What do you think?
Rate this book
Deportații: Tragedii basarabene
210 pages, Unknown Binding
Published January 1, 1992
7 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
May 14, 2025
Gleb Drăgan, inginer, profesor universitar și academician folosește atât arhivele cât și mărturiile supraviețuitorilor pentru a întocmi o parte importantă din istoriografia românească a unor vremuri de tristă amintire. Cartea a fost scrisă între 1986-1989 și publicată în 1992.
Gleb Drăgan reușește să întregească dramele câtorva familii basarabene (din zecile de mii) ce sunt despărțite pentru totdeauna de rădăcinile locurilor natale; ele sunt fragmentate și aruncate în gerul, munca și mizeria din lagărele siberiene. După ce România cedează, în iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei către Uniunea Sovietică, la ultimatumul tătucului popoarelor, oamenii se vor trezi peste noapte prizonierii noii ordini sociale, care peste puțin timp va deveni dezordine, prin cele mai cunoscute metode sovietice.
Printr-un stil limpede, ușor de citit, ies la lumină poveștile unor oameni care s-au trezit aruncați în sclavie și care vor muri cu gândul la cei dragi. Împovărați de muncă, subnutriți și de multe ori bătuți crunt, cei mai mulți nu își vor mai vedea soțiile, soții sau copiii. Gândurile cele mai sfâșietoare sunt întotdeauna provocate de incertitudinea zilei de mâine și precaritatea unor trupuri tot mai slăbite de muncă, de lipsa hranei, dar mai ales de spulberarea speranțelor. Răsfirați prin lagărele URSS-ului mulți vor muri lipsiți de demnitate umană, aruncați în gropi alături de morții zilei, nedemni în ochii dogmatici ai conducătorilor de lagăr. Ceilalți, cei care au supraviețuit încă unei zile, vor trebui să regăsească puterea de a continua o viață mizeră și incertă.
Nu cunosc dacă Gleb Drăgan îl citise pe Viktor Frankl în 1986, când a început să scrie această carte, dar concluziile sunt similare în ceea ce privește pregătirea mentală puternică în fața abrutizarii, incertitudinii și arbitrariului vieții.
"Mulți cădeau într-o stare de resemnare, de renunțare totală. Și așteptau moartea; ei mureau primii. Erau și unii care aveau tăria de a rămâne integri, chiar în momentele cele mai grele. Erau cei mai tăcuţi, dar și cei mai demni.
Ei suportau totul fără să se plângă, pentru că-și dădeau seama că n-are niciun rost. Ei erau cei mai stimați printre deportați, chiar și lașii și leprele îi lăsau în pace".
Sau un alt dialog între medicul unui lagăr și Teodor, un profesor despărțit de familie și aruncat în lagărul Ivdel.
"-Crizele se datorează loviturii în cap pe care ați primit-o. Știu că nu este prea plăcut, dar aţi fi putut avea urmări și mai grave! zise doctorul.
După ce-I consultă, îl privi pe Teodor și-i spuse:
-Sunteți complet subnutrit! Dacă continuaţi așa, nu aveți scăpare!..
-Ştiu, o simt, răspunse trist acesta
-Din păcate, nu vă pot ajuta cu nimic... Căutați să nu vă pierdeți speranţa! Starea psihică contează mult; fiind un intelectual, puteţi suporta mai bine ca alții viața de aici. Am constatat că oamenii simpli clachează mai uşor."
Nu știu dacă oamenii simpli clachează mai ușor decât oamenii cu o pregătire intelectuală superioară, dar știu că oamenii tind să catastrofeze și să vadă fatidicul în momente mult mai simple decât asemenea încercări ce pot demantela chiar si un psihic puternic.
