What do you think?
Rate this book
Umbra
Dupa ce l-a redactat intr-o forma semicodata intre 1984 si 1986, Kadare a depus manuscrisul romanului Umbra intr-o cutie de valori dintr-o banca pariziana, avand promisiunea editorului ca, in cazul in care va suferi un "accident", romanul va vedea lumina tiparului.
Intr-o Albanie terorizata de dictatura, un tanar cineast ratat are privilegiul de a calatori in Occident. La intoarcere le povesteste prietenilor ramasi acasa crampeie din viata din Vest: avioane, cafenele, baruri de noapte, camere de hotel, dineuri la ambasade, serate mondene. Tanarul isi consuma viata la hotarul dintre doua lumi: fiecare calatorie la Paris este echivalenta cu o intrare in taramul celor vii, de care nu se simte legat, dupa cum fiecare intoarecere in tara natala inseamna o recadere in infern.
Umbra este povestea unei iubiri imposibile traite la hotarul dintre doua lumi, pentru ca la Paris tanarul cineast o cunoaste pe Silvaine, o actrita frumoasa de care, ciudat, nu se poate indragosti. Motivul se ascunde, poate, in prezentul dureros al tarii sale. Poate dragostea sa-l salveze pe cel lipsit de speranta?
Intr-o Albanie terorizata de dictatura, un tanar cineast ratat are privilegiul de a calatori in Occident. La intoarcere le povesteste prietenilor ramasi acasa crampeie din viata din Vest: avioane, cafenele, baruri de noapte, camere de hotel, dineuri la ambasade, serate mondene. Tanarul isi consuma viata la hotarul dintre doua lumi: fiecare calatorie la Paris este echivalenta cu o intrare in taramul celor vii, de care nu se simte legat, dupa cum fiecare intoarecere in tara natala inseamna o recadere in infern.
Umbra este povestea unei iubiri imposibile traite la hotarul dintre doua lumi, pentru ca la Paris tanarul cineast o cunoaste pe Silvaine, o actrita frumoasa de care, ciudat, nu se poate indragosti. Motivul se ascunde, poate, in prezentul dureros al tarii sale. Poate dragostea sa-l salveze pe cel lipsit de speranta?
- GenresFiction
200 pages, Paperback
First published September 1, 1994
3 people are currently reading
125 people want to read
About the author
Ismail Kadare
273 books1,722 followersIsmail Kadare (also spelled Kadaré) was an Albanian novelist and poet. He has been a leading literary figure in Albania since the 1960s. He focused on short stories until the publication of his first novel, The General of the Dead Army. In 1996 he became a lifetime member of the Academy of Moral and Political Sciences of France. In 1992, he was awarded the Prix mondial Cino Del Duca; in 2005, he won the inaugural Man Booker International Prize, in 2009 the Prince of Asturias Award of Arts, and in 2015 the Jerusalem Prize. He has divided his time between Albania and France since 1990. Kadare has been mentioned as a possible recipient for the Nobel Prize in Literature several times. His works have been published in about 30 languages.
Ismail Kadare was born in 1936 in Gjirokastër, in the south of Albania. His education included studies at the University of Tirana and then the Gorky Institute for World Literature in Moscow, a training school for writers and critics.
In 1960 Kadare returned to Albania after the country broke ties with the Soviet Union, and he became a journalist and published his first poems.
His first novel, The General of the Dead Army, sprang from a short story, and its success established his name in Albania and enabled Kadare to become a full-time writer.
Kadare's novels draw on Balkan history and legends. They are obliquely ironic as a result of trying to withstand political scrutiny. Among his best known books are Chronicle in Stone (1977), Broken April (1978), and The Concert (1988), considered the best novel of the year 1991 by the French literary magazine Lire.
In 1990, Kadare claimed political asylum in France, issuing statements in favour of democratisation. During the ordeal, he stated that "dictatorship and authentic literature are incompatible. The writer is the natural enemy of dictatorship."
Ismail Kadare was born in 1936 in Gjirokastër, in the south of Albania. His education included studies at the University of Tirana and then the Gorky Institute for World Literature in Moscow, a training school for writers and critics.
