What do you think?
Rate this book
Dulcea poveste a tristului elefant
Dulcea poveste a tristului elefant este un amplu şi captivant Bildungsroman cu tramă de poveste, scris în manieră estetizantă, şi totodată o parabolă ce trimite la o reflecţie asupra alterităţii ori asupra magnetismului pe care îl exercită diferitul, insolitul, exoticul.
Rudolf (Roro), un patiser de geniu atins de un morb misterios, moşteneşte patima devoratoare a mamei sale, îndrăgostită de elefanţi, şi stigmatul unui straniu alchimist căruia îi refuză pactul veşniciei, alegând să fie stăpânul unui imperiu al minunilor de o clipă, născute sub focul cuptoarelor. Descendent al unei vechi familii de cneji din Transilvania, născut în Bretania, Roro va călători întâi spre răsărit, spre Viena, pe urmele elefantului visat de mama sa. Faima lui de patiser-vrăjitor îl aduce la curtea lui Maximilian al II-lea, unde o va cunoaşte pe principesa Anna de Habsburg, de care îl va lega până la sfârşit tensiunea unei pasiuni interzise. Călătoria acestui geniu cu trup monstruos spre vest se va sfârşi pe coastele portugheze cotropite de armatele spaniole, unde se va împlini şi scrierea cifrată a destinului său.
Rudolf (Roro), un patiser de geniu atins de un morb misterios, moşteneşte patima devoratoare a mamei sale, îndrăgostită de elefanţi, şi stigmatul unui straniu alchimist căruia îi refuză pactul veşniciei, alegând să fie stăpânul unui imperiu al minunilor de o clipă, născute sub focul cuptoarelor. Descendent al unei vechi familii de cneji din Transilvania, născut în Bretania, Roro va călători întâi spre răsărit, spre Viena, pe urmele elefantului visat de mama sa. Faima lui de patiser-vrăjitor îl aduce la curtea lui Maximilian al II-lea, unde o va cunoaşte pe principesa Anna de Habsburg, de care îl va lega până la sfârşit tensiunea unei pasiuni interzise. Călătoria acestui geniu cu trup monstruos spre vest se va sfârşi pe coastele portugheze cotropite de armatele spaniole, unde se va împlini şi scrierea cifrată a destinului său.
392 pages, Paperback
First published January 1, 2011
5 people are currently reading
165 people want to read
About the author
Diana Adamek
10 books6 followersDIANA ADAMEK (n. 1957), scriitoare, eseistă, critic literar, a publicat romanele Vasco da Gama navighează (2007), Pădurea mătușii Clematis (2009), Dulcea poveste a tristului elefant (2011), Adio, Margot (2017), precum și volumele de eseuri Trupul neîndoielnic (1995), Ochiul de linx. Barocul și revenirile sale (1997), Castelul lui Don Quijote (2002), Transilvania și verile cu polen. Clujul literar în anii ’90 (2002), Pata-Tata. Șah (2004), Eseuri creole (2005), Melancolii portugheze (2007). Unele dintre cărțile sale au fost traduse în portugheză și franceză. În prezent este profesor de literatură comparată la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. (http://www.humanitas.ro/diana-adamek)
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
March 29, 2022
