What do you think?
Rate this book
Murmur
„Romanul lui Mircea Pricăjan pune în discuție ideea memoriei înșelătoare, a amintirii care mistifică în aceeași măsură în care pare să și explice corespondențele dintre un trecut aluvionar și un prezent continuu și haotic. Prin rememorare, totul devine poveste, iar din acest murmur al unui timp uitat și retrăit cresc, pe nesimțite, destinele mărunte ale celor nu întotdeauna dispuși să accepte istoria mare, rostogolitoare, anihilantă.“ — DAN-LIVIU BOERIU
„O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie. Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentând nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decât propria memorie.“ — MIRON BETEG
DESPRE MIRCEA PRICĂJAN
MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.
„O dimensiune specifică întregii proze scrise de Mircea Pricăjan e vizibilă în Murmur: recuperarea unor spații ale purității, în încercarea de a conferi un minim contur preajmei, se transformă mereu într-o anxioasă melancolie. Aparenta inocență a amintirilor aduce cu sine barbarii aproape cristaline, memoria nemaireprezentând nici suport și nici refugiu. Cartea e o demonstrație că nimic nu poate fi mai deformant, mai parazitar decât propria memorie.“ — MIRON BETEG
DESPRE MIRCEA PRICĂJAN
MIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele În umbra deasă a realității (Editura Universității din Oradea, 2002), Calitatea luminii (Polirom, 2016), Pumn-de-Fier (Polirom, 2018) și volumul de proză scurtă Perseidele (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.
- GenresRoman
230 pages, Paperback
First published January 1, 2023
5 people are currently reading
106 people want to read
About the author
Mircea Pricăjan
63 books108 followersMIRCEA PRICĂJAN s-a născut pe 2 septembrie 1980, la Oradea. A absolvit Facultatea de Litere din orașul natal. A debutat în 1997, cu proză scurtă, în suplimentul unui ziar local. A publicat romanele „În umbra deasă a realității” (Editura Universității din Oradea, 2002), „Calitatea luminii” (Polirom, 2016), „Pumn-de-Fier” (Polirom, 2018), „Murmur” (Humanitas, 2023), „Gașca” (Polirom, 2024) și volumul de proză scurtă „Perseidele” (Charmides, 2019). A tradus din limba engleză peste 60 de volume. A îngrijit apariția mai multor reviste literare online, deopotrivă în română și engleză, iar în anul 2012 a fondat Revista de suspans. A editat două antologii tematice de proză scurtă. În intervalul 2003–2020 a fost redactor la revista de cultură Familia, iar în anul 2021 a devenit redactor-șef al aceleiași publicații.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 18 of 18 reviews
December 16, 2023
Mi-a placut mai mult fata de Calitatea luminii - e ceva special in stilul de scriere, foarte lin si cald. 😊
April 1, 2024
Am descoperit în Mircea Pricăjan un autor exact pe sufletul meu. Îmi place nu doar cum scrie ci și despre ce scrie. După "Calitatea luminii" mi-a fost clar că vreau să-l mai citesc pe M. Pricăjan pentru că mi-a plăcut abordarea lui și valorile care transpar din subiectele relatate.
Am terminat Murmur și parcă nu-mi găsesc cuvintele să spun ceva despre ea. E o carte care te face să-ți fie un dor nebun de bunici, de casa de la țară, de copilărie, de tine copil. E multă candoare și dor între paginile cărții. Romanul este destul de complex și atinge mai multe evenimente istorice dar ceea ce m-a încântat cel mai mult este creionarea relației dintre bunic și nepot. Copilărie pe care prezența iubitoare a bunicului o îmbracă în magie. Atunci când Matei, devenit adult, caută "Aurul negru" el nu vrea să revadă un film ci să retrăiască acea stare de bine din copilărie când văzuse filmul fascinat de replicile inventate de bunicul său. E o încercare de a recupera copilul din sine și bucuria acelei vârste.
Nu spun mai mult. Vă las să descoperiți singuri această minunăție de carte!
