Brocart de toamnă

by Teru Miyamoto, Angela Hondru (Translator)

Când soţul ei este descoperit zăcând într-o baltă de sânge, într-o cameră de hotel, alături de corpul neînsufleţit al unei tinere, lumea lui Aki se prăbuşeşte. Yasuaki supravieţuieşte, dar iubirea care îi lega pe cei doi soţi nu. Pe fiecare îl aşteaptă un calvar care durează zece ani: viaţa lui Yasuaki devine o nesfârşită coborâre, al cărei deznodământ ameninţă să fie fatal (căci tânărul ajunge să fie hărţuit de Yakuza), iar Aki încearcă să-şi uite trecutul printr-o căsătorie aranjată. Există oare karma? Plătesc cei doi pentru păcatele comise într-o viaţă anterioară, sau pentru că nu au încercat să-şi salveze iubirea? La capătul lungului drum pe care l-au parcurs după ce s-au despărţit, Aki şi Yasuaki îşi leapădă măştile şi caută răspunsul la întrebările pe care nu au îndrăznit să şi le pună până acum.

Genres: Japan, Japanese Literature, Fiction, Romance, Asian Literature, Contemporary, Asia

184 pages, Paperback

First published January 1, 1982

About the author

Teru Miyamoto (宮本 輝), born Masahito Miyamoto (宮本 正仁), is a Japanese author. He graduated from Otemon Gakuin University with a degree in literature in 1970.

1977 Dazai Osamu Prize for Mud River (Doro no Kawa)
1978 Akutagawa Prize for Firefly River (Hotarugawa)
1987 Yoshikawa Eiji Prize for Literature for Yu-Shun

Reviews

[Tessa Nadir · Rating 4 out of 5]

"Incremenise de atata frumusete si stralucire. Dar cata singuratate se deslusea in puzderia de stele! Si cata spaima purta cu sine acea intindere nemarginita!"
Cand citesc titlul cartii ma gandesc la acel material greoi si majestuos, in culori de auriu, ruginiu, portocaliu, tonuri calde de maro sau nuante reci de gri. Imi imaginez ca de acest vesmant, alcatuit din frunze vestede si putrezite se leapada copacii si ce acopera apoi greoi si sufocant intreaga intindere de pamant de sub ochii privitorului. Aceasta imagine cu mirosul ei specific, dar si sunetul castanelor zdrobite sub niste pantofi ageri inseamna cu adevarat toamna. Desigur ca poate simboliza si o iubire trecuta, "ruginita" si "uscata" ca in romanul de fata, dar care, rememorata de catre protagonisti, prinde viata din nou sub vraja cuvintelor.
"Kinshu" este alcatuit in intregime din scrisorile pe care le trimit unul altuia doi fosti soti care au fost nevoiti sa se desparta datorita unor imprejurari tragice care au rezultat dintr-o aventura de-a lui.
Dupa 10 ani, Aki si Yasuaki, printr-o coincidenta (sau destinul) se revad pe muntele Zao si ea, simtind ca sentimentele de odinioara o cuprind din nou, decide sa riste si sa-i trimita o scrisoare sperand ca acesta ii va raspunde inapoi.
Aki este casatorita si are un copil infirm care este fascinat de stele, astfel ca ea il duce pe muntele Zao pentru a le admira.
Yasuaki, desi nu doreste la inceput, intr-un final ii raspunde folosindu-se de numele unei femei pe scrisoare, ca sotul ei sa nu-si dea seama. Acesta ii marturiseste ca si el locuieste cu o femeie, blanda si buna, insa pe care nu o iubeste.
Scrisorile continua si cei doi au curajul sa-si marturiseasca reciproc gandurile si sentimentele pe care nu au reusit sa si le exprime in trecut.
Romanul are un aer gingas si elegant, sensibil si concentrat pe sentimente si pe vindecare, iar scrisorile sunt foarte frumoase, caci pe langa ceea ce simt si ce gandesc cei doi iubiti unul despre celalalt, isi mai scriu si despre flori, toamna si ale sale culori:
"Nu-mi puteam dezlipi ochii de pe splendidele frunze ruginii. Si nu doar ele imi atrageau atentia. Pe langa noi zburau pete de rosu amestecate cu verdele intens al plantelor perene, cu maroniilor unor copaci si cu galbenul frunzelor de ginkgo. Toate culorile scoteau si mai bine in evidenta rosiaticul, lasand impresia unei valvatai a mii de nuante..."
De asemenea se face referire si la muzica clasica, Mozart si speranta ca, in ciuda despartirii, inca mai tin unul la celalalt. Intr-un mod interesant, pe masura ce trecutul se destainuie si se vindeca, prezentul devine mai puternic si viitorul se contureaza mai ferm.
Desigur ca, in vremurile pe care le traim, se pune intrebarea daca indragostitii isi mai scriu scrisori de dragoste. Eu cred ca ar trebui, chiar daca poate nu pe o foaie de hartie ci in mod virtual, caci au un farmec deosebit si reprezinta o maniera eleganta si elevata de a-ti exprima sentimentele. Cu siguranta pot emotiona mai mult decat un emoticon, atat de uzitat in ziua de azi.
Romanul mi-a placut foarte mult prin rafinamentul exprimarii si al imaginilor vizuale, dar si a copertii foarte frumoase. Desigur, cartea are aceleasi probleme ca si alte romane, foile desprinzandu-se cu usurinta iar cititorul trebuie sa stea cu lipiciul langa el si pe langa asta, sa evite si marginile taioase ale filelor. Foarte curand te trezesti manjit pe maini cu sange si lipici din belsug si ratezi toata placerea lecturii.
Intr-un final atasez cateva citate care sa reflecte valoarea estetica a romanului:
"Mi-am ferecat in inima clipele petrecute cu ea in ziua aceea ca pe o comoara fantasmagorica, de vis, efemer."
"Dupa ce am citit randurile tale, am avut aceeasi senzatie de neputinta ca la vederea florilor ce se desprindeau si zburau in aer. Nu sperasem intr-un raspuns atat de romantic."
"Cred ca viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Ciudata opera a universului rasuna in muzica lui Mozart."
"Petele de lumina ce se furisau printre copaci se transformasera, intr-un fel de care nu mai avusesem niciodata parte, intr-un soi de pumnale care-mi strapungeau inima indurerata."
"Ideea ca viata dispare odata cu moartea este o iluzie creata de trufasa minte omeneasca. Asta cred eu, si pace."

