What do you think?
Rate this book
Pe firul de păianjen al memoriei
Un veritabil jurnal intim în care Cella Serghi ne oferă o fascinantă cronică a vieții literare din perioada interbelică și unde se regăsesc atât personalitățile ce i-au marcat viața și cariera – Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu, Mihail Sadoveanu, Curzio Malaparte –, cât și iubirea sa neîmplinită pentru Camil Petrescu sau strânsa prietenie cu Mihail Sebastian.
„Aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață. Ploaia care cade acum pe streașină, pe geam și pe asfalt și care miroase și rasună a vară aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele facute să nu piară, ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să ramânem vii ca acum, când îi ascult rostogolirea.” (Cella Serghi)
„Aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață. Ploaia care cade acum pe streașină, pe geam și pe asfalt și care miroase și rasună a vară aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele facute să nu piară, ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să ramânem vii ca acum, când îi ascult rostogolirea.” (Cella Serghi)
316 pages, Paperback
First published January 1, 1977
41 people are currently reading
698 people want to read
About the author
Cella Serghi
12 books193 followersCella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.
A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.
A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 44 reviews
October 23, 2012
"Fericirea nu-i vesela. E sfioasa si trista. Nu-ti vine sa sari, sa dansezi, sa-ti arunci caciula in tavan. Nu-ti vine sa chiui, sa cinti. Iti vine sa stringi ochii si pumnii, sa te aduni ca pentru o rugaciune".
September 6, 2015
Pentru mine Cella Serghi este cea mai mare scriitoare din literatura română. :)
January 18, 2021
Cella Serghi, te iubesc!🤍
February 9, 2024
Pe firul de păianjen al memoriei reprezintă un jurnal intim prin care autoarea ne dezvăluie bucuriile și încercările din viața sa și ne oferă o cronică literară din perioada interbelică.
Întâlnim personalități care au sprijinit-o în cariera de scriitor, precum Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu.
Cella Serghi ne vorbește despre marea ei iubire neîmplinită pentru Camil Petrescu și despre strânsa prietenie cu Mihail Sebastian.
A fost o plăcere să citesc această carte și am admirat curajul autoarei de a se destăinui.
Ce efect a avut asupra mea:
✔️am simțit atmosfera Micului Paris,
✔️”am stat” alături de scriitori la cofetăria Capșa mâncând o prăjitură,
✔️am fost martoră la procesul de scriere a unui roman și la publicarea acestuia în acea perioadă,
✔️am fost în casa lui Eugen Lovinescu la Cenaclul Sburătorul,
✔️l-am cunoscut mai bine pe Camil Petrescu (un scriitor pasionat și un om cu defecte).
“Umbla prin casă de colo colo, se uita la cărți. Îi plăceau rafturile zidite în adâncimea peretelui și căptușite cu lemn ars. Examina atent desenul de cărbune pe care îl cumpărasem de dragul pictorului.”
Întâlnim personalități care au sprijinit-o în cariera de scriitor, precum Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Eugen Lovinescu.
Cella Serghi ne vorbește despre marea ei iubire neîmplinită pentru Camil Petrescu și despre strânsa prietenie cu Mihail Sebastian.
A fost o plăcere să citesc această carte și am admirat curajul autoarei de a se destăinui.
Ce efect a avut asupra mea:
✔️am simțit atmosfera Micului Paris,
✔️”am stat” alături de scriitori la cofetăria Capșa mâncând o prăjitură,
✔️am fost martoră la procesul de scriere a unui roman și la publicarea acestuia în acea perioadă,
✔️am fost în casa lui Eugen Lovinescu la Cenaclul Sburătorul,
✔️l-am cunoscut mai bine pe Camil Petrescu (un scriitor pasionat și un om cu defecte).
“Umbla prin casă de colo colo, se uita la cărți. Îi plăceau rafturile zidite în adâncimea peretelui și căptușite cu lemn ars. Examina atent desenul de cărbune pe care îl cumpărasem de dragul pictorului.”
October 10, 2021
Volum autobiografic, doldora de informații interesante despre protagoniștii vieții literare interbelice, dar cam prea romanțios, iar autoarea cam frivolă (de frumoasă era frumoasă, nimic de zis, dar parcă prea toți bărbații o admiră, îi cad la picioare și suspină neconsolați).
August 25, 2015
- N-ai nelinişti, incertitudini? mă intrebă Camil.
- Neliniştile le-am moştenit. Incertitudini? Nu, slavă Domnului! Trăiesc între două certitudini. M-am născut şi am să mor.
Camil e dezarmat.
- Neliniştile le-am moştenit. Incertitudini? Nu, slavă Domnului! Trăiesc între două certitudini. M-am născut şi am să mor.
Camil e dezarmat.