In 1960 Kadare returned to Albania after the country broke ties with the Soviet Union, and he became a journalist and published his first poems.
His first novel, The General of the Dead Army, sprang from a short story, and its success established his name in Albania and enabled Kadare to become a full-time writer.
Kadare's novels draw on Balkan history and legends. They are obliquely ironic as a result of trying to withstand political scrutiny. Among his best known books are Chronicle in Stone (1977), Broken April (1978), and The Concert (1988), considered the best novel of the year 1991 by the French literary magazine Lire.
In 1990, Kadare claimed political asylum in France, issuing statements in favour of democratisation. During the ordeal, he stated that "dictatorship and authentic literature are incompatible. The writer is the natural enemy of dictatorship."
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
October 4, 2017
Pe Ismail Kadare l-am descoperit la facultate, cand a trebuit sa citim Fiica lui Agamemnon pentru un curs. M-a cucerit instant cu atmosfera, stilul sau si obsesia/repulsia (m-am tot gandit daca sa folosesc cuvantul asta sau nu, asa ca le las pe amandoua - PS: ambiguitate intentionata) fata de totalitarism; toate acestea sunt invaluite in nuante mitologice.
Am descoperit, totusi, ca exista doi Kadare: cel al metaforei totalitarismului, al proportiilor mitologice, si cel al unui timp prezent neindentificat. Sa (ma) explic.
Kadare pe care il apreciez este cel al metaforei totalitarismului, al nuantelor mitologice. Este cel care trebuie, din punctul meu de vedere, sa primeasca un Nobel. Este un scriitor care creeaza imagini si idei care raman cu tine - metafora Palatului Viselor, mi-a ramas si acum drept reper.
Kadare mai are, totusi, o serie de romane (vezi Accidentul), petrecute in prezent. Eh, acest Kadare al prezentului, rateaza, cred eu. Il refuza ideile, ii ies trunchiate, superficiale. Stilul este acelasi, dar parca simti un alt scriitor.
In Umbra il avem pe Kadare al prezentului. Pentru mine a fost dezamagitor si ma pregateam sa ii dau doua stele, dar a primit din partea mea inca doua pentru capitolul final, care ii arata toata puterea creatoare, originalitea. Ultimul capitol este genial si salveaza toata cartea.
Umbra este un roman care trebuie citit pana la sfarsit pentru a-l gusta cu adevarat, pentru a-l intalni pe Kadare cel talentat, aproape genial.
Am descoperit, totusi, ca exista doi Kadare: cel al metaforei totalitarismului, al proportiilor mitologice, si cel al unui timp prezent neindentificat. Sa (ma) explic.
Kadare pe care il apreciez este cel al metaforei totalitarismului, al nuantelor mitologice. Este cel care trebuie, din punctul meu de vedere, sa primeasca un Nobel. Este un scriitor care creeaza imagini si idei care raman cu tine - metafora Palatului Viselor, mi-a ramas si acum drept reper.
Kadare mai are, totusi, o serie de romane (vezi Accidentul), petrecute in prezent. Eh, acest Kadare al prezentului, rateaza, cred eu. Il refuza ideile, ii ies trunchiate, superficiale. Stilul este acelasi, dar parca simti un alt scriitor.
In Umbra il avem pe Kadare al prezentului. Pentru mine a fost dezamagitor si ma pregateam sa ii dau doua stele, dar a primit din partea mea inca doua pentru capitolul final, care ii arata toata puterea creatoare, originalitea. Ultimul capitol este genial si salveaza toata cartea.
Umbra este un roman care trebuie citit pana la sfarsit pentru a-l gusta cu adevarat, pentru a-l intalni pe Kadare cel talentat, aproape genial.
October 20, 2017
2,5 p... "Acum nu mai auzeam motorul ascensorului, ci o baladă străveche, în sunetele căreia urcam spre cer, iar în urma mea veneau cu miile, generație după generație de albanezi martiri, lăsând în urma lor frigul și moartea, în dangat de clopote și strigăte de aleluia: Albania a înviat din morți, amin! "
April 28, 2023
"Umbra" este un roman ce se așterne între două lumi, între două trăiri diferite resimțite de același individ. Personajul central se află la granița dintre o țară dictatorială, unde cenzura și teama se resimt cu intensitate, iar la cealaltă extremă, descoperim Parisul cu deschiderea și luminozitatea civilizației respective.
În același timp, iubirea trăită de tânărul albanez nu este alimentată, însă acesta ajunge să se înfrupte din această dragoste doar pe tărâmurile natale, nu și atunci când se află alături de ea.
Un roman în care resimți trăirile personajului și fluctuațiile acestuia, dar care prins în propria cultură, nu-și poate rupe lanțurile.
În același timp, iubirea trăită de tânărul albanez nu este alimentată, însă acesta ajunge să se înfrupte din această dragoste doar pe tărâmurile natale, nu și atunci când se află alături de ea.
Un roman în care resimți trăirile personajului și fluctuațiile acestuia, dar care prins în propria cultură, nu-și poate rupe lanțurile.
April 19, 2015
http://www.bookaholic.ro/greutatea-pr...
Greutatea propriei umbre – despre Umbra lui Ismail Kadare
Fără a semăna una cu cealaltă, cărțile lui Ismail Kadare deapănă povestea unor fiinţe umane aflate sub tăvălugul războaielor şi al ideologiilor politice devastatoare. Dînd viaţă unor vechi legende într-o lume a modernităţii raţionale, scriitorul albanez recompune, deseori cu umor amar, un tablou al fragilităţilor, viselor, planurilor şi iubirilor spulberate pe fondul unui totalitarism mutilant.
Apărut în albaneză abia în 2003, romanul Umbra a fost publicat pentru prima dată în Franța în 1994, dar a fost scris de Kadare între anii 1984 – 1986, când locuia în Albania. Manuscrisul a fost trimis în Franța, din motive de siguranță, căci conținutul subversiv ar fi putut fi fatal. Încă din 1982, Kadare fusese declarat „inamic” al țării de către Plenul scriitorilor. Cărțile sale nu mai puteau fi publicate decât peste hotare, scriitorul primind în 1990 azil politic în Franța.
În Umbra, Kadare transfigurează estetic monștrii care prind viață în mintea omului a cărui liberatate este amputată de dictatura politică, fundalul istoric al romanului fiind, ca și în alte cărți ale sale, Albania comunistă, în care oamenii trăiesc ca într-un mormânt. Protagonistul romanului este un cineast ratat, un artist fără artă, care are șansa (una cu tăiș dublu) de a da la o parte lespedea și de a păși dincolo de granițe: întâi la Moscova, apoi la Paris, ca invitat la festivalurile de film, deși proiectele sale personale se nașteau moarte. Dacă Moscova nu îl scoate cu adevărat din lumea sa, desele reveniri la Paris îl fac să se simtă precum un mort care ajunge într-o lume a celor vii, reîntrupând parcă eroul unei legende albaneze, Konstandin, cel ridicat din morți pentru a purta cu el povestea depășirii limitelor umane.
Totuși, aceste elemente mitico-legendare cu rol de punere în abis nu ocupă atât de mult spațiu ca în celelalte romane și nici nu au puterea metaforico-sugestivă cu care sunt obișnuiți cititorii lui Kadare. Accentul cade pe schimbările majore de perspectivă și de sens sens pe care le aduc cu ele călătoriile cineastului de la Tirana la Paris, pendulări între viață și moarte, în timpul cărora identitatea intimă este contorsionată extrem de dureros. Cu atât mai mult cu cât Parisul înseamnă, previzibil, și foamea de iubire, imposibilitatea frustrantă a contopirii celor două lumi atât de diferite fiind astfel ridicată la pătrat.
