Eseuri

by Emil M. Cioran, Modest Morariu (Translator)

Selecția textelor din operele lui E. M. Cioran a fost făcută pe baza următoarelor volume:

MANUAL DE DESCOMPUNERE
Manual de descompunere;
Gânditorul de ocazie;
Fețele decadenței;
Sfințenia și schimonoselile absolutului;
Abdicări;

ISPITA DE A EXISTA (1956)
Stilul ca aventură;
Dincolo de roman;
Furii și resemnări;

CĂDEREA ÎN TIMP (1964)
Este demonul un sceptic?;
Dorință și oroare de glorie;
Despre boală;
Cea mai veche spaimă;

DEMIURGUL CEL RĂU (1969)
Noii zei;
Paleontologie;

DESPRE NEAJUNSUL DE A TE NAȘTE (1973)
Desprea neajunsul de a te naște;

SFÎRTECARE (1979)
Cele două adevăruri;
Amatorul de memorii;

EXERCIȚII DE ADMIRAȚIE (1986)
Valery în fața idolilor săi;
Mircea Eliade;
Benjamin Fondane;
Fitzgerald;
Ea nu era de aici...;
Scurtă spovedanie;
Recitind;

MĂRTURISIRI ȘI ANATEME (1987)
Pe marginea existenței;
Fracturi;

Genres: Philosophy, Romanian Literature

328 pages, Paperback

First published January 1, 1988

About the author

Born in 1911 in Rășinari, a small village in the Carpathian Mountains of Romania, raised under the rule of a father who was a Romanian Orthodox priest and a mother who was prone to depression, Emil Cioran wrote his first five books in Romanian. Some of these are collections of brief essays (one or two pages, on average); others are collections of aphorisms. Suffering from insomnia since his adolescent years in Sibiu, the young Cioran studied philosophy in the “little Paris” of Bucarest.

A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).

Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.

After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).

Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.

Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau

Reviews

[Andrei Tamaş · Rating 4 out of 5]

E o dovadă de superficialitate din partea-mi să judec filosofia existenţialistă -de orice natură ar fi ea, iar atunci când e vorba de Emil Cioran cu atât mai mult. Mă scuz, deci!
A-l simţi înseamnă a fi debil (în înţelesul pe care-l are cuvântul în conştiinţa populară). Faptul că "tracigul" este o obsesie pentru tinerii din ziua de azi nu justifică aderenţa lor -totală lipsa de personalitate!- la curentul filosofic specific "celui mai mare nihilist european" (e un existenţialism detaşat, din punctul meu de vedere).
A-l înţelege este însă mai lesne. Dar problema care se ridică e următoarea: Cioran a scris nu pentru a fi înţeles -opera sa e prin definiţie paradoxală!- ci pentru a simţi vidul existenţial.
Acum... cu toată aversiunea lui pentru dilemă (dilemă în care se complace, de altfel, după cum ştim noi şi ale exemple, figuri proeminente ale "Dilemei Vechi" *cah cah*), Cioran are o obsesie pentru tragic. Sigur, nu vreau să spun că aceasta este eminamente subiectivă, ci a fost cultivată obiectiv de diverşi factori ai biografiei sale. El nu a putut vedea albul: simţea nevoia să-l mânjească şi să dea lumii o definiţie tragică...
De asemenea, suferinţa lui e tot o obsesie. Da, are o obsesie pentru suferinţă, fapt ce a prilejuit dezvoltarea operei lui.
El este totodată vocea posterităţii în prezentul ascensiunii Imperiului Roman: "Nu distrugi o civilizaţie decât distrugându-i zeii. Neputând să atace frontal Imperiul, creştinii i-au atacat religia". În mod concret, Cioran recunoaşte cauzalitatea (dar totodată se complace în atemporal plecând de la premise materiale şi istorice), faptul că istoria este un produs de factori.
A puncta anumite aspecte ale operei în cauza ar presupune excerptarea anumitor pasaje şi interpretarea lor. Acestea însă, pe cât ar părea de profunde, pe-atât sunt de paradoxale în contrast cu întreaga-i operă.

[Liliana · Rating 3 out of 5]

'' Te zbați atâta - pentru ce? Pentru a redeveni ceea de erai înainte de a fi.''

'' Faptul că viața n-are nici un sens este o rațiune de a trăi, singura de altfel.''

''-Ce faci de dimineața până seara?
- Mă suport.''

'' Nu merită osteneala să te sinucizi, pentru că oricum ar fi prea târziu.''

[Alisu']

"Singura spovedanie sinceră este cea pe care o facem indirect – vorbind despre ceilalţi."