July 19, 2016
Acest jurnal al scriitoarei contine trairile si convingerile ei, de cand porneste pe drumul literaturii. Ca orice alt autor care nu este constient de potentialul sau, Cella Serghi nu dorea sa devina scriitoare, ci sa nu treaca degeaba prin viata, sa traiasca si dincolo de moarte. Printre lucrurile care mi-au placut nespus la acest jurnal se numara imaginile si intamplarile din vietile reale ale scriitorilor, precum Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Mihail Sadoveanu. Talentul ei se remarca indeosebi in acest jurnal deoarece poti tinde sa percepi personalitatile cu care scriitoarea intra in contact ca pe niste personaje, uitand de-a lungul paginilor ca ai de-a face cu povesti reale. Astfel, se poate observa ca stilul autoarei este prezent in orice fel de scriere. Mi-au placut si povestile romanelor sale si, in special, cea a romanului "Panza de paianjen", al carui manuscris este scris si rescris, este purtat prin mainele mai multor scriitori, precum Liviu Rebreanu, care ofera sfaturi si care aduce in fata autoarei realitatea de a fi scriitor, de a lucra ani in sir pentru o singura carte si de a fi intr-o continua cautare a perfectiunii literare. Primul roman al scriitoarei o aduce fata in fata cu ipostaza de a fi scriitoare si, totodata, cu responsabilitatea de a scrie noi carti. Cella Serghi este Diana Slavu, este Mirona, si poarta cu ea, fara sa realizeze, povestile viitoarelor personaje pe care le va crea. Cella Serghi este o scriitoare remarcabila deoarece reuseste sa treaca ca printr-un filtru al stilului experientele ei si oamenii cu care are contact, spre a crea noi povesti si personaje.
June 4, 2022
- […] Ceri prea mult de la viață.
- Tot, înseamnă prea mult?
Prima carte care, după mult timp, m-a captivat într-atât, încât nu am putut să o las din mână. Nu știu ce m-a atras cel mai mult la ea, dar am fost fermecat!
- Tot, înseamnă prea mult?
Prima carte care, după mult timp, m-a captivat într-atât, încât nu am putut să o las din mână. Nu știu ce m-a atras cel mai mult la ea, dar am fost fermecat!
March 25, 2021
Când spui "Cella Serghi" primul cuvant care îți apare în minte este "sensibilitate" (sau "moft"). ❤
September 6, 2021
“ In romanele lui Camil Petrescu, eroii masculini sint oameni superiori, cu aspiratii spre absolut in dragoste. Femeile marginite, nedemne, mediocre. In cartile mele barbatii sint mai prejos decat hazardul marii intilniri, femeile superioare dezamagite, demne reusesc sa se salveze ca dintr-un naufragiu. “
Un roman pe care l-am citit destul de lent, si nu pentru ca m-ar dezgusta, ci pentru ca am vrut sa fiu atenta la fiecare detaliu.
Cella Serghi ne dezvaluie o mare parte din viata sa intr-un mod exceptional. Prin limbajul simplu, strecurand pe ici-colo anumite citate ne ofera 400 de pagini de neuitat.
Un roman pe care l-am citit destul de lent, si nu pentru ca m-ar dezgusta, ci pentru ca am vrut sa fiu atenta la fiecare detaliu.
Cella Serghi ne dezvaluie o mare parte din viata sa intr-un mod exceptional. Prin limbajul simplu, strecurand pe ici-colo anumite citate ne ofera 400 de pagini de neuitat.
October 1, 2019
Niște memorii scrise sub semnul lui Camil Petrescu, mentorul și iubirea neîmplinită a autoarei, devenită în timp obsesia favorită. Pe alocuri, ar merita chiar 3 stele dacă autoarea nu s-ar pierde în digresiuni anodine și alte reevaluări prea puțin interesante ale propriului trecut. Per total, 2,5 stele worthy, dar fără dorința de a-i citi și romanele Cellei Serghi.
February 24, 2021
Am adorat fiecare capitol, fiecare pagină, rând, idee și cel mai important, am adorat cum și-a transpus Cella sufletul în cuvinte.
June 2, 2021
Romanul de față este unul autobiografic și se împletește și cu povestea de iubire dintre autoare și Camil Petrescu. O poveste de iubire neimplinita
March 14, 2025
Interesant cum se relevă Cella Serghi în memoriile ei, ca o femeie consumată de un singur ideal – acela de a lăsa ceva scris în urmă. Camil Petrescu, căruia i se atribuie succesul ei, pare doar un pion care i-a tulburat constant viziunea, pe care s-a opus cu tărie să-l includă în primul ei roman.
Cel mai frumos portret i-l face lui Mihail Sebastian, urmat îndeaproape de Rebreanu și Lovinescu, a căror prietenie i-a fost constantă. Pe alocuri haotice, aceste memorii sunt dominate de obsesia pentru relația cu Petrescu și de convingerea autoarei că exercita un farmec irezistibil în cercurile de artiști pe care le frecventa.
Cărții îi lipsește prefața. En fin, pare să fie un tribut la adresa celor care au inspirat-o în debutul ei literar.
Cel mai frumos portret i-l face lui Mihail Sebastian, urmat îndeaproape de Rebreanu și Lovinescu, a căror prietenie i-a fost constantă. Pe alocuri haotice, aceste memorii sunt dominate de obsesia pentru relația cu Petrescu și de convingerea autoarei că exercita un farmec irezistibil în cercurile de artiști pe care le frecventa.
Cărții îi lipsește prefața. En fin, pare să fie un tribut la adresa celor care au inspirat-o în debutul ei literar.
July 5, 2018
"Eu am depasit demult anii maturitatii si nu vreau sa retraiesc tot ce am iubit. Ar fi o pedeapsa. Ci sa inteleg ce am iubit, ce am trait si, mai ales, sa ma inteleg pe mine..."
"Ce bine-ti sta cand esti trista!"
"Ce bine-ti sta cand esti trista!"
