What do you think?
Rate this book
Frumosii nebuni ai marilor orase: Fals tratat despre iubire
Frumosii nebuni canta dragostea, libertatea si razvratirea. Adica viata. Paginile scrise atunci se pastreaza ca fumul in crestatura icoanelor potrivite sub candela Timpului. Sunt de zapada albastra, de Dunare neistovita si umbla-n ele sanii alungite de crivat, duhul legendelor si al gerului care inclesteaza Bucurestii la margini de Orient si langa inima binecuvantata a tineretii si a femeilor.
228 pages, Unknown Binding
First published January 1, 1976
11 people are currently reading
257 people want to read
About the author
Fănuș Neagu
37 books18 followersFănuș Neagu a fost un povestitor, memorialist, nuvelist, romancier și dramaturg român. A colaborat adeseori în cinematografie ca scenarist sau creator de dialoguri. A îndeplinit funcția de director al Teatrului Național din București (1993-1996); a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1993 și membru titular în anul 2001.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
March 3, 2025
Nu-i chiar magic-realism, mai degrabă un Naked-Lunch românesc, foaaarte calofil, care uneori m-a amuzat (chiar m-am gîndit să-l încadrez la specia roman-comic), uneori m-a încîntat (o grămadă de metafore și comparații sînt extrem de reușite, nu numai titlul), dar pe ansamblu mi s-a părut lejer demodat și dacă l-aș fi citit în loc să-l ascult nu știu dacă nu l-aș fi abandonat. Așa măcar pot să zic c-am citit și eu ceva (dar probabil n-am mai să citesc altceva) de Fănuș Neagu.
March 31, 2021
O recitire pe principiul: "am citit-o când eram mică și n-am priceput nimic".
Un roman plin de metafore care sare dintr-un plan în altul, fiind pe alocuri destul de confuz (cel puțin eu așa l-am perceput).
Ca idee mi-a amintit puțin de "Cei frumoși și blestemați" de F. Scott Fitzgerald ( cum să zic, gluma clasică: "Cei frumosi și blestemați" după o lună în România)
Un roman plin de metafore care sare dintr-un plan în altul, fiind pe alocuri destul de confuz (cel puțin eu așa l-am perceput).
Ca idee mi-a amintit puțin de "Cei frumoși și blestemați" de F. Scott Fitzgerald ( cum să zic, gluma clasică: "Cei frumosi și blestemați" după o lună în România)
May 28, 2013
Up to a point, I can understand that probably the way Fanus Neagu designed this novel was intended to express a deep social dissatisfaction. It was probably his way of telling that Romania under communism was not heading in the right direction. Things were twisted and awkward in day to day life, so this had to be reflected in the literature.
Still, as much I can sympathize with him, I simply cannot enjoyed this novel. Maybe it was not designed to be liked by readers, but for me it was an interior fight for most part of the novel not to abandon reading it.
Still, as much I can sympathize with him, I simply cannot enjoyed this novel. Maybe it was not designed to be liked by readers, but for me it was an interior fight for most part of the novel not to abandon reading it.
April 12, 2021
Se trezi din somn. Urlând:
— Într-o zi, doamna mea, ai să mă cunoşti!
Izbi cu pumnul în stinghia mesei şi se strâmbă de durere. Uriaşe cu glas spart, degradat în toate patru punctele cardinale: la miazănoapte şi la miazăzi, degradat de vin, la răsărit şi la apus, degradat de femei fără moarte, fără prejudecăţi şi fără servici. Băuse până la trei dimineaţa şi mirosea de sus până jos a alcool dospit.
— Învinsă domniţă, cred că azi noapte am înghiţit un câine degerat.
Vorbea singur, adânc încredinţat că rnania asta îl va salva de spânzurătoare.
Luă o pară din fructieră şi muşcă din ea lacom în cerul gurii lui se aprinse, cu miresme, cu vânt subţire şi cu lună, o livadă din Argeş. Fulgerător şi numai la extremitatea simţurilor, zări spre fundul livezii o fân-tână veche şi, pe marginea ei, o fată cu sânii goi, probabil avidă de dragoste. Treaz şi bine odihnit, ar fi reţinut imaginea până ce fata ar fi căpătat contur, fiindcă avea o dexteritate uimitoare de-a aduce cu faţa spre lumină şi adevăr siluetele de ceaţă care ne apar pe retină în clipa descântată când ieşim din somn. Excelent dresor sau şarlatan rafinat, îşi concentra întreaga fiinţă ca să le poarte din drumul nesigur al închipuirii până-n zona acoperită de memorie. Şi când ele puneau piciorul aici şi din umbre se schimbau în desene însufleţite, cu identitate precisă, el respira larg, zâmbea răzbunător şi posesiv şi fixa ziua execuţiei, totul în baza legii: nici o femeie până la 30 de ani nu-şi va purta fotografia prin domeniile subconştientului meu fără a fi pedepsită.
