What do you think?
Rate this book
Les voleurs de beauté
Paris, week-end du 15 août, au service psychiatrique de l'Hôtel-Dieu. Un homme au visage dissimulé par un masque antipollution est admis aux urgences. Mathilde, une interne de vingt-cinq ans, jolie mais qui n'aime guère son métier, est intriguée par le cas de Benjamin. Il va lui faire une étrange confession, alors que vient la nuit... Un soir d'hiver, Benjamin et sa fiancée Hélène sont bloqués par la neige dans une maison du Jura. Jérôme Steiner, l'hôte courtois, séducteur à la crinière blanche, Francesca, sa femme, une matrone vénéneuse, et Raymond, le valet, forment le comité d'accueil. Peu à peu, s'enhardissant, Benjamin inspecte le chalet, du grenier à la cave, et par mégarde découvre le secret des lieux : un boyau humide et souterrain, d'où monte soudain un cri de détresse. Une main le saisit au col. Steiner, fulminant de rage, lui explique alors sa théorie. Ce barbe-bleu et ses complices enferment dans cette cave des êtres coupables d'un seul crime : la beauté. Horrifié, hésitant entre l'incrédulité et la panique, Benjamin se voit proposer un pacte. Contre la liberté d'Hélène, il doit revenir à Paris et livrer trois jeunes femmes aux monstres du Jura. Le piège s'est définitivement refermé sur lui. Farce macabre ou réalité ? Le Fanoir, où la beauté se dessèche comme les feuilles entre les pages d'un herbier, existe-t-il vraiment ? Mathilde subira-t-elle à son tour la fascination de ce mouroir de la jeunesse, où le temps se venge de la beauté trop passagère ?
248 pages, Paperback
First published August 30, 1997
31 people are currently reading
842 people want to read
About the author
Pascal Bruckner
112 books462 followersPascal Bruckner est un romancier et essayiste français, d'origine suisse protestante, né à Paris le 15 décembre 1948. Après des études au Lycée Henri IV à Paris, à l'université de Paris I et de Paris VII, et à l'Ecole pratique des hautes études, Pascal Bruckner devient professeur invité à l'Université d'Etat de San Diego en Californie et à la New York University de 1986 à 1995. Maître de conférences à l'Institut d'études politiques de Paris de 1990 à 1994, il collabore également au Monde et au Nouvel Observateur. Romancier prolifique, on lui doit Lunes de fiel - adapté à l'écran par Roman Polanski - Les Voleurs de beauté - prix Renaudot en 1997 - et plus récemment L'Amour du prochain (2005).
Pascal Bruckner is a French writer, one of the "New Philosophers" who came to prominence in the 1970s and 1980s. Much of his work has been devoted to critiques of French society and culture. He is the author of many books including The Tyranny of Guilt, Perpetual Euphoria and The Paradox of Love. He writes regularly for Le Nouvel Observateur.
Pascal Bruckner is a French writer, one of the "New Philosophers" who came to prominence in the 1970s and 1980s. Much of his work has been devoted to critiques of French society and culture. He is the author of many books including The Tyranny of Guilt, Perpetual Euphoria and The Paradox of Love. He writes regularly for Le Nouvel Observateur.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 111 reviews
September 6, 2011
I read it in Romanian, and first thing I have to say, as a person who has learned some French, is that the translation has many mistakes.
Other than that, I definitely recommend the book, to anyone who wants to better understand what people mean when they talk about the very specific spirit of frenchmen.
The way all the characters are obsessed with growing old and ugly is a very well designed metaphor for how the modern society has devolved from trying to strengthen their spirit, to trying to constantly strengthen their body.
I think an amazing expression of how crippling the obsession of growing old is, consists within Benjamin's absolute fear of having sex and ejaculating. He loves Helene, because he identifies her with his pampering mother, but he actually says: "Everything is going well with us. If she'd stop hassling me with her libido, I would be very happy and all would be perfect."
He ends up by "inhaling" her youth, and in the process, also "inhaling" her own defects.
The story is quite spectacular, having twists and turns in the storyline that one would never expect. The horrifying is combined perfectly with the french lethargic behaviour, which outrages the reader even more. One does not know who to blame, who to pity, and who to empathise with. The characters are quite complex, even though at the beginning it wouldn't seem as such. The complexity of the human structures, makes it impossible to predict their actions (here you like a character, and three pages later you are sickened by him/her), therefore giving the storyline a richness that makes the reader completely ignore the fact that some things that happened were quite incredible.
A huge part of the beauty of this book lies with the fact that no matter how unrealistic some things seem, it is all so well explained and logic, that it almost become understandable.
Other than that, I definitely recommend the book, to anyone who wants to better understand what people mean when they talk about the very specific spirit of frenchmen.
The way all the characters are obsessed with growing old and ugly is a very well designed metaphor for how the modern society has devolved from trying to strengthen their spirit, to trying to constantly strengthen their body.
I think an amazing expression of how crippling the obsession of growing old is, consists within Benjamin's absolute fear of having sex and ejaculating. He loves Helene, because he identifies her with his pampering mother, but he actually says: "Everything is going well with us. If she'd stop hassling me with her libido, I would be very happy and all would be perfect."
He ends up by "inhaling" her youth, and in the process, also "inhaling" her own defects.
The story is quite spectacular, having twists and turns in the storyline that one would never expect. The horrifying is combined perfectly with the french lethargic behaviour, which outrages the reader even more. One does not know who to blame, who to pity, and who to empathise with. The characters are quite complex, even though at the beginning it wouldn't seem as such. The complexity of the human structures, makes it impossible to predict their actions (here you like a character, and three pages later you are sickened by him/her), therefore giving the storyline a richness that makes the reader completely ignore the fact that some things that happened were quite incredible.
A huge part of the beauty of this book lies with the fact that no matter how unrealistic some things seem, it is all so well explained and logic, that it almost become understandable.