October 1, 2019
Extraordinare confesiuni! Citindu-le i-am redescoperit pe Mihail Sebastian, Eugen Lovinescu, Hortensia Papadat Bengescu, Camil Petrescu și am descoperit alte nume mari ale literaturii interbelice!
March 24, 2025
Dincolo de destăinuirile, lucrurile personale pe care le descoperă Cella Serghi despre ea in această carte, mi-a plăcut enorm să citesc despre acest proces al scrierii, publicării, luptei pentru recunoaștere. Criticii, cercurile literare, toate au capatat sens prin cartea aceasta a Cellei.
November 3, 2015
O prezentare foarte tentanta-viata literara interbelica si o poveste de dragoste, ba si una de prietenie, plus coperta atragatoare m-au determinat sa cumpar cartea.
Din punctul meu de vedere nu e o carte despre generatia artistica interbelica si nu e nici macar un roman de dragoste. Este o carte despre viata la modul cel mai cinic, despre cum se lupta, cu tine si mai ales cu ceilalti, pe viata si pe moarte, pentru o fantasma: fericirea.
Mi-a placut pana la un punct dar, desi am rezonat destul de mult cu trairile sentimentale ale autoarei, Cella Serghi nu mi-a devenit prea simpatica in ciuda inteligentei ei emotionale peste medie si a aspiratiei spre o iubire absoluta. Prea multe "iubiri" simultane, prea multe carti jucate deodata si in acelasi timp pretentia ridicola ca iubeste un singur om (dar se culca cu vreo 3-4, exceptand sotul).
Totusi, ca femeie e greu sa nu rezonezi cu iubirea care se vrea a fi aia principala, respectiv Cella Seghi-Camil Petrescu. 2 firi artistice, complicate, persoane inteligente, deci asa cum zice Hemingway "Happiness in intelligent people is the rarest thing i know."
Romanul se parcurge usor, dar scriitura nu are nimic deosebit, da impresie de incercare aproape disperata de a spune tot, tot si de aici multe cuvinte, descrieri amanuntite, reveniri, si cu toate astea nu se spune tot, nu ii iese,lipseste parca autenticitatea. De altfel ea singura spune ca reface de multe ori ce scrie si dupa mine nu iese castigata din asta. Poate rational acopera mai mult din ce vrea sa spuna, dar se pierde esenta.
Am perceput cartea ca avand doua parti: prima e aproape exclusiv rezervata povestii de dragoste cu Camil Petrescu, iar a doua cuprinde mai mult detalii ale modului in care au luat nastere romanele ei, precum si ceva consideratii socio-politice.
Din toata cartea asta care abunda in descrieri de personalitati si personaje, unul singur mi-a ramas aproape de suflet. Este vorba de scriitoarea Ticu Archip de care nu stiam nimic si a carei prezentare impreuna cu povestea ei de dragoste cu Vasile Parvan nu ocupa mai mult de trei pagini. (Acum vad pe wiki ca a fost o "antifeminista hotarata". ;)) Bravo, stiam eu de ce mi-a fost asa simpatica).
Un singur citat-desi am tot subliniat- care nu e din Cella Serghi, dar pe care autoarea il aminteste in carte si care mi-a placut la nebunie. Il redau nu numai pentru ca este despre vocatia scrisului, dar -mai ales- pentru ca nu este numai despre asta.
"Aveam discutii cu Sfantul Duh, pretinde Sartre ("Cuvintele").
-Tu vei scrie, imi spunea el, iar eu imi frangeam mainile.
-Ce am, Doamne, de m-ai ales?
-Nimic deosebit.
-Atunci, de ce tocmai pe mine?
-Fara vreun motiv oarecare.
-Am macar usurinta condeiului?
-Nicidecum. Crezi ca marile opere se nasc din condeie usoare?
-Doamne, fiindca sunt atat de nedaruit, cum as putea sa fac o carte?
-Straduindu-te."
....;)) Delicios,nu? :)
De data asta am o melodie care se potriveste manusa. ;))
https://www.youtube.com/watch?v=gaxld...
Din punctul meu de vedere nu e o carte despre generatia artistica interbelica si nu e nici macar un roman de dragoste. Este o carte despre viata la modul cel mai cinic, despre cum se lupta, cu tine si mai ales cu ceilalti, pe viata si pe moarte, pentru o fantasma: fericirea.
Mi-a placut pana la un punct dar, desi am rezonat destul de mult cu trairile sentimentale ale autoarei, Cella Serghi nu mi-a devenit prea simpatica in ciuda inteligentei ei emotionale peste medie si a aspiratiei spre o iubire absoluta. Prea multe "iubiri" simultane, prea multe carti jucate deodata si in acelasi timp pretentia ridicola ca iubeste un singur om (dar se culca cu vreo 3-4, exceptand sotul).
Totusi, ca femeie e greu sa nu rezonezi cu iubirea care se vrea a fi aia principala, respectiv Cella Seghi-Camil Petrescu. 2 firi artistice, complicate, persoane inteligente, deci asa cum zice Hemingway "Happiness in intelligent people is the rarest thing i know."
Romanul se parcurge usor, dar scriitura nu are nimic deosebit, da impresie de incercare aproape disperata de a spune tot, tot si de aici multe cuvinte, descrieri amanuntite, reveniri, si cu toate astea nu se spune tot, nu ii iese,lipseste parca autenticitatea. De altfel ea singura spune ca reface de multe ori ce scrie si dupa mine nu iese castigata din asta. Poate rational acopera mai mult din ce vrea sa spuna, dar se pierde esenta.
