Poetica lui Aristotel, care consideră că epopeea, drama şi poezia lirică („melică") sînt genurile literare fundamentale..." ; Northrop Frye, mai vag sau mai prudent : „Dispunem de trei termeni care deosebesc genurile, lăsaţi moştenire de autorii greci. drama, epopeea, opera lirică" ; şi, mai circumspect sau mai evaziv, Philippe Lejeune presupune că punctul de plecare al acestei teorii este „împărţirea trinitară a anticilor între epic, dramatic şi liric" ; nu însă şi Robert Scholles, care precizează că sistemul lui Frye „începe cu acceptarea împărţirii fundamentale datorată lui Aristotel între formele lirică, epică şi dramatică"; şi încă şi mai puţin Helene Cixous, care, comentînd spusele lui Dedalus, le localizează astfel sursa : „tripartiţie destul de clasică, împrumutată din Poetica lui Aristotel ; cît despre Tzvetan Todorov, el vede originea triadei la Platon iar sistematizarea ei definitivă la Diomede : „De la Platon la Emil Staiger, trecînd prin Goethe şi Jakobson. s-a vrut să se vadă în aceste trei categorii formele fundamentale sau chiar „naturale" ale literaturii... Diomede, în secolul al IV-lea, sistematizîndu-l pe Platon, propune următoarele definiţii : liric = operele în care vorbeşte doar autorul ; dramatic = operele în care vorbesc numai personajele ; epic = operele în care autorul şi personajele au deopotrivă dreptul la cuvânt".