Baroane!

by Mircea Cărtărescu

"M-am straduit sa scriu articolele din Jurnalul national cuprinse in acest volum, pentru un public foarte larg, in asa fel incat parerile mele sa fie nu doar intelese, ci si, cumva, interiorizate de oamenii care le citesc. E usor sa fii lizibil, e mult mai greu sa fii credibil. Daca publicul acestui cotidian - ca si cel, mult mai divers, al acestei carti - simte ca, atunci cand am dreptate si atunci cand ma insel, scriu cu aceeasi buna-credinta, avand ca ghid doar bietul meu discernamant, inseamna ca nu-mi irosesc vremea degeaba cu niste randuri sortite sa traiasca o zi. Nu ma erijez, prin aceasta, nici in gazetar, nici in analist politic, nici in moralist. Ideologia (de orice fel) nu e partea mea tare. Veti gasi in paginile acestei carti simple pareri ale unui om care scrie, de un sfert de veac, tot felul de lucruri, avand clipa de clipa-n minte cuvintele lui Demetriu Ladima: 'Eu sunt un om care scrie. Daca nu scriu ce cred, la ce sa mai scriu?'" (Mircea Cartarescu)

214 pages, Paperback

First published January 1, 2005

About the author

Romanian poet, novelist, essayist and a professor at the University of Bucharest.

Born in Bucharest, he graduated from the University of Bucharest's Faculty of Letters, Department of Romanian Language And Literature, in 1980. Between 1980 and 1989 he worked as a Romanian language teacher, and then he worked at the Writers Union and as an editor at the Caiete Critice magazine. In 1991 he became a lecturer at the Chair of Romanian Literary History, part of the University of Bucharest Faculty of Letters. As of 2010, he is an associate professor. Between 1994-1995 he was a visiting lecturer at the University of Amsterdam.

Among his writings: "Nostalgia" (a full edition of the earlier published "Visul"), 1993, "Travesti" 1994, "Orbitor" 2001, "Enciclopedia zmeilor" ("The Encyclopedia of Dragons") 2002, "Pururi tânãr, înfãsurat în pixeli" ("Forever young, convolved in pixels") 2002, "De ce iubim femeile" bestseller ("Why do we love women") 2004.

Reviews

[teotoh]

the 🌟i often get political🌟 side of me is showing and i dont like it
the fact that i read this at the beach,,,,
Preferatele:
-La un pahar de vorba...
-Painea amara a exilului
-Sarea care nu mai sareaza
-Asta sa i-o spui lu' mutu...
-Etatizarea lui Eminescu
-Vanatoarea rusinii nationale
-Despre dreptul la viata privata
-Sentimentul romanesc al isteriei
-Iliuta
///Nu vreau sa spun prin asta ca opinia publica romaneasca e primitiva si intoleranta in sine. Ea e asa din lipsa de informare, din lipsa unei educatii adecvate, modern europene. Omul de pe strada nu stie mai nimic despre homosexualitate si, in general, despre sexualitatea umana. Reactiile sale, cam in toate domeniile, nu sunt individuale, bazate pe deliberare interioara. El reactioneaza de pe pozitia unui membru al unui grup majoritar si "legitim". Numai forma lui de nationalism, de sexualitate, de credinta religioasa etc. e legitima, pentru ca e impartasita de toata lumea din jur (in afara de cativa monstrii, fireste).

[Ietrio · Rating 4 out of 5]

Years ago I could not care less about what Cartarescu was rambling. And make no mistake, these are not articles, even if they were bought and sold as so. These are ramblings. And the guy can't have a structure even if it were to save his life.

What surprised me is his individualism. The guy can't write an article. The guy can't structure an argument. Grammar and orthography are the culmination of his skill. And that is good. Because most writers of Eastern Europe can't do any better, and their reputation is more about who knows who to write a positive review to your crap novel.

What surprised me is his need to locate freedom. And for that world, this is amazing.

Now, Cartarescu can't define freedom. He might not even know it, even if he stumbles upon freedom. In general, his concepts are fuzzy feelings without a hope for a definition.