Ultimele 50 de pagini ale cărții sunt ca un pumn în plex, pagină după pagină loviturile vieții se simt apăsătoare chiar și pentru cititor. Am trăit aproape de Teodor și Ana Lambu, soț și soție, ca și cum aș fi fost lângă ei, le-am privit suferințele cu indignare și ură față de toate nedreptățile pe care au trebuit să le suporte. Într-un stil romanesc Gleb Drăgan reușește să țeasă o poveste curgătoare mai degrabă, decât un șir de mărturii. Dar totuși nu e un roman, ci viețile unor eroi adevărați, iar eroii în viața reală nu fac întotdeauna fapte de bravadă. Uneori tot ce pot face e să supraviețuiască. Vor fi umiliți și înfometați, dar abnegația și iubirea ce îi leagă la sute de kilometri distanță sunt puterile lor de luptă împotriva unui sistem inuman. Ce sentiment ciudat, aproape că nu mai poți să concepi azi un asemenea devotament.
Uneori erou înseamnă să rămâi demn când lumea din jur rămâne fără valori, degradată până la nivelul cel mai de jos al moralei, cu reguli absurde și arbitrare; o lume scindată într-o multitudine de microcosmosuri, unde fiecare lagăr are dumnezeul său gata să lovească sau să umilească pentru preamărirea puterii sale, dar de cele mai multe ori lovind chiar din frica de a nu decădea la rândul lor în ochii tătucilor mai mari. Din frica de a nu părea slab se ascund cele mai mari slăbiciuni camuflate în cruzimi.
Recunosc, am acordat o jumătate de steluță în plus în mod subiectiv.
Cartea academicianului Gleb Drăgan ar fi meritat și o copertă atașată, altfel poate fi neatragătoare și, având o identitate nu foarte clar conturată, rămâne doar titlul care să dea o idee asupra conținutului.
Am căutat câteva ore prin sursele aprobate de librarii administratori pentru a ajuta la adăugarea unei coperte în locul chenarului fără imagine, dar cum sursele găsite au fost puține și neacceptate ei nu s-au abătut de la rigorile regulamentului.
Altă părere de rău pe care o am e că unele cărți mai vechi sunt uitate de edituri și nu au șansa de a mai fi citite, poate doar de puținii cititori mai curioși, care își mai bagă nasul prin anticariate sau pe platforme unde se mai pot găsi în variante digitalizate.
Actualizare: Cartea a fost reeditată în 2023 de editura Bestseller din Republica Moldova.
Gleb Drăgan reușește să întregească dramele câtorva familii basarabene (din zecile de mii) ce sunt despărțite pentru totdeauna de rădăcinile locurilor natale; ele sunt fragmentate și aruncate în gerul, munca și mizeria din lagărele siberiene. După ce România cedează, în iunie 1940, Basarabia și nordul Bucovinei către Uniunea Sovietică, la ultimatumul tătucului popoarelor, oamenii se vor trezi peste noapte prizonierii noii ordini sociale, care peste puțin timp va deveni dezordine, prin cele mai cunoscute metode sovietice.
Printr-un stil limpede, ușor de citit, ies la lumină poveștile unor oameni care s-au trezit aruncați în sclavie și care vor muri cu gândul la cei dragi. Împovărați de muncă, subnutriți și de multe ori bătuți crunt, cei mai mulți nu își vor mai vedea soțiile, soții sau copiii. Gândurile cele mai sfâșietoare sunt întotdeauna provocate de incertitudinea zilei de mâine și precaritatea unor trupuri tot mai slăbite de muncă, de lipsa hranei, dar mai ales de spulberarea speranțelor. Răsfirați prin lagărele URSS-ului mulți vor muri lipsiți de demnitate umană, aruncați în gropi alături de morții zilei, nedemni în ochii dogmatici ai conducătorilor de lagăr. Ceilalți, cei care au supraviețuit încă unei zile, vor trebui să regăsească puterea de a continua o viață mizeră și incertă.
Nu cunosc dacă Gleb Drăgan îl citise pe Viktor Frankl în 1986, când a început să scrie această carte, dar concluziile sunt similare în ceea ce privește pregătirea mentală puternică în fața abrutizarii, incertitudinii și arbitrariului vieții.