November 2, 2024
Roughly speaking, I didn't like this book and I owe nothing to it. I felt it like a nuisance, generally speaking. Intellectually it was not a blessing either. I don't say it lightly. I find the story somewhat common, even a desolation on how the narrative flow bore its unsweetened fruits. It was neither sad nor sentimental, in fact as my feelings are yet crude, they are not even simple. This book is mingled with pain and pleasure, to the extent of being almost contradictory. I thought there was some dramatic surprise -- needless to say, the world of the characters is crooked and wicked -- and it was in fact the only reason I gave myself permission to take the read to last page. There are many weird elements in the situation that makes the chief plot. I could not let my eye rest lovingly upon it, in parts it felt vulgar and coarse. Those vulgar knockabouts, though clumsily expressed, held some weak social shade and mental disturbance. In short, I am neither polite nor humane, but I have no sympathy for those three human folks that raised a crusade against the beauty. I regret they were not that splendid and pure comradeship as in the Three Musketeers.
March 7, 2013
Nu am, din nefericire, prea multe lucruri de spus despre romanul asta, tocmai pentru ca cei de la Editura Trei au avut ideea destul de proasta sa divulge, pe coperta IV, cam tot ce se intampla in carte.
Cum am zis si in cazul altor titluri, ceea ce s-a scris in peste 200 de pagini, se putea scrie in 50.
Stilul narativ e simpatic, adica,...intr-un fel, cred ca e tipic frantuzesc. Cam la fel scrie si Amelie Nothomb, cu aceleasi cuvinte, si cred, cu aceeasi constructie a frazei.
Ideea e interesanta, da. Niste bolnavi psihic [pentru ca altfel nu-i pot numi] decid sa initieze o actiune de sechestrare in masa a femeilor frumoase, pentru a se razbuna pe lume, in acest fel, si pentru a le imbatrani in captivitate. Nu pot sa spun ca nu-i inteleg, pana la un anumit punct, nu in sensul privarii de libertate, bineinteles. Insa, daca e sa luam situatia asa cum se prezinta, persoanele frumoase, de ambele sexe, intotdeauna vor fi privilegiate si adulate, si, pana la urma, iubite intr-o maniera absoluta, comparativ cu cei obisnuiti. Drama societatii e ca majoritatea indivizilor intra in categoria oamenilor obisnuiti, a celor pe care-i vedem pe strada si pe care n-am dori sa-i avem in brate, pentru ca nu sunt capabili sa ne hipnotizeze. Cu siguranta, si noi suntem tot asa, ordinary, ca toata lumea. Ce mi se pare degradant la modul in care evolueaza gandirea umana e felul de a ridica in slavi atributele fizice ale unei fiinte, in loc sa i se aprecieze calitatea de a gandi, de a elabora idei, de a relationa cu cei din jur..in fine, o serie de valori care sunt clar superioare celor fizice. Azi esti frumos, maine s-ar putea sa fii urat in draci, si datorita viciilor, dar si datorita batranetii. Insa daca azi esti destept, maine s-ar putea sa ai Alzheimer, dar, la fel de bine s-ar putea sa ramai cu mintea intreaga si sa fii cel putin la fel de destept, daca nu chiar mai intelept.
SPOILER ALERT!!!
------------------------------------
Mathilde este medic psiholog la un spital oarecare, unde intalneste, intr-o seara, un bolnav care-si acopera fata cu un fel de sac, si care refuza vehement sa si-o dezvaluie, pana cand doctorita il va lasa sa-si spuna povestea. Benjamin Tholon se numeste acest individ, si-i relateaza Mathildei relatia pe care a intretinut-o cu o anume Helene, care intelesese ca romanele publicate de Benjamin erau, de fapt, un fel de plagiate. Barbatul ajunge sa fie, practic, claustrat intr-o relatie amoroasa pe care nu stie exact daca o doreste, si..dintr-una-n alta, cuplul ajunge in Elvetia, intr-un sejur. La intoarcerea in Franta, adica acasa, vremea se schimba brusc, masina li se impotmoleste, si se vad nevoiti sa innopteze in casa unui anume Jerome, un specimen ingrozitor de ciudat, cu un slujitor pe masura, si cu o nevasta si mai si. Aici, Benjamin afla secretul infricosator care se ascunde in pivnita vilei, si care consta, cum am zis si mai sus, in sechestrarea frumusetilor rapite, si furtul tineretii lor..
O sa aflati mai multe cand o sa cititi romanul.
Cartea asta nu mi-a trezit mai nici un sentiment, nici de admiratie, nici de neplacere. M-a cam deranjat faptul ca Mathilde e oaresice depresiva sau confuza, si, din aceasta cauza, o buna parte din roman se pierde cu angoasele sale, si cu intrebarile sale cu privire la vocatia pe care mai degraba n-o are, sau cu privire la relatia de asemenea, relativ inexistenta, pe care o intretine cu un tip sinistru [cu preferinte sexuale cel putin bizare, care o inseala in mod constant, si care e un porc notoriu].
Cam atat. Comme ci comme ca.
Cum am zis si in cazul altor titluri, ceea ce s-a scris in peste 200 de pagini, se putea scrie in 50.
Stilul narativ e simpatic, adica,...intr-un fel, cred ca e tipic frantuzesc. Cam la fel scrie si Amelie Nothomb, cu aceleasi cuvinte, si cred, cu aceeasi constructie a frazei.
Ideea e interesanta, da. Niste bolnavi psihic [pentru ca altfel nu-i pot numi] decid sa initieze o actiune de sechestrare in masa a femeilor frumoase, pentru a se razbuna pe lume, in acest fel, si pentru a le imbatrani in captivitate. Nu pot sa spun ca nu-i inteleg, pana la un anumit punct, nu in sensul privarii de libertate, bineinteles. Insa, daca e sa luam situatia asa cum se prezinta, persoanele frumoase, de ambele sexe, intotdeauna vor fi privilegiate si adulate, si, pana la urma, iubite intr-o maniera absoluta, comparativ cu cei obisnuiti. Drama societatii e ca majoritatea indivizilor intra in categoria oamenilor obisnuiti, a celor pe care-i vedem pe strada si pe care n-am dori sa-i avem in brate, pentru ca nu sunt capabili sa ne hipnotizeze. Cu siguranta, si noi suntem tot asa, ordinary, ca toata lumea. Ce mi se pare degradant la modul in care evolueaza gandirea umana e felul de a ridica in slavi atributele fizice ale unei fiinte, in loc sa i se aprecieze calitatea de a gandi, de a elabora idei, de a relationa cu cei din jur..in fine, o serie de valori care sunt clar superioare celor fizice. Azi esti frumos, maine s-ar putea sa fii urat in draci, si datorita viciilor, dar si datorita batranetii. Insa daca azi esti destept, maine s-ar putea sa ai Alzheimer, dar, la fel de bine s-ar putea sa ramai cu mintea intreaga si sa fii cel putin la fel de destept, daca nu chiar mai intelept.
