What do you think?
Rate this book
Present Past Past Present
Part diary, part autobiography, part self-analysis and commentary, this revealing memoir by the playwright of the Absurd is an expression of the writer's search for the wellsprings and justifications of his existence. Diary jottings mingle with searing memories of his authoritarian father, metaphysical musings with thoughts on anti-Semitism, his wartime experiences, Soviet death camps, and the sham of bourgeois "revolutionaries". There is also the occasional light-hearted fantasy, played out with children who might be his own; the germ of the idea for "Rhinoceros" and various passages of self-probing.
192 pages, Paperback
First published July 1, 1968
7 people are currently reading
166 people want to read
About the author
Eugène Ionesco
455 books954 followersEugène Ionesco, born Eugen Ionescu, was a Romanian playwright and dramatist; one of the foremost playwrights of the Theatre of the Absurd. Beyond ridiculing the most banal situations, Ionesco's plays depict in a tangible way the solitude and insignificance of human existence.
Excerpted from Wikipedia.
Excerpted from Wikipedia.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
November 11, 2023
Un jurnal exceptional, pe care imi pare rau ca nu l-am studiat si citit mai devreme!
June 11, 2020
Un prim contact cu eseistica/memorialistica lui Ionesco mai mult decat impresionant. Autorul Scaunelor se lasa revelat in cele mai intime aspecte spirituale. Melancolia unei copilarii mistificate se imbina cu greata fata de un prezent al unor vremuri de incertitudine politica; sistematizarea intrebarilor fundamentale nutreste tragismul omului care isi simte fiinta izbita de peretii transparenti ai cautarii metafizice („Am incercat intotdeauna sa cred in Dumnezeu. Nu sunt destul de naiv, nu sunt destul de subtil. O anumite insuficienta metafizica. Dar n-am taiat complet puntile catre Dumnezeu.”).
Perspectiva originala si efervescenta pe care ne-o lasa asupra fiintei individuale ca parte a unui ansamblu cultural-social nu esueaza sa impresioneze, iar ceea ce incununeaza romantic aceste pagini este spontaneitatea cu care sunt relatate momentele sale de extaz metafizic, clipe cand toate le are. („Exista cateodata, in aprilie, dimineti limpezi, de o gratie usoara, foarte fragila. Pare atunci ca universul abia s-a nascut, ca abia a iesit din apa originara, fara margini, ca e inca umed, ca pastreaza ceva din transparenta lacurilor. Lumea e doar lumina si apa.”)
PS: Amintirile sunt, iarasi, o tema deosebit de atractiv abordata: „In curand nu voi mai avea amintiri. Dar nu amintirile sau mai degraba continuitatea constienta a amintirilor, sunt cele ce alcatuiesc si mentin identitatea persoanei mele, a constiintei mele. Raman acelasi, cu aceleasi idei, cu aceleasi sentimente, cu aceleasi reactii. Eu sunt cel care vorbeste. E ca si cum as muri de mai multe ori. Ca si cum m-ar pune intr-un mormant pentru zeci de ani sau pentru secole. Apoi, e ca si cum m-ar scoate intact. E ca si cum din secol in secol mi s-ar pune aceleasi intrebari si as da aceleasi raspunsuri. Identitatea reactiilor mele este ca un fel de proba, ca un fel de nemurire a spiritului meu.”
Perspectiva originala si efervescenta pe care ne-o lasa asupra fiintei individuale ca parte a unui ansamblu cultural-social nu esueaza sa impresioneze, iar ceea ce incununeaza romantic aceste pagini este spontaneitatea cu care sunt relatate momentele sale de extaz metafizic, clipe cand toate le are. („Exista cateodata, in aprilie, dimineti limpezi, de o gratie usoara, foarte fragila. Pare atunci ca universul abia s-a nascut, ca abia a iesit din apa originara, fara margini, ca e inca umed, ca pastreaza ceva din transparenta lacurilor. Lumea e doar lumina si apa.”)
PS: Amintirile sunt, iarasi, o tema deosebit de atractiv abordata: „In curand nu voi mai avea amintiri. Dar nu amintirile sau mai degraba continuitatea constienta a amintirilor, sunt cele ce alcatuiesc si mentin identitatea persoanei mele, a constiintei mele. Raman acelasi, cu aceleasi idei, cu aceleasi sentimente, cu aceleasi reactii. Eu sunt cel care vorbeste. E ca si cum as muri de mai multe ori. Ca si cum m-ar pune intr-un mormant pentru zeci de ani sau pentru secole. Apoi, e ca si cum m-ar scoate intact. E ca si cum din secol in secol mi s-ar pune aceleasi intrebari si as da aceleasi raspunsuri. Identitatea reactiilor mele este ca un fel de proba, ca un fel de nemurire a spiritului meu.”
