Băgău

by Ioana Bradea

Romanul Băgău este destul de complex, cu mai multe ingrediente şi etaje, între care licenţiozitatea e doar cea mai vizibilă, citiţi: şocantă. Autoarea a încercat să aranjeze toate aceste componente ca într‑o matrioşkă. Caracterul controversat al romanului constă tocmai în interferenţa planurilor, în convieţuirea unei literaturi de cea mai bună calitate, scrisă într-o tradiţie recognoscibilă, cu limbajul lipsit de orice perdea. Găsim în carte jocuri intelectuale, visuri, fantasme, amintiri şterse despre epoca lui Ceauşescu, ciocniri de interese, crâmpeie familiale, pagini de cercetare ştiinţifică a limbajului scabros etc. Un alt paradox al cărţii e că totul poate fi înţeles şi totul este chiar motivat până la un anumit punct. În această ordine de idei, Băgău ne oferă o grilă de lectură tip Bildungsroman: există o scenă care o înfăţişează pe naratoare la începutul carierei sale de pe liniile erotice de telefon, o fată aproape pudică, adică o provincială sadea, pe care şefa o forţează să pronunţe primele cuvinte din jargonul profesional, după care urmează aceeaşi naratoare trecută prin toate încercările, când lucidă, când sarcastică, când cinică, o fată „care a executat saltul, nu neapărat mortal, de la fetele de dincolo la fetele d‑aici

Genres: Romanian Literature, Fiction, Unfinished, 21st Century

277 pages, Paperback

First published January 1, 2004

About the author

A studiat vioara, timp de opt ani, la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, şi apoi limbi străine la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa şi la Universitatea din Bucureşti (secţia portugheză–franceză). A muncit în Bucureşti, într-o piaţă şi apoi la o revistă de scurtă durată, în Bistriţa, prin fabrici şi uzine, ca translator, la un post de radio şi la o cafenea proprie etc. În prezent este căsătorită, are trei copii şi trăieşte la Bistriţa, unde lucrează la un cotidian online.

Reviews

[Cosmin Leucuța · Rating 3 out of 5]

3,4/5*
Ioana Bradea mi se pare a fi prototipul Laviniei Braniște.
Tot ce am găsit în „Băgău” țin minte că am citit și prin cărțile lui Braniște. Aceleași femei în zona vârstei de 30 de ani, singure sau în relații instabile, locuind în București, prestând joburi dubioase, încărcate de traume, făcând haz de necaz, poetizând durerea, analizându-și existența până la epuizare, plimbându-se din colț în colț fără să ajungă vreodată la o concluzie clară.

„Băgău” e totuși mult mai direct, infinit mai licențios decât orice a scris sau va scrie vreodată Braniște (sau Alex Vakulovski, for that matter), brut și brutal, self-aware până la autoparodie.

În aparență, cartea descrie o săptămână din viața unei tinere care lucrează la un hot-line erotic, dar nu are un fir narativ per se, nu se întâmplă mare lucru, nu prea ai ce să rezumi. Se prezintă la „birou”, fumează și discută cu colegele pe teme domestice, apoi începe să preia apeluri și după câteva schimburi de replici intervine vocea interioară a naratoarei și totul spiralează într-un stream-of-consciousness în care replicile se împletesc cu comentarii ironice, uneori amuzante, la adresa unui numar variat de chestiuni și persoane, cu gândurile personajelor, cu glume etc.

Ocazional apar la suprafață adevărate pepite de aur, și Bradea reușește să tragă uneori niște concluzii destul de pertinente și corecte de pe urma rant-urilor din mintea personajului principal.

Limbajul licențios abundă, fără vreo jenă vizibilă, discuții despre golul sufletesc pe care toți încercăm să-l umplem cu ce apucăm se îmbină fără vreo problemă cu discuții fără perdea despre sex oral, anal, gang-bang-uri și alte asemenea. În final, toate astea nu se adună în vreo concluzie clară, ci sunt mai degrabă lăsate în aer, să îți iei de acolo ce crezi că merită să fie luat.

Iar toate astea, Lavinia Braniște le-a preluat și le-a rafinat, le-a sterilizat până când au ajuns ceea ce sunt astăzi, la aproape 20 de ani de la debutul Ioanei Bradea.

