Din cele mai vechi timpuri, pământenii şi-au înălţat privirile către cer. Cuprinşi de veneraţie şi fascinaţie, au luat cunoştinţă de fenomenele cereşti: poziţia stelelor, ciclurile Lunii şi Soarelui, mişcarea de rotaţie a unui Pământ înclinat. Însă cum a început totul, cum se va termina şi ce se va petrece în tot acest răstimp?
Cerul şi Pământul se întâlnesc la linia orizontului. De mii de ani, oamenii au văzut cum, la linia de întâlnire, stelele nopţii cedează locul lor razelor Soarelui şi au ales ca punct de referinţă momentul în care ziua şi noaptea sunt egale, anume echinocţiul. Ajutat de calendar, omul a calculat Timpul Terestru pornind de la acel moment.
Pentru ca cerurile înstelate să poată fi identificate, bolta cerească a fost divizată în douăsprezece părţi, cele douăsprezece case ale zodiacului. Dar pe măsură ce alte mii de ani s-au scurs, „stelele fixe" s-au dovedit a nu fi deloc fixe, iar ziua echinocţiului, ziua Anului Nou părea să se schimbe de la o casă zodiacală la alta. La Timpul Terestru a mai fost adăugat Timpul Astronomic, fapt care a corespuns cu începutul unei noi epoci, unei Noi Ere.
Pentru că ne aflăm în pragul unei Noi Ere, când răsăritul din ziua echinocţiului de primăvară va avea loc în casa Vărsătorului, spre deosebire de acum 2000 de ani, când s-a întâmplat să fie în casa Peştilor, mulţi se întreabă ce ar putea aduce cu sine această schimbare: ceva benefic ori malefic, un nou început sau un sfârşit, sau lucrurile vor rămâne neschimbate?
Pentru a cunoaşte viitorul, trebuie să cercetăm trecutul, pentru că, de când a început să măsoare Timpul Terestru, omenirea a înţeles deja ce ar putea să determine Timpul Astronomic-venirea unor Noi Ere. Ceea ce a precedat şi a urmat după o asemenea Nouă Eră reprezintă o lecţie esenţială cu privire la rolul pe care-l avem noi înşine în curgerea Timpului.