Una din cărțile rare, în sensul că n-are asemanare cu nimic din ce-am citit eu din literatură română. Pare desprinsa de lume prin aerul ei de poveste medievala, prin pasul ei lent, aproape hipnotic, prin ritmicitatea plecărilor si sosirilor care se succed precum pozițiile precise din menuetul dansat la curților regale. Pare ireala când amesteca urâțenie si diformitate, cu o gingașă si nobilă melancolie, pare discordanta când opune arta dulcelui si frumosului, amarului și arsurii unei chemări neînțelese. Cu toate acestea, în această poveste se strâng surprinzător de multe fire reale care se deapănă dintr-o istorie autentica, și ce surpriză a fost sa inteleg că în ochii albăstrui ai acestui băiat elefant, se preumbla pasul unei bătrâne Europe, că ochii lui sunt oglinzile sticlarilor venețieni, in care timpul se oglindește in răstimpuri. In minte mi se învârte întrebarea, la care n-am să aflu răspuns, oare care a fost firul dintâi pe care l-a apucat Diana Adamek? Cel mai usor ar fi sa credem ca este firul țesut de Saramago. Dar daca este Iarna lui Arcimboldo? Daca portretul acela cu piele aspră noduroasa a fost întâiul impuls? Sau ciudățenia si particularitatea regelui Rudolf cel chinuit de depresii si fascinat de obiecte stranii și frumoase? Si dacă o fi fost întâiul fir chiar primul cneaz găsit in negura timpului, acel Stanislav numit de Carol Robert de Anjou? Sau poate a fost raportul numit Transilvania întocmit de Antonio Possevino? Ori, de ce nu sa fie chiar nobilul portughez D. João Coutinho, sau chiar poarta maritima spre Lisabona, Turnul Belém cel alb lângă care scria Jose? Ramane sa ne întrebam ce alchimie fermecata a facut posibila aceasta rețetă care a strâns ingrediente atat de diferite, care a copt in cuptorul cu foc domol un neasemuit desert romanesc, cu iz cosmopolit, amestecând trecut si lucruri spulberate cu elemente ce nu cunosc vremelnicia, caci sunt ale sufletului. Cele care se numesc deșerturile de la capătul gradinilor unde umbla fapturi cu ochii galbeni ca de foc, cele care se aud precum țipătul păunilor, cele care ne însemnează făcându-ne diferiți, cele care ne ard si cele care ne cheamă fără incetare în alt loc, pe alt drum, pentru ca " întotdeauna ajungem în locul unde suntem așteptați."
Și ca un avertisment, aceasta carte vă cere să fi învățat deja ceea ce Feliz a aflat pe coastele portugheze, anume ca " timpul e nesfârșit." Iar eu adaug ca unui elefant nu-i ceri sa alerge peste pagini, el merge "ca sa tina minte și acest drum si sa-l strabata cu picioarele lui, dacă a înfruntat atâtea pana aici", si cum altfel decât maiestuos si legănat, fără nici o grabă.
Și ca un avertisment, aceasta carte vă cere să fi învățat deja ceea ce Feliz a aflat pe coastele portugheze, anume ca " timpul e nesfârșit." Iar eu adaug ca unui elefant nu-i ceri sa alerge peste pagini, el merge "ca sa tina minte și acest drum si sa-l strabata cu picioarele lui, dacă a înfruntat atâtea pana aici", si cum altfel decât maiestuos si legănat, fără nici o grabă.
July 7, 2019
O bijuterie pe nedrept subestimată, posibil pentru faptul că nu e pe direcția literaturii de azi. Nu e un roman pentru oricine, mai degrabă pentru cei care gustă scriitura elaborată, rafinată, ritmată (impusă, probabil, și de omagiul pe care-l aduce lui Saramago), lumi fantastice, avînd în centru călătoria ca destin, și ghidat cap-coadă de simțul olfactiv.
Bravo, Diana Adamek! Scuze că te citesc așa de tîrziu.
4.5*
Bravo, Diana Adamek! Scuze că te citesc așa de tîrziu.
4.5*
March 31, 2022
O carte foarte frumos scrisă,o poveste rotundă, un periplu prin Europa renascentistă, personaje fabuloase,personalități și evenimente reale, o călătorie așa cum este viața. De ce nu i-am dat 5? Am găsit niște inadvertențe istorice atât de minore încât nu afectează cu nimic farmecul baroc, plin de culoare ,arome și poezie al cărții.