[Algernon · Rating 4 out of 5]

[9/10]

Unseen, in mountain depths
the autumn leaves scatter
like brocade under cloak of night.

The original Japanese title, Kinshu comes from classic haiku poetry and illustrates a certain spiritual state, a mix of beauty and sadness, of regrets and acceptance of the passing time. I found the poem by Ki no Tsurayuki (ca. 872-945) in the afterword of this novel and I thought it captures my own emotional reaction to this moving, delicate story of a man and a woman meeting at a mountain resort ten years after their dramatic divorce.
After the shock of their accidental and brief reunion, Katsunuma Aki and Arima Yasuaki start an exchange of letters in an effort to make sense of the still painful memories of separation.

It has been ten years since we parted, and our lives are no longer each other’s business. And yet there is no way I will find closure unless you give me a full account of your romance.

Why did such a feeling come over me? I hardly understand myself, but I suddenly wanted to run after you. There were things I desperately wanted to ask you. How were you living now? How have you spent the ten years since we parted? If Kiyotaka hadn’t been with me, I might well have run after you.

>>><<<>>><<<

This is the first time I have in my hands a book by Teru Miyamoto, and it has made me an instant fan, same as it happened after I watched my first movie by Yasujiro Ozu. There is something powerful and convincing in the silent restraint on the faces of these characters that cover hidden depths and tumultuous hearts.
There is also something honest and true in the pen or brush poised above a white page, a laying open of the heart in a letter as a cry of release from loneliness and doubt.

Is letter writing becoming a lost art in our age of computers and AI generated texts? Reading the story of Aki and Yasuaki made me try to remember when was the last time I wrote a long letter and who did I send it to? Surely, it must have been before I opened my first mailbox, before my messages got shorter and shorter, postcard style. Reading Kinshu is like a trip down memory lane to a time when I found it easier to write a very long letter about my feelings than to talk face to face with the girl they were addressed to.
This is what happens to these two lonely people in a cable car climbing the slopes of Mount Zao: nothing of substance is spoken, their beating hearts too loud for rational thinking – a missed opportunity before they get separated again. But a letter is something else: it gives one time to ponder and to put in order one’s thoughts, to give freely and to receive those stories that were lost in the forced separation.

Dear Yasuaki,
The ancient mimosa tree in the garden has again produced an abundance of tiny, yellow blossoms this year. [...]
Every time I hold mimosa branches, I am momentarily overcome by an odd sensation of pain and sadness.

This is not only the story of Aki and Yasuaki. It necessarily starts with the events that lead to the divorce: the husband caught in a suicide pact in a secret love hotel with a waitress named Seo Yukako. Yasuaki barely survives the knife cut to his throat. Aki’s father, a powerful businessman and owner of the Hoshijima Construction Company, forces Aki to ask for a divorce before she has a chance to talk things over with Yasuaki.
She returns to the family home in a rich district of Kyoto, while Yasuaki disappears in the underworld of poverty and criminality. Ten years later, Aki is in a loveless marriage with a professor and has a son with a severe congenital disability named Kiyotaka. Yasuaki is on the run from the yakuza for bad checks and is supported by a woman who works in a convenience store named Reiko.

