Cântarea României

by Alecu Russo

În Cântarea României, dominantă este retorica romantică, grandilocvenţa poetică proprie scriitorilor generaţiei de la 1848. Cititorul este introdus nemijlocit în cadrul realităţilor zugrăvite, este determinat să participe cu toată sensibilitatea lui la desfăşurarea faptelor evocate, scriitorul adresându-se direct, prin întrebări tulburătoare, prin exclamaţii desprinse din adâncul inimii şi simţirii sale. Poemul are o dublă tonalitate, una elegiacă şi alta viguroasă, împletindu-se continuu, ca intr-o simfonie în care repetarea laitmotivului corespunde cu reluarea versetelor.

Genres: Romanian Literature

312 pages, Paperback

First published January 1, 1850

About the author

Alecu Russo (March 17, 1819 near Chişinău, Bessarabia, now in Moldova–5 February 1859, Iaşi), was a Moldavian Romanian writer, literary critic and publicist.

Russo is credited with having discovered one of the most elaborate forms of the Romanian national folk ballad Mioriţa. He was also a contributor to the Iaşi periodical "Zimbrul", in which he published one of his best-known works, Studie Moldovană ("Moldovan Studies"), in 1851-1852.

He also wrote Iaşii şi locuitorii lui în 1840 "Iaşi and its inhabitants in 1840" - a glimpse into Moldavian society during the Organic Statute administration, and two travel accounts (better described as folklore studies), Piatra Teiului and Stânca Corbului.

Russo is also notable for his Amintiri ("Recollections"), a memoir.

Reviews

[Cipi · Rating 2 out of 5]

n-aveam ce să fac, nu mi-a plăcut ce mi-a dat la curs de citit (ceva monografie, degeaba încerca să-mi sublinieze narativul), am zis să văd ce-i și cu cîntarea romîniei... ei, așa da! bine elogiată moldova. această seminție aleasă. de care nu se mai îngrijește nimeni, e lăsată ca o buruiană smulsă din pămînt. tărîm al atîtor dureri. trezește-te, trezește-te, moldova, nu-nțelegi tu că ești cea mai luminoasă, strălucitoare, bogată, frumoasă, culturală, binecuvîntată, mult rîvnită, (potențial) înfloritoare ș.a. ș.a. ș.a. de-aș fi știut, domnilor, și eu ce înseamnă să fii patriot, cum știau pașoptiștii ăștia...

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Publicul a citit în foiletonul Albinei din 17 ianuarie nişte luări- aminte ale domnului D. G.[1] Asupra pieselor date la Teatrul Naţional la prilejul benefisului dlui Necolau. Iscălitul se socoteşte în numărul acelora care gândesc cum că critica nu ar prinde loc în epoca de astăzi, căci, fără a vătăma vro iubire de sine, încă nu avem, nici putem avea o literatură până mai târziu. Tălmăciri, imitaţii, cercări, deşi vrednice de laudă, nu alcătuieşte o literatură, ş-ar fi păzit tăcere, dacă oareşcare socotinţe judecătoreşti ale dlui D. G. Nu l-ar sili odată pentru totdeauna a-şi da opinia sa asupra criticii de faţă, precum ş-asupra celor ce critică, spre învăţătură, pe viitorime.

Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri în dreptate de a găsi un lucru bun sau rău, care se mânie când râde publicul şi socot cu totul abătută de bunăvoinţă însuşirea ce-şi ia parterul de a bate în palme la o piesă, fără mai întâi să treacă acele piese la cenzura dumilorsale domnilor, cenzori mai dihai decât a postelniciei. Odată cu binele s-a născut şi răul, odată cu lumina s-a ivit întunericul, adică critica; de aceea, de când lumea, critica a fost şchioapă şi oarbă, când s-a iscălit D. G.