Am terminat Murmur și parcă nu-mi găsesc cuvintele să spun ceva despre ea. E o carte care te face să-ți fie un dor nebun de bunici, de casa de la țară, de copilărie, de tine copil. E multă candoare și dor între paginile cărții. Romanul este destul de complex și atinge mai multe evenimente istorice dar ceea ce m-a încântat cel mai mult este creionarea relației dintre bunic și nepot. Copilărie pe care prezența iubitoare a bunicului o îmbracă în magie. Atunci când Matei, devenit adult, caută "Aurul negru" el nu vrea să revadă un film ci să retrăiască acea stare de bine din copilărie când văzuse filmul fascinat de replicile inventate de bunicul său. E o încercare de a recupera copilul din sine și bucuria acelei vârste.
Nu spun mai mult. Vă las să descoperiți singuri această minunăție de carte!
January 3, 2024
Am închis cartea. Am strâns-o la piept, după ce i-am mângâiat paginile de câteva ori, după ce am mirosit-o, așteptând parcă să răsară din ea teiul din fața unei case, prăjitura făcută de băbuță, mâna aspră a moșului sau zâmbetul dulce al nepotului...căci durerile adultului le-am lăsat adânc îngropate în rândurile meșteșugite cu măiestrie de Mircea Pricăjan, le-am lăsat să fie doar un Murmur...
Omul ăsta trebuie să mai scrie, eu trebuie să-l mai caut. Romanul ăsta ascunde duioșie, reunește povești care se împletesc într-una singură și este frumos și așa mă bucur că l-am descoperit!
Omul ăsta trebuie să mai scrie, eu trebuie să-l mai caut. Romanul ăsta ascunde duioșie, reunește povești care se împletesc într-una singură și este frumos și așa mă bucur că l-am descoperit!
May 4, 2023
Este o carte care se susține bine prin tema principală, dar oferă și suficiente oportunități de a lega între ele niște ițe foarte meticulos plasate de către autor în structura ei.
Are un fir narativ care se formează prin împletirea unor fragmente de memorie asociate unei relații: bunic-tată-nepot, cu precădere celei dintre bunic și nepot. Personajele masculine acaparând 95% din conținutul romanului.
Un aspect demn de menționat al cărții este acela că a reușit să mă poarte foarte bine în peisajul copilăriei lui Matei. Am reușit să-mi imaginez locurile descrise și să intru pe deplin în atmosfera creată.
Așa cum sunt izolate capitolele, cartea poate funcționa și ca un volum de proză scurtă. Fiecare fragment antrenează suficientă consistență, atât narativă cât și simbolică.
Capitolul despre pescuit cred că mi-a plăcut cel mai mult. Personajul Matei găsind aici un spațiu de conturare a personalității și lăsând să se arate începutul desprinderii de influența celor din jurul său. Mi-a părut un fel de examen pe care și-l dă singur.
Am urmărit cartea încă de la aflarea veștii despre apariția ei, am citit-o cu multă placere și mai mult decât atât, m-am hotărât să cumpăr și Calitatea luminii.
Are un fir narativ care se formează prin împletirea unor fragmente de memorie asociate unei relații: bunic-tată-nepot, cu precădere celei dintre bunic și nepot. Personajele masculine acaparând 95% din conținutul romanului.
Un aspect demn de menționat al cărții este acela că a reușit să mă poarte foarte bine în peisajul copilăriei lui Matei. Am reușit să-mi imaginez locurile descrise și să intru pe deplin în atmosfera creată.
Așa cum sunt izolate capitolele, cartea poate funcționa și ca un volum de proză scurtă. Fiecare fragment antrenează suficientă consistență, atât narativă cât și simbolică.
Capitolul despre pescuit cred că mi-a plăcut cel mai mult. Personajul Matei găsind aici un spațiu de conturare a personalității și lăsând să se arate începutul desprinderii de influența celor din jurul său. Mi-a părut un fel de examen pe care și-l dă singur.
Am urmărit cartea încă de la aflarea veștii despre apariția ei, am citit-o cu multă placere și mai mult decât atât, m-am hotărât să cumpăr și Calitatea luminii.
August 6, 2023
Murmur mi-a plăcut tare mult! Recunosc, m-a atras și coperta. E deosebită. Începutul nu a fost promițător pentru mine. Aveam impresia că este o altă carte scrisă de alt autor român despre același lucru: perioada comunismului. Dar pe măsură ce am înaintat cu lectura, mi-am dat seama ca m-am înșelat.