The letters exchanged between the two cover the childhood meeting of Yasuaki and Seo Yukako, the years of self doubt and regrets for Aki, the story of a an elderly couple who open a cafe where they only play music by Mozart, Reiko’s ambition to leave a dead end job and start her own business and Aki’s father own secrets of the heart that interfere with his workaholic persona.
I wasn’t expecting, after the emotional debut, to find so many side stories dealing with class relationships and integrity, with the role of art in our lives and the importance of keeping in touch with natural cycles.

It’s strange, but human beings definitely behave in accordance with the rhythms of nature.

I don’t think the lives of these people would have followed the same paths outside of Japan. Respect for the authority of the parents, for honest work and for emotional restraint can and will lead to repression of one’s true nature and failures in communication. Even the traditional gender roles for men and women need a serious re-appraisal:

Male infidelity is like an instinct from which there is no escape. Most men are just built that way. “What a self-serving excuse!” women will say indignantly – but it’s true and it can’t be helped.

This is where a letter can help, maybe more than a visit to a psychiatrist. Aki is forced to take a second look at her own life choices as she reads the revelations in the letters written by Yasuaki. Instead of blame and sadness, she must reconsider her marriage to another man who hides his infidelities, her emancipation from under her father’s strictures and her true priorities in life. She has ... a dear, dear child who was born into the world with a burden of unhappiness. . Kiyotaka needs her full attention and love. Once she has made her peace with the past and with her chronic depression, with a little help from Jupiter Symphony No. Forty-one in C Major, Mozart’s last, Aki can look upon the fallen leaves of autumn not in despair but with quiet determination.

I wonder how I can overcome my karma. Must I just walk into the future passively, accepting whatever happens? No. I must live in the present and strive earnestly and ardently to make Kiyotaka as much of an ordinary person as possible. As his mother, I simply cannot sink into a state of resignation and nihilism.

Some of this new found strength and integrity must have been passed on to her correspondent, because Arima Yasuaki must decide between running away once more from his responsibilities or accepting a love freely given, if undeserved.

“The autumn leaves are at their best now,” said Father.

>>><<<>>><<<

I was inspired, after the last letter, to look through my couple of haiku anthologies for other autumn poems, in an effort to stay for one moment more with this autumnal emotion, while outside my apartment window late autumn lays down its cold mist and the trees in the park lose the last of their summer leaves

As dew drips
gently, gently, the dove
murmurs its chant
—Issa

On a withered branch
lingers the evanescent memory
of a cicada’s voice
—Kagai

Fallen leaves
fall on each other—
rain beats on the rain
—Kyotai

Et la vie sépare ceux qui s'aiment,
Tout doucement, sans faire de bruit.
Et la mer efface sur le sable,
Les pas des amants désunis.
— Jacques Prevert

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Pe măsură ce citeam, nu înțelegeam de ce acest roman îmi amintește atât de mult de „La sud de graniță, la vest de soare” de Murakami. Răspunsul s-a dovedit mai simplu decât îmi închipuiam - numele traducătoarei celor două cărți: Angela Hondru.

[⋆.ೃ ˗ˏˋd ࿐ྂ · Rating 2 out of 5]

good concept but he managed to fumble.. could go into heavy details but instead I’ll simply say that this is a great example to why i don’t like reading books written by men

[Grada (BoekenTrol) · Rating 5 out of 5]

Miyamoto is the second Japanese author I read a book from. It was a present from my friend.
At first I left it unread, although I usually cannot wait to start a new book, discover a new world. Because that's what this was for me. I do not know very much about Japanese habits, traditions other than the usual things about geisha's and that there is a punctual railroad system.
I was afraid that I might not like the book, because it was a novel in letters. I find it difficult to read letters in a book and see them in a whole as a book instead of seperate items.
This book however was marvellous. It took me from the first line away in the world of Aki and Yasuaki, in their past, their present and stops when they enter their future. It is a fine description of what is going on between a man and a woman that once loved each other very much. How they parted, what they thought, how their lives went on after their divorce. A bit of anger, but most of all I tasted apologies, trying to find ways to explain, to make what happened hurt a little less.
Nothing much happens, in that view it is a dull book. But nevertheless I could not put it down untill I read it all, anxious to find out what would come next.
Despite I was born and raised a world apart from his, Miyamoto succeeded to let me understand the book, not looking strangely when a thing like an arranged marriage comes around, or the way both Aki and Yasuaki look at life's happenings. Through this delicately written novel he gave me a little insight in the Japanese way of doing things, of thinking.
I simply loved it. My words fail to describe the feelings I had when reading this book any better, therefore I say no more.

