Primele capitole au fost ingrozitor de greu de citit. Mai ales primul, referitor la daci, desi a priori era cel care ma interesa cel mai mult. Cu greu as putea spune ca lectura acestui capitol a fost mai interesanta decat lectura unui dictionar. Poate ca se adresa mai degraba unor oameni cu o oarecare pregatire istorica, dar pentru mine a fost doar o enumerare seaca de obiecte gasite provenind din diferite epoci si zone. Neavand nici un fel de pregatire in domeniul arheologiei si/sau istoriei, singura reactie pe care am avut-o a fost "asa, si?". Am citit capitolul respectiv fortandu-ma sa citesc cate o pagina in fiecare seara. Greu!
Dar cartea devine din ce in ce mai lizibila si antrenanta pe masura ce avanseaza. Iar punctul culminant este desigur ultimul capitol, referitor la comunism (si o scurta analiza a vietii politice de dupa revolutie, pana in 2008 - 2009). L-am citit pe nerasuflate si pe masura ce citeam imi venea sa le spun si sa le povestesc tuturor "uite, d'aia, uite, asa s-a intamplat, uite, nu sunt povesti..."
Am ramas cu o senzatie destul de confuza. Pe de o parte, e usor sa spui "nu am avut noroc ca romanii au plecat prea devreme, Imperiul Austro-Ungar ne-a asuprit si nu ne-a lasat sa ne dezvoltam, Occidentul ne-a abandonat". Pe de alta parte, am avut cateva ocazii (chiar daca nu foarte multe) in care am decis pentru noi insine si in care am fi putut construi ceva. Dar nu am facut nimic. Nu am facut decat sa ezitam, sa intindem mana in stanga si in dreapta. Cateva forte sunt identificate in finalul cartii ca potentiale motoare de a avansa, in principal tinerii formati in centrele universitare. Poate totusi nu e asa de trist in lume...