Frontierele psihologice se dovedesc cel puțin la fel de puternice ca cele politice. Răceala mormântului din care evadează pentru scurt timp i se strecoară, de fapt, pe sub piele, impregnându-i întrega ființă. E un amant venit din frig care nu reușește să treacă de cafeaua băută în cafenele celebre, de telefoane, de petreceri și de încercări, uneori agresive, de apropiere fizică. Decorul își creează iluziile lui. Însă, un hotar îl ține permanent departe de lumea de dincolo. Pe cât e de puternică foamea sa de libertate, de „altceva”, pe atât de mari îi sunt și neputințele, cu atât mai conștientizate și apăsătoare cu cât, în spatele său se află și un personaj colectiv, amintind corul din tragediile antice – prietenii rămași în spațiul dezumanizării și al anormalității, care așteaptă să fie răzbunați, să trăiască prin prietenul lor o poveste de dragoste cu o pariziancă. Chiar și amanta sa din Tirana îl încurajează la o astfel de aventură. Presiunea aceasta exterioară îi amplifică frământările:
„S-a dus naibii totul, mi-am zis dezamăgit. Cum să-i explic că eu eram aici împreună cu speranțele, cu dorințele, cu temerile, cu blândețea și cu disperarea a mii de oameni și că ea nu este doar o franțuzoiacă tânără, Silvaine, ci femeia biblică, o dimensiune a imposibilului, un vis frumos născut dintr-un somn tulbure, pe care eu, sfidând legile firii, aș fi vrut să mi-l însușesc și să-l readuc la viață?”.
De șapte ori revine în Franța, încercând să-și concretizeze dorința, dar rămâne un Orfeu care are doar iluzia posibilității de a evada din Infern. Gheața interioară și apăsarea umbrei (umbra dictaturii cu toate constrângerile ei, umbra presiunii venite din partea prietenilor sau umbra născută din angoasa neputinței) nu vor să dispară, paralizându-l.
Fără ca cititorul să aibă senzația că are în față un roman ideologic, politic, Kadare a reușit în romanul Umbra să redea fondul politic terifiant al Albaniei totalitariste izolate de restul Europei, în care oamenii nu știu să trăiască decât supravegheați, spionați, încurajați fiind să disprețuiască orice ar veni dinspre vest. Cartea e resimțită mai degrabă ca un roman psihologic și de dragoste. Spectacolul oferit de psihicul celui care vrea să treacă dincolo (să dorească, să cucerească, să iubească), conștient fiind de limitele actelor sale, este dramatic (un dramatism subminat, totuși, de explicitul și repetabilitatea opozițiilor). Ca în străvechea legendă albaneză, pe drumurile pe care pornesc dorințele cineastului, alături de cel viu merge și un mort.
Ismail Kadare, Umbra, Traducere din albaneză de Marius Dobrescu, Humanitas Fiction, 2015
Greutatea propriei umbre – despre Umbra lui Ismail Kadare
Fără a semăna una cu cealaltă, cărțile lui Ismail Kadare deapănă povestea unor fiinţe umane aflate sub tăvălugul războaielor şi al ideologiilor politice devastatoare. Dînd viaţă unor vechi legende într-o lume a modernităţii raţionale, scriitorul albanez recompune, deseori cu umor amar, un tablou al fragilităţilor, viselor, planurilor şi iubirilor spulberate pe fondul unui totalitarism mutilant.
Apărut în albaneză abia în 2003, romanul Umbra a fost publicat pentru prima dată în Franța în 1994, dar a fost scris de Kadare între anii 1984 – 1986, când locuia în Albania. Manuscrisul a fost trimis în Franța, din motive de siguranță, căci conținutul subversiv ar fi putut fi fatal. Încă din 1982, Kadare fusese declarat „inamic” al țării de către Plenul scriitorilor. Cărțile sale nu mai puteau fi publicate decât peste hotare, scriitorul primind în 1990 azil politic în Franța.
În Umbra, Kadare transfigurează estetic monștrii care prind viață în mintea omului a cărui liberatate este amputată de dictatura politică, fundalul istoric al romanului fiind, ca și în alte cărți ale sale, Albania comunistă, în care oamenii trăiesc ca într-un mormânt. Protagonistul romanului este un cineast ratat, un artist fără artă, care are șansa (una cu tăiș dublu) de a da la o parte lespedea și de a păși dincolo de granițe: întâi la Moscova, apoi la Paris, ca invitat la festivalurile de film, deși proiectele sale personale se nașteau moarte. Dacă Moscova nu îl scoate cu adevărat din lumea sa, desele reveniri la Paris îl fac să se simtă precum un mort care ajunge într-o lume a celor vii, reîntrupând parcă eroul unei legende albaneze, Konstandin, cel ridicat din morți pentru a purta cu el povestea depășirii limitelor umane.