— Într-o zi, doamna mea, ai să mă cunoşti!
Izbi cu pumnul în stinghia mesei şi se strâmbă de durere. Uriaşe cu glas spart, degradat în toate patru punctele cardinale: la miazănoapte şi la miazăzi, degradat de vin, la răsărit şi la apus, degradat de femei fără moarte, fără prejudecăţi şi fără servici. Băuse până la trei dimineaţa şi mirosea de sus până jos a alcool dospit.
— Învinsă domniţă, cred că azi noapte am înghiţit un câine degerat.
Vorbea singur, adânc încredinţat că rnania asta îl va salva de spânzurătoare.
Luă o pară din fructieră şi muşcă din ea lacom în cerul gurii lui se aprinse, cu miresme, cu vânt subţire şi cu lună, o livadă din Argeş. Fulgerător şi numai la extremitatea simţurilor, zări spre fundul livezii o fân-tână veche şi, pe marginea ei, o fată cu sânii goi, probabil avidă de dragoste. Treaz şi bine odihnit, ar fi reţinut imaginea până ce fata ar fi căpătat contur, fiindcă avea o dexteritate uimitoare de-a aduce cu faţa spre lumină şi adevăr siluetele de ceaţă care ne apar pe retină în clipa descântată când ieşim din somn. Excelent dresor sau şarlatan rafinat, îşi concentra întreaga fiinţă ca să le poarte din drumul nesigur al închipuirii până-n zona acoperită de memorie. Şi când ele puneau piciorul aici şi din umbre se schimbau în desene însufleţite, cu identitate precisă, el respira larg, zâmbea răzbunător şi posesiv şi fixa ziua execuţiei, totul în baza legii: nici o femeie până la 30 de ani nu-şi va purta fotografia prin domeniile subconştientului meu fără a fi pedepsită.
August 10, 2017
Aşteptam mai mult... personaje superficiale, acțiune mult prea statică şi întâmplări trase de păr. E o lectură uşoară, însă m-a făcut de multe ori să-mi dau ochii peste cap şi să mă întreb dacă romanul va mai rămâne teafăr până îl voi termina de citit. (M-am abținut să nu îl arunc pe pereți)
June 9, 2019
Poate lipsa unei narațiuni închegate, poate supralicitarea insolitului face greu de citit până la capăt cartea sau chiar o lasă inaccesibilă dintru început. Mi-am exersat răbdarea cu cartea Asta pentru că trezește în mine dragostea pentru limba română și poezie (aproape sinonime) prin libertatea dinăuntrul limbajului și risipa de imagini izbitor de plastice și spirituale. Mi-am păstrat câteva dovezi:
„Şi noaptea târziu, culcându-se, închisese în oase, ca în nişte tuburi secrete, averea murdară şi insuportabilă a unei zile grele: vorbe care ucid, gânduri care nu se pot rosti.
(iubim iarna la fel) Radu Zăvoianu intra în noaptea vânătă a iernii, asemeni neamului Iui de ţărani, frământat de impulsuri primare. Iarna, în România, suntem irigaţi de-o nebunie furtunoasă.
În clipa aceea, un val de ninsoare, împins de vânt, pătrunse în odaie, acoperindu-i. Polen de decembrie, fecundând bucuria.
Iarna, dragostea ne adună în casă şi suntem fructele ei aromate.
Rupte din depărtări înalte, zăpezile aştern linişte. Şi sub ele, nopţile noastre sunt de miozotis.
Şi descoperind că în timp ce lucra venise iarna, se aşeză în sine, ca şi iarba în verzime, murmurând, fără să le atingă esenţa, versuri ştiute sau atunci născute de el:
Când ninge, oamenii trăiesc în baza unor legi noi, mult mai simple, mai vii, mai fireşti, mai demne de păstrat.
Să înaintăm către ziuă muşcând din zăpezile dulci şi aromate.
Ora unsprezece, doamna mea, ora la care se scoală frumoşii nebuni ai marilor oraşe.
Înfiorat de briză, cerul e o cămaşă pe care Dumnezeu se chinuie s-o îmbrace.