P.S. Dintr-un motiv bizar, cuprinsul ediției de la Editura EST (foarte high-level, prezentabilă și serioasă) are toate paginile decalate.

[Vladimir Ghinculov · Rating 1 out of 5]

Voi începe concluzionând: nu mi-a plăcut acest roman. E experimental, lucru care de cele mai multe ori indică o nereușită, mai ales dacă vorbim de un debut. Dar hai să spunem lucrurilor pe nume: experimental = șmecherie. Și care-i șmecheria aici? Ei bine, sunt mai multe, toate nefericite. Prima e că nu se scrie cu majusculă la început de propoziție. De ce? Probabil pentru a indica stilul oral al scriiturii. Care e problema? Stilul oral nu l-a inventat doamna Bradea, e chiar foarte fumat, și sigurul efect creat de acest șpil ortografic e cel de oboseală a privirii. Simplu, face textul mai greu de urmărit, lucru de care chiar nu era nevoie. A doua șmecherie? Limbajul de cartier. Arunci doi căcați și trei futeri pe pagină și crezi că ai creat dublă autenticitate (pentru scriitor și personaj). Acum, dacă eliminăm formalismul, ce rămâne? O cărțulie subțire, fără o intrigă sau acțiune interesante și cu personaje răsfumate, după un tipic folosit în zeci de alte cărți ale altor autoare. Un text ce frizează misoginia prin personajele feminine caricaturale, în care se descriu (nu doar menționează), de exemplu: pe 6 pagini, cum te pensezi pe corp, pe 20, bârfa unor lucrătoare la telefonul erotic etc. Plictiseala mea a virat spre stări mai puternice pe măsură ce mă apropiam de sfârșitul cărții.

[Corina Dabija · Rating 4 out of 5]

„Băgău” este un experiment sociologic în care autoarea se joacă cu personajele sale, arătându-ne o lume călâie în care acestea înoată, o lume în care limitele moralității sunt atât de fade încât nu te mai trezești cu poftă de a judeca, ci de a juisa. Da, anume o astfel de dezlegare, de desfrânare literară aduce o gură de aer proaspăt în canonica existență a literaturii contemporane, fapt pentru care merită aprecierea și curiozitatea publicului.

Evident, un astfel de roman nu este pentru oricine. Nu este un produs de masă pe care să-l propui cititorilor crescuți în îmbrățișarea confortabilă a cărților ordinare. Nu aveți aici structuri modelate în catedrele obosite ale facultăților de Litere. Nu veți primi o porție de sincronizare organică a momentelor subiectului. Per contrariu, considerați această narațiune drept un soi de jurnal ținut la un balcon îmbâcsit cu aromă de tutun ieftin, dar pregnant. E ca și cum o tânără libertină și-ar scrie pe coapse trăirile unei zile demult trecute, iar un amant trecut de prima tinerețe le-ar șterge cu săruturi întârziate. Plasați-vă în poziția acestui amant și savurați scriitura din „Băgău”, ca pe o bere rece la PET.

[Tudor Crețu · Rating 5 out of 5]

Cartea asta mi s-a părut a fi una fabuloasă. Doar la Faulkner cred ca am mai găsit o așa nebuloasa de gânduri transcrise, uneori fără noima, dar în același timp, ca o confesiune reala. Și Ioana scrie așa cum mi-ar plăcea mie să scriu, cu multe prostioare și fără inhibiții. Pe toată durata parcurgerii cărții mă tot gândeam cum ar fi să mă întorc în timp, să am bani și să sun la liniile alea erotice. Oricum, nu mai e ca acum, nu cred ca poți să mai compari cu videochat-ul de acum, dar totuși, cum ar fi? Multă caterincă și distracție incluse în prețul cărții. Recomand.

