Sapho - Édition illustrée: Un roman d'Alphonse Daudet

by Alphonse Daudet

Jean Gaussin d'Armandy, jeune Provençal monté à Paris dans le but d'obtenir un poste dans un consulat, rencontre Fanny Legrand et s'en éprend. Elle devient sa maîtresse. Mais un jour, au hasard de conversations impromptues avec ces amis grâce à qui il a connu Fanny, Jean découvre Sapho: avec ce surnom, c'est toute une face ignorée de Fanny qui se présente à son esprit bouleversé Et avec les cinq lettres de son nom abominable, toute la vie de cette femme lui passait en fuite d'égout sous les yeux.

Genres: Fiction, French Literature, France, 19th Century, Classics, Lesbian, Novels

266 pages, Paperback

First published January 1, 1884

About the author

Stories of life of French writer Alphonse Daudet of the naturalist school in his native Provence include Lettres de mon moulin (1869).

Louis Marie Alphonse Daudet authored novels. He was the younger brother of Ernest Daudet. He was married to Julia Daudet and the father of Léon Daudet, Lucien Daudet and Edmée Daudet, all writers.

Family on both sides belonged to the bourgeoisie. Vincent Daudet, the father, manufactured silk, but misfortune and failure dogged the man through life. A boyhood depressed Alphonse amid much truancy had. He spent his days mainly at Lyon, left in 1856, and began life as a schoolteacher at Alès, Gard, in the south. The position proved intolerable. As Charles Dickens declared that all through his prosperous career, the miseries of his apprenticeship to the blacking business haunted him in dreams, so after Daudet left Alès, he woke with horror, thinking for months that he still dwelt among his unruly pupils.

On 1 November 1857, he abandoned teaching and took refuge with Ernest Daudet, his brother only some three years his senior, who tried "soberly" to make a living as a journalist in Paris. Alphonse took to writing, and a small volume, Les Amoureuses (1858), collected his poems and met with a fair reception. He obtained employment on Le Figaro, then under energetic editorship of Cartier de Villemessant, and wrote two or three plays; those interested in literature began to recognize him as possessing individuality and promise. Morny, all-powerful minister of Napoleon III, appointed Daudet, who held a post of his secretaries till death of Morny in 1865, and Morny showed Daudet no small kindness. Daudet put his foot on the road to fortune.

From Wikipedia

Reviews

[Luís · Rating 5 out of 5]

This learning novel retraces, very traditionally, an initiation into love. The peculiarity is that he experienced this first love with a woman whose last love will be. The hero lives this amorous passion for persuading that he can free himself from it by the effect of his will, but he is insidiously grabbing by the comfort of everyday life, the couple's habits. Love warms, but it remains. It becomes the toy of Sapho - the superb figure of a courtesan who evolves in the Parisian bohemian of the XIXth century. Daudet's style is remarkable.

[Teresa · Rating 4 out of 5]

"Este romance, a mais bela história de amor que já li, é tecnicamente um livro dificílimo de escrever. Toda a narrativa é dada num gume estreitíssimo sempre ameaçado pelo mau gosto, o exagero e a pieguice, e sem nunca cair neles. Os temas mais comuns são sempre os mais complicados. A ligação entre um homem mais novo e uma mulher mais velha, de costumes duvidosos, parece um desafio impossível, com todos os cordelinhos para se tornar um pastelão piegas. Miraculosamente, graças à delicadeza e capacidade de oficina do autor, é o contrário: uma obra extraordinária, de uma imensa felicidade de expressão."
(Prefácio de António Lobo Antunes)

[Milan · Rating 3 out of 5]

Već postarija laka žena, bludnica koju su po boginji ugledni Parižani, mahom umetnici, nazvali Safo, zavodi dvadesetogodišnjeg mladića iz dobre porodice a potom ga upliće, kao i mnoge pre njega, u svoju mrežu nepodopština, što kulminira otprilike baš kako bi se moglo i očekivati. Safo ipak nije samo proračunata, već kako bi se želelo pokazati, u francuskom maniru, na prvom mestu vođena jakim i nestalnim strastima. S druge strane njen poslednji ulov - naivčina slabog karaktera, razvija privrženost prema ovom upotrebljenom ali dobrodržećem stvoru na način koji se neretko viđa u klasicima: kroz ljubomoru do osećanja ljubavi: rascvetava se tek kada je povređeno samoljublje.

