What do you think?
Rate this book
Notă informativă bătută la maşină
Cartea pe care-o cititi nu prezinta nico noutate privind Securitatea ori serviciile asemanatoare. Institutia este vazuta dinuntru, de cineva apartinad angajatilor ei tinand angajatilor ei civili, asadar, categoriei „nici cal, nici magar“.
Personajul principal nu e decat o simpla traducatoare, al carei acces la documente - pe care nimeni nimeni nu le va cunoaste, poate, vreodata - este dirijat. Nu se vadeste o adepta a regimului comunist, nu-si idealizeaza slujba, ci ramane cum singura se caracterizeaza, o marunta profitoare a situatiei. Si-atat. Profesia ii spulbera iluziile despre orice si despre oriunde. Eroina, prin propria existenta si prin viata-n general, ajunge la concluzia ca libertatea are numai o semnificatie idologica, nicdecum o valoare personala, omul fiind liber doar cand isi da duhul. Precum in orice regim si in cel comunist lumea iubeste si se-nmulteste, urmans caile imuabile decise de Fire. Sentimentul care domina personajul estedezamagirea, imuabila si ea pentru sufletul omenesc in orice regim. N-as putea spune ca am dat la iveala un compendiu de pesimism; cat despre unul de oprimism, nici vorba, ziua de azi fiind, cu marunte variatii, copia celei de ieri. Si a celor de totdeauna... De pretutindeni.
Personajul principal nu e decat o simpla traducatoare, al carei acces la documente - pe care nimeni nimeni nu le va cunoaste, poate, vreodata - este dirijat. Nu se vadeste o adepta a regimului comunist, nu-si idealizeaza slujba, ci ramane cum singura se caracterizeaza, o marunta profitoare a situatiei. Si-atat. Profesia ii spulbera iluziile despre orice si despre oriunde. Eroina, prin propria existenta si prin viata-n general, ajunge la concluzia ca libertatea are numai o semnificatie idologica, nicdecum o valoare personala, omul fiind liber doar cand isi da duhul. Precum in orice regim si in cel comunist lumea iubeste si se-nmulteste, urmans caile imuabile decise de Fire. Sentimentul care domina personajul estedezamagirea, imuabila si ea pentru sufletul omenesc in orice regim. N-as putea spune ca am dat la iveala un compendiu de pesimism; cat despre unul de oprimism, nici vorba, ziua de azi fiind, cu marunte variatii, copia celei de ieri. Si a celor de totdeauna... De pretutindeni.
397 pages, Paperback
First published January 1, 2011
5 people are currently reading
103 people want to read
About the author
Ileana Vulpescu
23 books170 followersIleana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoești, județul Dolj) este o prozatoare și romancieră română.
După o licență in litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu.
Cel mai cunoscut roman al ei este Arta conversației, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_V...
După o licență in litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975).
A fost soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu.
Cel mai cunoscut roman al ei este Arta conversației, care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.
Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ileana_V...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
October 20, 2024
Am dat 5 stele, pentru ca nu încetez să mă mir de cât de bine scrie Ileana Vulpescu! Nu mai am cuvinte!
September 3, 2018
-o “radiografie” excelenta a comunismului, dedicata celor nascuti dupa ‘89. A fost foarte interesant sa aflu si povestea unora aflati in barigada securitatii. Ileana Vulpescu creeaza o imagine detaliata a societatii si ca in fiecare roman al sau, povestile de dragoste si relatiile interumane te tin in priza pana la final. La fel ca in romanul “Preludiu”, este prezentata intreaga existenta a unui personaj feminin deosebit. Mi-ar fi placut totusi un final mai fericit pentru Sabina Gherasim.
June 23, 2021
Sătulul nu-i crede flămândului. Bogatul nu-i crede săracului. Sănătosul nu-i crede bolnavului. Tânărul nu-i crede bătrânului.
Nişte adevăruri elementare, iar constatările lor – exprimate prin truisme, cum sunt toate observaţiile asupra rădăcinilor vieţii – dacă nu faci pe sofisticatul şi nu te pretinzi filosof. Scuturi omul de ceea ce-a acumulat prin educaţie sau prin efort propriu şi la ce ajungi? Tot la scheletul despodobit de zorzoanele sociale, dintre care unele sunt necesare unei convieţuiri civilizate, ajunse reguli fără de care lumea ar fi un şi mai mare haos decât cel în care vieţuim. Despuiat de lustrul social, omul arată ca o femeie demachiată, cu obrazul boţit, abia trezită din somn.
Dacă nu eşti incinerat, spre-a evita cunoştinţa cu viermii, cu descompunerea, ajungi un morman de oase care şi astea se fac pulbere, până la urmă. Cu câtă uşurinţă rostim cuvântul «urmă» şi cât de rar îi înţelegem conţinutul cutremurător, îi vedem spectrul, spaimă pentru mai toţi, mântuire pentru unii, mântuire pe care-aceştia abia o aşteaptă. «Orice om bătrân normal îşi doreşte moartea». Cioran să fi spus asta? Aşa o fi, oare? Eu ce să zic la peste optzeci de ani ai mei? De câte ori nu mi-am dorit moartea… De scârba a ceea ce vedeam în jur? Demult mă educasem să mă uit la lume ca la comedie şi să nu-mi mai fac sânge rău în faţa a ceea ce nu puteam schimba.
