What do you think?
Rate this book
La hanul lui Mânjoală
Eroul plecat spre casa pocovnicului Iordache spre a se căsători cu fiica acestuia este sedus de hangița cu natură,pasională, care îi face farmece ca să-l rețină lângă ea. "Scos cu tărăboi" din mrejele văduvei, tânărul se întoarce la han de trei ori, obligându-l pe viitorul socru să îl trimită la un schit în munți, ca să-și revină. După 40 de zile de recluziune și viață monahală, flăcăul alungă imaginea demonului feminin și consimte să se însoare.
12 pages, Kindle Edition
First published January 6, 1898
6 people are currently reading
139 people want to read
About the author
Ion Luca Caragiale
152 books185 followersIon Luca Caragiale was a Wallachian-born Romanian playwright, short story writer, poet, theater manager, political commentator and journalist. Leaving behind an important cultural legacy, he is considered one of the greatest playwrights in Romanian language and literature, as well as one of its most important writers and a leading representative of local humor. Alongside Mihai Eminescu, Ioan Slavici and Ion Creangă, he is seen as one of the main representatives of Junimea, an influential literary society with which he nonetheless parted during the second half of his life.
His work, spanning four decades, covers the ground between Neoclassicism, Realism, and Naturalism, building on an original synthesis of foreign and local influences.
Although few in number, Caragiale's plays constitute the most accomplished expression of Romanian theater, as well as being important venues for criticism of late 19th century Romanian society.
They include the comedies A Stormy Night, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, O Scrisoare Pierduta Comedie in patru acte, and the tragedy Năpasta. In addition to these, Caragiale authored the melodrama O soacră, a large number of essays, articles, short stories, novellas and sketch stories, as well as occasional works of poetry and autobiographical texts such as Din carnetul unui vechi sufleur. In many cases, his creations were first published in one of several magazines he edited — Claponul, Moftul Român, Vatra and Epoca. Most of his prose works have been published under the title Momente, schite, povestiri: they include Căldură mare, Cănuţă om sucit, Două loturi, Grand Hotel "Victoria română", as well as several pieces referring to stock characters such as Lache and Mache, Marius Chicoş Rostogan and Mitică. In some of his later fiction writings, including La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Abu-Hasan, Pastramă trufanda and Calul dracului, Caragiale adopted the fantasy genre or turned to historical fiction.
Ion Luca Caragiale was interested in the politics of the Romanian Kingdom, and oscillated between the liberal current and conservatism. Most of his satirical works target the liberal republicans and the National Liberals, evidencing both his respect for their rivals at Junimea and his connections with the literary critic Titu Maiorescu. He came to clash with National Liberal leaders such as Dimitrie Sturdza and Bogdan Petriceicu Hasdeu, and was a lifelong adversary of the Symbolist poet Alexandru Macedonski. As a result of these conflicts, the most prominent of Caragiale's critics barred his access to the cultural establishment for several decades. During the 1890s, Caragiale rallied with the radical movement of George Panu, before associating with the Conservative Party. After having decided to settle in Berlin, he came to voice strong criticism for Romanian politicians of all colors in the wake of the 1907 Romanian Peasants' Revolt, and ultimately joined the Conservative-Democratic Party.
Ion Luca was the nephew of Costache and Iorgu Caragiale, who were major figures of mid-19th-century Romanian theater. His sons Mateiu I. Caragiale and Luca I. Caragiale were both modernist writers.
His work, spanning four decades, covers the ground between Neoclassicism, Realism, and Naturalism, building on an original synthesis of foreign and local influences.
Although few in number, Caragiale's plays constitute the most accomplished expression of Romanian theater, as well as being important venues for criticism of late 19th century Romanian society.
They include the comedies A Stormy Night, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, O Scrisoare Pierduta Comedie in patru acte, and the tragedy Năpasta. In addition to these, Caragiale authored the melodrama O soacră, a large number of essays, articles, short stories, novellas and sketch stories, as well as occasional works of poetry and autobiographical texts such as Din carnetul unui vechi sufleur. In many cases, his creations were first published in one of several magazines he edited — Claponul, Moftul Român, Vatra and Epoca. Most of his prose works have been published under the title Momente, schite, povestiri: they include Căldură mare, Cănuţă om sucit, Două loturi, Grand Hotel "Victoria română", as well as several pieces referring to stock characters such as Lache and Mache, Marius Chicoş Rostogan and Mitică. In some of his later fiction writings, including La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Abu-Hasan, Pastramă trufanda and Calul dracului, Caragiale adopted the fantasy genre or turned to historical fiction.