Zna se šta se može očekivati od francuskog romana devetnaestog veka i premda “Safo” nipošto ne spada među najbolje, ili neke koje bih posebno preporučio, ipak zadovoljava trenutnu želju za takvim štivom. Zbog toga se ne obazirem na pojedine banalnosti ili činjenicu da je Dima temu priče već iscrpio. U redu je

[「美佳」liesolitte · Rating 3 out of 5]

...con sus manos blancas sobre el pecho, manos que así delataban el abandono, el desprendimiento supremo de las cosas sobre el diván a que daban sombra las glicinas donde Gaussín y su querida se conocieron la noche del baile.

3.5/5.

Tengo muchos sentimientos encontrados con este libro... La historia nos presenta a Juan Gaussín (que por la edición en español entiendo que se llamaba Jean) y Fanny, una mujer parisina a la que apodan Safo. Está ambientada en Francia a finales del XIX, entre saraos, viñedos y un París muy teatral lleno de excentricidades. La trama como tal gira dentro de la historia de Gaussín y Safo, siendo ella bastante mayor que él y de las dificultades que se encuentran tanto uno como otro durante los cinco años que dura la relación entre ambos. Yo pensaba que no me iba a gustar nada, a mitad del libro estaba quejándome a mi novia mientras decía que no entendía el mensaje que me quería transmitir la historia... pero ahora debo decir que me ha sorprendido mucho que me haya gustado. No es la mejor lectura de este 2020 ni queriendo pero al menos ha estado mejor que otros que he leído.

El lenguaje está muy recargado, pero hay que tener en cuenta la época en que está escrito... aun con todo, es una lectura muy disfrutable. Yo no he conseguido empatizar del todo con los personajes, si acaso al final con Fanny, pero ni hablar con Gaussín que me parece que el único dilema que tiene es que es la primera vez que se enamora y no tiene ni idea de lo que hacer, metiendo la pata varias veces siguiendo impulsos en vez de la voz de la razón. Como tal creo que no se le puede pedir demasiado a Daudet, está muy bien para ser la clase de historia que es, una muy llena de sátira y sexo que aquí se camufla de una manera casi mágica porque no puedes más que intuir de lo que se habla entre comentarios muy puntuales.

En general, recomendable, pero tienes que ir con pies de plomo si es la primera vez que lees algo de la época porque se te puede atragantar con mucha facilidad.

[Montse de Paz · Rating 4 out of 5]

This is one of this beautifully written stories about destructive love, egocentric men and ruthless women. Wrapped in a romantic atmosphere, we contemplate how two lovers fall in each other arms and end devouring one another.

Daudet is a master creating atmospheres and describing complex and contradictory characters. And the end... ah, the end of this novel is one of those that are to be remembered!

[Sylvia · Rating 4 out of 5]

La historia de una mujer manipuladora, erótica y femme fatal, seduce al protagonista y le provoca un conflicto de carácter sexual y hedonista, lo lleva a una doble vida, sufrir y vivir enganchado a ella.

[Sarah ~ · Rating 1 out of 5]

إن تجسَدَ المللُ يوماً في رواية ..
فـ ستَكون رواية صافو لـ ألفونس دوديه
..

[Czarny Pies · Rating 2 out of 5]

