What do you think?
Rate this book
La Țigănci
Odată cu primul său volum de nuvele, publicat la Madrid în 1963 și reluat după câţiva ani în România sub titlul celei mai fascinante dintre ele, Mircea Eliade pare să fi găsit tema de elecţie a “realismului magic“, inaugurat de el în literatură. Este o temă pe care o va explora neobosit de acum înainte; ea descinde parcă dintr-o idee recurentă a studiilor şi eseurilor sale de istorie a religiilor. Potrivit ei, omul modern este, chiar fără să o ştie, apăsat de o nemiloasă “tiranie a istoriei”, de care caută cu înfrigurare să se elibereze. Numai că soluţia izbăvirii de această tiranie trece printr-o abolire a timpului, care alcătuieşte miezul acelui vârtej capabil să-l soarbă şi să-l desfiinţeze.
Eroul lui Eliade din La ţigănci, un om obişnuit prins în întâmplări oarecare, trăiește experienţa unei fisuri în fluxul timpului, prin care se află proiectat într-o altă lume, familiară şi stranie totodată, o lume ce îi dezvăluie existenţa sacrului camuflat în profan.
Eroul lui Eliade din La ţigănci, un om obişnuit prins în întâmplări oarecare, trăiește experienţa unei fisuri în fluxul timpului, prin care se află proiectat într-o altă lume, familiară şi stranie totodată, o lume ce îi dezvăluie existenţa sacrului camuflat în profan.
188 pages, Paperback
First published January 1, 1957
70 people are currently reading
1962 people want to read
About the author
Mircea Eliade
558 books2,698 followersRomanian-born historian of religion, fiction writer, philosopher, professor at the University of Chicago, and one of the pre-eminent interpreters of world religion in the last century. Eliade was an intensely prolific author of fiction and non-fiction alike, publishing over 1,300 pieces over 60 years. He earned international fame with LE MYTHE DE L'ÉTERNAL RETOUR (1949, The Myth of the Eternal Return), an interpretation of religious symbols and imagery. Eliade was much interested in the world of the unconscious. The central theme in his novels was erotic love.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 211 reviews
August 22, 2022
nu știu ce a fumat Mircea Eliade când a scris asta, dar vreau și eu
October 5, 2015
În mod normal, când spui "La țigănci" spui plan sacru și plan profan, dar mie nu mi se pare că Eliade a scris nuvela ca pe o operă filosofică, ci că ea este rezidul consumului de opiu (pentru care, de altfel, Eliade era notoriu). "Planul sacru" și "planul profan" reprezintă aşadar niște concepții critice...
December 17, 2019
De ceva timp, am avut un chef nebun să citesc ceva de Mircea Eliade, însă după atâtea romane în limba engleză mi-a venit ideea de a reciti nuvela fantastică La țigănci, pe care am văzut-o într-o versiune dramatizată la teatru, în perioada liceului. Așa cum poate știți, protagonistul nuvelei este Gavrilescu, un profesor de pian care își duce traiul de pe o zi pe alta, având sufletul înecat în banal și în neîmpliniri atât financiare cât și artistice. Gavrilescu este un om nefericit, care are adesea monologuri interioare, deși intră în conversații și cu ceilalți călători, tânjind după puțină atenție, și se simte sufocat de viața sa mediocră și plină de rutină pe care o duce.
„Eu, cum vă spuneam, reîncepu Gavrilescu, trec regulat cu tramvaiul ăsta de trei ori pe săptămînă. Pentru păcatele mele, sînt profesor de pian. Zic pentru păcatele mele, adăugă încercînd să zîmbească, pentru că n-am fost făcut pentru asta. Eu am o fire de artist...”
Totuși, Gavrilescu este însetat de cunoaștere, iar subiectul despre casa misterioasă a țigăncilor îi stârnește curiozitatea să afle mai multe informații. Măcar așa mai poate ieși din cumplita rutină care îi macină existența. El pare uneori a fi absent sau pur și simplu distrat sau visător, de parcă ar încerca să evadeze cumva într-un spațiu prielnic sufletului său de artist. „Sînt artist, spuse Gavrilescu (…) Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet...”