Ion Luca Caragiale was interested in the politics of the Romanian Kingdom, and oscillated between the liberal current and conservatism. Most of his satirical works target the liberal republicans and the National Liberals, evidencing both his respect for their rivals at Junimea and his connections with the literary critic Titu Maiorescu. He came to clash with National Liberal leaders such as Dimitrie Sturdza and Bogdan Petriceicu Hasdeu, and was a lifelong adversary of the Symbolist poet Alexandru Macedonski. As a result of these conflicts, the most prominent of Caragiale's critics barred his access to the cultural establishment for several decades. During the 1890s, Caragiale rallied with the radical movement of George Panu, before associating with the Conservative Party. After having decided to settle in Berlin, he came to voice strong criticism for Romanian politicians of all colors in the wake of the 1907 Romanian Peasants' Revolt, and ultimately joined the Conservative-Democratic Party.
Ion Luca was the nephew of Costache and Iorgu Caragiale, who were major figures of mid-19th-century Romanian theater. His sons Mateiu I. Caragiale and Luca I. Caragiale were both modernist writers.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 29 of 29 reviews
July 8, 2025
teribila. personajul principal o abuzeaza sexual pe marghiloaia de doua ori, dupa ce aceasta l-a respins in mod explicit, dupa care tot ea ajunge sa vrea sa il aiba aproape la hanul ei. prin aceasta incurajeaza barbatii sa trateze femeile in acest fel cu gandul ca lor le va placea si chiar le va face sa ii vrea mai mult si, in acelasi timp, face femeile sa creada ca astfel de gesturi lipsite de consintamant sunt chiar romantice si normale. inteleg ca lucrarea a fost scrisa in alte vremuri si contexte inapoiate insa, aceasta ar trebui macar exclusa din programa scoalara, precum multe alte opre care promoveaza astfel de comportamente. de asemenea textul mi se pare scris foarte prost si bulversant.
March 15, 2019
Ceea ce la o primă vedere părea a fi o operă mai degrabă ficțională, se transformă după un curs la facultate într-una ironică și autoironică. Dacă luăm în considerare și contextul istoric (o perioadă în care femeia nu putea avea propria afacere de succes fără să fie bănuită de vrăjitorie) toate acele elemente diabolice nu sunt altceva decât superstiții. Cheia de interpretare a textului ni se oferă prin analiza naratorului și al naratarului. Cum altfel ar fi putut un ginere să povestească socrului despre cum și-a înșelat viitoarea soție, dacă nu prin metoda clasică "Nu a fost vina mea... M-a pus dracu'."?
This entire review has been hidden because of spoilers.
March 13, 2025
Es un descubrimiento muy interesante, los cuentos son muy buenos, en especial ese de "Inspección", como el mismo libro menciona, los cuentos van de degradación, no parece aspirar a nada más que contar historias donde los personajes se pierden, me gustó mucho
December 18, 2019
Ficțiune sau ironie?
October 25, 2022
Încă una terminată pentru profa de română. În ritmul ăsta nu o să mai termin eu cărțile astea, ci ele pe mine :)
May 17, 2023
Ba nu stiu ce carte ati citit voi dar pot spune ca vreau sa-mi sap o groapa.
Hop-asa, hop-asa! Hai si tu in groapa mea! (cantat pe linia melodica a “Alunelu”)
Hop-asa, hop-asa! Hai si tu in groapa mea! (cantat pe linia melodica a “Alunelu”)
June 1, 2015
Ion Luca Caragiale. Vidas e instantes absurdos
Ion Luca Caragiale está considerado como uno de los escritores más importantes de la literatura rumana. Eso así, sin más, no sirve para mucho, y este La posada de Manhuiol es su primer libro (no teatral) traducido en nuestro país, de la mano de Traspies. Nacido en 1852, sus sesenta años de vida (y los tiempos que le tocaron vivir, tan pródigos en movimientos que afirmaban o negaban distintas escrituras) le dieron para mucho, para estar en todos los lados, pero, fundamentalmente, para escribir una obra que descansaba sobre un cierto humor. Eso sí, en la Academia entró una vez muerto (sería una última ironía). Más conocido como dramaturgo, no dejó de de prodigarse en la prosa e incluso en la poesía, y La posada de Manhuiol es precisamente una recopilación de una docena de relatos.