"Mulți cădeau într-o stare de resemnare, de renunțare totală. Și așteptau moartea; ei mureau primii. Erau și unii care aveau tăria de a rămâne integri, chiar în momentele cele mai grele. Erau cei mai tăcuţi, dar și cei mai demni.
Ei suportau totul fără să se plângă, pentru că-și dădeau seama că n-are niciun rost. Ei erau cei mai stimați printre deportați, chiar și lașii și leprele îi lăsau în pace".
Sau un alt dialog între medicul unui lagăr și Teodor, un profesor despărțit de familie și aruncat în lagărul Ivdel.
"-Crizele se datorează loviturii în cap pe care ați primit-o. Știu că nu este prea plăcut, dar aţi fi putut avea urmări și mai grave! zise doctorul.
După ce-I consultă, îl privi pe Teodor și-i spuse:
-Sunteți complet subnutrit! Dacă continuaţi așa, nu aveți scăpare!..
-Ştiu, o simt, răspunse trist acesta
-Din păcate, nu vă pot ajuta cu nimic... Căutați să nu vă pierdeți speranţa! Starea psihică contează mult; fiind un intelectual, puteţi suporta mai bine ca alții viața de aici. Am constatat că oamenii simpli clachează mai uşor."
Nu știu dacă oamenii simpli clachează mai ușor decât oamenii cu o pregătire intelectuală superioară, dar știu că oamenii tind să catastrofeze și să vadă fatidicul în momente mult mai simple decât asemenea încercări ce pot demantela chiar si un psihic puternic.
Ultimele 50 de pagini ale cărții sunt ca un pumn în plex, pagină după pagină loviturile vieții se simt apăsătoare chiar și pentru cititor. Am trăit aproape de Teodor și Ana Lambu, soț și soție, ca și cum aș fi fost lângă ei, le-am privit suferințele cu indignare și ură față de toate nedreptățile pe care au trebuit să le suporte. Într-un stil romanesc Gleb Drăgan reușește să țeasă o poveste curgătoare mai degrabă, decât un șir de mărturii. Dar totuși nu e un roman, ci viețile unor eroi adevărați, iar eroii în viața reală nu fac întotdeauna fapte de bravadă. Uneori tot ce pot face e să supraviețuiască. Vor fi umiliți și înfometați, dar abnegația și iubirea ce îi leagă la sute de kilometri distanță sunt puterile lor de luptă împotriva unui sistem inuman. Ce sentiment ciudat, aproape că nu mai poți să concepi azi un asemenea devotament.
Uneori erou înseamnă să rămâi demn când lumea din jur rămâne fără valori, degradată până la nivelul cel mai de jos al moralei, cu reguli absurde și arbitrare; o lume scindată într-o multitudine de microcosmosuri, unde fiecare lagăr are dumnezeul său gata să lovească sau să umilească pentru preamărirea puterii sale, dar de cele mai multe ori lovind chiar din frica de a nu decădea la rândul lor în ochii tătucilor mai mari. Din frica de a nu părea slab se ascund cele mai mari slăbiciuni camuflate în cruzimi.
Recunosc, am acordat o jumătate de steluță în plus în mod subiectiv.
Cartea academicianului Gleb Drăgan ar fi meritat și o copertă atașată, altfel poate fi neatragătoare și, având o identitate nu foarte clar conturată, rămâne doar titlul care să dea o idee asupra conținutului.
Am căutat câteva ore prin sursele aprobate de librarii administratori pentru a ajuta la adăugarea unei coperte în locul chenarului fără imagine, dar cum sursele găsite au fost puține și neacceptate ei nu s-au abătut de la rigorile regulamentului.
Altă părere de rău pe care o am e că unele cărți mai vechi sunt uitate de edituri și nu au șansa de a mai fi citite, poate doar de puținii cititori mai curioși, care își mai bagă nasul prin anticariate sau pe platforme unde se mai pot găsi în variante digitalizate.
Actualizare: Cartea a fost reeditată în 2023 de editura Bestseller din Republica Moldova.
Displaying 1 of 1 review