Murmur nu este numai despre comunism, este despre copilărie, maturizare și îmbătrânire. Alternanța celor trei perioade m-a surprins plăcut. Este despre bucuria de a merge la bunici în vacanțele de vară și despre jocurile copilăriei. Despre libertatea pe care o aveam pe vremea aceea și despre mâncărurile gustoase ale bunicii. Despre memorie și rolul pe care îl joacă in viețile noastre.
Autorul mai abordează teme precum incendiul de la Colectiv, Ordonanța 13, protestele care au fost, precum și mitingul diasporei din 10 august.
Personajele masculine sunt bine conturate, iar impactul emoțional este destul de mare. Mi-ar fi plăcut să dezvolte măcar puțin și personajele feminine. Lectura merge cursiv, iar pe Matei nu ai cum să nu-l îndrăgești. M-am regăsit în această carte.
Murmur nu este numai despre comunism, este despre copilărie, maturizare și îmbătrânire. Alternanța celor trei perioade m-a surprins plăcut. Este despre bucuria de a merge la bunici în vacanțele de vară și despre jocurile copilăriei. Despre libertatea pe care o aveam pe vremea aceea și despre mâncărurile gustoase ale bunicii. Despre memorie și rolul pe care îl joacă in viețile noastre.
Autorul mai abordează teme precum incendiul de la Colectiv, Ordonanța 13, protestele care au fost, precum și mitingul diasporei din 10 august.
Personajele masculine sunt bine conturate, iar impactul emoțional este destul de mare. Mi-ar fi plăcut să dezvolte măcar puțin și personajele feminine. Lectura merge cursiv, iar pe Matei nu ai cum să nu-l îndrăgești. M-am regăsit în această carte.
May 15, 2023
Foarte bună alternanța celor trei perioade, tinerețea bunicului, copilăria eroului și maturitatea eroului, creează o cadență plăcută și o lecutră cursivă.
Bună și alegerea temei pentru fiecare perioadă, personajele sunt bine conturate în raport cu întâmplările la care participă, primind astfel o notă de credibilitate în plus. Iar evenimentele descrise în cea mai recentă desfășurare de evenimente are un impact emoțional mare.
Aș fi dat cinci stele, dar stilul narațiunii, mai ales în perioada copilăriei eroului, nu m-a prins, în simplitatea lui. Cumva, mi-a părut că alunecă în exprimări naive, uneori.
Una peste alta, cartea e de neratat!
O Cronică mai pe larg, în curând.
Bună și alegerea temei pentru fiecare perioadă, personajele sunt bine conturate în raport cu întâmplările la care participă, primind astfel o notă de credibilitate în plus. Iar evenimentele descrise în cea mai recentă desfășurare de evenimente are un impact emoțional mare.
Aș fi dat cinci stele, dar stilul narațiunii, mai ales în perioada copilăriei eroului, nu m-a prins, în simplitatea lui. Cumva, mi-a părut că alunecă în exprimări naive, uneori.
Una peste alta, cartea e de neratat!
O Cronică mai pe larg, în curând.
April 20, 2024
Murmur. Al minții.
Sau al inimii. Sunetul sângelui, al vieții trăite prin timp.
Murmur, succesiune de sunete, de cuvinte rostite încet. Șoptit.
Repetat, până ajunge un strigăt teribil, care acoperă totul. Ca o pânză de păianjen. Pășești cu grijă. Să nu o strici. Să nu te pierzi de tine.
Murmur, de Mircea Pricăjan. O metaforă.
O poveste.
Caldă, ca o ploaie de vară.
Blândă, ca amintirea cuiva drag pierdut de mult timp.
Aspră, ca mâinile muncite.
Dureroasă uneori, ca o piatră în pantof.
Liniștită, ca o iubire împărtășită.
Mi-a făcut bine.
Mi-a plăcut povestea lui Matei, copilul devenit adult în următorul capitol, și apoi iar copil, și iar adult, și tot așa, ca într-un leagăn al vieții. Sus. Jos. Sus.
Mi-a plăcut cum te plimbă dintr-o lume în alta, fără să simți saltul peste timp, și cum te așează ușor în poveste pentru a te bucura de locul abia descoperit.
Am copilărit și eu pe uliță, am intrat pe furiș în camera de la drum, am alergat găini și am trăit vacanțele "cu lentoarea timpului fără margini al copilăriei, fiecare zi lungă cât o viață, fiecare viață luând-o de la capăt în fiecare dimineață."