March 12, 2015
Everything the description says about the book is true. Is the best book ever this year maybe the best book I've read in a year. His candid self-analysis and thoughts about WWII Juxtaposed against the war Six-Day War in 1967 made me repeatedly think about what Ionesco would say today. Maybe I loved it so much because he seemed to be speaking directly to me and my desires in my thoughts about the world. Also wondered as he would name drop Sartre and Simone Belvoir where was his mention of Camus and Celine? But this was just a minor curiosity. You can definitely see the correlation between Ionesco's heart and soul and his plays. If it's even possible, this is made me love and appreciate his plays even more. One should know however that this is not really a biography in the linear sense of cause-and-effect but mostly his thoughts on what was going on around him at the time.
May 14, 2020
poważny mistrz absurdu
February 28, 2010
Ionesco really liked the freedom :)
January 9, 2019
One might stumble upon some life-changing ideas.
April 14, 2021
Caut în amintire primele imagini ale tatei.
Văd culori întunecoase. Cred că aveam doi ani Sunt în tren. Mama e lângă mine. Are un coc mare. Tata se află în faţa mea, lângă fereastră. Nu-i văd chipul, îi văd umerii, îi văd haina.
Deodată, tunelul.
Într-o zi, pe când fata mea avea doi ani – locuiam în strada Claude-Terrasse – am străbătut lungul coridor al casei până la capăt ca să ajungem în camera Reginei, care era bolnavă şi pe care fata mea o iubea mult. Regine era în pat. O ţineam pe fata mea în braţe. Îi vorbim Reginei, care era culcată, din cadrul uşii. Ii urăm somn uşor. Apoi, înainte de a pleca, sting lumina. Regine, împreună cu camera, dispare în întuneric. Fata mea începe să urle terorizată, ca şi cum Regine, patul, mobilele camerei s-ar fi prăvălit în neant.
Fără îndoială, la scurt timp după scena din tren: cred că pot localiza amintirea la Paris, sau într-un cartier periferic apropiat, mai probabil intr-un cartier periferic apropiat.
Era o noapte de vară. Un cer plin de stele.
H care era înalt, merge ţinându-mă în braţe. In jurul nostru mai multe persoane. Tatăl meu le vorbeşte. Mama e şi ea prezentă, ştiu lucrul acesta, dar n-o văd. In amintire nu văd nici figura lui. Privesc pe deasupra umărului său Mergem mult timp, aşa îmi pare, mult timp, trecem de-a lungul unui gard.
Cerul plin de stele.
O cameră întunecată. Lanterna magică. Cineva (tata sau mama) mă aşază singur pe un mic taburet, mai aproape de ecran. În spatele meu, oameni mari. Stăpânul casei, un domn cu o barbă neagră, mare, schimbă imaginile. Sunt oare şi alţi copii mici lângă mine, pe alte taburete? îmi pare că da. Văd foarte bine una din imaginile proiectate: un băieţel e aşezat la o masă pe care se află o pisică mare, cu coada în aer şi cu tot părul zburlit. Se scoate imaginea. Ţip: „Mai vreau!…” O anumită uimire în jurul meu. Să fi fost primul cuvânt pe care-l pronunţam?
Văd culori întunecoase. Cred că aveam doi ani Sunt în tren. Mama e lângă mine. Are un coc mare. Tata se află în faţa mea, lângă fereastră. Nu-i văd chipul, îi văd umerii, îi văd haina.
Deodată, tunelul.
Într-o zi, pe când fata mea avea doi ani – locuiam în strada Claude-Terrasse – am străbătut lungul coridor al casei până la capăt ca să ajungem în camera Reginei, care era bolnavă şi pe care fata mea o iubea mult. Regine era în pat. O ţineam pe fata mea în braţe. Îi vorbim Reginei, care era culcată, din cadrul uşii. Ii urăm somn uşor. Apoi, înainte de a pleca, sting lumina. Regine, împreună cu camera, dispare în întuneric. Fata mea începe să urle terorizată, ca şi cum Regine, patul, mobilele camerei s-ar fi prăvălit în neant.
Fără îndoială, la scurt timp după scena din tren: cred că pot localiza amintirea la Paris, sau într-un cartier periferic apropiat, mai probabil intr-un cartier periferic apropiat.
Era o noapte de vară. Un cer plin de stele.
H care era înalt, merge ţinându-mă în braţe. In jurul nostru mai multe persoane. Tatăl meu le vorbeşte. Mama e şi ea prezentă, ştiu lucrul acesta, dar n-o văd. In amintire nu văd nici figura lui. Privesc pe deasupra umărului său Mergem mult timp, aşa îmi pare, mult timp, trecem de-a lungul unui gard.
Cerul plin de stele.
O cameră întunecată. Lanterna magică. Cineva (tata sau mama) mă aşază singur pe un mic taburet, mai aproape de ecran. În spatele meu, oameni mari. Stăpânul casei, un domn cu o barbă neagră, mare, schimbă imaginile. Sunt oare şi alţi copii mici lângă mine, pe alte taburete? îmi pare că da. Văd foarte bine una din imaginile proiectate: un băieţel e aşezat la o masă pe care se află o pisică mare, cu coada în aer şi cu tot părul zburlit. Se scoate imaginea. Ţip: „Mai vreau!…” O anumită uimire în jurul meu. Să fi fost primul cuvânt pe care-l pronunţam?
