Zahei Orbul

by Vasile Voiculescu

Naratiunea simbolica a trecerii omului prin lume a cailor de dobandire a mantuirii, a responsabilitatii fiecaruia in alegerea drumului, Zahei orbul este una din scrierile fundamentale ale literaturii romane.

Genres: Romanian Literature, Fiction, School, Romania, Literature

256 pages, Hardcover

First published January 1, 1966

About the author

Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, judeţul Buzău, ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Şcoala a început-o în satul Pleşcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” şi apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti. Preocupat de materialism, pozitivism şi evoluţionism, îi citeşte pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin şi Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet şi W. James, fiind atras de psihopatologie şi psihofizică.

Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1902 - 1903) şi le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obţinut în 1910.

S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii şi scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la ţară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuţă. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din acelaşi an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din ţara zimbrului şi alte poezii (1918).

A a decedat în anul 1963, dupa o grea suferinta provocata de anii grei de temnita la care l-a supus regimul comunist...
La Pârscov există „Casa Memorială Vasile Voiculescu”.

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 5 out of 5]

Tot ce știam despre Vasile Voiculescu era că este un biet poet puternic complexat de spiritul creștin. Dramaturg pe alocuri. Atât, spre rușinea mea. O prea puțin însemnată poezie studiată prin liceu, al cărei titlu nici nu-l mai rețin.
Aveam nevoie să citesc ceva nu prea întins ca dimensiuni, iar în bibliotecă mi-au căzut ochii pe romanul de față. Un titlu nu prea atractiv, ar putea spune unii, în vreme ce alții, având în față numai titlul, și-ar putea imagina o vastă poveste despre orbire.
O coperta încețoșată, caracteristică pentru subiect. La fel și literele de pe coperta, blurate. Ediția din 1986, de la Editura Dacia.
Romanul este o experiență unică, închegat sub monoclul unei metafore la fel de originale. Este destinul mioritic în cea mai brută formă a sa, dacă ni se permit generalizări mitice. Este omul prim, ghidat la început doar de instinct, însă ulterior orbește, iar această orbire este metafora unei continue și nestăvilite căutări a luminii.
Spiritul creștin erupe cu fiecare filă. Dar creștinismul nu mai este privit în varianta omului brut, întrucât faptul că Zahei caută fără preget biserici, vraci și preoți să-i "vindece" orbirea nu are nicio însemnătate, ci în varianta intelectualului rezervat, care supune analizei religiozitatea omului brut.
Întrucât -nu e așa?- există două puncte antitetice ale creștinismului, ca, de altfel, și ale ateismului. Distingem, pe de o parte, între "pupătorii de moaște" pe care, în prea marea noastră ipocrizie, ne place să-i catalogăm drept cretini și creștinismul elitelor (Steinhardt, Hossu etc.). La fel, marii atei contemporani se divid între critici vehemenți, parcă turbați, ai oricăror manifestări religioase și sceptici rezervați, cu variațiunile ce se găsesc pe această axă.
Acesta este sentimentul care m-a însoțit pe tot parcursul citirii cărții. M-am simțit ca un element distant care privește totul cu ochiul unui taciturn. Lectura nu mi-a permis nici măcar să îmi fac obișnuitele observații critice, să stau să analizez, întrucât simțământul grăia de la sine. Dacă aș fi făcut altfel, aș fi simțit că aș fi comis o gafă, că aș fi mânjit cu ideile mele (poate idei de bulă) o filosofie pe care nu oricui ii e dat să o pătrundă. Trebuie să ai răbdare. Infinită răbdare. Întrucât "căutarea luminii", elementul central în roman, denotă o călătorie căreia nimic nu ii poate pune capăt fără să știrbească din autenticitatea sentimentului. Așa, întrucât nu este vorba despre un homo religiosus, dacă privim din perspectiva personajului, ci doar dacă aruncăm în joc și ideologia autorului. :)

M-a marcat profund descrierea ocnei. Și mult mai profund istoria după care Zahei a ajuns într-un astfel de mediu. Nici la Soljenițîn sau la Dostoievski ocna nu a fost descrisă într-atât de brutal, cu atâta acuratețe. Nici unul dintre ei nu ne-a mărturisit cum, acolo, ies la iveală instinctele primare, oricât de mult le-ar fi reprimat ocnașii, cândva liberi, în viața cotidiană. "Acolo unde nu mai există Dumnezeu, nu sunt nici păcate."

