Jump to ratings and reviews
Rate this book

Cântece fără ţară

Rate this book
Poet al satului natal, al Transilvaniei şi al pătimirii noastre, poet vates, proroc, vizionar şi mesianic, un Tirteu al cîntecelor fără ţară i-au zis unii, iar alţii l-au numit deschizător de drumuri noi, erou al ideii de unire naţională, crainicul dezrobirii neamului, formidabil ziarist şi orator de zile mari. Ca poet şi publicist, nu puţini au văzut în el continuatorul înzestrat al genialului precursor, Mihai Eminescu, iar ca patriot şi luptător l-au socotit un descendent, în linie dreaptă, al marilor figuri din istoria zbuciumată a Transilvaniei : Horia, Cloşca şi Crişan, glorificaţi de el în versuri şi proză.
Se spune ca in 1905 , cand aparea volumul de Poezii, Octavian Goga nu a debutat, ci s-a impus. Poemele lui nu avea numic dein exercitiile nesigure ale inceputului, iar poetul-tanar si aproape necunoscut-nu are timiditatea si emotiile primei carti. Comentariile critice, multe si unanime in aprecieri, fara reticentele primului contact cu un nou poet, nu se arata deloc susprinse. Dimpotriva! Poetul era asteptat. Poezia lui nu era descoperita, ci aclamata.

341 pages, Paperback

First published January 1, 1916

1 person is currently reading
17 people want to read

About the author

Octavian Goga

33 books7 followers
Goga was an active member in the Romanian nationalistic movement in Transylvania and of its leading group, the Romanian National Party (PNR) in Austro-Hungary. Before World War I, Goga was arrested by the Hungarian authorities. At various intervals before the union of Romania and Transylvania in 1918, Goga took refuge in Romania, becoming active in literary and political circles. Because of his political activity in Romania, the Hungarian state sentenced him to death in absentia.
During World War I, he joined the Romanian Army and took part as a soldier in the Dobruja campaign.
In the interwar period he left the PNR to join General Alexandru Averescu's People's Party (PP), a populist movement created upon the war's end.
Goga clashed with Averescu over the latter's conflict with King Carol II. A founder of the minor PP splinter group naming itself the National Agrarian Party, he led it into an alliance with A. C. Cuza's National-Christian Defense League, forming the National Christian Party.
Goga became Prime Minister of Romania and served from 28 December 1937 to 10 February 1938. He had been appointed by King Carol, in his attempt to increase his own power. Indeed, Carol wrote in his diary that he knew Goga was a human cipher, and hoped that once his government collapsed, it would free him to seize power for himself.
The initials of the party feature alongside the names of its joint leaders: A. C. Cuza and Octavian Goga
On 12 January 1938 his government stripped Romanian Jews of their citizenship. Besides being an anti-Semite himself, Goga attempted to outflank the Iron Guard's popular support.
In press interviews at the time he said the following:
The Jewish problem is an old one here, and it is a Romanian tragedy. Briefly, we have far too many Jews.
For us there is only one final solution of the Jewish problem—the collection of all Jews into a region that is still uninhabited, and the foundation there of a Jewish nation. And the further away the better.
After his resignation, Goga withdrew to his estate in Transylvania, where he suffered a stroke on 5 May 1938. He died two days later.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
7 (35%)
4 stars
5 (25%)
3 stars
6 (30%)
2 stars
1 (5%)
1 star
1 (5%)
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
Profile Image for Socrate.
6,743 reviews264 followers
July 30, 2021
Eu sunt un om fără de ţară, Un strop de foc purtat de vânt, Un rob răzleţ scăpat din fiară, Cel mai sărac de pe pământ.
Eu sunt un mag de legea nouă, Un biet nebun, orbit de-o stea, Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveştile din ţara mea.
Eu sunt o lacrimă târzie
Din plânsul unei mii de ani, Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărâmuri fără glas, Şi dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas.
Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal, Sunt ţipătul muiat în sânge
Al văduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei şi-al urii, Un visător de biruinţi, Ce port blesteme-n cerul gurii, Drept moştenire din părinţi.
Eu m-am desprins dintre morminte, Din cripte umede şi reci, De unde-aducerile-aminte
Ţin straje unui gând de veci.
Şi cu fiorul care poartă
Pe cei încrezători în fraţi, V-am plâns la fiecare poartă
Durerea morţilor uitaţi.
Azi simt cum noaptea se coboară
Pe dimineaţa mea de ieri, Cum cântul meu se înfăşoară
În giulgiul veşnicei tăceri…
Şi printre voi îmi duc povara
Stropit de râs şi de noroi, Căci vai de cine-şi pierde ţara
Ca să şi-o ceară de la voi…
Profile Image for Stefannnn.
40 reviews
August 2, 2023
Contine:
Din umbra zidurilor (1913)
Cantece fara tara (1916)
Din larg (1939) - poeme postume
*poezii si traduceri din periodice

Goga a fost o figura romaneasca de neuitat, in cel mai rau mod posibil. "Fuhrer-ul roman" ne ofera cea mai veritabila infatisare a conceptului de separare intre artist si arta sa. E motiv de bucurie ca doar un numar restrans de autori romani a putut sa-si exercite fanteziile megalomane...
Dar si manuscrisele lui Goga. Caci in ciuda atrocitatilor sustinute si implementate de-a lungul vietii sale, cu precadere in mandatul sau de prim-ministru, "ducele" a fost un poet remarcabil. Lirica sa se distinge printr-o sensibilitate exacerbata, militanta, de faptura sociala, patriotica, dar si individualista. Un romantic latent, Octavian Goga nu se jeneaza sa abordeze temele iubirii, delirantei morti, identitatii, potentialului irosit, spleen-ului baudelarian, avand la baza spiritul unui simplu taran din Ardeal.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.