The Devil's Share

by Denis de Rougemont, E. McKnight Kauffer (Designer), Haakon Chevalier (Translator)

"La plus belle ruse du Diable est de nous persuader qu'il n'existe pas", écrit Baudelaire. Ce tour n'a jamais mieux réussi qu'à notre époque livrée par cela même au Prince de ce Monde : si vous n'y croyez pas, il a gagné. Faire voir l'action du Diable non seulement dans Hitler, cet alibi, mais dans nos dieux et dans nos maladies, dans nos vertus démocratiques autant que dans nos fuites devant la liberté, tel est l'objet de cet ouvrage né d'une conversation avec Jacques Maritain, hautement loué par André Breton, et que Saint-John Perse a décrit comme "un petit livre qui se glissera à travers notre époque et qui lui survivra". En postface à cette réédition, quarante ans après la première publication à New York, un chapitre nouveau définit le Diable comme agent de l'eutropie universelle.

Genres: Philosophy

Hardcover

First published January 1, 1944

About the author

Denys Louis de Rougemont (September 8, 1906 – December 6, 1985), known as Denis de Rougemont (French: [dəni də ʁuʒmɔ̃]), was a Swiss writer and cultural theorist who wrote in French. One of the non-conformists of the 1930s, he addressed the perils of totalitarianism from a Christian point of view. After the Second World War, he promoted European federalism.

He studied at the University of Neuchâtel and in Vienna, and then moved to Paris in 1930. There he wrote for and edited various publications, associating with the personalist groupings and the non-conformists of the 1930s: with Emmanuel Mounier and Arnaud Dandieu, he founded the magazines Esprit and L'Ordre Nouveau, and he also founded a magazine on existential theology, Hic et Nunc.

In June 1940, fearing that defeatism and the pressure of Nazi propaganda (and armies) would lead the federal government to submit to the Germans and give up the traditional democratic values of Switzerland, he led with Zurich University Professor Theophil Spoerri a group of young people which created a civil society organisation called the Gotthard League in order to defend both Christian values and the independence of Switzerland. De Rougemont wrote the movement's manifesto and on 22 July an "Appeal to the Swiss People" which was widely published in the Swiss press to rally support for the movement.

Later in 1940, after having authored a sharp column in a Swiss newspaper which infuriated the German government, he was sent to the United States and administered French broadcasting for the Voice of America. He likewise taught at the École Libre des Hautes Études in New York before returning to Europe in 1946.

He founded in Geneva the "Centre Européen de la Culture" in 1950 and in 1963 the "Institut Universitaire d'Etudes Européennes" (IUEE, "Graduate Institute of European Studies", attached to the University of Geneva). He was president of the Paris-based Congrès pour la Liberté de la Culture. Probably his most influential work is Love in the Western World (1939, 1956, 1972; English translations 1940, 1956, 1982).

The 1989–1990 academic year at the College of Europe was named in his honour.

Reviews

[Cornelia Voiculescu · Rating 5 out of 5]

Poate una dintre cele mai minunate eseuri de filosofie contemporană despre rău, ce este el și unde trebuie căutat. Revelația Diavolului, a Răului absolut se găsește întotdeauna în dorința de mai bine. Răul nu are la bază dorința de rău, ci dorința de bine. Cât despre diavol, cu cât se dizolvă mai mult în conștiința lumii moderne, cu atât forța lui de-creatoare pare să crească. El nu caută notorietatea, căci el nu este Nimeni. Este Neantul care neantizează. Și tocmai de aceea, acum este din ce în ce mai greu de reperat, de prins, de definit. Poate de aceea autorul spune că singurul loc unde ai putea să-l prindem pe diavol, este în noi înșine. După cum Binele se revelează, făcându-se cunoscut, tot așa Răul scade în intensitate, atunci când prezența sa este acceptată cu umilință în sufletul celui care-l condamnă.

[Rus Toader Ionuț · Rating 4 out of 5]

Denis de Rougemont, în „Partea Diavolului”, oferă o analiză multidimensională a răului, îmbinând cu măiestrie perspective filosofice, teologice și politice. Într-o lume marcată de dualitatea dintre bine și rău, autorul subliniază rolul diavolului în perpetuarea conflictului și a iluziei, atât la nivel personal, cât și colectiv. Rougemont abordează cu finețe modul în care ideologiile politice moderne, în special totalitarismul, intensifică răul prin manipularea maselor prin frică, dezbinare și promisiuni înșelătoare. Astfel, cartea devine o critică pătrunzătoare a politicii contemporane, scoțând în evidență vulnerabilitatea puterii la corupția răului și angajând cititorul într-o reflecție profundă asupra responsabilității individuale și colective.