Motivul arșiței, care apare obsesiv pe parcursul narațiunii și de care se tot plânge Gavrilescu, poate semnifica viața sa mediocră, iar admirația profesorului pentru Colonelul Lawrence al Arabiei poate fi dorința lăuntrică a protagonistului nostru de a ieși din cotidian și de a explora locuri necunoscute precum la țigănci, un loc obscur considerat un subiect tabu și rușinos de către unii dintre călătorii din tramvai. Gavrilescu îmi pare un personaj destul de ciudat cu monologurile și conflictele sale interioare. Pare destul de confuz, zăpăcit și pe alocuri enervant cu obsesiile lui cu privire la arșiță, neîmplinirea sa profesională și autoînvinovățirea constantă referitoare la deciziile greșite luate în trecut, care au dus la viața lipsită de satisfacții din prezent.
Bordeiul țigăncilor este spațiul sacru în care legile din lumea profană nu se mai aplică: timpul trece mai lent, oglinzile, paravanele, pereții și covoarele își schimbă forma, consistența și uneori par să se întrepătrundă; iar cele trei fete (țiganca, grecoaica și evreica) par a fi niște preotese care ascultă „spovedania” legată de trecut a lui Gavrilescu și îl ademenesc într-un joc aparent infantil (protagonistul trebuie să ghicească cine este țiganca)... joc pe care bărbatul îl pierde de fiecare dată. Fetele se învârt în cerc precum niște iele, iar Gavrilescu este prins în vârtejul supranatural pe care nu îl înțelege și căruia nu îi poate rezista.
„(...) încercă sa se oprească, să se smulgă din mîinile acelea care-l învîrteau în iureș, ca într-o horă de iele, dar îi fu peste putință să se desprindă. Simțea în nări dogoarea trupurilor tinere și parfumul acela exotic, depărtat, și auzea în el, dar și în afara lui, pe covor, picioarele fetelor dănțuind. Simțea de asemenea că hora îl poartă ușor, printre fotolii și paravane, către fumul încăperii, dar după cîtva timp renunță să se mai împotrivească — și nu-și mai dădu seama de nimic.”
Ceea ce urmează jocului fetelor reprezintă scena cea mai interesantă și misterioasă din nuvelă datorită elementelor suprarealiste care dau senzația de oniric, dar și de o posibilă halucinație. Cineva scria pe Goodreads că Gavrilescu ar fi putut simți efectele opiului, deoarece Eliade obișnuia să consume acest narcotic, însă nimic nu este menționat clar în nuvelă. Putem face totuși speculații, iar indiciul de la care putem porni este faptul că țiganca îl sfătuiește pe Gavrilescu să nu bea prea multă cafea. Poate că baba i-a pus ceva în acea cafea sau poate că protagonistul a început să halucineze tocmai din cauza cafelei. Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut să cred că visul ciudat al lui Gavrilescu este un simbol al purgatoriului sau chiar al iadului – întunecat, cu o căldură sufocantă, unde obiectele din decor prind viață și se mișcă singure – însă Gavrilescu îmi pare din ce în ce mai derutat după revenirea la lumea reală, în loc să fie mai liniștit și purificat.
„Eu venisem aici din simplă curiozitate. Mă interesează lucrurile noi, necunoscute. Mi-am spus: Gavrilescule, iată o ocazie să-ți îmbogățești cunoștințele. N-am știut că e vorba de jocuri naive, copilărești. Vă închipuiți, m-am văzut deodată gol, și auzeam voci, eram sigur că dintr-un moment în altul... înțelegeți ce vreau să spun...”
Eugen Simion spunea că nuvela lui Eliade este „o alegorie a morții”, iar ultima parte (de la întoarcerea lui Gavrilescu în planul profan până la sfârșitul cărții) are simboluri clare în această privință: de la moartea sau plecarea din București a cunoscuților protagonistului, întâlnirea cu birjarul care a fost dricar în tinerețe, până la revederea cu Hildegard, marea iubire a lui Gavrilescu. Ea este acea prezență nepământeană pe care Gavrilescu practic putea să o aleagă de la bun început când intrase la țigănci, însă el a ales-o la sfârșit, pentru că nu mai avea altă opțiune. Până și baba îi spune lui Gavrilescu despre Hildegard că: „Mai e doar nemțoaica. Ea nu doarme niciodată...”