[Costin Stanciu · Rating 5 out of 5]

O scriere hibrid, undeva intre proza si poezie, in care scrierea e ca un flux al mintii, ca si cum cea care a scris-o si-ar fi bagat creierul pe de-a intregul la blender, iar continutul l-a imprastiat pe paginile cartii. Cartea e de-a dreptul hipnotizanta, in majoritatea timpului, actiunea alternand intre lumea visului si cea a realitatii, nararoatoarea Andreea fiind bantuita de amintiri cu fostul ei prieten.
Aveam momente in care simteam ca imi iau campii de la acel stream of consciousness continuu, cartea aceasta reusea sa imi taie capul cu un fierastrau, ca sa imi scoata creierul si sa il intoarca pe toate partile, lucru pe care a reusit sa il mai faca numai Solenoid a lui Cartarescu

[Cristina-Claudia Ciobotaru · Rating 5 out of 5]

Când am văzut prima dată titlul, am fost intrigată de el. „Băgău” e un cuvânt din zona limbajului de cartier, iar vibrațiile pe care mi le trimitea erau foarte confuze: oare voi citi un roman despre comunitățile din mahala, ceva care să mă ducă cu gândul la „Groapa” lui Barbu? Ori vreo operă cu un Don Juan modern, ce își face veacul prin Bucureștiul contemporan? Nu degeaba există proverbul „Să nu judeci o carte după copertă” căci nimic nu e mai eronat decât cele două idei care mi-au traversat mintea înainte de a mă apuca de citit.
Dacă suferi de pudoare și te trec fiorii la fiecare cuvânt obscen, poate nu ar trebui să te apuci de acest roman, dar ai pierde câteva ore sau zile bune de lectură și asta ar fi păcat. Personajul propus de scriitoare, Andreea, este o studentă din provincie care, pentru a se întreține, prestează servicii erotice prin telefon. Însă tema cu adevărat fascinantă nu e cea de la suprafață, despre superficialitatea actului sexual și a conversațiilor, ci ea e una mult mai profundă: într-o lume în care orice poate fi simulat, chiar și sexul, suferința, dorul de persoana iubită și dorința de a fi iubit doar de EL sunt autentice și bântuie la orice ceas. Deși își duce mai departe viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Andreea este contaminată de fostul iubit, „înalt cam de 1,85, ochi căprui și părul tuns scurt, ca la pârnaie.” Opera poate fi, fără îndoială, un jurnal de criză...
Limbajul este plin de poezie, lipsa majusculelor la început de frază creează senzația unui flux continuu de idei, a unei minți veșnic neodihnite și neliniștite. Tonul ironic te captivează, iar replicile dintre personaje sunt savuroase, de cele mai multe ori ele relevând diferențele culturale dintre protagonistă și restul lumii.
Romanul nu este numai un jurnal de criză, ci și unul de idei unde descoperim filosofiile de viață ale Andreei, părerile ei despre literatură, muzică și chiar despre emisiuni radio și, nu în ultimul rând, impresiile ei despre iubire, despre ideal, despre lucrurile mărunte care fac existența noastră mai suportabilă.

„ce înseamnă să-ți violezi toate amintirile în fiecare noapte?
înseamnă să le pătrunzi forțat sau să le intri cu de-a sila sau să le trăiești până nu mai poți dureros tu însuți să trăiești în trecut, în violul ăla
hm...credeam că ar putea însemna că le epuizezi de tot și le storci de vlagă și la sfârșit le uiți definitiv”

[Roxana · Rating 3 out of 5]

Minunat acest "debut anormal in literatura română suburbana" - ca sa citez direct din carte.
Romanul asta nu-i decat despre limbaj,povestea nu-i decat ca se se agate cuvintele de ea, iar ceea ce reușește Ioana Bradea este sa aducă trivialul si vulgarul la linia intelectualutaii.
Un roman al cuvintelor si al oralitatii (sic), minunat executat.

[Smith Winston · Rating 3 out of 5]

3.5

[Noemi · Rating 3 out of 5]

Fluxul conștiinței se amestecă prea des cu dialogul cu alte personaje, așa că mi-a lăsat puțin impresia de haos. Puteai să sari o pagină, că nu pierdeai mare lucru.
Obsesiv am încercat să găsesc un fir epic în cartea asta, dar aici e vorba mai mult despre lirism, despre o stare de dor în care se zbate Andreea, telefonistă la linia erotică în anul de grație 2000. Încă îndrăgostită de Marius, o iubire încheiată în urmă cu doi ani, "Andros" nu-și găsește locul la serviciul dezumanizant unde bărbații sună pentru satisfacerea dorințelor fizice și unde colegele sunt din cele mai diverse medii sociale.
Nici la Facultatea de Limbi Străine nu reușește să ajungă prea des din cauza insomniilor.
Interesant cum e prezentată lumea telefonistelor, care primesc scrisori de la admiratori și care mai ies și la cafea cu unii din ei.
Sincer mă așteptam la altfel de dialoguri, dar a fost amuzant cum face mișto Andreea de toți miliardarii și super inteligenții închipuiți care sună la linia fierbinte.