SPOILER ALERT!!!
------------------------------------
Mathilde este medic psiholog la un spital oarecare, unde intalneste, intr-o seara, un bolnav care-si acopera fata cu un fel de sac, si care refuza vehement sa si-o dezvaluie, pana cand doctorita il va lasa sa-si spuna povestea. Benjamin Tholon se numeste acest individ, si-i relateaza Mathildei relatia pe care a intretinut-o cu o anume Helene, care intelesese ca romanele publicate de Benjamin erau, de fapt, un fel de plagiate. Barbatul ajunge sa fie, practic, claustrat intr-o relatie amoroasa pe care nu stie exact daca o doreste, si..dintr-una-n alta, cuplul ajunge in Elvetia, intr-un sejur. La intoarcerea in Franta, adica acasa, vremea se schimba brusc, masina li se impotmoleste, si se vad nevoiti sa innopteze in casa unui anume Jerome, un specimen ingrozitor de ciudat, cu un slujitor pe masura, si cu o nevasta si mai si. Aici, Benjamin afla secretul infricosator care se ascunde in pivnita vilei, si care consta, cum am zis si mai sus, in sechestrarea frumusetilor rapite, si furtul tineretii lor..
O sa aflati mai multe cand o sa cititi romanul.
Cartea asta nu mi-a trezit mai nici un sentiment, nici de admiratie, nici de neplacere. M-a cam deranjat faptul ca Mathilde e oaresice depresiva sau confuza, si, din aceasta cauza, o buna parte din roman se pierde cu angoasele sale, si cu intrebarile sale cu privire la vocatia pe care mai degraba n-o are, sau cu privire la relatia de asemenea, relativ inexistenta, pe care o intretine cu un tip sinistru [cu preferinte sexuale cel putin bizare, care o inseala in mod constant, si care e un porc notoriu].
Cam atat. Comme ci comme ca.
November 30, 2019
O lectură destul de incomodă, dar pe care cu greu o voi putea uita..
”Fericirea are o poveste care nu este povestea obișnuită; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atât de dense încât sunt șterse de însăși perfecțiunea lor, încrementite într-o estompare veșnică.”
”A se iubi înseamnă a aduce fără încetare dicționarul la zi în numele aceleiași libertăți de a fi împreună pentru a fi proști cu toată nevinovăția.” :)
”Ura, se spune adesea, este celălalt versant al iubirii. Și dacă ar fi valabil contrariul? Dacă afecțiunea n-ar fi decât o paranteză între două bătălii, un răgaz, timpul cât să-ți tragi sufletul?”
”Discreția este forma modernă a demnității.”
”Fericirea are o poveste care nu este povestea obișnuită; ea este confuzia memoriei cu uitarea: amintiri ale unor episoade atât de dense încât sunt șterse de însăși perfecțiunea lor, încrementite într-o estompare veșnică.”
”A se iubi înseamnă a aduce fără încetare dicționarul la zi în numele aceleiași libertăți de a fi împreună pentru a fi proști cu toată nevinovăția.” :)
”Ura, se spune adesea, este celălalt versant al iubirii. Și dacă ar fi valabil contrariul? Dacă afecțiunea n-ar fi decât o paranteză între două bătălii, un răgaz, timpul cât să-ți tragi sufletul?”
”Discreția este forma modernă a demnității.”
October 27, 2025
La recitire, pot spune ca m-a impresionat si mai mult: temele abordate sunt complexe, pe masura personajelor atat de bine conturate.
Obsesia legata de frumusete si tinerete vesnica este des intalnita in operele literare, dar aici avem o abordare difeita: frumusetea ca si defect, ce trebuie corectat. De asemenea, se aduce in discutie si tema furtului, atat in sens intelectual, in cazul lui Benjamin, cat si in sens spiritual/metaforic, in cazul celor doi Steiner.
O tema recurenta este reprezentata si de cea a exploatarii si a manipularii, comuna pentru dinamica relatiilor dintre Helene-Benjamin si Mathilde-Ferdinand - Bruckner este un fin observator si evocator al metehnele firii umane.
Obsesia legata de frumusete si tinerete vesnica este des intalnita in operele literare, dar aici avem o abordare difeita: frumusetea ca si defect, ce trebuie corectat. De asemenea, se aduce in discutie si tema furtului, atat in sens intelectual, in cazul lui Benjamin, cat si in sens spiritual/metaforic, in cazul celor doi Steiner.
O tema recurenta este reprezentata si de cea a exploatarii si a manipularii, comuna pentru dinamica relatiilor dintre Helene-Benjamin si Mathilde-Ferdinand - Bruckner este un fin observator si evocator al metehnele firii umane.
March 13, 2020
Μεγάλος μάστορας ο Μπρυκνερ, σε μια μάλλον παλιομοδιτικη προσέγγιση ενός θέματος που κανει τζιζ απο παντού. Παρ ολα αυτά, και ίσως αυτό να είναι και το μεγάλο του ταλέντο, ο τρόπος που το κάνει είναι αξιοθαύμαστος. Οι περιγραφές του ας πούμε, κι αυτό είναι το πιο δυνατό του όπλο, ειναι καταιγιστικες. Μπορεί να περιγράψει το πιο αδιαφορο γεγονός με τέτοιο τρόπο που σε αιχμαλωτίζει άσχετα αν μεσα στο κείμενό κρυβονται συγκαλυμμενες μαλακιουλες. Είναι ενας μάγος του λόγου, κι εχει και σύμμαχο,τουλάχιστον για την Ελλάδα, μία εξαιρετική μεταφράστρια, την Λοισκα Αβαγιανου, που τα περισσότερα έργα του τα έχει φρόντισει με εξαιρετικό ζήλο. Δυστυχώς όμως πολλά του παλιά έργα ξεπεράστηκαν, η θεματική τους δηλαδή κι ολη η ιδεολογία που κουβαλουσαν, αλλά ευτυχώς γράφει καινούργια, αναθεωρεί, και κοιτάζει τα πράγματα απο μια ματιά που στο βάθος έχει ελπίδα, τέλος, ειναι ο πιο αγαπημένος μου, και του συγχωρώ και τον συντηρητισμο του και για τις μικρές του, που ειναι πολύ μικρές, συγγραφικες αποτυχίες.
June 4, 2020
Știam la ce să mă aștept de la Bruckner și totuși, lectura asta a fost foarte incomodă. Mi-a amintit, ca stare, de Colecționarul lui Fowles.
Recenzia, aici.
Recenzia, aici.
October 31, 2021
3,5
Mi a placut foarte mult cum jongleaza Bruckner cu patologia psihiatrica in aceasta carte: psihopati,narcisisti, depresivi, maniaci, nevrotici. Iar ideea mi se pare foarte revelatoare: doi soti si sluga lor,un om suferind de nanism , oameni imbatraniti urat si marcati de lipsa de seductie aferenta chipului lor( comparata cu sexualitatea exacerbata a anilor tineretii) , decid sa rapeasca femei deosebit de frumoase pentru a le urati si a salva astfel societatea de pericolul chipului lor prea tentant. Benjamin si Helene, un cuplu foarte ciudat( ea o femeie foarte bogata si libertina sexual, el un scriitor plagiator, sarac si asexual) se ratacesc cu masina din cauza viscolului si ajung sa fie cazati in conacul celor trei hoti de frumusete. Helene devine prizoniera lor, iar Benjamin ajunge sa participe si el la rapirea urmatoarelor fete.Povestea lui Benjamin este relatata unei psihiatre, si ea o persoana foarte fragila mintal, poveste ce va ajunge sa o schimbe mai mult decat s ar fi putut astepta vreodata.
Toate aceste evenimente creeaza o atmosfera foarte lugubra, centrata pe faptul ca granita dintre realitate si nebunie e atat de fina...
Mi a placut foarte mult cum jongleaza Bruckner cu patologia psihiatrica in aceasta carte: psihopati,narcisisti, depresivi, maniaci, nevrotici. Iar ideea mi se pare foarte revelatoare: doi soti si sluga lor,un om suferind de nanism , oameni imbatraniti urat si marcati de lipsa de seductie aferenta chipului lor( comparata cu sexualitatea exacerbata a anilor tineretii) , decid sa rapeasca femei deosebit de frumoase pentru a le urati si a salva astfel societatea de pericolul chipului lor prea tentant. Benjamin si Helene, un cuplu foarte ciudat( ea o femeie foarte bogata si libertina sexual, el un scriitor plagiator, sarac si asexual) se ratacesc cu masina din cauza viscolului si ajung sa fie cazati in conacul celor trei hoti de frumusete. Helene devine prizoniera lor, iar Benjamin ajunge sa participe si el la rapirea urmatoarelor fete.Povestea lui Benjamin este relatata unei psihiatre, si ea o persoana foarte fragila mintal, poveste ce va ajunge sa o schimbe mai mult decat s ar fi putut astepta vreodata.
Toate aceste evenimente creeaza o atmosfera foarte lugubra, centrata pe faptul ca granita dintre realitate si nebunie e atat de fina...
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 20, 2014
Am cam uitat ce stări lasă în urma sa scrierile lui Bruckner. Anxietate? Dezolare? Resemnare? Toate luate împreună, plus teribila plăcere a lecturii.
Obsesia îmbătrânirii, frica rămolirii inevitabile, josnicia umană pentru a fura balsamul tinereții, frustrări prea multe și prea naturale - sunt câteva din temele abordate în acestă carte. Dezolant de bună carte, de altfel.
"Perversiunea mea personală este aceea de a fi patologic de normală. Până la urmă, în dragoste, cel mai rău dintre clişee nu este acela de a vrea să scapi de clişee?"
Obsesia îmbătrânirii, frica rămolirii inevitabile, josnicia umană pentru a fura balsamul tinereții, frustrări prea multe și prea naturale - sunt câteva din temele abordate în acestă carte. Dezolant de bună carte, de altfel.
"Perversiunea mea personală este aceea de a fi patologic de normală. Până la urmă, în dragoste, cel mai rău dintre clişee nu este acela de a vrea să scapi de clişee?"
January 28, 2025
Pacat, este scrisa bine, dar - desi am inteles mesajul - actiunea este complet neverosimila, faptele sfideaza parca inteligenta cititorului.
O incepusem cu avant, curioasa sa aflu dezlegarea misterului, dar tocmai acesta m-a dezamagit.
Nu m-a imbogatit cu nimic aceasta carte.
O incepusem cu avant, curioasa sa aflu dezlegarea misterului, dar tocmai acesta m-a dezamagit.
Nu m-a imbogatit cu nimic aceasta carte.
September 8, 2017
Rimbaud'un " bir akşam güzelliği dizlerimin üzerine oturttum, onu acı buldum, sövüp saydım ona" dizeleri ile açılan Güzellik Hırsızları, çağımızın büyük hastalığı olan genç,güzel, sağlıklı fetişizmine aynı zamanda felsefeci olan yazarın polisiye bir kurguya yaslanarak açtığı bir yarı cenge benziyor. Neden yarım, çünkü savaşı açanlar ve savaş tarzları pek matah ve desteklenir değil.
Kitap boyunca kurgu iki koldan ilerliyor. Hayatta hiçbir şey olamamış, bir şey olmaya en yakınlaştığı an başka edebi metinleri çalarak( al bir tane daha güzellik hırsızı) bir roman ortaya çıkartan Benjamin ve zoraki sevgilisi Helena eski çapkın, sapkın ve hedonist bir çift ve ucube cücelerinin eline rehin düşer. Hikayenin bu kısmını maskenin ardına gizlenmiş Benjamin'in psikolog ile diyaloğundan dinleriz. Diğer taraftan genç ve güzel psikoloğun aşk,iş ve toplumsal sıkıntıları bu hikayenin arasında akmaya devam eder.
Kitabın polisiye kurgusu kimi inandırıcılık sorunları içersede özellikle Benjamin'in iç sesi ve " efendileri" ile yaptıkları güzellik tartışmaları kitabı okunur kılıyor, merak unsuru ise kitabın sonuna kadar baki. Daha iyi olabilecek bir hikayeye sahip bu romanı, kozmetik, estetik ve reklam dünyasının güzellik algısı ile derdi olan okura tavsiye edersem elime yapışmaz sanırım diyor ve kitaptan tadımlık bir bölümle huzurlarınızdan ayrılıyorum.
" Bizim işimiz basit bir ilke üzerine temellenmiştir. Gözlerden uzak tutma. Tutsak ettiğimiz güzel kadınları çirkinleştiren şeyin ne olduğunu biliyor musunuz? Kimsenin onları görmüyor olması. Oysa güzellik ancak birileri ona hayran olduğu sürece vardır, tamamen gösterişten ibarettir. Bakışlarınızı güzellikten çekin, solar gider. Bizim burada yaptığımız da işte bu; her günleri bir halk oylamasıyla geçmek zorunda olan, delicesine kendini beğenmiş bu tanrısal yaratıkların hayat kaynağını kesiyor, onları, kendilerini besleyen tüm bu kaş göz işaretlerinden, iltifatlardan uzak tutuyoruz. Bu küstah heykeller doymak bilmez gözler yüzünden sıkıntı mı çekiyorlardı? Yukarıda, görüntü dünyasında insanlar onları gözleriyle yiyorlar mıydı? Biz onları büyük bir utanca mahkum ediyoruz: Görünmezlik.
Kitap boyunca kurgu iki koldan ilerliyor. Hayatta hiçbir şey olamamış, bir şey olmaya en yakınlaştığı an başka edebi metinleri çalarak( al bir tane daha güzellik hırsızı) bir roman ortaya çıkartan Benjamin ve zoraki sevgilisi Helena eski çapkın, sapkın ve hedonist bir çift ve ucube cücelerinin eline rehin düşer. Hikayenin bu kısmını maskenin ardına gizlenmiş Benjamin'in psikolog ile diyaloğundan dinleriz. Diğer taraftan genç ve güzel psikoloğun aşk,iş ve toplumsal sıkıntıları bu hikayenin arasında akmaya devam eder.
Kitabın polisiye kurgusu kimi inandırıcılık sorunları içersede özellikle Benjamin'in iç sesi ve " efendileri" ile yaptıkları güzellik tartışmaları kitabı okunur kılıyor, merak unsuru ise kitabın sonuna kadar baki. Daha iyi olabilecek bir hikayeye sahip bu romanı, kozmetik, estetik ve reklam dünyasının güzellik algısı ile derdi olan okura tavsiye edersem elime yapışmaz sanırım diyor ve kitaptan tadımlık bir bölümle huzurlarınızdan ayrılıyorum.
" Bizim işimiz basit bir ilke üzerine temellenmiştir. Gözlerden uzak tutma. Tutsak ettiğimiz güzel kadınları çirkinleştiren şeyin ne olduğunu biliyor musunuz? Kimsenin onları görmüyor olması. Oysa güzellik ancak birileri ona hayran olduğu sürece vardır, tamamen gösterişten ibarettir. Bakışlarınızı güzellikten çekin, solar gider. Bizim burada yaptığımız da işte bu; her günleri bir halk oylamasıyla geçmek zorunda olan, delicesine kendini beğenmiş bu tanrısal yaratıkların hayat kaynağını kesiyor, onları, kendilerini besleyen tüm bu kaş göz işaretlerinden, iltifatlardan uzak tutuyoruz. Bu küstah heykeller doymak bilmez gözler yüzünden sıkıntı mı çekiyorlardı? Yukarıda, görüntü dünyasında insanlar onları gözleriyle yiyorlar mıydı? Biz onları büyük bir utanca mahkum ediyoruz: Görünmezlik.
August 27, 2015
Čudna ali i zanimljiva priča. Dvoje mladih izgubi se u Alpama, jer im se auto pokvario, naiđu slučajno na ''planinarsku kuću'' u kojoj žive muž, žena i sluga. Prvu noć svi su ljubazni i nude gostoprimstvo. Druga noć počinje nešto čudno u zraku, muž i žena se svađaju, od sluge imaju neugodan osjećaj od samog početka...Gosti osjećaju da moraju što prije napustiti tu okolinu. Auto nikako da poprave, pitanje je da li su domaćini uopće i uputili poziv. Kad ovo dvoje pokušava pobjeći počinje ''lov''. Vrte se u krugu sniježne vijavice i ponovo se vrate odakle su i pobjegli. Ovaj obrat postaje još opasniji jer znatiželjni par otkriva u podrumu još jednu gadnu tajnu...
March 27, 2015
" Aștepți dezastrul cu o asemenea punctualitate, încât atunci când vine fericirea, nici măcar nu bagi de seamă. "
May 15, 2018
Benjamin Toullon arrives at the hospital with a mask on his face and he's not willing to take it off. A young resident psychiatrist, who's on duty, takes him as her patient. Soon, when he starts telling his story, she finds out how he met Helene, how he was her 'entretenu', and how shallow he was since they started a relationship. He didn't love Helene, but he loved her pampering him. During their winter ski holiday, their car breaks and the shelter they find, along with its inhabitants, is quite peculiar and uninviting. However, they are fed, accommodated, and promised to have their car fixed. The atmosphere changes when the couple feels that something is not right with the place and these people.
When Benjamin discovers a cave, he has no time to put things together because Mr. Steiner is there to tell him what the cave serves for. And that is to steal the beauty of young women, who don't deserve to be seen and relish in being admires and fallen in love with just because of their appearance.
This is the 4th novel by Bruckner and it's the 3rd time when his sick imagination and brilliant exaggerating manner astonishes me. I won't stop being curious of what else he's capable of conceiving.
When Benjamin discovers a cave, he has no time to put things together because Mr. Steiner is there to tell him what the cave serves for. And that is to steal the beauty of young women, who don't deserve to be seen and relish in being admires and fallen in love with just because of their appearance.
This is the 4th novel by Bruckner and it's the 3rd time when his sick imagination and brilliant exaggerating manner astonishes me. I won't stop being curious of what else he's capable of conceiving.
March 15, 2019
Dorian Grey meets Patrick Suskind’s Perfume.
I loved reading this book. It reminded me of why I love reading, which is a lot to say and is probably more of an emotional rather than rational reason to award it 5 stars.
It’s the best writing I’ve seen in a long time, I had missed Bruckner’s calibre and breed of writer...
I loved reading this book. It reminded me of why I love reading, which is a lot to say and is probably more of an emotional rather than rational reason to award it 5 stars.
It’s the best writing I’ve seen in a long time, I had missed Bruckner’s calibre and breed of writer...
September 6, 2022
bizarni međuljudski odnosi, bizarne situacije i pitanja fizičke ljepote, starosti, otuđenosti i površnosti upakirani u nadrealan tekst o otmici, zatočeništvu i manipulaciji. slojevito, napeto, brzočitajuće i, usprkos težini, zabavno.
July 20, 2025
Încă o carte care se vrea a fi crezută capodopera dar a ieșit o … carte scremuta.
Ideea ca frumusețea e o vină, ca unii nu își pot accepta bătrânețea și schimbarea corpului e interesantă, dar Bruckner a tras atât de mult de ea încât a devenit bleah
Personajele sunt reci, artificiale, ca niște idei umblătoare.
Am intuit ideea cărții după două capitole. Nu ca aș fi eu mare Nostradamus dar am ceva cărți în spate (citite nu doar adunate 🤣🤣) și m-am prins repede la “intensitatea evenimentelor ce vor urma “
Am continuat nu din curiozitate, ci pentru că nu-mi place să abandonez lucrurile la jumătate.
“Frumusețea e un capital care se delapidează în fiecare zi.”
„Nimeni nu scapă nepedepsit pentru frumusețea lui.”
Concluzia mea :
🐍Lui Bruckner îi stă mai bine ca filozof (după „Sufăr deci exist”) decât ca romancier horror sau ce-o mai fi vrut să iasă din borșul lui estetic.
🐍La final pare că s-a răzgândit dacă vrea să fie romancier sau eseist și a lăsat totul baltă, într-un nor parfumat de ambiguitate.
Ideea ca frumusețea e o vină, ca unii nu își pot accepta bătrânețea și schimbarea corpului e interesantă, dar Bruckner a tras atât de mult de ea încât a devenit bleah
Personajele sunt reci, artificiale, ca niște idei umblătoare.
Am intuit ideea cărții după două capitole. Nu ca aș fi eu mare Nostradamus dar am ceva cărți în spate (citite nu doar adunate 🤣🤣) și m-am prins repede la “intensitatea evenimentelor ce vor urma “
Am continuat nu din curiozitate, ci pentru că nu-mi place să abandonez lucrurile la jumătate.
“Frumusețea e un capital care se delapidează în fiecare zi.”
„Nimeni nu scapă nepedepsit pentru frumusețea lui.”
Concluzia mea :
🐍Lui Bruckner îi stă mai bine ca filozof (după „Sufăr deci exist”) decât ca romancier horror sau ce-o mai fi vrut să iasă din borșul lui estetic.
🐍La final pare că s-a răzgândit dacă vrea să fie romancier sau eseist și a lăsat totul baltă, într-un nor parfumat de ambiguitate.
February 28, 2023
Découvre mon avis sur ma chaîne booktube Daily Debby
Un thriller avec des accents de conte que j'ai lu d'une seule traite.
Tout commence avec un couple mal assorti puis chaque page a réussi à me faire douter.
Autant le grand méchant loup est identifiable autant ses louveteaux le sont moins.
Je dis ça, car les personnages sont tous insupportables mais malheureusement pas très éloignés de la réalité. Ils accordent (trop) d'importance à leur physique et à l'image qu'ils renvoient à la société.
Chacun analysera la morale du roman comme il le souhaite, mais ce qui est certain c'est que la société décrite dans Les Voleurs de beauté n'est pas belle à voir.
Youtube | Site
November 28, 2012
Literatura de bulevard.
November 17, 2012
I read this book in a few hours! The Beauty Stealers (original name Les Voleurs de Beauté, published in 1996) by Pascal Bruckner is an original and rough book, which presents the game of power between women and men, and most of all, the game of power between beautiful and ugly. The idea is extremely new (at least to me), it is strange, pessimistic, violent and sometimes just scary and the writing style is definitely french.
The novel is structured on 2 main stories: Helene & Benjamin’s story and Mathilde & Ferdinand’s. In the first couple, Helene is the one who has all the control and in the second one – the dominant one is Ferdinand.
you can read more : http://malinkasstudio.wordpress.com/
The novel is structured on 2 main stories: Helene & Benjamin’s story and Mathilde & Ferdinand’s. In the first couple, Helene is the one who has all the control and in the second one – the dominant one is Ferdinand.
you can read more : http://malinkasstudio.wordpress.com/
May 15, 2018
Ii dau patru stele doar pentru ca nu are niciunul dintre sfarsiturile la care ma asteptam. O carte care a decurs usor, frumos scrisa. O sa-l mai caut pe Bruckner si in alte carti.
Nu citisem vreo descriere pana sa incep sa o citesc si cred ca asta a tinut suspansul sus, de am reusit sa o parcurg in 30 de ore cu tot cu somn si doua zile de munca.
Cel mai dezamagit sunt de Benjamin, pe care nu il mai consider barbat in vreun fel...
Nu citisem vreo descriere pana sa incep sa o citesc si cred ca asta a tinut suspansul sus, de am reusit sa o parcurg in 30 de ore cu tot cu somn si doua zile de munca.
Cel mai dezamagit sunt de Benjamin, pe care nu il mai consider barbat in vreun fel...
March 10, 2014
The novel gives voice to the frustrations and fears of any decent person who knows that it is socially unacceptable to assess the right to existence and happiness of any human being, based solely on aestetic criteria. However, I am fairly sure that anyone, at a certain point, was faced with the shameful perspective of being jealous of the clear skies ahead of beautiful people.
March 12, 2023
Pentru o persoană care nu citește thrillere, detective sau cărți misterioase, pot spune că această lectură mi-a plăcut, m-a ținut prinsă și curioasa.
August 13, 2024
A brilliant novel with many unexpected twists and turns!!! Sick and sickening at times, that's what characterizes Bruckner and makes it so interesting. He's really a master at presenting the many aspects and changes in his characters' psychosyntheses. The narrating trick of the Lunes being reused didn't bother me at all. The first half of the book with the relationship of Helene and Benjamin is a true masterpiece, the second half with the plot thickening in the chalet seems a little off and odd but it all comes together in the end with the young doctor.
November 2, 2024
Situated somewhere between dystopian fiction, psycho-drama, and murder mystery this novel is best described as "disturbing."
Several times it became so realistic that I wanted to stop reading it. There are definitely shades of Patrick Suskind involved here (think Perfume).
The composition is excellent, the language is belabored, and even though I speak and read French, I still had a struggle with some of the vocabulary. Bruckner's vocabulary jumps and meanders from elegant and sophisticated semantics to the street-level jargon with ease and that might prove a challenge for someone reading it in French instead of English...but that has nothing to do with the overall storyline. The language can be quite "flowery" at times.
The plot is well done. Again it reminds me a bit of another of his titles - Lune de Fiel (Bitter Moon). Brukner is a master at depcting the base carnal desires of humanity. He can also clearly depict the psychologically tortured and depraved spirit of individuals as though painting a canvas. He does this so well that we connect with the characters even when we do not wish to. Anyone who has read or seen Last Tango in Paris, will understand and clearly relate to this novel.
Reading Bruckner one has to wonder who could imagine such scenarios in the first place.
I was in two minds about this novel, although it is masterfully written, its plausibility is also disturbing on several levels.
One odd aspect to the book is that there are two protagonists and one is told using an italic script. This is balanced by a normal script for the other. This is a bit of an unusual and disconcerting technique that may prove difficult to get used to. The use of italics I personally found rather annoying style-wise.
All in all an interesting title. It will not appeal to everyone, but then again there is no pleasing everyone.
Several times it became so realistic that I wanted to stop reading it. There are definitely shades of Patrick Suskind involved here (think Perfume).
The composition is excellent, the language is belabored, and even though I speak and read French, I still had a struggle with some of the vocabulary. Bruckner's vocabulary jumps and meanders from elegant and sophisticated semantics to the street-level jargon with ease and that might prove a challenge for someone reading it in French instead of English...but that has nothing to do with the overall storyline. The language can be quite "flowery" at times.
The plot is well done. Again it reminds me a bit of another of his titles - Lune de Fiel (Bitter Moon). Brukner is a master at depcting the base carnal desires of humanity. He can also clearly depict the psychologically tortured and depraved spirit of individuals as though painting a canvas. He does this so well that we connect with the characters even when we do not wish to. Anyone who has read or seen Last Tango in Paris, will understand and clearly relate to this novel.
Reading Bruckner one has to wonder who could imagine such scenarios in the first place.
I was in two minds about this novel, although it is masterfully written, its plausibility is also disturbing on several levels.
One odd aspect to the book is that there are two protagonists and one is told using an italic script. This is balanced by a normal script for the other. This is a bit of an unusual and disconcerting technique that may prove difficult to get used to. The use of italics I personally found rather annoying style-wise.
All in all an interesting title. It will not appeal to everyone, but then again there is no pleasing everyone.
February 13, 2017
„Din moment ce totul este scris, la ce bun s-o iei de la capăt, să cauţi idei noi? E de ajuns să recopiezi, să amesteci, într-un cuvânt, să te serveşti. Procedam în felul următor: pe o idee, şparlită şi ea de la vreun scriitor anonim, îmi făceam cumpărăturile de la marii şi micii maeştri ai trecutului, ca să-mi construiesc propria operă. Mă duceam prin biblioteci şi îmi treceam într-un caiet provizia de scene, metafore. Clasam materialele pe teme: claruri de lună, certuri, asasinate, dimineţi de primăvară, zile de ploaie, îmbrăţişări de amor, etc. Vâram totul în memoria ordinatorului meu şi din acest portpuriu mă pregăteam să scot armonii noi. În general, din fiece autor nu luam, din prudenţă, mai mult de unu-doi termeni, o vocabulă şi atributul ei. Nu furam, ciupeam: efectuată la acest nivel microscopic, frauda nu putea fi detectată, era o găinărie fără importanţă. Scăpăm astfel depistării de către nişte eventuali anchetatori.
Pe deasupra, respectam un principiu absolut: să nu-i plagiezi decât pe morţi. Cei vii sunt atât de susceptibili! Idolatrizează cele mai mărunte răhăţişuri de muscă pe care le-au produs şi dispun de un fler infailibil să le repereze la alţii. Au naivitatea de a se crede proprietarii propriilor texte! Nu vroiam să mă trezesc cu legiuni de avocaţi pe urmele mele. În plus, evitam formulele cele mai cunoscute, care ar fi trezit suspiciunile nu ştiu cărui literat. Ciordelile trebuiau să rămână discrete. Tâlhar de drumul mare al literaturii, îmi încrustam proza cu mii de expresii venite de aiurea, pe care apoi le şlefuiam şi le armonizam printr-o muncă răbdurie. Intercalam printre ale mele frazele altora şi ajungeam chiar să produc anume întorsături născocite de mine, care, pe onoarea mea, nu erau mai proaste decât media.”
Pe deasupra, respectam un principiu absolut: să nu-i plagiezi decât pe morţi. Cei vii sunt atât de susceptibili! Idolatrizează cele mai mărunte răhăţişuri de muscă pe care le-au produs şi dispun de un fler infailibil să le repereze la alţii. Au naivitatea de a se crede proprietarii propriilor texte! Nu vroiam să mă trezesc cu legiuni de avocaţi pe urmele mele. În plus, evitam formulele cele mai cunoscute, care ar fi trezit suspiciunile nu ştiu cărui literat. Ciordelile trebuiau să rămână discrete. Tâlhar de drumul mare al literaturii, îmi încrustam proza cu mii de expresii venite de aiurea, pe care apoi le şlefuiam şi le armonizam printr-o muncă răbdurie. Intercalam printre ale mele frazele altora şi ajungeam chiar să produc anume întorsături născocite de mine, care, pe onoarea mea, nu erau mai proaste decât media.”