And probably one can't hope for better. This is the result of a century of State mandated schooling. A system based on the lie of the enlightened peasant who smells of dirty sheep, and cow dung, but whom the Holy Spirit has filled with a gift of teaching whatever the imbeciles at the Ministry of Education have deemed worthy to scar the young minds. Behind the State propaganda, the teacher still smells of sheep, but is petty, and ignorant, limited to quoting the textbook. And most of them are bullies. The result is someone like Cartarescu if you are lucky to have his desire to find something better, to hunt for what freedom means.

Or, is it lucky? I mean, a mean bastard like Pruteanu (mentioned in the articles) can get drunk and sleep in his own piss every Sunday night and not have the anxieties of a Cartarescu. Is it a blessing, or a curse? I don't know. I guess it is up to each individual to decide.

So the book is worth the minimal score. But in the context of that World, it's a clear 4 out of 5. Not 5. Because he still is judgemental. He still does some virtue signaling here and there. He still wants freedom for himself and his buddies, but at times he is ready to take away somebody else's freedom, simply ”because”. Maybe it's the inability to define a concept. Maybe it's something else than the desire to be a minor dictator if he could.

Also, with this volume I finally got it: yes, it's an excellent idea to gather published articles and sell them as books. On the selling aspect, as long as people are buying, than there is proof the public wanted that volume. On the collection of newspaper articles, I used to be biased against. I mean, for f's sake, you already sold these ramblings once! I don't think like that anymore. It's not what is in this volume. Rather the articles have triggered the observation that I won't bother to seek for published articles, even if I like the author. Also, there is a chance to have the articles curated, and organized. It is not the case of this volume, but one can make it easier for the reader. Finally, there are people with no life who keep reading periodicals. And that is fine for them. All people, including the people consuming periodicals, won't possibly have the time and money to hunt down every publication in a given geographical region. Yet, if someone would curate the works on an individual, or the works around a given subject, now anybody could enjoy the thinking of other humans.

In this precise context, this is a good book.

[Andrei · Rating 3 out of 5]

2.5⭐

[Fală Victor · Rating 4 out of 5]

O carte care merită citită.
Chiar dacă mi-a luat ceva timp pentru a o duce la capăt, mi-a plăcut foarte mult, și asta luând în considerare faptul că sunt Basarabean și sunt prea tânăr ca să știu despre evenimentele descrise în carte de pe teritoriul României . Dar a fost atât mai interesant să aflu că în țara cu care ne leagă atâtea, s-au petrecut astfel de răzvrătiri și jocuri politice ale mafiei politice din acea perioadă.
Subiecte care nu mi-au fost pe interes până acum, în descrierea lui Cărtărescu m-au purtat nebun cu pofta de a mă informa mai bine .
Frumoasă carte.
Recomand.

[Stela · Rating 3 out of 5]

A fost un interesant exerciţiu de rememorare nostalgică lectura acestei cărţi, care adună cîteva dintre editorialele publicate de Cărtărescu între 2004 şi 2005 în Jurnalul naţional. Zic nostalgică, pentru că se suprapune mai mult sau mai puţin peste ultimul meu an petrecut în România, an agitat nu numai din cauză de controale medicale, vize, vînzare de casă, sortat lucruri (ce iau, ce las, ce vînd, ce arunc – he, he, o întreagă poveste), ci şi din cauza alegerilor (eram pe picior de plecare dar nu mă puteam convinge să nu-mi pese, şi comentam cu indignare – cum o fac şi azi, spre nedumerirea prietenilor mei – rezultatele primului tur al prezidenţialelor, care păreau să sugereze că Năstase va cîştiga în turul doi).

Tocmai pentru că am încercat să leg lectura cît mai precis de amintirile mele, m-am uitat la sfîrşitul fiecărui articol ca să văd cînd a fost scris. Uneori am reuşit sa-mi fixez reperele temporale, alteori nu – pe de o parte pentru că memoria mea nu-i una excepţională (asta ca să mă exprim eufemistic!), iar pe de altă parte pentru că (şi asta-i soarta jurnalismului, din păcate, oricît de briliant ar fi el) evenimente care atunci păreau importante şi-au pierdut relevanţa în timp.

