What do you think?
Rate this book
мерцедес-бенц. Из писмата до Храбал
Творчеството на Хюле е привлекателен и завладяващ микс от история и генеалогия на духовното, в него голяма роля играе паметта за чужди прочути литературни текстове, изразяваща се в диалог и игра на алюзии. Това е характерно и за чудесния му минироман „Мерцедес-Бенц. Из писмата до Храбал“. Историята в него започва с притеснението на младия герой (почти отъждествен с Хюле) от това как ще се справи като курсист с кормуването в присъствието на привлекателна и интелигентна инструкторка. За да не се изложи, той изпробва познатия метод на „забаламосване“: по време на урок разказва за автомобилите на своя дядо и драматичните истории, свързани с тях. Разказът става многоетажен и многоизмерен, почитта към Храбал се преплита с картини от Европа между двете войни чак до наши дни, превръща се в пътешествие към хора, събития, великолепни стари автомобили от онова време, изпълнен с топъл хумор и известна носталгия на фона на днешното ежедневие. Книгата на Хюле е преведена на английски, френски, испански, португалски, руски, немски, унгарски и други езици.
120 pages, Paperback
First published January 1, 2001
12 people are currently reading
303 people want to read
About the author
Paweł Huelle
35 books46 followersPaweł Huelle (b. 10 September 1957 in Gdańsk, Poland) was a Polish prose writer.
Huelle studied philology at Gdańsk University, and later became a journalist. He worked for a time for the press service of Solidarność (Solidarity). He has also taught literature, philosophy, and history. He was director of the Polish Television in his home town from 1994 to 1999.
His literary debut came in 1987 with Weiser Dawidek, made into a film, Weiser, by Wojciech Marczewski in 2000.
Huelle studied philology at Gdańsk University, and later became a journalist. He worked for a time for the press service of Solidarność (Solidarity). He has also taught literature, philosophy, and history. He was director of the Polish Television in his home town from 1994 to 1999.
His literary debut came in 1987 with Weiser Dawidek, made into a film, Weiser, by Wojciech Marczewski in 2000.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 43 reviews
August 7, 2022
Visa knyga parašyta trim ilgais sakiniais.
July 11, 2011
Huelle is one of the most eminent modern Polish writers. Mercedes-Benz has an unrelenting narrative that drives (literally) through the defining moments of modern Polish history.
Truthfully, you have never read sentences this long, but the style does complement the tale. Constructed in the format of a descriptive letter to Czech writer Bohumil Hrabal, the book fuses the challenge of driving lessons in the early-1990's Gdańsk, with the broader story of Pawel's father, grandfather and the fate of Poland fused into one.
It really is a wonderful fusion of autobiography, history and fictional creation. It is well worth a look.
Truthfully, you have never read sentences this long, but the style does complement the tale. Constructed in the format of a descriptive letter to Czech writer Bohumil Hrabal, the book fuses the challenge of driving lessons in the early-1990's Gdańsk, with the broader story of Pawel's father, grandfather and the fate of Poland fused into one.
It really is a wonderful fusion of autobiography, history and fictional creation. It is well worth a look.
July 1, 2023
Почав читати цю книгу одразу після "Біллі Саммерса" Стівена Кінга і такий різкий перехід був не на користь "Мерседесу Бенцу". Хотів навіть кинути книгу на початку. Але далі книга почала затягувати, а ще далі - подобатися.
Книга - це власне невелика оповідь "Мерседес Бенц" і декілька більш коротких оповідань. Головна розповідь, "МБ" це меланхолійні спогади автора про події, пов'язані з автомобілями в його родині: про автівку бабці, потім "Мерседес" діда, потім "Мерседес" батька. І все це на тлі уроків водіння автора з привабливою пані-інструктором. Інші оповідання - це також спогади автора про своє життя в соціалістичній Польщі, спогади його батьків та їх батьків про буремне ХХ століття.
З того, що не сподобалося - це спосіб подачі тексту в "МБ". Він іде "сплошняком", тобто без розділів, без абзаців. Суцільним текстом. Враховуючи те, що "МБ" - це такий собі лист автора його так би мовити музі, чеському письменнику Богумілу Грабалу, здається, що автор намагався скопіювати стиль останнього (хоча, це лише моє припущення). Взагалі, зрозумів, що коли текст іде максимально не поділений на абзаци, параграфи, розділи, то читати його стає набагато важче.
В цілому книга справила гарне враження, тому - 4 зірки. По 10-бальній шкалі поставив би їй 7, мабуть.
P. S. Читаючи, замовив собі книгу Грабала. Взагалі раніше не чув про цього автора. А почав гуглити, і виявилося, що він взагалі легенда чеської літератури, номінант на Нобелівську премію і володар купи інших нагород.
P. P. S. Знайшов дуже гарну анотацію на цю книгу на Вілледжі. Enjoy! https://www.the-village.com.ua/villag...
Книга - це власне невелика оповідь "Мерседес Бенц" і декілька більш коротких оповідань. Головна розповідь, "МБ" це меланхолійні спогади автора про події, пов'язані з автомобілями в його родині: про автівку бабці, потім "Мерседес" діда, потім "Мерседес" батька. І все це на тлі уроків водіння автора з привабливою пані-інструктором. Інші оповідання - це також спогади автора про своє життя в соціалістичній Польщі, спогади його батьків та їх батьків про буремне ХХ століття.
З того, що не сподобалося - це спосіб подачі тексту в "МБ". Він іде "сплошняком", тобто без розділів, без абзаців. Суцільним текстом. Враховуючи те, що "МБ" - це такий собі лист автора його так би мовити музі, чеському письменнику Богумілу Грабалу, здається, що автор намагався скопіювати стиль останнього (хоча, це лише моє припущення). Взагалі, зрозумів, що коли текст іде максимально не поділений на абзаци, параграфи, розділи, то читати його стає набагато важче.
В цілому книга справила гарне враження, тому - 4 зірки. По 10-бальній шкалі поставив би їй 7, мабуть.
P. S. Читаючи, замовив собі книгу Грабала. Взагалі раніше не чув про цього автора. А почав гуглити, і виявилося, що він взагалі легенда чеської літератури, номінант на Нобелівську премію і володар купи інших нагород.
P. P. S. Знайшов дуже гарну анотацію на цю книгу на Вілледжі. Enjoy! https://www.the-village.com.ua/villag...
February 22, 2022
Цікава повість з дуже детальними подробицями історичного життя Польщі. Але, це історія, яку головний герой розповідає пану Богумілу про те, як він розповідав історію своїй інструкторці з водіння пані Цівле про свого діда, в якого був мерседес, який потрапляв в різні історії і теж розповідав про них, а потім і історії про батька... Одним словом, такий собі потік думок, який важко переказати.
This entire review has been hidden because of spoilers.
February 19, 2015
http://www.lapunkt.ro/2014/08/18/pawe...
Paweł Huelle este unul dintre cei mai importanți scriitori polonezi ai momentului, românii având posibilitatea să-l întâlnescă primăvara trecută, când a fost invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, prilej cu care i s-au lansat două cărți, ambele apărute la Editura Polirom: Mercedes-Benz – ediția a II-a, traducere din limba polonă și note de Radosława Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean – și Eram singur și fericit -, în aceeași traducere. Cu studii de psihologie, înainte de a debuta în literatură (1987) Huelle a lucrat ca jurnalist (a învățat arta lapidarității, lucrând direct cu Walesa), și ca director de televiziune (n-a găsit în asta nimic interesant, nimic creativ).
Pentru Huelle, scrisul reprezintă în special arta de a spune povești. Și, așa cum se poate constata citindu-l, arta aluziilor strecurate subtil și ironic, cu un umor deloc ostentativ. Dependent de scris și de citit, încă din copilărie, când călătorește scriitorul polonez ia cu el cel puțin patru cărți. În pat, de asemenea, e înconjurat de cărți. Și crede că sensul literaturii, dacă admitem să îi recunoaștem vreunul, este acela de a scrie despre valorile universale ale vieții, povestirea reprezentând, în viziunea sa, un act arhaic care-i leagă pe oameni. Așadar, a sta față în față și a povesti. A avea ce povesti și cui povesti – acesta ar putea fi secretul de a rămâne viu (ca și în Novecento al lui Baricco), și, prin urmare, motivul pentru care „scriitorii încă mai au dreptul la viață” – o spune hâtru scriitorul provenit dintr-o familie cu bărbați „responsabili”, el fiind primul care rupe tradiția și devine artist, un boem, văzând în literatură și o „proteză”, o cale de a supraviețui.