Am perceput cartea ca avand doua parti: prima e aproape exclusiv rezervata povestii de dragoste cu Camil Petrescu, iar a doua cuprinde mai mult detalii ale modului in care au luat nastere romanele ei, precum si ceva consideratii socio-politice.
Din toata cartea asta care abunda in descrieri de personalitati si personaje, unul singur mi-a ramas aproape de suflet. Este vorba de scriitoarea Ticu Archip de care nu stiam nimic si a carei prezentare impreuna cu povestea ei de dragoste cu Vasile Parvan nu ocupa mai mult de trei pagini. (Acum vad pe wiki ca a fost o "antifeminista hotarata". ;)) Bravo, stiam eu de ce mi-a fost asa simpatica).
Un singur citat-desi am tot subliniat- care nu e din Cella Serghi, dar pe care autoarea il aminteste in carte si care mi-a placut la nebunie. Il redau nu numai pentru ca este despre vocatia scrisului, dar -mai ales- pentru ca nu este numai despre asta.
"Aveam discutii cu Sfantul Duh, pretinde Sartre ("Cuvintele").
-Tu vei scrie, imi spunea el, iar eu imi frangeam mainile.
-Ce am, Doamne, de m-ai ales?
-Nimic deosebit.
-Atunci, de ce tocmai pe mine?
-Fara vreun motiv oarecare.
-Am macar usurinta condeiului?
-Nicidecum. Crezi ca marile opere se nasc din condeie usoare?
-Doamne, fiindca sunt atat de nedaruit, cum as putea sa fac o carte?
-Straduindu-te."
....;)) Delicios,nu? :)
De data asta am o melodie care se potriveste manusa. ;))
https://www.youtube.com/watch?v=gaxld...
August 6, 2021
Cred că era în 1953, când, la Sinaia, într-o librărie, am dat peste o nouă ediţie a romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Emoţie? După un sfert de veac? Am răsfoit cartea şi am început să-i citesc prefaţa. Am continuat lectura pe drum şi apoi pe prima bancă din parc. Se întunecase. Am reluat-o în camera mea care dădea pe terasa mare a Vilei Eminescu de pe Furnica. Am renunţat la masă şi până în zori am recitit ― pentru a câta oară? ― romanul lui Camil.
Nu-mi amintesc acum, după alt sfert de secol, nici prefaţa, nici scrisoarea pe care i-am scris-o atunci. Dar am în faţă răspunsul lui:
„Dragă Cella,
Eşti cea mai sentimentală dintre toate falsele cinice şi, ceea ce e mai grav, e că ai sentimentalismul contagios. Sau poate e de vină şi întâmplarea, ceasul. Am purtat scrisoarea două zile în buzunar şi am citit-o abia în seara de Anul nou, într-o linişte şi împăcare festivă… După obiceiul meu lucram, fiindcă simt nevoia să lucrez atunci când ştiu că tot oraşul îşi face siesta meselor copioase… Cum au trecut anii, Cella! N-am ştiut atunci când am scris prefaţa că ea va cădea sub ochii tăi muiaţi în pânza amintirii. Da, în vara aceea ne-am cunoscut şi urzeala romanului era un motiv al convorbirilor noastre dintâi. Vorbeam despre munca mea de acasă, tolăniţi pe lespezile de la Lido. Pe urmă, după ce cartea a apărut, în noiembrie, eu am fost două luni bolnav… şi tu ai aflat şi mi se pare că te-ai speriat. Dar la urma urmelor, poate că n-a fost chiar aşa. Ceea ce e sigur, e că erai blondă şi abia terminaseşi liceul. Ne cunoscusem tot la ştrand, la ştrandul Kiseleff, tu pe balustradă, cu părul auriu căzut pe jumătatea dreaptă a feţii, eu pe lângă duş. Dar să vorbim despre altceva…”
Nu-mi amintesc acum, după alt sfert de secol, nici prefaţa, nici scrisoarea pe care i-am scris-o atunci. Dar am în faţă răspunsul lui:
„Dragă Cella,
Eşti cea mai sentimentală dintre toate falsele cinice şi, ceea ce e mai grav, e că ai sentimentalismul contagios. Sau poate e de vină şi întâmplarea, ceasul. Am purtat scrisoarea două zile în buzunar şi am citit-o abia în seara de Anul nou, într-o linişte şi împăcare festivă… După obiceiul meu lucram, fiindcă simt nevoia să lucrez atunci când ştiu că tot oraşul îşi face siesta meselor copioase… Cum au trecut anii, Cella! N-am ştiut atunci când am scris prefaţa că ea va cădea sub ochii tăi muiaţi în pânza amintirii. Da, în vara aceea ne-am cunoscut şi urzeala romanului era un motiv al convorbirilor noastre dintâi. Vorbeam despre munca mea de acasă, tolăniţi pe lespezile de la Lido. Pe urmă, după ce cartea a apărut, în noiembrie, eu am fost două luni bolnav… şi tu ai aflat şi mi se pare că te-ai speriat. Dar la urma urmelor, poate că n-a fost chiar aşa. Ceea ce e sigur, e că erai blondă şi abia terminaseşi liceul. Ne cunoscusem tot la ştrand, la ştrandul Kiseleff, tu pe balustradă, cu părul auriu căzut pe jumătatea dreaptă a feţii, eu pe lângă duş. Dar să vorbim despre altceva…”
June 30, 2020
Cartea nu prea e ca ma asteptam eu. Scriitura e dezlânata si prea poetică pe alocuri pentru o carte de memorii. In prima parte personajul central e Camil Petrescu si dragostea pe care autoarea i-a purtat-o. Se mai redreseaza pe parcurs cand vorbeste mai mult de cartile ei si de oamenii si experientele care au conturat diverse personaje din carti.