Dumnezeu e un cochet, 1-am prins desenând cu pensula florile de toamnă. Şi varsă înainte praf, noroi, zăpezi, ghimpi, tot belşugul de tâmpenie din el.
Cade, merge şi de-a buşilea, e rea, arţăgoasă, nesuferită, mincinoasă, plină de praf, tăvălită prin gunoaie… Doamne, Dumnezeule, dar într-o zi o vezi din nou atât de fragedă şi duioasă, ca un ied ieşit dintr-un râu. Şi-atunci te-ntrebi, sau numai o parte a sufletului crede că se-ntreabă: unde sunt gunoaiele? Sau au fost ele? Când viaţa e frumoasă e cu mult mai năpraznică decât în clipele ei murdare. Mergi, respiri, suspini, rupi o frunză – şi eşti mai puternic decât Dumnezeu. Viaţa e mai apocaliptică decât moartea. Naşterea este ignoranţă şi inocenţă, dar moartea este numai ignoranţă…
Erau visul osândit să îmbătrânească dansând peste uleiurile din care beau lupii.
Iată – vin să-ţi dau o lacrimă de ajutor.
- Mă iubeşte neputincios. Neputinţă simplă, tragică şi evidentă.
Zara mirosea ca bisericile de lemn peste care se scutură merii.
Luna băga mâna în silozuri, lua grâu şi-1 prefira printre degete.
Munţii sunt o câmpie abruptă care s-a urcat în spinarea urşilor, pe movile de aur şi peste biserici de sare. Sunt partea revoltată şi îndrăzneaţă a câmpâei care într-o zi a plecat ca să găsească ploaia şi zăpezile.
Munţii noştri sunt de dor. De aceea fruntea griului, în iunie, se apleacă spre ei în rugăciune sfântă. Şi ei o mân-gâie cu botul caprelor şi cu mireasmă amară de răşină şi deschid balcoanele de piatră şlefuită din care ies stoluri de păsări să-şi scalde trupul în aerul cald şi-n apa galbenă a câmpiei.
Arbori fierţi de vânt, nerăsărituri şoptite.”
Finalul e acesta: „Ştiind că pierd.”
„Şi noaptea târziu, culcându-se, închisese în oase, ca în nişte tuburi secrete, averea murdară şi insuportabilă a unei zile grele: vorbe care ucid, gânduri care nu se pot rosti.
(iubim iarna la fel) Radu Zăvoianu intra în noaptea vânătă a iernii, asemeni neamului Iui de ţărani, frământat de impulsuri primare. Iarna, în România, suntem irigaţi de-o nebunie furtunoasă.
În clipa aceea, un val de ninsoare, împins de vânt, pătrunse în odaie, acoperindu-i. Polen de decembrie, fecundând bucuria.
Iarna, dragostea ne adună în casă şi suntem fructele ei aromate.
Rupte din depărtări înalte, zăpezile aştern linişte. Şi sub ele, nopţile noastre sunt de miozotis.
Şi descoperind că în timp ce lucra venise iarna, se aşeză în sine, ca şi iarba în verzime, murmurând, fără să le atingă esenţa, versuri ştiute sau atunci născute de el:
Când ninge, oamenii trăiesc în baza unor legi noi, mult mai simple, mai vii, mai fireşti, mai demne de păstrat.
Să înaintăm către ziuă muşcând din zăpezile dulci şi aromate.
Ora unsprezece, doamna mea, ora la care se scoală frumoşii nebuni ai marilor oraşe.
Înfiorat de briză, cerul e o cămaşă pe care Dumnezeu se chinuie s-o îmbrace.
Dumnezeu e un cochet, 1-am prins desenând cu pensula florile de toamnă. Şi varsă înainte praf, noroi, zăpezi, ghimpi, tot belşugul de tâmpenie din el.
Cade, merge şi de-a buşilea, e rea, arţăgoasă, nesuferită, mincinoasă, plină de praf, tăvălită prin gunoaie… Doamne, Dumnezeule, dar într-o zi o vezi din nou atât de fragedă şi duioasă, ca un ied ieşit dintr-un râu. Şi-atunci te-ntrebi, sau numai o parte a sufletului crede că se-ntreabă: unde sunt gunoaiele? Sau au fost ele? Când viaţa e frumoasă e cu mult mai năpraznică decât în clipele ei murdare. Mergi, respiri, suspini, rupi o frunză – şi eşti mai puternic decât Dumnezeu. Viaţa e mai apocaliptică decât moartea. Naşterea este ignoranţă şi inocenţă, dar moartea este numai ignoranţă…
Erau visul osândit să îmbătrânească dansând peste uleiurile din care beau lupii.