[Stil de scriitor · Rating 4 out of 5]

Încep să mă intereseze tot mai mult romanele cu acțiunea petrecută în țările asiatice, îndeosebi în China, Japonia, India, Iran, Pakistan. Am avut minunata surpriză să aleg o carte care m-a impresionat în mod plăcut și să descopăr un nou autor japonez despre care nu mai auzisem până acum. Cartea mi-a inspirat melancolie, dor de toamnă și m-a făcut să mă gândesc la o acțiune simplă și o lectură relaxantă. Însă nu a fost chiar așa: titlul te duce foarte mult în eroare și vă voi spune și de ce. Titlul este metaforic, foarte bine ales, dar are substraturi puternice.

http://stildescriitor.ro/blog/2019/12...

[Cecilia Casiana Ivanov · Rating 3 out of 5]

Mi-am dorit să citesc „Brocart de toamnă” încă din toamna trecută, dar abia acum am ajuns la ea. Nu știu de ce, dar aveam alte așteptări de la cartea asta. Deși nu a fost deloc ceea ce credeam, nu pot spune că mi-a displăcut. Ca multe cărți scrise de autori japonezi, și aceasta e plină de simboluri și sensuri ascunse, uneori atât de subtile încât abia le poți prinde.

Totul, de la titlu până la numele personajelor și întâmplările aparent fără legătură, cum ar fi copilul lui Aki născut cu un handicap sau povestea lui Reiko despre bunica sa cu patru degete, pare pus acolo cu un scop. Yasuaki, fostul soț al lui Aki, mi s-a părut un personaj dificil, uneori chiar misogin, dar cred că prin el Miyamoto a vrut să arate incapacitatea bărbaților, nu doar a celor japonezi, de a-și exprima emoțiile și vulnerabilitatea. Dincolo de egoismul lui se simte o neputință reală, o singurătate mocnită.

Romanul începe cu o scrisoare a lui Aki către Yasuaki, pe care îl reîntâlnește întâmplător după zece ani, pe muntele Zao. Ce urmează e un șir de scrisori prin care cei doi încearcă să se împace cu trecutul, nu să reînvie o iubire. Aki pare împăcată cu ea însăși, în timp ce Yasuaki, bântuit de vinovăție, încearcă să înțeleagă ce a pierdut și cum să trăiască mai departe.

Titlul, „Brocart de toamnă”, surprinde perfect esența cărții. Brocartul e un material prețios, dar greu, simbol al frumuseții trecute, iar toamna reprezintă sfârșitul, resemnarea, dar și maturitatea. Chiar și numele personajelor spun ceva: „Aki” înseamnă „toamnă”, iar „Yasuaki” conține același cuvânt, alăturat ideii de liniște și vindecare. E o alegere simbolică, el o poartă pe Aki în sine, iar drumul lui către pace devine o continuare a ei.

Un detaliu care mi-a rămas în minte e cel legat de Mozart, despre care Aki spune că în muzica lui viața și moartea par una și aceeași. Ideea asta se leagă frumos de scena din camera de hotel, când Yasuaki e la un pas de moarte, un moment care nu e tratat dramatic, ci introspectiv. Acolo pare să înțeleagă cât de subțire e linia dintre viață și neant și cum vina poate deveni, paradoxal, o formă de luciditate. Finalul îl găsește mai liniștit, alături de Reiko, încercând să înceapă ceva nou, fără să uite trecutul.

Deși corespondența dintre ei poate părea vagă pe alocuri, firul narativ curge lin și lectura e ușoară. Totuși, nu pot oferi mai mult de trei stele. Deși apreciez mesajul, despre vină, împăcare și trecerea timpului, nu am reușit să mă conectez complet cu personajele. Poate pentru că, la fel ca în multe alte cărți scrise de autori japonezi, simt că există o profunzime culturală și emoțională care se pierde puțin în traducere. Ar fi multe de comentat pe marginea subiectelor deschise de Miyamoto, dar asta ar însemna să dau „spam” total. Sper, totuși, că am reușit să vă stârnesc curiozitatea și că veți da o șansă acestei cărți aparent liniștite, dar pline de sensuri și tăceri care spun mai mult decât cuvintele.

[Gertrude & Victoria · Rating 5 out of 5]

Kinshu: Autumn Brocade by Miyamoto Teru is a beautiful tapestry of love, forgiveness, and healing. This novel takes the form of letters between two people once married ten years before - Yasuaki and Aki.

A chance encounter begins the novel. And like all events in life, chance imposes its own way, without our consent, in a seemingly capricious manner. Aki, the ex-wife of Yasuaki, is driven by desire to come to terms with her past and begins a correspondence with Yasuaki.