Este un "must read" pentru literatura română.
Recomandat spiritelor mai circumspecte.
Nerecomandat celor plini de certitudini, indiferent de care parte a baricadei se situează.
Până la următorul roman bun... to the happy few! :)

[Alexandru Gogoașă · Rating 4 out of 5]

Partea a 4-a, ultima parte, este cea care desăvârșește acest roman. Este greu de descris ce simți când citești acea povestire, acel capitol, un amalgam de durere, deznădejde, speranța, căință.
Acel misticism construit in jurul unor simboluri care își schimbă cumva valențele: șarpele apare înfățișat drept un simbol religios bun.
Recomand, daca nu chiar tot romanul, totuși ultima povestire (de altfel, autorul cu aceasta a început scrierea romanului publicat mult după moartea sa).

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

Literatura română este FANTASTICĂ!!!

[Diana Alexandra Dragoman · Rating 5 out of 5]

"Zahei orbul" este un roman deosebit, dinamic și plin de imagini bine conturate, în ciuda faptului că protagonistul nu vede. Pierzându-și vederea din pricina alcoolului, eroul parcurge o viață în care setea de răzbunare palpită până la stingere, când înțelege că nu o mai poate avea. Dumnezeu i-a șters de pe fața pământului pe cei care i-au greșit. Caută doar vederea, pe care o găsește parțial la un preot olog căruia îi servește de picioare. Salahor, cerșetor, ocnaș și cărăuș, Zahei cunoaște lumea prin simțurile care i-au rămas și își păstrează mereu un dram de demnitate. Cartea atrage prin simplitatea exprimării, prin firul narativ liniar, dar care este îmbogățit cu un vocabular prin care V. Voiculescu ne arată din nou forța propriei lui credințe, precum și căutările sale spirituale.
Recomand cu tot dragul!

[Andra Ilie · Rating 4 out of 5]

O carte ce intr-adevar merita citita. Cautarea luminii este axul central al naratiunii. Desi orbit fizic, Zahei invata sa isi deschida ochii mintii si astfel redescopera lumea din jur si pe sine insusi. Speranta si credinta ca isi va recapata vederea ii determina profunda schimbare ce va duce la realizarea si acceptarea existentei interioare. Invins fizic, Zahei poate fi numit un invigator in plan spiritual.

[Roberto · Rating 5 out of 5]

A classic Romanian masterpiece.

[Adriana · Rating 4 out of 5]

Merita citita. Suntem obisnuiti cu eroi puternici care lupta si biruie... Si aici am avut un erou puternic care a luptat si a fost biruit dar a pierdut lupta cu demnitate: si-a acceptat destinul, l-a acceptat pe Dzeu, la gasit pe Dzeu, si-a acceptat orbirea fizica dar si-a gasit "vazul" spiritual... Nu am primit ca renuntare la lupta faptul ca s-a pregatit sa-si intampine moartea in biserica din mijlocul padurii ci am primit-o ca un moment in care el, Zahei, a fost spiritual pregatit: ma las in voia ta Doamne caci numai tu acolo undeva imi vei putea da lumina inapoi...

Ce m-a surprins e ca am vazut eroul ca fiind "curat" spiritual chiar si atunci cand trecea prin faze mai putin "curate": cand bea, si uita parca unde anume voia sa ajunga si ce sa faca... Si totusi la un moment dat se trezea si pornea mai departe in cautarea "vazului". A fost asa un drum cu "popasuri" dar care a pornit din momentul in care a orbit si a mers in linie dreapta pina la biserica din padure. Si in drumul lui a "poposit" ba in ocna (unde curat a intrat si mult mai curat a iesit), ba la facut tuica...

Lupta trebuie dusa, calea trebuie urmata, destinul trebuie implinit frumos chiar daca nu vom fi biruitori in fata lumii... Ca pina la urma in fata lumii cu ce s-a ales Zahei: cu moartea in mijlocul padurii, cu vederile lipsa... Dar l-a gasit pe Dzeu, s-a gasit pe el acolo in biserica uitata din mijlocul padurii...

[Raluca Nicoară · Rating 4 out of 5]

,,- Vrei ceva? îl întrebă popa. Pâine? Apă?
- Nimic. Numai să-mi mai citești. De mult n-am mai văzut lumina în somn.
- Acum ai văzut-o?
- Am visat-o, făcu grav orbul.
- Ce-ai visat?
- Că văz... "

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

This was a very good novel, written to demonstrate how much someone can change. It is hard to be in the shoes of Zahei that blinds in his youth and is unable to comprehend how this happened to him. After living without any restriction, being an unusually strong man and working in harbor just enough to obtain the money needed for food and drink, it is no wonder he does not understand his new situation. Then it is easily fooled by all the people met after becoming blind. In the end the entire novel describes his struggle to regain sight or to make peace with himself.
The only major draw back of this edition is that the preface describes most of the book in quite detail. So it is not a good idea if you are reading this edition and do not like to read a preface that describes the entire book, simply skip it.

[Ştefan Bolea · Rating 3 out of 5]

"Blindness (is) the school of God" would be the key sentence of Voiculescu's only novel. The book has no clear structure, the story has seemingly no direction or purpose but the language is great (Soviany has inherited and perfected this rich and spicy vocabulary) and the grotesque scenes from prison (similar description of the criminals in Eugen Barbu) are splendid.

[Andrei Bădică · Rating 2 out of 5]

Limbajul a fost greu de înțeles...

„Săracii, oamenii de rând, sînt sortiți de la Dumnezeu să sufere mizeria. Nenorocirea lor nu mișcă pe nimeni. E un fel de drept și o datorie a lor să nu aibe ce mînca și să rabde.”

[Tighy · Rating 3 out of 5]

Zahei încearcă să depășească iluzia deșarta a individualității și a-și anihila astfel eul, înlocuindu-l cu un posibil Creator mai înfricoșător și mai îngrozitor decât însuși diavolul. Pentru că în mânia lui Dumnezeu zvâcnește și scapără întotdeauna iraționalul dându-i un caracter înspăimântător, El îl tratează pe Zahei cu violență nedescrisă, chinuindu-l fără milă până ce acesta se topește cu totul în nimicnicia sa. Atunci Domnul, Preaînaltul, îi dezvăluie lui Zahei tainele sale și își relevă întreaga lui măreție -întunericul și golul absolut. Zahei vrea să evadeze din acest adevăr și să pășească pe câmpiile elizee descoperind nepătrunsa măreție a luminii dumnezeiești, neștiind că El sălășluiește într-o lumină la care nu se poate ajunge. Creatorul îl va pedepsi teribil pe Zahei, aruncându-l într-o beznă adâncă în așa fel încât să simtă că este nimicit printr-o îngrozitoare moarte a spiritului, devorat fiind de o fiară sălbatică și mistuit în pântecele ei întunecos. Zahei ratează și va rămâne orb pentru totdeauna.

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

"Zahei orbul" de Vasile Voiculescu

Citit între 4 și 5 aprilie

Număr de pagini: 328.

Acesta a fost probabil unul din romanele uitate, dar care sunt de fapt aur pur. Acest roman al lui Voiculescu, un poet minunat de altfel, este un fenomen singular în literatura română. Simbolistica romanului este aproape de necrezut uneori, de la tăcerea simbolică a lui Zahei, aproape similară cu cea a Mântuitorului, coborârea în iadul de sare, orbirea fizică și spirituală, șarpele reabilitat, botezul în Dunăre, moartea pruncului prin blasfemia preotului, revenirile temporare ale vederii, filosofia indiană a orbului-olog. Totul atât de sublim creionat de Voiculescu într-un mod unic în literatura română. Să nu mai spun de o estetică grotească impresionantă în episodul ocnei. Un roman aproape impecabil, singura greșeală fiind calculul greșit între episodul final și cel anterior. Oricum, un roman capodoperă.

Nota: 10

[Ioana Barcan · Rating 5 out of 5]

Cel mai mult mi-a plăcut felul în care se înlănțuiau cuvintele, cum curgeau, aproape poetic. Foarte ușor de citit o carte scrisă așa.
Acțiunea în schimb e dramatică, amintește de filmele românești. Nu aș recomanda-o copiilor :).
Altceva ce nu am mai întâlnit la alti scriitori e cât de ușor se schimba cursul acțiunii, în 2-3 rânduri viața lui Zahei se întorcea cu 180 de grade. Acest imprevizibil îi dădeau farmec, era aproape jucăuș.
Și stilul, și firul epic mi-au plăcut tare mult.