Scrisă în perioada tumultoasă a celui de-al Doilea Război Mondial, din exilul său în New York, Rougemont nu își propune să creeze o imagine demonizată a diavolului menită să provoace teamă sau groază, ci caută, mai degrabă, să expună vicleniile subtile ale acestuia într-un context contemporan. Portretul diavolului nu se construiește prin imagini înfricoșătoare, ci mai degrabă printr-o analiză conceptuală a rolului său destructiv, văzut ca un „neantizator”, o personificare a Nimicului, un agent al disoluției structurilor creatoare și al unității universale. Diavolul devine simbolul depersonalizării și al destrămării ordinii spirituale.

Lectura cărții poate fi comparată cu o vânătoare intelectuală: Rougemont îl urmărește pe diavol în idealurile noastre și în actele noastre lipsite de semnificație. Deși nu intenționează să construiască un portret clasic al diavolului, autorul sugerează că toate încercările de a-l defini clar și precis sunt, în esență, succese ale diavolului însuși asupra complezenței și naivității noastre. Diavolul este descris ca antimodelul prin excelență, maestru al deghizării și al minciunii subtile, capabil să pervertească formele realității.

Cartea este structurată ingenios în cinci secțiuni majore, fiecare dintre ele tratând aspecte fundamentale ale prezenței răului în lume. Prima secțiune oferă o abordare biblică a conceptului diavolului, demontând concepția tradițională conform căreia acesta ar avea o capacitate creatoare. Răul, în viziunea lui Rougemont, este o pervertire a binelui, o folosire greșită a ceea ce există cu adevărat. Diavolul este portretizat biblic ca înger căzut, prinț al acestei lumi, ispititor, acuzator, mincinos și simbol al condamnării și disperării.

Secțiunea a doua se concentrează pe o analiză politică în care autorul subliniază modul în care regimuri totalitare, precum cel al lui Hitler, devin instrumente ale răului. Deși această parte poate părea uneori monotonă, concluzia autorului este puternică: diavolul încearcă să transforme creștinismul într-o religie superficială, o iluzie între om și Dumnezeu, golită de adevărata ei esență.

A treia secțiune evidențiază „democrația diavolului”, unde Rougemont arată cum răul se infiltrează în idealurile noastre cele mai nobile, denunțând chiar și virtutea. Diavolul este văzut ca un democrat, deghizat în valorile libertății, siguranței sau popularității, prezent în toate sferele societății.

Partea a patra aduce o reflecție profundă asupra dumnezeilor falși ai omului contemporan, de la rațiune și succes până la națiune și rasă. Rougemont argumentează că diavolul se manifestă inclusiv în biserică, teologie, afaceri și chiar în fenomene culturale precum feminismul. Acesta devine simbolul dezordinii, al promisiunilor înșelătoare care subminează sensul adevărat al existenței.

În final, Rougemont propune soluții pentru combaterea răului, sugerând că ordinea divină, virtutea și sfințenia pot constitui fortificații împotriva acțiunilor diabolice. El subliniază că adevărata putere stă în Duhul Sfânt și în structurile spirituale ce păstrează ordinea și armonia în lume.

În concluzie, „Partea Diavolului” este o lucrare densă, dar necesară, ce invită cititorul să reflecteze profund asupra prezenței răului în viața sa și în societate. Rougemont oferă o analiză pertinentă, bogată în detalii filosofice și teologice, și, deși cartea poate fi provocatoare prin profunzimea sa, aceasta rămâne o lectură esențială pentru cei interesați de dinamica subtilă a răului în lumea modernă.

Dragă cititor, ferește-te și fugi de „pactul cu Diavolul”!