The plot is intruiguing throughout. From a tragic accident in a hotel, to a run-in with the yakuza, we are left wanting more and submissively follow along, letter after letter, discovery upon discovery. The characterizations are painfully realistic - both Yasuaki and Aki are decent people with good intentions but scarred by their past. They try to close the gap of misunderstanding as they magnanimously search for answers.

Miyamoto Teru prose is steeped in rich beautiful colors. He so gracefully writes of two courageous people caught in unfortunate circumstances. Through an emotional epistolary exchange, he convincingly demonstrates the resoluteness of the human character.

[Oana · Rating 3 out of 5]

“Brocart de toamna” este o poveste sensibila, despre regăsire, sentimente pierdute si emotie.
Doi fosti soți, Yasuaki si Aki se intalnesc intamplator la 10 ani de la divorț si incep sa corespondeze, așternând in scrisori toate sentimentele si trairile pe care le-au simtit pe parcursul căsniciei si in momentul divorțului.
Este o carte potrivita pentru vremea de afara si desi nu am inteles pe deplin cultura si modul de gandire al japonezilor, nu regret ca am citit-o.

[Simona Voica · Rating 4 out of 5]

„Picioarele din față ale calului s-au frânt și vasul de sticlă s-a făcut țăndări.”


Mi-era dor de un roman epistolar și nici nu știam! 

La zece ani după divorţ, Aki și Yasuaki trăiesc un prezent care pare doar o prelungire a rănilor din trecut și își încep corespondența după o întâlnire întâmplătoare, la insistențele lui Aki. Ea e cea care vrea să primească lămuriri legate de infidelitatea lui Yasuaki și, deși el se lasă mai greu prins în joc, procesul se dovedește benefic pentru amândoi. Nu zic mai mult. Doar că n-am empatizat în anumite situații cu personajele, în special cu discursul lui Yasuaki despre infidelitate ca inevitabilitate, dar aș zice că e bună construcția personajelor, sunt reale.


P.S. Mulțumesc dăruitorului! ❤

[Sean Goldfeder · Rating 4 out of 5]

I've gone through the entire thing in a couple of days. Sure, it's not a particularly long book, but that isn't something that ever happens with me. Just goes to show how absorbing this was, I suppose.

[Ramona Boldizsar · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut mult Teru Miyamoto. Am scris aici mai multe despre cartea asta și despre „Vis de primăvară”: https://ramona.boldizsar.ro/doua-roma...

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

Brocart de toamnă este exact ce se recomandă a fi, o mătase frumoasă cu detalii argintii sau aurii. Acest roman este o capodoperă a literaturii contemporane, de o finețe nemaiîntâlnită.

[Leslie · Rating 5 out of 5]

[Review in English followed by review in French]
[Critique en anglais suivie de critique en français]

I can't express how much this book moved me. I wouldn't even be able to explain why. Maybe it is because lots of things in this story remind me of my own life, even though the context is extremely different. But I don't think this is the only reason. The writing, the style, are beautiful and carries a very strange poetry which find its strength in the triviality of life. This story is not tragic or sad as such and yet I several time found myself shedding a few tears. A deep melancholia emanates from these pages.
Relationships between human beings are quite complicated, and life isn't a free ride, but what can we do aside from moving forward or dying? This novel shows that it is better to move forward, because death will find us anyways when time will come.

Je ne peux pas exprimer à quel point ce livre m'a ému. Je ne saurais même pas expliquer pourquoi. Peut être est-ce parce que beaucoup d’éléments dans cette histoire me font penser à ma propre vie, bien qu'ils soient en fait très différents. Mais je ne pense pas que ce soit la seule raison. L'écriture, le style, sont magnifiques et d'une poésie très étrange qui tire sa force de la banalité de la vie. Ce récit n'est pas tragique ou triste à proprement parlé, pourtant plusieurs fois je me suis retrouvée à verser quelques larmes. Une mélancolie profonde se dégage de ces pages.
Les relations entre les êtres humains sont bien compliquées, et la vie ne nous fait pas de cadeau, mais que peut on faire à part avancer ou mourir ? Ce roman nous montre qu'ils vaut mieux avancer, la mort viendra de toute façon quand elle aura choisie son heure.

[☕Laura · Rating 3 out of 5]

This book is an English translation of a Japanese novel written in the form of letters exchanged between a divorced couple after running into each other by chance after ten years. Through their letters we learn of the events leading up to their divorce and how their lives have unfolded since. Themes of karma and choice, failure and redemption run throughout this book. The storyline was interesting and I was eager to learn more of this couple's history as the letters progressed. The translation seemed a bit awkward, though, which kept me from fully connecting with the characters. I enjoyed this book, but I think it is probably more beautiful in its original Japanese.

[Tenma · Rating 5 out of 5]

What a beautiful, albeit heartbreaking, romantic novel. I am wondering if my fascination with Mr. Miyamoto’s novels is a reflection of his brilliance as a novelist or due to the superb translation by Roger Thomas.