Am ascultat tăcerea bunicului meu, un alt Moșulică, dar tăcut, nu prea stătea el la povești, m-am pierdut pe drumurile dintre vii și malurile râului. L-am privit pe fratele meu pescuind, și cu folos uneori, obosit, dar fericit.
Mi-a făcut bine.
Povestea m-a dus mai departe în Piața Victoriei, în serile și nopțile reci ale ordonanței 13, mai apoi în fumul și groaza zilei de 10 august, în fricile trăite atunci. Frica imediată pentru ce avea să se întâmple și frica pentru un viitor incert, cu semne ale unui trecut trist. De netrăit.
Ce mi-a mai plăcut.
Începutul și sfârșitul. Ca o oglindă în care privești curios, încercând să te descoperi.
O oglindă ca o întrebare. Cine ești tu? De unde vii și încotro te îndrepți? Și, deodată, știi.
" Se făcea că: Eram la marginea pădurii, dimineața foarte devreme. Răsăritul încă aștepta. Simțeam soarele cum își întinde brațele dincolo de orizont, în spate. În față, întunecimea copacilor. O întindere necunoscută și ispititoare. Foșnetul coroanelor, mult deasupra mea, și liniștea neclintirii de la sol.
Am făcut un pas înainte și am văzut pânzele de păianjen. Acopereau totul.(...)
Cumva, eram convins că, dacă aș fi încercat, aș fi putut să umblu ușor pe covorul acela dantelat."
Așa începe. Și cam la fel se și sfârșește.
Unii spun că e o poveste despre memoria înșelătoare, a ceea ce alegem să ne amintim din ceea ce am trăit, despre cât adevăr mai e într-o amintire peste care s-a așternut praful timpului. Și poate asta și este.
Alții spun că e o poveste în care subiectul comunismului este iar adus în discuție, că e necesar să fie cunoscut mai ales de generațiile tinere, mai ales în contextul actual, pentru a înțelege înainte de a decide, dar că e suficient tratat în literatura contemporană. Și poate asta și este.
Pentru mine a fost povestea copilăriei nevinovate. A alegerilor mature de mai târziu, a desprinderii din vis și trăirii în prezent. A fost povestea lui Matei și a bunicului lui.
Pentru că " poveștile în schimb pot să existe oricâte ar fi și-i de dorit ca asta să devii, decât să dispari fără urmă."
Sau al inimii. Sunetul sângelui, al vieții trăite prin timp.
Murmur, succesiune de sunete, de cuvinte rostite încet. Șoptit.
Repetat, până ajunge un strigăt teribil, care acoperă totul. Ca o pânză de păianjen. Pășești cu grijă. Să nu o strici. Să nu te pierzi de tine.
Murmur, de Mircea Pricăjan. O metaforă.
O poveste.
Caldă, ca o ploaie de vară.
Blândă, ca amintirea cuiva drag pierdut de mult timp.
Aspră, ca mâinile muncite.
Dureroasă uneori, ca o piatră în pantof.
Liniștită, ca o iubire împărtășită.
Mi-a făcut bine.
Mi-a plăcut povestea lui Matei, copilul devenit adult în următorul capitol, și apoi iar copil, și iar adult, și tot așa, ca într-un leagăn al vieții. Sus. Jos. Sus.
Mi-a plăcut cum te plimbă dintr-o lume în alta, fără să simți saltul peste timp, și cum te așează ușor în poveste pentru a te bucura de locul abia descoperit.
Am copilărit și eu pe uliță, am intrat pe furiș în camera de la drum, am alergat găini și am trăit vacanțele "cu lentoarea timpului fără margini al copilăriei, fiecare zi lungă cât o viață, fiecare viață luând-o de la capăt în fiecare dimineață."
Am ascultat tăcerea bunicului meu, un alt Moșulică, dar tăcut, nu prea stătea el la povești, m-am pierdut pe drumurile dintre vii și malurile râului. L-am privit pe fratele meu pescuind, și cu folos uneori, obosit, dar fericit.
Mi-a făcut bine.