Oublié de nos jours, « Sapho » s’est fait remarquer à son époque. Massenet en a tiré un opéra monté en 1897. Somerset Maugham l’a cité comme étant un roman important dans « Servitude humaine ». Néanmoins, « Sapho » ne possède pas les qualités nécessaire pour intéresser un lecteur du 21e siècle.
« Sapho » (1884) semble être une reprise de « La dames aux camélias » (1848) de Dumas fils. Dans les deux romans, un jeune noble provinciale prend une femme de plaisir pour maitresse à Paris. Les familles en province sont scandalisées et insistent que leur fils rompent avec les femmes « de mauvaises mœurs ». Les fils n’en sont capables et finalement ce sont les femmes qui mettent fin aux relations pour le bien des pauvres jeunes hommes.
Chez Dumas tout est noir et blanc. Marguerite est une ange tandis qu’Armand est un lâche. Les choses sont plus ambiguës chez Dumas. Les mœurs de Fanny sont effectivement assez mauvaises et elle ment souvent à Jean. Pourtant, Jean est de très faible caractère moral et son indifférence aux difficultés financières de sa famille causées par une sècheresse persistante qui réduit de façon radicale le rendement de leurs terres est dérangeante. Fanny est une véritable héroïne tandis que Jean est seulement un protagoniste.
On peut dire que « Sapho » est plus nuancé que « La dames aux camélias ». Le problème est que « La dames aux camélias » a vidé la question 36 ans avant la parution de « Sapho ».

[Mackenzie · Rating 3 out of 5]

After reading this at-times tiresome account of a perpetually stalling and starting love affair, I feel that I've suffered almost as much as the book's characters. Nonetheless, it had its moments. The high points include the tearful Christian burial of a wrinkled pet chameleon and the lover's first encounter, when Jean carries Fanny up three flights of stairs: she's laughing and having a great time, he is dying of exhaustion. Throw Trilby and Jude the Obscure in a blender with Zola's The Kill, and you might have something like Sapho.

[Ozlen Ozgen · Rating 3 out of 5]

Sapho, klasikler arasında yerini almış bir roman. Ama klasik romanlara karşı 'okuması zor, ağır' vb. ön yargıları tamamen boşa çıkaranlardan.

Daudet'nin, Sapho'da bir dönem yaşadığı kendi aşk hikayesinden esinlendiği söylenmekte.

Toplumun ahlak kurallarına aykırı sayılabilecek bir aşk hikayesini, sürükleyici, seviyeli ve hüzünlü bir şekilde anlatmış Daudet.

Sıkılmadan okunan, güzel bir roman Sapho.

[kafkasurlerivage888 · Rating 1 out of 5]

male gaze

[Cititoare Calatoare · Rating 3 out of 5]

"Era micuta la trup si fragila; datorita pielii, a parului si a ochilor sai foarte negri, ziceai ca e bucata de taciune aprins. Dar, ca toti taciunii aprinsi, il frige rau pe oricine se apropia de ea."
Fanny Legrand, misterioasa pariziana ce suceste mintile barbatilor, saraca dar pasionala, il prinde in mrejele ei pe instaritul Jean Gaussin d'Armandy din Avignon. Desi afla ca multi prieteni din anturajul lui o avusesera deja si ca i se spunea Sapho dupa cunoscuta poeta din Lesbos, nu poate renunta la ea.
Oare cum se termina aceasta relatie toxica? Oare unde duce aceasta dragoste? Aflam citind aceasta carticica cu iz parizian, plina de oameni viciati si decadenta.

[Fabio Jackson · Rating 3 out of 5]

Que sorpresa, que sorpresa, el final es tan jodidamente increíble, que solo hace que uno se sienta satisfecho por saber que tarde o temprano los vicios tienen su precio y que como la muerte nadie puede escapar de la resolución final que se contrae una vez que se sucumbe a la tentación. Al principio es denso y tardado pero el desenlace de esta historia reconforta de sobremanera.
Esta lectura es muy buena para reflexionar acerca de los vicios y las virtudes, además de como lo más difícil es mantener un punto medio entre estos, ya que no hay persona que carezca de ambos.

[Ioana Crețu · Rating 2 out of 5]

E despre legătura dintre o femeie cu multă experiență, care pare să iubească mai mult, și un tânăr ce-și arată vârsta de 20 de ani.

„Încă nu ştia că femeia care iubeşte n-are suflet decât pentru dragostea ei, toată mila, toată bunătatea, compătimirea şi devotamentul fiindu-i absorbite de o singură fiinţă.”

[Beluosus · Rating 2 out of 5]

J'ai connu des types comme Gaussin. À une grande fête, ils ne sont pas dragués par une femme belle et intelligente. Ils se collent près du buffet et polémiquent sur les mérites relatifs de Kirk et Picard.