[Adrian Anghel · Rating 3 out of 5]

O călătorie sub-urbană, la vremea aceea, poetică, libertină și cu adevărat curajoasă pentru literatura română de atunci. Azi, fără a mai avea același efect. Cu toate astea, cartea Ioanei Bradea oferă o vedere în timpurile de atunci, cu socialul de atunci, cu liniile erotice, cu dragostea de studenție, cu Rondul de Noapte, mult jazz și multă sexualitate (ultimele două nu sunt caracteristici ale României din 2002-2004).

O carte puternic influențată de celebrul „stream of consciousness”, unde gândurile se întrepătrund, la fel și personajele, la fel și timpul care se dilată continuu și saltă dintr-o parte în alta. E o carte a limbajului, cât mai puțin a narațiunii. Jocurile de cuvinte, inventivitatea lexicală, întrebările existențiale, toate sunt puse în așa fel încât să pună lumină în absurditatea realității imediată și să ne arate cât de ușor o poți deforma.

[claroquesi · Rating 5 out of 5]

Foarte eliberator subiectul sexualității feminine și a identității tehnologizate într-o diegeză foarte fresh și provocatoare ca miză textuală. 10/10, would recommend. O aveam pe reading list de când eram foarte pasionată de proza scrisă de femei în perioada postcomunistă ��i nu m-a dezamăgit deloc. Demonul de la licență din mine a apreciat maxim exercițiile de violență lingvistică și probarea limitelor expresiei individuale în interiorul unei piețe literare care impune alte expectații autoarelor (pov: sunt Mihai Iovănel).

"mă dor îngrozitor și ochii și gândurile toate mi le arunc peste Marius, cu flăcări și vrajă și sânge topit si smoală să-i ardă mațele de dor și amintiri și tu, care nu visezi niciodată chipuri, să le visezi acuma dureros, să-ți răsar în fiecare dimineață în imagini subțiri, peticite și să te răsucești noaptea-n pat pe toate părțile, să nu-ți găsești liniștea cu nici o altă fată, să nu ți se scoale pula, să-ți moară la intrare sau să fuți la greu trei gagici pe zi și să-ți amintești de mine în toate locurile, pe toate drumurile, când mergi sau te întorci de la școală, când treci pe lângă monumentul lui Samsung al 2-lea — otravă să-i zac în carne și minte și târâiș șarpelui și pasul gândacului"

"nu te cred! tu faci o greșeală de logică acuma! lățești un cuvânt până nu mai poate, nu-l mai ține pielea, nu vezi? nu! îl transform doar, închiderea e doar la suprafață! care-i suprafața ta, învelișul tău, limita ta...?"

[Alexandru Madian · Rating 4 out of 5]