[Ioana Margineanu · Rating 5 out of 5]

O parabolă despre orbirea trupească și sufletească; o îmbinare a pildei orbului din naștere și a pildei slăbănogului, parabole biblice. De citit!

[Ciprian Marin · Rating 5 out of 5]

O povestire excelenta despre cautarea luminii, despre un om care si-a pastrat firea in ciuda circumstantelor, despre lumea care mereu incearca sa ne orbeasca cu diferite tentatii.

[sanda moga · Rating 5 out of 5]

Pentru mine Zahei orbul a fost o surpriza enorma si o incantare pura a sufletului.

Romanul incepe cu Zahei betivul care isi pierde vederea din cauza otravei alcoolului. Pornit in cautarea unei biserici anume de peste Dunare, unde el crede ca si-ar putea gasi vindecarea, Zahei orbul ne arata drumul initiatic al pacatosului de pe cea mai de jos treapta catre iubirea credintei si gasirea linistii.
Foarte frumos construita si scrisa, cartea ne arata cu rabdare si frumusete dumnezeiasca, cum plecam de la Zahei omul, pacatosul, ii urmarim transformarea in Zahei omul frumos, barbatul dorit si apoi ii gasim inaltarea.
O carte profund religioasa si filozofica.

[marja · Rating 4 out of 5]

a wild ride

[Constantin Vasilescu · Rating 5 out of 5]

Citindu-l pe Zahei Orbul am avut senzația că Tolstoi, Dostoievski și Cehov s-au adunat laolaltă ca să-l zămislească. Firește, aceasă impresie nu chestionează paternitatea lui Voiculescu. De fapt, ea este un reper incontestabil, o expresie a picăturii de geniu în care el și-a înmuiat pana.
Zahei Orbul este o revelație și ca orice revelație autentică ea trebuie în primul rând trăită și mai puțin povestită. Este căutarea aparent fără cap și fără coadă a unui om simplu, lovit subit de orbire. În întuneric, frânturi de lumină încep să se strecoare în lăuntrul ignorat până atunci. Lipsit de singura expresie a lumii pe care o cunoștea, orbul caută cu încăpățânare s-o recapete.
Numai că Zahei un apucă poteca sfințeniei. În interior, el este unul dintre păcătoșii de rând, unul dintre noi. Excepțional este doar fizicul său care, în cele din urmă, îi aduce și necazul. Acest haiduc al bălților, contrabandist, scandalagiu și petrecăreț, își dorește vederea pentru a se răzbuna și pentru a-și relua viața de odinioară, nicidecum pentru a se pocăi. Numai că pentru asta crede că are musai nevoie de smerenie, de abstinență, de credință. Derventul lui este nădejdea noastră zilnică, convingerea lui că acolo un preot îl poate tămădui negreșit este credința noastră subțire că, oricât am greși, un dram de căință ne va salva. Este aproximarea noastră despre Cel de Sus. Și șansa, totodată.
Orbul are repere substanțiale puține, dar ferme. Numai că beznele nu se lasă alungate cu una, cu două. Ele stau în unghere, gata să se întindă peste tot, la primul tremur al luminii. Și în rătăcirile sale spre izbăvire acest Samson este păcălit, folosit și ispitit.
Popasurile acestei căutări disperate sunt dantești. Intrarea în ocnă este coborârea în iad. Printre criminali, hoți, bețivi și sodomiți, orbul strălucește prin hotărârea cu care, pentru un timp, respinge păcatul, pentru a impresiona apoi prin cădere. Ocna șochează în narațiunea lui Voiculescu printr-o descriere vie, îngrozitoare și, totuși, nu lipsită de speranță. Osândiții sunt ticăloșiți, dar nu definitiv pierduți. Iadul este în noi, dar noi suntem din rai.
În cele din urmă Zahei se dovedește piază rea pentru toți: Panteră piere în apele Buzăului, Boieru' și ai lui sunt îngropați de vii în iadul de sare, iar mamă-sa este prinsă în cămașă de forță și aruncată în ospiciu. Cumva beznele orbului sunt prea mult pentru luminile palide ale ocnei de zi cu zi.
"Zahei Orbul" este un roman zguduitor, scris cu un vocabular arhaic care face ca toate secvențele să fie tulburător de atemporale. Desi câteva repere cronologice se întrezăresc vag, ele sunt doar ca să ne amintească că nici un păcat, nici o amărăciune, nici o orbire nu sunt noi sub soare. Numai orbii sunt unici și irepetabili.
Nu există frază de umplutură, nu este propoziție fără rost. Frământările orbului și întâmplările de tot soiul sunt atât de vibrante, încât ai senzația că le asiști nebăgat în seamă. Ca la un priveghi.

https://constantinvasilescu.wordpress...