Povestea m-a dus mai departe în Piața Victoriei, în serile și nopțile reci ale ordonanței 13, mai apoi în fumul și groaza zilei de 10 august, în fricile trăite atunci. Frica imediată pentru ce avea să se întâmple și frica pentru un viitor incert, cu semne ale unui trecut trist. De netrăit.
Ce mi-a mai plăcut.
Începutul și sfârșitul. Ca o oglindă în care privești curios, încercând să te descoperi.
O oglindă ca o întrebare. Cine ești tu? De unde vii și încotro te îndrepți? Și, deodată, știi.
" Se făcea că: Eram la marginea pădurii, dimineața foarte devreme. Răsăritul încă aștepta. Simțeam soarele cum își întinde brațele dincolo de orizont, în spate. În față, întunecimea copacilor. O întindere necunoscută și ispititoare. Foșnetul coroanelor, mult deasupra mea, și liniștea neclintirii de la sol.
Am făcut un pas înainte și am văzut pânzele de păianjen. Acopereau totul.(...)
Cumva, eram convins că, dacă aș fi încercat, aș fi putut să umblu ușor pe covorul acela dantelat."
Așa începe. Și cam la fel se și sfârșește.
Unii spun că e o poveste despre memoria înșelătoare, a ceea ce alegem să ne amintim din ceea ce am trăit, despre cât adevăr mai e într-o amintire peste care s-a așternut praful timpului. Și poate asta și este.
Alții spun că e o poveste în care subiectul comunismului este iar adus în discuție, că e necesar să fie cunoscut mai ales de generațiile tinere, mai ales în contextul actual, pentru a înțelege înainte de a decide, dar că e suficient tratat în literatura contemporană. Și poate asta și este.
Pentru mine a fost povestea copilăriei nevinovate. A alegerilor mature de mai târziu, a desprinderii din vis și trăirii în prezent. A fost povestea lui Matei și a bunicului lui.
Pentru că " poveștile în schimb pot să existe oricâte ar fi și-i de dorit ca asta să devii, decât să dispari fără urmă."
July 2, 2023
M-au prins la început candoarea și savoarea rememorării, mai ales că m-am regăsit în triunghiul acela format dintr-un bunic și doi nepoți. Am descoperit nuclee narative cu o forță deosebită, un fel de amintiri din copilărie de secol 21, cu o altă aromă, deloc de neglijat. Experimentul memoriei este interesant, doar că m-a lăsat cu foarte multe goluri, nu există un echilibru între evenimentele din prezent și cele din trecut. Înțeleg doar că, sufocat de unul, Matei se refugiază în celălalt. Poate cele două regimuri, cel comunist și cel actual, să fie liantul... În loc să le ia de coarne, autorul preferă să plonjeze în memorie, ceea ce face cu voluptate, cu o narativitate fluenta, conturând câteva personaje remarcabile. Paginile copilăriei, cele mai consistente, au reprezentat o lectură savuroasă, însă, dincolo de asta, am simțit nevoia unui zvâc epic. De exemplu, dacă moartea lui Silvio apărea la început...
April 20, 2024
Trei generații și o memorie-murmur care îi șoptește protagonistului noaptea în somn, amestecând visele cu amintirile și dizolvând granițele temporale. Da, ați ghicit, este vorba de romanul "Murmur" al lui Mircea Pricăjan, publicat anul trecut la Editura Humanitas.
Istoria se schimbă, dar răul rămâne constant. Un mesaj pesimist, greu de digerat, pe care ești nevoit să-l îngurgitezi cu (aproape) fiecare capitol citit. Și, cu atât mai trist, fiindcă este un pesimism justificat de adevărul istoric. Astfel, în roman există un rău insituționalizat și atemporal, care se "reinventează" mereu, luând alte chipuri și alte nume și care, din păcate, nu poate fi biruit atât de simplu ca în filmele cu cowboy ale copilăriei lui Matei, protagonistul nostru. Un rău care începe în comunismul trăit din plin de bunicii lui Matei, Babo și Moșulică, și continuă în prezent, lăsând în urmă o dâră de cadavre ale istoriei, cum ar fi tragedia de la Colectiv, Ordonanța 13 și atacul jandarmilor cu gaze lacrimogene în timpul protestelor care au urmat acestei ordonanțe.