N-am fost niciodată o revoluţionară, fiindcă n-am crezut şi nu cred în capacitatea revoluţiilor de-a schimba altceva decât şleahta profitorilor. Am trăit un război mondial, revoluţia zis comunistă, pe cea zis anticomunistă. În privinţa revoluţiilor… rezumatul e simplissim: «ce mi-e dracu', ce mi-e tac-su'». Mie, revoluţie, mi se pare acea întâmplare, uneori pornită spontan dar mai ales pregătită şi bine regisată, în urma căreia unii se cocoaţă-n cârca celor sortiţi să fie-n veci duşi cu zăhărelul.
De când am deschis ochii, n-am dat nici două parale pe societate. Silă mi-a produs de când mă ştiu dar dorinţa de-a muri – sincer – nu. Dorinţa asta mi-au produs-o cei doi soţi ai mei şi mai ales cei doi fii ai mei, fraţi numai după mamă, adică după mine. Cu nemulţumirea lor faţă de mine şi cu nepăsarea lor, şi bărbaţii şi copiii m-au făcut să-mi doresc moartea şi chiar când lucrurile decurgeau cât de cât normal şi nu mi-o mai doream neapărat, dacă totuşi m-ar fi luat, nu mi-ar fi părut rău. Oricât mi-aş perinda prin minte întâmplările prin care-am trecut – bune-rele – nu regret viaţa care se duce şi nici s-o iau de la-nceput ori să trăiesc alta sau în altă parte nu-mi doresc. «Si jeunesse savait, şi vieillesse pouvait».
Nişte adevăruri elementare, iar constatările lor – exprimate prin truisme, cum sunt toate observaţiile asupra rădăcinilor vieţii – dacă nu faci pe sofisticatul şi nu te pretinzi filosof. Scuturi omul de ceea ce-a acumulat prin educaţie sau prin efort propriu şi la ce ajungi? Tot la scheletul despodobit de zorzoanele sociale, dintre care unele sunt necesare unei convieţuiri civilizate, ajunse reguli fără de care lumea ar fi un şi mai mare haos decât cel în care vieţuim. Despuiat de lustrul social, omul arată ca o femeie demachiată, cu obrazul boţit, abia trezită din somn.
Dacă nu eşti incinerat, spre-a evita cunoştinţa cu viermii, cu descompunerea, ajungi un morman de oase care şi astea se fac pulbere, până la urmă. Cu câtă uşurinţă rostim cuvântul «urmă» şi cât de rar îi înţelegem conţinutul cutremurător, îi vedem spectrul, spaimă pentru mai toţi, mântuire pentru unii, mântuire pe care-aceştia abia o aşteaptă. «Orice om bătrân normal îşi doreşte moartea». Cioran să fi spus asta? Aşa o fi, oare? Eu ce să zic la peste optzeci de ani ai mei? De câte ori nu mi-am dorit moartea… De scârba a ceea ce vedeam în jur? Demult mă educasem să mă uit la lume ca la comedie şi să nu-mi mai fac sânge rău în faţa a ceea ce nu puteam schimba.
N-am fost niciodată o revoluţionară, fiindcă n-am crezut şi nu cred în capacitatea revoluţiilor de-a schimba altceva decât şleahta profitorilor. Am trăit un război mondial, revoluţia zis comunistă, pe cea zis anticomunistă. În privinţa revoluţiilor… rezumatul e simplissim: «ce mi-e dracu', ce mi-e tac-su'». Mie, revoluţie, mi se pare acea întâmplare, uneori pornită spontan dar mai ales pregătită şi bine regisată, în urma căreia unii se cocoaţă-n cârca celor sortiţi să fie-n veci duşi cu zăhărelul.
De când am deschis ochii, n-am dat nici două parale pe societate. Silă mi-a produs de când mă ştiu dar dorinţa de-a muri – sincer – nu. Dorinţa asta mi-au produs-o cei doi soţi ai mei şi mai ales cei doi fii ai mei, fraţi numai după mamă, adică după mine. Cu nemulţumirea lor faţă de mine şi cu nepăsarea lor, şi bărbaţii şi copiii m-au făcut să-mi doresc moartea şi chiar când lucrurile decurgeau cât de cât normal şi nu mi-o mai doream neapărat, dacă totuşi m-ar fi luat, nu mi-ar fi părut rău. Oricât mi-aş perinda prin minte întâmplările prin care-am trecut – bune-rele – nu regret viaţa care se duce şi nici s-o iau de la-nceput ori să trăiesc alta sau în altă parte nu-mi doresc. «Si jeunesse savait, şi vieillesse pouvait».
May 12, 2024
O apologie deloc mascată a fostei Securități. Păcat!
Displaying 1 - 4 of 4 reviews