„Dacă vrem să fim creștini, foarte bine, dar trebuie să știm cu ce preț se plătește așa ceva.” (p.8)

„Trebuie să socotim că toate portretele Diavolului sunt tot atâtea victorii pe care el le-a obținut asupra complezenței și credulităților noastre. Diavolul este antimodelul prin excelență, esența sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparențelor, forțarea nerușinată sau subtilă a nuanțelor - pe scurt arta de a face formele să mintă.” (p.10)

„Cea mai frumoasă șiretenie a Diavolului constă în a ne convinge că el nu există.” - Baudelaire (p.13)

„Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Sa, dar omul I-a plătit cu aceeași monedă.” - Voltaire (p.21)

„Lumea întreagă nu este în stare să umple vidul pe care-l cască în inima unei creaturi conștiința faptului că și-a părăsit locul cuvenit în lume.” (p.24)

„La originea oricărei ispite, există prilejul întrevăzut de a merge spre divinitate pe un drum mai scurt decât cel al realului; pe un drum pe care ți l-ai inventa tu singur, în ciuda interdicțiilor pe care le ridică legile Creației, ordinea divină și însăși natura omului.” (p.26)

„Nu răul în sine este cel care ispitește, ci întotdeauna un bine pe care ni-l închipuim, și chiar un bine despre care ne închipuim că e «mai bine făcut pentru noi».” (p.27)

„Răul nu e decât o rea folosire a binelui, înțelegând prin aceasta a ceea ce există.” (p.29)

„A păcătui înseamnă a trișa cu ordinea, a opune legii divine derogările noastre egoiste, greșelile de calcul și vederile noastre mioape și interesate.” (p.31)

„Dovada că Diavolul există, acționează și reușește constă tocmai în faptul că noi nu mai credem în el.” (p.38)
„În adevăr, Diavolul nu este primejdios acolo unde se arată și ne sperie, ci numai acolo unde noi nu știm să-l vedem.” (p.39)

„Ura pur sentimentală față de răul care este în altul poate să pună în umbră răul pe care-l porți în tine și seriozitatea răului în general.” (p.78)

„Diavolul ne face semn în viciile noastre și ne așteaptă în virtuțile noastre.” (p.88)

„Diavolul este fără îndoială mai puțin primejdios când ne omoară, decât atunci când pretinde că ne face să trăim. Este mai puțin primejdios în viciile noastre decât în virtuțile noastre satisfăcute.” (p.100)

„Un scriitor, dacă este un bun meseriaș, va valora exact cât valorează misiunea pe care o acceptă și pe care și-o asumă.” (p.111)

„Succesul sau insuccesul nu înseamnă nimic în sine, totul depinde de scopul urmărit, însă trebuie să ne amintim că cel mai mare succes din întreaga istorie a fost moartea umilă a lui Cristos pe Cruce.” (p.114)

„Mulțimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înșiși, de ei și de vocațiile lor.” (p.117)

„Căci de ce se fac jurămintele? Tocmai pentru că se știe că viața se schimbă și ne schimbăm și noi; tocmai pentru a ne asigura împotriva acestor variații prevăzute; tocmai pentru a evita ca umorile să domine rațiunea, ca momentul să distrugă eternul și ca interesele particulare să șteargă interesul general.” (p.135)

„Cu cât veți căuta mai mult să fiți puternici în felul Diavolului, cu cât îi veți da mai multe avantaje, țelul său fiind să vă facă asemenea lui. [...] Soluția este să i se reziste Diavolului prin șiretenie și prin subtilitate, prin ironie și prin inteligență rece și, în același timp, prin toate armele credinței, ale speranței și ale iubirii creștine, cărora el le ignoră puterea. Căci astfel noi nu vom mai fi înfrânți, iar cele trei mari virtuți vor ști să ne apere de abuzul virtuților mărunte, prin care Diavolul ne-ar putea aservi.” (p.159-160)

„A povesti visul e treaba omului care nu mai doarme.” - Seneca (p.161)

„Secretul singurei încrederi care să nu fie o iluzie constă în simpla certitudine că nu suntem zei și că nu suntem Dumnezeu. Căci atunci, totul nu depinde de noi! Principiul și sfârșitul Ordinii, suma ei, sensul final sunt în mâinile lui Dumnezeu, Care este Binele. Dacă, dimpotrivă, totul ar fi în mâinile noastre, cum încerca să ne convingă șarpele, totul ar fi curând sfărâmat și în mâinile Diavolului. Dacă noi am fi dumnezei, n-ar mai fi speranță; catastrofa de acum ar fi opera noastră, a tuturor, eșecul zeilor ar fi confirmat, putinţa lor de a greşi demonstrată fără recurs.” (p.161)