April 3, 2022
Nu e o lectură facilă, necesitând timp, răbdare și disponibilitatea de a accepta convențiile stilului ăstuia baroc, de a te lăsa sedus de haosul aranjat al lumii încojurătoare, de a opera cu naturi duale, de a accepta o contopire totală între realitate și imaginație. Fără pactul ăsta încheiat, poate părea o simplă poveste pentru adulți, fără o deschidere mai amplă spre altceva. Or pe Adamek îmi pare că au interesat-o prea puțin aventurile patiserului, ea excelând în crearea decorurilor ostentative și, mai ales, în suprinderea perfectă a inefabilul clipelor și a fragilității lucrurilor care ne alcătuiesc. E o adevărată vrăjitoare, una capabilă să construiască din fragmente infinitezimale o lume nemaivăzută, în care misterul înlocuiește stabilitatea, în care frumosul și urâtul, viscerale, coexistă, în care lucrurile par să fie mai mult decât sunt cu adevărat.
Eu am avut diponibilitatea afectivă să închei pactul ăsta ficțional, dar recunosc, cel mai greu mi-a fost să accept imaginile uratului, ale hidosului copil-elefant, imagini care m-au și făcut să abandonez cartea la prima tentativă. Pe lângă repulsiile pe care le nutresc față de gândaci, mai am unele, chiar mai acute de atât, asupra cărora n-aș insista neapărat, că suficient a făcut-o Adamek. Din cauza asta i-am și scăzut o stea din constelatia gr.
Altfel, altfel mi-a plăcut tot: începând cu structura cărții-formă de clepsidră, 28 de capitole din care doar cel din mijloc, al 14-lea, poartă un titlu,Timpul trece, paradoxal nu se întâmplă nimic acolo, timpul părând chiar să stagneze- la incredibilele și extraordinarele și nemaiauzitele preparate dulci la care am salivat de la început până la sfârșit; de la ritmicitatea frazei, care se corela cu cea a lecturii la obsesia pentru lumina crepusculară prin care se întrezărea mereu fiorul morții; de la nevoia personajul de a fugi de sine pentru a exista, la toate ospețele și sărbătorile, acele excese ale naturii umane cumva, prin care lumea e luată în posesie; de la micile personaje care populează călătoriile secolului al 16-lea la complexa lume a senzațiilor, a acumulărilor fabuloase. Și la toate astea se adaugă sintaxa absolut impecabilă.. chiar nicio virgulă nu lipsește.
N-am să fac paralelisme cu Saramago, din cartea căruia se inspiră ( mie gândul mi-a zburat mai degrabă la filmul The Elephant sitting still,probabil pentru că l-am văzut mai recent), ci doar o observație subiectivă tare as mai adăuga- lectura cărții nu putea să se suprapună mai bine peste nicio altă perioadă si tare ma bucur ca am abandonat-o initial. Si nu, nu pentru că m-as fi raportat la Elefantul ăsta ca la o simplă modalitate de escapism din tragismul vremurilor pe care le trăim, ci pentru ca l-am văzut mereu ca un portal spre un alt tip de înțelegere a vieții- universul ca spectacol. În fond, asta suntem-(încă) niște spectatori ai tuturor mecanismelor de deformare a cotidianului, a condensării imaginilor, a unei mișcări continue forțate, a unei simultaneități de ”pro” și ”contra”, a unor amestecuri inedite, dar și a unor atingeri, fragile poate, tămăduitoare.
Musai de citit. Cu sau fără amandine alături. Preferabil cu.
Eu am avut diponibilitatea afectivă să închei pactul ăsta ficțional, dar recunosc, cel mai greu mi-a fost să accept imaginile uratului, ale hidosului copil-elefant, imagini care m-au și făcut să abandonez cartea la prima tentativă. Pe lângă repulsiile pe care le nutresc față de gândaci, mai am unele, chiar mai acute de atât, asupra cărora n-aș insista neapărat, că suficient a făcut-o Adamek. Din cauza asta i-am și scăzut o stea din constelatia gr.