April 30, 2019
I-aș dărui toate stelele din lume, nu doar 5, căci ea mi-a dăruit cele mai frumoase pagini, cea mai bună companie, cele mai frumoase sentimente și încurajări.... Cella Serghi se află, fără îndoială, pe tronul sufletului meu.
May 27, 2020
M-a surprins într-un mod plăcut acest roman autobiografic al Cellei Serghi. Am aflat multe lucruri de care habar nu aveam și mă bucur că, din întâmplare, am ales această carte.
June 27, 2022
"mama plângea/ (...) nu mai putea să fugă de tine/ erai plumb în aripile ei/ bolovani în visele ei/ veneai din iubire/ și ură/ din beția unui sărut/ din mizeria unui viol/ ea ar mai fi vrut să-și ia zborul/ tu o legai de pământ."
"eu am depășit demult anii maturității și nu vreau să retrăiesc tot ce am iubit. ar fi o pedeapsă. ci să înțeleg ce am iubit, ce am trăit și, mai ales, să mă înțeleg pe mine."
"știam că mă voi izbi mereu de viață, ca marea de stânci, că voi purta în mine toate nostalgiile ei și un veșnic dor de libertate."
"'tot ce nu înțelege un bărbat, sau ce nu vrea să înțeleagă, devine misterul femeii. (...) misterul nu este decât un miraj, dispare de îndată ce încerci să-l înțelegi.'"
"pentru ce m-am născut, dacă nu pot răspunde la întrebarea: pentru ce am trăit?"
"dar pe mine tocmai asta m-a ajutat să rezist în viață și să urc câte o treaptă: îndrăzneala de a spera."
"(...) și nu e o tristețe de azi, de ieri, e o tristețe moștenită, la fiecare generație și-a adăugat tristețea ei și a lăsat urme, cum lasă anii în inima copacului."
"de cine ți-e frică? de ziua de mâine. și totuși o aștept. și cred în ea. și aștept un miracol."
"e în el un veșnic refuz la participare la întâmplări, un refugiu în lumea proprie caracteristică marilor visători, marilor singuratici ai lumii burgheze."
"nu mă interesa o carieră literară, ci o singură carte, așa ca o singură viață, a mea."
"era prima casă pe care o aveam, cea dintâi unde pe ferestre intra soarele, lumina. era tot ce-mi dorisem o viață întreagă. o casă în care să intre lumina. o fereastră prin care să vezi coroanele copacilor, o pasăre pe o cracă, o picătură de ploaie pe o frunză. o casă care să te adune de pe străzi, în care să te întâlnești cu tine."
"acum știu că mai întâi a fost teama, teama de viață, pe urmă spaima de moarte."
"la început totul le place bărbaților, că ești copil orfan, că ești răsfățată, că ești cochetă, capricioasă, că nu te găsește când te caută, că te așezi pe covor sau la gura sobei, sau pe marginea mesei, sau pe genunchii lor. pe urmă totul devine cusur..."
"singurătate? toți oamenii care gândesc sunt singuri."
"eu eram în afara grupului, handicapată parcă de feminitatea mea."
"când am înțeles care-i menirea mea? cred că în clipa în care mi-am acceptat singurătatea."
"'și amorul?' 's-a pulverizat ca zăpada. sigur, e o boală care revine, dar cu forțe mai slabe. totul e să vrei să te vindeci. să vrei cu adevărat.'"
"m-a costat prea scump ca să ajung aici și nu numai pe mine. cine știe câte străbunici și bunici și-au încovoiat spinarea ca să mă pot urca pe umerii lor, să văd ceea ce ele n-au putut să vadă! le port recunoștință."
"aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață. ploaia care cade acum pe streașină, pe geam și pe asfalt și care miroase și răsună a vară, aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele făcute să nu piară, ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să rămânem vii ca acum când îi ascult rostogolirea. și peste cincizeci-o sută de ani, o fată care nu va dormi și va asculta cum cade ploaia cu alt răsunet pe geam, cu altul pe streașină și altfel pe asfalt, de parcă ar fi mai multe ploi deodată și fiecare ar vrea să se facă ea singură auzită, să se întrebe când a mai plouat așa, de ce noapte îi amintește ploaia asta, de ce parfum, de ce tristețe. nu cumva ploaia asta am găsit-o într-o carte? cum se numea cartea? cum se numea eroina? în amintesc numai că avea în ochi o neliniște, o nostalgie ca a mea, că era îndrăgostită ca mine și adulmeca aroma pământului și asculta rostogolirea grea a apei din jgheaburi. își asculta singurătatea."
"scria printre picături și spăla vase, mormane de vase. (...) împovărată de menaj și de slujbă, visa o cămăruță de hotel la paris, o masă frugală în cartierul latin. ar fi vrut să scrie pe mesele cafenelelor, și să ia parte la conversațiile și certurile suprarealiștilor. (...) 'azi când i-am adus paharul pe tăvița de aramă lustruită, cu șervetul scrobit am spus: poftim, cona... gata să-i spun conașule.'"
"parcă de când m-am născut trăiesc în ajun de război."
"nu poți să ai bucurii dacă te ferești de tristețe."
"eu am depășit demult anii maturității și nu vreau să retrăiesc tot ce am iubit. ar fi o pedeapsă. ci să înțeleg ce am iubit, ce am trăit și, mai ales, să mă înțeleg pe mine."
"știam că mă voi izbi mereu de viață, ca marea de stânci, că voi purta în mine toate nostalgiile ei și un veșnic dor de libertate."
"'tot ce nu înțelege un bărbat, sau ce nu vrea să înțeleagă, devine misterul femeii. (...) misterul nu este decât un miraj, dispare de îndată ce încerci să-l înțelegi.'"
"pentru ce m-am născut, dacă nu pot răspunde la întrebarea: pentru ce am trăit?"
"dar pe mine tocmai asta m-a ajutat să rezist în viață și să urc câte o treaptă: îndrăzneala de a spera."
"(...) și nu e o tristețe de azi, de ieri, e o tristețe moștenită, la fiecare generație și-a adăugat tristețea ei și a lăsat urme, cum lasă anii în inima copacului."
"de cine ți-e frică? de ziua de mâine. și totuși o aștept. și cred în ea. și aștept un miracol."
"e în el un veșnic refuz la participare la întâmplări, un refugiu în lumea proprie caracteristică marilor visători, marilor singuratici ai lumii burgheze."
"nu mă interesa o carieră literară, ci o singură carte, așa ca o singură viață, a mea."
"era prima casă pe care o aveam, cea dintâi unde pe ferestre intra soarele, lumina. era tot ce-mi dorisem o viață întreagă. o casă în care să intre lumina. o fereastră prin care să vezi coroanele copacilor, o pasăre pe o cracă, o picătură de ploaie pe o frunză. o casă care să te adune de pe străzi, în care să te întâlnești cu tine."
"acum știu că mai întâi a fost teama, teama de viață, pe urmă spaima de moarte."
"la început totul le place bărbaților, că ești copil orfan, că ești răsfățată, că ești cochetă, capricioasă, că nu te găsește când te caută, că te așezi pe covor sau la gura sobei, sau pe marginea mesei, sau pe genunchii lor. pe urmă totul devine cusur..."
"singurătate? toți oamenii care gândesc sunt singuri."
"eu eram în afara grupului, handicapată parcă de feminitatea mea."
"când am înțeles care-i menirea mea? cred că în clipa în care mi-am acceptat singurătatea."
"'și amorul?' 's-a pulverizat ca zăpada. sigur, e o boală care revine, dar cu forțe mai slabe. totul e să vrei să te vindeci. să vrei cu adevărat.'"
"m-a costat prea scump ca să ajung aici și nu numai pe mine. cine știe câte străbunici și bunici și-au încovoiat spinarea ca să mă pot urca pe umerii lor, să văd ceea ce ele n-au putut să vadă! le port recunoștință."
"aș vrea să nu fi trecut degeaba prin viață. ploaia care cade acum pe streașină, pe geam și pe asfalt și care miroase și răsună a vară, aș vrea s-o fixez, să rămână aici pe foaia asta ca o pânză din cele făcute să nu piară, ca să trăiesc și eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei și ea prin mine, să trecem împreună prin toate viețile care vor urma și să rămânem vii ca acum când îi ascult rostogolirea. și peste cincizeci-o sută de ani, o fată care nu va dormi și va asculta cum cade ploaia cu alt răsunet pe geam, cu altul pe streașină și altfel pe asfalt, de parcă ar fi mai multe ploi deodată și fiecare ar vrea să se facă ea singură auzită, să se întrebe când a mai plouat așa, de ce noapte îi amintește ploaia asta, de ce parfum, de ce tristețe. nu cumva ploaia asta am găsit-o într-o carte? cum se numea cartea? cum se numea eroina? în amintesc numai că avea în ochi o neliniște, o nostalgie ca a mea, că era îndrăgostită ca mine și adulmeca aroma pământului și asculta rostogolirea grea a apei din jgheaburi. își asculta singurătatea."
"scria printre picături și spăla vase, mormane de vase. (...) împovărată de menaj și de slujbă, visa o cămăruță de hotel la paris, o masă frugală în cartierul latin. ar fi vrut să scrie pe mesele cafenelelor, și să ia parte la conversațiile și certurile suprarealiștilor. (...) 'azi când i-am adus paharul pe tăvița de aramă lustruită, cu șervetul scrobit am spus: poftim, cona... gata să-i spun conașule.'"
"parcă de când m-am născut trăiesc în ajun de război."
"nu poți să ai bucurii dacă te ferești de tristețe."
June 8, 2025
3.5 stele
Terminând lecturarea acestei cărți nu pot să zic neapărat ca o cunosc mai bine pe Cella Serghi, mi se pare ca sunt expuse lucruri pe care le puteam cunoaște dacă îi citeam romanele. Mi-a plăcut procesul prin care a trecut să își publice debutul, întâlnirea cu Rebreanu, chiar și presupusa gelozie a lui Camil Petrescu de la mijlocul spre sfârșitul anilor ‘30.
Persoanele pe care le a cunoscut, modul în care le descrie, respectul pe care l-a avut pentru oameni mă fac să cred că nu era genul de persoană care bârfea pe la colțuri. Deși tinerețea ei a extrem de romantizată - ceea nu e surprinzător din moment ce a scris cartea asta la 70 de ani - e plăcut, pare povestit de o bunicuță.