[Cloé · Rating 3 out of 5]

J’ai beaucoup aimé le début mais l’histoire m’a ensuite lassée. C’est un roman d’amour et de jalousie intéressant mais un peu prévisible avec en plus certaines longueurs.

[Paul Vernhet · Rating 4 out of 5]

Il faut imaginer Sapho heureuse.

[Tempero · Rating 4 out of 5]

Sapho é uma vénus - é música, é poesia, é erotismo e sedução. Sapho é a estrela d'alva. Na sua órbita, encontramos Jean Gaussin, um jovem recém-chegado a Paris, sonhador, inocente, natural.

Este livro é a sua história, que tem tanto de amor e de belo como de angustiante e triste:

Pararam na Rue Jacob, em frente de uma residência de estudantes. Quatro andares para subirem [...]. «Quer que a leve?...», disse ele, rindo, mas baixinho, por causa da casa adormecida. Ela envolveu-o num olhar lento, desdenhoso e terno, um olhar de experiência que o avaliava [...].

Então ele, com um bonito impulso, bem da sua idade e do seu Midi, pegou nela, levantou-a como a uma criança [...], e subiu o primeiro piso de um fôlego, feliz de sentir aquele peso que dois braços, frescos e nus, lhe penduravam do pescoço.

Chegados ao segundo andar, subiu mais lentamente, sem prazer. A mulher abandonava-se, fazia-se cada vez mais pesada. O metal dos brincos dela, que começara por acariciá-lo com uma espécie de cócega, pouco a pouco penetrava-lhe cruelmente na carne.

No terceiro andar, arquejava como o carregador que faz a mudança de um piano. […] E os últimos degraus, que escalou um a um, pareciam-lhe os de uma escada gigante cujos muros, corrimão e janelas estreitas se enrolavam numa espiral interminável. Já não era uma mulher que transportava, mas uma coisa qualquer, pesada, horrível, que o asfixiava e que, a todo o momento, se sentia tentado a largar, a arremessar com cólera, ainda que correndo o risco de a esmagar brutalmente.

Ao chegarem ao patamar acanhado: «Já...», disse ela, abrindo os olhos. Ele pensava: «Até que enfim!...», mas não teria sido capaz de o dizer […].

Era a história completa deles: aquele subir das escadas na tristeza cinzenta da manhã.

[Filiz · Rating 4 out of 5]

Ilk olarak bir kose yazisinda okudum adini Sapho'nun.Sonra elime alip sayfalari cevirmeye basladigimda Daudet'nin bu eseri 20sine geldiklerinde okumalari icin ogullarina yazmis oldugunu gorunce merakim artti.Bir takim zevkleri ugruna gecmisinde bircok erkekle birlikte olmus bir Kadinla birlikte olmayan baslayan "temiz aile cocugu" nun kendine "saf,iyi aile kizi" ile temiz,toplumca Kabul gorur bir yasam kurma zamani geldiginde cuvallamasinin oykusu.Kitabin sonlarinda yer alan bir benzetme-asagida vericem-icin bile okumaya deger,hele ki gunumuzde bu benzetmeye uygun nice iliski yasaniyorken:"Bir Dogu ulkesi varmis,orada bir Kadin kocasini aldatti mi taze bir hayvan derisinin icine bir kediyle birlikte canli canli koyup derinin her yanini dikerlermis.Sonra kizgin Gunes altinda bagirip ziplayan bu cikini Deniz kiyisina birakirlarmis.Kadin haykirir,kedi pence atar,ikisi de birbirini paralarken deri baslarmis iki tutsak arasindaki bu korkunc bogusmanin uzerinden sikisip buzulmeye...ta son soluga,ta cikinin son debelenisine kadar.Bir arada kalsaydik ikimizi de bekleyen iskence bu olacakti asagi yukari..." Birlikte olduklari kadinlarin gecmisinin bir tek Dogulu erkekleri bu denli rahatsiz ettigini sanarken,bu roman la batili erkeklerin de en az Dogudakiler kadar bundan rahatsizlik duydugunu gordum.Insan heryerde insan iste;milliyet,irk,dil,din pek parlak ambalajlar vesselam...