Rămîn totuşi (că de, jurnalistul e Cărtărescu, nu C.T. Popescu ☺) destule consideraţii care sar din efemer: cîte un memorabil cuvînt-valiză, ca „pragmatie” (sugerat, spune scriitorul, de un prieten), cîte o expresie sugestivă prin plasticitatea ei, ca „manelişti culturali”, cîte o comparaţie inspirată, ca „Iliescu şi Năstase, noii Paşadia şi Pirgu ai unei Curţi noi”, sau cîte o caracterizare fulgurantă: „Politica noastră se face cu chipuri, nu cu idei. Trage-ţi o cravată, o faţă hotărîtă şi (dacă-ţi permite zestrea genetică) o pereche de ochi albaştri, şi vei urca în topul preferinţelor cu viteza unei nave cosmice.”

De asemenea, cîteva articole rezistă timpului în integralitatea lor (vreau să spun că ar merita citite chiar dacă nu aveţi răbdare să citiţi tot volumul):

• „Etatizarea lui Eminescu” – în care se deplînge obiceiul nostru de a ne îngropa valorile în clişee grosolane, proferate zgomotos an de an cu ocazia unor sărbătoriri pompos nesemnificative şi uitate apoi complet pînă la următoarea aniversare:

Eminescu a fost sacrificat ca poet şi batjocorit ca om de cei care, timp de patruzeci de ani, l-au transformat, cu un cinism nemaivăzut (pe el, omul durerii, omul unei dragoste nefericite, omul care căuta doar în sinea lui adevărul personal, omul unei îngrozitoare agonii fizice şi morale care l-a dus spre mormînt la jumătatea vieţii), într-un Ceauşescu al poeziei româneşti.

• „Cum votează bătrînii” – un emoţionant apel la înţelegere fată de o generaţie căreia tinerii îi reprosează o mare parte din relele actuale, uitînd că infirmitatea ei morală îşi are explicaţia mai ales în teroarea pe care a locuit-o neîncetat de la război încoace:

Victime ale trecutului, ei au devenit şi victime (cele mai evidente prin sărăcia lor extremă) ale prezentului nostru în tranziţie. Votul lor este o povară istorică a propriului nostru trecut (exploatată cu abilitate de forţe politice retrograde). Chiar dacă are consecinţe catastrofale pentru noi toţi, el nu le poate fi reproşat, cum nu poţi reproşa că nu vede unui om rămas orb de pe urma unui tragic accident.

• „O vină istorică” – ultimul articol al volumului, este o tăioasă chemare la ordine a celor care continuă să nege antisemitismul românesc (tocmai am terminat Jurnalul lui Mihail Sebastian aşa că ştiu bine despre ce vorbeşte) în ciuda dovezilor copleşitoare, şi un îndemn la asumarea cu demnitate a acestei vini istorice:

Fraza faimoasă a Hannei Arendt, din cartea despre procesul lui Eichmann, „românii au fost cel mai antisemit popor din Europa”, afirmaţia ei că pînă şi naziştii germani erau indignaţi de sălbăticia măsurilor luate de români împotriva evreilor, încep să nu ni se mai pară atît de nedrepte. Încetul cu încetul, ni se arată fapte pe care e groaznic să le priveşti în faţă: sutele de victime ale pogromului de la Iasi, alte sute de victime ale rebeliunii legionare (cu evrei agăţaţi în cîrligele măcelariilor), mii sau zeci de mii de victime asfixiate în vagoane de transport. Întîrzierea cu decenii a acordării cetăţeniei evreilor, legi antievreieşti mai dure ca oriunde, o multime de organizaţii antisemite, de guverne antisemite, de personalităţi antisemite. O anticipare cu cîteva decenii a „soluţiei finale”, în scrierile unui doctrinar. Un poet naţional antisemit. Un guru universitar antisemit. Discipolii săi, deveniţi mai tîrziu personalităţi mondiale – făcîndu-şi din antisemitism o profesiune de credinţă.

• Si uite-aşa se profilează familiarul portret al românului, deloc diferit de cel schiţat de un Lucian Boia sau de o Alina Mungiu-Pippidi, acel românaş nu chiar abject dar nici sublim, nu chiar ridicol, dar nici demn, care o să se indigneze ori de cîte ori o să i se pară că abisul se holbează la el. Nu atît din nelinişte metafizică, fiţi fără grijă, cît din suspiciunea că o să descopere abisul cu ce se ocupă el în privat.