[Andrei Topală · Rating 5 out of 5]

"- Parc-ai fi învățat ingineria, se minuna acesta de planurile și măsurătorile întinse cu palma și pasul, de-a lungul prăpăstiilor. Ai ucenicit undeva?
- Hei, am făcut școală mare, grăi orbul.
Alexandru zgâi ochii.
- Ce școală, nene Zahei?
- Orbenia, mă, școala lui Dumnezeu.
Și migălea mai departe."

Narațiunea "Zahei Orbul" este numită de criticul Roxana Sorescu drept cea mai lipsită de speranță operă a literaturii române, plasându-l în antiteză pe protagonistul Zahei cu Vitoria Lipan, cea din urmă biruind în imanență, pe când Zahei eșuează în transcendență.

Pentru mine, Zahei și călătoria sa în căutarea Luminii, atât simbolică, cât și fizică, transmit puterea și ambiția sa de a-și schimba condiția, atât cea fizică, de nevăzător, cât și cea spirituală, de a transcende.

[laurentiu]

0

[teodosia · Rating 4 out of 5]

„Vremea pentru el nu mai curse, zile, luni, ani, ci se slei și-l împotmoli, mocirlă, locului. Căzuse iar la fund ca un înecat cu o piatră de gât.
Cincisprezece ani ori cincisprezece clipe, pentru un mort e totuna. Pe Zahei îl înghițise groapa ocnei și-l putrezise.”

iată o carte despre care merită să spui „mă cutremură și mă urmărește și-n somn” (așa cum spune Cărtărescu despre jurnalul lui Kafka).
apare deja un detaliu obsedant în primele cinci pagini: „Deși a susținut numeroase conferințe radiofonice, deși a vorbit aproape săptămânal la rubrica „Sfatul medicului”, nicio înregistrare cu vocea lui nu s-a mai păstrat. Toate plăcile au fost distruse la „reorganizarea” arhivei radioului, fiind (atenție!) sparte în curtea instituției, în anii 60.”.
dacă nu vă interesează neapărat încărcătura biblică a romanului (ori nu știți de acest lucru decât după ce citiți prefața), să-l citiți măcar pentru descrierea spațiului concentraționar. despre „sodomia ca semn al apocalipsei”, așa cum au perceput-o câțiva, nu-mi permit să vorbesc (deși e pentru prima dată când întâlnesc într-un text prezentarea relațiilor homosexuale în închisorile interbelice – ori atemporale, dacă nu vreți nici voi să țineți socoateală de ani).
e o vindecare gândul că au existat alți Zahei înaintea ta (și că negreșit vor mai exista și după ce-ți capeți tu vederile).
și pentru că „a fi observat e o nemurire în miniatură” (V. Pârvan), am visat pentru prima dată un detaliu dintr-o carte (de aici și ideea că mă urmărește în somn). statuile din biserica din ocnă erau cioplite în piatră și formau o coastă a dealului pe care îl copilărie îl străbăteam ca să găsesc cranii de animale. alături, ciobanii care aduceau turmele de la păscut seara, la vremea apusului, „mirosind a iarbă crudă” (al detaliu inocent din carte). apelez tot la Vasile Voiculescu pentru a descrie visul cât mai exact cu putință: „Nu mă-nspăimântă cerul, nici pământul;/ Pe unul calc, pe celălalt îl străpung;”. mi-a fost dat să văd acele statui așa cum trebuie să le fi văzut Zahei înainte de a le atinge: în lumina asfințitului, privindu-le din depărtare: cu iarba verde la poalele dealului, cu rozul cerului revărsându-se deasupra lor, ele întruchipând totuși ființe grosolan cioplite, care în vis își pierduseră însă vulgaritatea.