Faci aici o mică paranteză. Redarea comunismului în ficțiune constituie, fără doar și poate, un subiect necesar, mai ales pentru generațiile tinere (din care și eu fac parte) care nu au trăit pe pielea lor experiența acestui regim totalitar. Însă mi se pare că s-a ajuns la o suprasaturație în ce privește reprezentarea comunismului în literatura română a ultimilor 30 de ani.
Din fericire, Mircea Pricăjan are atât imaginația, cât și abilitatea de nu bate monedă pe "epoca de aur" a țării, ci alternează, așa cum am menționat în introducere, trei cadre temporale diferite. Poate tocmai din acest motiv, mi se pare că romanul excelează narativ și stilistic atunci când NU vorbește despre comunism. Așadar, ies în evidență atât secvențele dedicate angoaselor maturității lui Matei, cât și cele despre paradisul pierdut și regăsit al copilăriei (tot grație acestei memorii-murmur). De exemplu, capitolele despre prima aventură erotic-infantilă și iepurașul Țupi sunt absolut înduioșătoare și ar putea constitui proze scurte memorabile în sine.
Mi-a plăcut, în egală măsură, și laitmotivul pânzei de păianjen (o imagine recurentă din copilăria lui Matei, în care razele soarelui erau filtrate prin boabele de rouă agățate ca niște cristale de pânza de păianjen). Poate că și memoria-murmur funcționează în același mod. Să filtreze amintirile frumoase prin pânza de păianjen a răului istoric, în sens larg, și a răului din noi, în sens specific.
Istoria se schimbă, dar răul rămâne constant. Un mesaj pesimist, greu de digerat, pe care ești nevoit să-l îngurgitezi cu (aproape) fiecare capitol citit. Și, cu atât mai trist, fiindcă este un pesimism justificat de adevărul istoric. Astfel, în roman există un rău insituționalizat și atemporal, care se "reinventează" mereu, luând alte chipuri și alte nume și care, din păcate, nu poate fi biruit atât de simplu ca în filmele cu cowboy ale copilăriei lui Matei, protagonistul nostru. Un rău care începe în comunismul trăit din plin de bunicii lui Matei, Babo și Moșulică, și continuă în prezent, lăsând în urmă o dâră de cadavre ale istoriei, cum ar fi tragedia de la Colectiv, Ordonanța 13 și atacul jandarmilor cu gaze lacrimogene în timpul protestelor care au urmat acestei ordonanțe.
Faci aici o mică paranteză. Redarea comunismului în ficțiune constituie, fără doar și poate, un subiect necesar, mai ales pentru generațiile tinere (din care și eu fac parte) care nu au trăit pe pielea lor experiența acestui regim totalitar. Însă mi se pare că s-a ajuns la o suprasaturație în ce privește reprezentarea comunismului în literatura română a ultimilor 30 de ani.
Din fericire, Mircea Pricăjan are atât imaginația, cât și abilitatea de nu bate monedă pe "epoca de aur" a țării, ci alternează, așa cum am menționat în introducere, trei cadre temporale diferite. Poate tocmai din acest motiv, mi se pare că romanul excelează narativ și stilistic atunci când NU vorbește despre comunism. Așadar, ies în evidență atât secvențele dedicate angoaselor maturității lui Matei, cât și cele despre paradisul pierdut și regăsit al copilăriei (tot grație acestei memorii-murmur). De exemplu, capitolele despre prima aventură erotic-infantilă și iepurașul Țupi sunt absolut înduioșătoare și ar putea constitui proze scurte memorabile în sine.
Mi-a plăcut, în egală măsură, și laitmotivul pânzei de păianjen (o imagine recurentă din copilăria lui Matei, în care razele soarelui erau filtrate prin boabele de rouă agățate ca niște cristale de pânza de păianjen). Poate că și memoria-murmur funcționează în același mod. Să filtreze amintirile frumoase prin pânza de păianjen a răului istoric, în sens larg, și a răului din noi, în sens specific.
August 21, 2025
Foarte frumos povestite amintirile din copilărie. Episodul de la pescuit este preferatul, iar cel despre renunțarea la armată mi-a trezit cele mai viscerale senzații la citirea romanului.
January 7, 2025
poate merita mai mult. dar nu pot să trec peste descrierea lungă, inutilă și libidinoasă a vaginului unei prepubere.