Întreaga sa literatură este un amestec de biografie, istorie și ficțiune, transformat într-un text frumos, ale cărui cuvinte ar putea bucura cititorul și azi, și mâine și peste sute de ani. „Arta trebuie să aibă ceva din copil, pentru că în general, copii sunt deschiși. Bătrânii văd totul dintr-o perspectivă mai închisă, spun că nimic nu e posibil, iar copiii cred că totul e posibil. Iar ca artist, indiferent de artă, trebuie să ai această calitate a copiilor” – afirma scriitorul într-un interviu, oferind astfel o explicație pentru atitudinea naiv-jucăușă a naratorului din textele sale, nu de puține ori copil el însuși.
pawel-huelle__mercedes-benz-130
Scriitorului polonez îi place să intre mereu în dialog cu cărțile scriitorilor admirați. A făcut-o cu Thomas Mann și cu Günter Grass, iar romanul Mercedes-Benz înnoadă firele altei afinități, fiind o carte tribut, ce capătă forma unei lungi scrisori adresate scriitorului său favorit din literatura cehă, Bogumil Hrabal, pe care îl vedea îndreptățit să primescă Premiul Nobel. Plecând de la pretextul cărții de povestiri țesute de Hrabal în jurul lecțiilor de șofat, Huelle se întoarce în timp la propriile ore de condus și, recurgând la tehnica povestirii în ramă, scrie un scurt roman cu fraze lungi, foaaarte lungi, în care evenimentul politic și istoric este juxtapus dramelor ori bucuriilor individuale. O istorie a familiei, o istorie a Poloniei (cea independentă pusă față în față cu cea sufocată de comunism), întâmplări mărunte de zi cu zi petrecute în Gdansk, o posibilă poveste de iubire – se plimbă toate, în sus și în jos, odată cu naratorul, în fieţelul domnişoarei Ciwle, singura instructoare de la școala de șoferi.
Se trezesc astfel poveștile a trei generații unite prin povești cu mașini. Poveşti când blânde, când jucăușe, când tragic-tensionate, despre maşini şi oameni, prinse într-o călătorie a povestirii în sine. Misterul timpului este esențial, împletirea planurilor temporale făcându-se pe nesimțite. Fiecare poveste curge dintr-o alta, buclele timpului sunt insesizabile, viața încăpățânându-se să se întoarcă, într-un fel sau altul în același loc, să-și creeze peste ani propriile intersecții.
Ca orice povestitor veritabil, Paweł Huelle este un mare creator de atmosferă. Plimbările în „fiețel” se petrec pe străduțe înguste, printre tramvaie, tiruri uriașe, frâne bruște, semnalizări, țigări răsucite, viteze schimbate, atingeri delicate ale mâinilor, în mașina împotmolită la o intersecție. Astfel poveștile pot începe și se continuă alcătuind o carte scrisă inițial fără semne de punctuație (așa cum scria și Hrabal, grăbindu-se să nu afle soția că, în timp ce ea muncise, el doar băuse). Lumea amenințătoare, plină de furie, cu fețe de oameni ieșiți parcă din picturile lui Bosch, este aneantizată pe nesimțite, ținută la distanță de povești care formeză un înveliș protector pentru cei doi, liberi să-și schimbe locurile în mașină fără a coborî, liberi să facă schimb și de povești. Ieșirea din timp și din realitate se petrece, cum altfel, decât cu riscurile aduse de fascinație: „în loc să mă uit la INDICATOR, vă ascult, și vă tot ascult”. Căci: „când m-apucă melancolia, urc seara în fiețel și merg înainte, oriunde, uneori e bine ca omul să iasă din casă fără un anumit scop, să mergem, iar dumneavoastră mai povestiți-mi, mă încântă”. Și fericirea se arată: „adevărata fericire, clipa aceea scurtă pe care nu ai da-o pe toate comorile din lume, momentul acela încă netrăit, dar deja anunțat, în care simțim că soarta ține cu noi, aceeași soartă nenorocită care în viața de zi cu zi nu este în favoarea noastră”.
O lecție începută cu sentimentul lipsei de sens pe care o aduce senzația prea-târziului, se transformă într-un „minunat lirism motorizat”. Cu mult umor și blândețe, Huelle strecoară în povestirile sale portretele a trei generații, înaintașii săi, și, odată cu aceștia, realizează scurte, dar pregnante radiografii ale istoriei dezumanizante. Gura lui Huelle turuie mai abitir decât motorul mașinii, găsind în domnișoara Ciwle ascultătorul ideal. Dependența e reciprocă. Poveștile sunt scrise în așa fel încât se lasă „ascultate” pe nerăsuflate (de fapt, chiar ți-ai dori să le auzi de la cineva), cu atât mai mult cu cât, din mers (al mașinii, al gândurilor, al vorbelor), Huelle schimbă rapid interlocutorul chiar în aceeași frază, acum adresându-se domnișoarei Ciwle, acum lui Hrabal, acum oricui ori nimănui. Poveștile își au și ele răsucirile și răscrucile lor. De mirare uneori, dureroase alteori. Citroënul bunicii e lovit de un accelerat, chiar în timpul unei lecții de conducere. Doar că bunica ajunge să primescă în schimb o mașină nouă, iar mecanicul primește un ceas de aur. Tatăl său este obsedat de Mercedesuri. Lucrează ani întregi la unul, plimbările cu el și impresiile stârnite în jur fiind de neuitat și singurele care contează. Fratele domnișoarei, grav bolnav, își duce viața hrănit de aceasta cu lingurița între lecțiile de condus, cei doi locuind într-un șopron, apartamentul fiind pierdut pentru plata medicilor altfel neputincioși. Vii sunt și poveștile bunicului Carol, automobilist și artilerist în imbatabila armată impero-regală austro-ungară. O goană după vulpi, un concurs de baloane sunt alte povești plimbate în jurul Mercedesului, bunicilor ori al tatălui, scriitorul polonez adăugând și multe fotografii cu toate aceste „personaje”, Paweł Huelle însuși apărând ca un puști rezemat de un Mercedes.
Paweł Huelle și-a dorit să fie tâmplar sau grădinar, să extragă concret frumusețea. I-a lipsit simțul practic și s-a mulțumit cu frumusețea lumii sublimată în literatură. Are totuși o grădină cu multe pisici. Are chiar și o cantină pentru pisici. Dar are mai ales o literatură cu povești frumoase care fac bucle prin viață, prin timp, prin văzute și nevăzute, păstrând viul omenesc, conștient ori latent. Povești bune de îmblânzit „partea blestemată” a ființei noastre, cum zicea Vargas Llosa.
Paweł Huelle, Mercedes-Benz, ediția a II-a, traducere din limba polonă și note de Radosława Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean, Editura Polirom, 2014
Paweł Huelle este unul dintre cei mai importanți scriitori polonezi ai momentului, românii având posibilitatea să-l întâlnescă primăvara trecută, când a fost invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, prilej cu care i s-au lansat două cărți, ambele apărute la Editura Polirom: Mercedes-Benz – ediția a II-a, traducere din limba polonă și note de Radosława Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean – și Eram singur și fericit -, în aceeași traducere. Cu studii de psihologie, înainte de a debuta în literatură (1987) Huelle a lucrat ca jurnalist (a învățat arta lapidarității, lucrând direct cu Walesa), și ca director de televiziune (n-a găsit în asta nimic interesant, nimic creativ).
Pentru Huelle, scrisul reprezintă în special arta de a spune povești. Și, așa cum se poate constata citindu-l, arta aluziilor strecurate subtil și ironic, cu un umor deloc ostentativ. Dependent de scris și de citit, încă din copilărie, când călătorește scriitorul polonez ia cu el cel puțin patru cărți. În pat, de asemenea, e înconjurat de cărți. Și crede că sensul literaturii, dacă admitem să îi recunoaștem vreunul, este acela de a scrie despre valorile universale ale vieții, povestirea reprezentând, în viziunea sa, un act arhaic care-i leagă pe oameni. Așadar, a sta față în față și a povesti. A avea ce povesti și cui povesti – acesta ar putea fi secretul de a rămâne viu (ca și în Novecento al lui Baricco), și, prin urmare, motivul pentru care „scriitorii încă mai au dreptul la viață” – o spune hâtru scriitorul provenit dintr-o familie cu bărbați „responsabili”, el fiind primul care rupe tradiția și devine artist, un boem, văzând în literatură și o „proteză”, o cale de a supraviețui.
Întreaga sa literatură este un amestec de biografie, istorie și ficțiune, transformat într-un text frumos, ale cărui cuvinte ar putea bucura cititorul și azi, și mâine și peste sute de ani. „Arta trebuie să aibă ceva din copil, pentru că în general, copii sunt deschiși. Bătrânii văd totul dintr-o perspectivă mai închisă, spun că nimic nu e posibil, iar copiii cred că totul e posibil. Iar ca artist, indiferent de artă, trebuie să ai această calitate a copiilor” – afirma scriitorul într-un interviu, oferind astfel o explicație pentru atitudinea naiv-jucăușă a naratorului din textele sale, nu de puține ori copil el însuși.
pawel-huelle__mercedes-benz-130
Scriitorului polonez îi place să intre mereu în dialog cu cărțile scriitorilor admirați. A făcut-o cu Thomas Mann și cu Günter Grass, iar romanul Mercedes-Benz înnoadă firele altei afinități, fiind o carte tribut, ce capătă forma unei lungi scrisori adresate scriitorului său favorit din literatura cehă, Bogumil Hrabal, pe care îl vedea îndreptățit să primescă Premiul Nobel. Plecând de la pretextul cărții de povestiri țesute de Hrabal în jurul lecțiilor de șofat, Huelle se întoarce în timp la propriile ore de condus și, recurgând la tehnica povestirii în ramă, scrie un scurt roman cu fraze lungi, foaaarte lungi, în care evenimentul politic și istoric este juxtapus dramelor ori bucuriilor individuale. O istorie a familiei, o istorie a Poloniei (cea independentă pusă față în față cu cea sufocată de comunism), întâmplări mărunte de zi cu zi petrecute în Gdansk, o posibilă poveste de iubire – se plimbă toate, în sus și în jos, odată cu naratorul, în fieţelul domnişoarei Ciwle, singura instructoare de la școala de șoferi.
Se trezesc astfel poveștile a trei generații unite prin povești cu mașini. Poveşti când blânde, când jucăușe, când tragic-tensionate, despre maşini şi oameni, prinse într-o călătorie a povestirii în sine. Misterul timpului este esențial, împletirea planurilor temporale făcându-se pe nesimțite. Fiecare poveste curge dintr-o alta, buclele timpului sunt insesizabile, viața încăpățânându-se să se întoarcă, într-un fel sau altul în același loc, să-și creeze peste ani propriile intersecții.
Ca orice povestitor veritabil, Paweł Huelle este un mare creator de atmosferă. Plimbările în „fiețel” se petrec pe străduțe înguste, printre tramvaie, tiruri uriașe, frâne bruște, semnalizări, țigări răsucite, viteze schimbate, atingeri delicate ale mâinilor, în mașina împotmolită la o intersecție. Astfel poveștile pot începe și se continuă alcătuind o carte scrisă inițial fără semne de punctuație (așa cum scria și Hrabal, grăbindu-se să nu afle soția că, în timp ce ea muncise, el doar băuse). Lumea amenințătoare, plină de furie, cu fețe de oameni ieșiți parcă din picturile lui Bosch, este aneantizată pe nesimțite, ținută la distanță de povești care formeză un înveliș protector pentru cei doi, liberi să-și schimbe locurile în mașină fără a coborî, liberi să facă schimb și de povești. Ieșirea din timp și din realitate se petrece, cum altfel, decât cu riscurile aduse de fascinație: „în loc să mă uit la INDICATOR, vă ascult, și vă tot ascult”. Căci: „când m-apucă melancolia, urc seara în fiețel și merg înainte, oriunde, uneori e bine ca omul să iasă din casă fără un anumit scop, să mergem, iar dumneavoastră mai povestiți-mi, mă încântă”. Și fericirea se arată: „adevărata fericire, clipa aceea scurtă pe care nu ai da-o pe toate comorile din lume, momentul acela încă netrăit, dar deja anunțat, în care simțim că soarta ține cu noi, aceeași soartă nenorocită care în viața de zi cu zi nu este în favoarea noastră”.
O lecție începută cu sentimentul lipsei de sens pe care o aduce senzația prea-târziului, se transformă într-un „minunat lirism motorizat”. Cu mult umor și blândețe, Huelle strecoară în povestirile sale portretele a trei generații, înaintașii săi, și, odată cu aceștia, realizează scurte, dar pregnante radiografii ale istoriei dezumanizante. Gura lui Huelle turuie mai abitir decât motorul mașinii, găsind în domnișoara Ciwle ascultătorul ideal. Dependența e reciprocă. Poveștile sunt scrise în așa fel încât se lasă „ascultate” pe nerăsuflate (de fapt, chiar ți-ai dori să le auzi de la cineva), cu atât mai mult cu cât, din mers (al mașinii, al gândurilor, al vorbelor), Huelle schimbă rapid interlocutorul chiar în aceeași frază, acum adresându-se domnișoarei Ciwle, acum lui Hrabal, acum oricui ori nimănui. Poveștile își au și ele răsucirile și răscrucile lor. De mirare uneori, dureroase alteori. Citroënul bunicii e lovit de un accelerat, chiar în timpul unei lecții de conducere. Doar că bunica ajunge să primescă în schimb o mașină nouă, iar mecanicul primește un ceas de aur. Tatăl său este obsedat de Mercedesuri. Lucrează ani întregi la unul, plimbările cu el și impresiile stârnite în jur fiind de neuitat și singurele care contează. Fratele domnișoarei, grav bolnav, își duce viața hrănit de aceasta cu lingurița între lecțiile de condus, cei doi locuind într-un șopron, apartamentul fiind pierdut pentru plata medicilor altfel neputincioși. Vii sunt și poveștile bunicului Carol, automobilist și artilerist în imbatabila armată impero-regală austro-ungară. O goană după vulpi, un concurs de baloane sunt alte povești plimbate în jurul Mercedesului, bunicilor ori al tatălui, scriitorul polonez adăugând și multe fotografii cu toate aceste „personaje”, Paweł Huelle însuși apărând ca un puști rezemat de un Mercedes.
Paweł Huelle și-a dorit să fie tâmplar sau grădinar, să extragă concret frumusețea. I-a lipsit simțul practic și s-a mulțumit cu frumusețea lumii sublimată în literatură. Are totuși o grădină cu multe pisici. Are chiar și o cantină pentru pisici. Dar are mai ales o literatură cu povești frumoase care fac bucle prin viață, prin timp, prin văzute și nevăzute, păstrând viul omenesc, conștient ori latent. Povești bune de îmblânzit „partea blestemată” a ființei noastre, cum zicea Vargas Llosa.
Paweł Huelle, Mercedes-Benz, ediția a II-a, traducere din limba polonă și note de Radosława Janowska-Lascar și Mihaela Cornelia Fiscutean, Editura Polirom, 2014
January 11, 2025
Okruchy materii, wybrzmiałe głosy, cienie osób, wchodzimy w świat po drugiej stronie lustra, muru. Zaginiony, zapomniany, rozwiany na cztery strony świata przez walec historii. Świat, który skończył się w dołach śmierci pod Buczyną, kopalniach Donbasu, barakach Auschwitz, emigracyjną tułaczką. I nie jest to ��wiat z podręczników, ale taki z codziennego życia.
Punktem wyjścia do wspomnień o dziadku autora, II RP, rozwoju motoryzacji jest nauka jazdy samochodem. Narrator - kursant oprowadza swoją nauczycielkę po zakamarkach przeszłości swojej rodziny, motoryzacyjnym świecie Galicji od Mościc do Lwowa, ona nauczycielka wprowadza go w tajniki jazdy na ulicach Gdańska i tu również nie brak smaczków i ciekawostek dotyczących historii i miejsc, wśród których poruszają się.
Piękny, rozbudowany język, tworzący wielopiętrową historię, anegdotyczny, dowcipny, niepozbawiony ironii wobec autora i opisywanych zdarzeń. Czuje się postacie, widzi się obrazy. Trudno się oderwać.
Punktem wyjścia do wspomnień o dziadku autora, II RP, rozwoju motoryzacji jest nauka jazdy samochodem. Narrator - kursant oprowadza swoją nauczycielkę po zakamarkach przeszłości swojej rodziny, motoryzacyjnym świecie Galicji od Mościc do Lwowa, ona nauczycielka wprowadza go w tajniki jazdy na ulicach Gdańska i tu również nie brak smaczków i ciekawostek dotyczących historii i miejsc, wśród których poruszają się.
Piękny, rozbudowany język, tworzący wielopiętrową historię, anegdotyczny, dowcipny, niepozbawiony ironii wobec autora i opisywanych zdarzeń. Czuje się postacie, widzi się obrazy. Trudno się oderwać.
October 9, 2025
what a delightful little book! I have laughed and cried and missed Hrabal’s books all at the same time.
November 8, 2015
The author/narrator tells the story of his driving lessons, alternating seamlessly with tales from his grandfather's time which he is recounting to his driving instructor. The seamlessness is almost frustrating where the two stories are told either side of a dash, with no solid punctuation such as a full stop or even a paragraph to differentiate between them. Whilst a challenge to read, it also gives the book its unique style.
November 7, 2012
I love, love, LOVE this book! It's adorable. It's framed as a letter to the Polish author Hrabal, in which the narrator recounts his experiences of learning how to drive a car. His instructor teaches him how to shift gears and smoke week, and he regales her with stories of his family. There's just so much history and beautiful prose packed into these 150 pages...
December 25, 2013
Въпреки че заглавието ѝ не предразполага тая книга да бъде прочетена, това ще е пропуск - изключителна находка е. Има от хумора на Чапек, историите на Юнасон, невъзмижно дългите изречения на Храбал + един няколко нотки излъгани източно- (по-скоро централно- в случая) европейски надежди. Заглавието, в крайна сметка, също си е на място.
June 29, 2017
Opowieść pisana niespiesznymi, po wielokroć złożonymi zadaniami w hołdzie panu Bohumilowi. Talent, kunszt i takt pisarski prowadzą czytelnika po Gdańsku, którego - nawet gdybyśmy bardzo chcieli - już nie ma... a może właśnie za sprawą takich właśnie opowieści jest?
October 25, 2011
човешко, топло, много съкровено
December 13, 2017
Nice and quick read!
April 25, 2024
3,5☆
To było ciekawe! Bardzo podobały mi się opowieści o dziadkach głównego bohatera (autora?) i wątek panny Ciwle. Świetne zakończenie, przez książkę niemalże się płynie; nie rozumiem tylko, dlaczego pan autor nie lubi akapitów (chyba że to, podobnie jak zdania długie na pół książki, nawiązanie do Hrabala – jeśli tak, to rozumiem zabieg, choć nadal nie jestem jego fanką).
,,Mercedes Benz'' to taka śmieszno-gorzka historyjka, trochę o ludziach, trochę o Polsce, trochę o samochodach, trochę o wszystkim i trochę o niczym. Urzekła mnie relacja Pawła i panny Ciwle – z jednej strony niewinna, z drugiej zaś czuć było, że między bohaterami iskrzy. To było takie subtelne, że aż piękne.
To było ciekawe! Bardzo podobały mi się opowieści o dziadkach głównego bohatera (autora?) i wątek panny Ciwle. Świetne zakończenie, przez książkę niemalże się płynie; nie rozumiem tylko, dlaczego pan autor nie lubi akapitów (chyba że to, podobnie jak zdania długie na pół książki, nawiązanie do Hrabala – jeśli tak, to rozumiem zabieg, choć nadal nie jestem jego fanką).
,,Mercedes Benz'' to taka śmieszno-gorzka historyjka, trochę o ludziach, trochę o Polsce, trochę o samochodach, trochę o wszystkim i trochę o niczym. Urzekła mnie relacja Pawła i panny Ciwle – z jednej strony niewinna, z drugiej zaś czuć było, że między bohaterami iskrzy. To było takie subtelne, że aż piękne.
November 20, 2023
Sužavėjo gal tik tuo, jog parašyta trim ilgais (labai ilgais!) sakiniais.
“žodis “salonas” tais laikais reiškė ne kirpyklą, batų parduotuvę ar skalbyklą, kaip šiandien: tada salonas dar buvo skirtas vien pašnekesiams, muzikavimui, vynui, gal dar bridžo partijai”
“posukį privalu rodyti net dykumoje”
“Marysia, laimingesni jau nebebūsime, visas šias akimirkas turime sustingdyti tarsi vabzdį gintare, galbūt išlaikyti net savo anūkams”
“žodis “salonas” tais laikais reiškė ne kirpyklą, batų parduotuvę ar skalbyklą, kaip šiandien: tada salonas dar buvo skirtas vien pašnekesiams, muzikavimui, vynui, gal dar bridžo partijai”
“posukį privalu rodyti net dykumoje”
“Marysia, laimingesni jau nebebūsime, visas šias akimirkas turime sustingdyti tarsi vabzdį gintare, galbūt išlaikyti net savo anūkams”
August 16, 2020
Skanus romanas. Iš pradžių galvojau, kad skaitysis gana sunkiai, pasigedau skyrių struktūros, bet autorius taip žavingai dėlioja sakinius, kad tiesiog leidi sau pasiduoti knygos tėkmei ir mėgautis. Susiskaitė per vakarą balkone :)
August 25, 2022
dobra książka, po której znielubiłam huellego. niby hrabal a dla mnie miejscami bardziej jak running in the family ondaatje (!!) ale zarazem narrator typu dziad, który narzeka, że współczesne kobiety są za mało kobiece bo nie noszą czółenek (xd)
June 19, 2019
Alcuni punti interessanti, altri un po' lenti.
January 17, 2022
Heweliusz, hehe
Read
August 27, 2022DNF
Przegadana, wywody głównego bohatera rozwleczone i mało ciekawe. Do połowy jeszcze uszło, po połowie czysta męka.
Przegadana, wywody głównego bohatera rozwleczone i mało ciekawe. Do połowy jeszcze uszło, po połowie czysta męka.
September 6, 2022
Amazing.
January 11, 2023
My favorite of Huelles'.
August 29, 2023
Piękna, nostalgiczna, nie można się oderwać. Taka trochę inna „Madame” <3
August 19, 2025
A heartwarming nostalgia trip from 90s Gdańsk to the authors past in pre-war and post-war Poland.
February 25, 2024
If you like Hrabal, you're going to enjoy this novel a lot.
February 16, 2025
Nostalgiczna gawęda o przeszłości. Całkiem mi się dobrze czytało!
September 23, 2014
În ceea ce mă privește, romanul Mercedes-Benz este un roman complex încadrat în pagini puține. Frazele lungi, interminabile și puzderiile detaliilor amintesc de scriitura lui Javier Marias. Romanul dezvăluie povestea a trei generații unite de mașinile care le-au trecut prin mâini, dar ceea ce mi se pare și mai interesant că, deși tehnica folosită este cea de ”poveste în poveste”, ambele învelișuri narative se împletesc în jurul singurului lait-motiv: mașinile Mercedes-Benz. Astfel, se face că ne trezim în timpul unor ore de condus la școala de șofer, în care naratorul, deși habar n-are să pună mâna pe volan, se lasă sedus de farmecul instructoarei sale, domnișoara Ciwle. Aceasta devine părtașă la harul elevului său de a relata povestea de dragoste a bunicilor și apoi a părinților lui în Polonia socialistă. Pe alocuri, sunt întâmplări care stârnesc umorul, pe de altă parte, avalanșa detaliior și tendința lui Huelle de a uita unde este punctul și virgula, te face să iei frazele de la cap din nou și din nou. Cu siguranță nu poți citi cartea asta în metrou, pentru că nu există atâtea stații a câte fraze kilometrice are Huelle. Partea interesantă este că naratorul povestește toate acestea mentorului său, scriitorului Bohumil Hrabal, fără să se împiedice în cronologia detaliilor și secționând impecabil logica evenimentelor.
de la sursă: Pawel Huelle – Mercedes-Benz – SemneBune http://semnebune.ro/2014/pawel-huelle...
de la sursă: Pawel Huelle – Mercedes-Benz – SemneBune http://semnebune.ro/2014/pawel-huelle...
July 24, 2014
Spicuiri din recenzia finala care se gaseste pe blogul meu
...............................
Domnișoara Ciwle are norocul, sau ghinionul, de a fi instructorul lui Huelle care este mai atent la ce are de povestit despre mașinile pe care familia sa le-a avut și condus de-a lungul vieților lor decât la șofat. Bineînțeles că și domnișoara Ciwle are o vină pentru că poveștile îi sunt pe plac și îi tot dă ghes să continue. Din fericire, Huelle se pricepe la povestit și o face cam așa cum recită copii de grădiniță poeziile la serbări: adicădintr-osuflarerepederepededeparcăesteconcursșilumeacareesteînsalăs-arputeasăplecepânăterminitudespusppoeziacasănumaiziccăabiaștepțisăsetermineodatășisămănânciînghețatapromisădetata.
Bine, exagerez nițel, pentru că nu e scrisă chiar așa. Dar așa se citește. Ceea ce este plăcut. Mi-a adus aminte de Cristos VS. Arizona a lui Jose Camilo Cela, doar că în Mercedes-Benz sunt puncte spre deosebire de cartea lui Cela care este o singură propoziție de la început până la sfârșit.
...............................................
...............................
Domnișoara Ciwle are norocul, sau ghinionul, de a fi instructorul lui Huelle care este mai atent la ce are de povestit despre mașinile pe care familia sa le-a avut și condus de-a lungul vieților lor decât la șofat. Bineînțeles că și domnișoara Ciwle are o vină pentru că poveștile îi sunt pe plac și îi tot dă ghes să continue. Din fericire, Huelle se pricepe la povestit și o face cam așa cum recită copii de grădiniță poeziile la serbări: adicădintr-osuflarerepederepededeparcăesteconcursșilumeacareesteînsalăs-arputeasăplecepânăterminitudespusppoeziacasănumaiziccăabiaștepțisăsetermineodatășisămănânciînghețatapromisădetata.
Bine, exagerez nițel, pentru că nu e scrisă chiar așa. Dar așa se citește. Ceea ce este plăcut. Mi-a adus aminte de Cristos VS. Arizona a lui Jose Camilo Cela, doar că în Mercedes-Benz sunt puncte spre deosebire de cartea lui Cela care este o singură propoziție de la început până la sfârșit.
...............................................
July 6, 2011
Letters to a dead person are a strange concept, I agree, but only when approached with logic and love has a notorious blind eye to logic. I read this as if it was a long lost Bohumil Hrabal novel because Pawel borrows heavily from Hrabal's sentence structure and sentiment to flush this out. It's as if Uncle Pepin himself wrote this, or rather Hrabal retold Uncle Pepin's Polish ramblings and histories of this old town. I didn't expect to like this, and maybe that's why I ended up liking it so much. I too was in love with Ms Ciwle, I too wanted to hear the stories told about grandfather and the "fox hunt". And when Bohumil ascends from the Bulovka hospital window, I too wanted to be drinking Beherovka and shouting across the table quotes and reasons why Bohumil Hrabal should be given a posthumous Nobel Prize, because he deserved more than Siefert, though Siefert was indeed a fine poet. (Nobody involved in this bar room discussion would disagree.) I know that this was only one of several letters that Pawel wrote to Hrabal, and I hope to someday be able to read more of them. I will certainly go into the next ones with higher expectations.
Displaying 1 - 30 of 43 reviews