Altfel, altfel mi-a plăcut tot: începând cu structura cărții-formă de clepsidră, 28 de capitole din care doar cel din mijloc, al 14-lea, poartă un titlu,Timpul trece, paradoxal nu se întâmplă nimic acolo, timpul părând chiar să stagneze- la incredibilele și extraordinarele și nemaiauzitele preparate dulci la care am salivat de la început până la sfârșit; de la ritmicitatea frazei, care se corela cu cea a lecturii la obsesia pentru lumina crepusculară prin care se întrezărea mereu fiorul morții; de la nevoia personajul de a fugi de sine pentru a exista, la toate ospețele și sărbătorile, acele excese ale naturii umane cumva, prin care lumea e luată în posesie; de la micile personaje care populează călătoriile secolului al 16-lea la complexa lume a senzațiilor, a acumulărilor fabuloase. Și la toate astea se adaugă sintaxa absolut impecabilă.. chiar nicio virgulă nu lipsește.
N-am să fac paralelisme cu Saramago, din cartea căruia se inspiră ( mie gândul mi-a zburat mai degrabă la filmul The Elephant sitting still,probabil pentru că l-am văzut mai recent), ci doar o observație subiectivă tare as mai adăuga- lectura cărții nu putea să se suprapună mai bine peste nicio altă perioadă si tare ma bucur ca am abandonat-o initial. Si nu, nu pentru că m-as fi raportat la Elefantul ăsta ca la o simplă modalitate de escapism din tragismul vremurilor pe care le trăim, ci pentru ca l-am văzut mereu ca un portal spre un alt tip de înțelegere a vieții- universul ca spectacol. În fond, asta suntem-(încă) niște spectatori ai tuturor mecanismelor de deformare a cotidianului, a condensării imaginilor, a unei mișcări continue forțate, a unei simultaneități de ”pro” și ”contra”, a unor amestecuri inedite, dar și a unor atingeri, fragile poate, tămăduitoare.
Musai de citit. Cu sau fără amandine alături. Preferabil cu.
March 31, 2022
Cartea Dianei Adamek este atat de autentica, imi dau seama ca e scrisa cu sufletul. Ati vazut copiile dupa paginile din manuscris? Si ele m-au bucurat.
Deci, Roro e un om deosebit, special, aceste trasaturi de elefant sunt doar insemnele lui ca e "diferit", ca poate fi "altfel" nu doar fizic. El merge prin viata cu luare-aminte, dar si cu darzenie, isi asuma propriul destin cu seninatate, este o minune de copil si de tanar. El da tot ce poate, darurile lui sunt aruncate peste lume cu nemasurata dragoste, dulceata lor razbate printre oameni, atragandu-i, fie ei regi sau oameni simpli sau...vrajitori. Roro e o raritate si Adamek il creeaza dintr-o pasiune arzanda si clocotitoare a mamei lui pentru un elefant legendar, idealul ei de implinire, de cunoastere, de transfigurare a vechiului in nou, in necunoscut, in paradis. Viata ei nu mai este a ei, e a universului, copilul ei va fi continuarea dorintelor infometate, lacome de acest vis indescriptibil. Si vedem in fostul copil sacrificat un tanar calculat, mult mai normal decat cei care l-au zamislit, mult mai bun, mai uman, un tip care se ridica mult deasupra mediei, prin generozitate, pricepere, bun-simt, iubire de semeni. Trece ca o umbra dulce-amara prin lume, iar tristetea lui e ceea ce ne face sa intelegem cat de zadarnic e totul, cat chin e sa faci bine, cu speranta ca lumea invata din ce a fost, din cat de greu s-a refacut ce s-a distrus, din cat de mult au pierdut cei curajosi in lupta corp la corp cu desertul, cu luminile galbene inselatoare, cu furtuna naucitoare, cu nebunia mintii, cu lipsa unui scop final sublim: acela de a incheia cercul unei vieti simple, care sa ii bucure pe ceilalti, sa ii ajute sa treaca prin propria-i calatorie cu inima cat mai nevatamata sau...cu rani din care sa picure zahar, caramel, siropuri inmiresmate cu iubire, prietenie, speranta, amintiri.