„[...] Dumnezeu nu datorează miracole nimănui și nu face minuni inutile.” (p.164)

„A ne asuma, a ne mărturisi culpa, cu o virilă clarviziune, este adevărata vindecare a faimoaselor noastre «complexe de culpabilitate».” (p.165)

„Mă gândesc că omul cel mai lucid de pe lume este omul care se roagă. Și că cel mai mare dintre psihologi este cel care înțelege iertarea. Căci iertarea cunoaște păcatul la fel de bine ca și Diavolul însuși. Dar îl cunoaște mai bine pe păcătos, pentru că deșteaptă în el curajul iubirii.” (p.180)

https://calacarte.webnode.page/l/part...

[voulpit · Rating 4 out of 5]

Eseuri religio-filosofice despre manifestarea diavolului în lume, caracteristicile și rolurile pe care și le asumă, începând de la scrierile biblice până în epoca contemporană. Dacă autorul a văzut cu atâta luciditate situația din anii 40, mă întreb ce ar fi scris pentru zilele noastre, când Diavolul s-a răspândit chiar peste tot, iar omul încă de la naștere pare destinat să fi pierdut lupta.

[Michael · Rating 5 out of 5]

This book explains Nobody. Nobody is responsible for everything. You can always count on Nobody. He's always there for you.
I read this book in English. The title in English is The Devil's Share.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Ajunşi la desert, căzusem de acord: lucrul care le lipseşte cel mai mult democraţiilor în general şi Americii în special este credinţa în diavol. Ne-am ridicat de la masă. Eram la club. Şi pe cînd aşteptam ascensorul, i-am spus Filosofului1:

1 Este vorba de Jacques Maritain. Dialogul a avut loc în decembrie 1941 la New York.

„Foarte bine, dar dacă aş începe să vorbesc despre diavol, eu însumi aş trece imediat în ochii celorlalţi drept un personaj diabolic — cine ştie? — drept diavolul însuşi!“.

„Oare n-ar trebui să accepţi riscul acesta?, răspunse el cu marea sa blîndeţe“.

Se deschisese uşa ascensorului; am intrat.

„La urma urmei, ar fi o situaţie tragică inedită: să te faci diavol tu însuţi ca să dovedeşti că diavolul există!“.

„Ştiu de fapt o poveste frumoasă, reluă Filosoful. Se petrece în ţara dumitale natală. Unul dintre primii Apostoli irlandezi care au creştinat Elveţia le explica ascultătorilor săi, ţărani simpli, că martirii sînt cei mai buni mijlocitori pe care i-am putea avea noi pe lîngă Dumnezeu. Ciobanii aceştia din Alpii elveţieni sînt nişte oameni simpli şi realişti. L-au crezut pe cuvînt pe Apostol. L-au crezut atît de tare, încît l-au şi omorît! Şi partea cea mai frumoasă este că astfel el a izbîndit în misiunea lui: ei au devenit creştini!“.

Urmam acum grupul de oameni care se îndrepta spre saloanele clubului. Şi eu mă gîndeam: da, avem nevoie de [Page 6] [Page 7] asemenea parabole ca să ţinem minte cît este de primejdios să spunem adevărul în general, şi adevărul creştin în special. Primejdios pentru cel care-l spune! Dacă vrem să fim creştini, foarte bine, dar trebuie să ştim cu ce preţ se plăteşte aşa ceva. Sînt nouăsprezece secole de cînd s-a stabilit Preţul acesta...

Ajunsesem în fumoar. Toată lumea reîncepuse să discute despre ştirile la ordinea zilei, ca şi cînd diavolul nici n-ar fi existat. Dar Filosoful mă mai trase o clipă la o parte:

„De ce n-ai scrie o carte despre diavol?“.

Începusem să mă gîndesc la asta de cîteva clipe.

Am simţit, nu fără o oarecare nelinişte, cum această carte mi se înfăţişează gîndului: căci dacă stăm să ne gîndim, cînd e vorba de autor şi de subiectul cărţii lui, se poate şti vreodată care din ei doi l-a ales pe celălalt? Să vorbeşti despre diavol, să scrii despre el, oare nu e un asemenea gînd un mod imprudent de a-l provoca public? Mă gîndeam la fraza aceea a lui Kafka: „Unul din artificiile cele mai eficiente de seducţie ale diavolului, constă în faptul că ne provoacă la luptă. E întocmai ca lupta cu o femeie, se termină pînă la urmă în pat“.