„sună cam apatic vocea mea, am obosit, nu răspunde nimeni de dincolo şi nici Vali nu mai are răbdare să stea dracului pe fir aşa că-ncep să mă aberez de una singură cu noul venit clipocind acolo pe ecran sub forma unei luminiţe verzi vorbesc ca o moară stricată aproape două ore despre filtrul de cafea mocheta bleumarin preamăturată troleele alea multe din faţa universităţii chioşcul de peste drum de unde-mi iau biscuiţi sau eugenii cu vânzătoru’ ăla cretin care se bagă-n seamă cu noi şi ne tot întreabă ce faceţi voi acolo toată noaptea mă luaţi şi pe mine odată pe Baba Novac cresc teii cu boltă nu se mai vede decât un tunel verde în plină vară când ies la cumpărături cu capu' tuns golaş de-mi vuieşte toată lumea pe lângă urechi îmi urlă soarele cu tot felu’ de raze prin firele mici de păr îmi înmoaie două trei spaime acolo hai sictir totul poate fi spus la telefon într-o scrisoare într-un e-mail şi încă-ţi rămâne loc liber suficient pentru altele alţii altul altfel îmi arunc ochii prin cameră să văd dacă e vreo fată disponibilă – Ella doarme îngrămădită pe două scaune, lipite între ele, Crina citeşte un roman din ăla de dragoste sub veioză, Nicole îşi pensează picioarele, copii, tre’ să ies pe balcon să fumez că nu mai pot, vorbesc cu ăsta de mai bine de-o oră şi încă n-a scos un cuvânt, m-am dilit de tot…” (pp. 188-189)
„și încă, încă îmi amintesc după-amiaza aia de martie când trebuia să-i duc niște casete – sclipea soarele nefiresc de cald aşa că mi-am luat blugii ăia curaţi şi un tricou albastru deschis, uite, cavalere! m-am deghizat într-un cer de vară şi peste picioare mi-am tras nişte saboţi negri și-am început apoi să plutesc peste străzi înspre delfin cu cerul senin deasupra mea şi legea morală în mine e prima oară când îl văd după trei săptămâni lungi şi după o nuntă ca-n poveşti da’ mi se rupe acuma sunt veselă c-o să-l văd totuşi şi o să-l găsesc îmbrăcat cu pantaloni căprui şi scurţi până la genunchi şi cu bretele din alea de spiriduş peste tricou, ai, cavalere, o să-mi pierd mințile într-o bună zi și-o să te muşc de picior, de cameră, de dezordinea asta şi de foile împrăştiate pe covor! îmi face loc să intru şi se întoarce apoi la scaunul din bucătărie ca să-şi termine desenul sunt într-o criză de timp ceva de speriat – păi şi normal mă învârt un pic prin cameră, mă uit lung peste desene şi schiţe mă aşez pe covor cu picioarele încrucişate sub mine, bei o cafea?, stau un pic să socotesc că am băut deja patru şi n-am mâncat nimic toată ziua da’ o cafea ca a lui nu se face să refuzi nici în ruptu’ capului deci beau… și lui i s-a părut deodată că eram frumoasă şi s-a uitat scurt la degetele care-mi ieşeau din saboţi de coapte ce eraaau şi mie mi s-a părut că s-a tulburat un pic– nu ţi-a fost frig în picioarele goale?” (p. 201)
„08-04-01
dragă Andreia
De la începutul acestei scrisori te pot anunţa că sunt bine sănătos, ceea ce-ţi doresc şi ție şi la întreaga familie a ta. Totuşi am reuşit până la urmă să-ţi scriu o scrisoare de pe meleagurile Constănţene cu direcţie spre Bucureşti. Când ţi-am dat telefon acum o săptămână am vrut să-ţi explic mai multe despre mine dar nu prea era loc de o convorbire mai lungă. Totuşi ţi-am făcut o ofertă dacă, eşti de acord dacă nu pe altă fată dacă găseşti tu pe la tine pe la serviciu. Aş vrea ca până la urmă şi numai dacă se poate ca noi doi să ne împreunăm numai dacă tu eşti de acord. Ţi-am explicat prin telefon că am 30 de ani am fost căsătorit în 1994 şi divorţat, cu toate actele în regulă.