Totuși, aceste elemente mitico-legendare cu rol de punere în abis nu ocupă atât de mult spațiu ca în celelalte romane și nici nu au puterea metaforico-sugestivă cu care sunt obișnuiți cititorii lui Kadare. Accentul cade pe schimbările majore de perspectivă și de sens sens pe care le aduc cu ele călătoriile cineastului de la Tirana la Paris, pendulări între viață și moarte, în timpul cărora identitatea intimă este contorsionată extrem de dureros. Cu atât mai mult cu cât Parisul înseamnă, previzibil, și foamea de iubire, imposibilitatea frustrantă a contopirii celor două lumi atât de diferite fiind astfel ridicată la pătrat.
Frontierele psihologice se dovedesc cel puțin la fel de puternice ca cele politice. Răceala mormântului din care evadează pentru scurt timp i se strecoară, de fapt, pe sub piele, impregnându-i întrega ființă. E un amant venit din frig care nu reușește să treacă de cafeaua băută în cafenele celebre, de telefoane, de petreceri și de încercări, uneori agresive, de apropiere fizică. Decorul își creează iluziile lui. Însă, un hotar îl ține permanent departe de lumea de dincolo. Pe cât e de puternică foamea sa de libertate, de „altceva”, pe atât de mari îi sunt și neputințele, cu atât mai conștientizate și apăsătoare cu cât, în spatele său se află și un personaj colectiv, amintind corul din tragediile antice – prietenii rămași în spațiul dezumanizării și al anormalității, care așteaptă să fie răzbunați, să trăiască prin prietenul lor o poveste de dragoste cu o pariziancă. Chiar și amanta sa din Tirana îl încurajează la o astfel de aventură. Presiunea aceasta exterioară îi amplifică frământările:
„S-a dus naibii totul, mi-am zis dezamăgit. Cum să-i explic că eu eram aici împreună cu speranțele, cu dorințele, cu temerile, cu blândețea și cu disperarea a mii de oameni și că ea nu este doar o franțuzoiacă tânără, Silvaine, ci femeia biblică, o dimensiune a imposibilului, un vis frumos născut dintr-un somn tulbure, pe care eu, sfidând legile firii, aș fi vrut să mi-l însușesc și să-l readuc la viață?”.
De șapte ori revine în Franța, încercând să-și concretizeze dorința, dar rămâne un Orfeu care are doar iluzia posibilității de a evada din Infern. Gheața interioară și apăsarea umbrei (umbra dictaturii cu toate constrângerile ei, umbra presiunii venite din partea prietenilor sau umbra născută din angoasa neputinței) nu vor să dispară, paralizându-l.
Fără ca cititorul să aibă senzația că are în față un roman ideologic, politic, Kadare a reușit în romanul Umbra să redea fondul politic terifiant al Albaniei totalitariste izolate de restul Europei, în care oamenii nu știu să trăiască decât supravegheați, spionați, încurajați fiind să disprețuiască orice ar veni dinspre vest. Cartea e resimțită mai degrabă ca un roman psihologic și de dragoste. Spectacolul oferit de psihicul celui care vrea să treacă dincolo (să dorească, să cucerească, să iubească), conștient fiind de limitele actelor sale, este dramatic (un dramatism subminat, totuși, de explicitul și repetabilitatea opozițiilor). Ca în străvechea legendă albaneză, pe drumurile pe care pornesc dorințele cineastului, alături de cel viu merge și un mort.
Ismail Kadare, Umbra, Traducere din albaneză de Marius Dobrescu, Humanitas Fiction, 2015
October 18, 2015
Rareori mi s-a întâmplat să cumpăr o carte doar datorită rezumatului de pe ultima copertă: Kadare setează în povestea sa - evident, vorbesc din perspectiva subiectivă - cronotopul ideal - Un cineast mediocru (dar a cărui iscusință profesională inferioară nu știrbește din lirismul inerent alegerii sale) care se zbate tragic între Tirana suferindă a ultimelor acorduri ale Cortinei de Fier și Parisul liber și neînfricat, asemeni celui mai abil act de iluzionism. Căzut pradă indeciziei și neputinței pe planul amoros, ca într-o parabolă modernă a legendei lui Konstandin, protagonistul se vede claustrat nu numai într-o țară a obscurantismului, ci și în propria existență. De fapt, în esență, Kadare prezintă, într-un stil simplu și (poate prea) minimalist, povestea celui pentru care Parisul a devenit, din anumite considerente, ultim refugiu. 4/5
November 11, 2023
Probably I was expecting something else, but this story is a bit confusing and maybe not the best one to start with when you want to explore Kadare's work.