[Sae-chan · Rating 3 out of 5]

A beautiful prose, like a delicate lace. It's very appropriate to have it titled as brocade.

Many things look clearer when looked from a distant, whether in space or time.

[osoi · Rating 3 out of 5]

Неожиданно отлично. Роман в письмах, где по разные стороны пера - бывшие муж и жена, благодаря случайности встретившиеся через 10 лет после болезненного разрыва. Первые несколько писем я читала в детективной лихорадке, история их трагедии разворачивается постепенно, и каждый поворот неожиданно хлесток, хотя и не богат событиями. Все изменения происходят внутри - просыпается давно забытый образ школьной любви, и душу разрывают такие бури, что закончиться все может только оч��нь и очень грустно. Это было падение в бездну, но не стремительный полет в никуда, а пролонгированное страдание и (словно) ожидание неизбежного конца. Столько чувств и мыслей, до поры скрытых за болью - и они выплескиваются на страницах длинных писем человеку, ближе которого не было. Через совместное переосмысление давно минувших событий они приходят к настоящему. И все это на фоне цветущих деревьев во дворе, наблюдения за звездами, любимого кафе с музыкой Моцарта и размышлениями о смерти.

Все у Миямото о смерти. Даже бабулька второстепенной ге��оини раз за разом пересказывает историю потери сыновей, и есть в этом повторении какая-то неизбывная горечь. Да.

lukk.svbtle

[Nugzar Kotua · Rating 5 out of 5]

Японская литература занимает особое место в моей жизни. Этот невероятно тонкий, японский, роман заслуживает занять место с самыми великими произведениями японской литературы.
Трагические истории жизни людей, рассказанные в виде переписки двух любящих друг друга женщины и мужчины.
Здесь описаны темы любви, одиночества, смерти и судьбы. И все это через призму невероятной и великодушной женской любви. Женщины, японские женщины предстают здесь в достойном, традиционном виде.
Утончённый стиль Миямото сразу, с первой строки, сразил меня. Эпистолярный жанр романа не отталкивает, наоборот, привлекает. Лично меня ещё и из-за недавнего прочтения мною эпистолярного романа Замок в Пиренеях. Закон парных случаев, не иначе!
Неторопливость повествования, трагические судьбы героев, всех героев. Тема судьбы и смерти, любви и предательства из-за любви. Абсолютное отсутствие отрицательных персонажей. Автор раскрывает нам всех героев, постепенно описывая события минувших лет и то, что привело героев к трагическому повороту судеб. Каждый герой в романе имеет свою трагедию, маленькую смерть.
И конечно Моцарт! В процессе прочтения не может не возникнуто порыв послушать Моцарта. Я Читал под дивертисменты. Так вот, до-мажор, престо, просто потрясает!

[Eric Hinkle · Rating 5 out of 5]

Just astounding. The first book I've read in awhile where I got pretty emotional at the end, just with how beautiful it was, and how much I didn't want it to end.

What the heck can I even say about this book? It's a modern classic.

Read it, duh.

[Marcia · Rating 4 out of 5]

I've read this book twice now and really enjoyed it each time. The tone is lovely and gentle. I wish the publisher would print more of this author's work in English translation.

[Alexandra · Rating 3 out of 5]

3⭐ - a fost okay, de aceea mergem puțin mai sus și spunem că a fost de un 3.25⭐

"Oamenii se schimbă. Ciudate ființe... se schimbă de la oră la oră, din minut în minut..." - pg. 155

A fost o carte dorită. Sunt cu ochii pe ea de ceva vreme și am așteptat cu răbdare să o fac parte din biblioteca mea. M-a atras atât coperta, cât și ceea ce am citit pe spatele ei.

A fost la înălțimea așteptărilor?
Ei bine, aici e marea problemă. În momentul în care citesc pe spate, mintea mea începe să țeasă. Și se mai întâmplă (în majoritatea cazurilor) ca așteptările de la carte să urce puțin cam sus.

A fost o lectură scurtă, care m-a purtat prin diferite orașe/cartiere din Tokyo (o plimbare binevenită după "Memoriile unei gheișe", unele locuri fiindu-mi deja cunoscute).
Cartea este narată prin intermediul scrisorilor schimbate între Yasuaki Arima și Aki Hoshijima, un cuplu divorțat, care ajunge să se revadă pentru câteva clipe după 10 ani de la despărțire. Și astfel trecutul și prezentul încep să se împletească, iar noi ne lăsăm purtați pe aripile amintirilor celor doi.

Au fost un cuplu fericit până în momentul în care Aki este sunată de către autorități spentru a o anunța că soțul ei a fost înjunghiat în camera unui han și este dus de urgență la spital. Arima va supraviețui printr-un miracol, dar urmările acțiunilor sale nu se vor lăsa așteptate.