Nu-mi vine să cred că încă mă fascinează această nuvelă datorită suspansului și misterului pe care povestea le degajă și datorită simbolurilor care fac această lectură o experiență inedită la orice vârstă. După atâția ani, deși încă mai știam în mare despre ce era vorba în nuvelă, am rămas surprinsă de detaliile pe care le-am uitat; așa că, implicit, am redescoperit povestea. Mai mult, am privit-o dintr-o perspectivă nouă, ceea ce nu se întâmplă cu toate cărțile, deoarece anumite impresii din școală sunt greu de schimbat.
http://elitere.ro/la-tiganci/
„Eu, cum vă spuneam, reîncepu Gavrilescu, trec regulat cu tramvaiul ăsta de trei ori pe săptămînă. Pentru păcatele mele, sînt profesor de pian. Zic pentru păcatele mele, adăugă încercînd să zîmbească, pentru că n-am fost făcut pentru asta. Eu am o fire de artist...”
Totuși, Gavrilescu este însetat de cunoaștere, iar subiectul despre casa misterioasă a țigăncilor îi stârnește curiozitatea să afle mai multe informații. Măcar așa mai poate ieși din cumplita rutină care îi macină existența. El pare uneori a fi absent sau pur și simplu distrat sau visător, de parcă ar încerca să evadeze cumva într-un spațiu prielnic sufletului său de artist. „Sînt artist, spuse Gavrilescu (…) Pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pură. Trăiesc pentru suflet...”
Motivul arșiței, care apare obsesiv pe parcursul narațiunii și de care se tot plânge Gavrilescu, poate semnifica viața sa mediocră, iar admirația profesorului pentru Colonelul Lawrence al Arabiei poate fi dorința lăuntrică a protagonistului nostru de a ieși din cotidian și de a explora locuri necunoscute precum la țigănci, un loc obscur considerat un subiect tabu și rușinos de către unii dintre călătorii din tramvai. Gavrilescu îmi pare un personaj destul de ciudat cu monologurile și conflictele sale interioare. Pare destul de confuz, zăpăcit și pe alocuri enervant cu obsesiile lui cu privire la arșiță, neîmplinirea sa profesională și autoînvinovățirea constantă referitoare la deciziile greșite luate în trecut, care au dus la viața lipsită de satisfacții din prezent.
Bordeiul țigăncilor este spațiul sacru în care legile din lumea profană nu se mai aplică: timpul trece mai lent, oglinzile, paravanele, pereții și covoarele își schimbă forma, consistența și uneori par să se întrepătrundă; iar cele trei fete (țiganca, grecoaica și evreica) par a fi niște preotese care ascultă „spovedania” legată de trecut a lui Gavrilescu și îl ademenesc într-un joc aparent infantil (protagonistul trebuie să ghicească cine este țiganca)... joc pe care bărbatul îl pierde de fiecare dată. Fetele se învârt în cerc precum niște iele, iar Gavrilescu este prins în vârtejul supranatural pe care nu îl înțelege și căruia nu îi poate rezista.
„(...) încercă sa se oprească, să se smulgă din mîinile acelea care-l învîrteau în iureș, ca într-o horă de iele, dar îi fu peste putință să se desprindă. Simțea în nări dogoarea trupurilor tinere și parfumul acela exotic, depărtat, și auzea în el, dar și în afara lui, pe covor, picioarele fetelor dănțuind. Simțea de asemenea că hora îl poartă ușor, printre fotolii și paravane, către fumul încăperii, dar după cîtva timp renunță să se mai împotrivească — și nu-și mai dădu seama de nimic.”
Ceea ce urmează jocului fetelor reprezintă scena cea mai interesantă și misterioasă din nuvelă datorită elementelor suprarealiste care dau senzația de oniric, dar și de o posibilă halucinație. Cineva scria pe Goodreads că Gavrilescu ar fi putut simți efectele opiului, deoarece Eliade obișnuia să consume acest narcotic, însă nimic nu este menționat clar în nuvelă. Putem face totuși speculații, iar indiciul de la care putem porni este faptul că țiganca îl sfătuiește pe Gavrilescu să nu bea prea multă cafea. Poate că baba i-a pus ceva în acea cafea sau poate că protagonistul a început să halucineze tocmai din cauza cafelei. Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut să cred că visul ciudat al lui Gavrilescu este un simbol al purgatoriului sau chiar al iadului – întunecat, cu o căldură sufocantă, unde obiectele din decor prind viață și se mișcă singure – însă Gavrilescu îmi pare din ce în ce mai derutat după revenirea la lumea reală, în loc să fie mai liniștit și purificat.
„Eu venisem aici din simplă curiozitate. Mă interesează lucrurile noi, necunoscute. Mi-am spus: Gavrilescule, iată o ocazie să-ți îmbogățești cunoștințele. N-am știut că e vorba de jocuri naive, copilărești. Vă închipuiți, m-am văzut deodată gol, și auzeam voci, eram sigur că dintr-un moment în altul... înțelegeți ce vreau să spun...”
Eugen Simion spunea că nuvela lui Eliade este „o alegorie a morții”, iar ultima parte (de la întoarcerea lui Gavrilescu în planul profan până la sfârșitul cărții) are simboluri clare în această privință: de la moartea sau plecarea din București a cunoscuților protagonistului, întâlnirea cu birjarul care a fost dricar în tinerețe, până la revederea cu Hildegard, marea iubire a lui Gavrilescu. Ea este acea prezență nepământeană pe care Gavrilescu practic putea să o aleagă de la bun început când intrase la țigănci, însă el a ales-o la sfârșit, pentru că nu mai avea altă opțiune. Până și baba îi spune lui Gavrilescu despre Hildegard că: „Mai e doar nemțoaica. Ea nu doarme niciodată...”
Nu-mi vine să cred că încă mă fascinează această nuvelă datorită suspansului și misterului pe care povestea le degajă și datorită simbolurilor care fac această lectură o experiență inedită la orice vârstă. După atâția ani, deși încă mai știam în mare despre ce era vorba în nuvelă, am rămas surprinsă de detaliile pe care le-am uitat; așa că, implicit, am redescoperit povestea. Mai mult, am privit-o dintr-o perspectivă nouă, ceea ce nu se întâmplă cu toate cărțile, deoarece anumite impresii din școală sunt greu de schimbat.
http://elitere.ro/la-tiganci/
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 20, 2022
O carte buna, dar daca ar fi fost sa judec, as zice mai putin Gavrilescu si mai mult cele trei fete din bordei.
Read
December 16, 2020bad trip dude?
April 6, 2021
uneori mă simt ca Gavrilescu
February 6, 2022
nu știu ce se întâmpla. omul sigur suferă de alzheimer 🤨
December 9, 2022
Citită de pe Kindle, de dimineață. Nu mai știu dacă am citit-o in liceu, dar sigur n-am mai rămas cu ceva de atunci. De data aceasta am apreciat-o și înțeles-o cu mult mai bine, foarte vizual totul.
Read
September 21, 2022mda astept sa mi explice doamna popa ce se intampla ca n am inteles dar gavrilescu are mare nevoie de bilomag forte
December 22, 2021
geniala mi-a placut dar n-am inteles nimic astept sa mi-o explice doamna rogalski si revin😍
update: am inteles merita 5 stele
update: am inteles merita 5 stele
May 12, 2012
I read this for school, and it was one of the few mandatory books that I enjoyed! As a rule, I'm not really that into Mircea Eliade. For example Maitreyi wasn't really my cup of tea. I found it boring, confusing and not at all attention grabbing. This on the other hand had a certain mystery about it that left you thinking after you close the book. It's one of the tings that matter to me when reading a book, how much it gives me to think about.
PLOT SUMMARY:
The main character, Gavrilescu, is a washed up piano teacher always dreaming of what could have become of his career. One day, when he was on his way home from a piano lesson with one of his favorite students, Olivia, he realizes he forgot his music sheets at the girl's home, so he hurriedly descends from the bus and starts making his way back. It's a very hot day and Gavrilescu seeks some solace from the heat under the shadow of a walnut tree, but then he is drawn in into a brothel of gypsies.
There, he is put through a series of challenges that will leave his mind leering and thoroughly confused, only to manage to get out of the brothel, and to realize that 8 years have passed ever since he took his first step into the brothel, and now everything he used to know is gone.
It is certainly an interesting read, and it has a lot of fantastic elements and a mystery vibe to it, without being to over the top and completely unbelievable.
PLOT SUMMARY:
The main character, Gavrilescu, is a washed up piano teacher always dreaming of what could have become of his career. One day, when he was on his way home from a piano lesson with one of his favorite students, Olivia, he realizes he forgot his music sheets at the girl's home, so he hurriedly descends from the bus and starts making his way back. It's a very hot day and Gavrilescu seeks some solace from the heat under the shadow of a walnut tree, but then he is drawn in into a brothel of gypsies.
There, he is put through a series of challenges that will leave his mind leering and thoroughly confused, only to manage to get out of the brothel, and to realize that 8 years have passed ever since he took his first step into the brothel, and now everything he used to know is gone.
It is certainly an interesting read, and it has a lot of fantastic elements and a mystery vibe to it, without being to over the top and completely unbelievable.
December 1, 2010
The symbolism in this work is astounding. Enchanting atmosphere, quirky interesting main character, strange things happening - a must read to everyone.
August 9, 2018
Prietenii mi-au spus că nu se merită citită și că e groaznică. Eu... m-am prefăcut că îi cred. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să îmi placă o carte pe care alții de vârsta mea o consideră groaznic de plictisitoare și deloc bună. Așa că am rămas plăcut surprinsă la liceu, când profesoara noastră a început să ne citească și stranietatea întâmplărilor mi-a captat complet atenția. Chiar și după terminarea lecturii mă simțeam de parcă ceva ciudat urma să mi se întâmple și mie.
De asemenea, întotdeauna m-au fascinat simbolurile și înțelesurile ascunse iar Eliade este, fără doar și poate, un maestru în acest domeniu.
Într-un cuvânt și fără alte ocolișuri: citiți!
De asemenea, întotdeauna m-au fascinat simbolurile și înțelesurile ascunse iar Eliade este, fără doar și poate, un maestru în acest domeniu.
Într-un cuvânt și fără alte ocolișuri: citiți!
February 24, 2022
confusing👍🏻
June 29, 2023
Am citit cartea în liceu și nu am înțeles nimic... Acum mi se pare excepțională. De aceea nu pot sa nu ma intreb:nu am putea exemplifica toate conceptele teoretice din liceu și școală generală prin texte adecvate vârstei? Ce folos ca le aduci în fata mari opere literare dacă tot ceea ce reușești sa faci este să-i convingi ca ele nu pot fi înțelese și să-i îndepărtezi pentru totdeauna de autori și titluri de o asemenea valoare?
February 5, 2023
"Trăiesc pentru suflet."
"Toti visam, spuse. Asa începe. Ca într-un vis"
Un re-read care mi-a bucurat sufletul, m-a readus în lumea morții văzută ca vis, în lumea Sacrului dar și a Profanului.. Devin, pe zi ce trece, o fană înrăită a realismului-magic, iar această nuvelă a lui Eliade va rămâne, indiferent de situație, la fel de fascinantă și înălțătoare ori de câte ori ar fi recitită✨️❤️
"Toti visam, spuse. Asa începe. Ca într-un vis"
Un re-read care mi-a bucurat sufletul, m-a readus în lumea morții văzută ca vis, în lumea Sacrului dar și a Profanului.. Devin, pe zi ce trece, o fană înrăită a realismului-magic, iar această nuvelă a lui Eliade va rămâne, indiferent de situație, la fel de fascinantă și înălțătoare ori de câte ori ar fi recitită✨️❤️
November 3, 2024
cartea asta mi-a susținut teoria ca autorii români au tras ceva si dupa s-au pus pe scris.
adevarata definiție a unui fever dream dar anyway i fw this. pur si simplu m-a enervat cat de inconștient era gavrilescu adica put 2 and 2 together my boy it’s not that hard—dna de rom ar face bine sa mi explice ce naiba morala reiese din asta ca tot ce vad e un barbat schizo înconjurat de oameni schizo 🙏
adevarata definiție a unui fever dream dar anyway i fw this. pur si simplu m-a enervat cat de inconștient era gavrilescu adica put 2 and 2 together my boy it’s not that hard—dna de rom ar face bine sa mi explice ce naiba morala reiese din asta ca tot ce vad e un barbat schizo înconjurat de oameni schizo 🙏
May 11, 2024
pe legale sau nu,ne a rupt cu ce a scris.
April 12, 2022
Haideți să vă spun de ce nuvela asta e cel mai bun lucru pe care Eliade îl putea scrie (dacă ne rezumăm la ficțiune):
- scrierea din perspectiva unui narator obiectiv (complet) îi vine ca o mănușă. Nu știu de ce a pierdut timpul cu Maitreyi. Da, să zicem că i-a adus succesul intenționat, dar și-a ratat menirea scriind la persoana I. Mulți scriitori scriu la persoana a III, obiectiv sau nu, dar nu le iese tuturor la fel de natural. A lui Eliade chiar sună bine, în schimb.
