ca promisiunea nu este respectata decat partial si ca el continua cu hype-ul chiar si cand este evident ca nu iti va oferi ceea ce iti promite, la final ramai cu un sentiment confuz si de dezamagire.
2 - haosul structural al cartii; pentru un autor care iti vinde ideea ca structura unei povesti si a unei carti este esentiala in succesul ei, Dumnezeule, cartea asta este un amestec grotesc si confuzant. Nu stiu cine i-a structurat cartea, dar te incurca foarte mult in intelegerea conceptelor pe care le preda. Plus faptul ca vorbeste mereu despre informatii pe care inca nu le-a dezvaluit, ca si cum ar trebui sa le stii, crescand confuzia la cote alarmante si anxioase deseori.
3 - tonul evanghelist; repet, ar fi trebuit sa imi placa aceasta carte, judecand dupa faptul ca modelul propus mi se potriveste, ca si tipar psihologic. Dar tonul folosit este unul extrem de critic la adresa altora care nu functioneaza "la fel". M-am simtit deranjat de acest ton, chiar daca sunt in aceeasi tabara cu autorul si ii dau dreptate, in mare masura. Dumnezeule, nimanui nu-i place pe unul iti spune ca daca nu esti cu el, vei arde in iad. Dar Larry Brooks asta face: "My way or the highway" over and over. Artistul din mine, cel care se desfasoara in interiorul structurilor, s-a simtit brutalizat. Trebuie sa respecti 100% ce spun eu, nu 99%. 100% rai, 99% iad. Sentimentul este ca nici el nu are incredere in ceea ce preda, asta fiind si motivul pentru care ridica standardul atat de mult.
4 - cartea are parti foarte bune, dar aceste parti sunt ingropate in tone de explicatii, metafore, analogii si tirade impotriva celor care nu fac "plotting" (care isi permit sa scrie fara sa planifice scrisul). Am citit cartea in 1 luna si de la inceput pana la final am incercat sa imi explic ce vrea sa spuna autorul, am desenat pasii lui, structurile propuse, incercand sa cuprind logica din spate. Cartea, in esenta, daca dai la o parte inceputul si vorbaria, nu ar fi trebuit sa aiba mai mult de 30-50 de pagini (pagini care ar fi fost "aur curat")
5 - rigiditatea excesiva a autorului in respectarea regulilor. Scriu, ma educ in ceea ce priveste scrisul, sunt cinefil inrait si caut structuri si modele de lucru oriunde. Dar acest mod excesiv matematic de a vedea scrisul ma omoara pe interior ("daca ratezi cu 1% pozitia scenei Y, nu vei fi publicat, cartea ta va muri, tu vei esua"). Repet, sunt fan "plotting", dar omul asta omoara viata din interiorul unei structuri. Teoretic un blueprint ar trebui sa te entuzismeze ca sa scrii. In cazul asta iti taie cheful.
6 - Autorul propune 6 competente; 2 sunt explicate foarte bine, 2 bine, 2 execrabil (si insuficient). Mai tot timpul te intrebi "si cum fac asta?". Finalul este total pe langa. Dupa ce insista ca daca nu stapanesti una dintre competente esti kaput, la final, ultimele 2 competente, le parcurge atat de superficial incat ai sentimentul ca nici el nu crede ce spune.
Cand eram copil, bunica-mea, pioasa de fel, ma ducea la biserica regulat. Atunci am vazut prima oara un popa beat, care abia se tinea pe picioare, in timpul unei slujbe. Si a fost prima oara cand am auzit vorba "Fa ce spune popa, nu ce face el.". Larry Brooks este un popa beat mort, vorbind altora despre cum sa fie cumpatati.
O carte haotica, negativista, rigida, repetitiva a unui autor care pare intr-o lupta continua de a demonstra ca ce spune el are dreptate si ca cei care nu il cred vor muri ignorati de posteritate, fara un chior in buzunar si nepublicati.
Cele 3 stele (2.5 stele, mai exact) sunt date pentru faptul ca, dupa ce am inotat in aproape 300 de pagini de rahat, in mai bine de 1 luna, am gasit si cateva perle. Fara ele cartea ar fi meritat 1 stea cu indulgenta. Prea putin. Nu o recomand decat daca ai stomacul tare si muuulta rabdare.