[Cătălin Alexandru · Rating 5 out of 5]

Doamne, da-mi taria sa nu ma rog niciodata, cruta-ma de nebunia oricarei adoratii, departeaza de mine ispita unei iubirii ce m-ar darui tie pe veci. Fie ca vidul sa se intinda intre inima mea si cer! Nu-mi doresc defel pustiurile populate cu prezenta ta,nici noptile tiranizate de lumina ta, si nici siberiile topite sub soarele tau. Mai singur de tine, imi vreau mainile curate spre deosebire de ale tale care sau manjit pe veci plamandit lutul si amestecandu-se in treburile luminii. Nu cer stupidei tale atotputernicii decat respectul cuvenit singuratatii si chinurilor mele. N-am ce face cu vorbele tale, ci ma tem de nebunia de care m-ar indemna sa ascult. Daruieste-mi miracolul recules dinaintea primei clipe, pacea pe care n-ai putut-o sa o induri si care te-a starnit sa faci o spartura in neant ca sa deschizi aici acest balci al timpurilor si sa ma osandesti astfel la univers, la umilinta si rusinea de a fi.

Cu cat detesti mai mult oamenii, cu atat esti mai copt pentru Dumnezeu, pentru un dialog cu nimeni.

Critica este un contrasens...trebuie sa citesti nu ca sa-l intelegi pe celalalt, ci ca sa te intelegi pe tine insuti.

Cand trebuie sa luam o hotarare capitala, cel mai primejdios lucru este sa cerem sfatul cuiva, stiut fiind ca, exceptand cativa rataciti, nimeni nu ne vrea sincer binele.

N-ar trebui sa scriem carti decat pentru a spune in ele lucrri pe care n-am indrazni sa le incredintam nimanui.

Neurastenia...de aceea, ea este pentru om ceeea ce este divinitatea pentru Dumnezeu.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Variaţiuni pe tema morţii ▫
I. Perseverăm în viaţă tocmai pentru că nu se sprijină pe nimic, pentru că îi lipseşte până şi umbra unui argument. Moartea, în schimb, este prea exactă; toate argumentele sunt de partea ei. Misterioasă pentru instinctele noastre, în faţa cugetului nostru ea se profilează limpede, lipsită de prestigiile şi de farmecele amăgitoare ale necunoscutului.
Acumulând întruna mistere găunoase şi monopolizând nonsensul, viaţa inspiră mai multa spaimă decât moartea; de fapt, ea este marele Necunoscut.
Unde poate duce atâta vid şi inexplicabil? Ne agăţăm de zile pentru că dorinţa de a muri este prea logică, deci ineficace. Dacă viaţa ar avea un singur argument în favoarea ei – desluşit, de o evidenţă indiscutabilă – s-ar spulbera; instinctele şi prejudecăţile se destramă în contact cu Rigoarea. Tot ce respiră se hrăneşte cu inverificabilul; un supliment de logică i-ar fi funest existenţei – efort spre Absurd… Daţi un scop precis vieţii; ea îşi pierde instantaneu farmecul. Inexactitatea ţelurilor o face superioară morţii; – un grăunte de precizie ar coborâ-o la trivialitatea mormintelor. Căci o ştiinţă pozitivă a sensului vieţii ar depopula pământul într-o singură zi şi nici un smintit n-ar izbuti să reînsufleţească aici improbabilitatea fecundă a Dorinţei.

[Cristian · Rating 5 out of 5]

Poate o obsesie să dureze o viață? Consecvența în idei la un filosof e mai mult un defect decât un atuu; pinguini ai Literelor, o singură dragoste, o singură idee, complezență și justificare în rest. Ideea nu poate fi pentru aceștia decât o profesie, nicidecum o obsesie.
Așadar, e Cioran obsedatul de moarte așa cum ni-l imaginăm majoritatea dintre noi, ori un măscărici sofist cu marcă proprie?
Probabil nici una. Mai îndreptățit ar fi să-l înfierăm cu altă temă decât moartea, cea a lucidității, iar "obsesia" nu'i altceva decât o consecință inevitabilă a treziei. Ideile și învățăturile budiste revin necontenit în a doua jumătate a cărții.
Următorul pas după conștiința de sine e conștientizarea ei la rândul său(luciditatea), iar odată ce-ai penetrat iluzia gândului, cea a lumii exterioare e imediat următoare. Efectul? Căderea, renunțarea, incapacitatea sau refuzul de-a mai acționa, experiența nefiind cu nimic mai presus decât gândul, why bother?
Cioran îmi pare un moralist, își alege cuvintele cu precizia de efect a unui psiholog, urmărind mereu o anumită alterare în cititor. Ce urmărește? Scopul e cât se poate de altruist; pregătirea psihică a individului în impasul instaurării lucidității; mereu o tragedie distrugătoare sau o izbândă glorioasă.

[angst · Rating 5 out of 5]

e ok , sunt fragmente din alte opere