Personal demons e un proiect ciudat, o carte hibridizată, care conține proză care nu e proză, poezii care nu sunt poezii: tipicele mele texte care pot sau nu pot să fie numite poezii. Simt foarte puternic că am scris această carte într-o perioadă de trecere, de schimbare – poate chiar radicală, din punct de vedere lăuntric -, ceva între ascending, transcending and loathing.
Personal demons este un volum de poezie și proză scurtă, un amalgam de sentimente.
Mi-a plăcut mult, aveam impresia că autorul e aici alături de mine și își dă efectiv sufletul vorbind despre trăirile lui. Atât de intense mi s-au părut anumite fragmente.
Nu mă așteptam să găsesc texte în engleză, a fost o surpriză plăcută pentru că e scris foarte frumos. Am avut și momente în care m-am oprit din citit și am luat o pauză, simțeam că trebuie să procesez ceea ce citesc.
Per total am rămas cu un sentiment plăcut, mă bucur că am citit-o.
👿Din punctul meu de vedere, „Personal demons” este o carte complexă. De ce spun asta? Pentru că structura și conținutul au fost diferite față de ce am citit până în prezent. Adică, la o primă răsfoire, am fost tentată să spun că avem proză și poezie, îmbinate. Dar, după ce am citit primele „povestioare”, am realizat că proza nu seamănă cu cea din nuvele sau romane, iar poeziile nu au structura simplă, cea cu care ne-am obișnuit de-a lungul vremii. Asta înseamnă că am avut un element de noutate. Mi-a plăcut și, prin urmare, am punctat ca atare.
👿Este o carte în care găsim emoții și sentimente sincere, directe (uneori poate prea directe). Avem iubire, iertare, empatie, răbufnire, dezamăgire, toate prezentate așa cum se simt ele în anumite momente. Nu am simțit că o citesc, ci mai mult am avut impresia că autorul îmi comunică acele lucruri verbal.
👿Deși v-am zis că este o carte complexă, tot o să reușiți să o citiți repede. Cum limbajul este unul accesibil, cunoscut și vorbit de fiecare dintre noi, nu veți întâmpina probleme în lecturarea ei.
👿Aspectul care m-a făcut să acord o notă mai mică a fost romgleză. Deși înțeleg acest mod de exprimare, pentru unii foarte bun, omul de la Litere din mine nu poate să treacă peste asta. Aș fi preferat ca unele să fie scrise numai în engleză (chiar am avut câteva) și unele numai în română.
👿Deci, indiferent de problema mea cu limbile, rămâne o carte bună, căreia merită să-i acordați toate șansele din lume. Și, ca un manual de utilizare, vă recomand să vă lăsați mintea deschisă, să luați o pauză scurtă după fiecare povestioară/mărturisire, să vă puneți în pielea protagonistului ori de câte ori aveți ocazia și să vă dați libertatea să vedeți cu alți ochi situații prin care am trecut și am devenit oamenii care suntem astăzi.
Cartea „Personal Demons” a fost o luptă continuă, fie cu propria ființă fie cu fantasmele trimise să încețoșeze mintea. Autorul m-a făcut o fină observatoare a tot ce mi s-a înșirat în rânduri scrise cu râvnă, și am prins acel oftat al unor cuvinte de dor, cu critică fluidă, dar și cu iubire. Natura scrierii lui Vlad Țolan este una furtunoasă, dacă unele mici frânturi te liniștesc, altele te zdruncină, te bulversează ba chiar unele îți stârnesc revolte. Unele te fac să privește peste toate momentele proprii iar altele se lasă cu întrebări… a fi sau a nu fi? Confuzie sau privirea largă a unei vieți fără cortină? E negură sau doar lipsa noastră de introspecție? E viața grea sau doar e greu să trecem prin ea? Astfel, într-un tempou agale am parcurs o scriere altfel, nu e roman dar nici proză, parcă e proză dar se lasă cu poezie, nu e nici poezie ci mai mult o erupere a unui suflet încărcat de cuvinte ce vrea să scrie. Poate pentru a fi citit, sau poate pentru eliberare… cert e că, parcursul acestei cărți mi-a plăcut, revolta prin cuvinte parcă și acum îmi vuiește prin minte ca o voce ce mi s-a instalat acolo. „Personal Demons” este asemeni unei convorbiri, o scriere ce se axează pe o apropiere din punct de vedere sufletesc pentru autor de proprii demoni; e despre curajul de a discuta mult, interminabil, până te prinde dimineață și totuși încă vorbești, îți eliberezi sufletul de temeri și angoase, de frustrăile trecerii dar și de viziunile unui viitor mult prea îndepărtat. E o carte ca un exercițiu, sau un jurnal în care pas cu pas figurile prind contur, iar pacea lăuntrică se sedimentează pentru a da naștere unei noi palete de culori! Recomand cu drag cartea, eu am rămas încântată de profunzimea sa.
Vreme de câteva săptămâni am stat deoparte de social media, având nevoie de un restart (dacă nu chiar un reboot), iar în acest timp i-am dat o șansă cărții negre - Personal Demons - semnată Vlad Țolan, un proiect literar ce conține proză care nu e proză și poezii care nu sunt poezii.
Am avut parte de o călătorie minunată alături de un suflet în mijlocul unei tranziții (de la crisalidă la Monarh). Mi-am tocit câteva perechi de gânduri alături de scriitura sinceră și uneori dureroasă a lui Vlad, metamorfozându-mă în același timp cu el. Nu am ales întâmplător Fluturele Monarh, ci am mers pe două considerente: universalitate sufletului și tranziția repetată a acestuia, urmată indubitabil de întoarcerea la origini, dar și faptul că sinceritatea lui Vlad este, din păcate, o specie pe cale de dispariție.
Personal demons este o explozie de gânduri și sentimente ale unui bărbat mereu în luptă cu propriile dorințe, cu propriile eșecuri, o luptă ce sângerează pe hârtie în fraze mustind de durere și dor. Personal Demons este un monolog eliberator transformat brusc în dialog cu amintirea iubirii pierdute, un jurnal încărcat de furtuni personale, de introspecții și de umbra neagră a lui "Cum ar fi fost dacă?" Personal Demons este un curcubeu de griuri ce se cere eliberat din cătușele norilor aducători de ploaie, ploaie ce ar face natura să renască și dorul să se estompeze.
Personal Demons e despre curaj, sinceritate, regret și puterea de a merge mai departe, purtând în suflet o durere plăcută de care nu vrei să scapi, dar care îți macină de la primul până la ultimul neuron.
Azi v-am citit din Personal Demons un pasaj de proză care nu-i proză, și o poezie care n-a fost poezie, ci dulce amărăciune. Vizionare plăcută și nu uitați să vă abonați la canalul meu! ❤️ https://www.youtube.com/watch?v=dwmuw...