Roro e, de fapt, ca o zi cu soare dimineata, apoi cu nori si ploaie dupa amiaza, care iti imbata simturile, dar te si trezeste din reverie, pentru a-ti da prilejul sa iti pui intrebari. O carte buna, buna, scrisa intr-un mod insolit, inedit, extraordinar de fermecator, un carusel minunat de cuvinte, imagini, ganduri si emotii.
Deci, Roro e un om deosebit, special, aceste trasaturi de elefant sunt doar insemnele lui ca e "diferit", ca poate fi "altfel" nu doar fizic. El merge prin viata cu luare-aminte, dar si cu darzenie, isi asuma propriul destin cu seninatate, este o minune de copil si de tanar. El da tot ce poate, darurile lui sunt aruncate peste lume cu nemasurata dragoste, dulceata lor razbate printre oameni, atragandu-i, fie ei regi sau oameni simpli sau...vrajitori. Roro e o raritate si Adamek il creeaza dintr-o pasiune arzanda si clocotitoare a mamei lui pentru un elefant legendar, idealul ei de implinire, de cunoastere, de transfigurare a vechiului in nou, in necunoscut, in paradis. Viata ei nu mai este a ei, e a universului, copilul ei va fi continuarea dorintelor infometate, lacome de acest vis indescriptibil. Si vedem in fostul copil sacrificat un tanar calculat, mult mai normal decat cei care l-au zamislit, mult mai bun, mai uman, un tip care se ridica mult deasupra mediei, prin generozitate, pricepere, bun-simt, iubire de semeni. Trece ca o umbra dulce-amara prin lume, iar tristetea lui e ceea ce ne face sa intelegem cat de zadarnic e totul, cat chin e sa faci bine, cu speranta ca lumea invata din ce a fost, din cat de greu s-a refacut ce s-a distrus, din cat de mult au pierdut cei curajosi in lupta corp la corp cu desertul, cu luminile galbene inselatoare, cu furtuna naucitoare, cu nebunia mintii, cu lipsa unui scop final sublim: acela de a incheia cercul unei vieti simple, care sa ii bucure pe ceilalti, sa ii ajute sa treaca prin propria-i calatorie cu inima cat mai nevatamata sau...cu rani din care sa picure zahar, caramel, siropuri inmiresmate cu iubire, prietenie, speranta, amintiri.
Roro e, de fapt, ca o zi cu soare dimineata, apoi cu nori si ploaie dupa amiaza, care iti imbata simturile, dar te si trezeste din reverie, pentru a-ti da prilejul sa iti pui intrebari. O carte buna, buna, scrisa intr-un mod insolit, inedit, extraordinar de fermecator, un carusel minunat de cuvinte, imagini, ganduri si emotii.
April 2, 2022
Cartea asta m-a vrăjit, mi-a lăsat în suflet urme de neșters - o poveste spusă cu o imaginație debordantă, o căutare a identității și a sinelui, o vrajă mătăsos împletită în jurul lui Roro, copilul elefanțel, care te farmecă și te subjuga într-un mod absolut fantastic. Modalitatea de scriere, dialogurile fără liniuta de dialog, scurgerea lină și caldă a cuvintelor, expresiile folosite și mai ales povestea în sine m-au fascinat. Nu am mai citit o astfel de poveste, mai ales în literatura română. Nota 10 ➕. Și *****. ❤️
July 9, 2021
O fantasmagorică fabulă a căutării și a regăsirii. O încrengătură fermecătoare de emoții stilizate, scriitoarea creând un panoptic minunat de figuri de stil. La finele unei Renașteri care a încercat să șteargă rămășițele unui ev mediu mult prea întunecat și dezumanizant și la începuturile perioadei mult prea flamboiante baroce, precum picturile exuberante ale lui Arcimboldo.
