Note, însemnări (uneori, cinice, de cele mai multe ori pline de umor și inteligență), proiecte de studii și eseuri, redactate probabil între 1851 și 1862. În nici un caz, notații de jurnal intim. Titlul este inadecvat. Așadar, nimic intim în aceste propoziții. Nu vă așteptați la dezvăluiri...
Baudelaire scria pe foi disparate, cu cerneală, cu creionul (de mai multe culori: negru, roșu, albastru). Aceste însemnări (nu foarte multe) au rămas, după 1867, în grija mamei sale, Caroline, și au ajuns apoi pe mîna unui editor nepriceput (Auguste Poulet-Malassis), care n-a găsit / n-a văzut nici o ordine în manuscris și le-a distribuit arbitrar, fără să respecte vreun criteriu. A rămas în seama editorilor mai noi să caute o ordine.
Poetul nu putea lucra ordonat, nu-și respecta „programul” niciodată și trăia momente de vinovăție. Multe însemnări consemnează lipsa lui de perseverență (a se vedea mai jos) și folosul unui orar...
Transcriu ce mi s-a părut mai interesant:
„Cînd un om cade la pat, aproape toţi prietenii lui au dorinţa secretă să-l vadă murind; unii ca să constate că avea o sănătate mai şubredă decît a lor; alţii, în speranţa dezinteresată de a studia o agonie” (p.37).
„Puţină muncă, repetată de trei sute şaizeci şi cinci de ori, dă de trei sute şaizeci şi cinci de ori ceva bani, adică o sumă enormă. În acelaşi timp, gloria e gata. La fel, o mulţime de bucurii mărunte alcătuiesc fericirea” (p.50).
„Nu există decît trei fiinţe demne de respect: preotul, războinicul, poetul. A şti, a ucide şi a crea. Ceilalţi oameni sînt născuţi pentru biruri şi corvezi, făcuţi pentru grajd, adică pentru a exercita ceea ce se cheamă profesii” (p.77). Gîndul măreției absolute a poetului revine într-o notă ulterioară, care trimite restul umanității la ștreang...
«Toţi imbecilii din Burghezie, care rostesc fără încetare cuvintele: „imoral, imoralitate, moralitate în artă“ şi alte prostii îmi amintesc de Louise Villedieu, tîrfă de cinci franci, care, însoţindu-mă odată la Luvru, unde nu mai fusese în viaţa ei, a început să roşească, să-şi acopere faţa şi, trăgîndu-mă în fiecare clipă de mînecă, mă tot întreba dinaintea statuilor şi tablourilor nemuritoare cum de se pot expune în public asemenea indecenţe» (p.100).
„În fiecare zi, fă ceea ce îţi cer datoria şi prudenţa. Dacă ai lucra zi de zi, ai suporta viaţa mai uşor.
Lucrează ŞASE zile fără întrerupere” (p.104).
„N-am cunoscut încă plăcerea vreunui plan realizat” (p.107).