Am apartament proprietate personală şi locuiesc singur. Lucrez la Primăria Kogălniceanu şi salariul este destul de frumos. Despre mine ce să-ţi mai spun decât că aş dori să te văd și aş dori să ne cunoaştem după care dacă ne înţelegem facem împreună un pas spre viitor. Dacă totuşi te răzgândeşti şi cazi la o hotărâre de-a ta dă-mi un răspuns la micuţa scrisoare şi nai să regreţi. Poate când îmi răspunzi şi dacă nu sunt indiscret trimite-mi şi mie o fotografie de-a ta ca să-mi pot face o imagine reală cam cum arăţi.
Eu închei aici mica mea scrisoare nu înainte de aţi multă sănătate fericire ţie şi familiei tale înainte de «Sărbătorile de Paşti». Dacă ai să reuşeşti să vii la Constanţa te rog să-mi dai un răspuns ca să te pot aştepta şi să-mi dai şi nişte detalii despre tine cum să te recunosc.
Dacă vrei să mă suni la muncă mă poţi suna la tel. pe care ţi l-am dat în noaptea acea şi nu aminteşti la nimeni că am mai vorbit cu tine pentru că ne pune să plătim convorbirile. Sâmbătă şi duminică e program lejer, nue nici un şef
stimă și respect
crimă şi pedeapsă – fire de lumină îngălbenite în bec, în veioza de plastic înţepenită în praf şi ea şi caseta asta cu Misia pe care o întorc pe cealaltă parte a patra oară şi încă nu mă satur, dimpotrivă – mă întind pe două scaune, e pe sfârşite noaptea şi toamna care plouă afară mărunt mocăneşte doarme Ionaş şi sforăie încet în urechea mea stângă chircit pe canapeaua aia de spital probabil pot să aşez acuma receptoru’ la locul lui să mă întorc pe cealaltă parte să-mi las picioarele să atârne peste spătarul scaunului să mi le răsucesc după un minut fiindcă-mi intră-n piele marginea de fier a spătarului să-mi pun ceva sub cap totuşi să mi le aşez mai bine cruciş sub mine morţii mă-sii de scaun să găsesc încă unu’ fără spătar să-l bag la mijloc să mă plimb aiurea pe străzi după o partidă de somn ruptă-n două una mie una ţie să văd şi eu expoziţia, să mă uit înc-o dată la liniile alea desenate, chiar dacă le cunosc pe de rost, chiar dacă le-am visat deja până am căpiat mai ales atunci când iubitul nu poate să-ţi vorbească sau prin cine ştie ce împrejurări nedrepte pur şi simplu nu are voie – atunci să te uiţi cu atenţie în jur, fiindcă străzile şi copacii şi casele o să-ţi vorbească ele în locul lui, o să-ţi facă vreun semn, o să fluture mâna aşa cum făcea el sau o să schiţeze câţiva paşi de merengue ca ai lui sau o să mă împiedic la un moment dat într-o piatră din pavaj şi-o să-mi cadă privirile asupra bălţii din dreapta şi căzute rămân chiar lângă trotuar m-o fi înjurat băltoaca dracului că altfel nu se explică, nu te împiedici aşa din senin, ce naiba! mă dezechilibrez un pic da’ nu cad de tot, că doar nu mă doboară pe mine o baltă să fim serioşi să trecem pe lângă ea cu scârbă, s-o depăşim şi după vreo zece metri abia să răsucim capul aşa la plezneală s-o mai văd o dată, apoi mă opresc, cre’ c-o să mă răzgândesc şi-o să mă întorc, tre’ să mă uit la ea mai bine, s-o fut pân-o să-i sune apa-n cap s-o pătrund aşa de aproape cu priviri reci şi umede aşa că mă aşez pe vine în faţa ei, lungă şi balta asta, se termină cam violent fix în canal, la o aruncătură de băţ, aşa îmbrăcată toată în cafeniu nici n-ai zice că-i stă rău, dacă-mi ţin palma întinsă câteva clipe deasupra apei – răcoarea devine frig, din centrul cercurilor de apă urcă tot frigul ăsta, evident, în balta asta tre’ c-au căzut câteva sute de mii de picături pe puţin numai de când mă uit eu la ea aşa ghemuită cu genunchii sub bărbie şi înainte să mă opresc eu cine ştie câte alte sute de mii de picături or fi căzut şi or fi declanşat apoi sute de mii de unde concentrice şi cercuri de apă care se tot cască până se deschid se întrerup şi dispar de tot” (pp. 228-230)