March 14, 2025
Recenzie a ediției Humanitas din 2018:
Frânturi de amintiri rescrise, multe dintre ele despre războaiele și ideologiile naționaliste ale secolului al XX-lea, plus o compilație de platitudini și idei personale, cam în termenii aceștia pot descrie o mare parte din acest “jurnal intim”. Probabil pentru rudele lui Eugène Ionesco sau pentru biograful său au mai mult sens toate acestea decât pentru noi, cititorii de secol XXI.
Există și momente dureroase, care pot trezi empatia sau compasiunea în noi, stări universale. Ele oferă un anumit grad de importanță acestei scrieri. Restul sunt de umplutură, un simplu decor al vieții acestui dramaturg, o butaforie.
Însă cartea asta mai poate oferi ceva, ceva foarte prețios, poate reprezenta un stimulent ca atunci când citim aceste rânduri aproape lipsite de substanță pentru noi, să ne dăm frâu liber imaginației proprii, să săpăm în amintirile și visele noastre, să le aducem la suprafață și să le retrăim. Eventual o muzică de fundal, cu volum potrivit, ar putea să fie de ajutor. Fiecare se cunoaște mai bine.
„Prezent trecut, trecut prezent ne arată că legăturile dintre viață și operă sunt mult mai profunde, că Ionesco folosește în piesele sale amintiri, emoții, vise, că teatrul lui este profund subiectiv.” - Simona Cioculescu, Între viață și vis, pg. 200.
„ … realitatea în sine este insesizabilă sau incomprehensibilă, ea este, dar nu este pentru mine.” - pg. 34. 😊 Și astfel se naște teatrul…
Spor la lecturat, și curaj! 😃
3,7/5⭐
Frânturi de amintiri rescrise, multe dintre ele despre războaiele și ideologiile naționaliste ale secolului al XX-lea, plus o compilație de platitudini și idei personale, cam în termenii aceștia pot descrie o mare parte din acest “jurnal intim”. Probabil pentru rudele lui Eugène Ionesco sau pentru biograful său au mai mult sens toate acestea decât pentru noi, cititorii de secol XXI.
Există și momente dureroase, care pot trezi empatia sau compasiunea în noi, stări universale. Ele oferă un anumit grad de importanță acestei scrieri. Restul sunt de umplutură, un simplu decor al vieții acestui dramaturg, o butaforie.
Însă cartea asta mai poate oferi ceva, ceva foarte prețios, poate reprezenta un stimulent ca atunci când citim aceste rânduri aproape lipsite de substanță pentru noi, să ne dăm frâu liber imaginației proprii, să săpăm în amintirile și visele noastre, să le aducem la suprafață și să le retrăim. Eventual o muzică de fundal, cu volum potrivit, ar putea să fie de ajutor. Fiecare se cunoaște mai bine.
„Prezent trecut, trecut prezent ne arată că legăturile dintre viață și operă sunt mult mai profunde, că Ionesco folosește în piesele sale amintiri, emoții, vise, că teatrul lui este profund subiectiv.” - Simona Cioculescu, Între viață și vis, pg. 200.
„ … realitatea în sine este insesizabilă sau incomprehensibilă, ea este, dar nu este pentru mine.” - pg. 34. 😊 Și astfel se naște teatrul…
Spor la lecturat, și curaj! 😃
3,7/5⭐
May 6, 2018
What starts off as a prismatic memoir morphs into a look at the self under the influence of fascism with a nod to anti-Semitism then broadens into the very nature of culture, society, religion, philosophy... The ever-expanding world view is periodically interrupted by children’s stories about a young girl whose dad has a twisted sense of humor before the whole thing culminates in a few thoughts on memory. Apropos of a memoir. Oh, the roots of “Rhinocerous” are in there too. This is Ionesco after all. And good Ionesco at that.
March 25, 2025
الكتاب مترجم للعربية
مذكرات كاتب يهودي - أوجين يونسكو
دار نشر دريم بوك -طبعة 2023
الكتاب عباره عن مذكرات عن تأثير الإنسان تحت الأنظمة الفاشية والحروب في أوروبا وينتقل تدريجيا إلى معاداة العرب وحروبهم ضد دولة إسرائيل مع توجيه تهم معاداتهم للسامية وينتقد اليهود المعارضين لفكرة الدولة اليهودية ثم ينتقل ليتحدث عن الفلسفة والثقافة والدين والمجتمع
مذكرات كاتب يهودي - أوجين يونسكو
دار نشر دريم بوك -طبعة 2023
الكتاب عباره عن مذكرات عن تأثير الإنسان تحت الأنظمة الفاشية والحروب في أوروبا وينتقل تدريجيا إلى معاداة العرب وحروبهم ضد دولة إسرائيل مع توجيه تهم معاداتهم للسامية وينتقد اليهود المعارضين لفكرة الدولة اليهودية ثم ينتقل ليتحدث عن الفلسفة والثقافة والدين والمجتمع
Displaying 1 - 12 of 12 reviews