[Gabrielle Danoux · Rating 4 out of 5]

Écrit entre 1949 et 1957, “Zachée l'aveugle” est un roman d'inspiration religieuse, qui apparaît à certains plutôt comme une succession de nouvelles dont le seul point commun est le protagoniste. Sous couvert d'une trame narrative simple, l'intention de l'auteur est de nous plonger dans un monde de ténèbres qui appelle une nécessaire quête de la lumière. À l'instar de cette omniprésence de la religion dans la vie des Roumains d’aujourd’hui, internet compris, la guérison de Zachée ne saurait survenir dans un monde impur. Seul le Christ est Lumière. Ioan Petru Culianu, qui a publié plusieurs articles sur la symbolique biblique orthodoxe ou en lien avec d'autres religions, présente cette œuvre (je ne m'attarderai pas, faute de compétences suffisantes en la matière).
Il s'agit principalement d'un roman d'errance dans lequel le lecteur suit Zachée dans différents milieux des plus inhabituels, des plus défavorisés dirait-on aujourd'hui. Il le conduit dans des hôpitaux, dans les faubourgs pittoresques, des propriétés de boyards, au bagne, dans le fourmillement coloré des ports danubiens. L'aveugle compte bien retrouver la vue, ainsi que celui qui la lui a ôtée en l’empoisonnant. Entre autres épreuves d'une âpreté parfois insoutenable, Zachée est confronté à la sodomie au bagne. Le pope Țurcă officie au mariage des sodomites, avec l'accord des surveillants qui se montrent parfois plus indulgents avec le protagoniste dont la cécité semble les émouvoir. Il s'agit presque d'un événement public auquel même les filles du directeur de la prison veulent participer. Pour l'époque une des rares occurrences de ce thème, si ce n'est la seule.

[Eugenia Ologu Udriste · Rating 5 out of 5]

Această lectură a fost o surpriză deosebit de plăcută. Mai întâi, am fost captivată de parcursul autorului și interesele sale, apoi mi-am dorit să descopăr cum le-a așezat în creație.

Pornind de la episoade din Biblie, Vasile Voiculescu gândește destinul unui Zaheu complet diferit. Zahei Orbul este încă de la început un personaj care stârnește curiozitate și admirație, mai întâi prin felul în care orbește, apoi prin înfățișare și, în final, prin tot ceea ce oferă sau ce-ar putea oferi.

Pe cât de admirabile sunt calitățile lui (cinstea, demnitatea, hărnicia, altruismul), pe atât de tumultuoase sunt aventurile, trăirile lăuntrice, recăderile. Oamenii care îl însoțesc spre marea sa dorință sunt de toate soiurile, unii complet josnici, iar alții aproape sfinți. Locurile în care viețuiește în anumite etape din viața sa sunt, de asemenea, neașteptate și inteligent ilustrate de către autor, de la cadrul fizic până la personalități și tipologii de oameni.

În mod deosebit mi-a plăcut conturarea personalității protagonistului, cu trăirile și frământările interioare, urcușul duhovnicesc și schimbările lui în cele mai neașteptate contexte, dar mai ales momentele când, rămas fără cel mai important dintre simțuri, a trebuit să își rescrie întreaga lume prin celelalte.

Surprinzător de la început până la sfârșit, "Zahei Orbul" este un roman încărcat de simboluri care naște multe trăiri și îndeamnă la reflecție.

[User12_34 · Rating 1 out of 5]

Am început cartea așteptând o amănunțită analiză psihologica a personajelor si a relatiei acestora cu credinta, speranta si perseverenta. Cu toate acestea, am ajuns sa ii dau dreptate lui Manolescu care considera ca romanul merira o mai o tratare mai profund morala si mai putin senzațională.
Personajul lui Zahei este unul interesant, un supraom dpdv fizic, insa blocat mental intro stare pitorească primordiala. Parcursul acestuia ramane incomplet, initierea, pelerinajul său eșuează. il gasesc totusi schitat destul de fugitiv, probabil neintregit. Cele 4 parti ale romanului reprezinta 4 stari ale personajului, patru renasteri, patru cicluri prin care zahei nu reușește APARENT sa evolueze ci se întoarce la starea initiala.
Limbajul mi sa parut oarecum greoi, multe arhaisme si regionalisme, o alaturare ciudata lingvistica- intrun fel prea multe consoane. Cele ce mau uimit au fost imaginile grafice, saracia periferiei bucurestene, ponegrirea bisericii din ocna si salbaticia lacasului de cult parasit din cervoi. am putut simti la un nivel profund de intensitate mizeria, dezolarea, disperarea, zdruncinarea valorilor si credintelor, ilustrate in acele descrieri