"În camera aceea din hanul Kiyonoya s-a pus ceva în mișcare cu zece ani în urmă. [...] Nu numai despărțirea de tine, ci și declinul meu ca ființă umană." - pg.145

Cartea a fost ca un fel de acceptare a trecutului și o conștientizare a prezentului și a posibilitățiilor viitorului. Deși fiecare dintre cei doi și-a continuat viața, au rămas agățați de trecut și de noaptea aceea care i-a îndrumat spre a semna actele divorțului. Prea mulți de "ce ar fi fost dacă..." și de cuvinte nespuse au rămas între ei.

"Poate că viața și moartea sunt unul și același lucru."-pg. 64

Povestea s-a simțit reală, fără podoabe viu colorate care să o înfrumusețeze. Doi oameni trecuți prin viață, prin greutăți, prin eșecuri și dezamăgiri, având nevoie să iasă din cercul vicios al amintirilor și regretelor. Să se ierte pe ei însuși și să accepte că trecutul nu te definește, că ai posibilitatea de a merge înainte și de a evolua ca și ființă umană.

[Otilia Anghel · Rating 4 out of 5]

3,5*

[Irina · Rating 5 out of 5]

Un roman format din scrisorile unor doi foști soți din care aflăm toate amănuntele poveștii. Povestea celor doi ar fi una obișnuită a unei relații care s-a sfârșit la un moment dat de pe urma unei infidelitati. Însa este la mijloc o sinucidere și o crimă eșuată. După 10 ani cei doi își scriu pentru a înțelege ce s-a întâmplat și consecințele trecutului asupra prezentului. Totul e completat de sentimente de vina, rusine, observația unor evenimente care se repeta in relații, dar și de imagini vizuale ale frumuseții naturii specific japoneze. Impresionează sinceritatea celor doi foști soți in scrisori, legată de ce s-a întâmplat, de trăirile lor, de analiza celuilalt, de întrebări universale legate de relații, infidelitate, dorința părinților de a-si vedea copiii fericiți intr-o relație, sentimentul că au greșit impunandu-le pe cineva anume. Privitul stelelor apare in contrast cu toate frământările sufletești, precum si peisajul superb de toamna cu frunzele ruginii. Contemplarea naturii apare ca o formă de alinare și de formare a noi speranțe pentru viitor.

Citate:

"Până atunci nu mă interesase muzica clasică și nici nu mă
gândisem vreodată că aș avea sensibilitatea necesară pentru a
înțelege „fenomenul care a fost Mozart”. Însă, pe când studiam
ținuta tânărului și ascultam simfonia aceea liniștitoare, mi-a venit
un cuvânt în minte: moarte. Nu știu de ce, pentru că nu mă gândeam
să-mi iau zilele și nici nu mă temeam de moarte. Cu toate astea,
cuvântul a prins rădăcini în sufletul meu și nu mă mai puteam
dezbăra de el."

***

"— A trăi și a muri înseamnă probabil același lucru. Am senzația
că asta vrea să exprime misterioasa lui muzică îngerească.
Am vrut să afirm că „fenomenul” însemna capacitatea lui Mozart
de a transmite, fără vorbe, coexistența bucuriei și a tristeții, forța de
a le învălui în tonuri muzicale uimitoare și de a exprima totul cu
simplitate, făcându-i pe ascultători să le îndrăgească atât de mult."

***

"Aveam
senzația că-mi îngheață tot trupul cu un pârâit straniu și că în
condițiile acelea înfiorătoare eu mă întorceam în trecut. Nu prea știu
cum să-ți explic. Toate faptele de demult se transformau în imagini
care mă asaltau într-un ritm infernal."

***

"Cred că am ajuns să înțeleg ce înseamnă karma. Nu semnificația
cuvântului, ci legea inexorabilă a existenței. Indiferent de persoana
cu care mă mărit, altă femeie îmi fură bărbatul."

***

"Tu, apoi Yukako, acum Reiko. Femeile de care-mi
leg viața sfârșesc prost, îmi aduc aminte cât de ușurat m-am simțit
când am decis să divorțez de tine."

***

"Abia când murim înțelegem câte ceva. Multe lucruri
neclare din timpul vieții se lămuresc în momentele în care ne
confruntăm cu moartea."

***

"Ce e, de fapt, trecutul? Am descoperit, fără să vreau, că
prezentul meu este un produs al trecutului."

***
"— Ba da, vocea este foarte importantă. Ea spune multe despre
caracterul unei persoane. Un doctor priceput își dă lesne seama de
starea de sănătate a pacientului după inflexiunile vocii."

