4,5 ✨ Educația e singura modalitate pentru a face lumină în mijlocul întunericului. Ea a fost mereu un colac de salvare, doar cu ajutorul sau poți cunoaște libertatea, și așa va rămâne, deși în zilele noastre alte valori sunt promovate.
Istoria, etapele și efectele unor regimuri politice aflate la putere, se repetă indiferent de poziționarea pe glob.
Roman politic despre viața unei familii de intelectuali, trăită pe tărâmuri albaneze, de-a lungul ultimului secol; acțiune care ar fi putut fi plasată la fel de bine în oricare alta dintre țările fostului bloc comunist.
Mi-a plăcut mult, nu știam mare lucru despre Albania, am învățat multe lucruri citind acest roman ficțional cu tentă auto-biografică, pe care îl recomand cu căldură.
Lea e concisă, circumspectă și extrem de complexă în gândire. Foarte bună scrierea sa, fără a fi lipsită de profunzime sau căldură.
Multe citate/ idei mi-au bucurat sufletul, las mai jos câteva pentru a putea reveni la ele:
“Să fii liber, a zis, înseamnă să fii conștient de propriile nevoi.”
“Libertatea nu e sacrificată doar când alții ne dictează ce să zicem, unde să mergem, cum să ne comportăm. O societate care pretinde că le dă oamenilor posibilitatea să-și înțeleagă potențialul, dar nu reușește să schimbe structurile care îi împiedică pe toți să prospere este tot una opresivă. Și totuși, în ciuda tuturor constrângerilor, nu ne pierdem niciodată libertatea interioară: libertatea de a face ce este corect.”
“Doar adevărul este liber și doar atunci libertatea devine reală.”
“În orice caz, a adăugat luându-și o mină serioasă, concentrarea pe aparențe, mai degrabă decât pe ceea ce contează cu adevărat, era o greșeală imperialistă tipică. Stalin era un gigant, iar faptele lui erau de departe mult mai relevante decât fizicul său.”
“Nu mă gândisem prea mult la libertate. Nici nu era nevoie. Aveam libertate din plin. Eram atât de liberă, încât adesea resimțeam libertatea ca pe o povară și, uneori, cum se întâmpla în ziua aceea, ca pe o amenințare.”
“Pe la sfârșitul anilor ’40, când 16 Iugoslavia s-a dezis de Stalin, noi am ales să ne separăm de ea. În anii ’60, când Hrușciov a făcut de rușine moștenirea lui Stalin și ne-a acuzat de „deviaționism naționalist de stânga“, am rupt legăturile diplomatice cu Uniunea Sovietică. La sfârșitul anilor ’70, am renunțat la alianța cu China atunci când aceasta a decis să se îmbogățească și să trădeze Revoluția Culturală. Nu conta. Eram înconjurați de dușmani puternici, dar știam că noi suntem de partea bună a istoriei.”
“Vorbeau adesea despre revoluția nicaraguană și despre Războiul din Insulele Falkland; se entuziasmau de începutul negocierilor pentru a pune capăt apartheidului din Africa de Sud.”
“Povestea vieții mele nu era povestea evenimentelor care se întâmplaseră într-o anumită perioadă de timp, ci povestea căutării întrebărilor potrivite, întrebări pe care nu mă gândisem să le pun.”
“Nu aveam acces la răspunsurile corecte pentru că nu știam să pun întrebările corecte. Dar cum ar fi putut fi altfel? Îmi iubeam familia. Aveam încredere în ei. Acceptam tot ce îmi serveau ca să-mi satisfac curiozitatea. În căutarea unor certitudini, mă bazam pe ei să mă ajute să mă prind cum merg lucrurile în lume. Nu mi-a trecut niciodată prin minte, înainte de acea zi din decembrie
1990, după întâlnirea cu Stalin în ploaie, că familia mea era sursa nu doar a tuturor certitudinilor, dar și a tuturor îndoielilor.”
“Credea că nu ne moștenim opiniile politice, ci suntem liberi să le alegem și că le alegem pe cele care ni se par corecte, nu pe cele mai convenabile sau care ne servesc cel mai bine interesele.”
“Când libertatea a venit în cele din urmă, a fost ca un preparat servit congelat încă. Am mestecat un
pic, am înghițit rapid și am rămas nemâncați. Unii se întrebau dacă nu cumva ni se dăduseră doar resturile. Alții atrăgeau atenția că sunt doar aperitivele reci.”
“Timp de jumătate de secol, toți am împărtășit aceeași structură a cooperării și opresiunii, îndeplinind roluri sociale care aveau acum să fie cu totul diferite, chiar dacă bărbații și femeile care le jucau rămâneau aceiași. Rude, vecini, colegi au luptat unul împotriva altuia și s-au susținut unii pe alții, au bănuit și au fost bănuiți în chip metodic în timp ce construiau legături pe care te puteai baza. Aceiași oameni care se spionaseră reciproc oferiseră și o ascunzătoare protectoare. Gardienii de închisoare fuseseră deținuți, victimele fuseseră făptași. Nu voi ști niciodată dacă clasele muncitorești care au defilat de 1 mai erau aceleași care au protestat la începutul lui decembrie. Nu o să știu niciodată cine aș fi fost dacă aș fi pus alte întrebări sau dacă întrebările mele ar fi primit alte răspunsuri sau nu ar fi primit niciun răspuns. Lucrurile au stat într-un fel și apoi au stat altfel. Fusesem cineva și apoi am devenit altcineva.”
“Vestul petrecuse decenii criticând Estul pentru granițele sale închise, finanțând campanii care militau pentru libertatea de mișcare, condamnând imoralitatea statelor care își făcuseră o misiune din restricționarea dreptului de a ieși. Exilații noștri erau priviți ca niște eroi. Acum erau tratați ca niște infractori. Poate că libertatea de mișcare nu contase niciodată cu adevărat. Era ușor să militezi pentru ea când altcineva făcea treaba murdară de întemnițare. Dar ce valoare avea dreptul de a ieși atunci când nu exista niciun drept de a intra?”
“Mama nu s-a luptat și nu și-a învins fricile. Ea nu a știut de la bun început ce e frica.”
“Bunica ne învățase pe toți să dăm tot ce putem chiar și atunci când avem lucruri mărunte de făcut, să încercăm mereu să ne asumăm consecințele, chiar dacă nu ne putem asuma cauzele. Nu putea să admită că nu reușește să-și îndeplinească rolul.”
“Dacă le uit numele, o să le uit și viețile (…) Nu vor mai fi oameni, vor deveni cifre. Aspirațiile, temerile lor nu vor mai conta. Ne vom aminti doar regulile, nu și pe cei cărora li se aplică. Ne vom gândi doar la ordine, nu și la scopul pe care îl servesc.”
“Într-o fostă țară comunistă, zicea ea, nu există stânga sau dreapta, doar 'nostalgici comuniști' și „liberali care nutresc speranțe“.”