[Çağdaş · Rating 4 out of 5]

İnsanın okurken 19. yy. ortasında geçtiğine inanası gelmiyor, son derece bugüne aitmiş duran, tanıdık insanlar ve çevreyle dolu bir roman bu. Tensel zevkleri ve genel olarak hayatı çok tanımayan saf bir Provence çocuğu ile cinselliğinin kendisini sürekli ona çektiği, bu konularda oldukça deneyimli, orta yaşa gelmekte olan bir şehirli kadının ilişkisinin, sürekli gelgitlerin, bırakılamayan alışkanlıklarının öyküsü. Ne Jean, ne de Fanny kendi alışkanlıklarının köleleri olmaktan kurtulamıyorlar.

Tabi bu aşk hikayesinin arka planında her bir paragrafı adeta bir film sahnesi ya da tablo gibi canlandıran, Daudet'nin pek sevdiğim müthiş doğa tasvirlerini, zamanın akışını bize hissettiren mevsim geçişlerini ve neredeyse her zaman karanlık Paris çamuru ile aydınlık kırsalı buluyoruz.

[Stil de scriitor · Rating 4 out of 5]

Am citit această carte în mai puțin de 3 zile, și asta pentru că este destul de scurtă (are undeva în jur de 160 de pagini, depinde acum de ediția cărții) și prezintă o acțiune nu foarte vastă. În linii mari, cartea prezintă destinul lui Fanny Legrand, poreclită și Sapho.

https://www.stildescriitor.ro/2014/12...

[Altuğ · Rating 2 out of 5]

Merhaba,

Fransız realizmi yorucudur -Madam Bovary'den nasıl çıkmıştım öyle!- ama natüralizmi öyle olmadı hiçbir zaman. Düşündüğüm gibi Sapho da hızlı ve hafif bir okuma oldu.

Daudet ve Sapho

1879'da Daudet'ye frengiden dolayı tedavisi olmayan omurilik zafiyeti teşhisi koyuluyor. Bu durum 1897'de Daudet'nin ölümüne neden olacaktır.

Gençliğinde pek çok kadınla zaman geçiren ve sonunda da Marie Rieu ile evlilik dışı ilişki yaşayan Daudet, 1884'te yayımlanan Sapho'yu metresi Marie Rieu ile yaşadıklarından yola çıkarak oluşturuyor.

Tournier; Sapho'nun, frenginin kişileştirilmiş hâli olduğunu düşünüyor. -Muhtemelen Daudet biyografisinden.- Bunu romanı okuyarak anlamamız biraz zor, roman metninde frengiyle ilgili açık söylem bulunmuyor.

Sapho

Konsolos olmak için taşradan Paris'e giden yirmi bir yaşındaki Jean Gaussin bohem -günübirlik yaşam tarzını benimseyen, yarına dair kaygısı olmayan- hayata ilgi duymaktadır ve bunun için bir baloya gider. Gittiği bu baloda kendisinden büyük -otuz yedi yaşında- ve pek çok sanatçıyla yatmış, ilişki yaşamış -Gaussin bunları sonra öğrenecektir.- Fanny Legrand ile tanışır.

Gaussin, itici şeyler olsa da Fanny'nin çekimine kapılmaktan kendini kurtaramaz ve aralarında her ikisinin de istediği zaman ayrılacağını düşündüğü evlilik dışı ilişki başlar.

Gaussin, sonraları Fanny hakkındaki gerçekleri öğrenir ama istediği zaman ayrılma işini gerçekleştiremez; karmaşa yaşar ve biz roman boyunca da bu karmaşayı psikolojik detayla okuruz.

Son olarak;

Bu kitabı okuyan erkekler Fanny'e kadınlarsa Gaussin'e öfke doluyor sanırım. Öyle gördüm. :) Kitabı okurken işi kadın-erkek mücadelesine getirmezseniz esas gösterilmek istenene kapı aralarsınız.