[Lorena · Rating 5 out of 5]

“-Asta înseamnă ca de acum în șase săptămâni vine Paștile. Ostoiți-vă și voi măcar zilele astea cu păcatele. Păstrați-vă curați, să vă spovedesc.
-Iar începi cu palavrele tale? Aici unde nu mai este Dumnezeu, nu sunt nici păcate. Nu vezi? Le-am ispășit în bezne și obezi.”

Modul în care este descrisă închisoarea întrece cu mult romanele bazate pe această temă. Deși Zahei e orb, vede mai mult decât pot observa oamenii de lângă el. Am asociat lipsa vederii cu un fel de viziune religioasă, care se deșteaptă mereu în preajma locașurilor de cult, dar și a oamenilor care le slujesc. Lectura mi s-a părut a fi o paralelă bună cu viața, când mereu cel nevinovat are de tras “foloasele” societății care refuză să-l înțeleagă.

Pe lângă descrierile aproape filosofice, dar tradiționale până-n măduvă, sunt și câteva pasaje care chiar stârnesc un amuzament sincer; în special fizionomiile anumitor personaje:

“Negru, uscat ca un drac, dar vânos și încă verde, cu nas de cioroi, musteți încârligate melc și un smoc de țăcălie țepoasă, fălcile îi erau mereu în neastâmpăr, ca la iepuri.”

[Alexandru Cuibus · Rating 4 out of 5]

Scenele homosexualității din închisoare au fost puțin... progresive, pentru timpul la care a fost scrisă. Bănuiesc de fapt că e singurul motiv pentru care cartea a rămas ignorată de critică și de cititori - altfel, sunt convins că ar fi studiată la școală. E extrem de bine scrisă, nu te plictisești o clipă. Nu mă așteptam să găsesc așa ceva în literatura românească. Povestea te înfioară, deși mesajul rămâne puțin prea obscur - Dumnezeu nu e văzut ca un exponent al salvării, ci ca un judecător crunt și nefast, excesiv de vindicativ. De aceea, cartea arată de fapt istoria unui eșec.

[Brienuta · Rating 4 out of 5]

trauma pe pâine

[Cris · Rating 4 out of 5]

Regionalismele, arhaismele si imaginile vii au contribuit semnificativ la unicitatea acestei povestiri-basm, cum am numit-o eu, facand-o sa nu mai semene cu ceva ce am mai citit.

Inceputul mi s-a parut dintr-un basm pentru copii, cu uriasul Zahei si aventurile lui "aventuroase", dar cand am ajuns in ocna si m-am izbit de o "gluma proasta", cum am gandit toata situatia de acolo, mi-am dat seama cat de gresit catalogam aceasta carte. Gluma proasta a fost apoi inteleasa ca o pierdere a rationamentului si a demnitatii omului, exact ca in "Eseu despre orbire" si desi nu ma asteptam la astfel de "grosolanii" din partea lui Voiculescu (nu-l voi mai vedea niciodata ca inainte de a-l citi), ii apreciez complexitatea actiunilor si caracterul psihologic al formarii lui Zahei.

"Toata spaimantatoarea maretie de negre catedrale scobite unele in altele si unele peste altele cu nasprasnice vazduhuri oarbe, inchise in miezul muntelui, i-au ramas necunoscute."

Atat de stranie, dar atat de fascinanta lume a descris Voiculescu in doar 200 pagini!

[Carmen-Elena Anghel · Rating 5 out of 5]

“Și toate valurile Tale peste mine au trecut. Toți m-au părăsit și lumina ochilor, nici aceasta nu mai este cu mine… Scoală, Doamne…”
Mi-a plăcut foarte mult și am sperat până în ultimul moment într-o minune. Cu toții avem țeluri și parcă mereu așteptăm câte ceva, deși viața în sine e o minune și fiecare clipă are farmecul și rostul ei. Zahei orbul o să rămână unul dintre personajele mele preferate.