- tema-i moartea ca eveniment, ca mod de recuperare a sacrului. Îmi place foarte mult ideea că, protagonistul, Gavrilescu, pierzându-și condiția de Creator încearcă să o recupereze împreună cu dragostea ratată în tinerețe. Eliade scrie despre sacru și profan, îi cam plac ideile astea, — modul cum personajul lui „oprește” timpul și traversează între cele două fețe ale lui (timpul profan și cel sacru, cel profan fiind cel din care creștinii pot ieși în timpul sărbătorilor din ce spunea el pe acolo într-o altă carte) se contopește în călătoria lui Gavrilescu către Paradis (Infern-Purgatoriu-Paradis). Conotațiile religioase sunt adevăratul vis al sufletului meu, căci nimic nu poate atinge mai mult fantasticul fără să-și piardă din veridicitate în fața marii populații.
- sacrul ilustrat prin mituri! Dacă Gavrilescu e Orfeu, plecat să o aducă pe Euridice (în cazul de față, pe Hildegard) înapoi din Infern, baba de la grădina La țigănci e Cerberul care îl așteapta la intrare, etc etc, atunci putem vorbi de o analogie care duce până în timpurile Greciei antice și care e pusă în zilele contemporane lui Eliade, unde tramvaiul e un fel de tunel al trecutului cu prezentul, iar jocul de ghici țiganca e provocarea/cerința/condiția pe care Gavrilescu trebuie să o ducă la îndeplinire, așa cum Hades îi spune lui Orfeu să nu se uite la Euridice până nu pleacă din iad. El nu reușește să ghicească, astfel că se îndreaptă către moarte. Pentru el nu-i totuși evident. Hildegard se miră de cum nu s-a prins încă, îi spune că începe totul prin visare, astfel că Eliade mai face o conexiune: între moarte și vis. Poate-i modul lui Hades de a-i pedepsi pe cei care au lăsat iubirea adevărată să le scape pentru confort sau control. Poate-i modul lui Dumnezeu de a pedepsi cuplul adamic, căderea lor edenică. Dacă Elsa, ceea cu care se căsătorește Gavrilescu, e de fapt șarpele? Iar el, în tinerețea lui, alege să se căsătorească cu ea, abia la bătrânețe, după o viață eșuată, realizând că trăiește cu o nostalgie acută pentru femeia pe care o iubise odinioară, dar cu care nu-și îndeplinise destinul.
Notă: nu pot dezbate problema rasismului. (Probabil că e vreo fetișizare — pe puțin). E ca și cum aș începe iar sa vorbesc despre cum Maitreyi e groomed și abuzată ( e la fel de rău și dacă țin cont de contextul — anul, obiceiurile, tradițiile indiene, sexismul clar proeminent — în care e scrisă cartea, nu mă interesează contrariul). E ce e.
Nu-mi plăcea de Eliade, chiar nu-mi plăcea, până am început să văd câte a scris pentru literatura română, cât impact a avut și ce contribuție a adus. Zic că-i binișor. El e "arhetipul" intelectualului și asta mi se pare frumos. Până la urmă, orice carte devine mai bună după ce studiezi puțin tainele — posibile — ce se ascund în spatele ei.
- scrierea din perspectiva unui narator obiectiv (complet) îi vine ca o mănușă. Nu știu de ce a pierdut timpul cu Maitreyi. Da, să zicem că i-a adus succesul intenționat, dar și-a ratat menirea scriind la persoana I. Mulți scriitori scriu la persoana a III, obiectiv sau nu, dar nu le iese tuturor la fel de natural. A lui Eliade chiar sună bine, în schimb.
- tema-i moartea ca eveniment, ca mod de recuperare a sacrului. Îmi place foarte mult ideea că, protagonistul, Gavrilescu, pierzându-și condiția de Creator încearcă să o recupereze împreună cu dragostea ratată în tinerețe. Eliade scrie despre sacru și profan, îi cam plac ideile astea, — modul cum personajul lui „oprește” timpul și traversează între cele două fețe ale lui (timpul profan și cel sacru, cel profan fiind cel din care creștinii pot ieși în timpul sărbătorilor din ce spunea el pe acolo într-o altă carte) se contopește în călătoria lui Gavrilescu către Paradis (Infern-Purgatoriu-Paradis). Conotațiile religioase sunt adevăratul vis al sufletului meu, căci nimic nu poate atinge mai mult fantasticul fără să-și piardă din veridicitate în fața marii populații.