Bir psikologun ilişkisel tespitlerle yorumlamasını okumayı isterdim. Bu açıdan derin bir eser Sapho.

… çok sevdim ben, bitkin haldeyim. Şimdi de başkaları beni sevsin, ... | İletişim Yayınları, s.260

İyi okumalar.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

― HAIDE, UITĂ-TE LA MINE… Îmi plac ochii dumitale. Cum te cheamă?

― Jean.

― Jean şi mai cum?

― Jean Gaussin.

― Din Sud, înţeleg… Ce vârstă?

― Douăzeci şi unu de ani.

― Artist?

― Nu, doamnă.

― A! Cu atât mai bine…

Crâmpeiele acestea de fraze, aproape de neînţeles printre strigătele, râsetele, cântecele de dans ale unei serbări costumate, se schimbau ― într-o noapte de iunie ― între un cimpoier italian şi o ţărancă egipteană, în sera de palmieri şi de ferigi-copăcei cu care se isprăvea atelierul lui Dechelette. La stăruitorul interogator al egiptencei, cimpoierul răspundea cu naivitatea vârstei lui fragede, cu încrederea deplină şi mulţumirea unui meridional care nu vorbise multă vreme. Străin în lumea aceasta de pictori şi de sculptori, rătăcit de cum intrase la bal de prietenul care-l adusese, se plictisea de două ceasuri, plimbându-şi chipul frumos de bălai, ars de soare şi aurit, cu părul cârlionţat mărunt şi scurt ca pielicica de oaie a costumului său; în juru-i se ridica murmurul unui succes de care nu-şi dădea seama.

Dansatorii îl izbeau pe neaşteptate cu umerii, pictorii cei tineri râdeau bătându-şi joc de cimpoiul pe care-l pusta strâmb şi de zdreanţa lui de la munte, grea şi supărătoare în noaptea de vară. O japoneză cu privire de periferie şi cu nişte cuţite de oţel ce-i ţineau cocul ridicat cânta încetişor, întărâtându-l: Ah, ce frumos, ce frumos e poştalionul… în timp ce o spaniolă în dantele albe de mătase, trecând la braţul unui şef de apaşi, îi îndesa cu putere sub nas buchetul ei de iasomie albă.

Nu înţelegea nimic din aţâţările acestea, se credea foarte caraghios, şi se retrase în umbra răcoroasă a galeriei cu geamlâc, mărginită de un divan lat, sub frunziş. Îndată, femeia venise să se aşeze lângă el.

[tiago. · Rating 3 out of 5]

Sapho é, em muitos aspetos, aquilo que se poderia esperar de um romance novecentista francês. Pinta ambientes onde se misturam delicadamente a sofisticação e a imoralidade boémia, um amor arrebatado, acessos de loucura, tentativas de suicídio. A história gira em torno de Jean Gaussin, que conhece a sedutora Fanny, mais conhecida por Sapho, numa festa da alta sociedade parisiense. A princípio algo desinteressado pelo novo conhecimento, acaba por cair cada vez mais e mais nas redes do amor de Sapho.

Onde diverge do estereótipo é no realismo com que Daudet pinta este amor: com os seus momentos altos e os seus momentos baixos, com fases de aborrecimento e de êxtase, permanentemente imprevisível.Eventualmente Jean acaba por deixar Sapho, de quem estava já enfastiado, para perseguir o casamento socialmente aceitável a que a sociedade o impele e a que a sua família o empurra. Depois de dois meses de separação, incapaz de manter-se à distância de Sapho, acaba por regressar à casa que partilharam, onde passa a noite com ela e lhe pede que fuja com ele. Toma uma posição de cônsul na América do Sul e desfaz o noivado, provocando uma rutura com a sua família, que não aceita a sua decisão; e quando se preparava para abandonar o país com Sapho, descobre que ela o deixou, incapaz de se sacrificar mais pelo amor que partilhavam.

Não sendo uma leitura imperdível, não deixa de ser uma leitura agradável.

