Elise Wallner este o balerină cel mult mediocră. Ea s-a refugiat în brațele poetului Matthias, renegându-și originile nobile și trecutul luminos. Relația dintre ei este, însă, pe cât de intensă, pe atât de distrugătoare, dând naștere unor certuri monstruoase, care depășesc deseori limita agresivității fizice. Pentru bani, dansează în ultimul rând al corpului de balet al teatrului din Viena, prizonieră a propriei minți, sperând să rămână invizibilă publicului spectator. Asta până când, la o serată, celebrul compozitor Beethoven o vede dansând și îi propune să fie solistă în baletul aniversar Creaturile lui Prometeu, spre stupefacția tuturor.
Zbătându-se pentru a ieși din mrejele poziției de muză - atât pentru Matthias, cât și pentru Beethoven - Elise este nevoită să caute adânc în interiorul ei resursele pentru a dansa la nivelul pe care îl impune opera compozitorului. Pentru asta, va trebui să învețe să ucidă din ea tot ce o împiedică să devină un artist desăvârșit.
Este mult prea multa suferinta, prea dureroasa si nu poate fi digerata lejer. Tehnica de narare “show, don’t tell”, desi e magnifica pe alocuri spre a arata cititorului trairile personajului, folosita in exces spre a arata durerea, neputinta aduce un grav deserviciu. Parca iti vine sa-ti tai venele cu atata chin si niciun licar de speranta! Mi-a fost greu sa urmaresc aceleasi certuri care degenerau in violenta si din care nu exista speranta sa iasa. Elise pare condamnata si se condamna singura prin ruminatiile referitoare la moarte.
Sacrificiul nu este pentru arta dansului, as fi inteles cartea metafizic, daca ar fi fost asa. Elise este un personaj mai degraba neputincios si haotic si viata personala ii aduce doar nenorocire spoita in dragoste. Nu reuseste sa taie raul care o subjuga. Macar daca scapa de Matthias si murea de extenuare in final… mi se pare inacceptabil sa se lase omorata tot de dobitocul ala!! Teodora a muncit mult la cartea asta, se vede dupa cum aseaza cuvintele pe foaie, dar citind cartea, parca ma bucur ca nu m-am facut balerina.
O înșiruire de scene cu amprente emoționale puternice, scrise în stilul bogat și caracteristic al înaltei societăți vieneze din secolul XIX, face, în ceea ce mă privește, din ”Pentru Elise” o succesoare incontestabilă a romantismului european.
Citind cartea, m-am simțit ca un spectator la o reprezentație de balet în care dansatori sunt cuvintele. În asta constă arta autoarei. Teodora Smîntancă-Strugariu e de urmărit :)
Am început să citesc "Pentru Elise" spre sfârșitul verii, intr-o zi luminoasă de septembrie. Tocmai mă întorsesem din Viena, unde îmi petrecusem cu familia o parte din vacanță, și m-am bucurat atunci când am realizat că povestea din carte se desfășoară în capitala Austriei. Perfect! m-am gândit, un mod de a-mi prelungi vacanța în acest loc minunat. De la primele pagini, povestea m-a captivat, și am ajuns cu mintea în Viena anului 1800, în culisele întunecate ale Burgtheater-ului vienez.
Descrierile autoarei, Teodora Smîntancă-Strugariu, sunt atât de bune încât din miezul unei zile călduroase de vară am ajuns, ca prin vis, într-o noapte ploioasă de noiembrie cu mai bine de două secole în urmă. În lumina pâlpâindă a lumânărilor, eroina poveștii, Elise, o balerină din compania de balet al teatrului vienez, fuge în pauza dintre acte, abandonându-și rolul de pe scenă în mijlocul spectacolului. Este începutul unei povești despre artă, în care artistul pornește într-o călătorie de descoperire a artei proprii. Pe de-o parte Elise, care trebuie să se întâlnească cu arta pură care pulsează ascuns în ea, și pe care nimeni în afară de Beethoven nu o vede; și pe de altă parte, marele compozitor Ludwig van Beethoven, care este iluminat de frumusețea lui Elise și a modului în care muzica îi dă dansului ei o aură magică. Beethoven trebuie să lucreze mult la baletul pe care îl scrie, pentru a putea reflecta, ca un diamant șlefuit la perfecție, grația și trăirea exprimată prin dans de Elise.
Este prima dată în viața mea când am reflectat adânc la distincția dintre muză și artist. Muza inspiră artistul, însă Elise nu vrea să fie doar o simplă muză. Ea vrea să fie artistă, de pe o poziție de egalitate cu marele Beethoven. Elise și Beethoven, cred, reușesc să fie muză și artist în proporție egală. Muzica lui Beethoven este inspirație pentru Elise, iar dansul lui Elise este inspirație pentru Beethoven. Această desăvârșire artistică însă are multe obstacole pe care eroina trebuie să le înfrunte și să le învingă. Nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a atinge această culme.
