Contemplau zarea spre Pauillac, de pe vaporul mâncat de pojar, luminat încă pe sfert de soarele începutului de după-amiază. Se îmbarcaseră la Bordeaux, lângă Place des Quinconces, la ora 11, şi se instalaseră în fotolii de răchită, sub o copertină în dungi. Pe puntea principală, chiar dedesubt, se îngrămădeau pasagerii clasei a treia cu animalele lor cu tot, zgomotoşi şi plini de energie. Florence se simţea de-a dreptul debilă în faţa unor asemenea dovezi de firească vivacitate, categoric neafectată de caniculă; Emily, în schimb, părea să se hrănească din ele.
Uită-te la bărbatul acela, Florence. Nu vorbeşte ca noi toţi. Ai zice că… dansează în conversaţie.
Cred că spune ceva cât se poate de mundan.
Dacă a replicat Emily, nelăsându-se mai prejos, dacă aşa e, atunci stilul lui îi permite să transceandă dincolo de mundan.
Şi-a scos repede caietul de schiţe şi a început să-l deseneze pe tânărul poznaş, cu nasul în vânt, cu creştetul lui descoperit, cu bluza albastră, pipa scurtă şi mâinile în continuă mişcare fluidă.
— Mi-ar plăcea să descopăr tot atâta transcendenţă câtă ai descoperit şi tu, draga mea Emily. Ai zice că se află peste tot în jurul tău. Acum îl transcenzi pe omul acela şi mai mult, transformându-l în artă.
— Nu poţi să-mi strici buna dispoziţie. De fapt, noi toţi credem în transcendenţă. 0 deghizezi doar, denumind-o ameliorare practică.Apoi au rămas tăcute – două englezoaice sărite de treizeci de ani, cu pălărie de marinar şi pantofi maro -în vreme ce nava cu abur traversa o pădure hibernală de catarge. Şuieratul aburului era cel mai puternic cântec de păsări. Un remorcher numit Ercule învolbura spuma pe fluviul cafe au lait şi feriboturi mai mici traversau în mare grabă, ca nişte păianjeni de apă. Erau plecate de trei săptămâni şi atinseseră cel mai sudic punct al călătoriei. Curând, ca în fiecare an, aveau să o pornească înapoi spre satele lor din Essex, cu vântul dinspre Ural şi conversaţia glacială a cultivatorilor de napi. Desigur, acei mitocani de dineu cultivau alte legume, dar Florence şi Emily preferau, invariabil, să-i numească aşa, în conversaţiile lor particulare.