July 19, 2018
Kadaré nous offre ici un très beau livre où se mêlent les réflexions existentielles d’un jeune cinéaste albanais qui se mue au fil des pages en un Dante voyageant seul aux enfers, sans un Virgile pour l’accompagner. Un texte riche, regorgeant de références mythologiques et historiques, où le lecteur suit ses pérégrinations entre deux mondes, Est et Ouest; où le lecteur découvre en même temps que le narrateur, que l’enfer n’est pas toujours limité à un lieu, que ce soit Paris ou Tirana, mais se décline aussi en un mode d’expression, une ombre, que l’on porte en nous.
"J’avais lu quelque part que dans la mythologie juive, on dit que la première tentative du Seigneur pour créer le monde échoua parce qu’Il l’avait conçu trop parfait et que ce monde ne parvenait pas à coaguler…Dieu fut alors contraint de l’abîmer quelque peu, mais le monde ne prenait toujours pas. Alors Il l’esquinta derechef, mais c’est seulement à l’issue de la quatrième dégradation, que l’univers finit par être créé…Apparemment, dans l’établissement des relations intimes, une certaine dose de médiocrité et de vulgarité était aussi nécessaire pour leur permettre de prendre corps" (40-41).
"J’avais lu quelque part que dans la mythologie juive, on dit que la première tentative du Seigneur pour créer le monde échoua parce qu’Il l’avait conçu trop parfait et que ce monde ne parvenait pas à coaguler…Dieu fut alors contraint de l’abîmer quelque peu, mais le monde ne prenait toujours pas. Alors Il l’esquinta derechef, mais c’est seulement à l’issue de la quatrième dégradation, que l’univers finit par être créé…Apparemment, dans l’établissement des relations intimes, une certaine dose de médiocrité et de vulgarité était aussi nécessaire pour leur permettre de prendre corps" (40-41).
December 3, 2015
Of.
Acum câțiva ani am citit absolut întâmplător Palatul Viselor și am rămas complet fascinată. De atunci tot încerc celelalte cărți ale lui Kadare și tot sper. Majoritatea mi s-au părut OK. Umbra, în ciuda premisei interesante, mi s-a părut dezlânată și incoerentă. Am tras de ea în căutarea vreunei idei sau vreunui pasaj memorabil. N-a fost să fie.
Acum câțiva ani am citit absolut întâmplător Palatul Viselor și am rămas complet fascinată. De atunci tot încerc celelalte cărți ale lui Kadare și tot sper. Majoritatea mi s-au părut OK. Umbra, în ciuda premisei interesante, mi s-a părut dezlânată și incoerentă. Am tras de ea în căutarea vreunei idei sau vreunui pasaj memorabil. N-a fost să fie.
April 9, 2022
Per mua, libri me i mire shqip i shkruar ndonjehere.
March 30, 2024
Καταλαβαίνω τις προθέσεις του Κανταρέ (κυριως αφού διάβασα το επιμετρο) αλλά το αποτέλεσμα είναι ανυπόφορο
January 2, 2021
Rrënjët e thella të mërzisë, melankolisë dhe shpesh herë ankthit shoqëror nuk iu ndahen këtij romani. Është histori me frymë në vete, dhe mua më duket se si të gjithë librat e Kadaresë që i kam lexuar deri tani, edhe ky e ka të veshur atë petkun kadarean të përshkrimit. Romantizmi i gjërave të thjeshta, i mendimeve dhe personazhi kryesor që mjaft direkt na shfaq ashpërsinë e shoqërisë shqiptare në një kohë vetë të ashpër, më kanë fasionuar. Simbolizmi është i pranishëm dhe observimet filozofike gjejnë vend fuqishëm.