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 5, 2024
Mult mai bun decât "Calitatea luminii", are multe bucăți bune, însă şi destule scene complet neconvingătoare sau prezentate aşa, mai jurnalistic şi mai sec. În plus, de când curge Streiul prin Orăştie?
În fine, e un roman destul de bun, e actual, inclusiv preocuparea pentru recuperarea poveştilor din istoria recentă. Sunt istorisiri colectate cam ca cele din armată: aceleaşi întâmplări prezentate ca "unice" de diverşi foşti soldați, fiecare fiind convins că lui i s-au întâmplat cu adevărat. Şi uite-aşa îmi dau seama că mărturiile despre vremurile comuniste sunt deja treburi de bunici.
În fine, e un roman destul de bun, e actual, inclusiv preocuparea pentru recuperarea poveştilor din istoria recentă. Sunt istorisiri colectate cam ca cele din armată: aceleaşi întâmplări prezentate ca "unice" de diverşi foşti soldați, fiecare fiind convins că lui i s-au întâmplat cu adevărat. Şi uite-aşa îmi dau seama că mărturiile despre vremurile comuniste sunt deja treburi de bunici.
June 18, 2023
Zgomotul surd și continuu a străbunilor noștri, acesta este murmurul pe care îl auzim cu toții. Suntem și vom fi rezultatul acțiunilor din trecut a înaintașilor noștri care au plantat în noi semințele adevărului și iubirea. O familie plină de valori care reușește să treacă prin timp alegând onestitatea într-o lume coruptă.
August 8, 2024
O intoarcere in timp în copilaria petrecută la tara! Am uitat cat de frumos a fost! Aceasta carte mi-a amintit!
May 22, 2025
Îmi pare rău, dar nu a trezit nimic în mine.
O fi vorba de nostalgie a copilăriei autorului? Vreo notă autobiografică? 💁🏼♂️
• Un bunic fost jandarm împreună cu nepoții (Crina & Matei) la drumeție. Bunicul deapănă amintiri, copii găsesc un șarpe. Se întorc acasă, primesc un pick-up de la Vlad, tatăl lor, copiii ascultă povești pe vinyl & stau la bunici. Matei are diaree. 💩 (foarte relevant pentru poveste). Crina se ține de șotii, găinile evadează, Matei se teme că bunicul o să-i bată cu nuiaua (absolut fascinant ✨️). De frică, copiii rup nuiaua. Matei mănâncă bătaie on a daily basis (că fură pistoale de jucărie de la grădiniță, că își uită poezia la serbare, că respiră etc.) 💁🏼♂️ Matei și prietena lui din vecini, Renate, se joacă de-a doctorul și pacientul și se inspectează corporal într-un mod foarte sexual pt niste copii 😳 (👉👌 / 🍆⬆️ / 🍑). [Notă personală: I'm uncomfortable 😖] Matei primește un iepuraș de care începe să aibă grijă, Crina învață pentru bacalaureat. Iepurele crește, bunicii îl taie și i-l servesc copiilor fără ca Matei să știe. Matei e traumatizat când află (pe bună dreptate), bunicul îl mai duce și să vadă pielea iepurelui întinsă la soare. (That's just cruel man, even for me). 💀 Matei merge la pescuit, dar eșuează lamentabil. 👎🏻
• Un tip care lucreaza la ziar caută un film vechi pe internet și descarcă un virus pe computer, după care înjură de mama focului când i se oprește computerul (foarte interesant... NOT!!). Există proteste în urma alegerilor electorale. Bărbatul participă și el la protest. Fanny, soția lui, și Tavi, copilul lor, rămân acasă. Bărbatul, Fanny, Ducu și Florin ajung la Oktoberfest și se bucură de experiență. (+ alte menționări despre dejecții umane 🚻🟡 - mulțumim nu știam ce lipsea!). Bărbatul află că unul dintre colegii lui de la ziar a fost ucis. Bărbatul se dovedește a fi Matei (din prima poveste), devenit adult. El își da demisia de la ziar când își dă seama că unul dintre colegi s-ar putea să fi avut vreo treabă cu moartea celuilalt. Matei vorbește cu Fanny la telefon despre Tavi care și-ar fi găsit o iubită.
