Aș putea să spun că e o carte utilă, informativă etc, sînt convins că are un public țintă bine definit, care o apreciază. Dar, în același timp, am citit-o eu, deci o să scriu cum mi s-a părut mie.
În primul rînd, m-a lovit exprimarea bolovănoasă, plină de clișee și care, pe alocuri, zici că era o traducere neîndemînatică din engleză. Știu, e greu să scrii în română -- și, mai ales, într-o română literară, frumoasă -- despre tehnologie, cîtă vreme 99,99% din informație vine pe filieră anglo-americană. Dar poate tocmai de aceea scriitorul, fie el și de știință popularizată, nu ar trebui să fie aceeași persoană cu profesionistul, cu profesorul, poate nici cu conferențiarul. Foarte rare sînt cazurile cînd un bun profesionist al unui domeniu îl și prezintă fascinant, iar acesta nu este unul dintre ele.
Apoi, despre conținutul propriu-zis, e o bună recapitulare și dare de seamă a lucrurilor din zona tehnologiei și mai ales a Internetului pentru cineva care nu prea citește știri sau forumuri. Informații de bază, binevenite, dar n-aș zice că sînt și comentate sau puse într-un context care să le justifice sau măcar să le înglobeze cumva. Pare genul care se cheamă information dump; din nou, o trăsătură care îi deosebește pe profesioniști de scriitori sau reporteri.
Cît despre implicațiile etice, cu așteptările ridicate de prefața d-lui Vică, au comentat și ceilalți cititori: sînt sublime, dar lipsesc cu desăvîrșire.
Nu vreau să jignesc, dar sînt și eu profesor și chiar am & am avut studenți și elevi de ani terminali care ar putea face un proiect de final de semestru mai bun decît cartea asta.
Știu, par elitist; dl Rughiniș a scris o carte, iar eu, o recenzie amară pe Goodreads. Dar poate niciuna dintre acestea nu trebuia să existe.