Nu mi-a plăcut cât de mult au fost citați alți autori, am simțit ca își pierde din farmec. În unele cazuri au fost bine venite, mai ales atunci când erau inserate critici ale romanului sau diferite momente care a fost citat jurnalul lui Camil Petrescu.
Finalul acestei autobiografii este marcat de moartea lui Mihail Sebastian, unul dintre prietenii cei mai buni ai Cellei Serghi. Asta s-a întâmplat în 1945, iar această confesiune a apărut în 1977.
Modul în care scriitoare vorbește despre legionari m-a făcut să mă întreb dacă a susținut sau nu comunismul în România, dacă a fost nevoită să se supună regulilor și să își păstreze opiniile secrete pentru a putea practica scrisul în continuare, pentru a fi “liberă”.
Terminând lecturarea acestei cărți nu pot să zic neapărat ca o cunosc mai bine pe Cella Serghi, mi se pare ca sunt expuse lucruri pe care le puteam cunoaște dacă îi citeam romanele. Mi-a plăcut procesul prin care a trecut să își publice debutul, întâlnirea cu Rebreanu, chiar și presupusa gelozie a lui Camil Petrescu de la mijlocul spre sfârșitul anilor ‘30.
Persoanele pe care le a cunoscut, modul în care le descrie, respectul pe care l-a avut pentru oameni mă fac să cred că nu era genul de persoană care bârfea pe la colțuri. Deși tinerețea ei a extrem de romantizată - ceea nu e surprinzător din moment ce a scris cartea asta la 70 de ani - e plăcut, pare povestit de o bunicuță.
Nu mi-a plăcut cât de mult au fost citați alți autori, am simțit ca își pierde din farmec. În unele cazuri au fost bine venite, mai ales atunci când erau inserate critici ale romanului sau diferite momente care a fost citat jurnalul lui Camil Petrescu.
Finalul acestei autobiografii este marcat de moartea lui Mihail Sebastian, unul dintre prietenii cei mai buni ai Cellei Serghi. Asta s-a întâmplat în 1945, iar această confesiune a apărut în 1977.
Modul în care scriitoare vorbește despre legionari m-a făcut să mă întreb dacă a susținut sau nu comunismul în România, dacă a fost nevoită să se supună regulilor și să își păstreze opiniile secrete pentru a putea practica scrisul în continuare, pentru a fi “liberă”.
August 27, 2024
"Bogăția din casă erau vocea mamei, inteligența tatii, antichitățile bunicului, halvaua turcească pe care o făcea bunica. În familia lui Sartre, copil, viața cobora din cărți. La noi, viața era adevărată și variată ca vremea, cu ploaie și soare, cu cer senin sau înnourat, cu grindină și furtună. Nimeni nu se întreba de ce marea e disperată azi, de ce tata e furibund, de ce mama cântă atât de frumos, de ce suntem atât de săraci și îngrijorați?"
Romanul autobiografic "Pe firul de păianjen al memoriei" de Cella Serghi, care nu este doar un roman care reconstruiește povestea existenței acesteia, ci mai mult de atât, un jurnal intim, se remarcă prin insolitul sensibilității autoarei care nu a eșuat nici de această dată a-mi ajunge la suflet. O scriere ușoară, dar care necesită atenție pentru a o înțelege în suprema și autentica ei profunzime, jurnalul Cellei Serghi nu numai că aduce la viață oamenii ce au purtat nume cu o puternică rezonanță în lumea literaturii române, însă și dezvăluie părțile mai puțin știute din spatele carierei sale literare și ale existenței sale, eterna "pânză de păianjen".
Un roman sensibil, care merită citit! Comorile pe care le-au lăsat marii autori români sunt nemuritoare, iar Cella, prin intermediul operei sale nu face altceva decât să reafirme statornicia literaturii clasice în fața trecerii inexorabile a timpului!
Romanul autobiografic "Pe firul de păianjen al memoriei" de Cella Serghi, care nu este doar un roman care reconstruiește povestea existenței acesteia, ci mai mult de atât, un jurnal intim, se remarcă prin insolitul sensibilității autoarei care nu a eșuat nici de această dată a-mi ajunge la suflet. O scriere ușoară, dar care necesită atenție pentru a o înțelege în suprema și autentica ei profunzime, jurnalul Cellei Serghi nu numai că aduce la viață oamenii ce au purtat nume cu o puternică rezonanță în lumea literaturii române, însă și dezvăluie părțile mai puțin știute din spatele carierei sale literare și ale existenței sale, eterna "pânză de păianjen".
Un roman sensibil, care merită citit! Comorile pe care le-au lăsat marii autori români sunt nemuritoare, iar Cella, prin intermediul operei sale nu face altceva decât să reafirme statornicia literaturii clasice în fața trecerii inexorabile a timpului!
Read
April 9, 2024Daca reusesti sa treci peste narcisimul dus la extrem de autoare, de citate din alti autori puse la tot a doua pagina -- si sa nu uitam, apropo de narcisism, ca autoarea recunoaste ca ea singura a descoperit toate acestea, iar daca nu le-ar fi scris altii inaintea ei ar fi scris ea singura o mare parte a literaturii universale --, daca treci peste toate citatele din propriile ei carti, ajungi la concluzia ca nu prea mai ramane multe lucruri in plus decat ultimul capitol al cartii despre moartea lui Sebastian.