[ianca rebel · Rating 4 out of 5]

Eu atâtea înjurături originale n-am mai citit niciunde! :) Dar nu-i de rău, e ceva specific Băgău (la ce v-ați aștepta de la o carte cu un astfel de nume?), este foarte potrivit contextului și atmosferei și e umor pur, din punctul meu umil de vedere. Mi-ar fi plăcut ca acțiunea să dea înspre altceva în a doua jumătate de carte, dar finalul a compensat monotonia ce deveniseră apelurile erotice și nevrotice dintre Andreea și diverșii clienți. La o primă vedere nu ar părea, dar eu văd Băgău și ca o carte cu tentă feministă... cum sunt toți bărbații aceia care sună și ce dialoguri au... pare ireal, dar așa adevărat: femeia ca obiect de satisfacere a sexului opus. Chiar trist pe alocuri. Eu asta am desprins de aici dincolo de limbajul deocheat, dar, repet, haios. Mie mi-a plăcut.

[Cătălin Burlan · Rating 5 out of 5]

Șocantă , dar plăcută la final ! , Pe alocuri mi-am adus aminte și de celebru film ,,Her” 2013 cu Joaquin Phoenix unde personajul principal ajunge să se îndrăgostească și ,,să facă sex “ cu un sistem de operare , șocantă …dar te cucerește ! Nu se face sex în acest roman, doar se vorbește despre sex.

[Ileana Oprea-Sops · Rating 4 out of 5]

Bold and vulgar without being crassy, it makes you laugh as well as cry, shocks as well as soothes. Women readers might be more likely to enjoy it than men as it is mostly emotional and lacks much action (though it is not boring by any means).

[Gabriela Poiană · Rating 2 out of 5]

La fel de dificil de urmarit ca un episod psihotic

[Puiu Mirela · Rating 3 out of 5]

📝 Numele Ioana Bradea și al său roman de debut ,, Băgău" mi-au fost necunoscute până acum, dar titlul cărții, neobișnuit și, totuși, interesant, mi-a stârnit curiozitatea. Nu am citit impresii /recenzii despre carte, deci nu știam la ce să mă aștept.
📖 Când am deschis însă paginile cărții am rămas surprinsă datorită stilului de scriere. Este pentru a doua oară când întâlnesc această modalitate - și prima dată în literatura română - și îmi mențin părerea inițială: nu este pe gustul meu. De ce? Pentru că narațiunea este continuă, cu idei amestecate, se pleacă de la una și se ajunge la alta, fără întrerupere, indiferent de cine sau ce este vorba - deși toate au o noimă 😉! -, paragrafele/alineatele nu sunt delimitate prin semne de punctuație - cu mici excepții -. Deși stilul de scriere nu a fost pe placul meu, povestea în sine mi-a plăcut, ba mai mult mi s-a părut aparte, originală.
📞 Andreea este studentă la Litere însă, pentru a se întreține, lucrează la ,,𝖑𝖎𝖓𝖎𝖆 𝖊𝖗𝖔𝖙𝖎𝖈𝖆". Daca la început i-a fost destul de greu, cu timpul a reușit să se adapteze, ajutată fiind de câteva colege, care i-au devenit și prietene. Pe tot parcursul lecturii asistăm la discuții diversificate, ,,colorate" între fete, dar, mai ales, între Andreea și ,,clienții" săi, bărbați de toate felurile, căsătoriți, singuri sau într-o relație, obsedați sexuali, tineri sau bătrâni, chiar și copii. Fiecare zi - de vineri seara și până joi -
se derulează în același mod, sub tiparul obișnuitul, dar aduce, totodată, și ceva nou. Obișnuitul este străpuns, din când în când, de elementul surpriză, lăsând loc de interpretări și de o parte, și de alta, a liniei telefonice. Se înțelege că limbajul este pe măsură. Deși este unul ,,𝘱𝘰𝘳𝘤𝘰𝘴" - personal găsesc cuvântul exagerat 😉 - și plin de jargoane, este cel adecvat tematicii cărții. Din punctul meu de vedere, lectura nu ar mai fi avut farmec dacă cuvintele folosite respectau limita decenței😉, iar lectura era una cuminte.
‼️Autoarea scoate în evidență o realitate pe care, mulți dintre noi, o negăm, în spatele căreia, mulți dintre noi, ne ascundem, de care fugim. Ținem la aparențe, ne credem mai buni și mai deștepți decât ceilalți, judecăm acțiunile celui de lângă noi, dar sufletul nostru este găunos, ipocrizia și snobismul fiind parte din viața noastră, mergând chiar mână-n mână. Linia de demarcație dintre moralitate și imoralitate este, de cele mai multe ori, atât de fină încât singuri cădem în propria capcană, cea a superiorității, indiferent despre ce sau cine este vorba.
‼️ Povestea este mult mai complexă și profundă. În spatele discuțiilor interminabile, coerente sau nu, ciudate sau nu, se află o poveste, una ce poate fi a mea, a ta, a cuiva din cercul de apropiați sau nu, dar una ce poate ascunde durere, neputință, iubire, dezamăgire, simțire.