Roro este un straniu personaj cu alură elefantină care dorește să refacă drumul elefantului de care se leagă destinul său. Pașii îl vor purta de pe meleagurile Bretaniei unde a văzut lumina zilei dintr-o mamă din Ardeal care se trage din cneji și căreia “i s-a năzărit de curând că nu există pe lume ceva mai de preț decât un elefant” și dintr-un tată francez, la porțile Vienei, unde se va înfrăți pe vecie cu Rudolf, Împărat al Imperiului Habsburgic și unde va simți un amor candid pentru sora acestuia, Anna de Austria, viitoare Regină a Spaniei (“să-ți dea Domnul puterea de a-ți urma visul. Al meu stă sub strălucirea rece a stelelor și nu e decât coroană goală. Cu tristețe voi domni și, cândva, voi păși și eu spre cele veșnice”), pe meleaguri italiene, franceze, spaniole și portugheze.
"Dar acum știu ce stătea însemnat acolo, poate anume pentru tine, ultimul cneaz dintr-o stirpe întunecată, care te întorci pe drumul călcat de un alt elefant. Că Întotdeauna ajungem în locul unde suntem așteptați."
Unchiul său, Féliz, îl va deprinde cu tainele aromate ale gustărilor dulci, începând cu prepararea prăjiturii denumite amandină, în memoria mamei sale, Amanda, a cărei rețetă o va îmbunătăți în mod surprinzător. Prăjiturile vor fi considerate adevărate opere de artă care vor desfăta plaiuri întinse.
"(...) m-a înspăimântat nu trupul lui, ci darul său fără seamăn de a porunci, deosebit de noi, asupra prafurilor care trec, făina și mirodenii, și de a face din ele cel mai dulce dintre imperii, dar și cel mai trist, căci doar ca să cadă și să fie uitat a fost și va fi ridicat. Asta l-am învățat eu, în bucătăria mea de la Camaret-sur-Mer, și de asta a vrut să-l ferească Amanda, cea care a simțit că neamul ei se sfârșește și i-a poruncit să se țină departe de foc și de lumile zămislite doar pentru o clipă și să caute elefanții, cei care nu uită, dar toate s-au învălmășit, și cuvintele ei și ispitirile mele, fără voie sădite, și așa a început totul".
Farmecul depărtării și al necunoscutului care ispitește la fiecare praf de făină presărat sunt atribuțiile unei lumi uluitoare, în care descoperirile unui Johannes Kepler vor fi de o indiscutabilă importanță.
Roro este un straniu personaj cu alură elefantină care dorește să refacă drumul elefantului de care se leagă destinul său. Pașii îl vor purta de pe meleagurile Bretaniei unde a văzut lumina zilei dintr-o mamă din Ardeal care se trage din cneji și căreia “i s-a năzărit de curând că nu există pe lume ceva mai de preț decât un elefant” și dintr-un tată francez, la porțile Vienei, unde se va înfrăți pe vecie cu Rudolf, Împărat al Imperiului Habsburgic și unde va simți un amor candid pentru sora acestuia, Anna de Austria, viitoare Regină a Spaniei (“să-ți dea Domnul puterea de a-ți urma visul. Al meu stă sub strălucirea rece a stelelor și nu e decât coroană goală. Cu tristețe voi domni și, cândva, voi păși și eu spre cele veșnice”), pe meleaguri italiene, franceze, spaniole și portugheze.
"Dar acum știu ce stătea însemnat acolo, poate anume pentru tine, ultimul cneaz dintr-o stirpe întunecată, care te întorci pe drumul călcat de un alt elefant. Că Întotdeauna ajungem în locul unde suntem așteptați."
Unchiul său, Féliz, îl va deprinde cu tainele aromate ale gustărilor dulci, începând cu prepararea prăjiturii denumite amandină, în memoria mamei sale, Amanda, a cărei rețetă o va îmbunătăți în mod surprinzător. Prăjiturile vor fi considerate adevărate opere de artă care vor desfăta plaiuri întinse.