Unos relatos que nunca abandonan ese humor, aunque tampoco dejan de jugar con otros géneros, como el fantástico. Por ejemplo en el que da título al libro, un relato de extravíos circulares a caballo de un oficial por culpa de una posadera de mala fama por sus artes mágicas, cuyo único objetivo es que este comparta su noche con ella. O en El cirio de Pascua, uno de los más extensos de la antología, verdadera obra de terror íntimo y personal que juega con lo fantástico aunque no sea tal. El miedo es capaz de provocar las imágenes más febriles aun sin salir de la propia realidad de su protagonista.
La mala leche de un relato como Búbico, en el que un perrito del mismo nombre no deja de hacerse ver (y escuchar) para importunar a todo el que se cruza en el camino de su ama, nos abre otra línea en su escritura. La drástica solución del compañero de vagón nos muestra un Caragiale más divertido, no exento de una cierta crueldad. Como en Historia de un contrabando, un relato juguetón (como la mayoría, por otra parte), en el que un hombre no dudará en meter en un considerable aprieto a su (también) compañera de viaje para, simplemente, aprovecharse él mismo de la situación. De una simple anécdota, el escritor rumano sabrá entregarnos algo así como un breve pero bien definido esbozo de la naturaleza humana. Y eso será algo que también encontraremos en relatos como ¡El fuebloo!, una revolución minúscula, circunscrita a un pueblecito, dará lugar a un jocosa narración en primera persona sobre la levedad de los sueños (y más los políticos), perdida en gustos etílicos y somnolientos, y como es más fácil fracasar que triunfar, claro.
La cadena de debilidades, un relato sobre una carta de en la que se pide un favor para aprobar a un alumno, será un ejemplo brillante del humor de Caragiale, una ironía sutil, festiva, de un marco social lleno de los vicios del sistema, que, todo sea dicho, persisten en nuestro días. Nada nos es ajeno. Todo ello tomará cuerpo, más concreto y extenso, en Kir Ianuela, la historia de un diablillo enviado a la tierra para confundirse con los hombres e investigar para el diablo jefe cómo la mujer puede ser la causa de perdición tan frecuente de muchos de sus clientes. Nada más cierto. Tras una alocada lucha con el género femenino, el diablillo se ganará unos siglos de descanso (o recuperación).
Entre todos estos momentos de gran, alta ironía, también habrá lugar pequeños divertimientos como High-life, juego de equívocos con algo de vodevil para escenario pequeño, Ion o Qué calor, una obrita de teatro a costa de una confusión persistente y surrealista. Y también para lo terrible. Sin duda (paradójicamente) el relato más conseguido es Inspección. La llegada de un inspector para vigilar las cuentas de las administraciones públicas del lugar, tras encontrarse un desfalco, provoca en el señor Anghelache, cajero, una rotunda reacción, compartida con sus noctámbulos compañeros. Anghelache es seguramente el más irreprochable de los funcionarios, luego es difícil entender lo que le ocurre, toda esa inquietud. Caragiale nos ofrecerá, a través de una vana persecución (de la persona, de sus motivos) un relato desasosegante, lleno de tintes absurdos cuando este aún no existía, anticipándose alguna que otra década.
Escrito para Détour.
Ion Luca Caragiale está considerado como uno de los escritores más importantes de la literatura rumana. Eso así, sin más, no sirve para mucho, y este La posada de Manhuiol es su primer libro (no teatral) traducido en nuestro país, de la mano de Traspies. Nacido en 1852, sus sesenta años de vida (y los tiempos que le tocaron vivir, tan pródigos en movimientos que afirmaban o negaban distintas escrituras) le dieron para mucho, para estar en todos los lados, pero, fundamentalmente, para escribir una obra que descansaba sobre un cierto humor. Eso sí, en la Academia entró una vez muerto (sería una última ironía). Más conocido como dramaturgo, no dejó de de prodigarse en la prosa e incluso en la poesía, y La posada de Manhuiol es precisamente una recopilación de una docena de relatos.
Unos relatos que nunca abandonan ese humor, aunque tampoco dejan de jugar con otros géneros, como el fantástico. Por ejemplo en el que da título al libro, un relato de extravíos circulares a caballo de un oficial por culpa de una posadera de mala fama por sus artes mágicas, cuyo único objetivo es que este comparta su noche con ella. O en El cirio de Pascua, uno de los más extensos de la antología, verdadera obra de terror íntimo y personal que juega con lo fantástico aunque no sea tal. El miedo es capaz de provocar las imágenes más febriles aun sin salir de la propia realidad de su protagonista.