In comparatie cu jurnalele lui Camil Petrescu si Mihail Sebastian, acesta pare o caricatura narcisista.
Exemplu pagina 290 cand il intalneste pe Eugen Lovinescu
"- Autoarea Panzei de paianjen?! Asa de tanara!
Parca nu-i venea sa creada.
- Ce tanara esti!
Dar privirea parca spunea: Ce frumoasa esti!"
Parca? Privirea? Poate citi in priviri, doamna Serghi, nu doar in ceata, si acolo vedea ce vrea: eterna ei frumusete. Sa fimi seriosi.
Pe lange "Jurnalul unei ființe greu de mulțumit" a lui Jeni Acterian, aceasta carte este o umbra.
Singurul lucru pozitiv pe care-l resimt din carte este ca nu vreau sa citesc nici una dintre cartile ei, ci ale Hortensiei Papadat-Bengescu.
In comparatie cu jurnalele lui Camil Petrescu si Mihail Sebastian, acesta pare o caricatura narcisista.
Exemplu pagina 290 cand il intalneste pe Eugen Lovinescu
"- Autoarea Panzei de paianjen?! Asa de tanara!
Parca nu-i venea sa creada.
- Ce tanara esti!
Dar privirea parca spunea: Ce frumoasa esti!"
Parca? Privirea? Poate citi in priviri, doamna Serghi, nu doar in ceata, si acolo vedea ce vrea: eterna ei frumusete. Sa fimi seriosi.
Pe lange "Jurnalul unei ființe greu de mulțumit" a lui Jeni Acterian, aceasta carte este o umbra.
Singurul lucru pozitiv pe care-l resimt din carte este ca nu vreau sa citesc nici una dintre cartile ei, ci ale Hortensiei Papadat-Bengescu.
July 25, 2023
Aș recomanda oricui să citească această carte – pentru mărturia unei deveniri, pentru viața pe care o ascunde printre paginile ei, pentru deziluzii, resemnare și suferință. Pentru că le trăim cu toții, dar este pur și simplu eliberator să le citim uneori scrise de alții.
Cella Serghi este, conform criticilor, una dintre cele mai importante scriitoare din perioada interbelică, iar faptul că numele acesteia nu se regăsește în cărțile de română alături de cele ale altor scriitori, rămâne o anomalie. Pentru mine locul pe care îl ocupă autoarea în literatura română este unul ingrat și se datorează unei perioade în care literatura feminină era încă o formă de literatură minoră.
https://asasunt.eu/pe-firul-de-paianj...
Cella Serghi este, conform criticilor, una dintre cele mai importante scriitoare din perioada interbelică, iar faptul că numele acesteia nu se regăsește în cărțile de română alături de cele ale altor scriitori, rămâne o anomalie. Pentru mine locul pe care îl ocupă autoarea în literatura română este unul ingrat și se datorează unei perioade în care literatura feminină era încă o formă de literatură minoră.
https://asasunt.eu/pe-firul-de-paianj...
October 12, 2023
Deși gustul pentru ritmul biografiei interioare a Cellei Serghi s-a mai pierdut pentru mine pe parcursul lecturii, m-am bucurat mult de tot că am descoperit-o. Mândră, deosebit de cochetă și de o feminitate naturală și volubilă; seducătoare, carismatică și ludică, pe alocuri vulnerabilă și chiar melancolică, Cella Serghi spune povestea unei vieți și a unei iubiri neîmpărtășite care transcende cu mult o simplă înșiruire de memorii. Cartea este un document istoric al dinamicii și romantismului unei epoci întregi. Am plecat cu sugestii de lecturi, cu curiozități despre Mihail Sebastian și jurnalul său, cu portretul intim și dârz al unui Camil Petrescu iubit dar nu urcat orbește pe vreun soclu și am călcat într-o lume efervescentă și profund vie a interbelicului românesc.
April 3, 2020
Te vindeci vreodată de o mare iubire?mă întrebam. O iubire nouă nu vine peste cea care mocneşte sub propria ei cenuşă şi refuză să moară de tot şi nu te lasă să mori de tot?
În apropierea unui grup de tineri gălăgioşi, Camil mi-a arătat o fată şuie, blondă, cu unduiri de trestie.
-Uite, aşa erai tu. Părul tău mirosea a grîu copt şi a soare.
-Ei sunt generaţia de după război, noi cea de dinainte.
-Nu ne despart decât zece ani.
-Ne va despărţi totdeauna războiul.
În apropierea unui grup de tineri gălăgioşi, Camil mi-a arătat o fată şuie, blondă, cu unduiri de trestie.
-Uite, aşa erai tu. Părul tău mirosea a grîu copt şi a soare.
-Ei sunt generaţia de după război, noi cea de dinainte.
-Nu ne despart decât zece ani.
-Ne va despărţi totdeauna războiul.
June 18, 2025
“Ştiu că mai presus de frumuseţea şi inteligența ta ai o rară sensibilitate şi nu eşti naivă şi suferi din pricina lucrurilor și ascunzi asta mai bine decât un bărbat. Păstrez toate astea în adâncul meu, ca și gândurile tale şi tot ce am simţit din ceea ce eşti tu!" - scrisoarea lui Lassaigne catre Cella
Displaying 1 - 30 of 44 reviews