"(...) m-a înspăimântat nu trupul lui, ci darul său fără seamăn de a porunci, deosebit de noi, asupra prafurilor care trec, făina și mirodenii, și de a face din ele cel mai dulce dintre imperii, dar și cel mai trist, căci doar ca să cadă și să fie uitat a fost și va fi ridicat. Asta l-am învățat eu, în bucătăria mea de la Camaret-sur-Mer, și de asta a vrut să-l ferească Amanda, cea care a simțit că neamul ei se sfârșește și i-a poruncit să se țină departe de foc și de lumile zămislite doar pentru o clipă și să caute elefanții, cei care nu uită, dar toate s-au învălmășit, și cuvintele ei și ispitirile mele, fără voie sădite, și așa a început totul".
Farmecul depărtării și al necunoscutului care ispitește la fiecare praf de făină presărat sunt atribuțiile unei lumi uluitoare, în care descoperirile unui Johannes Kepler vor fi de o indiscutabilă importanță.
August 15, 2019
De la prima pagina si pana la ultima, Diana Adamek m-a vrajit cu vorbele ei, cu comparatiile, enumeratiile, metaforele, inversiunile ei. Mult de tot mi-a placut cum scrie si de dragul acestui scris as mai incerca ceva de la ea.
Lumea fantastica impletita cu istoria adevarata, un personaj greu de inchipuit ca ar putea exista in realitate si totusi atat de credibil si de usor de indragit, multe personaje cu suflet bun, insa si cateva cu suflet nelinistit si urat care i-au trecut baiatului-elefant prin viata, locuri, animale, pasari si gradini cum numai in povesti ne e dat sa aflam, prajituri si dulciuri ale caror gust si miros aproape ca le simtim, toate astea se regasesc in lumea pe care o inventeaza Diana Adamek.
Nu i-am dat 5 stele pentru ca exista cateva lucruri care nu-mi sunt clare si am ramas cu cateva intrebari pe care le-as fi dorit raspunse. Dar mai cu seama, ma intreb de ce oare autoarea nu i-a mai permis lui Roro sa fie inca o data sarutat. Oare i s-ar fi umplut pielea de fluturi?
Lumea fantastica impletita cu istoria adevarata, un personaj greu de inchipuit ca ar putea exista in realitate si totusi atat de credibil si de usor de indragit, multe personaje cu suflet bun, insa si cateva cu suflet nelinistit si urat care i-au trecut baiatului-elefant prin viata, locuri, animale, pasari si gradini cum numai in povesti ne e dat sa aflam, prajituri si dulciuri ale caror gust si miros aproape ca le simtim, toate astea se regasesc in lumea pe care o inventeaza Diana Adamek.
Nu i-am dat 5 stele pentru ca exista cateva lucruri care nu-mi sunt clare si am ramas cu cateva intrebari pe care le-as fi dorit raspunse. Dar mai cu seama, ma intreb de ce oare autoarea nu i-a mai permis lui Roro sa fie inca o data sarutat. Oare i s-ar fi umplut pielea de fluturi?
March 27, 2022
O recomand calduros!
May 15, 2021
Wow, absolut devastator de frumoasa! Nici nu pot pune in cuvinte admiratia mea fata de Diana Adamek, fata de stilul ei de a scrie, cum reuseste sa te vrajeasca prin metafore, rime... Cartea in sine este siragul de perle de zahar de la gatul Annei, eu asa o asimilez. Aceasta impletire a fictiunii cu trecutul lumii existente m-a vrajit pur si simplu. Mai multe nu pot spune, este genul de carte pe care, cand o termini, te duci si o pui pe raft, dar te opresti o secunda in loc si spui ,,Wow!".
Excelent.
Excelent.
February 19, 2023
A beautifully written book that took me a while to finish while reading countless others.
September 21, 2020
Ce demult n-am mai citit un basm 🤗
June 3, 2022
Fluența și ritmul frazelor dau un lirism aparte, magic! Deosebită!
Displaying 1 - 17 of 17 reviews