[Carla Coelho · Rating 4 out of 5]

O protagonista Jean Gaussin conhece Fanny Lagrand numa festa, tomando-se de amores por ela. Jovem e proveniente de uma rica família de província, Gaussin deixa-se enredar na paixão de Fanny, uma mulher mais velha com um passado boémio duvidoso para os padrões morais da época. Diz a si próprio que a relação é temporária e que quando for colocado no estrangeiro se separarão sem consequências de maior. Todavia, como percebemos ao longo da acção, Gaussin ignorou a força dos sentimentos que foi desenvolvendo para com a sua amante e a capacidade desta se enredar na sua vida.
Este enredo parece datado e pouco interessante para o leitor do século XXI, mas não é assim. Desde logo, pela mestria narrativa de Daudet. Mas também pela sua capacidade de mostrar a densidade interior das personagens e de instalar a dúvida sobre as suas motivações. Embora acompanhemos o desenrolar dos acontecimentos seguindo de perto Gaussin, cujas dúvidas, ciúmes e indecisões seguimos, é impossível não nos interrogarmos sobre alguns acções de Fanny, que lhe passam despercebidas. O final é inesperado e encerra uma mensagem cautelar muito interessante. Sem deixar de manter a dúvida quanto ao verdadeiro carácter da mulher que o meio artístico parisiense conhecia como Sapho.

[Patricia Ibarra · Rating 4 out of 5]

La vida de un joven estudiante aspirante a ser cónsul que conoce en una reunión de artistas a una mujer, Julia, conocida como Safo, en su vida como prostituta. A partir de entonces, ella se aparece en los lugares que él frecuenta hasta que logra acabar viviendo juntos. Él siempre le dejó en claro que esa situación sería temporal pues en cuanto hiciera su examen tendría que irse. En esa relación a veces él se siente satisfecho con la vida diaria; otras, hastiado por su vida pasada. Además, cuando su familia se enteró con quien vivía se horrorizó. Con el tiempo, él se enamoró y ahora llegaba el momento de tomar una decisión. A pesar de ser un tema sencillo, me pareció muy acertado el trato de sus personajes. A veces, demasiado detalles para mí.

[I.N. Lema · Rating 5 out of 5]

Apasionada historia de amor y desamor entre dos seres de mundos totalmente opuestos.
Estas son las claras consecuencias que nos advierte el autor si se cruza la línea.
Un narrador omnisciente nos cuenta las aventuras y desventuras de dos amantes durante cinco años de sus vidas.
Además, conoceremos a otros personajes del ámbito de ambos, quienes aparecen y desaparecen para animar el argumento, hilar detalles o concluirlos.
Definitivamente, he disfrutado leyendo una historia aparentemente sencilla, pero muy bien desarrollada a través de profundas descripciones, símiles, metáforas, lenguaje culto y vulgar, ... Romanticismo puro.

[Tiago Dias · Rating 5 out of 5]

Genial. Revela uma enorme capacidade de penetrar no íntimo das personagens que habitam um mundo ficcional extremamente bem desenvolvido. Este mundo ficcional é de uma dimensão impressionante ao ponto de incluir grupos de artistas e até um método para resolver a crise vinícola da época. Impressionante. O estilo da escrita de Daudet é também impressionante na sua qualidade descritiva e que dota todo este universo de uma cor de realidade extremamente vivida. Mas de facto o ponto mais alto deste livro está no seu tratamento genial da paixão e das relações.

[Zaccharine · Rating 2 out of 5]

I was highly confused throughout half the book, and at that point I was only reading it to get it over with. There were so many characters introduced, none really important to the plot. And the two main characters were so immature it was honestly annoying at times. However, it gets two stars instead of one since the ending was fairly satisfying.

While this particular read through wasn't very enjoyable, I also understand that a lot of the confusion I had was due to struggling to picture the setting and my poor memory.

I plan to reread this one day, and will update my thoughts. : )

[Betül · Rating 4 out of 5]

The only reason i didn't gave 5 stars is the heavy sexism between the lines. Overall, i loved the way the story slowly builds up and finishes at a point where you can fully understand how unfortunate to consume everything life can give to you and how much of a disaster it is when you run out of them. I was at such a nauseous mood when i reached the end at the book, the feeling is so well interpenetrated.