- sacrul ilustrat prin mituri! Dacă Gavrilescu e Orfeu, plecat să o aducă pe Euridice (în cazul de față, pe Hildegard) înapoi din Infern, baba de la grădina La țigănci e Cerberul care îl așteapta la intrare, etc etc, atunci putem vorbi de o analogie care duce până în timpurile Greciei antice și care e pusă în zilele contemporane lui Eliade, unde tramvaiul e un fel de tunel al trecutului cu prezentul, iar jocul de ghici țiganca e provocarea/cerința/condiția pe care Gavrilescu trebuie să o ducă la îndeplinire, așa cum Hades îi spune lui Orfeu să nu se uite la Euridice până nu pleacă din iad. El nu reușește să ghicească, astfel că se îndreaptă către moarte. Pentru el nu-i totuși evident. Hildegard se miră de cum nu s-a prins încă, îi spune că începe totul prin visare, astfel că Eliade mai face o conexiune: între moarte și vis. Poate-i modul lui Hades de a-i pedepsi pe cei care au lăsat iubirea adevărată să le scape pentru confort sau control. Poate-i modul lui Dumnezeu de a pedepsi cuplul adamic, căderea lor edenică. Dacă Elsa, ceea cu care se căsătorește Gavrilescu, e de fapt șarpele? Iar el, în tinerețea lui, alege să se căsătorească cu ea, abia la bătrânețe, după o viață eșuată, realizând că trăiește cu o nostalgie acută pentru femeia pe care o iubise odinioară, dar cu care nu-și îndeplinise destinul.
Notă: nu pot dezbate problema rasismului. (Probabil că e vreo fetișizare — pe puțin). E ca și cum aș începe iar sa vorbesc despre cum Maitreyi e groomed și abuzată ( e la fel de rău și dacă țin cont de contextul — anul, obiceiurile, tradițiile indiene, sexismul clar proeminent — în care e scrisă cartea, nu mă interesează contrariul). E ce e.
Nu-mi plăcea de Eliade, chiar nu-mi plăcea, până am început să văd câte a scris pentru literatura română, cât impact a avut și ce contribuție a adus. Zic că-i binișor. El e "arhetipul" intelectualului și asta mi se pare frumos. Până la urmă, orice carte devine mai bună după ce studiezi puțin tainele — posibile — ce se ascund în spatele ei.
December 21, 2022
încă procesez ceea ce am citit.
April 17, 2023
Iar i-ati ascuns pastilele?
February 4, 2024
"-Ai fost un prost [...] Nu trebuia să visezi, trebuia s-o iubești."
March 17, 2018
In sfarsit am gasit si eu o parte din literatura romaneasca care chiar sa imi placa.
Eliade a transformat nuvela fantastica, "la tiganci" intr-o adevarata alegoriei a mortii pe pamant, intercaland conceptul sacrului cu profanul, prin calatoria lui Gavrilescu in casa tigancilor.
Nuvela relateaza cu succes toate aspectele evenimentelelor, de la caldura inabusitoare din tramvai pana la jocul haotic al tigancililor, si disturbarea pe care o simti cand realizezi ca au trecut 12 ani de la intrarea lui Gavrilescu in casa tigancilor.
Xeea ce m-a fascinat pe mine la acesta nuvela a fost simbolismul. Orice element din mitologia mortii, precum Charon, Ursitoarele, apa raului Lete se regaseseste in casa tigancilor, alaturi de jocul labirintului, care repezinta defapt proba mortii, pe care Gavrilescu, neimplinit in viata si in dragoste, o esueaza. Detasarea lui de realitate, iesirea din timpul linear si finalul ambiguu, care te lasa ganditor cu ultima replica a lui Hildegard, toate aceste aspecte realizeaza viziunea filozofica a lui Eliade asupra mortii lui Gavrilescu, legand fantasticul cu realul intr-o nuvela scurta care merita citita.
acum, sper sa iau si 10 in test.
Eliade a transformat nuvela fantastica, "la tiganci" intr-o adevarata alegoriei a mortii pe pamant, intercaland conceptul sacrului cu profanul, prin calatoria lui Gavrilescu in casa tigancilor.
Nuvela relateaza cu succes toate aspectele evenimentelelor, de la caldura inabusitoare din tramvai pana la jocul haotic al tigancililor, si disturbarea pe care o simti cand realizezi ca au trecut 12 ani de la intrarea lui Gavrilescu in casa tigancilor.