La mala leche de un relato como Búbico, en el que un perrito del mismo nombre no deja de hacerse ver (y escuchar) para importunar a todo el que se cruza en el camino de su ama, nos abre otra línea en su escritura. La drástica solución del compañero de vagón nos muestra un Caragiale más divertido, no exento de una cierta crueldad. Como en Historia de un contrabando, un relato juguetón (como la mayoría, por otra parte), en el que un hombre no dudará en meter en un considerable aprieto a su (también) compañera de viaje para, simplemente, aprovecharse él mismo de la situación. De una simple anécdota, el escritor rumano sabrá entregarnos algo así como un breve pero bien definido esbozo de la naturaleza humana. Y eso será algo que también encontraremos en relatos como ¡El fuebloo!, una revolución minúscula, circunscrita a un pueblecito, dará lugar a un jocosa narración en primera persona sobre la levedad de los sueños (y más los políticos), perdida en gustos etílicos y somnolientos, y como es más fácil fracasar que triunfar, claro.
La cadena de debilidades, un relato sobre una carta de en la que se pide un favor para aprobar a un alumno, será un ejemplo brillante del humor de Caragiale, una ironía sutil, festiva, de un marco social lleno de los vicios del sistema, que, todo sea dicho, persisten en nuestro días. Nada nos es ajeno. Todo ello tomará cuerpo, más concreto y extenso, en Kir Ianuela, la historia de un diablillo enviado a la tierra para confundirse con los hombres e investigar para el diablo jefe cómo la mujer puede ser la causa de perdición tan frecuente de muchos de sus clientes. Nada más cierto. Tras una alocada lucha con el género femenino, el diablillo se ganará unos siglos de descanso (o recuperación).
Entre todos estos momentos de gran, alta ironía, también habrá lugar pequeños divertimientos como High-life, juego de equívocos con algo de vodevil para escenario pequeño, Ion o Qué calor, una obrita de teatro a costa de una confusión persistente y surrealista. Y también para lo terrible. Sin duda (paradójicamente) el relato más conseguido es Inspección. La llegada de un inspector para vigilar las cuentas de las administraciones públicas del lugar, tras encontrarse un desfalco, provoca en el señor Anghelache, cajero, una rotunda reacción, compartida con sus noctámbulos compañeros. Anghelache es seguramente el más irreprochable de los funcionarios, luego es difícil entender lo que le ocurre, toda esa inquietud. Caragiale nos ofrecerá, a través de una vana persecución (de la persona, de sus motivos) un relato desasosegante, lleno de tintes absurdos cuando este aún no existía, anticipándose alguna que otra década.
Escrito para Détour.
January 24, 2023
La hanul lui Manjoala este un text prozaic care face parte din categoria estetica a fantasticului, presupun ca este un text alegoric.
Subiectul sau tema în jurul căreia gravitează acțiunea din aceasta nuvela are legătură cu folclorul romanesc în care apar vrăjitoarele și efectele negative ale acestora asupra tinerilor. Sintetizat, tema se refera la farmecele vrăjitoarelor asupra tinerilor.
Titlul romanului este dat de importanta spațiului simbolic prin care trece conasul Fănică, Hanul Marghioalei, unde timpul este alterat și legile realității sunt încălcate. Fănică este vrăjit atat de aparenta femeii, cât și direct prin farmecele pe care aceasta i le pune în căciulă, după părerea socrului sau.
În ansamblu, nuvela este destul de complexa pentru lungimea sa, lăsând cititorului întrebări precum: Era intr-adevar iedul același lucru cu cotoiul? Dacă Marghioala l-a vrajit pe călător, cu ce l-a influențat iedul?Care a fost rolul acestuia? Era oare intenția vrăjitoarei de a vrăji calul, sau l-a vrăjit mai devreme? De ce a luat foc cotoroanta? Cine a fost eroul care i-a dat foc?
Ofer 3 stelute din 5 deoarece mi-ar fi plăcut sa apară mai multe elemente fantastice, personajele sa fie conturate mai bine, lucrurile sa fie puțin mai bine explicate ca să nu-și mai chinuie mințile toți elevii pentru 6 pagini scrise de autor, multumesc❤️.
Subiectul sau tema în jurul căreia gravitează acțiunea din aceasta nuvela are legătură cu folclorul romanesc în care apar vrăjitoarele și efectele negative ale acestora asupra tinerilor. Sintetizat, tema se refera la farmecele vrăjitoarelor asupra tinerilor.
Titlul romanului este dat de importanta spațiului simbolic prin care trece conasul Fănică, Hanul Marghioalei, unde timpul este alterat și legile realității sunt încălcate. Fănică este vrăjit atat de aparenta femeii, cât și direct prin farmecele pe care aceasta i le pune în căciulă, după părerea socrului sau.
În ansamblu, nuvela este destul de complexa pentru lungimea sa, lăsând cititorului întrebări precum: Era intr-adevar iedul același lucru cu cotoiul? Dacă Marghioala l-a vrajit pe călător, cu ce l-a influențat iedul?Care a fost rolul acestuia? Era oare intenția vrăjitoarei de a vrăji calul, sau l-a vrăjit mai devreme? De ce a luat foc cotoroanta? Cine a fost eroul care i-a dat foc?
Ofer 3 stelute din 5 deoarece mi-ar fi plăcut sa apară mai multe elemente fantastice, personajele sa fie conturate mai bine, lucrurile sa fie puțin mai bine explicate ca să nu-și mai chinuie mințile toți elevii pentru 6 pagini scrise de autor, multumesc❤️.
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 25, 2022
"Ce pat!... ce perdelute!... ce pereti!.... ce tavan!... toate albe ca laptele. Si abajurul si toate cele lucrate cu iglita in fel de fel de fete... si cald ca subt o aripa de closca... si un miros de mere si de gutui..."
M-a surprins placut sa vad la Caragiale elementul fantasticului transpus in uzuala sa nota ironica, acest element putand fi asimilat cu miraculosul regasit la Eliade... si ca fiind o "fana" a creatiei lui Eliade am ramas placut impresionata de relatia dintre om si supranatural transpusa de Caragiale, aducand hanul, spatiul sacrului, ca suprapersonaj al nuvelei.
O lectura rapida, dar care te lasa pe ganduri putin si pe care probabil nici eu, nici alti cititori nu si-o vor putea scoate din minte de curand.
M-a surprins placut sa vad la Caragiale elementul fantasticului transpus in uzuala sa nota ironica, acest element putand fi asimilat cu miraculosul regasit la Eliade... si ca fiind o "fana" a creatiei lui Eliade am ramas placut impresionata de relatia dintre om si supranatural transpusa de Caragiale, aducand hanul, spatiul sacrului, ca suprapersonaj al nuvelei.
O lectura rapida, dar care te lasa pe ganduri putin si pe care probabil nici eu, nici alti cititori nu si-o vor putea scoate din minte de curand.
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 7, 2023
no deci tot ce pot sa zic e ca sunt ferm convina ca iedul ala avea puteri magice si era gen un unicorn sub acoperire care putea sa se teleporteze
April 11, 2025
citită pentru cursul de teoria literaturii
încadrată în context ( și explicată de un profesor universitar :)) ) este o operă reușită
dacă ar fi să o citesc în contextul actual acțiunile personajului sunt oribile
încadrată în context ( și explicată de un profesor universitar :)) ) este o operă reușită
dacă ar fi să o citesc în contextul actual acțiunile personajului sunt oribile
January 6, 2019
Great fantasy stories, very realistic in terms of describing psychological moods.
September 13, 2021
O construcție interesantă, care ilustrează inteligent fantasticul prin utilizarea unor motive specific culturii noastre.
October 14, 2021
Amuzanta,
August 16, 2023
Mai gotică decât m-am așteptat.
September 23, 2023
Underdeveloped resolution with certain blunt intrusions, such as with the character of the watchman Natrut. Nevertheless worth reading for Caragiale’s treatment of the fantastical and magical.
November 14, 2023
Nu am inteles mai nimic. Termeni greoi si o poveste despre un om vai de capu lui. Un scris oribil.
November 23, 2024
Pentru 21 de pagini, a fost plictisitoare rau de tot. Foarte putina actiune, e doar de umplutura.
March 17, 2025
A fost ok
June 8, 2025
oribil. mai dau si profesorii ăștia update la ce ne pun sa citim sau? :)))
November 6, 2025
de ce trebuie să citesc asta pentru școală
December 17, 2025
prototipul gaslighter ului bărbătesc modern
November 8, 2024
pt doamna de romana am citit
May 23, 2024
Frumoasă nuvela:)
Displaying 1 - 29 of 29 reviews