Diçka që kam vërejtur te Ismail Kadare në stilin e shkrimit është se ai jo shpesh i fal historive të tij ngarje; duke ofruar një mënyrë të shkrimit deskriptiv na josh dhe ngapak na "deh" me bukurinë e romaneve, edhe nëse faktikisht libri nuk shkon në evente të njëpasnjëshme që kam vërejtur se mund ta "ngulfasin" lexuesin nganjëherë.
Diçka që kam vërejtur te Ismail Kadare në stilin e shkrimit është se ai jo shpesh i fal historive të tij ngarje; duke ofruar një mënyrë të shkrimit deskriptiv na josh dhe ngapak na "deh" me bukurinë e romaneve, edhe nëse faktikisht libri nuk shkon në evente të njëpasnjëshme që kam vërejtur se mund ta "ngulfasin" lexuesin nganjëherë.
September 3, 2018
Greu de recunoscut Kadare în acest roman cam prea frivol totuşi...
Read
January 5, 2025Romanul unui cineast angoasat care are accese de nebunie amuzante.
Read
June 10, 2015Fără a semăna una cu cealaltă, cărțile lui Ismail Kadare deapănă povestea unor fiinţe umane aflate sub tăvălugul războaielor şi al ideologiilor politice devastatoare. Dînd viaţă unor vechi legende într-o lume a modernităţii raţionale, scriitorul albanez recompune, deseori cu umor amar, un tablou al fragilităţilor, viselor, planurilor şi iubirilor spulberate pe fondul unui totalitarism mutilant.
Apărut în albaneză abia în 2003, romanul Umbra a fost publicat pentru prima dată în Franța în 1994, dar a fost scris de Kadare între anii 1984 – 1986, când locuia în Albania. Manuscrisul a fost trimis în Franța, din motive de siguranță, căci conținutul subversiv ar fi putut fi fatal. Încă din 1982, Kadare fusese declarat „inamic” al țării de către Plenul scriitorilor. Cărțile sale nu mai puteau fi publicate decât peste hotare, scriitorul primind în 1990 azil politic în Franța.
În Umbra, Kadare transfigurează estetic monștrii care prind viață în mintea omului a cărui liberatate este amputată de dictatura politică, fundalul istoric al romanului fiind, ca și în alte cărți ale sale, Albania comunistă, în care oamenii trăiesc ca într-un mormânt. Protagonistul romanului este un cineast ratat, un artist fără artă, care are șansa (una cu tăiș dublu) de a da la o parte lespedea și de a păși dincolo de granițe: întâi la Moscova, apoi la Paris, ca invitat la festivalurile de film, deși proiectele sale personale se nașteau moarte. Dacă Moscova nu îl scoate cu adevărat din lumea sa, desele reveniri la Paris îl fac să se simtă precum un mort care ajunge într-o lume a celor vii, reîntrupând parcă eroul unei legende albaneze, Konstandin, cel ridicat din morți pentru a purta cu el povestea depășirii limitelor umane.
Totuși, aceste elemente mitico-legendare cu rol de punere în abis nu ocupă atât de mult spațiu ca în celelalte romane și nici nu au puterea metaforico-sugestivă cu care sunt obișnuiți cititorii lui Kadare. Accentul cade pe schimbările majore de perspectivă și de sens sens pe care le aduc cu ele călătoriile cineastului de la Tirana la Paris, pendulări între viață și moarte, în timpul cărora identitatea intimă este contorsionată extrem de dureros. Cu atât mai mult cu cât Parisul înseamnă, previzibil, și foamea de iubire, imposibilitatea frustrantă a contopirii celor două lumi atât de diferite fiind astfel ridicată la pătrat.