• Viorel și Elena se îngrijorează că Vlad, copilul lor, e prea retras, nu are prieteni și nici viață socială sau amoroasă. Ei îl înscriu la cursuri de dans, de vioară, în speranța de a se mai deschide, însă băiatul e mai pasionat de mecanică. Părinții îl dau în cele din urmă la o școală militară. (Vlad, aflăm cu toții, este de fapt tatăl lui Matei din cele două povești anterioare; Viorel e bunicul lui Matei).
All in all, nu e neapărat o carte proastă, poveștile au legatură, se îmbină, dar atenția asupra unor detalii scârboase sau irelevante pentru poveste te scot din peisaj. 💀
O fi vorba de nostalgie a copilăriei autorului? Vreo notă autobiografică? 💁🏼♂️
• Un bunic fost jandarm împreună cu nepoții (Crina & Matei) la drumeție. Bunicul deapănă amintiri, copii găsesc un șarpe. Se întorc acasă, primesc un pick-up de la Vlad, tatăl lor, copiii ascultă povești pe vinyl & stau la bunici. Matei are diaree. 💩 (foarte relevant pentru poveste). Crina se ține de șotii, găinile evadează, Matei se teme că bunicul o să-i bată cu nuiaua (absolut fascinant ✨️). De frică, copiii rup nuiaua. Matei mănâncă bătaie on a daily basis (că fură pistoale de jucărie de la grădiniță, că își uită poezia la serbare, că respiră etc.) 💁🏼♂️ Matei și prietena lui din vecini, Renate, se joacă de-a doctorul și pacientul și se inspectează corporal într-un mod foarte sexual pt niste copii 😳 (👉👌 / 🍆⬆️ / 🍑). [Notă personală: I'm uncomfortable 😖] Matei primește un iepuraș de care începe să aibă grijă, Crina învață pentru bacalaureat. Iepurele crește, bunicii îl taie și i-l servesc copiilor fără ca Matei să știe. Matei e traumatizat când află (pe bună dreptate), bunicul îl mai duce și să vadă pielea iepurelui întinsă la soare. (That's just cruel man, even for me). 💀 Matei merge la pescuit, dar eșuează lamentabil. 👎🏻
• Un tip care lucreaza la ziar caută un film vechi pe internet și descarcă un virus pe computer, după care înjură de mama focului când i se oprește computerul (foarte interesant... NOT!!). Există proteste în urma alegerilor electorale. Bărbatul participă și el la protest. Fanny, soția lui, și Tavi, copilul lor, rămân acasă. Bărbatul, Fanny, Ducu și Florin ajung la Oktoberfest și se bucură de experiență. (+ alte menționări despre dejecții umane 🚻🟡 - mulțumim nu știam ce lipsea!). Bărbatul află că unul dintre colegii lui de la ziar a fost ucis. Bărbatul se dovedește a fi Matei (din prima poveste), devenit adult. El își da demisia de la ziar când își dă seama că unul dintre colegi s-ar putea să fi avut vreo treabă cu moartea celuilalt. Matei vorbește cu Fanny la telefon despre Tavi care și-ar fi găsit o iubită.
• Viorel și Elena se îngrijorează că Vlad, copilul lor, e prea retras, nu are prieteni și nici viață socială sau amoroasă. Ei îl înscriu la cursuri de dans, de vioară, în speranța de a se mai deschide, însă băiatul e mai pasionat de mecanică. Părinții îl dau în cele din urmă la o școală militară. (Vlad, aflăm cu toții, este de fapt tatăl lui Matei din cele două povești anterioare; Viorel e bunicul lui Matei).
All in all, nu e neapărat o carte proastă, poveștile au legatură, se îmbină, dar atenția asupra unor detalii scârboase sau irelevante pentru poveste te scot din peisaj. 💀
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 28, 2023
Am așteptat cu nerăbdare „Murmur”. E un roman scris de-a lungul multor ani, ancorat deopotrivă în trecut și în prezent. Memorie, familie și metehnele lumii de azi și de ieri. Refugii și revolte. O voce aparte. Murmur și răcnet. O nouă piesă în puzzle-ul care a început cu „Perseidele” și s-a completat parțial cu „Calitatea luminii”.
November 1, 2023
Restul vacanței a curs cu lentoarea timpului fără margini al copilăriei, fiecare zi lungă cât o viață, fiecare viață luând-o de la capăt în fiecare dimineață. [p.179]
Displaying 1 - 18 of 18 reviews