[Stela · Rating 3 out of 5]

Discipol al lui Kirkegaard si Karl Barth, Denis de Rougemont a scris aceasta carte la sugestia lui Jacques Maritain, pe care l-a intilnit la New York, pe cind erau amindoi in exil.
Asa cum afirma chiar autorul, Partea diavolului este „o încercare de a tălmăci anumite neajunsuri ale vremii noastre, raportându-le la acţiunea singurei fiinţe care se bucură de faptul că ele există”.
Structurata ca un tratat, dupa modelul medievalilor tirzii, opera are cinci parti si 66 de capitole:

I Incognito si revelatie
Baudelaire afirma: "Cea mai frumoasa siretenie a diavolului consta in a ne convinge ca el nu exista." Intr-adevar, oamenii ii neaga existenta fie din pricina aparentei grotesc-copilaroase promovata de legendele populare, fie pentru ca-l considera un mit. Dar "in cadrul mitului, o realitate este prin definitie echivalentul unui sens - si reciproc." (p. 17)
Inger cazut, care a refuzat sa slujeasca si sa transmita mesajul divin, diavolul este printul acestei lumi, careia insa nu-i poate fura divinitatea. El este ispititorul ("La originea oricarei ispite exista prilejul intrevazut de a merge spre divinitate pe un drum mai curt decit cel al realului, pe un drum pe care ti l-ai inventa tu singur in ciuda interdictiilor pe care le ridica legile Creatiei, ordinea divina si insasi natura omului." p.24), mincinosul (cel mai mare pacat fiind falsificarea masurii adevarului), acuzatorul ("Exista pe lume un singur lucru mai rau decit a te indoi de bine si de real si acesta este sa te indoiesti de iertare odata ce ai tradat binele si realul." pp. 31-32), proteicul (e Nimeni in special, deghizindu-se perpetuu).

II Hitler sau alibiul
A crede ca Hitler a fost diavolul inseamna a-i face acestuia o onoare prea mare - el a fost doar distrugator, un Atila al civilizatiei noastre. "...pretutindeni unde era ceva gaunos in lumea noastra, in economia sau in morala ei, Hitler a impins pina unde s-a putut impinge, pina cind totul s-a naruit." (p. 55)

III Diavolul democrat
Omul nu este eminamente bun si raul nu e dependent de ordinea sociala. Democratia are propriii demoni: demonul libertatii ("Libertatea nu este un drept, ci un risc care trebuie asumat in fiecare clipa - pe plan politic si in spirit." p. 79), demonul politiei (cind ea incepe sa functioneze impotiva oamenilor), demonul sigurantei (infruntarea primejdiilor prin "sterilizare" - anticonceptionale, asigurari, medicamente, tratate politice etc.), demonul neinsemnatatii (a crede ca nimic nu are sens),demonul popularitatii (dobindirea tehnicii relatiilor umane)

IV Diavolul in dumnezeii nostri si in maladiile noastre
"Natiunea, Rasa si Clasa au devenit criteriile oricarui adevar omenesc. Dumnezeii oamenilor sint fara iertare. Ei sint diavoli." (p. 98) Diavolul e pretutindeni unde virtutile sint exacerbate sau transformate in moneda de schimb: in actele filantropice, in opera de arta care nu da masura absolutului, in iubirea redusa la sex, in plictiseala etc.

V Albastrul cerului
Diavolul poate fi invins cu ajutorul ordinii: ordinea personala (prin asumarea vinei si prin trairea unei vieti responsabile), ordinea cosmica (la care se poate contribui prin urmarea vocatiei proprii) si ordinea sociala (in contextul in care libertatea inseamna responsabilitate, sociabilitate).

"Se spune ca demonului ii place ceasul miezului de noapte. O, sa ne intoarcem fata catre simbolul universal al rigoarei si al pacii profunde a iertarii si sa ne scaldam privirea in intinderile de puritate arzatoare si aspra ale albastrului cerului in inima zilei!" (p. 177)

[Claudia Veja]

interesting so far...