Frontierele psihologice se dovedesc cel puțin la fel de puternice ca cele politice. Răceala mormântului din care evadează pentru scurt timp i se strecoară, de fapt, pe sub piele, impregnându-i întrega ființă. E un amant venit din frig care nu reușește să treacă de cafeaua băută în cafenele celebre, de telefoane, de petreceri și de încercări, uneori agresive, de apropiere fizică. Decorul își creează iluziile lui. Însă, un hotar îl ține permanent departe de lumea de dincolo. Pe cât e de puternică foamea sa de libertate, de „altceva”, pe atât de mari îi sunt și neputințele, cu atât mai conștientizate și apăsătoare cu cât, în spatele său se află și un personaj colectiv, amintind corul din tragediile antice – prietenii rămași în spațiul dezumanizării și al anormalității, care așteaptă să fie răzbunați, să trăiască prin prietenul lor o poveste de dragoste cu o pariziancă. Chiar și amanta sa din Tirana îl încurajează la o astfel de aventură. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/greutatea-pr...)
Apărut în albaneză abia în 2003, romanul Umbra a fost publicat pentru prima dată în Franța în 1994, dar a fost scris de Kadare între anii 1984 – 1986, când locuia în Albania. Manuscrisul a fost trimis în Franța, din motive de siguranță, căci conținutul subversiv ar fi putut fi fatal. Încă din 1982, Kadare fusese declarat „inamic” al țării de către Plenul scriitorilor. Cărțile sale nu mai puteau fi publicate decât peste hotare, scriitorul primind în 1990 azil politic în Franța.
În Umbra, Kadare transfigurează estetic monștrii care prind viață în mintea omului a cărui liberatate este amputată de dictatura politică, fundalul istoric al romanului fiind, ca și în alte cărți ale sale, Albania comunistă, în care oamenii trăiesc ca într-un mormânt. Protagonistul romanului este un cineast ratat, un artist fără artă, care are șansa (una cu tăiș dublu) de a da la o parte lespedea și de a păși dincolo de granițe: întâi la Moscova, apoi la Paris, ca invitat la festivalurile de film, deși proiectele sale personale se nașteau moarte. Dacă Moscova nu îl scoate cu adevărat din lumea sa, desele reveniri la Paris îl fac să se simtă precum un mort care ajunge într-o lume a celor vii, reîntrupând parcă eroul unei legende albaneze, Konstandin, cel ridicat din morți pentru a purta cu el povestea depășirii limitelor umane.
Totuși, aceste elemente mitico-legendare cu rol de punere în abis nu ocupă atât de mult spațiu ca în celelalte romane și nici nu au puterea metaforico-sugestivă cu care sunt obișnuiți cititorii lui Kadare. Accentul cade pe schimbările majore de perspectivă și de sens sens pe care le aduc cu ele călătoriile cineastului de la Tirana la Paris, pendulări între viață și moarte, în timpul cărora identitatea intimă este contorsionată extrem de dureros. Cu atât mai mult cu cât Parisul înseamnă, previzibil, și foamea de iubire, imposibilitatea frustrantă a contopirii celor două lumi atât de diferite fiind astfel ridicată la pătrat.
Frontierele psihologice se dovedesc cel puțin la fel de puternice ca cele politice. Răceala mormântului din care evadează pentru scurt timp i se strecoară, de fapt, pe sub piele, impregnându-i întrega ființă. E un amant venit din frig care nu reușește să treacă de cafeaua băută în cafenele celebre, de telefoane, de petreceri și de încercări, uneori agresive, de apropiere fizică. Decorul își creează iluziile lui. Însă, un hotar îl ține permanent departe de lumea de dincolo. Pe cât e de puternică foamea sa de libertate, de „altceva”, pe atât de mari îi sunt și neputințele, cu atât mai conștientizate și apăsătoare cu cât, în spatele său se află și un personaj colectiv, amintind corul din tragediile antice – prietenii rămași în spațiul dezumanizării și al anormalității, care așteaptă să fie răzbunați, să trăiască prin prietenul lor o poveste de dragoste cu o pariziancă. Chiar și amanta sa din Tirana îl încurajează la o astfel de aventură. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/greutatea-pr...)
May 17, 2016
Ndoshta një nga librat më autentikë të Kadaresë. E kam lexuar me shumë qejf!
January 15, 2019
Interesting throwback to communist Albania. Albanian artist's perspective on cultural stage in France. The recurring archetype of brother returning from the grave woven in. Dark but good.
Displaying 1 - 17 of 17 reviews