[Veronika KaoruSaionji · Rating 5 out of 5]

Divorced couple after 10 yers. In past, hero cheated on heroine, he had mistress (his former classmate whom he loved all his life - but his wife, too), who killed herself and atempted to kill him, too. Heroine´s father demanded their divorce. She didn´t want it, but he felt terrible guilty toward her and he divorced her because it. (It so remind me Murakami´s novel South of border!). She married another man, who cheated on her again and with him she had damaged child. Her former husband messed his life completly and at last he, in heavy debts, lives with kind young woman he uses and doesn´love. Both former husband and wife still love each other, she cares about him, he stil suffurs because his guilty. She tells him about her love for her damaged child which became more healthy because her willpower. And about beauty of life with all it´s sadness (i. e. about small coffee shop of older couple where was played Mozart only - it remind me again on Murakami´s novels!). She helps him to like (love?) his new mistress (later maybe wife) and to live happily with her. He helps her to find strengh to divorce with man who cheats on her and whom she doesn´t love (she married because their families and family duty, she became his good wife, but she suffered by it and by his infidelity and she wasn´t happy) and to live new happy life with her child. A little sad, but still happy ending, with new hope. Life is difficult and with much pain, but with much beauty, too, and it still can be happy!

[Stephen Rowland · Rating 4 out of 5]

The problem with epistolary novels, as I see it, is they're unrealistic at the core. Real people don't write letters with such novelistic attention to detail and an unfailing memory of dialogue that is necessary to make the novel absorbing in the first place. Thus it's difficult for me to look past that inherent unreality and simply enjoy the contents. I began and abandoned "Kinshu" many times before telling my mind to shut up and proceed, so it's a shock to me that I finally became compelled enough to finish it in less than 24 hours. With the exception of the heavy-handed metaphysics that keep popping up in the narrative, the prose is undoubtedly exceptional, and the finished product, though certainly sentimental, is truly moving because of its earnestness.

[ベティ · Rating 5 out of 5]

Timpul scurt în care am terminat cartea stă ca dovadă pentru caracterul captivant al cărții; pentru farmecul personajelor misterioase pe care dorești să le cunoști prin trecut, prezent și viitor. Cartea a ilustrat perfect concepția de karma, sau mai românesc ”cum îți așterni, așa dormi”. De asemenea, povestea poate fi ca un exemplu că după muncă multă, făcută cu interes, se poate regăsi satisfacția în viață după anumite evenimente neplăcute.
Deși scurtă, această carte a cuprins multe subiecte importante și a tras niște concluzii și posibile sfaturi de viață pentru oricine în privința complacerii în nefericire. Chiar și cu pasul lent, mărunt, într-un proiect, atâta timp cât este făcut, într-un viitor, cu siguranță, se vor vedea rezultate, datorită perseverenței și dedicației.

[Jcb · Rating 4 out of 5]

I love the structure of this book: an exchange of letters b/n ex-spouses who divorced suddenly, under a cloud, and never really said to each other all the things they should have. Maybe they were too young and immature? Now, "older and wiser", they lay their souls bare. Too late to fix what was broken, but never too late to heal.

The only thing I didn't really get into were the extended forays into existential angst: 'What's it all about, this life & death thing?' But hey, that's a smallish gripe. In the afterword, the translator says that the existential question was the main theme of the whole story. Therefore, without those musings, perhaps there would have been no book at all.

**RECOMMENDED***

Time to go listen to Mozart's 39th symphony...

[Gabriela · Rating 5 out of 5]

A very emotional novel, a mature analysis of relationships, karma and the will to take lead of one's life. The book is a poetical reflection upon the big questions in life, inspired by the melancholical beauty of Japanese autumn on the Zaõ mountain. The style through which the main characters actually unveil their deepest emotions and untold feelings is perhaps the most personal possible besides face-to-face: handwritten letters. Throughout the book, the parallels and contradictions between Aki and Yasuaki help them both to rediscover themselves by analysing the past and the present, accepting and forgiving one another, and finally becoming more courageous in dealing with the future.

[Claudia Șerbănescu · Rating 3 out of 5]

O carte pe cât de frumoasă, pe atât de tristă. De citit într-o duminică ploioasă de toamnă, nu atat datorită titlului, ci pentru că mi se pare că are exact farmecul anotimpului cu pricina: frumusețea frunzelor ruginii cu atât mai frumoase cu cât sunt deja batute de melancolia sfârșitului, dar șoptind între ele despre speranța în viața cea nouă din primăvara următoare.

Este "povestea unei iubiri trădate, spusă cu o delicatețe uluitoare", dupa cum comentează Washington Post, "un roman emoționant, în care Teru Miyamoto investighează resorturile intime ale relațiilor de cuplu", conform Mostly Fiction.

Iată primele 11 pagini: http://www.humanitas.ro/files/media/b...