Xeea ce m-a fascinat pe mine la acesta nuvela a fost simbolismul. Orice element din mitologia mortii, precum Charon, Ursitoarele, apa raului Lete se regaseseste in casa tigancilor, alaturi de jocul labirintului, care repezinta defapt proba mortii, pe care Gavrilescu, neimplinit in viata si in dragoste, o esueaza. Detasarea lui de realitate, iesirea din timpul linear si finalul ambiguu, care te lasa ganditor cu ultima replica a lui Hildegard, toate aceste aspecte realizeaza viziunea filozofica a lui Eliade asupra mortii lui Gavrilescu, legand fantasticul cu realul intr-o nuvela scurta care merita citita.
acum, sper sa iau si 10 in test.
August 4, 2023
O confuzie totală presărată cu un strop de rasism 🥰
May 15, 2016
I honestly have no idea what to say about this. It wasn't bad. It was intriguing. I liked the idea of breaking the flow of the time (it also reminded me of the Lotus Hotel from the 'Percy Jackson and the Olympians' series). But it became really confusing at some point, and I have found a hard time trying to keep up with all those things that happened "La ţigănci". It's like, once you step into the said place, nothing will be working like before. Time may seem to be flowing normally, or even stop flowing, but, when you leave the place and come back to your normal life, you realize that a load of time has actually passed. And this is not your normal life anymore. Everything has changed, depending on how much time you've spent "La ţigănci", but you'll realize that everything is different now, and there's so much you have missed in what seemed like a few hours (that were actually a few years), and suddenly, you wake up in a world where all those that you know about have moved or died, and everyone just got older, but you're still the same person you were before entering the mysterious place. And I love the concept. It was pretty great.
February 2, 2016
La țigănci - 4
Un om mare - 4
Douăsprezece mii de capete de vite - 3
Față căpitanului - 4
O fotografie veche de 14 ani - 2,5
Podul și Adio nu le-am citit pentru ca nu am mai avut rabdare.
Totalul ar fi cam 3,5.
A trebuit să citesc La țigănci ( nuvela) pentru școală, dar am citit și restul nuvelelor, mai mult sau mai puțin. Eliade are un stil de scris ciudatel, ceea ce mi-a plăcut. În fiecare povestioară în parte există o doză de mister și suspans care te făceau să continui lectura, nu să o lași baltă ca la alți autori clasici romani. Nu am citit celelalte două nuvele pentru ca nu am mai avut chef, nu din cauza lui Eliade. Între timp trebuie să citesc și cele două volume din Morometii ( tot pentru școală) care nu sunt foarte mici și alte lucruri care îmi îngreunau citirea lor.
Un om mare - 4
Douăsprezece mii de capete de vite - 3
Față căpitanului - 4
O fotografie veche de 14 ani - 2,5
Podul și Adio nu le-am citit pentru ca nu am mai avut rabdare.
Totalul ar fi cam 3,5.
A trebuit să citesc La țigănci ( nuvela) pentru școală, dar am citit și restul nuvelelor, mai mult sau mai puțin. Eliade are un stil de scris ciudatel, ceea ce mi-a plăcut. În fiecare povestioară în parte există o doză de mister și suspans care te făceau să continui lectura, nu să o lași baltă ca la alți autori clasici romani. Nu am citit celelalte două nuvele pentru ca nu am mai avut chef, nu din cauza lui Eliade. Între timp trebuie să citesc și cele două volume din Morometii ( tot pentru școală) care nu sunt foarte mici și alte lucruri care îmi îngreunau citirea lor.
January 31, 2016
La țigănci m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Confuză, misterioasă, paranormală, nu m-am așteptat la multe amănunte până când le-am aflat în timpul orei de română. Trebuie să recunosc, după ce am întors și ultima pagină a nuvelei, m-a lăsat un pic perplexă. Nu eram sigură de final, de ceea ce s-a întâmplat, dar logic că după ce m-am luminat, mi-am dat seama cât de ingenioasă este scrisă această nuvelă. Mircea Eliade este autorul și savantul meu preferat român, iar La țigănci este prima lectură școlară pe car am îndrăgit-o atât de mult.
September 29, 2021
Toți visăm... Așa începe, ca într-un vis...
Displaying 1 - 30 of 211 reviews