Odată ce am întors ultima pagină a cărții, m-am reîntors în curtea mea, sub cerul fără nori al unui sfârșit de vară, puțin năucit, neștiind exact unde mă aflam, întrebându-mă de ce e atâta lumină și căldură afară. M-am scuturat de frigul și umezeala iernii vieneze care îmi intrase în oase, și am mângâiat coperta cărții. Una din cele mai frumoase cărți pe care le-am citit anul acesta. Felicitări și mulțumesc, Teodora, pentru o carte de o sensibilitate excepțională, care m-a transpus într-o Vienă de mult uitată, dar la fel de frumoasă ca cea de azi. Recomand această carte din toată inima. Iar după ce o citiți, recomand să ascultați baletul Creaturile lui Prometeu de Ludwig van Beethoven.
Este o carte decenta cu o poveste care te tine antrenat, insa mi s-a parut prea teleghidata actiunea, caracterele uni-dimensionale (par mai mult emotii, nu oameni), stilul de scris nu e chiar pe gustul meu (prea multe propozitii scurte, oprite brusc prin punct), iar pe alocuri propozitiile sunt decorate doar de dragul de a decora, nu adauga nimic de valoare scenei.
Fiind o opera de fictiune, inchid ochii la inexactitati si anacronisme, iar in nota asta caracterele sunt pasibile pentru ca exprima ceea ce si-a dorit autoarea. Un pic prea macabru pentru gusturile mele, insa e dreptul si placerea autoarei.
O tema prea folosita in opere, cu arta ca zeu absolut si moartea lebedei care incununa opera, dar pentru cititorii care nu au mai experimentat astfel de opere e chiar interesanta.
Per total, mai ales ca e prima carte a autoarei si tinand cont de varsta acesteia, pot sa zic ca e o opera ce merita citita. E loc destul de crescut si la mai mare!
Acest roman m-a impresionat profund. Inițial am fost curioasă să văd cum ar arăta o poveste despre misterioasa muză a lui Beethoven care a inspirat celebra compoziție ”Für Elise”. Când am început să o citesc, am descoperit o poveste răvășitoare și plină de poezie despre efort și sacrificiu, despre eșec și reușită și despre iubirea care fură și iubirea care hrănește.
Am fost fermecată de ceea ce face Teodora prin această poveste, de modul în care te scufundă în poveste până nu mai poți respira de uimire și admirație.
De ce uimire? Pentru că Teodora are doar 15 ani. Și nu te aștepți la atâta profunzime la vârsta aceasta. Minunat!
Prin intermediul talentului ei narativ, Teodora Smîntancă-Strugariu ne oferă o călătorie extraordinară în timp și spațiu, în care personajele reale și cele fictive își exprimă cu pasiune emoția artistică.
Romanul Pentru Elise va fi in mod sigur adorat de fanii cărților lui Tracy Chevalier, de cei ai filmului Lebăda Neagră, de admiratorii picturilor cu balerine ale lui Degas și de oricine a închis vreodată ochii, lăsându-se purtat pe notele muzicale din Für Elise.
O poveste scrisă într- un stil exceptional , original aș spune, prin măiestria cu care te atrage în mintea personajelor. Un personaj central pentru care simți în egală măsură și admirație și compasiune. Dacă vrei să înțelegi ceva nou despre motivația unei relații de iubire și cum se împletește cu o profesie " artistică ", citește. Nu în ultimul rând, o poveste captivantă despre relații interumane cu reguli universal valabile. Must read
Teodora a reusit sa redea exceptional zbaterea si durerea artistului consumat de propria arta.
Stilul e unul foarte poetic, metaforele mi-au facut pielea de gaina, descrierile m-au facut sa simt ca traiesc in acea perioada, iar finalul cartii mi-a taiat respiratia.
Povestea in sine este cu adevarat o opera de arta! Nu pot decat sa astept cu nerabdare urmatoarea carte a Teodorei.
Ți se frânge inima la fiecare pagină scrisă cu atâta patos și trăire. Un limbaj expresiv care chiar te face să trăiești în epoca descrisă de autoare. Și atât de multă suferință pe umerii slabi ai lui Elise...
O carte care m-a acaparat prin tematica ei, prin metaforele presarate alaturi de alte fguri de stil ( impresionante jocuri de cuvinte, melodicitate si rezonanta!). Felicitari! O poveste trista cu un final dramatic, iar traseul eroinei este este o totala zbatere intre cel de artist si cel de muza. Aparitia lui Beethoven condimenteaza intraga carte prin deciziile lui, prin aplecarea lui catre Elise. Aparitia lui Mathias, da nastere la multe convulsii, trairi si decizii pe care trebuie sa le ia Elise. O carte care merita citita, traita pagina cu pagina!