December 8, 2012
Χλιαρή κόπια του Lunes de Fiel. Το συνεχές και άσκοπο παραλήρημα των πρωταγωνιστών, που δεν καταλήγει πουθενά, καταφέρνει να κουράσει τον αναγνώστη. Σε 287 σελίδες αναπαράγεται ξανά και ξανά ιστορία 25 σελίδων (max). Τουλάχιστον η αφήγηση είναι εν μέρει αγωνιώδης. Βέβαια, that's a fact, αφού ο συγγραφέας εφαρμόζει το ίδιο κολπάκι (no spoilers here) που έπιασε τόπο στο Lunes de Fiel. Ίσως αν το διάβαζα Αύγουστο, παρέα με δυο μοχίτο, να είχα άλλη γνώμη.
July 15, 2012
Deștept franțuz.
July 18, 2018
Chiar mi-a plăcut peste așteptări, deși nu sunt un fan al acestui autor. Ideea originală, construcția cărții, narațiunea...tot!
September 13, 2024
Les voleurs de beauté est un roman baroque et troublant. Il revisite le mythe de Pygmalion.
Benjamin, 37 ans, ne s'est jamais senti aimé, complet, autorisé à exister. Écrivain plagiaire, sa seule façon de "devenir quelqu'un" est d'exhumer les classiques et de voler Stendhal, Hugo, Gide, Proust.... Mais Hélène, une jeune femme belle et riche, finit par comprendre son petit manège. Loin d'elle l'idée de le dénoncer, elle veut une relation amoureuse avec lui, une relation du moins étrange puisqu'elle désire le façonner à son image : éduquer son palet aux mets les plus fins, l'habiller comme un gentleman, lui apprendre les sujets des plus nobles pour les conversations mondaines, lui faire des masques, pédicures et manucures... Mais une réelle affection finit par naître entre les deux, malgré la prison dorée que subie Benjamin. Ils se fiancent.
Le récit de Benjamin commence lorsqu'il rencontre Mathilde, une interne en psychiatrie, intéressée par son cas : c'est le seul patient qui porte un masque de tissu. C'est elle qui sert de recueil de confessions à Benjamin.
Un soir d'hiver, les deux fiancées ( Benjamin et Hélène) sont pris dans une tempête de neige dans le Jura et trouvent refuge auprès d'une ferme. Ils sont accueillis par un vieux beau, sa femme vénéneuse, cheffe de trio, et leur domestique jocrisse, homme à tout faire.
Ces barbes-bleues modernes ne sont autres que des "artisans de la débeautisation", considérant la beauté comme un crime. C'est pourquoi ils décident de la voler, par souci d'équité, en torturant psychologiquement de belles jeunes femmes en les enfermant sans lumière avec pour seule compagnie une horloge réglée pour que les heures filent à toute vitesse : "la beauté est un fragment d'éternité que le temps finit toujours par détruire. Nous accélérons le processus."
L'auteur, par un cruel syllogisme, fait réfléchir le lecteur sur la beauté. Sommes-nous responsables de notre visage ? La beauté est-elle un crime ? S'enlaidir est-il le seul moyen pour s'émanciper des diktats de la mode et de la société ?
Si le trio vole aux jeunes femmes leur beauté et leur jeunesse, il n'en reste pas moins qu'ils leur servent aussi ce dont elles rêvent : être aimées et respectées pour ce qu'elles sont à l'intérieur.
Benjamin, 37 ans, ne s'est jamais senti aimé, complet, autorisé à exister. Écrivain plagiaire, sa seule façon de "devenir quelqu'un" est d'exhumer les classiques et de voler Stendhal, Hugo, Gide, Proust.... Mais Hélène, une jeune femme belle et riche, finit par comprendre son petit manège. Loin d'elle l'idée de le dénoncer, elle veut une relation amoureuse avec lui, une relation du moins étrange puisqu'elle désire le façonner à son image : éduquer son palet aux mets les plus fins, l'habiller comme un gentleman, lui apprendre les sujets des plus nobles pour les conversations mondaines, lui faire des masques, pédicures et manucures... Mais une réelle affection finit par naître entre les deux, malgré la prison dorée que subie Benjamin. Ils se fiancent.
Le récit de Benjamin commence lorsqu'il rencontre Mathilde, une interne en psychiatrie, intéressée par son cas : c'est le seul patient qui porte un masque de tissu. C'est elle qui sert de recueil de confessions à Benjamin.
Un soir d'hiver, les deux fiancées ( Benjamin et Hélène) sont pris dans une tempête de neige dans le Jura et trouvent refuge auprès d'une ferme. Ils sont accueillis par un vieux beau, sa femme vénéneuse, cheffe de trio, et leur domestique jocrisse, homme à tout faire.
Ces barbes-bleues modernes ne sont autres que des "artisans de la débeautisation", considérant la beauté comme un crime. C'est pourquoi ils décident de la voler, par souci d'équité, en torturant psychologiquement de belles jeunes femmes en les enfermant sans lumière avec pour seule compagnie une horloge réglée pour que les heures filent à toute vitesse : "la beauté est un fragment d'éternité que le temps finit toujours par détruire. Nous accélérons le processus."
L'auteur, par un cruel syllogisme, fait réfléchir le lecteur sur la beauté. Sommes-nous responsables de notre visage ? La beauté est-elle un crime ? S'enlaidir est-il le seul moyen pour s'émanciper des diktats de la mode et de la société ?
Si le trio vole aux jeunes femmes leur beauté et leur jeunesse, il n'en reste pas moins qu'ils leur servent aussi ce dont elles rêvent : être aimées et respectées pour ce qu'elles sont à l'intérieur.
Displaying 1 - 30 of 111 reviews