P. S: atașez o poză cu un fragment din carte pentru a vă face o idee despre lectură.

[Vivi · Rating 3 out of 5]

Mi-au plăcut poveștile și discuțiile cu clienții și între fete. Nu mi-am imaginat niciodată cum erau liniile erotice de la începutul anului 2000 dar confuzia oamenilor de ambele părți se resimte după căderea comunismului. Ce nu știam e ca puteau sa fie mai mulți oameni pe fir care doar... așteaptă în liniște. Și ma așteptam ca fetele sa minta sau sa își ascundă identitatea, presupun ca nu prea știam ce facem ca fosta tara comunista.

Spre deosebire de alte comentarii lipsa semnelor de punctuație și nimic un marcaj de propoziției / paragraf nou m-au încurcat, mi a fost greu sa o citesc. De multe ori nu am înțeles cine vorbește sau dacă e o discuție reala și am trecut peste.
Pare ca cei mai mulți au găsit-o ușor de citit, poate doar eu.

[Ada Preda · Rating 4 out of 5]

This is not the type of book that can fit in only one box, it’s got personality and doesn’t appreciate any labels. At least that’s how I see it.
It’s a mixture of extreme vulgarity and profound thoughts, written down in an almost poetical manner. “Bagau”, which I can’t translate into English as I’m not sure how to, tells the story of Andreea, a student who works at a hotline at night. But it’s more than that, apart from the weird conversations, the humor and day to day life, you get to know the character and her deepest desires, regrets, needs.

[Victor :P · Rating 3 out of 5]

Mă simt ca mema aia cu iq bell curve si la început scrie ”Foarte tare! Spune pula într-o carte”, la mijloc ”NUUUUUU, e de căcat cartea e greu de citit si nu are plot nu e interesanta” si la final ”Foarte tare! Spune pula într-o carte”.

Cred că sunt pe undeva între prima si a doua. mi-a plăcut îndeajuns de mult încât să nu mă opresc din citit, dar cred că e doar din cauză că înjură, iar eu am 17 ani, deci e apogeul comediei. Sper totuși să mă maturizez și eu și să înțeleg de fapt cât de frumos e scrisă cartea asta

[Ilie Irina · Rating 3 out of 5]

O carte care încearcă deblocarea tabuurilori limbajului literar. O carte care te face sa o citești intr-un ritm alert din cauza absentei semnelor de punctuație.Este mai mult o carte a limbajului și mai puțin a narațiunii. Șirul amintirilor și monologul este adesea amestecat cu dialogul. Face referințe care te duc cu gândul la modernism. Spre exemplu, aduce adesea aminte de melodiile lui John William Coltrane, cântăreț de muzica modernă și situat in avangarda stilului free.

[Andreea Șireagu · Rating 3 out of 5]

Un debut destul de îndrăzneț in literatura română, in care scrierea este de fapt fluxul conștiinței. O carte lipsită de semne de punctuație, majuscule la numele proprii, dar limbajul obscen este folosit in abundență. Cu toate acestea, cartea este ușor de citit. Dacă sari câteva rânduri sau chiar pagini nu pierzi mare lucru.

[Nick Popa · Rating 4 out of 5]

"auzi Catalina, da' ai aflat de ultima bomba? cica si-a gasit si Andreea un gagic, iti vine sa crezi? rade Corina in continuare, ii fac un semn ca adica sa se duca-n ma-sa cu rautatea asta ca deja exagereaza!
-Si...? ceva bagau-bagau? o intrerupe Catalina din usa, cu ochi jucausi
-Ohoho, bagau la greu!
-Bravo, Andreea, mai inveti si tu ceva de la noi ..."

[Rebe B. · Rating 1 out of 5]

0,5/5⭐

[Bogdan Ghiurco · Rating 1 out of 5]

Cartea este pentru literatura română ce e Bobonete pentru stand-up. Adică: pulapulapizdapizda.