Citită acum mai bine de un an la recomandarea unei venerabile doamne căreia eu o să-i port o veşnică şi profundă recunoştinţă. Tot datorită ei am reuşit să citesc volumul, căci în limba română a fost publicat în anii '70 într-un tiraj limitat.
Tocmai am dat pe gât (din motive ce ating paroxismul subiectivităţii, recunosc), pe nerăsuflate, câteva pahare de coniac dintr-o sticlă găsită uitată într-un dulap. Datorită coniacului mi-am amintit de Moulin Rouge şi, respectiv, de sărmanul Henri Marie Raymond de Toulouse-Lautrec-Monfa, personajul principal al romanului, pictorul de valoare universală care (din motive subiective, ca şi mine, de altfel) consumă coniac, "substanţa" din pricina căreia, vomitandu-şi fierea (scenă descrisă în roman), moare timpuriu, la vârsta de numai 36 de ani...
Moulin Rouge prezintă intreagă biografie romanţată a pictorului, de la naştere până la terifiantul act al morţii.
Încă de mic, Henri a avut înclinaţii artistice şi era "certat cu Dumnezeu" din pricina mătuşii sale, care, deşi o persoană pioasă, avea să moară relativ grăbit. De asemenea, el nu şi-a dat "osteneala" să muncească, deoarece s-a născut conte, tatăl sau dorindu-şi, pentru el, o carieră politică. Henri nu avea să aspire niciodată la aşa ceva.
La 7 ani suferă un accident locomotoriu care îi creează malformaţii grave la nivelul membrelor inferioare (picioarele i-au rămas mici ca dimensiune toată viaţa, fapt pentru care era privit cu ochii iscoditori şi adesea marginalizat), lucru pentru care tatăl său l-a renegat din punct de vedere moral, însă mama sa nu a putut în ruptul capului să se debaraseze de fiul ei (este surprins în roman acest complex psihologic, deşi nu se oferă date ştiinţifice despre el, dată fiind înclinaţia DOAR artistică a autorului).
În sine, temele romanului sunt iubirea şi arta. Sau: cum din suferinţa survenită în urmă iubirii se naşte arta.
Se prezintă două tipuri feminine:
1. O prostituată pariziancă, de moravuri uşoare, prost educată şi perfidă, de care Henri se îndrăgosteşte întâmplător, salvând-o din arestul poliţiei. Sigur, ea rămâne cu dansul, deşi îi cere sume din ce în ce mai mari de bani, folosindu-i pentru "iubitul ei", un "domn" care nu era altceva decât peştele ei. Cu toate acestea şi cu toate sumele de bani oferite de Henri, prostituata pleacă, adresându-i, înainte să închidă uşa, vorbe foarte aspre cu privire la aspectul său fizic şi la talentul său artistic.
Interesant cum, cu toţi banii oferiţi, ea a ales să plece, neînţelegând niciun dram din arta lui.
Apar, desigur, prin roman, nume mari, ca Wilde, van Gogh şi Degas, toţi aceştia întâlnindu-se la Moulin Rouge.
2. Myriam, o evreică sublimă. Ea se oferă să-l "îngrijească" pe Henri, fără a acceptă un franc în schimb, acceptă să întreţină relaţii sexuale cu dansul, acceptă să-i pozeze nud ori să facă plimbări cu dansul. Toate acestea însă cu o condiţie impusă de Myriam: "SĂ NU TE ÎNDRĂGOSTEŞTI DE MINE!!!" Eu am rămas complet buimăcit, dar dacă aş spune mai multe, aş distruge farmecul pentru cei care -cine ştie cum?!- vor citi romanul.
Deşi -inevitabil!- Henri moare (truisme de genul), el rămâne veşnic viu prin arta pe care a lăsat-o umanităţii, artă recunoscută de critici la mult timp după moartea sa.
De ce m-am trezit să scriu câteva cuvinte despre acest roman abia acum, după mai bine de un an?! Ei bine, de multe ori cred că "eu sunt cel mai trist om de pe planetă"... citind Moulin Rouge, am văzut că eu nu sunt nici pe departe cel mai trist om din galaxie. Romanele acestea sunt -prin însăşi natură lor- ca un pansament.