Iată – vin să-ţi dau o lacrimă de ajutor.
- Mă iubeşte neputincios. Neputinţă simplă, tragică şi evidentă.
Zara mirosea ca bisericile de lemn peste care se scutură merii.
Luna băga mâna în silozuri, lua grâu şi-1 prefira printre degete.
Munţii sunt o câmpie abruptă care s-a urcat în spinarea urşilor, pe movile de aur şi peste biserici de sare. Sunt partea revoltată şi îndrăzneaţă a câmpâei care într-o zi a plecat ca să găsească ploaia şi zăpezile.
Munţii noştri sunt de dor. De aceea fruntea griului, în iunie, se apleacă spre ei în rugăciune sfântă. Şi ei o mân-gâie cu botul caprelor şi cu mireasmă amară de răşină şi deschid balcoanele de piatră şlefuită din care ies stoluri de păsări să-şi scalde trupul în aerul cald şi-n apa galbenă a câmpiei.
Arbori fierţi de vânt, nerăsărituri şoptite.”
Finalul e acesta: „Ştiind că pierd.”
February 5, 2024
Subiectul, în sine, este cam fără cap și fără coadă, autorul urmărind viețile haotice ale unor personaje declasate, nonconformiste, oarecum superficiale, precum și relația imprevizibilă dintre ele. Pe alocuri, destul de plictisitor, însă ceea ce salvează acest volum este fluxul narativ ca un șuvoi de pârâu montan și capacitatea lui FN de a crea dialoguri scurte și rapide.
January 11, 2016
Dupa „Ingerul a strigat”, evident,„Frumosii nebuni ai marilor orase” este, fara doar si poate, cel mai cunoscut roman al lui Fanus Neagu. Imi place foarte mult cum este structurat, subiectul si personajele sale. Puterea cuvintelor, maiestria stilistica si modul prin care cuvintele potrivite participa la actiune impreuna cu actantii fac din acest roman o adevarata opera de arta. S-a spus adeseori ca ar fi un roman cu subiect simplu, cu personaje tot atat de simple, dar care primeste viata prin forta creatoare, prin incarcatura stilistica. Expresivitatea joaca si ea, in mod cert, un rol cat se poate de real, dar actiunea, personajele, conflictele, originalitatea lor (pentru ca sunt inspirate din propria viata, in cea mai mare parte), locurile descrise, modul prin care naratorul ni le prezinta sunt tot atat de importante si plaseaza romanul pe o treapta inalta. Romanul prezinta relatia dintre trei barbati si o femeie, Asta Dragomirescu, draga celor trei si draga altora. O carte foarte frumoasa care trebuie citita de catre toti iubitorii literaturii romane.
March 28, 2021
Mi-a luat aproape un an sa termin cartea asta. E obositoare si nu merita, parerea mea.
May 3, 2021
crazy novel, overswamped with metaphors yet somehow understandable and even logical here and there
August 16, 2025
Orice carte scrisă de regele neîncoronat al metaforelor nu poate fi decât promițătoare.
Acum însă, depinde și de tipul de cititor și de orizontul acestuia de așteptare, pentru că maestrul Fănuș își alege singur personajele.
Iar acestea nu sunt pe placul tuturor. Un cântăreț, Radu Zăvoianu, un fotbalist, Ed Valdara, o actriță, Asta Dragomirescu, nici unul dintre ei foarte răsărit. Luați în calcul și o acțiune călâie, adunați și vedeți cu ce rămâneți.
Metaforele. O fi mult, o fi puțin?!?
Acum însă, depinde și de tipul de cititor și de orizontul acestuia de așteptare, pentru că maestrul Fănuș își alege singur personajele.
Iar acestea nu sunt pe placul tuturor. Un cântăreț, Radu Zăvoianu, un fotbalist, Ed Valdara, o actriță, Asta Dragomirescu, nici unul dintre ei foarte răsărit. Luați în calcul și o acțiune călâie, adunați și vedeți cu ce rămâneți.
Metaforele. O fi mult, o fi puțin?!?
February 14, 2020
Zelfs in de Nederlandse vertaling blijft deze Roemeense surrealistische roman over dronkenschap en liefde een uitdaging om te lezen
September 19, 2023
N am reușit sa o termin. O incalceala semi amuzanta și totodată teribil de plictisitoare.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews